Mic atelier de Crăciun

Acum ceva ani am ales să fac cadou activități de Crăciun. Nu a fost ușor să improvizez acasă, dar… a ieșit. Anul acesta am vrut să repet isprava și mi-aș fi dorit să fie „gata” și atelierul meu. Uneori nu e de ajuns doar să îți dorești, planurile mele nu au mers chiar cum voiam eu, așa că mai amân un pic. Nu am putut să mă abțin și tot am vrut să dau ceva înapoi celor care în această toamnă mi-au fost alături cu o încurajare și o vorbă bună. Am constatat cu tristețe că totuși e greu să strângi copiii luni, înainte de Crăciun, așa că, pentru anul viitor, poate mă organizez ceva mai bine și mai devreme.

Însă, chiar și cu trei, am petrecut două ore așa cum îmi place mie, la masă între hârtii și accesorii, nu între mațe și varză. Limbile s-au dezlegat cu ceai, prăjituri și cozonac, am mai aflat cu ce își umplu timpul copiii azi pe telefon, am și creat ceva. Am folosit ca model un număr vechi din colecția Idei creative, cu figurine de Crăciun, pe care le-am mai folosit la un atelier tare, tare demult.  Fetele s-au distrat, am stat la povești, ele au lucrat, eu pe lângă ele mai dădeam o idee, mai aduceam ceva de pus în practică sau mai finalizam un proiect început la început de decembrie și abia acum încheiat.


Locația le-a dat pe spate, cărțile, jucăriile, dar și colecția de perforatoare, când le-am spus să își aleagă fulgii… adică tot ce e lipit pe cutie e înăuntru…? Pentru mine a fost ușor, căci orice idee putea căpăta contur, față de alte activități la care te duci pregătit pentru ceva și nu poți improviza sau lăsa libertate copiilor. Faptul că aveam la doi pași cam tot ce îmi trebuia a fost minunat.

Un alt subiect de discuție au fost creațiile mele realizate în această toamnă. Erau relativ la curent cu puținele proiecte de care am avut timp și postate public, au fost analizate, din ce au fost făcute, cum, ce necesită și cât de bine s-au descurcat piticii cu ele. Dacă de blog nu am mai scris așa cum mi-aș fi dorit, pe instagram am încercat să supraviețuiesc și să nu las să se piardă nimic. Îmi povesteau cu tristețe cum pe la școală nu prea fac nimic și îi invidiau pe copiii mei, așa mici, câte vor învăța să facă până în clasa a patra, dacă vor!

Atelier 23 decembrie

Caută și găsește - Cum sărbătorim Crăciunul, Editura Casa

Caută și găsește – Cum sărbătorim Crăciunul

Una din activitățile cele mai recomandate la vârstele mici (grădiniță și primele clase de școală) pentru dezvoltarea limbajului este convorbirea după imagini. Cum însă în afara grădiniței și școlii puțini mai au răbdare să facă acest exercițiu, suzeta eletronică funcționând impecabil, este destul de greu să găsești materiale pe placul copiilor, dintr-un singur motiv: nu se mișcă!

Acum, că tot se apropia Crăciunul și aveam programate și astfel de activități, am folosit din plin una din cărțile descoperite la Editura Casa la Târgul Gaudeamus de luna trecută. Trec peste activitatea pe care o propunea în realitate cartea (așa o puteți folosi acasă) și vă povestesc ce am făcut eu cu ea la școală. În primul rând, am scanat toate paginile, am printat și am tăiat astfel încât să rămână doar tabloul. Au rezultat 11 materiale de lucru. Am organizat copiii în perechi și fiecare a primit câte un tablou. I-am anunțat că facem „concurs pe echipe”, punctele fiind obținute pentru fiecare propoziție (exclus de două cuvinte) pe care o poți formula privind detaliile. Când protagoniștii decretau că au epuizat variantele, celelalte echipe puteau acumula puncte dacă găseau alte posibilități care nu fuseseră exploatate.

Deși nu îmi place deloc competiția de acest gen, căci sunt de părere că trebuie să înțelegi că nu recompensa este importantă, fie ea și doar câștigarea unui joc, a fost varianta în care am reușit să îi țin atenți și concentrați mai mult timp. Nu pe toți, nu îmi fac vise, pe unii nu-i atrage nimic, dar excepțiile acestea au fost mult mai puține decât de obicei.

Întâi de toate, nicio echipă nu știa când îi vine rândul. Eu rulam imaginile pe proiector, astfel încât toată clasa să poată vedea. Echipa trebuia să lucreze în tandem, aveai voie să spui „pas” o singură dată, altfel propozițiile curgeau alternativ. Mai e mult până departe la lucrul în perechi, chiar și când ar trebui să lucreze împreună, ei lucrează separat. M-am amuzat, ca o paranteză, când i-am pus în perechi să găsească cuvinte și au împărțit foaia primită în două, fiecare trecându-și numele pe o parte.

