Dumnezeu, Iahve, Allah - Editura Humanitas

Dumnezeu, Iahve, Allah – întrebări ale copiilor

Într-o lume a intoleranței este greu, dacă nu aproape imposibil să ne menținem toleranți. Și dacă e să analizăm modul în care sunt crescuți copiii… nici mari speranțe să schimbăm acest lucru nu prea văd. Religia este la școală în trunchiul comun, însă sunt atât de puține cazurile în care nu se fac discriminări… dacă sunt în clasă copii de alte religii sau, de ce nu, copii care nu fac. Trist mi se pare acolo unde profesorul e cel care îi învață pe cei rămași la oră că ceilalți sunt „dușmanul”, copii care vor arde în iad… Da, există și astfel de cazuri. În loc să îi înveți să fie mai buni, indiferent cărui Dumnezeu se închină, să pui accent pe morală, pe bunătate, pe toleranță.

Nici la clasele mai mari, teoretic capabile să înțeleagă o istorie a religiilor, nu se face acest opțional. Iar acolo unde există, cei care ar trebui să-l susțină nu se pricep și o dau tot pe dogma creștină. Așadar la nivel de cultură a altor religii, la nivel de comunitate, tindem aproape spre zero absolut. Sunt trei mai religii monoteiste – creștinism, iudaism și islamism, despre care nu știm mai nimic. Să ne amintim doar cum se spunea doar cu puțin timp în urmă că Papa nu e creștin, da?

Dumnezeu, Iahve, Allah - Editura Humanitas

Editura Humanitas a publicat pe această temă cartea Dumnezeu, Iahve, Allah, de fapt o culegere de 100 de întrebări și răspunsuri legate de cele trei religii menționate. Autorii sunt Katia Mrowiec, ziaristă poloneză la reviste cu tematică religioasă, care a formulat răspunsurile privitoare la tradițiile evreiești cu ajutorul unui rabin, Michel Kubler, preot francez, doctor în teologie, a formulat răspunsurile despre creștini, și Antoine Sfeir, jurnalist libanez, autorul unui atlas al religiilor, a formulat răspunsurile despre islam.

Întrebările au fost organizate în șapte mari teme, care prezintă, comparativ, toate cele trei puncte de vedere:

  1. Marile întrebări ale credincioșilor
  2. Despre credință
  3. Viața credincioșilor
  4. Rugăciunea și practicile religioase ale credincioșilor
  5. Sărbătorile și simbolurile religioase ale credincioșilor
  6. Locurile sfinte ale credincioșilor
  7. Credincioșii în secolul XXI

Numai dacă arunci un ochi pe lista cu întrebări de mai jos – sper ca imaginea să fie suficient de mare cât să se poată citi – realizezi ce lucruri banale sunt însă atât de greu de explicat! Lectura însă îți dă acel sentiment pe care îl ai rar, că de fapt noi complicăm lucrurile care ar trebui să fie simple și că ne pierdem în explicații bulversând total copiii. Nu este însă o lectură numai pentru copii, sunt sigură că și adulții, oricât de deschiși sunt, vor găsi o mulțime de informații care ori le clarifică niște idei, ori își dau seama că niciodată nu au privit lucrurile astfel.

Volumul este disponibil în librăria editurii Humanitas, dar și în alte librării online precum Libris, eMag, Cel.ro, elefant, Librarie.net

Dumnezeu, Iahve, Allah - Editura Humanitas

 

Tătănuș Pipăruș

Tătănuș Pipăruș, eroul fantomă de la editura ALL

Mi-am stresat – recunosc – elevii din seria trecută cu lectura, însă nu regret. În clasa a patra, ultimul semestru, fiecare a avut de citit trei cărți pe care să le prezinte apoi în fața clasei. Noroc că aveam în sală o bibliotecă frumoasă de unde se puteau aprovoziona! Și… cărți chiar au însemnat volume întregi, căci nu puteau alege chiar orice, aveau nevoie de acordul meu.

Tot atunci am primit de la editura All seria Tătănuș Pipăruș. Eu eram cu timpul în pioneze, nu am apucat să le citesc, dar una din fetele mele era îndrăgostită de animale. Am văzut rezumatul și mi s-a părut foarte interesantă pentru ea o poveste în care animalul de companie nu te părăsește definitiv, spiritul lui îți rămâne alături, fie că îl vezi, fie că nu. Știam că are și un câine foarte bătrân, așa ca i-am recomandat cartea. I-au plăcut cele două volume, le-a pregătit și rezumatele, dar le-a și povestit foarte frumos în fața clasei, fără să citească de pe foi. Vă las mai jos în compania Anei, iar dacă vă plac, a apărut în vacanța de vară și cel de-al treilea volum, despre care mi-a spus că și l-a cumpărat deja când i-am cerut zilele trecute permisiunea să public rezumatele ei.

Tătănuș Pipăruș

Tătănuș Pipăruș câinele fantomă

de Claire Barker

 

Într- zi, Tătănuș Pipăruș moare, devenind un mult-iubit, la fel ca ceilalți membri S.D.S. (spiritele din Starcross): un gâscan pe nume Gabriel, iepurele Valentin, Martin hamsterul și Orlando, o maimuțică ce vorbea ciudat și colecționa lingurițe. Tuturor le plăceau biscuiții cu ghimbir, iar napolitanele roz îi făceau pe membri S.D.S. extrem de neastâmpărați.

Într-o zi, reședința Starcross Hall este scoasă la licitație, iar Winnie și părinții ei aiuriți nu mai au ce face. Aflând acest lucru, mult-iubiții îi speriau pe toți vizitatorii, dar la un moment dat a apărut Krispin O’Mistery, vânătorul de fantome. El era fratele doamnei Nora Sockpuppet (președinte al consiliului orășenesc din Bartoshire). Ei doreau să obțină reședința familiei Pipăruș.

La un moment dat, Winnie află și ea de existența fantomelor după ce Krispin îi prinsese deja pe Valentin și maimuțica Orlando. Toate fantomele erau disperate deoarece Krispin voia să le prindă și pe ele. Dar până la urmă l-au învins și Winnie a reușit să-i elibereze pe Orlando și Valentin. Krispin și fanii săi s-au speriat și au plecat.

