Ceasul. Masurarea timpului Editura Casa

Tic-tac: Ceasul – concurs

Finalul de an școlar a dat mari bătăi de cap celor mai mici școlari, care au încercat, după puterile lor, să deslușească ritmul amețitor în care ceasul ține morțiș să măsoare timpul. Dacă anotimpurile și-au mai găsit o ordine încă de la grădiniță, ceasul începe să bată. Manualul cu care am lucrat anul acesta a avut Măsurarea timpului, ca lecție, în semestrul întâi, dar acum, la recapitularea finală, am constatat că s-a mai uitat din ce se știa și am luat-o de la capăt.

Ca material didactic a fost ceasul din clasă, căruia a fost nevoie să îi scot bateria și să îl oblig să galopeze prin ore și minute, astfel încât copiii să vadă cum limbile se mișcă simultan, care mai repede, care mai încet, dar mai ales unde se află limba mică atunci când ceasul este „și jumătate“.

Acasă mă aștepta, parcă știa, Ceasul și măsurarea timpului, de la Editura Casa. Volumul, recomandat 4-7 ani, se adresează însă și întreg ciclului primar prin varietatea sarcinilor propuse. Am stat și am deschis ca un elev conștiincios toate ferestruicile, fiecare din ele o provocare de rezolvat. M-am gândit fără să vreau la cei câțiva copii ai mei care s-au cam poticnit la citirea lui și cât de util le-ar fi să stea să se joace, inclusiv pe ceasul inclus pentru astfel de activități.

Provocarea Editurii Casa este următoarea:

Construiește tu un ceas pentru exerciții de citire a orei. Trimite o imagine cu acesta la adresa admin@talentedenazdravani.ro . Adaugă apoi, folosind aceeași adresă de mail, un comentariu la acest articol, în care să folosești numele real al persoanei care va ridica premiul câștigat.  

Concursul se încheie joi, 24 iunie 2021, ora 21:00, iar sâmbătă vor fi anunțați, tot în acest articol, cei trei câștigători ai celor trei premiilor oferite de Editura Casa, constând fiecare într-un volum  Ceasul și măsurarea timpului.

Pentru a participa, adăugați la acest articol, prin formularul de mai jos, un comentariu, folosind numele real. În textul comentariului adăugați un număr de telefon de contact (nu va fi publicat pe site).

Ceasul. Masurarea timpului Editura Casa

Premiile vor fi atribuite de către Editura Casa. Se va ține cont originalitatea și funcționalitatea modelului propus.
Înscrierea în concurs va fi confirmată după înregistrarea comentariului, printr-un mesaj în acest sens la adresa de mail folosită la adăugarea lui, atașându-i-se și imaginea trimisă pe email.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica „Nume“ să folosiți numele real complet (premiul va fi expediat doar acestei persoane) şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Concursul se va desfășura în perioada 16-24 iunie 2021, ora 21:00. Câștigătorii vor fi anunțați în 72h de la încheierea concursului și vor avea la dispoziţie 24h pentru a revendica premiile, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de mail cu care a fost adăugat comentariul câştigător şi incluzând în mesaj numărul de telefon solicitat mai sus (nu va fi vizibil publicului, dar este obligatoriu, nu va fi salvat în nicio bază de date și nu va fi păstrat după încheierea concursului și validarea câștigătorilor).

La expirarea termenului, pentru premiul nerevendicat va fi desemnat alt câştigător. În cazul în care este epuizată lista de participanți, premiul se anulează. Premiile vor fi expediate de Editura Casa la adresele indicate de câștigători, pe teritoriul României.

Comentariile care vor intra în concurs vor primi un număr de ordine la aprobare.

Nu vor fi acceptate comentariile care nu îndeplinesc condițiile solicitate (nume real complet, imagine trimisă, numărul de telefon, IP unic) și nu vor participa la concurs, dar vor fi vizibile pe pagină. Verificarea IP-ului unic se va face după încheierea concursului, pentru stabilirea listei finale de participanți.

Câștigătorii nu vor fi anunțați personal, vă rog să accesați pagina concursului în ziua de 26 iunie 2021. Dacă vă este de ajutor, puteți seta pe telefon un „reminder“ pentru această dată.

Prin participarea la acest concurs confirmați că aveți vârsta împlinită de 18 ani. În cazul în care participanții sunt minori, înscrierea se realizează de părinți, folosind numele adultului, nu al copilului.

_______________________________________________________________________

Edit, 26.06.2021, 07:30

Am primit de la reprezentații Editurii Casa lista câștigătorilor celor trei premii oferite. Aceștia sunt:

  • Nr. 2 Enache Mihaela
  • Nr. 9 Deacu Gabriela
  • Nr. 10 Ciută Nicoleta

Vă rog ca până mâine să revendicați premiul printr-un comentariu la acest articol, in care să includeți aceeași adresă de mail de participare, numărul de telefon menționat la înscriere și adresa la care va fi expediat premiul.

lectura Editura Edu

Am învățat să citesc!

De fapt, am învățat să citim, toată clasa. S-a încheiat aproape clasa întâi, nici nu îmi vine să cred că au trecut doi ani din cei cinci pe care îi petrecem împreună. Deja o parte dintre copii își dăduseră drumul la citit încă din clasa pregătitoare, când buchiseam împreună propoziții. Însă clasa întâi a fost o cu totul altă poveste. Am început încet, cu ABCdarul distractiv. Chiar ne-am distrat o perioadă, până când au dibuit materialul și l-au achiziționat, citind înainte poveștile. 

Dar anul acesta nu a fost să fie unul „normal“.

În toată această anormalitate, petrecută bună parte online, chiar de la începutul alfabetului, era esențial să rezolv problema cititului. Cu orele scurtate, în fața ecranului nu aveam nicio șansă de a-i pune să citească așa cum mi-aș fi dorit. Ideea salvatoare a venit când am descoperit fișele de lectură pe care Editura Edu le-a pregătit pentru cadrele didactice ca auxiliare la caietele de lucru pentru clasa întâi. 

Ca o paranteză, caietele de la Edu erau a doua mea opțiune. Prima, care s-a și realizat cu sprijinul părinților, a fost să renunț complet la manualele oferite gratuit de minister și să achiziționăm altele. Pe acestea le-am luat împreună cu caietele lor de lucru și am rămas doar la ele pe durata întregului an. 

Clubul de lectura Editura Edu

Cum am lucrat cu fișele de lectură?

