Habarnam pe lună – Nikolai Nosov, editura Humanitas

habarnam-pe-luna

Dacă trebuia să mă pregătesc de o expediţie pe Lună, în stilul prichindeilor, ar fi fost gata ceva mai repede decât am reuşit eu să termin de citit aventurile lor până acolo şi înapoi pe Pământ. Am cartea pe birou de câteva luni, dar timpul a devenit duşmanul numărul unu… şi Habarnam a aşteptat cuminţel până l-am strecurat în program.

Am citit Habarnam pe lună odată cu copilul din mine, care s-a amuzat copios. Genul de poveste pe care, la prima vedere, cu puţine „argumente” ştiinţifice, chiar poţi s-o crezi. Dacă Moş Crăciun intră pe horn, şi în interiorul Lunii pot trăi prichindei, nu? Povestea pentru copii are tot ce-i trebuie: aventură, umor, suspans, fantastic, elemente de morală.

Încă de când am auzit despre cea de-a treia aventură a lui Habarnam, m-am uitat să văd când a fost aşternută pe hârtie: 1965. Atunci am înţeles subiectul ales de autor. Era deceniul al şaptelea al secolului trecut, când febra cuceririi spaţiului cosmic cuprinsese întreaga planetă. Orice copil se visa astronaut, cuceritor al stelelor, iar o aventură în spaţiul cosmic este de înţeles într-o astfel de perioadă.

Iniţial povestea nu are nimic diferit faţă de primele două volume. Prichindeii din Oraşul Florilor, ca şi cei prieteni, din Oraşul Soarelui, trăiesc în lumea lor fantastică, perfectă aproape. Ei descoperă totul, sunt inventatori remarcabili, iniţiatorii proiectelor, constructori desăvârşiţi. Trăiesc într-o societate a egalilor, în care fiecare se identifică prin contribuţia pe care o poate avea la progresul comunităţii. Deducţiile ştiinţifice, setea de cunoaştere îi îndeamnă pe prichindei să organizeze o expediţie adevărată pe lună, şi construiesc o rachetă. Intriga romanului o reprezintă decizia lui Habarnam şi Gogoaşă de a merge clandestin în expediţie, urmată de o decolare involuntară şi aterizarea pe lună. Supoziţiile lui Ştie-Tot despre lunatici sunt confirmate de aventura celor doi năzdrăvani prichindei, care se trezesc, fiecare pe cont propriu, într-o lume ce pare asemănătoare, dar foarte diferită în realitate. Habarnam descoperă un model de societate cu care nu este obişnuit şi în care nu reuşeşte decât parţial să se integreze: banii, relaţiile dintr-o societate bazată pe cerere şi ofertă, industrializată, noţiuni de economie complet trăine, sindicate, asociaţii, şomaj, stratificare socială până la extreme dificile – foarte bogaţi opuşi celor care nu au ce mânca de azi pe mâine. Gogoaşă este un pic mai norocos, se adaptează din inerţie, devine întreprinzător şi are oarecare succes, dar nu este capabil să facă faţă ca mic întreprinzător concurenţei şi monopolului, şi abia dacă reuşeşte în final să supravieţuiască.

Cel mai mult m-a amuzat înfiinţarea Societăţii plantelor gigantice, promisiunea unei vieţi mai bune, folosind seminţele de plante gigantice aduse de pe Pământ cu racheta. Lunaticii încep să spere la o soluţie salvatoare, la acele plante care, cu mai puţină muncă investită, să le uşureze viaţa. Salvatorii vor sosi în cele din urmă, atât pentru a-şi recupera prietenii, dar şi pentru a schimba radical societatea „nedreaptă” de pe lună. După ce reuşesc să înlăture vechea organizare, să contribuie decisiv la emanciparea clasei ţărăneşti şi muncitoare, să le ridice nivelul de trai prin introducerea de recolte profitabile şi uşurarea procesului de producţie din fabrici, Pământenii se întorc la ei acasă, motivând că Habarnam este bolnav de nostalgie cronică, şi numai aerul de pe Pământ îi poate salva viaţa.

Nimic nu este întâmplător în carte. Toate localităţile, personajele, sunt denumite după modelul lui Caragiale, Farfuridi şi Brânzovenescu sunt aici la loc de cinste. Ne întâlnim cu Calicus, Caracatiţă, Şnapino, Smek, călătorim Los Peisanos, Fantomas, San Parazito, şi exemplele pot continua. Cartea apărută la editura Humanitas anul acesta este astfel o carte pentru toate vârstele. Copiii vor găsi în ea aventuri unice, alături de eroii favoriţi din volumele anterioare. Tinerii o pot folosi ca intrument de studiu, document istoric pentru epoca în care a fost scrisă, iar adulţii o vor citi printre rânduri, dincolo de realitatea cu care zeci de ani au fost obişnuiţi.

Dacă nu cunoasteti seria Habarnam, puteti citi mai multe despre seria anterioară aici.

Cartea poate fi găsită la: Elefant, eMag, Humanitas, Cărturești, Libris, Cel, Librărie.net, Cartepedia

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Cărţi pentru copii, Editura Humanitas and tagged , , , .

Lasă un răspuns

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



decathlon.ro editura-arthur.ro%20
CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente