Craciun fericit!

Năzdrăvanii vă doresc „Crăciun fericit!”, un moş darnic, şi pe cei dragi alături de sărbători!

craciun2013

Concursul de creatie pentru copii O felicitare – o poveste – epilog

Am ajuns şi la finalul concursului de iarnă, şi, înainte de Crăciun, vom face câţiva copii talentaţi fericiţi.

Premiile acestui concurs au fost oferite de Editura Humanitas, şi au participat copiii care au reuşit să rezolve sarcina realizării unei felicitări mai neobişnuite, cu mesaj original.

Două premii pentru "Cea mai frumoasă felicitare" conţin fiecare câte două titluri, Corabia timpului (M. Pillat) şi Habarnam pe Lună (N. Nosov). Ele au fost acordate în urma votului juriului, la diferenţe foarte strânse. Câştigătorii sunt nr. 5 – Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani, cu 54 de puncte, şi nr.8, Silviu I., Valenii de Munte, clasa a IVa, cu 55 puncte.

O felicitare - o povesteO felicitare - o poveste

Premiul de popularitate conţine, la alegere, unul din titlurile: Watership Down (R. Adams) sau Dulciuri de poveste (O. Steer). Premiul a fost adjudecat de nr. 26. Ingrid B., Horsens, 9 ani. Câştigătoarea este rugată să transmită odată cu adresa (din România!) şi preferinţa pentru premiu. Dacă nu vă puteţi hotărî, aveţi la finalul articolului câteva recomandări, poate vă ajută să faceţi alegerea.

O felicitare - o poveste

Cinci premii oferite prin tragere la sorţi, conţin fiecare titlul Întrebări mari de la cei mici, recent apărută la Editura Humanitas. Norocoşii sunt:

22.12.2013

3 Maria Rita L., Costeiu, 6 ani
27 Amalia A., Iasi, 4 ani
6 Anastasia S., Arad, 5 ani
24 Crina A., Navodari, clasa I
25 Silvia B., Horsens, 7 ani

O felicitare - o povesteO felicitare - o povesteO felicitare - o povesteO felicitare - o poveste

Premiile nu pot fi preschimbate în bani şi beneficiază de livrare gratuită pe teritoriul României.

Câştigătorii au la dispoziţie trei zile pentru a revendica premiile. Până la data de 25 decembrie, ora 16:00, câştigătorii trebuie să adauge la acest articol un mesaj, folosind adresa de mail cu care au participat la concurs/juriu. Mesajul trebuie sa cuprindă:

  • Numărul de concurs/numărul în juriu şi numele participantului
  • Premiul câstigat, conţinutul acestuia.
  • Adresa părintelui care va ridica premiului. Vă rog ca adresa poştală să includă şi codul poştal.
  • Un număr de telefon de contact.

Datele personale nu vor fi publicate pe site, mesajul va fi editat înainte de a deveni public, şi aceste date şterse.

Câştigătorii care nu îşi vor revendica premiile până la data menţionată le vor pierde, urmând a fi atribuite următorilor clasaţi, în cazul celor acordate de juriu, sau printr-o nouă extragere, în cazul celor “norocoase”.

Vă mulţumesc tuturor pentru participare, şi vă doresc o vacantă plăcută!


Edit:
23.12.2013De pe lista premiilor castigate lipsesc premiile acordate juriului. 16 copii mi-au acordat sprijinul si vor fi rasplatiti:
Nr.10 – juriu (nr. 10) Voinea Sandra Mihaela, membru al juriului, 2013/12/16 at 18:55, castiga o carte de la editura Humanitas. Nr. 5 si 4 cate un premiu surpriza.
juriu (nr. 4) Anastasia I. 2013/12/14 at 18:58
juriu (nr. 5) Ivascu Silviu(membru juriu) 2013/12/14 at 20:48



Edit, 29 decembrie:
29.12.2013Cu tristete, dar asa se intampla uneori, castigatorii la categoria „juriu” nu si-au revendicat premiile. Asadar, o noua extragere, nr. 2 castiga cartea de la editura Humanitas, 13 si 9 cate un premiu surpriza.

juriu (nr. 2 maia) Simona Hutanu 2013/12/14 at 17:33
juriu (nr. 13) Ruxandra Tutunaru – membru al juriului, 2013/12/17 at 21:37
juriu (nr. 9 ) Ruxi-membru juriu 2013/12/16 at 17:25

Câstigatorii au la dispozitie 3 zile, pana la 1 ianuarie 2014, ora 16:30, sa revendice premiile.