La fiecare literă predată, copiii primeau printată și fișa de lectură corespunzătoare. În primele săptămâni, aflați fizic la școală, fișa era 2-în-1, având și o parte de colorat, pentru cei care terminau mai repede, ori o citeau, trezind curiozitatea celorlalți. Apoi am trecut în online. La fiecare unitate le-am pregătit copiilor mape cu materiale, pe care părinții le preluau de la școală, astfel încât în timpul activității copiii aveau la îndemână tot ce le trebuie. Din mape nu au lipsit fișele de la Clubul de lectură.

Primele litere au avut textele însoțite de grafică ajutătoare pentru citirea pe silabe, extrem de utilă pentru unii copii. Apoi, am apreciat că erau scrise cu caractere mari de literă și că spațierea rândurilor era suficientă pentru a le face ușor de urmărit cu privirea.

Însă online timpul era mult mai scurt. Am inventat maratonul de lectură. După fiecare literă, aveai obligatoriu de citit fișa și de înregistrat cea mai bună versiune de lectură. O înregistrare dura în medie la început câteva minute, așadar verificarea lor nu dura prea mult (la finalul anului, ajunseseră la un minut și ceva). Foarte repede unii copii au început să stăpânească tehnologia, exersau și se înregistrau singuri, anunțând părinții doar când au o versiune bună de urcat pe platformă. Să ajungi la o variantă fără greșeală nu era lucru simplu, mi s-a mărturisit că uneori se trăgeau și o duzină de duble până se declara mulțumit.

Distracția a început când am transformat lectura într-un fel de joc, la fiecare punct acumulat „urcai“ un nivel. Ca să păstrăm totuși echilibrul, nu puteai să trimiți temele în avans, trebuia să aștepți să fie predată litera. 

În februarie am revenit la școală

Revenirea în clasă a fost o gură de aer pentru părinți. Destui au considerat că de-acum mă pot ocupa eu la școală de toate proiectele fantasmagorice pe care le puneam la cale, așadar lectura a avut suferit. S-a văzut foarte bine, când ne-am întors, cât de mult au rămas în urmă copiii care nu au exersat. Înțeleg că era dificil să înregistrezi, să trimiți, dar oare era atât de greu să faci activitatea? Să îți pui copilul să citească cu voce tare? Mi se pare ireal să vii cu scuza că „nu ai timp“ să te ocupi de copil… Și cine oare ar trebui să o facă?! 

Întoarcerea la școală a fost însoțită și de proteste, de ce mențin parțial activitatea online, așa că, pentru a nu mai deranja pe nimeni, am pus eticheta de „opțional“ pentru tot ceea ce ceream extra. Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistăPentru a scăpa și de reproșurile privind opoziția copiilor, am început să îi întreb pe cei mici „cine vrea“ și alocam temele suplimentare doar celor care ridicau mâna. 

Dacă s-a văzut? Normal că da, copiii care s-au implicat au un ritm mult mai bun la scriere, citesc foarte bine sau excelent, se concentrează la matematică și înțeleg mult mai rapid cerințele sau enunțurile problemelor. Și de câte ori aud că un copil nu se descurcă să rezolve probleme întreb întâi cât de mult citește. Ce are a face?! Ooo… Cum să înțelegi jocul de cuvinte dintr-o problemă dacă tu nu poți citi conștient un mic fragment?!

Maratonul de lectură

Am continuat să dau tuturor fișele cu micile texte, chiar dacă la maraton nu s-au mai înscris toți (chiar și când erau, unii doar erau pe lista de start). Am jubilat de fericire când am primit mesaj de la câțiva părinți că nu găsesc în platformă tema la care trebuie urcate înregistrările. Le-am explicat că… piticul nu a dorit să participe. Se pare că dorința a fost cultivată acasă de oameni care au înțeles că acest exercițiu este necesar și oricât am vrea un copil zen, dorința lui nu e lege, mai face și ce i se spune. 

Pentru că deja nivelul de lectură era mai mult decât satisfăcător, am schimbat placa. Primeai mai multe puncte pentru lectură impecabilă, aveai un bonus și pentru punctualitate (lectură trimisă în săptămâna în care am predat litera respectivă). Deja cursa către finish devenea mai palpitantă, începuse să conteze și cine e primul la check-point pe traseu, ordinea în care terminau… Momentul în care proiectam pe perete panoul cu situația era salutat cu urale de unii, cu indiferență de alții.

Dar țineau socoteala mai ceva ca mine, trimiteau azi și a doua zi dimineață verificau dacă și-au primit punctele (să vezi tragedie dacă întârziam eu cu evaluarea…!)

Concluzii

După niște ani în care mi-am construit singură materialele cu care am lucrat la clasă, anul acesta a fost unul cu adevărat relaxant. Nu regret că am ales materialele Editurii Edu. Exceptând câteva modificări de finețe la câteva fișe de matematică, pe cele alese le-am folosit așa cum au fost create. Iar cele de lectură, folosite integral, vor avea toate mulțumirile mele și nu numai, căci în chestionarul de final de an mulți dintre părinți au salutat această activitate. 

Nu am încheiat…

Urmează vacanța. Deja le-am explicat în linii mari că trebuie să citească în continuare, dar și să scrie, să nu uite literele. Doar o transcriere pe săptămână. I-am întrebat de unde pot lua texte pentru acest exercițiu și mă bucur că ideea a venit de la ei: în cele zece săptămâni de vacanță pot alege să transcrie cele mai amuzante texte pe care le-au citit în acest an. Portofoliul aranjat cu grijă pentru evaluarea de săptămâna viitoare își va dovedi utilitatea. 

Cu gândul la anul următor, nu am văzut încă materialele pregătite în premieră pentru clasa a doua de Editura Edu (nu sunt încă finalizate), însă am un feeling că nu voi fi dezamăgită. Oricum nu vreau să iau nicio decizie până nu le văd, sper eu – cât de curând.

Dar ce va fi la toamnă… într-un episod viitor 🙂

Edu_clasa_II

Bibliolove Editura ALL

Bibliolove – cum să iubești cărțile de mic

Bibliofil este un termen pe care o să recunosc că nu l-am mai folosit niciodată, dar după ce am aprofundat un pic pot spune că mă încadrez în gașca bibliofililor. Bănuiesc că te întrebi acum care-i treaba cu biblio-chestia? O să încerc să-ți ofer un răspuns.

