atelier porti deschise pregatitoare

Porți deschise pentru clasa pregătitoare

Pentru părinții copiilor din grupa mare de grădiniță a început perioada emoțiilor… Înscrierea la clasa pregătitoare. Chiar dacă tonul pare ușor ironic, nu aș vrea să fiu în pielea celor care încearcă acum să fie siguri că fac cea mai bună alegere pentru copilul lor.

Sâmbătă am organizat la mine în clasă un atelier la care i-am invitat pe cei care, începând de prin septembrie, au trecut pe la școală să întrebe de înscrieri. Au lăsat numărul de telefon, le-am dat mesaj și au venit. Am avut cinci pitici mici (comparativ cu ai mei de la clasa a patra) cu care m-am delectat o oră și mai bine. Dacă ei aveau emoții, eu eram tot pe-acolo. Am luat-o și pe Iris cu mine, poate-poate îmi dă o mână de ajutor cu copiii cât mai discut eu cu părinții. (În final, a stat ca spectator: Ce voiai, erau cinci, să te ajut ca să aibă impresia că nu te descurci?? QED)

Am încercat din răsputeri să fiu relaxată, în ciuda răcelii care nu mă lăsase să dorm. Știam că, pe lângă ochișorii de la masa centrală, cei de pe margine erau și mai iscoditori. Eram însă „la mine acasă”, în clasa mea caldă și primitoare, în care și ei s-au relaxat repede. Când primul dintre băieți m-a întrebat direct Cristina, tu…, m-am înmuiat. Trecusem testul. Niciun copil nu ajunge aici dacă nu se simte bine cu tine.

E drept că nu am reușit cu toți performanța, dar, auzindu-l pe el, au prins curaj. Cât am lipit diverse pentru un tablou de dăruit mamei, am stat de vorbă despre desene animate, despre povești, despre cum se comportă personajele, pe care le simpatizăm și de ce… O plăcere. Dacă am norocul să fie toți așa – până acum au venit doar cu 6 ani împliniți – va fi minunat. Și dacă se învârt și pe la numărul magic 20, mă declar total în extaz.

atelier porti deschise pregatitoare

Însă atelierul meu a fost urmat de ziua oficială a porților deschise în care, spre marea mea uimire, chiar au venit mulți părinți să întrebe. Cinci ore, cu mici pauze, am răspuns continuu la întrebări, am prezentat clasa (deși intrăm în renovare și habar nu am cum va arăta a noastră). Ce părere am despre teme (mai ales la pregătitoare), cum încurajez competiția, ce competențe trebuie să dobândească copilul la finalul anului, dacă e „suficient” că știe să citească sau să învețe până la toamnă și să scrie, până la cât să numere și să socotească… După acestea ajungeam și la „pretențiile mele”, de a merge singur la baie (ba chiar am fost întrebată cum să o învețe ea, mamă de fată, să nu se mai așeze pe vasul de toaletă, noroc că știam de variante de colac din hârtie…), de a nu avea nevoie de asistență în această situație, de a se îmbrăca singur sau de a-și lega șireturile, să știe să desfacă o sticlă cu apă, să-și identifice lucrurile, să aibă noțiunea de a le așeza la locul lor. În plus, să știe că există reguli, că nu poți face totul chiar când și cum vrei, că la școală ești egal cu ceilalți, să aștepți să-ți vină rândul…

Cei șapte ani de acasă

Cei șapte ani de acasă. Disponibilă la: editura ALL, Libris, Elefant, Librarie.net, Cartepedia, Diverta, Cărturești.

Am zâmbit larg când, în acest context, am primit de la editura ALL una din ultimele apariții, Cei șapte ani de-acasă. Conceput ca un ghid de dezvoltare personală sau chiar un mic manual de educație civică, îți poate da, ca părinte de preșcolar, o idee destul de bună despre ceea ce ar trebui să știe copilul tău înainte să meargă la școală. Am folosit-o și la clasă, cu cei de a patra, într-un context asemănător. Discutam despre valori umane și norme morale ce trebuie respectate. Deseori spuneau ei că „trebuie să ai cei șapte ani de-acasă”. Și tot de la ei au răsărit întrebările din seria „ce înseamnă cu adevărat să ai acești prețioși 7 ani”. Am luat cartea și am trecut repede în revistă capitolele. Concluzia, la aproape 10 ani, a fost că nu e deloc ușor să ajungi să capeți diploma de absolvire a școlii de acasă. Puteți răsfoi câteva pagini pe site-ul editurii, aici.