În următoarele zile, la licitație a apărut și Krispin și Nora, care însă își dorea reședința Starcross Hall și ar fi făcut orice ca s-o aibă. Mult-iubiții și Winnie stăteau triști în pod, dar acolo au găsit niște tablouri care valorau o avere și lui Winnie îi veni o idee minunată. Au coborât toți din pod și au cumpărat reședința Starcross cu 9 milioane de lire.

Neavând destul de mulți bani, Krispin renunță și Nora Sockpuppet fu luată de poliție din cauza planurilor sale viclene. Tablourile găsite au valorat suficient pentru a-și păstra casa și cu restul banilor au renovat puțin și totul a revenit la normal.

Winnie și toate fantomele au rămas foarte buni prieteni și fetița deveni și ea un membru oficial S.D.S.

 

Câinele fantomă și ultimul tigru de circ

de Claire Barker

 

Winnie și părinții ei locuiesc în reședința Starcross alături de cinci fantome: Tătănuș cățelul, gâscanul Gabriel, iepurele Valentin, Martin hamsterul și Orlando maimuțica colecționară de lingurițe și care vorbește ciudat. Acestea fac parte din grupul mult-iubiților (fantomele animalelor atașate de persoana lor specială, care tot timpul sunt loiale). În urma unui vis, domnul Pipăruș (tatăl lui Winnie) decide să facă o expoziție de pălării la el în casă și soția lui dorește să le gătească câte ceva oaspeților. Auzind acestea, Winnie și fantomele transformă casa într-un adevărat muzeu de pălării.

După ce un ziarist trecu pe la Starcross, reședința deveni faimoasă. Toți erau uluiți de minunatele pălării.

Winnie chemă și circul și în câteva zile apăru. Acolo erau: clovni, acrobați, înghițitoare de flăcări și un bărbat puternic. Circul stătea doar două zile. Fantomele simțeau tristețea lui Bertie, maestrul de ceremonii.

Înaintea primei seri de spectacol, Winnie descoperiseră un tigru fantomă pe nume Roojoo. Ei deveniră buni prieteni, dar mai aflaseră și că Bertie era persoana specială a tigrului. Chiar dacă era fantomă, Roojoo continua să-și facă numărul. Oricum, în afară de Winnie nimeni nu putea vedea fantomele. Spectacolul a decurs minunat și Roojoo era tare mândru, dar și trist deoarece Bertie nu-l putea vedea. În următoarea zi, Winnie dorea să rezolve această problemă așa că lua ghidul bunei fantome și împreună cu restul mult-iubiților merse la circ. Din păcate n-au găsit răspunsul, deoarece lipsea pagina 84. Când s-a întors în casă, Winnie l-a văzut pe tatăl ei și pe domnul Chattergee făcând schimbul: căciula cu ciucurași din Bristol pe Ochiul din Mumbai.

În pod, Tătănuș găsi un bilet de la doamna Jones, păienjenița fantomă din grupul „Ouălor stricate” (fantome care provoacă numai necazuri). După ce se jucaseră, fantomele se întâlniseră cu doamna Jones. Ele i-au dat o cutie cu fursecuri la schimb cu pagina 84. Apoi s-au dus la circ ca să-i citească răspunsul lui Roojoo.

Între timp, vizitatorii s-au înghesuit să vadă noua atracție de la Starcross, Ochiul din Mumbai. Spectacolul de circ începu. Roojoo strănută din cauza alergiei sale la orice rubin indian. Ochiul a dispărut. Toți îl căutau disperați. Orlando l-a găsit la o bătrânică dubioasă care participase și la expoziția de pălării. Îl luă, dar bătrâna nu renunța și tot încerca să-l recapete până când căzu în bazinul cu apă rece al clovnilor. Poliția veni și o luă de-acolo constatând că ea este renumitul hoț de diamante Magpie McCracken. Toți spectatorii credeau că totul a fost un spectacol și le-a plăcut. Lumea a plecat acasă.

Planul începu. Bertie își dori să fie împreună cu Roojoo și stânse în mână ceasul cu fața de tigru. Funcționa. Acum îl putea vedea, erau fericiți. Următoarea zi, circul nu mai era și toată lumea era fericită.

Volumele sunt disponibile la editura ALL Libris Elefant eMag Cărturesti Diverta Cel.ro

365 de jocuri educative Editura Paralela 45

365 de jocuri educative – editura Paralela 45

Cel mai greu de gestionat la clasele primare mici consider că este timpul „mort” în care unii copii au terminat deja sarcina de lucru. Sarcinile de regulă se propun la un nivel pe care majoritatea să îl satisfacă. Numai că întotdeauna există câțiva care vor termina mai repede. Uneori poți pregăti o sarcină suplimentară de dificultate mai mare, însă alteori te iau prin surprindere. Faptul că termină mai repede nu dovedește neapărat un IQ ridicat, ci poate fi dovada faptului că s-a lucrat și acasă cu acel copil, e obișnuit să se concentreze în sarcină și să finalizeze cerințele. Mai contează și vârsta, unii copilăresc excesiv cu un an peste vârsta clasei sau, de ce nu, chiar cu doi. În felul acesta, ajung la clasa pregătitoare mult mai „pregătiți” pentru un efort intelectual susținut și rezolvă sarcinile cât ai zice pește. Dacă mai știu și să citească, lucrează înainte și nu mai așteaptă nici explicațiile tale.

Pentru acești copii, pe care nu îi poți lăsa să viseze la stele, sunt foarte utile materialele de lucru individual de tipul revistelor cu jocuri. Andrei a fost mare fan al acestor cărți în copilărie și își făcea oricând de lucru cu ele prin casă ori la drumuri mai lungi, chiar dacă la început îi citeam cerințele, apoi „ghicea” după aspectul jocului ce e de făcut.

365 de jocuri educative Editura Paralela 45

Am trecut pe lista de rechizite din acest an la clasa pregătitoare o carte cu jocuri, pe care aș vrea să o aibă fiecare în bancă și, la nevoie, să o scoată să lucreze ceva în plus. În această categorie se încadrează și cele două pe care le-am răsfoit de la Editura Paralela 45, 365 de jocuri educative pentru băieței/pentru fetițe se potrivesc de minune cu această dorință a mea, chiar dacă sunt recomandate 4+, nu sunt atât de ușoare. Sunt exerciții de logică, trasare pe contur, unire de puncte. Cu cele din urmă am eu un plan special, mi-aș dori să îi învăț încă de pe-acum să folosească rigla pentru a trasa o linie dreaptă, nu aș vrea să ajung în clasa a IV-a și încă să lucrez la asta!