Caută și găsește - Cum sărbătorim Crăciunul, Editura Casa

Caută și găsește – Cum sărbătorim Crăciunul, în librărie la Editura Casa, eMag, Libris, Librarie.net, Cărturești, Humanitas, Cel.ro , elefant.

Revenind, cu imaginea proiectată cât peretele, toată lumea (care voia) se putea uita. Provocarea nu era ușoară, trebuia să identifici repede detaliul exploatat, să fii atent ce nu s-a zis și să păstrezi pentru sesiunea de „bonus”. Eu stăteam cu răbojul și marcam punctele, am dat și penalizări acolo unde echipele din bănci deveneau zgomotoase și deranjau activitatea, se muncea apoi mai strașnic pentru recuperarea punctelor pierdute.

Am avut echipe total nefuncționale, de la care am scos cu cleștele câteva propoziții, punând eu întrebările sau pointerul pe imagine, să-mi spună ce se întâmplă acolo. Au sărit alții, că nu e corect să primească puncte dacă nu fac singuri propozițiile… și aveau dreptate, dacă tot m-am băgat pe tărâmul concursurilor, cum să le explic că pentru mine scopul era ca fiecare să facă măcar două-trei? Ce să fac dacă de dragul jocului ei nu se joacă?! Dar am avut și o surpriză fantastică, o echipă care a lucrat perfect, fără să spună măcar o singură dată pas. A stors tabloul de tot ce putea da, încât nu au mai lăsat nimic pentru sesiunea de bonus, spre disperarea celorlalți puși pe recuperat. Mi-a plăcut că, la final, după ce i-am aplaudat, au recunoscut că „așa trebuia procedat”.

În final sper că au descoperit destule idei pentru a petrece Crăciunul, cu prietenii sau în familie, ori poate au devenit măcar un pic empatici cu părinții care se agită pentru a face această sărbătoare de neuitat pentru fiecare dintre ei.

Următoarele pe listă pentru astfel de exerciții sunt cărțile din seria Anotimpurile, tot de la Editura Casa, însă fiind format mare, trebuie să mă gândesc la o altă variantă de abordare cu grupurile, astfel încât fiecare să primească câte o pagină. Ori… alt joc, doar cu planșa proiectată pe perete, tot în seria aceasta „de-a detectivii”.

Crăciunul prin alte colţuri ale lumii (ediție cartonată) HANACKOVA Pavla

Crăciunul prin alte colțuri ale lumii – Editura Paralela 45

Ultima săptămână de școală a fost oleacă mai relaxată. Aveam multe planuri, mi-aș fi dorit să am și „cu cine”, însă… cred că unii copii au fost pătrunși mai repede de Grinch și nu de spiritul autentic al Crăciunului, căci erau porniți să îmi dea totul peste cap. Totuși, cu chiu, cu vai, am reușit în două reprize să le citesc Crăciunul prin alte colțuri ale lumii. Am mizat mult pe curiozitatea lor de a afla „cum e și pe la alții” și am zis că merită să fac încă un pas spre o altă competență-cheie, de sensibilizare culturală. N-am descoperit însă cum sensibilizezi pe cei insensibili la sensul școlii, dar mă străduiesc.

Crăciunul prin alte colţuri ale lumii (ediție cartonată) HANACKOVA Pavla

Crăciunul prin alte colţuri ale lumii (ediție cartonată) – HANACKOVA Pavla

Volumul a ajuns în biblioteca mea după târgul de carte din această toamnă și, chiar dacă este recomandat copiilor mici, și noi, ca adulți, descoperim cu plăcere lucruri pe care nu le știam. Îmi spun uneori că, dacă găsești măcar un lucru interesant, ai câștigat. Mi-a plăcut și că nu este o poveste propriu-zisă, sunt scurte texte informative cu care copiii noștri se întâlnesc mai rar și care sunt mai greu de urmărit. Ei vor poze, acțiune, mai bine bandă desenată. Însă fiecare prezentare avea o structură repetitivă pe care, la final, au intuit-o foarte bine pentru exercițiul făcut cu ei. Aș vrea să cred că s-au dus acasă și cel puțin un detaliu interesant l-au comunicat și părinților.

Am călătorit în Spania , Germania, Mexic, Statele Unite ale Americii (aici deja știau multe din filme), Japonia, Australia și Noua Zeelandă, Grecia, Etiopia, Italia, Israel, Rusia, Venezuela, Finlanda, Franța. Am reușit să găsim paralele – de exemplu, modul de a sărbători în Japonia seamănă cu Valentine’s  Day, am descoperit de unde am împrumutat noi diverse obiceiuri sau obiecte.