În încheiere, mai sunt mai bine de două săptămâni de înscrieri. Dezavantajul de a nu fi „școală de fițe” e că se strâng greu copiii necesari unei clase. Depinde mult ce s-a auzit prin parc de școală, de profesori în general și, de ce nu, în special de persoana care urmează să ia clasa. Plus că nu mă simt deloc confortabil să fiu evaluată fizic. Cred că mai mult m-au afectat judecăți din seria „ce tânără sunteți!” decât cele „v-am căutat deja pe google, am văzut cu ce vă ocupați”. Ultima, cel puțin, a fost extrem de sinceră și la obiect. Măsurată de sus până jos, cântărită, trecută prin șabloanele fiecăruia, a fost o experiență grea. Încercam de fiecare dată să-mi rulez în minte secvența aceea din Cars, cu Sally agitată că „vin clienți”, cum să-i convingi că ceea ce le propui e viabil, dar ei, de fapt, s-au rătăcit…

Am tras și o concluzie tristă… chiar mi-aș dori să avem școli ca „afară”. Copiii să fie înscriși automat în circumscripția școlară, să afli la începutul anului școlar cine ia clasa, să ajungi la profesor doar dacă te programezi…

Dar noi să fim sănătoși, că le-om duce pe toate!

dark stories povesti intunecate joc

Povești întunecate de vacanță…

Vacanța de iarnă se apropie repejor de final. Dacă mă întrebați pe mine, nu prea am simțit-o… cel puțin nu am apucat să mă odihnesc așa cum aș fi avut nevoie. În schimb la capitolul distracție am stat ceva mai bine. Totuși, aproape jumătate din perioadă a stat sub semnul dat de „Povești întunecate”.

Ca introducere, vinovată de acest curs al vacanței este Iris. Copilul s-a pregătit pentru Crăciun. De când Moșul nu mai vine în persoană pe la noi, am pus bazele unei noi tradiții: fiecare cumpără un cadou pentru ceilalți membri ai familiei. Asta înseamnă că, începând de prin octombrie, anchetezi situația și faci economii, eventual dai de înțeles cam ce ți-ai dori să primești… Distracția constă în a nimeri cadoul potrivit, astfel încât destinatarul să fie încântat. Pentru Andrei ea găsise cadoul perfect. L-a comandat din noiembrie (25) la elefant. Pe 10 decembrie am întrebat de el, ni s-a confirmat că sosește. Pe 15 iar. Pe 17 am primit o notificare că a fost expediat. Pe 22 întrebăm, dar… rămânem fără răspuns până pe 3 ianuarie, cam când sună și curierul să vadă dacă suntem acasă. Nu eram, așa că ne-a apucat Boboteaza fără el, dar am decis să îl achit până la urmă, să-l pună pentru Paști de-o parte.

Cu toată încurcătura asta, pe 23 decembrie Iris era pe minus cu un cadou. Noroc că știa drumul spre Cărturești și a rezolvat problema. Când ne-am desfăcut cadourile la miezul nopții, ea îi prezenta cu entuziasm ce minune îi cumpărase, iar noi, ca niște oameni insensibili, n-am vrut să jucăm. De Povești întunecate chiar nu aveam chef în seara de Ajun. Când am plecat la munte, le-a luat cu ea. Drumul pe DN1 e luuuung, eram sechestrați în mașină, așa că a scos cutia. Nu aveam cum s-o facem să tacă, și-a ținut pledoaria și… ne-a convins. Jocul are 50 de întâmplări ciudate, prinse pe 50 de cartonașe de dimensiunea unei fotografii. 31 de crime, 49 de cadavre, 11 criminali, 12 sinucideri și o cină mortală așteaptă ingeniozitatea ta, pentru a dezlega misterul. Este recomandat de la 12 ani, dar dacă le triați un pic (scoateți cărțile cu amanți și cele nepotrivite), se pot juca și cu copii mai mici. A fost de-a dreptul delicios, deși rolul de povestitor mi s-a dat în totalitate, căci ei voiau doar să „ancheteze”. Am jucat non-stop, am scurtat drumul, am scurtat și așteptarea comenzilor la restaurant. A fost amuzant când citeam una din provocări, cu chelneri criminali, și se uitau cam ciudat băieții care ne serveau…

dark stories povesti intunecate joc

Povestitorul este cel care cunoaște cazul în totalitate. Ceilalți doar pun întrebări la care el trebuie să răspundă doar cu „da” sau „nu”. Noi am mai călcat pe lângă, am mai pus un probabil, poate, nu e nevoie, irelevant, ipoteză greșită. Ca povestitor, le mai aduceam aminte ce au descoperit, nu îi lăsam să schimbe diatezele (copiii deseori aveau nevoie de readucerea pe făgaș). Când ne-am dat seama că cele 50 de provocări s-au dus, ne-am gândit la soluții. Am găsit pe net aplicațiile, „Dark Stories”. Încă mai avem de delegat câteva dintre cele free, după care… pentru 17 lei primim alte 90 de provocări. Am văzut că există și alte seturi de povești (aveți linkuri mai jos), însă Iris e mândră de ideea ei pentru cadourile viitoare ale prietenilor.

Setul/aplicațiile sunt minunate pentru a anima o petrecere, a-i strânge pe toți la un loc și a încerca să dezlegi o enigmă care se dovedește, de cele mai multe ori, foarte simplă.

Le-am găsit pe net la eMag, Libris, Cărturești, librarie.net, libraria Humanitaselefant.

La final, vă provoc să dezlegăm unul din cazuri. Puteți pune întrebările în comentarii, urmând să vă răspund cu „Da” sau „Nu”… să vedem cât de repede îl putem rezolva. Rog pe cei care cunosc jocul/provocarea să se abțină în a da direct răspunsurile 🙂 .

Un caz simplu: Romeo și Julieta zac morți pe podea. Lângă ei sunt cioburi de sticlă și o baltă de apă. Fereastra e întredeschisă și vântul șuieră. (Imaginea cartonașului o aveți mai sus.)

Arta harjonelii. Exercitii amuzante de practicat cu copii Lawrence J. Cohen

Arta hârjonelii și o întâlnire cu Lawrence Cohen

De câte ori sosește un curier neanunțat, copiii sunt cei care pipăie atent pachetul. La sfârșitul toamnei mi-au adus, oarecum cu dezamăgire, unui mititel. E o carte, sigur e pentru tine! Sosise volumul apărut la Editura Trei, Arta hârjonelii. Am recunoscut repede autorul Rețetelor de jocuri, al doilea îmi era necunoscut. Însă nu aceasta era adevărata surpriză, ci o invitație la evenimentul din 16 martie 2019, organizat de Parenting Academy: Puterea miraculoasă a jocului. În cadrul evenimentului, timpul va fi acordat părintelui, pentru întrebări, dar și multe exerciții prin care părinții să vadă ce înseamnă cu adevărat să te simți în siguranță și conectat.

Fotografia postata de Parenting Academy.

Am așteptat să termin cartea. O seară liniștită de vacanță, câteva ore în care m-am rupt de altele au fost suficiente pentru a parcurge volumul. Am evoluat încet de la „iar ne învață unii cum să ne jucăm” până la „ce bine că ne mai aduc aminte unii să ne jucăm”. Pe parcursul lecturii parcă îmi auzeam câțiva dintre profesorii din facultate, care ne repetau la infinit să nu uităm că jocul este activitatea de bază a copilului (la grădiniță mai ales, dar și la școală), să facem totul așa cum îi place lui să abordeze lumea, prin joc. Tare greu… uneori îi vezi „mari”, parcă nu mai sunt de „joacă”, e nevoie doar să sune clopoțelul, să vezi zbenguiala nebună din pauze ca să-ți dai seama cât de grav ai greșit.

Arta harjonelii. Exercitii amuzante de practicat cu copii Lawrence J. Cohen

Arta hârjonelii. Exerciții amuzante de practicat cu copii, Lawrence J. Cohen

Când am răsfoit prima dată cartea și am văzut explicațiile, cu desene, mi-am spus că trebuie să fii de-a dreptul tâmpit și retardat să ai nevoie de așa ceva ca să te joci cu copilul tău. Apoi am revenit. Cei doi sunt americani, probabil că la ei lucrurile stau un pic altfel. Noi suntem încă pe plaiul mioritic unde încă se mai citește Creangă, cu prima lui lecție de hârjoneală, sfat neprețuit de parenting. Cred că vă amintiți ce făcea cu copiii bietul tată sosit obosit acasă. Când am citit prima dată fragmentul respectiv eram mică (dar nu chiar atât de mică!), m-am dus la tata și i-am cerut să-mi facă la fel. Sărmanul… depășisem cu mult vârsta zburatului în grindă! Însă apoi, când i-au sosit nepoții, l-am văzut deseori punându-se la mintea lor, tăvălindu-se, sărind în pat, jucându-se ascunsa. Nu-mi aminteam să le fi făcut cu mine, însă le retrăiam printre hohotele lor de râs ca și cum ar fi fost ale mele.

Ca să rămân la Amintirile lui Creangă,  învățam prin comentarii că este prezentată „copilăria copilului universal”. Expresii pretențioase, pe care noi, ca elevi, le rețineam ca atare, să dea bine. Ei bine, să vedeți ce ding-ding auziți în momentul în care recunoașteți, prezentate dincolo de ocean, aceleași jocuri pe care le jucați în urmă cu niște zeci de ani! Sigur părinții noștri n-au făcut psihologie și n-au învățat la școală cum să se joace cu noi. Jocurile au și alte nume, pe care nu cred că m-am gândit vreodată să le folosesc. Întotdeauna le arătam ce voiam și știau exact ce cer, în funcție de poziția de început. „Tornada roșie”, de exemplu, era preferata mea și a fratelui meu. Unchiul meu și doi veri mai mari erau tovarășii de execuție. Mama rămânea publicul ăla isteric care urla din primul moment că o să ne dea cu capul de podea, asta dacă nu ne rupe vreo încheietură sau scoate vreun umăr din țâțâni. Am mai identificat parțial unele, cum ar fi cele de zbor, doar că eu și fratele meu zburam singuri, de pe șifonier în pat. Arcurile rupte au fost o pierdere minoră pentru câștigurile fantastice dobândite la categoria echilibru, coordonare și dezvoltarea aparatului vestibular. Mama nu e nici acum de acord.

Revenind în prezent, am răsfoit cartea și împreună cu Iris. M-am bucurat să văd că nu am ieșit chiar prost la evaluare, exceptând un capitol: mami, nu ne-am dat cu salteaua pe scări! Pfff… ne dăm, copile, dar ai văzut tu să avem un palat cu asemenea pârtie? Nu se pun cele de la parcurile de jocuri, nu se pune sania, nu nene, trebuie să fie saltea pe scări! I-am zis să își ia ea, pentru copiii ei, casă cu asemenea scară și eu, ca bunică, asta o să fac toată ziua. Sper să mă țină inima la vârsta aceea!

Însă esența cărții nu sunt jocurile descrise, ci accentul pus pe nevoia de joc a copilului. Este punctul în care cartea atrage foarte mult atenția asupra a ceea ce se întâmplă în societatea românească urbană. Nu mă hazardez să mă refer la restul țării, însă cel puțin în București lucrurile au luat-o razna rău de tot. Parcă e un păcat fundamental să lași copilul să se joace. Du-l la țâșpe cursuri, să se dezvolte armonios, să își pună în valoare IQ-ul, să aibă rezultate maxime la teste, dar ferească sfântul să-l lași să se joace un minut de capul lui. Cum „să piardă” timpul astfel? Inteligența emoțională, capacitatea de adaptare socială, acestea se dezvoltă prin joc, prin hârjoneală cu ceilalți sau cu adulții, dar să fie acea hârjoneală sinceră, din suflet, nu cu ochii pe ceas sau în telefon.

Am încercat să-mi aduc aminte unde am auzit prima dată cuvântul „hârjoni”. Era discul de vinil de la Electrocord, Fram, ursul polar. Am fost un copil dependent de tehnică, îmi petreceam zilele ascultând poveștile (copiate pe casetă) la infinit pe micuțul casetofon primit cadou de la unchiul meu. Asta până când a apărut fratele meu… și hârjoneala, la propriu, a luat amploare.

Dacă aveți nevoie să vă faceți curaj sau să reactualizați idei de demult, parcurgeți volumul Arta hârjonelii. Este disponibil la editura Trei sau la Libris, Cărtureștilibrărie.netelefant, eMag, Diverta, Cartepedia, BookCity.

Fragmentele care mi s-au părut interesante în timpul lecturii le-am adăugat pe instagram, aici.

Accesorii noi din jeansi vechi

Suport de creioane din blugi vechi

Accesorii noi din jeansi vechi Colecția Idei creative de la editura Casa a crescut în toamnă cu două noi numere. Despre numărul cu origami am vorbit deja, l-am testat și la atelier. Cu al doilea – Accesorii noi din jeanși vechi – am avut o întâlnire scurtă când stabileam tematica atelierului. Erau câteva proiecte – brățările mai ales – chiar simplu de realizat cu copiii, s-ar fi distrat maxim să toace niște pantaloni vechi. Însă… cum să le spui la atelier „este gratuit, dar veniți cu o pereche de pantaloni de distrus. Sau măcar o pereche la doi copii, fiecare cu un crac.” Așa că am zis pas și am trecut la hârtie.

În schimb săptămâna trecută, când re-reașezam dulapul, mă lovesc de o pereche, foarte subțiri și pe ducă. Am lăsat dulapul în pace, am luat o cutie de carton și am început. Noroc că erau puțin elastici. Am tăiat de jos de la manșetă, am cusut (ce-i drept, la mașină) și am introdus forțat rezultatul pe cutie. Mulțumită de ce era până acum, mi-am pierdut entuziasmul când am văzut că la capitolul buzunărașe și decorațiuni blugii erau jalnici. Doar cele „standard”, nu tu o broderie, o mărgică.

Am început să folosesc orice: o cusătură dublă, un efect cu franjuri, iar să scot fermoarul a fost chin curat. Iris o ținea una și bună că ea vrea să fie funcțional, să-l poată deschide, să se joace cu el, nu să-l lipesc eu de tot. Pistolul cu silicon a făcut minuni, la fel și improvizația, după cum puteți vedea mai jos.

 

View this post on Instagram

 

Job done. #edituracasa #suportcreioane #TalenteDeNăzdrăvani #ideicreative #ideipentrucopii #wintercrafts

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on

Volumul propune tot felul de minuni, de la brățări decorate la poșete și coliere, foarte amuzante. Condițiile sunt să ai blugi interesanți de sacrificat și chef de joacă. Inspirația o găsiți în carte, disponibilă online la editura Casa sau la Libris, Diverta, Cărturești.

 

Atelier la Gaudeamus 2018

Origami – atelier la Gaudeamus

Ziua de joi nu m-a dezamăgit deloc, s-a arătat în toată splendoarea ei așa cum o proiectasem: lungă și obositoare. Am aterizat la Gaudeamus direct de la școală, cu cheful cam pe la jumătate de a umbla prin târg. Mai mult teleghidată, mi-am notat câteva noutăți, am luat câteva cadouri și… cam atât. Așteptam atelierul și aveam emoții, căci toate sms-urile curgeau cu „e trafic”, „sunt în blocaj la…”, „ajungem, dar întârziem puțin”.

Anul acesta spațiul atelierelor a fost un pic altfel, am preferat o altă formulă decât lucrul în grupe de 4. În final am constatat că mi-a fost și mie mai ușor, căci e prima dată când reușesc să stau jos! Am avut emoții cu origami, îmi este foarte greu să ascund atunci când ceva nu-mi place, iar copiii au parcă un senzor special pentru a detecta asta. Însă am reușit să găsesc în aceste proiecte acele „motive” care să mă ajute. Umorul rezolvă de cele mai multe ori problemele dificile… Le-am povestit ce vom face, cum am încurcat proiectele, cum bradul pe care mi-l doream era de fapt cactus… Chiar dacă scrie că e cactus… și eu o să-i spun brad! Oricum ar fi, l-au făcut, l-au împodobit cu fulgi și l-au luat acasă.

Și, chiar dacă elementele se realizau toate la fel, faptul că dimensiunea pătratelor utilizate descreștea până la 3cm a ridicat destule probleme. Cele mai mici cu greu s-au lăsat înduplecate, dar în final, iată ce-a ieșit.

Atelier la Gaudeamus 2018

Atelierul acesta a mai avut ceva special. Pentru prima dată echipa Năzdrăvanilor, cea pe care o proiectam cam acum 9 ani cu Iris și Andrei, a funcționat aproape perfect. Eu în rol de „capul răutăților”, Iris ca spiridușul de servici, ocupându-se direct de cel mai mic participant la atelier (Alex, 6 ani), iar Andrei de partea tehnică, pozele.

Cu această ocazie le mulțumesc celor care au venit să ne cunoaștem sau să ne revedem, ori chiar să ne petrecem timpul altfel decât o facem 4 ore pe zi, 5 zile pe săptămână. Mulțumiri speciale și Editurii Casa, care ne provoacă de fiecare dată cu noi numere ale colecției Idei Creative, cum a fost și acesta, Lalele și flori origami.

Ursul, de Adrian Oprescu, Humanitas

Ursul, de Adrian Oprescu

Ursul, de Adrian Oprescu, Humanitas

După experiența la ceas târziu cu TomiUrsul aproape că și-a găsit imediat loc la mine în brațe. Mă rodea curiozitatea, pur și simplu voiam să văd dacă prima impresie despre autor se confirmă. Povestea este mult mai abordabilă de către copiii mici (comparativ cu Tomi, mult mai profundă), chiar dacă volumul este tipărit destul de mărunțel pentru aceste vârste. Însă imaginile care însoțesc textul sunt extrem de sugestive și fac ca firul să fie depănat încet.

Despre ce e vorba? O rescriere a poveștii ursului – de ce nu mai are coadă și de ce are urechile mici, o explicație care pare mai umană, căci ursul devine victima unor accidente și nu a unei înșelătorii, așa cum îi pregătise vulpea în povestea lui Ion Creangă. Acum depinde de gustul fiecăruia, dacă preferați să n-aibă coadă că e naiv sau că e pofticios…

Ce am remarcat însă la text, pe lângă stilul narativ al bunicului ce povestește nepoților, este faptul că „simte” momentele în care folosește cuvinte mai dificil de înțeles de către copii și le explică, fără a întrerupe în acest mod povestirea. Uneori aș vrea să se revină în cărțile pentru copii la acele explicații în josul paginii, căci generația de cititori de astăzi nu mai are răbdare să caute cuvintele în dicționar… dacă nu le înțelege în context, atunci copilul trece pur și simplu peste ele. Și aș da aici ca exemplu „caval”. Din context se înțelege că este un instrument muzical, însă ilustrația însoțitoare dă impresia că acesta este înrudit cu naiul, când, de fapt, este cu fluierul. Aș face un test să văd câți copii caută în dicționar, însă ar trebui să le pot cere lectura simultan. Aș paria că nu vor căuta, vor accepta informațiile parțiale ca fiind suficiente.

