Accesorii noi din jeansi vechi

Suport de creioane din blugi vechi

Accesorii noi din jeansi vechi Colecția Idei creative de la editura Casa a crescut în toamnă cu două noi numere. Despre numărul cu origami am vorbit deja, l-am testat și la atelier. Cu al doilea – Accesorii noi din jeanși vechi – am avut o întâlnire scurtă când stabileam tematica atelierului. Erau câteva proiecte – brățările mai ales – chiar simplu de realizat cu copiii, s-ar fi distrat maxim să toace niște pantaloni vechi. Însă… cum să le spui la atelier „este gratuit, dar veniți cu o pereche de pantaloni de distrus. Sau măcar o pereche la doi copii, fiecare cu un crac.” Așa că am zis pas și am trecut la hârtie.

În schimb săptămâna trecută, când re-reașezam dulapul, mă lovesc de o pereche, foarte subțiri și pe ducă. Am lăsat dulapul în pace, am luat o cutie de carton și am început. Noroc că erau puțin elastici. Am tăiat de jos de la manșetă, am cusut (ce-i drept, la mașină) și am introdus forțat rezultatul pe cutie. Mulțumită de ce era până acum, mi-am pierdut entuziasmul când am văzut că la capitolul buzunărașe și decorațiuni blugii erau jalnici. Doar cele „standard”, nu tu o broderie, o mărgică.

Am început să folosesc orice: o cusătură dublă, un efect cu franjuri, iar să scot fermoarul a fost chin curat. Iris o ținea una și bună că ea vrea să fie funcțional, să-l poată deschide, să se joace cu el, nu să-l lipesc eu de tot. Pistolul cu silicon a făcut minuni, la fel și improvizația, după cum puteți vedea mai jos.

 

View this post on Instagram

 

Job done. #edituracasa #suportcreioane #TalenteDeNăzdrăvani #ideicreative #ideipentrucopii #wintercrafts

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on

Volumul propune tot felul de minuni, de la brățări decorate la poșete și coliere, foarte amuzante. Condițiile sunt să ai blugi interesanți de sacrificat și chef de joacă. Inspirația o găsiți în carte, disponibilă online la editura Casa sau la Libris, Diverta, Cărturești.

 

Atelier la Gaudeamus 2018

Origami – atelier la Gaudeamus

Ziua de joi nu m-a dezamăgit deloc, s-a arătat în toată splendoarea ei așa cum o proiectasem: lungă și obositoare. Am aterizat la Gaudeamus direct de la școală, cu cheful cam pe la jumătate de a umbla prin târg. Mai mult teleghidată, mi-am notat câteva noutăți, am luat câteva cadouri și… cam atât. Așteptam atelierul și aveam emoții, căci toate sms-urile curgeau cu „e trafic”, „sunt în blocaj la…”, „ajungem, dar întârziem puțin”.

Anul acesta spațiul atelierelor a fost un pic altfel, am preferat o altă formulă decât lucrul în grupe de 4. În final am constatat că mi-a fost și mie mai ușor, căci e prima dată când reușesc să stau jos! Am avut emoții cu origami, îmi este foarte greu să ascund atunci când ceva nu-mi place, iar copiii au parcă un senzor special pentru a detecta asta. Însă am reușit să găsesc în aceste proiecte acele „motive” care să mă ajute. Umorul rezolvă de cele mai multe ori problemele dificile… Le-am povestit ce vom face, cum am încurcat proiectele, cum bradul pe care mi-l doream era de fapt cactus… Chiar dacă scrie că e cactus… și eu o să-i spun brad! Oricum ar fi, l-au făcut, l-au împodobit cu fulgi și l-au luat acasă.

Și, chiar dacă elementele se realizau toate la fel, faptul că dimensiunea pătratelor utilizate descreștea până la 3cm a ridicat destule probleme. Cele mai mici cu greu s-au lăsat înduplecate, dar în final, iată ce-a ieșit.

Atelier la Gaudeamus 2018

Atelierul acesta a mai avut ceva special. Pentru prima dată echipa Năzdrăvanilor, cea pe care o proiectam cam acum 9 ani cu Iris și Andrei, a funcționat aproape perfect. Eu în rol de „capul răutăților”, Iris ca spiridușul de servici, ocupându-se direct de cel mai mic participant la atelier (Alex, 6 ani), iar Andrei de partea tehnică, pozele.

Cu această ocazie le mulțumesc celor care au venit să ne cunoaștem sau să ne revedem, ori chiar să ne petrecem timpul altfel decât o facem 4 ore pe zi, 5 zile pe săptămână. Mulțumiri speciale și Editurii Casa, care ne provoacă de fiecare dată cu noi numere ale colecției Idei Creative, cum a fost și acesta, Lalele și flori origami.