Recomandări pentru copii de la Editura Humanitas:

– Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai, N. Nosov
– Aventurile lui Habarnam in Orasul Soarelui, N. Nosov
Habarnam pe Luna, N. Nosov
George si Big Bangul
Aventurile lui Cepelica, de Gianni Rodari
Ce le spunem copiilor si adolescentilor despre sex
Sambata cand vine SAMBO, Paul Maar
– Watership Down (Richard Adams)
Corabia timpului – Monica Pillat


Concursuri precedente: Ghiozdanelul creativ, MandaMagicOul NazdravanSteluta calatoare,  Primul clopotelJocurile CopilărieiRilă-IepurilăPrimul fulg de nea,Toamna la noi acasă,  Vine Iepuraşul!,  Brăduţul meu specialToamna prin ochi de copilLumea mea cea mică.

 

Pitic din margele

pitic-margele

După piticii din scorţişoară pe care i-am realizat luna trecută, azi i-am confectionat un frăţior, să nu se plictisească singur în brad.

Materiale necesare:

  • bilă de lemn, pictată
  • căciuliţă pentru pitic – luată de-a gata
  • o bilă de lemn mare – din categoria „reciclate”, rămăsese în cutia cu de toate de la cartea cu gândăcei.
  • mărgele (mulţumesc mamei, care îmi strânge tot ce găseşte!)
  • fetru pentru fular.

Am folosit o sârmă pentru a înşira mărgelele. Puteţi folosi orice mărgele, de aceeaşi dimensiune. Bila pentru cap trebuie să fie perforată, ca o mărgică, să o puteţi înşira alături ce celelalte. Pentru a nu dezechilibra piticul, înşiraţi o mână, un picior, iar o mână, următorul picior, trecând la fiecare etapă firul prin corp. La final treceţi ambele fire prin cap, şi le înnodaţi folosind încă o mărgică (nu se vede din cauza fesului.)

Spor la lucru!!

Alte modele de pitici:

dsc_0064Idei creative: Decorarea bradului de Craciun, Editura Casa

Atelierul de creatie

Globulete cusute si decorate cu ciucurasi

Ieri la grădi le-am pregătiti fetelor o surpriză – după spusele lor, cam grea. Am cusut globuleţe şi le-am decorat cu ciucuraşi, sau pufuleţi, cum le spun ele.

Pentru că fetru nu ne este la „îndemână”, prietenii ştiu de ce, am folosit ca suport lavete de bumbac. Arată apoape la fel. Am cusut margine, şi la fiecare împunsătură, treceam acul şi printr-un pufuleţ… aproape de final le-am umplut cu resturi, apoi fetele au adăugat decorul după pofta inimii. Am ăncheiat cu o fundiţă din panglică, şi globuleţul este gata. Am plecat vesele, căci acasă am înţeles că bradul este gata, şi ornamentul nu va aştepta prea mult!

Îmi pare rău că pozele lasă de dorit… dar telefonul meu atâta poate.

glob-cusut-ciucuri

Atelierul de creatie

Felicitari decorate cu piese de puzzle

Chinuindu-mă să fac niţică ordine prin casă, într-o sacoşă zăceau aruncate „trofeele” cucerite din ultimele ouă kinder. Unul dintre ele, un puzzle micuţ, bănuiesc că le ştiţi… cum nu mai era întreg, şi tocmai voiam să-l arunc, mi-am amintit de o idee mai veche, cum să le „recilezi” într-un mod artistic.

I-am arătat Irisucăi, am pictat piesele, şi ne-am apucat de lucru. Eu am fost responsabilă cu ninsoarea, adică ştanţat şi lipit fulgi, activitate care i se pare infiorător de plictisitoare. Ea a lipit restul decoraţiunilor – ochi mobili şi diamante roşii pentru nas, iar la coroniţă, unde abia ne-au mai ajuns piesele, am lipit confetti roşii, şi am avut noroc cu fundiţele decorative de la Daco, care ne-au scos din multe încurcături luna aceasta. Tot de la ei am şi fulgii coloraţi, din prima felicitare, şi steluţele de spumă din cea de-a treia, dar şi ochişorii mobili autoadezivi.

Felicitare de Craciun cu reni din piese de puzzle

Sper să vă folosească ideea, mai ales dacă aveţi piese rătăcite.

Atelierul de creatie

Reni din acadele, varianta 2013

Unul din proiectele care mi-a adus o mulţime de zâmbete anul trecut a fost renul-acadea. Numai că atunci nu am găsit acadele, şi am improvizat renul dintr-un pai de plastic.