Altfel e din seria „să nu faceți acasă”. La cum mișună urșii pe Valea Prahovei, nu aș recomanda nimănui să încerce să-l domesticească pe Moș Martin cum a făcut Ghiță din povestea lui Adrian Oprescu, accesibilă copiilor de la vârsta la care încep să citească singuri până la cea la care se plictisesc de povești.

Volumul a apărut la editura Humanitas și este disponibil online la  Libris,  Cartepedia,  Elefant,  Diverta,  Cărturești,  Librărie.net,  eMag.

atelier origami

Atelier de origami gratuit la Târgul de carte Gaudeamus

atelier origami

Undeva la începutul toamnei, când frunzele abia începeau să pălească, am primit propunerea de la Editura Casa pentru organizarea atelierului de la Gaudeamus. Am primit cartea electronic, pe telefon. Eram la cursuri și am răsfoit repede. Cel mai mult mi-a plăcut coronița pe care deja am realizat-o , însă la noi piața de art&craft e slăbuță la chestii mai profunde și hârtie origami cu două fețe colorate diferit e încă ceva străin. Nu pot să descriu convorbirile telefonice cu câteva magazine de profil când am explicat ce caut…

Așa că am renunțat la proiect și am ales unul pe care îl puteam realiza. Când am răsfoit cartea, am procedat în stilul meu. M-am uitat la poze. Am destulă experiență să pot intui etapele și gradul de dificultate doar analizând imaginea și am hotărât: facem bradul! Brad a rămas, am comandat hârtie colorată (hârtie glasată, top de o singură culoare – nu există), a sosit coletul ambalat impecabil, m-am apucat de tăiat… Câteva dintre dimensiunile pătrățelelor necesare le știam pe dinafară, de când testasem proiectul. Însă restul nu. Rog copilul să deschidă cartea și să mi le spună. Caută la brad! Caută, nu găsește. Îl pun să mai caute o dată. Tot nu găsește. Îl pun să ruleze încep paginile, îi spun stop… Și se enervează (pe drept): Care brad?? Ăsta e un cactus!

A fost momentul în care am început să râd… e ca la planșele acelea despre percepție, depinde unde focalizezi ca să vezi un anumit lucru. Eu am căutat proiecte de iarnă și am văzut brad. Deși am citit instrucțiunile, titlul nu l-am văzut. Tot brad era.

Așa că joi, de la ora 18 vă aștept la Gaudeamus să construim un cacto-brăduț la ghiveci și să dăm startul pregătirilor de sărbători. Aș fi vrut să ne vedem sâmbăta, ca de obicei, însă anul acesta târgul s-a suprapus cu unul dintre cele două cele mai importante evenimente din viața mea, așa că nu s-a putut altfel.

Înscrierile cele mai rapide – prin sms, la 0722-955-103, menționați doar numele și vârsta copilului.

Tomi: o poveste - Adrian Oprescu

Tomi: o poveste de Adrian Oprescu

Pe Tomi l-am cunoscut anul acesta, în primăvară, odată cu copiii mei de la clasă. Era încă unul din personajele scurtelor povestioare din manualul de limba română, parcă mereu prea scurte ca să le înțelegem cu adevărat. Nu știu de ce, fragmentul prelucrat în manual a cerut mai mult… a cerut întreaga poveste. În vară mi-am cumpărat cartea. A stat pe birou până acum, mereu au trecut altele înainte ei. Poate că aștepta una din serile reci de toamnă.

Tomi: o poveste - Adrian OprescuDouăzeci de povestioare despre prietenia dintre un copil și un cățel… 84 de pagini parcurse repede, iar dacă stau să mă gândesc, nu sunt nici măcar atâtea, căci, în ciuda faptului că nu are ilustrație, are câte două pagini libere între povești. Dar nu are nevoie de ilustrație. Autorul e artist în a le suplini din cuvinte și magia pe care o țese cu acestea s-ar fi risipit cred la orice încercare de a le realiza altfel. „Am văzut” tot: pisicile căsăpite, porcii reeducați, cățelandrul cu labe mari…

Mi-am dat seama și ce nu mi se părea în regulă cu textul din manual. Am simțit când l-am parcurs că „ceva” nu se potrivește… și am avut dreptate. Pur și simplu Tomi părea un cățel mult prea deștept ca să cadă singur în capcană, iar acum, când am aflat adevărata poveste („Prizonier la moară. Regăsirea”), îmi dau seama cât de ușor e să distrugi o poveste. Dar câți dintre elevi vor afla oare adevărata poveste a lui Tomi? Câți vor avea șansa de a citi poveștile lui Adrian Oprescu?