Nu am fost niciodată de acord cu diferențierea de gen, dar aceasta începe în societatea noastră de la naștere… ești privit chiar ciudat dacă îi iei copilului hăinuțe galbene și verzi, nu își dă lumea seama „ce e”. Apoi, cel puțin în copilărie, nu trebuie încurajați să se joace numai cu păpuși sau numai cu mașinuțe și ca să ne întrebăm de ce fetițele pot face lucruri migăloase și băieții nu. Cele două volume sunt însă pe această linie, în cea pentru băieți predomină mașini, dinozauri, iar cea pentru fetițe este mai roz, mai cu unicorni și fluturași. Prietena mea îmi spunea că ei îi place cea de fetițe, mie cea de băieței, parcă nu te paște diabetul după ea. Depinde de gusturi! După mine le puteți lua pe amândouă, așa vă asigurați dezvoltarea ambelor emisfere cerebrale ale copilului, nu riscați să se îndrepte prea tare într-o direcție!

Un lucru e de subliniat la aceste volume: calitatea hârtiei. E drept că se reflectă în preț, însă sunt 192 de pagini cu o hârtie groasă, care susține perfect culorile tiparului de foarte bună calitate (nu se imprimă desenul de pe o parte și pe cealaltă) și pe care se poate lucra liniștit chiar și mai apăsat, copilul nu va rupe foaia (decât dacă își propune acest lucru).

Volumele sunt disponibile în librăria Editurii Paralela 45 unde puteți răsfoi volumul pentru băieți și pentru fete, dar și la libris, eMag. librarie.net, cărturești, elefant.

Taramul povestilor Chris Colfer Nemi

Tărâmul poveștilor, de Chris Colfer – editura Nemi

Vara aceasta am făcut, ca de obicei, bagajul pentru concediu și am rezervat un spațiu frumușel cărților pentru care, din diverse motive foarte întemeiate, nu am găsit timp. Un titlu pe care l-am amânat mult timp, dar care îmi fusese recomandat cu încredere este Tărâmul poveștilor, cu cele două volume ale sale: Vraja dorințelor și Întoarcerea Fermecătoarei. Păreau impresionante la grosime, dar din fericire sunt pregătite pentru cititori mici și le-am parcurs destul de repede.

Taramul povestilor Chris Colfer Nemi

Poveștile sunt minunate și recomandarea era sinceră. Chiar merită citite, însă sunt curioasă cum le percep copiii din ziua de azi. În ciclul primar epuizasem deja tot ce se putea la capitolul basme atât în biblioteca proprie cât și în cea a școlii. Basme românești și universale, de pe diverse continente, toate la rând. (Dacă stau să mă gândesc, cele chinezești aveau un farmec aparte.) Apoi au apărut și pe la noi lung-metrajele Disney și farmecul poveștilor s-a simplificat. Când s-au născut copiii am început să colecționez cărțile ilustrate și am fost foarte dezamăgită să văd în ce hal fusese maltratat basmul clasic, ca să dea bine la public – cum s-a întâmplat cu Micuța Sirenă.

Cărțile lui Chris Colfer le lansează copiilor o provocare la înălțime: povestea de după poveste, lumea poveștilor, cam cum am văzut-o noi în Arabella, doar că un pic mai modernă. Ca să înțelegi relația actuală dintre personaje trebuie să fii la curent cu cv-ul lor anterior, iar cunoștințele acumulate doar din filme nu prea sunt de ajutor.

I-am însoțit așadar pe cei doi frați gemeni cu mare plăcere în aventurile lor în cele două lumi și am realizat, pe când mă lăsam mai bine cuprinsă de vraja poveștii că am o senzație de deja-vu. Acum un an tocmai am lichidat cu Iris pe netflix Once Upon a Time, serial care pornește aproape de la aceeași idee a lumilor paralele, unele magice, ale poveștilor, altele normale, ca a noastră. Nu știu dacă există vreo legătură între film și carte sau e pur și simplu o coincidență, căci serialul a fost lansat în toamna 2011, iar cartea aproape în același timp. Pentru copii însă povestea scrisă e mult mai atrăgătoare, nefiind foarte multe fire narative și având protagoniști de 12-13 ani: se simt mai apropiați de acțiune.

Deși volumul al doilea se încheie tranșând legătura dintre cele două lumi, faptul că există în lucru traducerile celorlalte două volume din serie, A Grimm Warning și Beyond the Kingdoms îmi dă un pic de speranță că aventura continuă, iar eu abia aștept următoarele volume! Ce e însă mult mai plăcut decât la alte serii e că povestea nu rămâne în coadă de pește la final, este coerentă, astfel încât nu simți o nevoie nebună să afli ce se întâmplă, soluție cu care sunt întru totul de acord.

Volumele sunt disponibile la Editura Nemi sau în alte librării, precum libris, eMag, elefant, cărturești, diverta, cel.ro, humanitas.

500 de adevăruri uimitoare și amuzante – editura Paralela 45

500 de adevăruri uimitoare și amuzante – editura Paralela 45

Întotdeauna când ajungeam, copil fiind, la rubricile de forma „Știați că…“ aveam impresia că era ceva ce musai ar fi trebuit să știi, ba chiar ți se atrăgea atenția că ai ratat la momentul potrivit acea informație. Ulterior, când m-am obișnuit cu ele, le vedeam drept curiozități, ceva ce face mai interesant tot efortul acesta de devenire pe parcursul anilor de școală. Apoi au adus altceva… sentimentul acela că suntem una din prea multele viețuitoare ale acestei planete, poate unice în felul nostru, dar nici pe departe atât de specială ca altele. Până la urmă, poți întrece o mașină de curse alergând? Poți să dai din mâini de 90 de ori pe minut? E drept că putem gândi… deși această caracteristică nu este, din păcate, caracteristică tuturor exemplarelor speciei.

500 de adevăruri uimitoare și amuzante – editura Paralela 45

Am privit așadar amuzată colecția de adevăruri publicată în primăvară de Editura Paralela 45. 500 la număr, toate promiteau exact ceea ce știam: să uimească.

Pentru că sunt multe, era necesară o oarecare organizare. Chiar dacă nu are cuprins, iar mie personal îmi lipsește enorm faptul că nu sunt numerotate paginile, putem afla despre: Faună și floră, Corpul uman, Știință, tehnică și tehnologie, Geografie și univers, Artă, cultură și obiceiuri, Istorie.