Bibliolove 

Editura All, una dintre editurile mele favorite (deoarece traduc Pisicile războinice și nu tipăresc cărți din care cad pagini), a început să publice o serie dedicată copiilor mai… mici (dar n-ar strica să facă ceva și pentru cei mari, poate încep și ei să citească). Colecția Bibliolove își dorește să arate de timpuriu că cititul nu este chiar așa de rău cum și-ar putea imagina. Nu e toxic, ba chiar ar putea să le și placă. Citind două dintre cărțile care fac parte din Bibliolove s-au trezit câteva amintiri de demult, de pe când încă citeam cărți ilustrate…

Micul mecanic al cărților, de Ezgi Berk (cu ilustrații de Ece Zeber)

Povestea prezintă un băiețel pe nume Matei care merge la bibliotecă „adeseori după școală“ (ceea ce pare o fantezie după mine, ținând cont cât de „aglomerate“ sunt bibliotecile zilele acestea!!!) . Ce face-cum se face, chestia e că reușește să verse un pahar cu apă peste cartea împrumutată.

Punem pauză puțin. În momentul în care Matei a vărsat paharul, mi-am amintit cum am vărsat eu eprubeta cu diverse lichide folosite în experimentul despre densitate peste bancă, prin clasa a VI-a, și peste manualul de fizică aflat acolo, bineînțeles. Acesta consta într-un amestec alcătuit din ulei, apă, șampon, detergent, miere etc-etc. Vă puteți imagina ce frumos arăta afară din eprubretă, întins pe toată banca, parcă stând la soare, și picături scurgându-se și pe podea. Superb!

În poveste, Matei este ajutat de Ela (bibliotecara) să aducă cartea la o stare normală, ca să nu mai arate umflată ca un păun 🙂 . Au procedat aproape ca mine cu manualul de fizică, au pus șervețele între pagini, au uscat-o cu ventilatorul (în cazul meu – echivalent cu a întinde victima verde a licorii pe calorifer), au presat-o cu ajutorul unei menghine între două bucăți de lemn (așa ceva n-am avut, dar am pus manualul între cărți grele), apoi a doua zi au băgat-o la congelator. Nu aveam nici cea mai mică idee că statul câteva ore la „răcoare“ poate ajuta cărțile accidentate să-și revină și să-și continue viața în bibliotecă, dar sper nici să nu am vreodată nevoie de această idee. Probabil operațiunea ar fi ajutat și victima mea… (bine, tot ar fi rămas pe jumătate verde din cauza detergentului lichid). Oricum, vă recomand să citiți cartea, explică detaliat ce aveți de făcut.

Elefănțelul care iubea cărțile, de V. Huseyin Kaya (cu ilustrații de Huseyin Sonmezay)

Acest Elefănțel este un copil care știe ce vrea de la viață: să devină și el bibliofil. Așa că citește, și citește… și tot citește. Și nu se mai satură… al naibii! Mă gândesc la sărmanii părinți care erau obligați să-i cumpere cărți (adică nu-i poți spune NU unui copil care vrea să citească).

Bine, poți, dacă sunteți la fel de malefici ca mama. Nu o să uit cât de încântat era fratele meu de seria Jurnalul unui puști și cât de dezamăgit a fost în ziua în care mama a realizat că nu merită banii (deși Andrei avea altă părere), sistându-i finanțarea. Așa mi-am amintit de primele cărți ale mele, cărțile de la care a pornit „mica“ mea bibliotecă. 

În primul rând, a fost o serie cu zâne (au legătură cu Tinkerbell, care avea legătură cu Peter Pan, prietenul meu imaginar, deci o mare pasiune la 4 ani). Dar să nu uit de prima carte citită la lumina lanternei. Ținând cont că viteza mea de lectură nu depășea o pagină în 10 minute, căci de-abia învățasem să citesc, mi-a luat ceva să termin povestea lui Lafcadio. Aceasta a fost și prima carte citită noaptea, care mi-a arătat unde poate conduce fantezia. Să fim serioși, un pat din bezele? Adică cine s-ar fi gândit? M-am gândit eu mult după, dacă aș putea să-mi fac propriul pat din bezele.

Mai târziu, au urmat multe alte cărți, dar cele care m-au transformat în bibliofil au fost câteva aparținând lui Roald Dahl (Vrăjitoarele, Charlie și fabrica de Ciocolată, Marele Uriaș Prietenos), apoi Trolii… Aș putea continua și cu seria lui Stephen Hawking, George și secretele universului, și multe altele. Plus că, alături de verișoarele mele (cea mai mare dintre ele fiind acum clasa a III-a) am descoperit și plăcerea de a le citi altora. 

ȘOC, ȘOC, ȘOC!

Suntem ultimii în clasament. La consumul de carte, suntem poziționați pe ultimul loc în UE. Normal, nu puteam să fim ultimii la… nu știu, cea mai poluată capitală?! Nu este o noutate, număr pe degete prietenii pasionați de lectură, dar ce mă uimește de fapt este că acum nu doar că nu se citesc cărțile, dar mai nou este și motiv de laudă. În gimnaziu am avut parte de colegi care se băteau cu pumnul în piept că nu au mai citit o carte de nu-știu-când. Dacă nu aș fi ajuns în clasa în care sunt acum, probabil aș fi făcut implozie, deoarece nu prea aveam cu cine să discut lecturile săptămânale. Te simți mult mai bine când afli că nu ești singurul din specia ta, că mai există și alți copii care citesc.

Rostul seriei bibliolove este să sporească numărul celor din specia aceasta pe cale de dispariție! Partea bună este următoarea: simt că ar putea reuși, cu ilustrațiile amuzante și textele ce le însoțesc, trebuie doar să-i învățăm… de mici.

P.S: Câteva cărți pentru începători din colecțiile editurii:

Bibliolove Editura ALL

Cele două volume din colecția Bibliolove le poți găsi la: All, eMag, CărtureștiCartepediaLibris, ElefantLibrărie.net

Monica Peitx: Mia crește - Bruno crește

Mia și Bruno – o provocare despre cunoaștere

Educația pentru sănătate se învârte în jurul cozii de multă vreme, cel puțin în România. Toată lumea e de acord că trebuie să existe, că „cineva“ trebuie să o facă, dar când vine momentul în viața unui copil, parcă nu e nici timpul, și nici nu se găsește persoana potrivită să o facă.