Au fost oarecum dezamăgiți că, la final, nu se afla și o pagină dedicată României, însă a fost momentul în care am recreat, folosind structura menționată, Crăciunul la români. Dacă nu știați, la capitolul „mâncare tradițională” se încadrează portocalele și bomboanele de ciocolată. Au fost cam dezamăgiți să pun eu sarmalele cu mămăligă, toate „porcăriile” preparate cu grijă de gospodine și la desert… cozonac. Am constatat cu tristețe că despre colinde nu știau mai nimic – și poate că era și vina mea, i-am învățat Steaua și n-am confecționat una, n-am spus când se merge cu ea. Nici Bună dimineața la Moș Ajun… ba chiar aveam doritori de sorcovă. Ce să mai zic de venitul preotului prin casă? Un singur copil a știut.

Crăciunul înseamnă acum luminițe, cadouri și multe cheltuieli. Nimic despre bunătate, empatie, să te porți frumos cu cei din jur… Anul viitor aș vrea să pot compensa un pic toate acestea. Sigur revin la carte, ca proiect de grup, să scriem noi cele două pagini care lipsesc despre România! Poate de data aceasta și cu o hartă să marcăm țările, deși am fost plăcut surprinsă de 2-3 pitici care știau destul de bine repartiția pe continente sau  erau atenți la detalii să le identifice, cum au procedat cu Etiopia, plasată corect în Africa pentru că undeva, în decor, se afla o zebră. Ne-am amuzat cu țările calde, precum Australia, unde faci plajă de Crăciun, dar poate n-ar trebui să râdem atât, la ce primăvară ne-a lovit și pe noi.

Puteți răsfoi cartea pe site-ul editurii Paralela 45, dar o găsiți și pe net, la eMagLibris, elefantcărturești, librarie.net .

Dumnezeu, Iahve, Allah - Editura Humanitas

Dumnezeu, Iahve, Allah – întrebări ale copiilor

Într-o lume a intoleranței este greu, dacă nu aproape imposibil să ne menținem toleranți. Și dacă e să analizăm modul în care sunt crescuți copiii… nici mari speranțe să schimbăm acest lucru nu prea văd. Religia este la școală în trunchiul comun, însă sunt atât de puține cazurile în care nu se fac discriminări… dacă sunt în clasă copii de alte religii sau, de ce nu, copii care nu fac. Trist mi se pare acolo unde profesorul e cel care îi învață pe cei rămași la oră că ceilalți sunt „dușmanul”, copii care vor arde în iad… Da, există și astfel de cazuri. În loc să îi înveți să fie mai buni, indiferent cărui Dumnezeu se închină, să pui accent pe morală, pe bunătate, pe toleranță.

Nici la clasele mai mari, teoretic capabile să înțeleagă o istorie a religiilor, nu se face acest opțional. Iar acolo unde există, cei care ar trebui să-l susțină nu se pricep și o dau tot pe dogma creștină. Așadar la nivel de cultură a altor religii, la nivel de comunitate, tindem aproape spre zero absolut. Sunt trei mai religii monoteiste – creștinism, iudaism și islamism, despre care nu știm mai nimic. Să ne amintim doar cum se spunea doar cu puțin timp în urmă că Papa nu e creștin, da?

Dumnezeu, Iahve, Allah - Editura Humanitas

Editura Humanitas a publicat pe această temă cartea Dumnezeu, Iahve, Allah, de fapt o culegere de 100 de întrebări și răspunsuri legate de cele trei religii menționate. Autorii sunt Katia Mrowiec, ziaristă poloneză la reviste cu tematică religioasă, care a formulat răspunsurile privitoare la tradițiile evreiești cu ajutorul unui rabin, Michel Kubler, preot francez, doctor în teologie, a formulat răspunsurile despre creștini, și Antoine Sfeir, jurnalist libanez, autorul unui atlas al religiilor, a formulat răspunsurile despre islam.

Întrebările au fost organizate în șapte mari teme, care prezintă, comparativ, toate cele trei puncte de vedere:

  1. Marile întrebări ale credincioșilor
  2. Despre credință
  3. Viața credincioșilor
  4. Rugăciunea și practicile religioase ale credincioșilor
  5. Sărbătorile și simbolurile religioase ale credincioșilor
  6. Locurile sfinte ale credincioșilor
  7. Credincioșii în secolul XXI

Numai dacă arunci un ochi pe lista cu întrebări de mai jos – sper ca imaginea să fie suficient de mare cât să se poată citi – realizezi ce lucruri banale sunt însă atât de greu de explicat! Lectura însă îți dă acel sentiment pe care îl ai rar, că de fapt noi complicăm lucrurile care ar trebui să fie simple și că ne pierdem în explicații bulversând total copiii. Nu este însă o lectură numai pentru copii, sunt sigură că și adulții, oricât de deschiși sunt, vor găsi o mulțime de informații care ori le clarifică niște idei, ori își dau seama că niciodată nu au privit lucrurile astfel.