Poate fi folosită cu succes la școală, mai ales pentru (re)captarea atenției, dar și pentru momente de relaxare. Pentru că nu avea sens să vă vorbesc despre curiozități fără să dau și câteva exemple, am ales câteva interesante pentru mine:

  • Dacă tot am hamsteri în clasă, știați că un hamster poate alerga într-o seară până la 13 km pe roată? Asta e motiv de experiment, să cumpăr un kilometraj și să vedem dacă se întâmplă chiar așa! Și cu un dinam aș avea succes la economia de curent electric, 7 hamsteri, 5 roți, fermă de produs electricitate îmi fac!
  • Dacă credeați că îngrășatul e numai cu mâncare, aflați că, lingând un timbru, v-ați pricopsit cu 5,9 calorii.
  • Puțină matematică: 111 111 111 x 111 111 111 = 12 345 678 987 654 321
  • Dacă vei căuta pe google askew vei constata că afișajul stă într-o parte… Pentru do a barrel roll vă las să experimentați! Când m-am minunat singură, Andrei mi-a spus pe tonul lui de adolescent a-toate-știutor că mai sunt multe, dar pot să mă bucur de acestea deocamdată.
  • Dacă te sui pe cântar și nu îți place afișajul, poate aștepți să ajungă luna deasupra ta. Forța ei de atracție te mai ridică un pic. Sigur funcționează, dacă poate să ridice tot oceanul câțiva metri, nu?

La verificarea finală a articolului, Iris mi-a făcut observație că era mai interesant cât slăbești dacă topești în gură un cub de gheață sau cum a apărut folia de împachetat cu bule. Vă las să descoperiți!

Cartea este recomandată de la 6 ani și este disponibilă în librăria editurii Paralela 45, dar și la elefant, libris (o puteți și răsfoi), eMag, carturesti, librarie.net, cartepedia, bookcity.

Podkin Kieran Larwood

Legenda lui Podkin O Ureche – Kieran Larwood

Podkin Kieran Larwood

Printre aparițiile pentru copii de la începutul verii la Editura Paralela 45 este și volumul Legenda lui Podkin O Ureche, de Kieran Larwood. Aveam de făcut două drumuri lungi prin oraș și am decis să îmi țină de urât Podkin, căci eram destul de curioasă ce are atât de special povestea încât copiii au apreciat-o chiar folosind cuvinte de laudă și încadrând-o la „de neuitat”, ba mai mult, are și premii în palmares.

M-am așteptat la un roman de aventuri, dar de fapt este o povestire în ramă, recomandabilă copiilor mai mari (cel puțin clasa a III-a), cu experiență în domeniul lecturii. Dacă introducerea în poveste este accesibilă, revenirile la momentul prezent se realizează destul de brusc pentru un cititor neexperimentat. Firele narative se împletesc în funcție de decizia povestitorului și nu urmează neapărat criteriul cronologic. Volumul începe cu o hartă a lumii în care se desfășoară acțiunea, foarte utilă pentru cei mici pentru a înțelege, dacă încă nu sunt familiari cu punctele cardinale, unde se află eroii. Un alt motiv pentru care volumul este recomandat copiilor mari: nu are poze; nu este complet neilustrat, câteva imagini mari, pe două pagini, îmbogățesc ici-colo povestea, pentru a ajuta copiii să își imagineze mai ușor detaliile, chiar dacă sunt alb-negru și nu color.

Dar mi-a plăcut! Mi-a plăcut în primul rând finalul. Nu m-am așteptat la acesta, chiar dacă bănuiam o implicare a povestitorului în acțiunea descrisă. Apoi, s-a adăugat modul în care autorul a spus de fapt o poveste a relației complicate dintre frați, a rolurilor pe care aceștia sunt nevoiți să le joace mai ales în lipsa adulților. Cred că, de fapt, copiii care citesc cartea se regăsesc, cumva, într-unul din cei trei frați, fie cel mai mic, mereu protejat de ceilalți, fie cei mari, rivalizând din te-miri-ce motiv. În cele din urmă descoperă acel „ceva“ ce îi face să se sprijine la nevoie și să treacă peste neînțelegerile mărunte.

Al doilea motiv pentru care mi-a plăcut, poate mai mult decât primul, este că dă un sens educației. Sunt mulți copii care pun la îndoială sensul lecțiilor, fie ele la școală sau lecții de viață date de părinți. Este ceea ce face și Podkin, un iepuraș visător și răsfățaț, moștenitor al tronului, care, acoperit de această plasă de siguranță a destinului deja scris, se eschivează de la lecții și nu-și îndeplinește îndatoririle. Poate că el nu înțelege de ce trebuie să învețe geografie sau să mânuiască armele, însă viața îl ia prin surprindere și îl pune în fața unor provocări pentru depășirea cărora ar fi avut nevoie de aceste abilități. Momentul în care conștientizează acest lucru este prea târziu pentru a recupera, însă învață din greșeli. Sper ca greșelile lui să fie lecții și pentru copiii care citesc, fără să mai experimenteze pe pielea lor atunci când adulții le spun, aparent fără motiv, că trebuie să facă un anumit lucru.

Dar am greșit când m-am apucat de citit. Nu m-am uitat cu atenție pe ultima copertă și… am înțeles târziu de ce mi se părea că povestea mai are încă „mult“, dar eu mă apropiam vertiginos de finalul volumului. „Saga celor cinci tărâmuri“ nu s-a încheiat, aventurile lui Podkin sunt abia la început, urmează volumul al doilea, Secretul Scorburii Întunecate și sper ca și în România povestea să se bucure de același succes ca în afară, pentru că deja sunt 3 volume iar seria urmează a fi extinsă la 6. Bineînțeles că puteți citi rezumatele disponibile pe net, însă nu le spuneți și copiilor, lăsați-i să descopere povestea pas cu pas, alături de eroii pe care îi vor îndrăgi cu siguranță.

Volumul este disponibil în librăria editurii Paralela 45, dar și la LibriseMag, elefant, Librarie.net, Cel.ro, BookCity, sau, dacă nu mai aveți răbdare cu continuarea, și în limba engleză la BookDepository, okian, books-express.