Anul acesta bântuiam printre rafturi şi îmi sar în ochi… eram mai rău decât copiii. Ajung la casă. Ia ghici, din tot ce era în coş, ce cod nu intra pe scanner… Acadelele! Nu am renunţat la ele, am stat, şi stat, şi exasperat coada, dar am plecat acasă cu acadelele. Apoi cu ele la grădi. Fetele mele au fost în delir când le-am explicat ce trebuie să facă, şi mai ales după ce primul ren a fost gata. A fost pentru prima dată când le-am lăsat să folosească cu mânuţele lor pistolul cu silicon, ca să lipească ochii şi nasul, un pom-pom roşu. Pe fundiţa de la gât am pus şi clopoţei mici, sau zurgălăi.

După ce i-am povestit Irisucăi de nebunia de la grădi (îmi pare rău că nu le-am făcut poză fetelor când plecau de la oră cu renii în mână), s-a apucat şi ea să termine acadelele… nu de mâncat, ci de decorat. Mai jos aveţi cei trei reni care vor atârna şi cânta la noi în brad.

ren-acadea

Timp de execuţie… 5 minute.

Atelierul de creaţie

Ziua coronitelor

Azi aş putea spune că a fost ziua coroniţelor. Am scos de la naftalină decoraţiunile de la coroniţa realizată anul trecut, şi am încercat să-i fac o „surioară”. Nu a ieşit la fel de impresionantă, căci de data aceasta, urmând sfaturile din carte, am încercat să confecţionez singură coroniţa din crenguţe. Noroc cu sârma rămasă de la sorcove… am reuşit să pregătesc totuşi una. A ieşit tare drăguţă, atât de drăguţă că destinaţia ei – uşa de la intrare – nu părea foarte sigură.

coronita-craciun

Aşa că din crenguţele rămase am mai confecţionat una. Pentru decor am folosit catifea roşie, din care am improvizat şi fundiţa, şi crăciuniţele de pe ea. Dar părea goală… şi cum nu aveam nici globuleţe mici ori clopoţei, am improvizat… adică alergat afară, la vecinul care are un pin, şi cerşit câteva conuri. Problema s-a rezolvat imediat, şi coroniţa a ajuns pe uşa de la intrare.

coronita-craciunita

Ce-a de-a treia are un destin mai lung… M-am apucat de ea prin noiembrie, voiam să particip la concursul Alinei (unde puteţi vedea câteva creaţii deosebite), dar n-am apucat s-o termin. A suferit între timp câteva modificări, nu mă hotăram deloc cu verdeaţa, până azi… când am tocat rămurelele mici-mici, le-am lipit cu silicon pe suport şi în sfârşit am fost încântată de ce-a ieşit. Va fi folosită ca ornament pentru masă.

coronita-quilling-vasc3

Dacă timpul e de partea mea, sper să vă mai arăt şi alte creaţii.

Atelierul de creaţie

Felicitari cu cadou

Felicitări cu cadou, la propriu şi la figurat. M-am apucat cu Iris şi am confecţionat câteva… dar cum ea voia musai să dea cadou ornamentele confecţionate din pachetele „Prietenii moşului”, am ales să confecţionăm felicitări cu cadou. Căci… la deschidere, destinatarii vor găsi înăuntru un ren, un moş, un urs sau un pui din spumă eva, pregătiţi pentru a fi atârnaţi în pom.

Pentru felicitări am folosit carton negru A5, îndoit – A6, fundiţe decorative şi bandă cu buline. Am decorat cu fulgi de nea realizaţi cu perforatorul. Fundiţele şi banda fac parte din noutăţile pe care Daco le-a adus toamna aceasta, tunt textile, autoadezive, şi se folosesc foarte, dar foarte uşor. La atelierul de săptămâna trecută au fost atracţia centrală, nu cred că a fost vreun copil care să nu le folosească. Iar Iris a folosit ce-a mai rămas din bandă până s-a terminat.. acum ne-au mai rămas fundiţe pentru încă câteva decoraţiuni.

Voi ce surprize pregătiţi?

 

felicitare-cadou-craciun

O felicitare – o poveste, în culise

Se apropie cu paşi repezi finalul concursului O felicitare – o poveste, şi, dacă mă uit un pic la desfăşurarea acestuia, îl pot încadra la categoria „teme dificile”. Se pare că am încuiat echipele de părinţi-copii cu cerinţa formulată, un mesaj amuzant… De ce-a întârziat Moş Crăciun? – Pentru că nu şi-au băut renii ceaiul. Orice putea fi adăugat pe felicitare. Dar, recunosc, ne este încă greu să ieşim din liniile tradiţionale şi să ne şi distrăm. Vedem sărbătorile în liniile lor drepte, cu urări clasice. Îmi amintesc cu câtă disperare căutau părinţii mei mesaje pe felicitările primite cu ani în urmă, să trimitem ceva „interesant” la rândul nostru, pe clasicele felicitări tipărite care se vindeau înainte de revoluţie.

Ca o paranteză, îmi este dor de timpul când trimiteam felicitări. Când nu primeam imagini frumoase pe mail, şi nici mesaje pe telefon. Când aşteptam cu nerăbdare să deschid cutia poştală… De aceea am şi organizat prin intermediul portalului schimburi de felicitări între copii cu orice ocazie. Chiar acum este în desfăşurare unul din schimburi, şi copiii sunt încântaţi să primească ceva pe numele lor, mai ales că nu ştiu nici de la cine…

Revenind la concurs, au fost creaţii care nu au reuşit să se încadreze în limitele cerinţelor pentru a participa la concurs. Ori nu au împărţit mesajul, ori au rămas blocate în urările tradiţionale… dar ele sunt foarte drăguţe, şi am decis să îi laud pe copii. Unii dintre ei – nu vă spun care, pentru că nu vă veţi da seama – sunt elevi speciali, cu nevoi speciale. Au lucrat frumos, păcat doar că nu au fost un pic mai atenţi pentru a putea participa şi la concurs.

Mai jos aveţi imaginile. Tot ce vă doresc e ca să găsiţi jumătate de oră, câteva cartoane, şi să trimiteţi celor dragi o felicitare realizată manual.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Premiile acestui concurs sunt oferite de:

Tangram – joc pentru copii isteti si rabdatori

tangram

În noiembrie am nimerit din întâmplare o expoziţie deosebită la Muzeul Tehnic din Bucureşti, Simte matematica. Unul din jocurile de acolo era Tangram, iar tema era realizarea pătratului care apare şi pe cutia jocului. Ne-a dat un pic de furcă, copiilor chiar un pic mai mult, aşa că ne-am enervat, în sensul bun, şi cum am ajuns acasă l-am pus pe lista de comandă, mai ales că nu este prea scump deloc.

După ce l-am achiziţionat, am descoperit că nu e chiar atât de simplu cum credeam. Pe lângă piesele mari din lemn, foarte bine finisate în această variantă a jocului, cărticica conţine o mulţime de provocări. Prima jumătate conţine modelele compacte, o umbră neagră din care trebuie să ghiceşti cum să aşezi piesele. Cealaltă jumătate conţine soluţiile, aceleaşi modele sunt decupate să-ţi poţi da seama cum să le aşezi. Sunt suficiente cât să ţii ocupat un copil ce acceptă provocările de acest gen, şi are răbdare să nu se lase înfrânt.

Modelele sunt grupate pe categorii – animale, vehicule, clădiri, arme, şi multe alte forme diverse. Fiind un joc originar din China, tangram a fost adaptat şi pentru aplicaţii Android, asta dacă aveţi un copil mai „digital”. Dar după ce am încercat varianta din lemn, vă recomand totuşi jocul tradiţional.

Îl puteţi găsi în magazinele online, în cele mai diferite variante şi preţuri. Interesant mi s-a părut setul de 12 jocuri, în jur de 50-60 lei, potrivit pentru clasele de grădiniţă sau şcoală. Eu l-am cumpărat de aici, cu 15 lei.

Alte recomandări asemănătoare: BestKids, Elefant, NichidutaDinoland,  Emag.
tangram

Dacă doriţi, puteţi confecţiona unul din carton. Desenaţi modelul, ca în filmuleţul de mai jos, apoi lipiţi hârtia pe un carton foarte gros (cutie de ambalaj). Puteţi folosi apoi benzi adezive pentru a face piesele mai estetice, iar muchiile mai rezistente la joacă.

Notă: În film am avut noroc, lăţimea riglei folosite s-a potrivit perfect cu latura paralelogramului ce trebuia desenat. Altfel va trebui să duceţi o dreaptă paralelă cu muchia pătratului. La fel, folosiţi un echer pentru a trasa o dreaptă perpendiculară pe diagonala mare, pentru a completa pătratul mic.