Watership down, sau cartea cu iepuri, cum îmi place mie să-i spun…
Am aflat de „vizuina perfectă” iarna trecută, cu ocazia concursului special de Crăciun, când am primit de la Editura Humanitas, sponsorul concursului, bannerul promoţional. Se anunţa apariţia cărţii, şi mă tot gândeam că cine ştie ce poveste siropoasă cu iepuraşi va fi… În decembrie, cu ocazia lansării, am văzut prima dată cartea. Nu era deloc o colecţie de pagini ilustrate cu iepuraşi, aşa cum îmi imaginam, era o „cărămidă” în toată regula, o poveste lungă, care se folosea de iepuri pentru a suprinde adevăruri despre viaţă şi despre relaţiile dintre oameni.
Romanul aparţine autorului englez Richard Adams, iar ideea acestuia a prins contur în timpul unei drumeţii cu fiicele sale, cărora le-a improvizat o poveste cu iepuraşi. La insistenţele acestora, Adams a scris povestea. Până la publicare, romanul a fost respins de 13 edituri, dar când în sfârşit a fost publicată, s-a vândut în timp record în peste un milion de exemplare în Marea Britanie şi Statele Unite. Romanul Watership Down a câştigat în 1972 medalia Carnegie şi premiul Apărătorul literaturii pentru copii. Până în prezent, s-au vândut în lume peste cincizeci de milioane de exemplare ale cărţii.
Despre ce este vorba… Într-o zonă liniştită din Anglia rurală, unde-şi au sălaşul mai multe familii de iepuri sălbatici, oamenii se pregătesc să construiască un cartier nou de locuinţe. Un iepuraş vizionar, Cinci, care simte pericolul, şi prietenul său, Alună, îşi fac curaj şi hotărăsc să părăsească colonia, în căutarea unui loc mai bun, împreună cu alţi iepuri care decid să-i urmeze. Aventurile lor aproape că seamănă cu cele ale lui Ulisse, iar micul grup de prieteni reuşeşte în cele din urmă să găsească locul perfect pentru noul lor sălaş. Plecaţi fără iepuroaice, ei se văd nevoiţi să se descurce, să improvizeze, să creeze, să stabilească noi relaţii pentru a supravieţui, relaţii ce le vor salva viaţa. Cine ar fi văzut un iepure vorbind cu un şoarece sau un pescăruş, în „limba câmpurilor”?! Dar pescăruşul este elementul cheie al aventurii lor de supravieţuire – un fel de răpirea sabinelor, când trebuie să aducă iepuroaice în sălaş, iar şoarecele se dovedeşte un bun informator când sălaşul urmează a fi atacat.
Mi-a plăcut enorm ideea de la care au pornit aceste prietenii. De ce să nu te porţi frumos cu cineva, să-l ajuţi dacă poţi face asta, căci nu se ştie la nevoie cum îţi va fi de ajutor. Parcă este fata moşului pe drumul cu părul, cuptorul şi căţeluşa.
Iepurii din poveste nu sunt deloc ieşiţi din comun. Nu fac nimic din ceea ce un iepure obişnuit nu poate face. Sunt isteţi, învaţă din experienţele trăite, colaborează şi gândesc. Descrierea comportamentului iepurilor sălbatici, folosită în carte de autor, are la bază lucrarea naturalistului englez Ronald Lockley, The Private Life of the Rabbit (1964).
Nu ştiu dacă v-am făcut poftă de lectură, dar mie mi-a plăcut enorm povestea. Acum aştept să o termine şi Andrei, să putem discuta pe marginea ei. Deocamdată îmi e greu să mă abţin să nu-i spun finalul. Motiv pentru care nu voi spune aici nici cum se adeveresc premoniţiile lui Cinci 🙂 şi ce viitor au iepuraşii pe dealul din nordul comitatului Hampshire.
Cartea este ilustrată, dar nu deranjant, o pagină la câteva capitole, „ca pentru copii şcolari”, cât să ne amintească cât de mari sunt iepurii, şi că ei sunt personajele. La un moment dat păreau un grup de adolescenţi porniţi în aventură :).
Este potrivită pentru copiii începând de la clasa a II-a / a III-a, şi, dacă trebuie să luaţi un cadou aniversar, ori pur şi simplu nu ştiţi ce să-i luaţi unui preadolescent, „Watership Down” este o idee minunată.
Romanul are copertă cartonata, iar la interior povestea cuprinde 396 de pagini.
Info preţ: Librăria Editurii Humanitas
Librării online: Elefant.ro, Libris.ro, Librărie.net, eMAG.ro
- A mai trecut un Întâi Decembrie - 2 decembrie 2024
- Un nai din hârtie pentru litera N - 24 noiembrie 2024
- Jurnal de profesor – clasa pregătitoare - 10 noiembrie 2024
Pare super draguta! O pun pe lista!
Ioana e un pic cam mica, dar peste vreo 2-3 ani e perfecta!