 

 

ERIC EMMANUEL SCHMITT Cea mai frumoasa carte din lume

Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri – Eric-Emmanuel Schmitt

Am început să tai de pe lista de lecturi din această vară și este gata prima fișă, poate sunteți în căutare de idei noi de lectură:

Titlu: Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri 

Autorul: Eric-Emmanuel Schmitt

Ediția: 2017

Editura: Humanitas Fiction

Titlul original: Odette Toulemonde et autres histoires

Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri de Eric Emmanuel Schmitt mi-a sărit în ochi pe lista de lecturi de vacanță din cauza autorului, căci el a scris Oscar și Tanti Roz, carte care mi-a plăcut foarte mult. Mi-am amintit repede cât de mult îmi place stilul în care scrie, așa că mi-am cumpărat-o.

Volumul acesta este alcătuit din opt povestiri de iubire. Descrierea de pe ultima copertă mi-a creat impresia unei cărți siropoase (minunat, exact ce-mi lipsea! 🙁 ), dar m-am înșelat. 

Subiectul povestirilor: 

  1. Wanda Winnipeg

Din modul în care i se adresau ceilalți oameni Wandei am înțeles că este o persoană importantă (poate un inventator? o actriță? oricum o persoană care a realizat ceva important). M-am gândit că poate e o doamnă de treabă, deschisă la minte – greșit. Era o persoană foarte cunoscută din cauza unui divorț. După ea, în viață există două principii: să știi să te căsătorești și să știi să divorțezi. La aceste două lucruri era maestră. Acum este o femeie foarte bogată, divorțată, care nu este interesată într-o relație serioasă. Face doar ce are chef, fără niciun stres. Avea și un gigolo personal, Lorenzo, și, cum ziceam, face tot ce vrea mușchiul ei. Începeam să cred că este o adevărată nesuferită, dar aceasta se întâlnește cu Cesario – primul bărbat din viața ei – întâmplare ce duce la dovada existenței sufletului Wandei. Acesta încă încerca să picteze, dar nu i se vindeau tablourile. Wandei i s-a făcut milă de el, așa că a făcut rost de câteva vânzări.

  1. E o frumoasă zi cu ploaie

Puține fete se puteau lăuda cu atâtea aventuri ca Helene. Cele care ajunseră aproape de performanța ei colecționau amanții din voracitate sexuală sau din instabilitate psihică; Helene, în schimb, îi colecționa din idealism.

Din acest paragraf am înțeles ce tip de femeie e. M-a surprins faptul că, până la urmă, s-a îndrăgostit de Antoine și că are doi copii cu el. Povestea chiar este frumoasă, până când moare Antoine. Soția sa dă curs visul lui neîmplinit, cel de a călători. Credeam că nu o să se mai îndrăgostească vreodată, dar niciodată să nu spui niciodată! 

  1. Intrusa

Eram convinsă că, în sfârșit, găsisem o povestire în care este o femeie întreagă la cap, dar n-am avut dreptate. Am descoperit acest lucru la următorul pasaj: 

– Patru mii de morți din cauza caniculei. Hotărât lucru, vara aceea era palpitantă.

Am aflat că nu se pricepea la gătit, așa că o plătea pe portăreasă să-i gătească. Este o poveste ok, dar pe la mijloc începi să-ți dai seama că ceva nu e în regulă, din cauza intrusei care tot o vizita și-i muta lucrurile prin casă.

De-abia la sfârșit afli adevărul: femeia, pe nume Odile, suferă de Alzheimer, boală care-ți afectează memoria, de asemenea îți distruge legăturile dintre neuroni.

  1. Falsul

Aimee Favart este amanta lui Georges. Georges este șeful ei, un om căsătorit ce are doi copii. Îi place viața ei, până când Georges o anunță că plecă împreună cu familia sa în afara orașului. Firma unde lucra ea dă faliment, ea devine șomeră, aproape se sinucide din lipsa banilor, însă o oprește ideea de a închiria camera de oaspeți studentelor de la universitatea din apropiere. 

Începe să-și revină cu banii, viața ei este frumoasă din nou, până când descoperă cancerul generalizat, boală din cauza căreia o să și moară. Kumiko Kruko primește moștenire de la Aimee un tablou de Picasso, un cadou pe care îl primise Aimee de la Georges. Cum era un cadou de la un om care o lăsase în urmă, iar tabloul deja îl verificase (și s-a dovedit a fi un fals), Aimee a vrut să-i facă un rău lui Kumiko, dându-i speranțe false. Dar tabloul s-a dovedit a fi unul autentic, iar Kumiko are o viață de care se bucură.

  1. Totul pentru a fi fericită

Un cuplu care în ochii lumii este perfect se dovedește a nu fi. Soțul, Samuel, chiar își iubește soția, dar cum aceasta nu i-a dat satisfacție fizică deloc și-a găsit o amantă cu care are trei copii. Soția află tot, la început nu înțelege cum a putut soțul ei să-i facă una ca asta, dar cu ajutorul psihologului înțelege că Samuel o iubește foarte mult. Când în sfârșit se clarifică lucrurile, Samuel face infarct.

  1. Prințesa desculță

În această povestire întâmplările sunt relate din perspectiva unui bărbat. Mai exact, un actor chipeș, cu un talent aproape inexistent. Nu este pasionat de munca sa ci de călătorii, jocuri, aplauze, camaraderii, restaurante, fete de o seară. Ajuns într-un alt oraș își amintește de o fată de o noapte, Donatella, cu care se întâlnise cu alte împrejurări. Credea că este o prințesă, dar discutând cu cei de la restaurantul unde se întâlnise cu ea pentru ultima oară descoperă că este fiica celui care spăla vase. Dar nici această povestire n-a avut un final fericit, el află că Donatella a murit de leucemie.

  1. Odette Toulemonde

Odette este o văduvă ce are doi copii, pasionată de un autor, Balthazar Balsan. La un moment dată aceasta îi scrie o scrisoare în urma căreia se și împrietenesc. Odette, deși îl iubește pe Balsan, nu vrea să-i acorde această iubire deoarece încă se gândește la soțul decedat. După ce suferă un accident vascular, Balsan o convinge să-i acorde iubirea.

