O spun la modul cel mai serios, noroc cu clasele primare, că mai văd și copiii noștri un experiment la școală, altfel… Și nu glumesc, după 20 de ani (însumați) de școală românească de secol al XXI-lea, pot spune că nu au văzut copiii mei niciun experiement la lecțiile de fizică, chimie, biologie, dacă nu ar fi fost cele câteva din clasele primare, și apoi multele pe care le-am făcut acasă. Mai puțin cele de chimie, unde e greu să faci rost de substanțe…
Acesta e motivul pentru care clasa a treia și a patra sunt preferatele mele, lecțiile de științe cu „experiment“ strângând recorduri pe lista de favorite ale copiilor. De-a lungul timpului am scris despre ele și le găsiți pe blog. Au fost experiemente cu plante, am crescut și am semănat din nou semințele obținute, chiar un experiment de observare a ciclului de viață la hamsteri. Nu le mai pun la socoteală pe cele cu electricitate, magneți. Copiii văd, învață și simt, căci mi-au spus cum am putea „îmbunătăți“ ora: să aibă fiecare propriul kit de experimente pe bancă. Ei, da, ceea ce vor ei face parte din acea școală „de vis“ dintr-o lume normală, unde educația copiilor este pe primul plan.
Cum ne descurcăm în fața elevilor
Una dintre categoriile în care materialul didactic din dotarea personală avea de suferit era cel al magneților. Am strâns, în timp, diferite tipuri de magneți, dar erau atât de diferiți, că nu prea pot fi îmbinați. Clasa a doua și clasa a treia au în programa școlară forțele exercitate de magneți. Copiii însă interacționează cu magneții de la vârste foarte mici, știu deja că se atrag/resping sau atrag doar anumite obiecte. Rămâne de rezolvat la școală doar partea științifică, de ce se atrag cu anumite părți și cum „arată“ câmpul magnetic.
Am completat colecția de materiale cu setul Magnet Movers. Am rezolvat astfel problema unui magnet-potcoavă, inclus în set, pe care nu-l aveam. Dar cea mai importantă piesă a setului este cea care permite observarea în liniște a levitației magnetice.
Setul include mai multe tipuri de magneți: o baghetă cu mâner, doi magneți sub formă de bilă, un magnet sub formă de bară, un pilon și doi magneți circulari, un magnet potcoavă. Este perfect pentru toate vârstele, ținând cont că are totuși și piese mici, care pot fi înghițite. Apreciez și protecția de plastic a acestora, căci, dacă ați avut magneți, știți cât de ușor se pot sparge aceștia, mai ales când sunt manevrați de copii.
Însă dacă vreți să faceți o surpriză unui copil curios, setul acesta este un bun început.
Magnet Movers, EduClass.În imagine, pilonul cu cei doi magneți circulari ilustrează experimentul, baza fiind și ea un magnet și forța este suficientă pentru a menține o distanță de circa 1,5 cm între piese.
Pentru a avea însă parte de cele mai spectaculoase experimente, este însă nevoie să adăugați setului câteva ingrediente în plus. Primul este pilitura de fier, fără de care vizualizarea câmpului magnetic nu ar fi posibilă. Apoi, o eprubetă ar fi indicată, cum am folosit mai jos:
Sper că v-am dat câteva idei și pentru sărbătorile care urmează, dar și pentru organizarea, cât mai interesantă, a lecțiilor la școală pentru cei mici.
Sâmbătă m-am jucat. Și, cum restricțiile sunt în toi, dar și vacanța își ia drepturile, m-am jucat singură[1] de-a Super Spionul. Ca de obicei, din toate jocurile pe care le am, încerc să storc tot ce pot și, dacă se poate, să dau și o altă înfățișare activităților cu copiii, fie cele de la Atelierul Năzdrăvanilor, unde fac eu toate regulile, fie cele de la școală, unde regulile vin de sus.
De ce am ales Super Spionul?
În primul rând, pentru zar. Da, pentru zarul mare cu operații. Știu, e simplu să îți faci singur zaruri de jucat la școală cu copiii și, de-a lungul timpului, am încercat de toate: din carton, din burete, însă parcă nu aveau aceeași „priză la public“ ca cele reale. Așa că zarul acesta mare cu toate operațiile scrise pe el (plus imaginea detectivului pe post de joker), mi se pare genial.
Al doilea motiv, setul de cărți de joc cu numere de la 1 la 100. Da, știu, și de-astea mi-am făcut singură, dar albe pe-o parte cu număr pe cealaltă nu aduc a joc real. Nu le poți ține în mâna ca pe „cărți“, sunt doar… bilețele. Pentru aceste cărți, jocul poate fi folosit parțial și începând cu clasa pregătitoare.
Al treilea motiv nu-l am, căci îmi ajung primele două.
Cum se joacă jocul cu regulile de la mama lui
Întâi, ai nevoie de 4 jucători care cunosc cele patru operații aritmetice la nivel de clasa a treia, căci e cam greu altfel să te gândești cum să ajungi la un anumit rezultat dacă nu ai niște deprinderi de calcul gata formate. În plus, chiar dacă în clasa a doua înveți teoretic înmulțirea și împărțirea, este doar la nivelul tablelor, și se discută mult prea puțin despre ordinea efectuării operațiilor, foarte necesară în compunerea exercițiilor de rezolvare a misiunilor jocului.
Mi se pare un pic forțat pe traducerea regulilor termenul de „ecuație“ pentru ceea ce au de făcut copiii. În realitate, ei trebuie să compună un exercițiu cu una sau mai multe operații, care să aibă ca rezultat numărul indicat de una din cărțile de joc.
Cărțile cu numere se amestecă, fiecare copil primește cinci, teanc pe care îl lasă cu fața în jos. Ridică o carte („Misiunea“, 14), dă cu zarul (să spunem că nimeresc înmulțire), trebuie să combine numerele de pe amprente (de la 1 la 9, în mai multe exemplare) și să scrie un exercițiu care să folosească cel puțin două numere și obligatoriu operația indicată de zar. Soluțiile pot fi mai simple sau mai complicate,
14 = 2 x 7 = 2 x 5 + 4
Misiune îndeplinită și soluția este prezentată parterilor de joc, a scăpat de o carte, rămâne cu 4. Dacă nu ar reuși, pune cartea dedesubt și îi va veni din nou rândul. Cine termină primul cărțile câștigă.
Elemente de joc introduse sunt măștile-ochelari cu filtru roșu, cu ajutorul cărora poți vedea numerele scrise pe jetoanele cu amprente. Mă rog, dacă te chinui nițel, le vezi și fără, dacă ești o persoană care a mai exersat focalizarea în puncte diferite pe o imagine. Cum jocul include patru măști, logic, avem doar patru jucători… dacă am schimba însă jetoanele (să se vadă cifrele și cu ochiul liber), jocul s-ar putea juca și în 20, căci cele 100 de cărți se pot împărți în câte 5… sau, dacă e nevoie, mai puține, să participe toată lumea.
Pentru intensificarea emoțiilor, se poate folosi un cronometru, cine găsește primul soluția pentru o aruncare a zarului pentru cartea pe care a extras-o. Jocul poate fi complicat cu noi provocări, doar restricțiile să se ridice și să avem voie să ducem din nou materiale în sala de clasă.
Am încercat o fotografie prin filtrul ochelarilor, însă nu surprinde imaginea așa cum o face ochiul uman, este destul de slabă.
… dacă vrei să faci un cadou „deștept“
Vine însă și sezonul cadourilor și al nopților lungi de iarnă. Vă recomand să mai lăsați de-o parte dulciurile și jucăriile care nu pun mintea la contribuție și provocați copiii cu materiale potrivite vârstei. Normal, dacă nu are un frate sau prieteni care vin la joacă, adăugați cadoului și o parte din timpul dumneavoastră, să poată explora jocul. Elasticul ochelarilor nu strică coafura nimănui… Chiar nu glumesc, în condițiile în care școala online e cum e, dacă nici noi nu creștem calitatea timpului petrecut cu copiii, nu ne așteaptă vremuri prea bune.
[1] De fapt, când căutam idei pentru ședința foto – cum să ilustrez mai plăcut jocul, am chemat-o pe Iris la atelier cu pufoșeniile ei preferate și am ajuns să ne jucăm împreună. Replica a fost: Matematică sâmbăta dimineață, fix ce îmi doream!
Lecțiile de științe despre magneți, indiferent de nivelul de vârstă căruia ne adresăm, nu se pot face fără experiment. Cel puțin așa credeam, până când am văzut că la gimnaziu și liceu orice lecții de știință se pot face fără experimente, chimia mai ales, așa că ce să mai vorbim de fizică?! Și la liceu, pe profil de științe, e tare greu să faci măcar un experiment! Mă gândesc cu tristețe acum cât de încântați erau copiii mei de experimente în anii trecuți și că acum, la gimnaziu, doar vor auzi de ele sau cel mult le vor vedea proiectate pe un ecran, deși nici de asta nu au prea avut parte…
Prima lecție cu magneți la clasa pregătitoare a fost în toamnă, când am organizat un mic atelier de științe aplicate. Am povestit atunci despre experimentele făcute și așteptam cu nerăbdare să ajung să am ocazia să ne jucăm toți. Erau planuri multe, care s-au dus pe apa Sâmbetei. Așadar nu mi-a rămas decât să explic online cum să organizeze părinții acasă o lecție experiment din care cei mici să rămână cu câteva idei clare despre magneți, pentru că a le arăta eu de dincolo de ecran doi magneți care se atrag nu însemna nimic. Am căutat filmulețe informative, să îi ajut pe îndrumători să aibă o idee cam ce ar trebui să se întâmple. Știu că e greu, însă unele activități necesită pregătire, așa cum și profesorii își pregătesc zi de zi lecțiile (sau, în cazul unora, așa ar trebui). Pot doar să îmi imaginez efortul necesar și enorma motivație intrinsecă pentru a da curs unor astfel de propuneri, pentru că, în cele din urmă, o faci pentru copilul tău.
Pentru a organiza lecția, am recomandat să se pornească de la magneții din casă, menționând că magnetita este un minereu natural (descoperit acum peste 3000 de ani de chinezi, primii care au inventat și busola, aș spune prima aplicație practică a magneților, după cea populară de a găsi acul din carul cu fân). Cu ajutorul unui magnet (nu contează cât de mare), urmau a fi căutate obiectele care sunt atrase și cele care nu sunt influențate de atracția magnetului. Sarcina de lucru a copiilor: să realizeze un tabel în care să noteze, pe măsură ce testau, rezultatul.
Lucrez mult cu tabele, în orice ocazie, mi se pare că astfel e mult mai eficient decât făcând din joi în Paște o lecție despre organizarea datelor. Puteți să-i spuneți și lecție integrată cu comunicarea în limba română, căci nu e ușor să scrii. Listele le corectez, la nevoie, în Paint, iar când returnez tema văd și ei greșelile. Cum aproape am terminat alfabetul (x, k, q, w, y mai lipsesc) misiunea nu a fost una foarte dificilă.
După ce am terminat cu interacțiunea dintre corpuri și magneți, am trecut la cea între doi magneți. Contează mai puțin acum care este polul nord și polul sud al unui magnet (dacă nu ai unul deja marcat, e mai greu de aflat), e important să știi că se atrag cu polii opuși și se resping cu polii identici.
Despre întrebuințările magneților în viața de zi cu zi nu am cerut feedback, sper doar că au discutat cât mai multe, căutând în casă unde avem magneți și la ce folosesc. Și filmulețele pe care le-am descoperit pe youtube conțineau o sumedenie de idei, pentru completare.
Am adăugat și filmulețele pe care eu le-am realizat, de la experimente cu pilitură de fier, unde aceasta se orientează conform undelor de câmp magnetic, diferite și ele în funcție de forma magnetului. Sunt printre cele mai spectaculoase experimente de la școală și le-am reamintit și de experimentul de astă-toamnă, cu tonner de imprimantă diluat în alcool și magnet. Acolo unde au avut materialele, le-au reluat acasă.