Școala nu a venit nici ea cu o soluție viabilă. Ici-colo scot capul câteva opționale timide, care discută vag și în linii mari despre schimbările pe care copiii le percep analizându-și corpul, dar în majoritatea cazurilor nimeni nu discută despre acestea. Părinții, mai ales cei care se mândresc că au doar școala vieții și s-au descurcat cu ea de minune, sunt incapabili să îi pregătească pe cei mici pentru o viață sănătoasă. 

Dar măcar pentru cei suficienți de înțelepți să își recunoască limitele,

există soluții nenumărate, precum sunt și cărțile traduse la Editura Paralela 45: Mia crește și Bruno crește.

Prima reacție a fost de a sancționa prezentarea separată, pentru fete și pentru băieți, parcă vedeam lecțiile susținute la școală despre utilizarea tampoanelor când doar accesul fetelor era permis. Apoi mi-am dat seama că cele două volume nu pot merge decât împreună, indiferent de ordinea în care le citești, pentru că Mia și Bruno sunt frați și, inevitabil, observă diferențele dintre ei.

Cred că e și prima dată când remarc cărți pentru copii scrise de un medic, ceea ce validează conținutul științific prezentat în lucrare. Totuși, Monica Peitx, pediatru, are și suficient umor în relatare pentru a face lectura pe placul copiilor. În plus, a beneficiat de un ilustrator care a înțeles mesajul cărții și l-a transpus pe hârtie prietenos, pentru a fi acceptat cu ușurință de adolescenții care tocmai trec prin toate aceste schimbări și care sunt extrem de pretențioși și irascibili când cineva încearcă să treacă de cochilia lor atotcunoscătoare și să îi învețe ceva în plus.

Monica Peitx: Mia crește - Bruno crește

Monica Peitx: Mia crește – Bruno crește. Volumele sunt disponibile pe site-ul Editurii Paralela 45, unde pot fi și răsfoite (Mia și Bruno), sau în alte librării, precum eMag, elefant, Libris, Cărturești, Delfin, Librarie.net, BooksDepository

Am încercat să las prezentarea acestor două volume pe seama adolescenților mei și reacțiile au fost, normal, diametral opuse. Andrei mi-a zis că am întârziat cu câțiva ani cu cărțile, nu are ce să mai învețe din ele și m-a trimis elegant la plimbare, chiar dacă am insistat că am nevoie de opinia lui pentru alți cititori.

Iris, ca orice femeie în devenire, e mai greu de pornit la vorbă, dar apoi cu greu o oprești. Vă las în compania ei:

Mia și Bruno sunt două personaje foarte catchy. Mia este sora mai mare, dar tachinările prezentate în Bruno crește sunt valabile în orice relație frățească sănătoasă, chiar dacă sora mai mică se înalță mai repede decât fratele ei, apoi, ceva timp mai târziu, se trezește cu o arătare de 1,86 m în cameră. 

Cei doi frați au mai mult rolul să calmeze toată ceata lui Papuc de adolescenți: este normal să crești brusc de la o anumită vârstă, sau să nu te mai înalți de la alta, și tot pachetul de schimbări care vine cu pubertatea. Mia și Bruno ar trebui citite amândouă prima dată pe la 9/10 ani. Din păcate, pe vremea mea, nu prea existau astfel de cărți. Personal, am avut mai toate informațiile de care am avut nevoie din „folclor“, de pe la colega din stânga, dreapta, uneori de pe internet și de la mama. Nu știu sigur dacă m-ar fi ajutat cu ceva cei doi frați, dar rău nu mi-ar fi prins, cu siguranță. 

De ce?

Este întrebarea de care se tem părinții, profesorii și mai toată lumea: să te întrebe un copil de ce….? sau cum…? Pentru majoritatea este o sentință, iar dacă dai și un răspuns incomplet sau care trezește alte întrebări, nu mai scapi. Pentru acei părinți care se tem să răspundă la interminabile întrebări de ce? care au legătură cu pubertatea, Mia și Bruno sunt salvarea lor. 

Cărțile nu doar îți servesc totul pe tavă, îți și explică ce, cum și de ce se întâmplă anumite lucruri cu corpul tău, informațiile de care ai nevoie ca să înțelegi că nu broaștele râioase sunt cauzele coșurilor (nu este nicio glumă, este realitatea în care zac azi unii copii 😀 ). Totul este explicat într-o manieră simplă, cu ilustrații pe înțelesul oricui.

Două pagini SF pentru copiii români

Paginile 14-15 din Mia crește îți dezvăluie o lume inexistentă, cel puțin la noi, doar suntem mai speciali decât oamenii din alte părți ale lumii. Se prezintă frumos un aspect foarte important pentru adolescenți: dușurile. Bineînțeles, nu toată lumea pare să conștientizeze că dușul nu este o opțiune, ci o nevoie, pentru a nu mă mai muta în capătul opus al autobuzului. De deodorante nici nu mai vorbim (oricum fără duș efectul lor nu se observă, înrăutățește situația în unele cazuri). Ne întoarcem la aspectul cu adevărat SF: dușurile de la sala de sport. Două întrebări: care dușuri? Și care sală de sport? 

Nevermoor: Morrigan Crow - Jessica Townsend

Nevermoor, o serie de neratat pentru copii

Nu am idee cum am dat de primul volum din Nevermoor în bibliotecă. Era într-un sector în care clar nu avea ce căuta – nu erau acolo nici cărți de copii, nici secțiunea de „încă necitite“, unde găsesc inspirație pentru timpul liber. Ba mai mult, era împachetată, așa cum probabil sosise de la editură și unde a așteptat, cuminte, să fie descoperită la timpul potrivit. Sunt sigură că, dacă aș fi descoperit-o acum doi ani, când probabil a sosit, mi-ar fi pus nervii pe bigudiuri.

Recunosc că îmi plac cărțile care „încep și se termină“. Adică, dacă chiar nu ai răbdare și nu reziști suspansului, știi unde să citești finalul, apoi să savurezi, relaxat, lectura. Îmi amintesc că nu aveam încă vârsta lui Iris când am citit din biblioteca părinților două volume: Fausta și Fausta învinsă. Mi-am ieșit din minți când am realizat că de fapt ai mei aveau doar două volume, nici măcar de la început, ci de la mijlocul seriei de zece a lui Michel Zevago. Noroc că după revoluție se retipărea la greu și am descoperit repede la chioșcul de ziare din drumul spre școală restul volumelor. Astfel „locșorul“ meu din bibliotecă a început să se umple treptat cu cărți colorate până când… a bătut la ochi.