  1. Cea mai frumoasă carte din lume 

Într-un lagăr de femei, la pavilionul 13, femeile găsesc o soluție prin care să transmită un mesaj familiilor lor, chiar dacă știu că vor muri. Luând foile de țigară de la țigările ce li se puneau la dispoziție, s-au gândit sa le folosească ca foi de hârtie. De luni întregi se chinuiau să găseasă un creion, iar când în sfârșit l-au găsit, au mai stat câteva luni gândindu-se ce poți să scri pe trei foițe. Trei foițe care să ducă un mesaj de adio. Una dintre ele își face curaj și scrie. Când văd și celălalte ce a scris, toate îi urmează exemplu. Au scris rețete de bucătărie.

Nu mă așteptam la un final roz, dar aș fi vrut un final mai fericit. Au fost niște povestioare amuzante, majoritatea terminându-se cu un final trist. N-am mai citit cărți în care este vorba despre soții, soți, amanți, divorțuri și altele… Iar pentru prima carte de acest tip m-a surprins. 

Școala banilor bine-crescuți, Cristina Andone

Școala banilor bine-crescuți – Cristina Andone

Acum doi ani am remarcat cu plăcere pe lista activităților de la Festivalul de Știință (septembrie) un atelier propus de BCR – „Știința banilor“. Deja se vorbea în piață despre necesitatea educației financiare într-o societate prinsă în vâltoarea consumului și văzusem propuneri de cursuri pentru copii, dar și pentru adulți. Am colaborat atunci și i-am invitat și la mine la clasă, deși eram conștientă că nu poți face primăvara cu o floare… însă pentru cei câțiva copii care chiar au ajuns să povestească și acasă despre activitate consider că a meritat.

Printre toate tipurile de „educații“ pe care ni le propunem (și nu sunt puține, iar școala nu e deschisă către ele – antreprenorială, sexuală, pentru democrație etc.), educația financiară este foarte, foarte greu de realizat, căci presupune modificarea unui comportament adânc înrădăcinat în mentalitatea noastră. În ciuda faptului că poporul nostru are câteva mostre de inteligență în domeniu, cum ar fi „nu te întinde mai mult decât îți e plapuma“, totuși în prezent nu cred că mai funcționează. Merge de minune să faci paradă, să fii în ton cu ceilalți, cu ultimul răcnet de bascheți sau telefon, să dai bine… Însă, cu ce preț?

Părinții mei nu s-au „ocupat“ propriu-zis de educația mea financiară, așa că sunt convinsă că trebuie să fie ceva și în gene. Poate că de la bunici, care nu au dus-o pe roze, cumpătarea s-a propagat nițel. Mama a fost mereu mână spartă. Are/n-are nevoie de ceva, ea dacă iese în oraș nu vine cu mâna goală, orice prostie i se prinde de degete pe motiv că „era ieftină”. Așa că pentru ea cel mai rentabil e să lase portmoneul acasă. Tata, cu activitățile lui extra, a avut mereu o mică rezervă pusă de-o parte, din care reușea să ne facă nouă poftele. Însă copilaria mea e dominată de coșmarul dosarelor cu chitanțe. Când luau salariul puneau mereu ambele teancuri cu bani unul peste altul. Îmi plăcea să-i număr și să-i ajut să-i pună câte 10, apoi începea repartizarea: CAR, lumină, chirie etc. și constatam cu stupefacție, alături de ei, că teancul rămas fără etichetă, adică al nostru, nu mai era deloc atât de mare. Știam așadar că sacrificiile trebuie făcute de întreaga familie și nu am fost niciodată un copil pretențios. Nu ceream luna de pe cer și nu făceam mofturi la mâncare, știam că mama se dădea peste cap să avem lapte, brânză și mai ales carne, produs de contrabandă în acele vremuri. Atunci poate am învățat cel mai bine ce înseamnă bugetul sau ugetul, așa cum apare într-una din poveștile Cristinei Andone.

Școala banilor bine-crescuți, Cristina Andone

Școala banilor bine-crescuți, de Cristina Andone. Disponibil la Libris elefant Cartepedia  librariaHumanitas    

Am parcurs repede paginile din Școala banilor bine-crescuți, căci am intuit repede (confirmarea am primit-o pe parcurs, de la Cristina Andone, dar am regăsit-o și la finalul volumului 1) că este soluția pentru a reuși acolo unde metodele tradiționale dau greș. Dacă vrei să schimbi un comportament la un copil mic, ai două soluții. Prima este să-i oferi un model, însă mă îndoiesc că funcționează în condițiile în care copiii de azi sunt obișnuiți să primească orice și tantrumurile din magazine sunt la ordinea zilei. A doua este să recurgi la joc și la poveste. Este ceea ce acest volum face: folosind personaje imaginare – animăluțele din pădure, pune în scenă comportamente negative din punct de vedere financiar. Nu vei reuși niciodată să-i faci suficientă morală unui copil mic în așa fel încât să-i schimbi comportamentul, însă spune-i o poveste țintită și s-ar putea să fii tu însuți impresionat de efect.

Poveștile mi s-au părut delicioase și abia aștept să le folosesc la școală, să le comentez împreună cu copiii și să tragem învățămintele necesare. Cred că avem musai nevoie de o poveste mai țintită pe comportamentele de excursie… și colegele de la catedră știu ce spun: acel moment când cobori gașca din autocar și se opresc ca struții unde sclipește mai tare, aruncă banii pe toate rahaturile care licăresc sau pocnesc, apoi se vaită că i-au terminat. Nu sunt nici adepta cumpărării de „amintiri” – preferam să le trimit părinților o carte poștală sau să scot apoi poze cu mine la diverse obiective. E greu să înveți un copil care este prețul banului, mai ales al celui muncit, apoi să înțeleagă că sacul fără fund există doar în poveste.

Recomand cu drag cartea, în primul rând profesorilor de la clasele mici, care sunt obișnuiți să se lupte cu morile de vânt în ceea ce privește schimbarea comportamentelor. O recomand și părinților, cu mențiunea că ar trebui să citească întâi singuri poveștile, iar dacă se regăsesc în pielea unor personaje, să încerce întâi să-și schimbe ei comportamentul. Abia atunci va avea efect intervenția asupra copilului, când va avea și modelul, dar și povestea alături.

Aștept cu nerăbdare al doilea volum, căci sunt încă multe de spus. Mă bucur și că drumurile autoarei și cele ale campaniei BCR de educație financiară s-au intersectat, căci, nu-i așa, unde-s doi, puterea crește. Așa mesajul poate ajunge la mai mulți destinatari și încet-încet lucrurile vor începe să se schimbe.