Îmi satisfăcusem curiozitatea… dar am continuat să citesc. Nu am anticipat finalul. Nu m-aș fi gândit în veci că povestea se va transforma încet în jurnal de război al unui copil, chiar dacă sunt doar câteva referințe, totul văzut prin ochii copilăriei, în care lumea se învârte în jurul tău și al prietenului tău necuvântător. Alarmele de bombardament îl enervează pe Tomi, care urlă posedat ca un lup, ruși, „prietenii noștri de la răsărit”, ocupanți barbari, îl irită, ba chiar îl și rănesc, împușcându-l. În final, comunismul rupe brutal prietenia celor doi. Băiatul, adolescent, este trimis la Canal, iar la întoarcere… Tomi nu mai e.

Cum să v-o recomand? Vă spun doar că am închis-o târziu în noapte și am plâns. Nu pentru cățel. Am plâns pentru miile de copii care și-au văzut, în urmă cu 70 de ani, copilăria, familia, viața, toate distruse de ce a însemnat pentru România instaurarea comunismului. Eram convinsă că e o carte cu povestiri pentru copii mici, dar m-am înșelat. E un punct de plecare pentru a le putea povesti chiar și celor mai mari ce a însemnat această tragedie pentru oamenii de rând. Bunicul povestea cu lacrimi în ochi cum și-a dat caii la colectiv, cai crescuți de când s-au ridicat pe picioare, cum a rămas fără pământul moștenit de generații. Alții și-au văzut copiii sau părinții trimiși pe drum fără întoarcere la Canal, la Sighet sau în alte părți… O istorie pe care nu o știm și nu o învățăm.

Scrisă ca jurnal, la persoana întâi, povestea se împletește în final cu cea a vieții autorului. La 20 de ani, Adrian Oprescu a fost arestat și condamnat la doi ani de Canal pentru „atitudine dușmănoasă la adresa regimului popular“. Am în bibliotecă și „Ursul”, cealaltă serie de povestiri, dar când am căutat informații despre autor mi-am dat seama ce-mi doresc să citesc: „Vărul Alexandru și alte povestiri adevărate”.

Volumul este disponibil în librăria Humanitas, la Libris, Cartepedia, Elefant, Diverta, Cărturești, Librărie.net, eMag.

Lalele si alte flori origami Idei Creative 130

Lalele și alte flori origami – Idei creative nr. 130

Lalele si alte flori origami Idei Creative 130

Colecția Idei creative de la editura Casa se îmbogățește în această toamnă cu încă un număr, 130: Lalele și alte flori origami. Chiar dacă nu este sezonul și după titlu volumul s-ar fi potrivit mult mai bine cu primăvara, am găsit cu ușurință două idei care pot fi folosite de Crăciun: o coroniță și un brăduț. Pe lângă acestea, din cuprins mai fac parte:

 

  • Floarea-soarelui
  • Lalea
  • Coroniţă de primăvară
  • Grădina de flori
  • Brăţară
  • Felicitare de ziua mamei
  • Felicitare cu frunze 3D
  • Figurină cu surpriză
  • Coroană
  • Ornament cu lalea
  • Floare sau coroniţă din petale cu două laturi
  • Ghiveci de flori (poşetă, calendar de Advent)
  • Îngeraş 3D
  • Cactus
  • Lalea îngustă
  • Ornament pentru uşă
  • Jocuri cu lalele origami

Relativ simplu de realizat, proiectele pornesc de la două forme de bază obținute din pătrat. Acestea se multiplică și se asamblează în proiectele finale. Pentru jocul de dimensiuni, pătratele au laturi diferite.

Însă volumul nu este lipsit de provocări… așa cum aveam să constat în momentul în care am încercat să realizez unul din proiecte. Aruncasem un ochi, mi s-a părut foarte simplu, aveam un pachet de hârtie origami, m-am apucat de lucru. Am constatat că nu mă ajută, trebuie să folosesc hârtie glasată, căci pătratele utilizate în carte au două fețe colorate diferit. Mi-a fost ușor să tai cu ghilotina pătrate perfecte și pe dimensiunile indicate, verzi și roșii.