Investigația la nivel criminalistic a tatălui meu a început: de unde am avut eu bani pentru „atâtea cărți“. Pe-atunci cărțile nu erau așa scumpe, dacă strângeai cureaua o săptămână și nu îți luai sticksurile și eugenia de la boutiq, reușeai să achiziționezi chiar două volume. Dacă mai ieșeai în oraș, cereai bani de-un suc și de-o înghețată pe care o mâncai în gând, mai puneai ceva de-o parte. Și să nu uităm fabuloasa bursă, care la un moment dat ajungea de-o ciocolată Africana… Cert e că, cu chiu, cu vai, am completat seria.

Nevermoor: Morrigan Crow - Jessica Townsend

Ultimele pagini din „Probele de admitere ale lui Morrigan Crow“ (primul volum al seriei) mi-a redeschis răni vechi.

Nu se putea întâmpla din nou, să rămâi așa, cu personajele în aer, să mori de curiozitate. Slavă domnului că e deja și al doilea volum tradus și comenzile online merg rapid și de bine, de rău, mă descurc binișor și cu engleza, așa că am lichidat online și volumul al treilea. După câteva zile petrecute liniștit în lumea magiei, trebuie să spun că e una dintre cele mai faine cărți pentru copii citite în ultimul timp, cu toate ingredientele necesare unei lecturi plăcute începând de pe la 8-9 ani (8 doar dacă este cititor avansat).

Primul volum a apărut în 2017, al treilea în 2020 (în limba engleză), iar seria se pare că urmează să aibă 6, dacă nu chiar 9 volume. Deja sunt planuri de a se face scenariu după primul volum, probabil o nouă serie de succes ca Harry Potter, la care nu m-aș hazarda încă să spun „inegalabilul“.

Cartea te trece încet prin cele mai diverse stări, începând cu abandonul și tristețea copilului singur, în culori parcă mai negre decât este redat Remi, în Singur pe lume, pentru a trece apoi ușor spre veselia lui Heidi și curiozitatea descoperirii lumii, specifică oricărui copil. Nu lipsește lumea școlii, cu provocările și nedreptățile ei, cu bullyingul care este la ordinea zilei chiar și în școlile de magie, dar și înfruntarea cu Răul, care se dovedește până la urmă a nu fi atât de negru, ci mai mult în nuanțe de gri.

Finalul (cel de la capătul celui de-al treilea volum), chiar dacă tot rămas în aer, pune o întrebare la care e greu de răspuns: câte fețe are adevărul? E greu să judeci pe cineva, când ai argumente și pro, și contra. E rău dacă a făcut o singură dată rău? Sau mai întâi, înainte să judeci, trebuie să afli de ce?

Nu voi relua rezumatul și nici nu voi da spoilere, găsiți pe net o mulțime, dacă le căutați, chiar puteți răsfoi cartea parțial pe site-ul Nemira.

Pășește cu încredere, i se spune lui Morrigan, la doar puțin timp după ce scăpase cu viață. Trebuia să pășească în gol. Acesta este sfatul meu acum, înainte de venirea Iepurașului de Paști. Cu toată încrederea, pentru un copil pasionat de lectură, seria Nevermoor dă cu siguranță frâu liber imaginației.

Primele două cărți le puteți găsi la Editura Nemira, LibriseMag, Cărturești, Cartepedia, Librărie.net, Diverta, Elefant, Librăria Delfin, iar al treilea volum, în engleză, la Books Depository.

Tainele codrului sălbatic - Tonke Dragt

Tainele codrului sălbatic – Tonke Dragt

M-am delectat weekendul trecut cu continuarea poveștii lui Tiuri, văzută, dar mai ales citită toamna trecută. Încep cu o paranteză, dacă nu ați văzut articolul precedent, dedicat primului volum – Scrisoare pentru rege, poate nu ar fi rău să îl citiți acum, înainte de rândurile de mai jos.

Rămăsesem cu o impresie plăcută după prima lectură și oarecum cu dorința de a vedea cum continuă povestea. Măcar nu rămânea nimeni atârnat deasupra prăpastiei cu sfoara pârâind încet, așa că nu ardea atât de tare să aflu ce se întâmplă. Însă debutul celui de-al doilea volum este ca cerul senin pe care se adună norii la orizont. Ceva nu se potrivește în puzzle-ul poveștii, mereu ridici masa să cauți o piesă lipsă și nu o vezi. Cel puțin în primele capitole.

Autoarea nu ne dezamăgește nici de această dată, țese povestea cu calități cinematografice și detalii cromatice atât de plăcute, încât după lectură am impresia că am văzut deja filmul. Sper să nu le vină vreo idee să îl pună în scenă, căci sunt sigură că i-ar strica tot farmecul, neputând să se detașeze de atmosfera a-la-robin-hood.

Pe scurt:

Tiuri a mai crescut un pic, are acum 17 ani și începe să adapteze lumii cavalerilor, cu cerințele și pericolele ei. Deși este foarte tânăr, faptele sale de arme i-au adus respectul cavalerilor mai în vârstă și este tratat ca un egal. Astfel ajunge din nou în fața pericolului cu care nu ezită să se ia la trântă. Și de data aceasta, prietenia se dovedește atributul salvator, dar cheia deznodământului atârnă liniștit de recunoștința pe care i-o poartă personajele întâlnite în volumul anterior.

Încrederea pe care i-o arată lui Marius, nebunul rătăcitor din Codru, îl poartă pe Tiuri pe cărări neumblate de cunoscuți. Piak îi rămâne și acum alături, ca scutier, chiar dacă mai toată acțiunea volumului îi ține în planuri diferite. Însă legătura aproape frățească stabilită în timp ce duceau scrisoarea regelui îi salvează și de această dată.

Ca orice poveste cu adolescenți, nu ducem lipsă de domnițe frumoase și curajoase, gata să încalce orice reguli ca să îl salveze pe cel dorit aproape. Și nu au cum să nu apară și rivalele perfide, care însă într-o lume a cavalerilor nu au cum să iasă învingătoare. Finalul readuce la masă toate personajele îndrăgite, cu un plus de celebritate, ba chiar cu planuri romantice de viitor.

Răsfoind biografia autoarei olandeze, acum în vârstă de 90 de ani (n:1930), înclin să cred că este (cel puțin până acum) finalul aventurilor lui Tiuri, așadar puteți citi liniștiți cele două volume, nu veți rămâne legați de poveste.