„Tema“ lecției a fost realizarea unei jucării care să „funcționeze“ cu ajutorul magneților și cea mai practică a fost deplasarea unei mașinuțe. Pui un magnet pe mașinuță, un altul în mână, potrivești polii identici și încerci să îi combini. Dacă magneții sunt suficient de mari sau de puternici dezvoltă forța necesară pentru a deplasa mașinuța.
Însă soluțiile lor au fost dintre cele mai ingenioase, așa am avut parte de un labirint magnetic, prins pe sticla unei mese, dar și de o minunată improvizație de teatru cu figurine, folosind același principiu. Am putea să le spunem marionete, căci sunt mișcate cu mâna, dar de data aceasta firele chiar sunt invizibile. Un minunat exemplu de activitate integrată, bonus și creativă.
N-aș ști să spun de ce magneții, dintre toate experimentele (exagerez, cele de optică sunt preferatele mele!) au atâta farmec. Cert e că, după atâtea filmulețe și demonstrații, mi s-a pus pata că vreau un set de magneți marcați și neapărat unul potcoavă. N-am prea găsit ce căutam, ba nu era pe stoc, ba nu era în buget, dar am ajuns într-un final la setul cu magneți de la Learning Resources. Și, pentru ca tacâmul să fie complet, l-am combinat și cu plastilină magnetică. A sosit, l-am dezinfectat și am trecut la joacă. Cipsurile din set au o sârmuliță pe muchia exterioară, de aceea sunt atrase, deși ele sunt din plastic. Bile magnetice n-am avut niciodată. Nu dau pe-afară de fericire că magnetul potcoavă este atât de mic, însă cei doi circulari și dispozitivul cu bețișor pentru a demonstra levitația magnetică e de milioane, numai bun pentru decor la birou în loc de un perpetuum mobile.
Vine 1 Iunie… poate vă gândiți la ceva util, care nu are neapărat roți sau imită vreun personaj celebru. Mai jos am adăugat câteva seturi simpatice, mai ales pentru copii, din aceeași serie cu al meu. Pentru preț, dați click pe poze.
Primul îmi făcea cu ochiul, căci avea acea tăbliță labirint, însă poate doar dacă mai aveam eu copii mici să se joace cu el merita investiția. Al doilea era ok pentru nevoile mele de la școală, dar și pentru copiii care vizitează atelierul și au ocazia să experimenteze. Plastilina am luat-o din pură curiozitate, am experimentat probabil ce simt copiii jucându-se cu slime, doar că acesta e magnetic și „mișcător“. La ultimul set e pe listă mi-a plăcut descrierea, util pentru lecțiile de forțe și mișcare, deși aici nu e atât de greu să ridici copiii în picioare și să improvizezi toate experimentele. Oricum ar fi, dacă tot ne chinuim să învățăm „modern“, prin descoperire, nu ai cum să o faci dacă nu pui mâna pe ceva să vezi ce se întâmplă.
Vacanța de iarnă se apropie repejor de final. Dacă mă întrebați pe mine, nu prea am simțit-o… cel puțin nu am apucat să mă odihnesc așa cum aș fi avut nevoie. În schimb la capitolul distracție am stat ceva mai bine. Totuși, aproape jumătate din perioadă a stat sub semnul dat de „Povești întunecate”.
Ca introducere, vinovată de acest curs al vacanței este Iris. Copilul s-a pregătit pentru Crăciun. De când Moșul nu mai vine în persoană pe la noi, am pus bazele unei noi tradiții: fiecare cumpără un cadou pentru ceilalți membri ai familiei. Asta înseamnă că, începând de prin octombrie, anchetezi situația și faci economii, eventual dai de înțeles cam ce ți-ai dori să primești… Distracția constă în a nimeri cadoul potrivit, astfel încât destinatarul să fie încântat. Pentru Andrei ea găsise cadoul perfect. L-a comandat din noiembrie (25) la elefant. Pe 10 decembrie am întrebat de el, ni s-a confirmat că sosește. Pe 15 iar. Pe 17 am primit o notificare că a fost expediat. Pe 22 întrebăm, dar… rămânem fără răspuns până pe 3 ianuarie, cam când sună și curierul să vadă dacă suntem acasă. Nu eram, așa că ne-a apucat Boboteaza fără el, dar am decis să îl achit până la urmă, să-l pună pentru Paști de-o parte.
Cu toată încurcătura asta, pe 23 decembrie Iris era pe minus cu un cadou. Noroc că știa drumul spre Cărturești și a rezolvat problema. Când ne-am desfăcut cadourile la miezul nopții, ea îi prezenta cu entuziasm ce minune îi cumpărase, iar noi, ca niște oameni insensibili, n-am vrut să jucăm. De Povești întunecate chiar nu aveam chef în seara de Ajun. Când am plecat la munte, le-a luat cu ea. Drumul pe DN1 e luuuung, eram sechestrați în mașină, așa că a scos cutia. Nu aveam cum s-o facem să tacă, și-a ținut pledoaria și… ne-a convins. Jocul are 50 de întâmplări ciudate, prinse pe 50 de cartonașe de dimensiunea unei fotografii. 31 de crime, 49 de cadavre, 11 criminali, 12 sinucideri și o cină mortală așteaptă ingeniozitatea ta, pentru a dezlega misterul. Este recomandat de la 12 ani, dar dacă le triați un pic (scoateți cărțile cu amanți și cele nepotrivite), se pot juca și cu copii mai mici. A fost de-a dreptul delicios, deși rolul de povestitor mi s-a dat în totalitate, căci ei voiau doar să „ancheteze”. Am jucat non-stop, am scurtat drumul, am scurtat și așteptarea comenzilor la restaurant. A fost amuzant când citeam una din provocări, cu chelneri criminali, și se uitau cam ciudat băieții care ne serveau…
Povestitorul este cel care cunoaște cazul în totalitate. Ceilalți doar pun întrebări la care el trebuie să răspundă doar cu „da” sau „nu”. Noi am mai călcat pe lângă, am mai pus un probabil, poate, nu e nevoie, irelevant, ipoteză greșită. Ca povestitor, le mai aduceam aminte ce au descoperit, nu îi lăsam să schimbe diatezele (copiii deseori aveau nevoie de readucerea pe făgaș). Când ne-am dat seama că cele 50 de provocări s-au dus, ne-am gândit la soluții. Am găsit pe net aplicațiile, „Dark Stories”. Încă mai avem de delegat câteva dintre cele free, după care… pentru 17 lei primim alte 90 de provocări. Am văzut că există și alte seturi de povești (aveți linkuri mai jos), însă Iris e mândră de ideea ei pentru cadourile viitoare ale prietenilor.