Ursul, de Adrian Oprescu, Humanitas

Ursul, de Adrian Oprescu

Ursul, de Adrian Oprescu, Humanitas

După experiența la ceas târziu cu TomiUrsul aproape că și-a găsit imediat loc la mine în brațe. Mă rodea curiozitatea, pur și simplu voiam să văd dacă prima impresie despre autor se confirmă. Povestea este mult mai abordabilă de către copiii mici (comparativ cu Tomi, mult mai profundă), chiar dacă volumul este tipărit destul de mărunțel pentru aceste vârste. Însă imaginile care însoțesc textul sunt extrem de sugestive și fac ca firul să fie depănat încet.

Despre ce e vorba? O rescriere a poveștii ursului – de ce nu mai are coadă și de ce are urechile mici, o explicație care pare mai umană, căci ursul devine victima unor accidente și nu a unei înșelătorii, așa cum îi pregătise vulpea în povestea lui Ion Creangă. Acum depinde de gustul fiecăruia, dacă preferați să n-aibă coadă că e naiv sau că e pofticios…

Ce am remarcat însă la text, pe lângă stilul narativ al bunicului ce povestește nepoților, este faptul că „simte” momentele în care folosește cuvinte mai dificil de înțeles de către copii și le explică, fără a întrerupe în acest mod povestirea. Uneori aș vrea să se revină în cărțile pentru copii la acele explicații în josul paginii, căci generația de cititori de astăzi nu mai are răbdare să caute cuvintele în dicționar… dacă nu le înțelege în context, atunci copilul trece pur și simplu peste ele. Și aș da aici ca exemplu „caval”. Din context se înțelege că este un instrument muzical, însă ilustrația însoțitoare dă impresia că acesta este înrudit cu naiul, când, de fapt, este cu fluierul. Aș face un test să văd câți copii caută în dicționar, însă ar trebui să le pot cere lectura simultan. Aș paria că nu vor căuta, vor accepta informațiile parțiale ca fiind suficiente.

Altfel e din seria „să nu faceți acasă”. La cum mișună urșii pe Valea Prahovei, nu aș recomanda nimănui să încerce să-l domesticească pe Moș Martin cum a făcut Ghiță din povestea lui Adrian Oprescu, accesibilă copiilor de la vârsta la care încep să citească singuri până la cea la care se plictisesc de povești.

Volumul a apărut la editura Humanitas și este disponibil online la  Libris,  Cartepedia,  Elefant,  Diverta,  Cărturești,  Librărie.net,  eMag.

atelier origami

Atelier de origami gratuit la Târgul de carte Gaudeamus

atelier origami

Undeva la începutul toamnei, când frunzele abia începeau să pălească, am primit propunerea de la Editura Casa pentru organizarea atelierului de la Gaudeamus. Am primit cartea electronic, pe telefon. Eram la cursuri și am răsfoit repede. Cel mai mult mi-a plăcut coronița pe care deja am realizat-o , însă la noi piața de art&craft e slăbuță la chestii mai profunde și hârtie origami cu două fețe colorate diferit e încă ceva străin. Nu pot să descriu convorbirile telefonice cu câteva magazine de profil când am explicat ce caut…

Așa că am renunțat la proiect și am ales unul pe care îl puteam realiza. Când am răsfoit cartea, am procedat în stilul meu. M-am uitat la poze. Am destulă experiență să pot intui etapele și gradul de dificultate doar analizând imaginea și am hotărât: facem bradul! Brad a rămas, am comandat hârtie colorată (hârtie glasată, top de o singură culoare – nu există), a sosit coletul ambalat impecabil, m-am apucat de tăiat… Câteva dintre dimensiunile pătrățelelor necesare le știam pe dinafară, de când testasem proiectul. Însă restul nu. Rog copilul să deschidă cartea și să mi le spună. Caută la brad! Caută, nu găsește. Îl pun să mai caute o dată. Tot nu găsește. Îl pun să ruleze încep paginile, îi spun stop… Și se enervează (pe drept): Care brad?? Ăsta e un cactus!

A fost momentul în care am început să râd… e ca la planșele acelea despre percepție, depinde unde focalizezi ca să vezi un anumit lucru. Eu am căutat proiecte de iarnă și am văzut brad. Deși am citit instrucțiunile, titlul nu l-am văzut. Tot brad era.

Așa că joi, de la ora 18 vă aștept la Gaudeamus să construim un cacto-brăduț la ghiveci și să dăm startul pregătirilor de sărbători. Aș fi vrut să ne vedem sâmbăta, ca de obicei, însă anul acesta târgul s-a suprapus cu unul dintre cele două cele mai importante evenimente din viața mea, așa că nu s-a putut altfel.

Înscrierile cele mai rapide – prin sms, la 0722-955-103, menționați doar numele și vârsta copilului.

Tomi: o poveste - Adrian Oprescu

Tomi: o poveste de Adrian Oprescu

Pe Tomi l-am cunoscut anul acesta, în primăvară, odată cu copiii mei de la clasă. Era încă unul din personajele scurtelor povestioare din manualul de limba română, parcă mereu prea scurte ca să le înțelegem cu adevărat. Nu știu de ce, fragmentul prelucrat în manual a cerut mai mult… a cerut întreaga poveste. În vară mi-am cumpărat cartea. A stat pe birou până acum, mereu au trecut altele înainte ei. Poate că aștepta una din serile reci de toamnă.

Tomi: o poveste - Adrian OprescuDouăzeci de povestioare despre prietenia dintre un copil și un cățel… 84 de pagini parcurse repede, iar dacă stau să mă gândesc, nu sunt nici măcar atâtea, căci, în ciuda faptului că nu are ilustrație, are câte două pagini libere între povești. Dar nu are nevoie de ilustrație. Autorul e artist în a le suplini din cuvinte și magia pe care o țese cu acestea s-ar fi risipit cred la orice încercare de a le realiza altfel. „Am văzut” tot: pisicile căsăpite, porcii reeducați, cățelandrul cu labe mari…

Mi-am dat seama și ce nu mi se părea în regulă cu textul din manual. Am simțit când l-am parcurs că „ceva” nu se potrivește… și am avut dreptate. Pur și simplu Tomi părea un cățel mult prea deștept ca să cadă singur în capcană, iar acum, când am aflat adevărata poveste („Prizonier la moară. Regăsirea”), îmi dau seama cât de ușor e să distrugi o poveste. Dar câți dintre elevi vor afla oare adevărata poveste a lui Tomi? Câți vor avea șansa de a citi poveștile lui Adrian Oprescu?

Îmi satisfăcusem curiozitatea… dar am continuat să citesc. Nu am anticipat finalul. Nu m-aș fi gândit în veci că povestea se va transforma încet în jurnal de război al unui copil, chiar dacă sunt doar câteva referințe, totul văzut prin ochii copilăriei, în care lumea se învârte în jurul tău și al prietenului tău necuvântător. Alarmele de bombardament îl enervează pe Tomi, care urlă posedat ca un lup, ruși, „prietenii noștri de la răsărit”, ocupanți barbari, îl irită, ba chiar îl și rănesc, împușcându-l. În final, comunismul rupe brutal prietenia celor doi. Băiatul, adolescent, este trimis la Canal, iar la întoarcere… Tomi nu mai e.

Cum să v-o recomand? Vă spun doar că am închis-o târziu în noapte și am plâns. Nu pentru cățel. Am plâns pentru miile de copii care și-au văzut, în urmă cu 70 de ani, copilăria, familia, viața, toate distruse de ce a însemnat pentru România instaurarea comunismului. Eram convinsă că e o carte cu povestiri pentru copii mici, dar m-am înșelat. E un punct de plecare pentru a le putea povesti chiar și celor mai mari ce a însemnat această tragedie pentru oamenii de rând. Bunicul povestea cu lacrimi în ochi cum și-a dat caii la colectiv, cai crescuți de când s-au ridicat pe picioare, cum a rămas fără pământul moștenit de generații. Alții și-au văzut copiii sau părinții trimiși pe drum fără întoarcere la Canal, la Sighet sau în alte părți… O istorie pe care nu o știm și nu o învățăm.

Scrisă ca jurnal, la persoana întâi, povestea se împletește în final cu cea a vieții autorului. La 20 de ani, Adrian Oprescu a fost arestat și condamnat la doi ani de Canal pentru „atitudine dușmănoasă la adresa regimului popular“. Am în bibliotecă și „Ursul”, cealaltă serie de povestiri, dar când am căutat informații despre autor mi-am dat seama ce-mi doresc să citesc: „Vărul Alexandru și alte povestiri adevărate”.

Volumul este disponibil în librăria Humanitas, la Libris, Cartepedia, Elefant, Diverta, Cărturești, Librărie.net, eMag.