Jocuri logice și de antrenament - editura Paralela 45

Jocuri logice și de antrenament – editura Paralela 45

În primăvară, chiar după ce bifasem în săptămâna „altfel” matematica distractivă (e drept că anul acesta deloc distractivă după comentariile copiilor), a apărut la Editura Paralela 45 o colecție cum mai rar găsești acum pe piață pentru copii: Jocuri logice și de antrenament. Spun „mai rar” pentru că senzația mea când le-am răsfoit a fost aceea de întoarcere la copilărie, la colecția de reviste Șoimii Patriei, Luminița, Mihaela, almanahurile de cele mai diverse tipuri pe care le vânam la sfârșit de an, toate pline cu jocuri de acest tip. Uite-așa mai scutur de la naftalină un articol mai vechi, poate văd și copiii de azi cum arătau „cărțile” noastre. Nu cartonate, nu lucioase, dar „deștepte”!

Mi-a părut rău că nu am știut de colecție înainte de ora „distractivă” de anul acesta, pentru că aș fi reușit, cu ajutorul ei, să improvizez măcar o urmă de amuzament în acea zi extrem de serioasă. Sunt exact genul de cărticele, sau hai să le zic mai bine caiete de lucru, pe care copiii să le țină la școală în sertarul lor și la care să apeleze atunci când „au terminat”. La orice probă de evaluare ar rula, dacă e creată cum trebuie, măcar vreo 5 tot trebuie să termine (mult) mai devreme decât ceilalți. Când încep cu refrenul acesta… „Doamna, am terminat!” – „Și eu… Și eu…” trebuie să existe un plan de rezervă.

La cei mici funcționează mesajul scris pe foaie – „Dacă ai terminat, colorează desenul”, dar la cei mari e un motiv în plus de plictiseală. Până semestrul trecut, când eram singură în clasă, fără tura de după-amiază, soluția era biblioteca clasei, de unde se serveau măcar cu o revistă, să aibă ce face până se sună. Apoi, când din considerente de „cei de după-amiază distrug tot” am încuiat biblioteca, nici că s-au mai apropiat așa ușor de ea! Ce bune ar fi fost volumele acestea să-i țină ocupați, dar și să-i provoace nițeluș altfel decât reușim noi prin conținuturile clasice…

Totuși, propunerile de joacă ale colecției nu sunt deloc departe de ceea ce programa propune, așa cum sunt structurate și volumele, pe vârste. Sunt 6, deși clasele de primar sunt 5, pentru că e relativ greu să tragi o linie. Cumva și cei de clasa a IV-a trebuie să aibă o „provocare” mai serioasă cu care să-și încerce puterile.

La prima răsfoire – pe toate simultan – vezi imediat că sunt tipărite la două culori. Mai multe le-ar fi făcut poate mai atractive grafic pentru copii, însă nu cred că imaginea fotografică este cea importantă la genul acesta de joc. Atenția trebuie să fie în altă parte. Mi s-a părut însă amuzantă legătura între culoarea coperții și cea de la interior, cu tonuri și nuanțe.

Jocuri logice și de antrenament - editura Paralela 45

6+ este recomandat clasei pregătitoare, deși aș zice că pentru al doilea semestru, când deja cunosc literele și buchiseala funcționează pentru a nu depinde de un adult pentru lectura cerințelor. Nu că e un lucru rău, dar adulții care lucrează cu copiii au un defect major: ei știu mai bine tot ce trebuie făcut, nu lasă deloc copilul singur să exploreze și să gândească. Cum adică, n-a priceput în primele 5 secunde după lectură? Musai îi dai mură-n gură tu repede… Tipurile de jocuri incluse sunt cele de asociere diversă (umbre, funcționalitate, imagine-cuvânt, refacerea întregului), pătrate magice de toate tipurile, serii crescătoare și descrescătoare, aranjare în serie după model, exerciții de cultivare a limbii, identificare a sunetelor, formare de perechi și de mulțimi după anumite caracteristici, raportarea numărului la cantitate, probleme cu operații aritmetice simple (adunare și scădere), exersarea lateralității, intuirea formelor geometrice, orientare spațială, utilizarea orientării în grafice și tabele. La final, sunt incluse soluțiile exercițiilor mai dificile (în toate volumele).

Următoarele diversifică tipurile de jocuri și crește dificultatea acestora, ajungând la 11+ la probleme de logică matematică, cu mai multe operații sau care solicită deprinderi și abilități mai fine de atenție la detalii și vedere în spațiu. Ceea ce reușesc din plin toate caietele este ca, prin joc, așa cum și trebuie la această vârstă, copilul să învețe. Și e bine să se lupte singur cu ele, iar ajutor să înveți să ceri doar când ți-ai epuizat toate ideile și forțele. Copiii de azi sunt generația google. A aruncat un ochi și nu a intuit rezolvarea? Îl ia pe nu știu în brațe și strigă după ajutor. Îmi povestește o colegă ce stă la after-school că vin, deschid caietele și încep: nu știu să fac tema! Dar… ai citit lecția? O dată, de două, de trei… Constatau surprinși că, după ce citeau, tema era mai mult decât simplă!

Însă copiii noștri sunt obișnuiți să fie scutiți de „greu”, începând cu vârsta cea mai fragedă, când nu sunt lăsați să facă nimic. Doamne-ferește să fie frustrați că nu pot încheia un nasture sau lega un șiret… apoi ghiozdanul e prea greu… și în cele din urmă școala e copleșitoare. Și ca o paranteză, părinții sunt speriați de-a dreptul să-i lase să se plictisească. Nu cumva să stea într-o sală de așteptare să numere plăcile de gresie… suzeta electronică funcționează, imediat sunt cuplați la telefonul magic și salvator.

Poate vă gândiți și la o altfel de soluție, mai ales acum în prag de vacanță când momentele „moarte” vor fi destule – un drum lung cu trenul sau cu mașina, ori stat la umbră în orele toride ale amiezii.

View this post on Instagram

La joaca #edituraparalela45 #jocurilogice

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on

Revenind, vă recomand ca, dacă vă hotărâți la un volum conform vârstei, să îl luați împreună cu cele „vecine”. Dacă întâmpină dificultăți, poate coborî nivelul, iar după antrenament să urce iar. Și, la finalizarea volumului potrivit, va avea și o provocare cu care să-și încerce puterile. E ca la săritura cu prăjina. Dacă ai trecut peste un nivel, de ce să nu urci mai sus?