Setul/aplicațiile sunt minunate pentru a anima o petrecere, a-i strânge pe toți la un loc și a încerca să dezlegi o enigmă care se dovedește, de cele mai multe ori, foarte simplă.
La final, vă provoc să dezlegăm unul din cazuri. Puteți pune întrebările în comentarii, urmând să vă răspund cu „Da” sau „Nu”… să vedem cât de repede îl putem rezolva. Rog pe cei care cunosc jocul/provocarea să se abțină în a da direct răspunsurile 🙂 .
Un caz simplu:Romeo și Julieta zac morți pe podea. Lângă ei sunt cioburi de sticlă și o baltă de apă. Fereastra e întredeschisă și vântul șuieră. (Imaginea cartonașului o aveți mai sus.)
Când Andreiul meu a început să meargă la grădiniță, problema jucăriilor nu a fost una ușor de rezolvat. Nu aveam seif acasă, și nu-mi permiteam să dau foarte mulți bani, iar dacă îi investeam, atunci trebuia s-o fac cu cap. Printre seturile achiziționate atunci a fost și o trusă logică tip LOGI II. Nu știam, ca mamă, exact cum se folosește, însă îmi aminteam că am avut-o și eu la grădiniță și acasă, că mă jucam cu formele geometrice, construind tot felul de peisaje abstracte. Cumva am intuit cu el ce-aș putea face cu trusa: comparații de mărime și grosime, sortări de piese după formă, culoare. Le foloseau și la grădiniță, și cumva m-am mulțumit atunci cu această variantă de joc.
Anul acesta, al doilea de facultate, am aflat (pentru mine, ca mamă, prea târziu) ce se putea face cu acest joc. Am constatat că între timp am mai pierdut din piese (și a fost un chin să-mi confecționez 4 din fimo, au ieșit stâmbe, și probabil o să-mi iau o nouă trusă). Dar am avut și câteva aplicații de realizat pentru cursul de didactică, și dintre toate subiectele, cele cu forme geometrice au fost preferatele mele.
Pentru realizarea capitolului de jocuri din portofoliu am folosit volumul de mai jos, pe care l-am achiziționat înainte de a reuși să fac rost de bibliografia recomandată. Dar, chiar și așa, mi se pare că expune clar și la obiect jocuri ce pot fi făcute cu copiii de vârste mici, nu numai cu forme geometrice, cum aveam eu nevoie, ci și cu alte tipuri de material, pentru cei în criză de idei acasă.
Revenind la trusa Logi, am folosit-o pentru jocul celor două cercuri, jocul celor trei cercuri, trenul cu 1, sau 2, 3, 4 diferențe. Pe lângă acestea sunt și altele, derivate, pe care le găsiți în volum. Alcătuirea de mulțimi, asocierea obiectelor după una sau mai multe proprietăți comune, compararea, sortarea, serierea, nu sunt deloc simple, chiar dacă jocurile par „banale”. Însă aceste jocuri solicită foarte mult și adultul de lângă copil.
La grădiniță m-am lovit deseori de noțiuni de matematică la opțional. După curs mi-am dat seama destul de repede de ce unele activități practice nu „ies” – pentru că copiii nu stăpânesc cum trebuie noțiunile… iar eu ceream de la ei prea multă matematică pe care nu și-o însușiseră. Așadar lecțiile mele practice au inclus și aceste elemente, și lucrurile au început să meargă mai bine.
Am avut și ocazia să lucrez direct cu un băiețel de 5 ani, aflat în vizită, tocmai când eu îmi pregăteam piesele și materialele pentru susținerea portofoliului. Mergea la grădiniță, dar nu văzuse niciodată piesele, și nu lucrau cu ele. A cooperat fantastic, însă după joc eram amândoi terminați de oboseală, iar eu mă gândeam cum ar fi posibil să faci jocul cu 30 de copii simultan…
Jocul celor trei cercuri
Jocul celor trei cercuri l-am ilustrat într-o prezentare, pe care o puteți vedea mai jos. Copilul trebuie să așeze piesele – triunghiuri, cercuri, pătrate și dreptunghiuri (la grupa mare!), roșii, galbene și albastre, mici, mari, groase și subțiri, după trei reguli, în trei cercuri care se intersectează, zonele de suprapunere fiind destinate pieselor cu proprietăți comune. De reținut că la grupa mică se folosesc două forme – cerc și pătrat, la mijlocie se adaugă triunghi, la grupa mare – dreptunghi, și, dacă grupa permite, oval și romb, iar jocul se adaptează la condiții.
Se poate lucra cu mai puține, depinde de copil, câtă răbdare are să sorteze piesele, sunt totuși 48… Jocul cu două cercuri este similar, având două cercuri – două reguli.
Trenul cu diferențe
Mai mult mi-a plăcut „trenul” cu o diferență (și cu 2, 3, 4). Regula este simplă: se așază o locomotivă. Piesa care urmează – primul vagon – trebuie să aibă o singură diferență (sau în funcție de tipul de joc – 2/3/4) față de locomotivă. Dacă locomotiva este cerc, mare, roșu, gros, și acceptăm o singură diferență, piesa următoare poate fi:
orice altă formă decât cerc, dar mare, roșu și gros.
cerc, roșu și gros, dar mic.
cerc, mic, gros, dar galben sau albastru.
cerc, mic, roșu, dar subțire.
Dacă trenul trebuie să aibă două diferențe, copilul trebuie să „nege” două dintre caracteristici. Același exemplu – locomotiva este cerc, mare, roșu, gros, urmează un vagon:
orice altă formă decât cerc, mic, dar roșu și gros (și poate fi pătrat/triunghi/dreptunghi, mic, roșu, gros).
orice altă formă decât cerc, subțire, dar roșu și mare (și poate fi pătrat/triunghi/dreptunghi, mare, roșu, subțire).
orice altă formă decât cerc, galben sau albastru, dar gros și mare.
Combinațiile pot continua de aici în multiple variante, este aproape imposibil să le scriu pe toate. Algoritmul se aplică identic pentru 3 și 4 diferențe, iar pe măsură ce numărul de diferențe crește, numărul de posibilități scade. Jocul poate continua până la epuizarea tuturor pieselor/posibilităților, sau poate avea, de la început, un număr limitat de vagoane.
Puteți confecționa piesele și din hârtie, iar pentru cele „groase” să folosiți un carton cu ajutorul căruia copilul să simtă diferența de grosime, dar cred că munca pentru a le decupa face cei 15 lei, cât costă trusa pentru copii (atenție, are piese mici ce pot fi înghițite!)
Mai jos am aranjat câteva „trenulețe”, pentru care puteți pregăti și decorul, într-o activitate anterioară. Pentru a nu induce copilul în eroare, nu folosiți pentru colorare roșu, galben și albastru, și lăsați vagoanele goale.
Trenul cu o diferență (o singură caracteristică diferită): Locomotiva: cerc, roșu, gros, mic; Vagon 1: pătrat, roșu, gros, mic; Vagon 2: pătrat, galben, gros, mic; Vagon 3: pătrat, galben, subțire, mic (este subliniată diferența față de elementul anterior.)
Trenul cu două diferențe (două caracteristici diferite): Locomotiva: cerc, roșu, gros, mic; Vagon 1: pătrat, galben, gros, mic; Vagon 2: pătrat, galben, subțire, mare; Vagon 3: cerc, albastru, subțire, mare (sunt subliniate diferențele față de elementul anterior.)
Trenul cu trei diferențe (trei caracteristici diferite): Locomotiva: cerc, roșu, gros, mic; Vagon 1: pătrat, galben, subțire, mic; Vagon 2: pătrat, albastru, gros, mare; Vagon 3: triunghi, albastru, subțire, mic (sunt subliniate diferențele față de elementul anterior).
Trenul cu patru diferențe (toate carateristicile diferite): Locomotiva: cerc, roșu, gros, mic; Vagon 1: triunghi, albastru, subțire, mare; Vagon2: pătrat, galben, gros, mic; Vagon 3: cerc, roșu, subțire, mare.
Alte jocuri
Un ultim joc pe care l-am inclus în portofoliu, și pentru care mi-am confecționat cu ajutorul unui prieten piese mai mari, din plexiglass, a fost „Trăistuța Veronicăi”. Piesele – pe care copilul le cunoaște (care sunt mari, care sunt mici, care este „gros” și care este „subțire” – caracteristici care nu se pot stabili decât prin comparație), sunt introduse într-un săculeț. Cu ochii închiși, copilul extrage din săculeț o piesă, pe care trebuie să o pipăie, și să stabilească caracteristicile: ce formă este, dimensiune și grosime. Dacă a răspuns corect, deschide ochii și spune și culoarea.
Un joc didactic trebuie, dincolo de sarcina sa educațională, să rămână pentru copil un joc, adică o activitate în care el se simte bine și se implică de plăcere. Dacă vreți ca învățarea prin joc să aibă succes, aveți răbdare și nu vă enervați când nu reușește. Inventați și schimbați tactica. Pentru cadrele didactice care mă urmăresc, articolul poate părea simplu. Dar pentru părinții dornici să se joace acasă cu copilul, nu este deloc. Dar dacă nu vă plac copiii uitați în fața televizorului, provocați-i.
1 iunie a strecurat în mâinile copiilor și câteva „jucărele”, a se citi seturi creative de lucru. Prima mea reacție la analiza rapidă a setului mozaic cu cățel a fost aceea că e pentru copii mai mici, și să facem o bucurie piticilor din familie. Însă nu m-am înțeles cu Iris, care, deși e anti-sclipici declarată, parcă au apucat-o toate cele când a văzut cățelul…
Dovadă că n-am apucat să fac poză setului înainte de lucru, așa că o să vă rog să faceți un efort de imaginație și în locul pătrățelelor deja lipite să vă imaginați niște pătrățele mai mici, cu contur negru, și cu o cifră în mijloc – codul de culoare. E drept că nu e specificat un cod pe materiale, însă este ușor de identificat după decorul deja imprimat al cartonului. A oscilat un pic la pietricele, mai ales că au diferite forme, îi veniseră ei alte idei de folosire a lor, dar când a văzut că mai rămâne una din fiecare pentru alte jocuri, le-a lipit.
Nu i-a luat foarte mult timp, deși este o activitate extrem de migăloasă. O recomand mai ales copiilor de grădiniță, și cei din clasele mici ale ciclului primar, care au nevoie de astfel de exerciții cu mai multe obiective. În primul rând, pentru coordonarea oculo-motorie, nu este chiar atât de simplu precum pare „lipirea la punct fix”, fără să depășești marginile. Apoi, nici lucrul cu obiecte atât de mici (pătrățele de jumătate de centimetru) nu e simplu, este o probă de încercare pentru mușchii mici ai mâinii, care au nevoie de antrenament. Nu în ultimul rând, este un exercițiu de exersare a răbdării, proiectul necesitând timp și concentrare pentru realizare.
Reciclate în „cutia cu de toate”, așteaptă să le dăm un sens.
Un pic de ajutor primesc prin faptul că elementele sunt auto-adezive, ceea ce le ușurează munca. Să mai adauge și lipici ar fi ridicat gradul de dificultate, și ar fi pus la grea încercare răbdarea, și așa relativ puțină la aceste vârste.