Lalele si alte flori origami Idei Creative 130

Lalele și alte flori origami – Idei creative nr. 130

Lalele si alte flori origami Idei Creative 130

Colecția Idei creative de la editura Casa se îmbogățește în această toamnă cu încă un număr, 130: Lalele și alte flori origami. Chiar dacă nu este sezonul și după titlu volumul s-ar fi potrivit mult mai bine cu primăvara, am găsit cu ușurință două idei care pot fi folosite de Crăciun: o coroniță și un brăduț. Pe lângă acestea, din cuprins mai fac parte:

 

  • Floarea-soarelui
  • Lalea
  • Coroniţă de primăvară
  • Grădina de flori
  • Brăţară
  • Felicitare de ziua mamei
  • Felicitare cu frunze 3D
  • Figurină cu surpriză
  • Coroană
  • Ornament cu lalea
  • Floare sau coroniţă din petale cu două laturi
  • Ghiveci de flori (poşetă, calendar de Advent)
  • Îngeraş 3D
  • Cactus
  • Lalea îngustă
  • Ornament pentru uşă
  • Jocuri cu lalele origami

Relativ simplu de realizat, proiectele pornesc de la două forme de bază obținute din pătrat. Acestea se multiplică și se asamblează în proiectele finale. Pentru jocul de dimensiuni, pătratele au laturi diferite.

Însă volumul nu este lipsit de provocări… așa cum aveam să constat în momentul în care am încercat să realizez unul din proiecte. Aruncasem un ochi, mi s-a părut foarte simplu, aveam un pachet de hârtie origami, m-am apucat de lucru. Am constatat că nu mă ajută, trebuie să folosesc hârtie glasată, căci pătratele utilizate în carte au două fețe colorate diferit. Mi-a fost ușor să tai cu ghilotina pătrate perfecte și pe dimensiunile indicate, verzi și roșii.

Surpriza a venit în momentul în care am citit cu mai multă atenție indicațiile de confecționare a coroniței. Aveam nevoie de hârtie cu două fețe, roșie și verde! Cum așa ceva încă n-am văzut în comerț (pe unde am întrebat se uitau la mine ca la urs!), iar imprimantă color nu am ca să scot câteva coli, mi-a venit ideea să îndoi împreună două coli de culori diferite din pachetul de origami, bazându-mă pe faptul că sunt mai subțiri decât colile normale. Am îndoit pe diagonală, am pus un pic de lipici pe îndoitură, le-a prins între ele ca să nu fugă și am continuat îndoiturile. Cam grosuțe împreună, dar măcar am rezolvat problema celor două fețe diferite. Ce a ieșit puteți vedea mai jos. Coronița este realizată din pătrățele cu latura de 5cm, pentru că am vrut să fac o felicitare. Și așa ies destul de mari (suportul este A5 îndoit), însă nu cred că aș fi reușit să le fac mai mici de atât, îndoind câte două.

Coronita Crăciun Origami Idei Creative 130

Pentru brăduț urmează să caut hârtie glasată, dar din păcate nu am văzut topuri doar cu o singură culoare. Cercetările de pe net mi-au dat ideea colilor de împachetat cadouri, simple, o față colorată – una albă, pe care le-aș putea tăia pe dimensiunile necesare. Cum este gata, revin și cu acesta, căci va fi subiectului atelierului pe care îl voi susține în această toamnă la Gaudeamus împreună cu editura Casa..

Volumul este disponibil până la târgul de carte Gaudeamus pentru precomandă în librăria online a editurii Casa.

Alte imagini din volum:

https://www.edituracasa.ro/uploads/products/38206_Lalele%20si%20alte%20flori%20origami_1.jpghttps://www.edituracasa.ro/uploads/products/77219_Lalele%20si%20alte%20flori%20origami_2.jpg

Insula delfinilor albastri, Scott O Dell

Insula delfinilor albaștri – Scott O’Dell

La sfârșitul anului școlar unul dintre titlurile alese pentru cărțile date copiilor (din partea părinților, căci așa e la noi… școala, primăria, nu se obosesc) a fost și Insula delfinilor albaștri, de Scott O’Dell. Tema de vacanță presupunea și un exercițiu de transcriere, de trei rânduri, cu citarea corectă a sursei – autor, titlu, pagină. Cum am găsit de câteva ori fragmente din această carte și am tot citit pe bucățele povestea, m-am apucat la final de vacanță să o citesc și eu. Nu de alta, dar mi-a fost teamă că nu voi face față discuției pe marginea cărții, neștiind despre ce este vorba.

Insula delfinilor albastri, Scott O Dell

Ca o paranteză, mi se pare ok oferta Clubului de lectură de la editura Art. Chiar dacă nu poți lua chiar orice titlu al editurii, cele aflate în oferta lunii sunt la prețuri mult mai bune față de librărie, de multe ori la prețul unui pachet de țigări. Pe lângă acestea, cu cărțile primite lunar pentru biblioteca clasei am reușit să organizez un raft frumos, pe care unii dintre copii l-au devorat în liniște, chiar și în vacanță.