Tainele codrului sălbatic - Tonke Dragt

Dacă nu o aveți pe prima, până la data de 28 mai 2021 beneficiați pe site-ul editurii Paralela 45 de o reducere specială la achiziționarea pachetului, dar dacă aveți deja primul volum, puteți vedea și celelalte oferte online la Libris, Cărturești, Delfin, eMag, Cel, Cartepedia, Humanitas.

Jumanji-Chris-Van-Allsburg

Lectură: Jumanji, de Chris Van Allsburg

Litera J mare de mână se anunța periculoasă. Întâi, pentru că e prima învățată care se scrie pe trei spații. Nu am regretat semnele grafice de anul trecut, tot felul de ciudățenii inventate cu zig-zag-uri și răsuciri pe sub rând și deasupra rândului, dar nici materialele ajutătoare confecționate anul acesta pentru scrierea literelor. Toate s-au întors înzecit prin satisfacția de a-i vedea reușind după minime explicații. Rămâne provocarea să învățăm literele având în spate ceva interesant aflat de la școală – un cuvânt nou sau altă curiozitate. 

Ca o paranteză, am fost la Jumanji-filmul prima dată când eram studentă, cu sora mea de suflet. Ea, mai mare, eu, anul întâi în București, ne-am dus la „Patria“ să ne facem de cap, adică să spargem bursele pe bilete scumpe. Râdeam că ne-am dus la filme de copii, râdeam că se aplauda la film, dar și filmul ne-a plăcut. Era ceva original. 
Jumanji-Chris-Van-Allsburg

Jumanji – este disponibilă la eMag, elefant, libris, cărturești, cartepedia, noriel

Iarna aceasta am primit cadou cartea. Una dintre fetițele care vizitează constant atelierul meu mi-a adus-o ca să completez colecția pentru „copii mici“. Ea a crescut și a constatat că pe secțiunea aceea e loc de mai bine. Atunci mi-a încolțit ideea de a o duce cumva la școală. Și cum la litera J e destul de dificil să găsești substantive proprii, „Jenica se joacă Jumanji.“ a fost exemplul cel mai potrivit pe care l-am găsit. Aș fi scris Judy, exact personajul din poveste, dar… nu îl știm încă pe y.

Copiii nu știau nici filmul, nici cartea, le-am povestit pe scurt și am completat cu un joc: să numim animalele din junglă (și savană) astfel încât să înceapă cu sunetul j: jinocer, jipopotam, jeu, jaimuță, jarpe, ba chiar am aflat că Jeul jănâncă jarne. chiar dacă nu le cerusem să forțeze toate cuvintele cu sunetul inițial. 

Ultima oră din zi aveam muzică și distracție, adică dansăm dacă nu putem cânta. Îi întreb cu care melodie să începem, când apare altă propunere:

Doamna, dar puteți mai bine să ne citiți povestea?

Cum să nu?! Îmi era dor de citit povești la școală, mi-e dor de atelierele de lectură cu părinții, am tras tare aer în piept căci știam că îmi va fi cumplit de greu să citesc cu mască… Dar am făcut-o. La sfârșit abia mai suflam, mai ales că nu pot nici măcar să beau apă – este decizia mea să nu îmi dau masca jos în clasă niciodată. 

Ei erau fericiți. Povestea le-a plăcut. Și eu eram fericită. Un an înseamnă mult (de la ultima poveste), au crescut, au fost atenți, nu au întrerupt, nu s-au jucat… Mai că-mi venea să strig Jumanji, și nu pentru că am câștigat jocul, ci pentru că în sfârșit începe să se vadă pentru ce am muncit și m-am dat peste cap și la școală, și în online. Munca la catedră rămâne până la urmă ca un aisberg. Mulți văd și critică partea ce se vede la suprafață, își dau cu părerea, sancționează și rănesc, dar ceea ce contează e în adâncuri, dă echilibru, substanță și este mult mai mare și mai importantă, producând schimbări de durată. 

pisicile razboinice

Pisicile războinice se reîntorc

Pe scurt: am primit cinci volume cadou de Crăciun. De la volumul al optsprezecelea (cel despre care o să citiți mai jos) până la – ei bine faceți un calcul, că tot s-a terminat vacanța și mai trebuie să ne luăm mintea de la netflix și să o punem la muncă (22, dacă nu v-ați trezit încă).

pisicile razboinice

Impresii 

În volumele recent citite am observat că la primele pagini autoarele îți dau impresia că e „liniște“, se mai plimbă puțin pisicile, se îndrăgostesc, mai vine o tuse verde (un fel de gripă la pisici)… În acest volum mai multe pisici (citește cartea pentru a afla cine anume) pornesc să răzbune moartea lui Blană de Cenușă. Bine, nu neapărat să o răzbune, dar să-l aducă pe criminal în fața Clanului Tunetului pentru judecată. 

Normal, eu știam, sau cel puțin credeam că știu cine este adevăratul criminalul. Eram 99,99% sigură că Zbor de Veveriță omorâse sărmanul (dacă nu ați sesizat ironia, să știți că era un nenorocit de) motan. Probabil a fost o greșeală de traducere sau am înțeles eu prost, deoarece nu ea îl omorâse. Când s-a aflat ucigașul, am fost destul de șocată. Trecând peste starea mea de surprindere, clanul voia să-l omoare pe cel capturat, care nu era de fapt ucigașul lui Blană de Cenușă (dar era și el un motan de care voiam să scap, după mine mai bine îl omorau). În final, acesta evadează cu ajutorul cuiva din clan. Pentru a nu crea o impresie proastă, Stea de Foc, liderul clanului, a mușamalizat totul, cam cum fac politicienii și noștri. Explicația lui pentru restul clanurilor a fost doar că „l-au alungat“. Minciuni peste minciuni, care cel mai probabil vor distruge Clanul Tunetului. 

Ce se mai întâmplă în rest?

Știți acele persoane care, dacă nu știu tot despre toată lumea, nu-și pot vedea liniștiți de viața lor? O pisică află un secret care mai bine rămânea ascuns. E un secret dintre două surori, Iaz de Frunză și Zbor de Veveriță. Un secret care reușise să protejeze personajele principale. Deși s-au chinuit să-l ascundă și să-l păstreze doar între ele, pisica aceasta misterioasă l-a aflat. Și fără a gândi foarte intens, a spus totul la o Adunare (un loc în care toate cele patru clanuri din pădure se întâlnesc o dată pe lună pentru a face schimb de știri, căci nu aveau telefoane, și eventual și schimb de bârfe).