Copiilor le plac aceste seturi. Am mai lucrat cu ei cu spumă autocolantă pretăiată diverse proiecte, mai complicate decât acesta, care puneau la încercare și experiența lor în stabilirea ordinii obiectelor în perspectivă. De exemplu, aveam un avion, care pe aripi era decorat cu buline mari, și pe bulină, steluțe. Dacă te uiți la modelul imprimat, și „vezi steluța” prima, apoi lipești bulina… surpriză, dispare steluța. Trebuie să te gândești care este „prima” lipită de fapt. Noroc că se dezlipesc relativ ușor, și au putut corecta. O greșeală le-a fost suficientă, și, ceea ce a fost și mai bine, a funcționat învățarea prin colaborare. Primii care au greșit le-au spus imediat și celorlalți ce să „nu facă”…
Acestea fiind spuse, să aveți inspirație azi la cumpărat cadouri! Cele mai frumoase jucării sunt cele pe care și le fac singuri!
Rar mi se întâmplă să intru în campaniile de marketing, dar uneori, dacă se potrivesc și cu dorințele mele, trec peste „n-am eu noroc”. Viața asta nu mi-a adus prea mult, paharul meu a fost cam mic la spartul târgului, și încă mă urmărește o astrogramă făcută de o prietenă acum mulți ani… „ bani o să ai, dar o să muncești din greu pentru ei”. Din greu încă muncesc… din cer încă n-au picat, dar mi-a plăcut campania cu bicicleta de la Libris, așa că m-am chinuit să iau și eu bilet la loterie… poate-poate, că nu mi-ar strica o bicicletă nouă!
Am luat o carte – sper din tot sufletul să merite banii, n-am citit-o! – și cum nu făcea 50 în cap, am mai cerut un joculeț… Cuvinte încrucișate. Mi-am zis că, dacă nu e cine știe ce de capul lui, n-o să plâng după 1o lei prea tare. A venit, și surpriza a fost destul de plăcută. Piesele de puzzle sunt ok din punct de vedere al calității, nu chiar Ravensburger, dar rezistente. Jocul ia destul de mult din clasicul scrabble, însă nu tot, și în varianta aceasta este mult mai pe placul copiilor. În primul rând, are mai puține piese, 72. Aș fi preferat mai multe, că Ax6 e cam puțin. Punctele se adună normal – câte pui, atâtea ai. Dacă formezi cuvinte noi prin alăturare, intersecție, se pun și acelea. Punctajele tot cam ca la scrabble sunt, literele comune 1, literele mari – 10.
Jucându-l, mi-am dat seama de ce e mai potrivit copiilor: în primul rând, nu ai limită de spațiu, nu ajungi niciodată la „margine”. Te lungești cât vrei, idei de cuvinte și piese să ai. Apoi, nu mai ai căsuțele de dublare și triplare care trebuie vânate, ceea ce face ca norocul să fie absolut necesar… căci, dacă nu tragi litere valoroase… cam greu să câștigi, că strategia nu mai este importantă. Este mai puțin competitiv ca „bunicul” său, dar mult mai agreabil pentru copiii care nu sunt încă destul de abili la nivelul strategiei cuvintelor, și se amuză mai mult construindu-le.
Este și suficient de ieftin ca să îl iei în vacanță pe nisip, și să nu plângi după piese, că la nevoie mai cumperi unul. Și, în plus, se acceptă toate formele de dicționar ale cuvintelor, nu doar cele de bază. Noi cel puțin am acceptat și plural, și verbe conjugate.
Îl găsiți la Libris (transportul este gratuit pentru orice comandă, și au introdus în ofertă toate jocurile de la D-Toys), Jucarie.ro, Nichiduta, AdevarulShop.
Edit: jocul are nevoie de un săculeț de pânză. Din punga lor, literele nu se trag „cinstit”, copiii trag cu ochiul la ele…
M-am apucat de scris acest articol la rugămintea unui prieten pe care tocmai l-am „virusat” cu jocul… și care, după vreo câteva serii de întrebări, mi-a spus că musai trebuie să pun pe hârtie regulile. Jocul este total atipic pe lângă toate cele prezentate pe blog, și, trecând peste partea de „noroc la zar”, putem considera că este un joc matematic și educativ (se exersează din plin număratul din sută-n sută, din 50 în 50, adunări rapide cu sute și mii).
Nu mai țin minte când am jucat prima dată bacara… însă cu siguranță că era la mare. Acolo se desfășoară de ani încoace sesiunea noastră de vară cu zaruri. Chiar dacă gașca s-a spart când am relocat vacanțele pe altă plajă, noi am rămas cu jocul în sânge, virusul gata de răspândit printre victime nevinovate la ceas de seară.
Bănuiesc că de Yamms ați auzit, se joacă cu cinci zaruri, și este mult mai cunoscut. Bacara se joacă cu șase zaruri, și, ca simplitate, se compară cu tradiționalele table. Scopul jocului este să ajungi primul fix la 10.000 de puncte. Nu vă panicați, nu se numără punctele de pe zar, se dau valori, în funcție de punctele obținute la o singură aruncare, astfel:
– singur, sau două bucăți, valorează fiecare 50p.
– singur, sau două bucăți, valorează fiecare 100p.
Toate celelalte combinații de zar nu valorează nimic dacă, la o singură aruncare, nu apar cel puțin trei zaruri identice. În acest caz, punctajele sunt următoarele:
– 200p.
– 300p,
– 400p.
– 500p.
– 600p.
– 1000p.
Fiecare al patrulea zar identic dublează valoarea, la fel al cincilea și al șaselea, și obținute la o singură aruncare.
O serie crescătoare de la 1 la 6 valorează 2500p. și se numește bacara, numai dacă este aruncată dintr-o singură mână.
Exemplu: = 2500p. (bacara)
Notarea punctelor începe separat, pentru fiecare jucător, în momentul în care a reușit să strângă 1000p. dintr-un singur tur. Ai dreptul să arunci zarurile de oricâte ori dorești, cu condiția ca la fiecare mână să existe cel puțin un zar cu valoare, care se păstrează. Dacă sunt mai multe, jucătorul decide câte puncte rămân și câte zaruri aruncă în continuare (încercându-și norocul la „trei de-un fel”). În momentul în care a punctat cu toate șase zarurile, are dreptul să le arunce din nou, pe toate.
La obținerea celor 1000p (sau mai multe), jucătorul „a intrat”, și începe să acumuleze puncte, până la suma de 10.000p, indiferent de valoarea unei mâini. Decizia de a „păstra” punctele se ia în momentul în care a punctat pe o aruncare, înainte de următoarea. Dacă la o mână niciun zar nu punctează, jucătorul pierde toate punctele strânse până atunci și rândul trece mai departe la următorul jucător.