Revenind la Insula delfinilor albaștri, scenariul este inspirat din realitate. Este povestea unei femei care a rămas singură pe insula San Nicolas, cea mai periferică dintre cele opt Insule ale Canalului, între 1835 și 1853. O versiune feminină a lui Robinson Crusoe, doar că ea se luptă cu fantomele trecutului – insula a fost locuită de neamul ei, cu durerea pierderii fratelui, victimă a câinilor sălbatici de pe insulă, la acestea adăugându-se lupta cu ea însăși.

Conform tradiției tribului său, femeile nu confecționau arme. Dificultățile pe care le întâmpină în fiecare zi o determină să confecționeze sulițe și un arc cu săgeți. Credințele susțineau că arcul se va rupe când o femeie îl va confecționa și utiliza. Supraviețuirea are ca preț prăbușirea convingerilor cu care crescuse, pe care oricum nu mai are împreună cu cine să le păstreze. Face față cu greu singurătății, motiv pentru care îmblânzește un câine, mai apoi păsări. Venirea pe insulă a vânătorilor de vidre, aceiași care îi decimaseră tribul, este o luptă între instinctul de supraviețuire și dorința de socializare. Comunică în final  doar cu o fată ce-i însoțea pe vânători, dar plecarea acestora lasă din nou o rană deschisă în singurătatea ei.

A fost o lectură plăcută și cred că este mult mai utilă pentru a susține nevoia de a renunța la mentalități ce atribuie roluri în funcție de gen, căci nu știi niciodată ce provocare îți aduce viața pentru a supraviețui.

De menționat că povestea nu are nici măcar o ilustrație, așadar are nevoie de un efort de imaginație pentru a vedea cu ochii minții insula exotică în care se desfășoară acțiunea. Volumul este disponibil și online, la libris, diverta, eMag, carturesti, cartepedia, humanitas, elefant.

Enescu si hora razelor de soare CRISTINA ANDONE

Enescu și hora razelor de soare – Cristina Andone

Serile din această vară au devenit parcă mai altfel cu ajutorul unei vecine, pianiste. Slavă domnului că nu e începătoare, să învețe „Melc, melc” și să mă omoare! Este destul de bună și se ambiționează să interpreteze fără greșeală. Am căutat să aflu ce partitură o chinuia, știu cum se aude prin ploaie, noaptea în liniște sau ziua, când pici de cald. Încă exersează la ea, dar știu că o să fiu tare tristă când frigul o să ne oblige să închidem ferestrele…

Enescu si hora razelor de soare CRISTINA ANDONELa ea (deși nu o cunosc) m-am gândit prima dată când Bufnița Nemi a bătut la poartă cu seria nouă de „Povești din Pădurea Muzicală”. Cristina Andone, autoarea poveștilor, le-a reeditat într-un format mai mare și mai atrăgător la editura Nemi. Seara s-a lăsat încet peste paginile din „Enescu și hora razelor de soare”, cu pianul vecinei pe fundal. Volumul, marcat „Ediție centenară”, este o trecere în revistă, pe scurt, prin intermediul cuvintelor și al imaginilor, a ceea ce ne definește ca români, pornind de la faptul că Enescu a fost martor al făuririi României Mari, în urmă cu 100 de ani. Bine văzut la Palatul Regal, favorit al reginei Elisabeta, el a îndulcit ororile frontului din Primul Război Mondial cu arcușul.

Din cuprins fac parte următoarele povestiri și povești:

  • Să-l cunoaștem pe Enescu
  • Cuibușor de muzică
  • Povestea unui pui de soare (ciocârlia), completată cu două pagini cu păsări cântătoare de pe plaiurile mioritice, pentru cultura generală a copiilor
  • Cele două dulapuri cu note muzicale
  • Învârtită cu nucă, o rețetă ruptă din soare de ciocârlia Lia (pare foarte simplă pentru anti-talente ca mine!)
  • Școala muzicală a iezilor talentați (Enescu, ca profesor)
  • Cântarul lui Gheorghiță pentru fructe și note muzicale
  • O poveste scrisă cu acul
  • Prințesa iubită din orașul amorțit
  • Dor de doină
  • Jocuri și exerciții – de colorat, completat sau rezolvat.
  • Despre George Enescu

Motivele populare, pe ceramică sau veșminte, ori cele culese din folclorul popular, se împletesc plăcut cu povestea și istoria, fără să deranjeze deloc. Am ghicit printre personaje și pe cele din viața reală a compozitorului, cum este prințesa Maruca. Însă dintre toate poveștile, cel mai mult mi-a plăcut Dor de doină, pentru că niciun moment nu am realizat, până la final, legătura cu realitatea, iar deznodământul m-a luat pe nepregătite.

Volumul nu mai este însoțit de cd, așa cum au fost primele publicate ale Cristinei Andone, însă compensează din plin cu o listă de recomandări muzicale pe care le găsiți cu ușurință dacă vă doriți. Mai jos câteva dintre celebrele compoziții ale lui Enescu, pe care orice român ar trebui să le recunoască. Vă recomand însă cartea, să urmăriți și creațiile populare care l-au inspirat.

Publicat în an centenar, volumul cred că poate fi un punct de plecare pentru activități în programul „școala altfel”, dacă l-ați programat în această toamnă. Dar și altfel, dacă copiii citesc pe rând, fiecare altă poveste, o prezintă colegilor, eventual inspirați de colecțiile din carte, să realizeze la rândul lor postere despre embleme ale spațiului românesc.

Cu o grafică deosebită, coperte cartonate, file groase, lucioase, un singur cusur aș găsi volumelor. Textul, redactat cu caractere mari (este recomandată de la 6 ani), cu spațiere suficientă, nu are alineate. A fost destul de derutant pentru mine să citesc în această formă, dar trebuie să testez pe câțiva copii să văd dacă ei observă.

Volumele – până acum Enescu, Vivaldi și Bach – sunt disponibile la librăria Nemira, chiar în pachet promoțional la data acestui articol, dar și în alte librării precum: libris, cartepedia, elefant, carturesti, librarie.net, eMag.

Cecelia Ahern Perfecți Defecți

Defecții și Perfecții Ceceliei Ahern

Cele două volume ale Ceceliei Ahern – Defecți și Perfecți au fost printre ultimele lecturi de vacanță ale lui Iris. Le luasem cu recomandarea „pentru adolescenți”, dar eu n-am ajuns la ele atât de repede. În schimb Iris a căpătat obiceiul de a comenta cărțile pe parcursul lecturii (și de a-ți strica complet cheful de a te apuca de citit după ea). Totuși, acum m-a făcut curioasă, căci era destul de pornită. Am rugat-o să se potolească, pentru că vreau și eu să le iau la rând. Cu greu a reușit.

Cecelia Ahern Perfecți DefecțiImediat ce am deschis primul volum, „teroarea” se dezlănțuia din oră în oră. Unde ai ajuns? Și ce zici de… cum ți se pare… Să mă lase să citesc până la capăt îi era imposibil, comentam pe parcurs. Pe la 11 noaptea am terminat. Doar că volumul 1 se cam încheie în coadă de pește.  Nu te apuca de volumul 2! Mâine te scoli la 6. Dacă începi, n-o să-l lași din mână până nu termini! Eee, ce știe copilul. Las’ că citesc un pic, să văd ce se întâmplă, intuiesc continuarea și mă culc. Planul era la 12 să las cartea. Am lăsat cartea când am ajuns la ultima copertă, la ora 4 și jumătate dimineața. Inutil să spun că trezirea a fost tot la 6… dar nu am regretat.

Pe scurt, volumele propun un sistem de curățare morală a societății, cumva paralelă cu sistemul tradițional de justiție și poliție. Mie îmi aducea a Inchiziție medievală, rasism, combinată cu discriminare și puritanism. Cert e că încercau să împartă lumea în alb și negru, în condițiile în care știm că sunt enorm de multe nuanțe de gri. Dreptatea devine nedreaptă. Când realizezi că tocmai cei care încearcă să o împartă sunt mai corupți decât cei pe care îi condamnau, problemele de morală nu mai au rezolvare.

Două lucruri mi-au dat de gândit după lectură. Primul – volumele se înscriu într-o serie de lecturi/scenarii cu societăți distopice. După „Povestea slujitoarei” – serialul aflat pe val la HBOgo, au ajuns la mine aceste volume. E parcă din seria filmelor cu asteroizi care lovesc Pământul și doar un mic număr de oameni supraviețuiesc. Ne pregătesc oare psihologic pentru un scenariu apocaliptic? Sper că nu. Dar… coaliții care vor să schimbe legile pentru a îngrădi libertatea personală, America dominată de intoleranță… Ceva parcă nu e la locul lui.