Caietele sunt disponibile în librăria online a Editurii Paralela 45 (acum și cu reducere), dar și în librării precum  Libris  Elefant  eMag  Librărie.net  Cărturești  Cartepedia  Cel

De prin veacuri. Povestiri istorice și legende populare pentru copii scrise în urmă cu aproape un secol și jumătate de Regina Elisabeta a României și publicate sub pseudonimul Carmen Sylva

Povestiri istorice de acum un veac și mai bine

Târgul de carte de luna aceasta a îmbogățit colecția mea de cărți pentru copii. Timp să am, căci lecturi sunt destule! Însă chiar și așa, prima care și-a făcut loc pe noptieră a fost apariția de la Editura Humanitas Junior, De prin veacuri. Povestiri istorice și legende populare pentru copii scrise în urmă cu aproape un secol și jumătate de Regina Elisabeta a României și publicate sub pseudonimul Carmen Sylva. Nu aveam cum să le ignor, curiozitatea era prea mare și nu numai pentru faptul că istoria este una din pasiunile mele.

Printre cărțile de pe raftul copilăriei mele erau și cele trei volume ale lui Almaș de povestiri istorice. Le-am sorbit cu nesaț și până când la școală am început să rup povestea de adevăr, acea aură de legendă s-a menținut. Cum în clasa a IV-a am învățat tot după manualul domnului menționat, în stilul „patriotic” și „spălător de creiere mici”, m-am bucurat când gimnaziul, în zorii epocii libere, a mai dat la o parte din laurii și meritele cu care unele personalități istorice nu prea aveau nimic în comun și a scos la lumină adevărații eroi.

Eram curioasă și pentru că prin primăvară am susprins în online o discuție despre cât de „crude și absurde” sunt povestirile istorice, cum speriem inutil copiii, făcându-se referire la scena martiriului familiei Brâncovenilor. Se menționa în discuție faptul că marele domn a fost jupuit de viu, umplută pielea cu paie, asta după cruzimea decapitării copiilor. Nu-mi aminteam, deși Evul Mediu nu a fost deloc perioada mea favorită de studiu, să fi citit pe undeva asemenea detalii. Am sunat și un prieten, mult mai aproape sufletește de perioada în discuție, să întreb dacă e vreo cronică, vreun document care să menționeze minunea asta. Nu, nu este. E adevărat că torturile îndurate până la decapitare și apoi umilințele la care a fost supus trupul său fără viață întrec imaginația (deși să fim serioși, la ce jocuri joacă copiii pe telefon… numai când mi-au povestit elevii mei de Granny… nu cred că îi mai înspăimântă), însă versiunea aceasta îmi era străină.

Revenind la cartea menționată mai sus, mi se pare extraordinară ca modalitate a unei regine străine ce a adoptat o patrie să o facă cunoscută peste hotare. Poveștile sunt spuse frumos, cu suflet și merită citite, mai ales cele care au în centru figura soțului său, Regele Carol I, figură de marcă a istoriei românilor asociată cu Independența României. Ca să fac iar o paranteză, vă invit să citiți acel minunat manual de istorie din vremea comunistă (disponibil în pdf online), lecția despre cucerirea independenței de stat. Nicăieri nu veți găsi niciun cuvințel legat de Carol I, care nici măcar nu era rege la acel moment, nici de Țar, nimic care să aibă legătură cu monarhia. Armata română era așa, o formațiune care pleca la luptă, condusă de entuziasmul popular… nimic despre cel care a modernizat România de la urcarea sa pe tron în 1866.

M-a impresionat un fragment de scrisoare ce prezintă frontul în iarna războiului, trimisă de Carol Elisabetei:

De prin veacuri. Povestiri istorice și legende populare pentru copii scrise în urmă cu aproape un secol și jumătate de Regina Elisabeta a României și publicate sub pseudonimul Carmen Sylva

Cartea este disponibilă online la editura Humanitas eMag Elefant Libris (poate fi răsfoită) Cărturești  Cartepedia  Cel.ro    Librarie.net  Diverta  

Sunt sigură că Regina nu a stat să scuture de praf în arhive documente străvechi, însă este admirabilă pasiunea cu care ea a înțeles să-și îndeplinească misiunea față de poporul pe care l-a adoptat și care a adoptat-o. A prelucrat, cu talentul ei, povești pe care le-a publicat în străinătate pentru a face cunoscută tuturor noua ei casă. Deosebit de emoționantă mi s-a părut povestea Meșterului Manole și Pietrele Doamnei, un narator deosebit capabil să țină cu sufletul la gură cititorul.

Însă surpriza pe care mi-a rezervat-o volumul a fost alta… Am ajuns la Constantin Brâncoveanu și nu mică mi-a fost mirarea când am regăsit exact scena care mă șocase cu ceva timp în urmă! Așadar, undeva citiseră ei, acum am aflat și unde. Cred că e important ca atunci când recomandăm copiilor povestiri istorice să fim capabili să le explicăm apoi și care este adevărul istoric, sau dacă acesta este cunoscut. Ca exemplu, despre perioada Antichității cunoaștem puține… dar poveștile sunt multe în literatură, mai ales despre Decebal!

Apropo de legende și adevăruri, povestea Stai! Cine-i acolo? mi se pare ingenioasă. Nu m-aș fi gândit niciodată că umbra lui Ștefan cel Mare l-a protejat pe Regele Carol pe frontul din Bulgaria… Însă ce modalitate mai frumoasă de a intra în galeria patrioților decât revendicându-te de la strămoși consacrați?

Cartea arată minunat, copertă groasă și pagini cu bordură florală ce amintește de cărțile medievale decorate manual. O recomand cu drag copiilor, mai ales celor care știu și un pic de istorie și pot completa cunoștințele științifice cu detalii mai colorate, de poveste. Este recomandabilă și adulților – și nu săriți peste introducere! Personal consider că ne apropie un pic altfel de un personaj pe care istoria (așa cum o studiem noi, mai mult politică) îl neglijează, menționând, pe nedrept aproape, doar pentru că nu a dat țării un moștenitor. Apropo de această suferință, vă recomand paginile 10-11, un fragment din eseul „Cea mai frumoasă zi a anului”, un fragment dureros pentru cei care sunt deja părinți și pot trăi altfel aceste rânduri.

Dacă veți citi cartea, vă rog să reveniți cu impresii!