Exemplu:
prima aruncare: = 250p. Jucătorul poate păstra , adică 200p., și aruncă din nou cu celelalte patru zaruri, cu mai multe șanse pentru o combinație triplă. Dar poate păstra și zarul , și atunci are cele 250p. Considerăm a doua variantă, și jucătorul aruncă din nou cu trei zaruri.
a doua aruncare: = 600p. Are din prima mână 250p, și în acest moment un total de 850p. A punctat cu toate zarurile, are așadar dreptul să arunce din nou, cu toate șase.
a treia aruncare: = 50p. Păstrează zarul de , și dă cu celelalte cinci încă o dată. Dacă se oprește aici, anunță „mă opresc” și își trece în clasament 900p. Dar continuă.
a patra aruncare: = 0p. În acest moment, pentru jucătorul nostru turul s-a terminat. Nu are niciun zar cu puncte, nu are așadar ce păstra din această mână, pierde cele 900p. acumulate, și jocul merge mai departe, cu următorul participant.
Câștigă jucătorul care ajunge primul la 10.000p, fix. Dacă ultima aruncare aduce un punctaj ce depășește această sumă, punctele se scad și jocul se reia. De exemplu, jucătorul are 9800p. Are nevoie de 200p. pentru a câștiga, dar în loc de două zaruri de 1, sosesc trei, ceea ce înseamnă 1000p. Jucătorul va avea la tura următoare 9800-1000=8800p, și continuă jocul, până când se oprește la 10.000.
În același exemplu, dacă jucătorul a dat două zaruri de 1 și două de 5, nu poate să păstreze două de 5 și să dea încă odată. Când suma dintr-o singură aruncare a depășit pragul de 10.000, se scade imediat și jocul continuă cu următorul participant.
Este un joc care se poate juca cu un număr infinit de jucători, adică cu toată gașca prezentă. Se joacă destul de repede, chiar dacă începe greu – cele 1000p sosesc cu încăpățânare – , iar suspansul este pe măsură, mai ales la final. Se joacă mai rapid ca yamms, unde totuși le mai calculezi un pic, și rămâne jocul nostru preferat de vacanță.
După ce și Irisuca a spus acum ceva vreme adio, grădiniță, am rămas oarecum cu impresia că fiecare clasă beneficiază de un colțișor în care fiecare copil găsește, dacă dorește, o provocare din categoria jucăriilor educaționale. Nu este chiar așa, mai ales că investițiile pentru jocuri și jucării de calitate sunt minore. Marea majoritate investesc în păpuși ieftine, care stau îmbrăcate și ne-smotocite sus pe dulapuri, să arate „bine”, și mașinuțe care nu au aproape nicio valoare educațională, dar țin copiii ocupați. Nu se poate da o definiție pentru „jucărie educațională”, însă aceasta este un instrument cu ajutorul căruia copilul învață ceva folositor, ceva ce îi va fi util în viitor.
În ceea ce-i privește pe preșcolari, nu trebuie să uităm că jocul este pentru ei principala activitate, modul în care ei învață. (Nu intru în dezbateri apropo de mania opționalelor, și modul de a le umple timpul până la refuz, încât joaca devine un lux!) De aceea îi revine adultului rolul de a-i pune la îndemână instrumente noi – jucării – cu care el să exploreze, să descopere, să învețe, și să parcurgă lin un curs de dezvoltare normal. Jucăriile sunt primele obiecte cu care copilul intră în contact. A înțelege cum funcționează, ce și unde se potrivește, reprezintă pentru această vârstă un mod de a rezolva probleme.
A alege jucăria potrivită este o provocare, pentru că de fapt trebuie să selectezi, în funcție de nivelul de dezvoltare și interesul copilului, ori a ariilor ce trebuie stimulate, acea jucărie care este combinația ideală între distracție și învățare. O jucărie care nu exersează nici măcar o abilitate este o jucărie inutilă.
Una din temele anuale ale programei pentru preșcolari este când, cum și de ce se întâmplă?, în cadrul căreia sunt propuse activități prin care copilul să vină în contact și să cunoască unele elemente componente ale lumii înconjurătoare – obiecte, aerul, apa, solul, vegetaţia, fauna, fiinţa umană ca parte integrantă a mediului, fenomene ale naturii -, precum şi interdependenţa dintre ele. El trebuie să poată comunica impresii și idei de bază, să vorbească despre plantele şi animalele din mediile terestre, acvatice.
Pe această temă a fost construit și jocul „Elefănțelul vesel – Lumea animalelor” de la D-Toys. Setul include 12 planșe cu puncte magnetice, și un creion-elefănțel pentru validarea răspunsului. Creionul muzical pentru mine a fost o mare surpriză, căci are un volum extrem de decent, față de alte instrumente de acest gen care mi-au picat în mână. Nici prea tare, nici prea încet, cât să nu te enervezi, mi-a adus aminte de muzicuțele pentru bebeluși. Apoi, în momentul în care răspunsul este corect și se realizează contactul electric pentru a cânta melodia, aceasta se aude atât cât copilul consideră necesar. Dacă pentru el este suficientă o secundă de sunet pentru validare, și ridică apoi creionul, muzica se oprește. În testele mele, au ascultat odată, de două ori, dar apoi nu au mai insistat. Melodia este celebrul cântecel „Un elefant se legăna…”, urmată de ritmuri mai vesele, pe care nu le știam ca făcând parte din cântec. Al doilea lucru care mi-a plăcut este faptul că creionul nu are reacție în momentul răspunsului negativ, încurajând și întărind doar răspunsul corect.