Al doilea lucru a fost paralela pe care Iris a făcut-o între cărți și realitatea politică de la noi. Judecătorul aflat în funcția supremă se dovedește a fi cel care încalcă regulile. Cei care acceptă tacit regimul impus ajung în final să se solidarizeze, să protesteze pașnic. Sunt pregătite forțele de intervenție, se așteaptă reacția violentă a protestatarilor care… se așază jos și protestează în tăcere. Apar probele incontestabile și judecătorul este condamnat. La final binele „învinge”, finalul este „fericit”, iar copilul meu consideră că și la noi lucrurile se vor așeza pe făgașul corect. E nevoie doar să nu renunțăm. Comentariile ei despre legile date numai pentru unii, despre cum alții sunt acoperiți și li se permite să le încalce, despre corect și parțial corect în aplicarea unei sentințe, iar mai apoi despre modul de protest și încheierea acestuia mi-au dat un pic de speranță. Poate așa „defecți” cum suntem noi, copiii epocii de aur, trecuți prin nebuloasa tranziției, cobaii tuturor reformelor învățământului și nedreptăților din ultimii 30 de ani, am reușit să creștem niște copii „perfecți”, care gândesc singuri și nu pot fi amăgiți cu fasole și-un cârnat. Îmi spun „poate” și sper că nu e iluzie, pentru că altceva de care să mă agăț chiar nu mai am. Am extras câteva fragmente din notițele lui Iris:

Celestine North are o viață perfectă. În privirile celorlalți este perfectă. Crede că tot sistemul de guvernare e perfect, la fel ca ea.

În țara ei există două categorii: defecții și perfecții. La cea mai mică greșeală erai însemnat ca defect. Ar fi trebuit să fie la a doua, a treia greșeală. Doar din greșeli înveți!

Ce înseamnă să fii defect? Înseamnă să nu poți părăsi țara, să mănânci doar alimente de bază, să fii acasă până la ora 11 seara, să nu poți crește sau adopta un copil… Există autobuze speciale pentru defecți și autobuze cu doar două locuri speciale pentru aceștia. Perfecții n-aveau voie să ajute defecții. Înțeleg cele două categorii. Dar de ce perfecții n-aveau voie să-i ajute pe ceilalți? Nu mi se pare normal.”

„Strâng toți defecții la un loc ca să le dea vestea cea mare. Vor construi lagăre pentru ei! Normal că aceștia încep să protesteze. Celestine își dă seama de un lucru. I-au strâns pe toți la un loc, le-au dat o veste proastă… Vor să-i facă să sară la bătaie ca niște animale! Să le arate oamenilor cât de defecți sunt ei. Protestatarii încep să urle, să înjure… Celestine le spune oamenilor părerea ei. Au ascultat-o. S-au așezat jos și-au protestat pașnic. În final, rezultatul este schimbarea sistemului. Ce n-aș da să fie lucrurile la fel de simple ca în cărți!”

Citate pe care le-a selectat:

„Am iubit matematica pentru că orice problemă are o soluție. Dacă aplici teorema, găsești răspunsul. De la o vreme încoace, e un haos în mintea mea, nu există teoreme, oamenii nu fac altceva decât să se joace unii cu alții și să schimbe regulile din mers. Dar, doar pentru că ei schimbă regulile, nu înseamnă că și eu trebuie să fac la fel.”

 „Frumusețea e un blestem. Ea ne împiedică să vedem cine sunt adevărații monștri.”

„Ca cineva să câștige, altcineva trebuie să piardă. Ca să câștigi trebuie să fi pierdut ceva mai întâi.”

Nu vreau să vă spun mai multe despre subiect, ar fi și păcat, s-ar pierde tot farmecul. Rezumate găsiți, dacă curiozitatea este chiar atât de puternică, însă nu vă recomand. Volumele sunt disponibile în librăria editurii ALL, libris, elefantcarturesti, cartepedia, eMag, librarie.net.

Cititorul din pestera, Rui Zink

Cititorul din peșteră, de Rui Zink

Vacanța este acel moment în care copiii fac ce vor, indiferent de dorințele adulților. Una din zile s-a lăsat cu ceva penalizări și telefon confiscat. A venit și acel moment pe care îl ador: „Zi-mi ce vrei să fac, ORICE, doar dă-mi telefonul!” Așa că… i-am cerut să citească o carte. Am inventariat repede raftul și mi-a sărit în ochi Cititorul din peșterăȘtiam că Iris o citise anul trecut, pentru că găsisem fișa ei de lectură pentru școală în calculator. I-am dat-o. A terminat relativ repede, mi-a povestit pe scurt aventura, dar cum nu a fost prea convingător m-am apucat și eu să citesc. Deși din relatările lor nu părea ceva extraordinar, la final, când am tras linie, mi-a plăcut.