Astfel, cei trei frați – personaje principale – află cine sunt părinții lor adevărați. Șocul a fost puternic, iar unul dintre ei a „overreact” cam mult. De fapt, doar cel care este orb și-a păstrat calmul și a înțeles de ce mămica a ascuns identitatea lor.

De asemenea, Iaz de Frunză, personajul meu preferat, a fost amenințată cu moartea. Chiar dacă mai minte și are secrete, este o pisică bună la suflet care încearcă să-și salveze semenii.

Ce mă așteptam să se întâmple, dar nu s-a întâmplat

Mi-aș fi dorit ca alt personaj pe care-l simpatizez să-și găsească iubirea vieții. Dar Pană de Gaiță a găsit doar (glumă pentru cititorii de pisici) niște șoareci putreziți! Nu doar că nu a găsit pe nimeni, dar volumul acesta a prezentat un aspect trist pe care-l întâlnim și în realitate, cum sunt trate persoanele cu dizabilități fizice, mai mult ca o povară pentru ceilalți, nu ca o persoană. Volumul al optsprezecelea îl prezintă pe motanul orb care este total ignorat de ceilalți în lipsa fraților săi.

Până data viitoare, dacă vă plac și pisicile și poveștile complicate de viață, vă recomand seria Pisicile războinice.

Atenție, virus periculos: generează citit în exces

Reading hunger… de curând m-am diagnosticat cu această boală, dat fiindcă în ultimele trei zile am terminat trei cărți și tocmai am început-o pe a patra. Ce simptome îți indică această maladie? Păi… ochii uscați de la citit, nu mai ai nevoie de netflix pentru a-ți umple timpul, ignori pe toată lumea, chiar dacă mămica ta strigă cinci minute după tine și de-abia când îți atinge umărul realizezi că pe tine te chema și, normal, o sete îngrozitoare după cuvinte scrise pe hârtie. 

Trebuie să citesc o carte pe zi. De ce oare? (acordă-ți un moment pentru a găsi răspunsul) Corect! Pentru că sunt nebună (nu la propriu, doar după cărți-sper).

Am trăit într-o minciună

Nu cred că sunt singura care credea că această vacanță minunată are trei săptămâni, fără cea cu Crăciunul. Când am aflat cât durează vacanța în realitate mi-a venit să urlu, căci aveam un mare plan diabolic: să fac teme, să citesc, să dansez etc. Îmi făcusem program să mă trezesc devreme, dimineața pentru teme, după amiaza cu citit/dans/netflix și seara cu prietenii (pe zoom ofc, că domnul covidel nu ne-a părăsit încă). Era un plan perfect pentru trei săptămâni, nu pentru două. Cărțile pe care vreau să le citesc sunt în număr mare, temele pe care trebuie (dar nu vreau) să le fac — și ele tot la fel. Planul meu a fost ruinat, așa că imediat după Crăciun m-am apucat de citit. Am terminat o carte destul de veche care întrece mai toate cărțile din zilele de azi (fără Pisici, normal, și exceptând încă vreo două serii, dar în rest le-ntrece). Mă refer la volumul al treilea din Saga lui Ender. Genială serie, exceptând că fratele meu drag îmi strică lectura cu spoilere de tipul: „Mda, păi vezi că sor-sa o să moară, așa că nu te mai obosi“ sau „ N-a omorât încă pe…“ și aș mai putea să mă vait în continuare, dar cred că e mai interesant să vorbesc despre lista de lectură.

Jocul lui Ender

Sigur ați auzit de această serie, dacă nu chiar ați citit-o (dacă ai citit-o, ești în grațiile mele!). O carte cu SF pur care are sens, nu cu un extraterestu care aterizează pe Pământ și distruge planeta. Ador cum autorul îmbină cunoștiințe din mai toate domeniile pe care le împărtășește prin Ender. 

Sunt profund dezamăgită că, de când a început școala, eu am reușit să termin doar volumul al doilea și să încep volumul al treilea. Apoi, în prima parte a vacanței, am ras ultimele 250 de pagini cât ai clipi (cât ai clipi noaptea, deoarece nu sunt Speedy Gonzalez la citit). Surprinzător, nu m-am enervat când am terminat-o, avea doar un final lăsat în doi peri, dar în rest era în regulă. Oricum cred că sunt vreo șapte volume, ceea ce înseamnă că mai am o călătorie lungă alături de Ender.

Maximum Ride

Dacă nu mă înșel, am mai scris odată despre această serie, pe vremea când credeam că este o trilogie… Viața era ok, perfectă, lăsată în suspans, toate personajele erau în regulă. Inclusiv tipul (Fang, dar nu cred că are sens să vă încarc memoria cu niște nume de care poate nu ați mai auzit) pe care-l adoram și uram în același timp ca personaj. Pe scurt, niște copii modificați genetic se chinuie să salveze lumea, you know, normal stuff. Chestia e că doi dintre acești copii încep să se simpatizeze puțin… puțin mai mult. Toate volumele aveau două variante: ori tipul își lua mare bătaie de la fată doarece încerca să o sărute, ori tipa era geloasă pe nu-știu-ce-roșcată cu care flitra, acest lucru până în volumul al cincilea, când autorul s-a decis să nu mă mai tortureze și să le pună neuronii în funcțiune. 

Revenind la ideea mea că este o trilogie: demult și demult când mergeam la bibotecă și împrumutam cărți, aceste trei volume din Maximum Ride mi-au sărit în ochi deoarece cu mult timp în urmă văzusem filmul (care e puțin pe lângă carte, btw). După aceea am descoperit că este o serie de nouă volume. Și ghiciți ce, ca orice altă serie bună, nu a fost tradusă integral în română (sau cel puțin nu am găsit-o așa).  Pe lângă că nu am găsit restul volumelor traduse, nici tipărite în engleză nu le-am găsit la noi în țară. Aveți idee cât pot costa cărțile în engleză? Sau transportul? Hai să zicem doar că mama are un motiv întemeiat să zică nu când îi propun să-mi comand nu-știu-ce bluză cu Nirvana. 