Am testat jocul cu trei pitici „de împrumut”, căci ai mei au depășit demult vârsta căreia i se adresează jocul. Prima a fost Maria, care tocmai a terminat clasa I. I-am dat fișele pe rând, în ordinea numerotată, însă a fost nevoie să-i citesc cerințele, căci s-a plâns că nu prea seamănă literele cu ce știe ea de la școală. Într-adevăr, fontul, deși pare scris de mână, este diferit de cel învățat de cei mici. Cred că cel mai utilă ar fi fost folosirea literelor mari de tipar, standard, mai ales că le învață începând cu grupa mare, și adoră să descifreze singuri cerințele. A doua provocare au fost pentru ea întrebările negative – cui nu-i place mierea?cine nu are somn de iarnă? – lucru de înțeles, căci operațiile gândirii sunt încă la stadiul de aplicații concrete la această vârstă. Cu explicații pe marginea fișei, a găsit răspunsul fără să apeleze la modalitatea extrem de la îndemână – încercare și eroare, adică să testeze cu elefănțelul bulina corespunzătoare răspunsului corect.
Fișele evaluează cunoștințele despre animale prin întrebări tip grilă, cu un singur răspuns corect din trei sau patru variante. Sunt întrebări despre alimentație „consacrată” (ursul mănâncă zmeură, șoricelul cașcaval, iar bufnița nu aleargă după miere), mediul de viață (ursul în pădure, peștele în apă), abilități deosebite (vidra – înotător, ghepardul – alergător), tipuri de blană, hibernare, urme lăsate de viețuitoare în deplasare. Două planșe fac excepție – una apelează la cunoștințele din povești – ce animal există în realitate: caracatiță, dragon, unicorn, dinozaur, sau la completarea unui puzzle simplu, prin recunoașterea elementelor lipsă din careuri.
Al doilea test l-am făcut cu Daria, clasa pregătitoare. Spre marea mea surpriză, a citit singură, cu câteva excepții, cerințele. (Aici evit alte discuții, ce ar trebui să se facă și ce se face la unele clase pregătitoare…). Daria însă – de doi ani de când lucrez cu ea a dovedit un nivel de dezvoltare mult peste vârsta ei reală, așa că faptul că și-a însușit deja scrisul de mână nu mi se pare imposibil. Nu a avut nicio eroare, exceptând două planșe: cea în care apare vidra, pe care nu a recunoscut-o, dar a ales prin eliminare răspunsul – vulturul nu înoată, și nici melcul, și cea referitoare la hibernare, unde a ales ariciul la prima încercare. Am întrebat-o de ce. Răspunsul a fost foarte aproape, ursul sigur hibernează, al doilea animal care dormea părea un cățel, dar nu era sigură că l-a recunoscut, și a încercat ariciul. Cu ocazia aceasta a învățat că și aricii hibernează, căci cățeii sigur nu o fac.
Al treilea test – Cristian, absolvent de grupa mare, în toamnă la pregătitoare, nu a făcut decât să confirme celelalte două teste, la problema prin eliminare în cazul „vidrei”, și mai greu de rezolvat fișa-puzzle.
Chiar și în această formă aparent simplă de prezentare a jocului, pentru preșcolari reprezintă o modalitate de a rezolva probleme, făcând apel la cunoștințele asimilate anterior, sau, dacă nu le au, eliminând variantele pe rând pentru a afla răspunsul corect, așa cum au procedat și fetele atunci când au întâmpinat dificultăți. Ar fi vrut să păstreze jocul – ceea ce din păcate nu era posibil, dar le-am întrebat de ce l-ar vrea, din moment ce au rezolvat deja toate cerințele. Maria mi-a spus că-i place elefănțelul, Daria – pentru că vrea să le rezolve până le știe bine pe toate!
Dacă nu aveți idei ce să cumpărați unui copil la vârsta grădiniței, „Elefănțelul vesel – Lumea animalelor” este o variantă de cadou, întărind și legătura adult-copil prin rezolvarea împreună a provocărilor. Iar dacă pentru el informațiile nu mai sunt o noutate după parcurgerea repetată, încurajați-l să ia jocul la grădiniță. Sunt sigură că va fi bine primit de colegi, dar și de profesorul educator, care va putea, pe marginea fișelor, să aducă noi subiecte în discuție.
Cred că utile ca accesorii la acest joc ar fi kituri separate de fișe. Sunt disponibile alte trei versiuni ale jocului Elefănțelul vesel – „Aventuri culinare”, „O plimbare în natură”, „Forme, culori, fructe și legume”, ultima fiind poate la fel de atrăgătoare ca cea cu animale. Din moment ce există deja creionul-elefănțel, o variantă de extindere a jocului ar fi achiziționarea separată de mape cu fișe.
Proiectul acesta este de fapt o idee pe care v-o recomand, din păcate nu o pot face şi cu linkuri… deşi prima dată l-am văzut pe net, apoi, inexplicabil, au dispărut toate! Este un set creativ pentru confecţionarea unui ursuleţ, dar în serie mai există şi variante pentru două păpuşi, cel puţin în magazinul în care l-am găsit eu. Nu este un set pentru copii foarte mici, pentru că se coase la un nivel de mare precizie. Piesele sunt toate pregătite, capul, picioarele şi mâinile, doar burtica trebuie asamblată şi apoi prinse membrele. Este genul acela de material care te face să nu-l mai laşi din mână, dar se coase la 2mm de margine, alunecă, şi nu este uşor. Iris l-a primit cadou de ziua ei, şi am lucrat la el amândouă, mai mult pe principiul mama-mpunge şi eu trag. Ea umplea cu puf, superviza proiectul… Aşa de bine ne-am completat, că i-am montat burta invers 🙂 , şi ne-am dat seama abia când era gata, şi avea o oarecare poziţie nenaturală (se vede şi în poză). Aşadar pufoşel aşteaptă acum vacanţa, pentru a intra într-o operaţie de revizie şi inversare a corpului.
Dar ne-am distrat, iar când a fost gata, aşa mic şi pufos (are 15 cm teoretic, deşi pare de 20), a devenit brusc preferatul. Pentru că la el a muncit, pentru că a muncit cu mine. Nu ştiu dacă veţi găsi seturi asemănătoare pe net, sau în magazine, însă, decât să luaţi un animal de-a gata, vă recomand această variantă. Chiar dacă nu vor coase ei efectiv, vor avea destule de făcut. În plus, câţi au văzut cum se confecţionează un ursuleţ? Sau ce sunt boabele acelea tari din lăbuţe?