Întâi de toate, vă las cu fișa lui Iris, care surprinde mai mult momentele de acțiune decât cele pe care le-am remarcat eu.

Titlu: Cititorul din peșterăCititorul din pestera, Rui Zink
Autor: Rui Zink
Editura: Humanitas
Timpul de citire: două ore
Ediție: 2006
Rezumat:
Naratorul este un copil al străzii de vreo cincisprezece ani. Ca să poată trăi trebuia să fure. Într-o zi garda regală vine în piața unde locuia acesta, căutând un hoț care a dat o mare spargere. El neștiind că îl caută doar pe hoțul acela, a fugit repede în căutare unui loc în care să se ascundă. A alunecat și a picat în mare. S-a agățat de o parâmă și a ajuns pe un vapor. A decis să rămână acolo până când se lăsa seara. Băiatul s-a trezit pe vapor înconjurat de mare, deoarece vaporul  a plecat din port. Marinarii l-au găsit, căpitanul a decis că poate rămâne pe vas cât timp muncește. La un moment dat a fost trimis să aducă un sac de cartofi. Așa a descoperit că echipajul a pornit în căutarea lui Anibalector, un monstru căruia îi plăceau cărțile.
Deodată a început furtuna, băiatul a fost luat de val și dus în peștera monstrului. Anibalectorul și naratorul s-au înțeles foarte bine. Într-o zi monstrul a mirosit cărți noi, așa că s-a dus la ele. Era o capcană, făcută de către echipajul cu care călătorise băiatul, iar prietenul său a fost dus într-o grădină zoologică.
În final, copilul l-a eliberat, suportând consecințele, să scrie cărți.
Ce mi-a plăcut cel mai mult:
Anibalectorul nu l-a mâncat pe copil.
Ce nu mi-a plăcut:
Toată lumea credea că Anibalectorul este monstru rău care mănâncă oameni nevinovați, dar nu era adevărat; aceștia îl vânau și îl rugau să-i omoare, iar el asta făcea.

Dincolo de asemănarea fantastică cu celebrul Kong – vânarea bestiei și expunerea ei publică pentru amuzament – cartea este de fapt o pledoarie pentru lectură. Rareori am găsit spuse atât de „pe înțelesul copiilor” motivele pentru care ar trebui să citești. Iris a povestit evenimentele, dar a trecut peste momentele în care monstrul dependent de lectură îl transformă treptat dintr-un copil care citea nu foarte bine într-un cititor cu spirit critic, capabil să își exprime o părere după ce citește. Poate că, dacă ar citi numai această parte cu atenție și ar fi suficient pentru un non-cititor să se lase cuprins de vraja cărților.

Iată câteva fragmente, care cred că vi se vor părea interesante:

„- Televizorul. E ceva care…  omul ia loc pe o canapea, cu o telecomandă în mână, și stă așezat ca să vadă petrecându-se lucruri. […] – Păi de ce să nu facă să se întâmple lucruri? […] Cititul înseamnă să faci lucrurile să se întâmple în capul tău. Nu să stai ca o rumegătoare să te zgâiești la un perete vorbitor!” (p. 46-47)

„- Nu-i mare rău că multe cărți sunt numai pentru distracție. Cele mai proaste sunt acelea care sunt doar hamburgeri. Par gustoase și sunt ușor de consumat, dar asta pentru că vin deja pre-mestecate. Să le citești e același lucru cu a te uita la o telenovelă. Sunt distractive, dar se evaporă într-un apogeu al memoriei și cu cât mănânci mai mult cu atât rămâi cu o senzație de gol.
– Mie, întâmplător, îmi plac hamburgerii!
– Știu, tuturor copiilor le plac! […] Problema e că nu te fortifici. Nu-ți antrenezi dinții, iar când îți apare un biftec suculent, ți se pare tare.”(p.60)

„Într-o zi am făcut prostia să-l întreb pe Anibalector cum de nu are televizor în peșteră. Televizor, a răcnit furios. Și la ce-ți trebuie așa ceva? N-ai cărți destule? Păi… ca să văd programe nostime!… […] Asta-i viața, așa-s lucrurile bune din viață. Noi trebuie să facem un pas. Lucrurile nu vin la noi de la sine. La nimic nu folosește telecomanda, oricâte butoane ar avea. Da, da, am înțeles… Viața nu înseamnă să șezi pe canapea și să dai din degete așteptând să apară pe ecran ceva care să te scoată (ori să ne scoată) din toropeală.” (p. 74)

Sper că v-au convins că este un volum care merită citit și de către adulți și de către copii. Este disponibil la Humanitas, dar și în librăriile online Cărturești, Librarie.net, elefant, eMag, Libris, Diverta.