Surpriza a venit în momentul în care am citit cu mai multă atenție indicațiile de confecționare a coroniței. Aveam nevoie de hârtie cu două fețe, roșie și verde! Cum așa ceva încă n-am văzut în comerț (pe unde am întrebat se uitau la mine ca la urs!), iar imprimantă color nu am ca să scot câteva coli, mi-a venit ideea să îndoi împreună două coli de culori diferite din pachetul de origami, bazându-mă pe faptul că sunt mai subțiri decât colile normale. Am îndoit pe diagonală, am pus un pic de lipici pe îndoitură, le-a prins între ele ca să nu fugă și am continuat îndoiturile. Cam grosuțe împreună, dar măcar am rezolvat problema celor două fețe diferite. Ce a ieșit puteți vedea mai jos. Coronița este realizată din pătrățele cu latura de 5cm, pentru că am vrut să fac o felicitare. Și așa ies destul de mari (suportul este A5 îndoit), însă nu cred că aș fi reușit să le fac mai mici de atât, îndoind câte două.

Coronita Crăciun Origami Idei Creative 130

Pentru brăduț urmează să caut hârtie glasată, dar din păcate nu am văzut topuri doar cu o singură culoare. Cercetările de pe net mi-au dat ideea colilor de împachetat cadouri, simple, o față colorată – una albă, pe care le-aș putea tăia pe dimensiunile necesare. Cum este gata, revin și cu acesta, căci va fi subiectului atelierului pe care îl voi susține în această toamnă la Gaudeamus împreună cu editura Casa..

Volumul este disponibil până la târgul de carte Gaudeamus pentru precomandă în librăria online a editurii Casa.

Alte imagini din volum:

https://www.edituracasa.ro/uploads/products/38206_Lalele%20si%20alte%20flori%20origami_1.jpghttps://www.edituracasa.ro/uploads/products/77219_Lalele%20si%20alte%20flori%20origami_2.jpg

Insula delfinilor albastri, Scott O Dell

Insula delfinilor albaștri – Scott O’Dell

La sfârșitul anului școlar unul dintre titlurile alese pentru cărțile date copiilor (din partea părinților, căci așa e la noi… școala, primăria, nu se obosesc) a fost și Insula delfinilor albaștri, de Scott O’Dell. Tema de vacanță presupunea și un exercițiu de transcriere, de trei rânduri, cu citarea corectă a sursei – autor, titlu, pagină. Cum am găsit de câteva ori fragmente din această carte și am tot citit pe bucățele povestea, m-am apucat la final de vacanță să o citesc și eu. Nu de alta, dar mi-a fost teamă că nu voi face față discuției pe marginea cărții, neștiind despre ce este vorba.

Insula delfinilor albastri, Scott O Dell

Ca o paranteză, mi se pare ok oferta Clubului de lectură de la editura Art. Chiar dacă nu poți lua chiar orice titlu al editurii, cele aflate în oferta lunii sunt la prețuri mult mai bune față de librărie, de multe ori la prețul unui pachet de țigări. Pe lângă acestea, cu cărțile primite lunar pentru biblioteca clasei am reușit să organizez un raft frumos, pe care unii dintre copii l-au devorat în liniște, chiar și în vacanță.

Revenind la Insula delfinilor albaștri, scenariul este inspirat din realitate. Este povestea unei femei care a rămas singură pe insula San Nicolas, cea mai periferică dintre cele opt Insule ale Canalului, între 1835 și 1853. O versiune feminină a lui Robinson Crusoe, doar că ea se luptă cu fantomele trecutului – insula a fost locuită de neamul ei, cu durerea pierderii fratelui, victimă a câinilor sălbatici de pe insulă, la acestea adăugându-se lupta cu ea însăși.

Conform tradiției tribului său, femeile nu confecționau arme. Dificultățile pe care le întâmpină în fiecare zi o determină să confecționeze sulițe și un arc cu săgeți. Credințele susțineau că arcul se va rupe când o femeie îl va confecționa și utiliza. Supraviețuirea are ca preț prăbușirea convingerilor cu care crescuse, pe care oricum nu mai are împreună cu cine să le păstreze. Face față cu greu singurătății, motiv pentru care îmblânzește un câine, mai apoi păsări. Venirea pe insulă a vânătorilor de vidre, aceiași care îi decimaseră tribul, este o luptă între instinctul de supraviețuire și dorința de socializare. Comunică în final  doar cu o fată ce-i însoțea pe vânători, dar plecarea acestora lasă din nou o rană deschisă în singurătatea ei.

A fost o lectură plăcută și cred că este mult mai utilă pentru a susține nevoia de a renunța la mentalități ce atribuie roluri în funcție de gen, căci nu știi niciodată ce provocare îți aduce viața pentru a supraviețui.

De menționat că povestea nu are nici măcar o ilustrație, așadar are nevoie de un efort de imaginație pentru a vedea cu ochii minții insula exotică în care se desfășoară acțiunea. Volumul este disponibil și online, la libris, diverta, eMag, carturesti, cartepedia, humanitas, elefant.