Până acum, în această vacanță, am citit volumele al cincilea și al șaselea, iar pe restul nu le am cumpărate și-i pot spune sincer oricărei fetițe de 8 ani care suferă din dragoste (încă n-am înțeles care-i faza cu dramele la această vârstă…) că nu, nu au cunoscut „adevărata durere sufletească”. Pentru a nu da un spoiler uriaș celor care citesc sau vor să citească această serie, o să zic doar că cei doi (Fang și personajul principal, în caz că vă interesează) au ajuns împreună, dar nu au rămas, deoarece el era idiot și nici soarta nu prea era de partea lor, bad luck.

Următoarea țintă: Pisicile războinice

Mi-am făcut o ordine, am lăsat Pisicile războinice după cele trei menționate mai sus, deoarece știam că nu o să mai pot să le las jos din mână o dată ce mă apuc de ele. Spun ele pentru că de Crăciun am primit și eu 4 volume! (!!!!!!),  dar nu puteam să mă concentrez foarte bine (atenție spoiler, dacă ești fan al seriei și nu ai citit până la volumul al optisprezecelea, sari un rând): pe cine sunt părinții celor trei pisoiași, care sunt personajele principale, în timp ce Ender se chinuia să salveze niște specii de extratereștri, copiii modificați genetic erau pe cale de a înfrunta sfârșitul lumii din cauza încălzirii globale și altele. Am citit ce aveam din aceste serii, și mai apoi (adică după două-trei zile) am început Pisicile. De la primele pagini mi-am dat seama că probabil o să fac noapte albă.

*După pagina 20 am dat în disperare mesaje lui Cris, o prietenă înnebunită după această serie (cred că mai rău decât mine) s-o întreb dacă nu vrea poză cu primele pagini, deoarece am aflat ceva de interes maxim (dat fiindcă nu și-a comandat cărțile încă).

Acestea fiind spuse, o să revin cu un feedback despre Pisici. Vă urez o vacanță plăcută!

Voi ce citiți vacanța aceasta?

Podkin O Ureche Editura Paralela 45

Concurs de Crăciun cu Podkin O Ureche

Demult, dar nu foarte demult, un iepuraș a dovedit că are mai mult curaj decât s-ar aștepta cineva din partea lui. A avut nevoie de-o singură clipă să învețe responsabilitatea și să-și asume deciziile și peripețiile sale sunt acum subiectul a trei volume de poveste în ramă. Cea mai frumoasă parte a narațiunii e că știi de la început că „se termină bine“, căci cel care povestește evenimentele este însuși eroul. Din nămeți, în fapt de seară, a apărut la Editura Paralela 45 cel de-al treilea volum din seria „Saga celor trei tărâmuri“, iar tu ai acum ocazia să citești nemaiauzitele întâmplări ale lui Podkin O Ureche. V-aș spune de ce nu are o ureche, dar stric farmecul primului volum, în caz că nu l-ați citit deja.

Provocarea Editurii Paralela 45 este următoarea:

Descrie în cel puțin 300 de cuvinte o întâmplare ce are ca personaj principal un iepuraș ce tocmai acum își pierde urechea. 

Podkin O Ureche Editura Paralela 45

Concursul se încheie joi, 17 decembrie 2020, ora 21:00, iar sâmbătă vor fi anunțați, tot în acest articol, cei doi câștigători ai celor două premiilor oferite de Editura Paralela 45, constând fiecare în cele trei volume apărute din seria Saga celor trei tărâmuri.

Pentru a participa, adăugați la acest articol, prin formularul de mai jos, un comentariu, folosind numele real. În textul comentariului, pe lângă răspunsul la provocarea de mai sus, adăugați un număr de telefon de contact.

Premiile vor fi atribuite de către Editura Paralela 45. Se va ține cont de originalitatea întâmplării povestite și calitatea exprimării în limba română scrisă.
Înscrierea în concurs va fi confirmată după înregistrarea comentariului, printr-un mesaj în acest sens la adresa de mail folosită la adăugarea lui, dar va deveni public abia la încheierea concursului.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica „Nume“ să folosiți numele real complet (premiul va fi expediat doar acestei persoane) şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Concursul se va desfășura între 10-17 decembrie 2020, ora 21:00. Câștigătorii vor fi anunțați în 72h de la încheierea concursului și vor avea la dispoziţie 24h pentru a revendica premiile, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de mail cu care a fost adăugat comentariul câştigător şi incluzând în mesaj numărul de telefon solicitat mai sus (nu va fi vizibil publicului, dar este obligatoriu, nu va fi salvat în nicio bază de date și nu va fi păstrat după încheierea concursului și validarea câștigătorilor). La expirarea termenului, pentru premiul nerevendicat va fi desemnat alt câştigător. În cazul în care este epuizată lista de participanți, premiul se anulează. Premiile vor fi expediate de Editura Paralela 45 la adresele indicate de câștigători, pe teritoriul României.

Comentariile care vor intra în concurs vor primi un număr de ordine la aprobare.  Nu vor fi acceptate comentariile care nu îndeplinesc condițiile solicitate (nume real complet, răspunsul la provocare, numărul de telefon, IP unic) și nu vor participa la concurs, dar vor fi vizibile pe pagină la încheierea concursului. Verificarea IP-ului unic se va face după încheierea concursului, pentru stabilirea listei finale de participanți.

Câștigătorii nu vor fi anunțați personal, vă rog să accesați pagina concursului în ziua de 19 decembrie 2020. Dacă vă este de ajutor, puteți seta pe telefon un „reminder“ pentru această dată.

Prin participarea la acest concurs confirmați că aveți vârsta împlinită de 18 ani. În cazul în care participanții sunt minori, înscrierea se realizează de părinți, folosind numele adultului, nu al copilului.

_________________________________________________

Edit, 19 decembrie 2020, ora 13:00:

Decizia de a atribui premiile a fost una foarte dificilă, fiecare poveste fiind unică și specială. Felicitări tuturor celor care au acceptat provocarea!

Premiile vor merge la:

  • Nr. 1 Neamțu Lăcrămioara
  • Nr. 11. Madalina Neacsu

Câștigătorii au la dispoziție 24 de ore pentru a revendica premiul printr-un comentariu la articol care cuprinde: Numele, aceeași adresă de mail folosită în concurs, numărul de telefon de la înscriere și adresa la care va fi expediat premiul. 

Nerevendicarea premiului până la data de 20 decembrie 2020 – ora 13:00 implică anularea acestuia și acordarea lui următorului clasat.