Volumul este disponibil în librăria editurii Humanitas, dar și în alte librării online precum Libris, eMag, Cel.ro, elefant, Librarie.net

Dumnezeu, Iahve, Allah - Editura Humanitas

 

Tătănuș Pipăruș

Tătănuș Pipăruș, eroul fantomă de la editura ALL

Mi-am stresat – recunosc – elevii din seria trecută cu lectura, însă nu regret. În clasa a patra, ultimul semestru, fiecare a avut de citit trei cărți pe care să le prezinte apoi în fața clasei. Noroc că aveam în sală o bibliotecă frumoasă de unde se puteau aprovoziona! Și… cărți chiar au însemnat volume întregi, căci nu puteau alege chiar orice, aveau nevoie de acordul meu.

Tot atunci am primit de la editura All seria Tătănuș Pipăruș. Eu eram cu timpul în pioneze, nu am apucat să le citesc, dar una din fetele mele era îndrăgostită de animale. Am văzut rezumatul și mi s-a părut foarte interesantă pentru ea o poveste în care animalul de companie nu te părăsește definitiv, spiritul lui îți rămâne alături, fie că îl vezi, fie că nu. Știam că are și un câine foarte bătrân, așa ca i-am recomandat cartea. I-au plăcut cele două volume, le-a pregătit și rezumatele, dar le-a și povestit foarte frumos în fața clasei, fără să citească de pe foi. Vă las mai jos în compania Anei, iar dacă vă plac, a apărut în vacanța de vară și cel de-al treilea volum, despre care mi-a spus că și l-a cumpărat deja când i-am cerut zilele trecute permisiunea să public rezumatele ei.

Tătănuș Pipăruș

Tătănuș Pipăruș câinele fantomă

de Claire Barker

 

Într- zi, Tătănuș Pipăruș moare, devenind un mult-iubit, la fel ca ceilalți membri S.D.S. (spiritele din Starcross): un gâscan pe nume Gabriel, iepurele Valentin, Martin hamsterul și Orlando, o maimuțică ce vorbea ciudat și colecționa lingurițe. Tuturor le plăceau biscuiții cu ghimbir, iar napolitanele roz îi făceau pe membri S.D.S. extrem de neastâmpărați.

Într-o zi, reședința Starcross Hall este scoasă la licitație, iar Winnie și părinții ei aiuriți nu mai au ce face. Aflând acest lucru, mult-iubiții îi speriau pe toți vizitatorii, dar la un moment dat a apărut Krispin O’Mistery, vânătorul de fantome. El era fratele doamnei Nora Sockpuppet (președinte al consiliului orășenesc din Bartoshire). Ei doreau să obțină reședința familiei Pipăruș.

La un moment dat, Winnie află și ea de existența fantomelor după ce Krispin îi prinsese deja pe Valentin și maimuțica Orlando. Toate fantomele erau disperate deoarece Krispin voia să le prindă și pe ele. Dar până la urmă l-au învins și Winnie a reușit să-i elibereze pe Orlando și Valentin. Krispin și fanii săi s-au speriat și au plecat.

În următoarele zile, la licitație a apărut și Krispin și Nora, care însă își dorea reședința Starcross Hall și ar fi făcut orice ca s-o aibă. Mult-iubiții și Winnie stăteau triști în pod, dar acolo au găsit niște tablouri care valorau o avere și lui Winnie îi veni o idee minunată. Au coborât toți din pod și au cumpărat reședința Starcross cu 9 milioane de lire.

Neavând destul de mulți bani, Krispin renunță și Nora Sockpuppet fu luată de poliție din cauza planurilor sale viclene. Tablourile găsite au valorat suficient pentru a-și păstra casa și cu restul banilor au renovat puțin și totul a revenit la normal.

Winnie și toate fantomele au rămas foarte buni prieteni și fetița deveni și ea un membru oficial S.D.S.

 

Câinele fantomă și ultimul tigru de circ

de Claire Barker

 

Winnie și părinții ei locuiesc în reședința Starcross alături de cinci fantome: Tătănuș cățelul, gâscanul Gabriel, iepurele Valentin, Martin hamsterul și Orlando maimuțica colecționară de lingurițe și care vorbește ciudat. Acestea fac parte din grupul mult-iubiților (fantomele animalelor atașate de persoana lor specială, care tot timpul sunt loiale). În urma unui vis, domnul Pipăruș (tatăl lui Winnie) decide să facă o expoziție de pălării la el în casă și soția lui dorește să le gătească câte ceva oaspeților. Auzind acestea, Winnie și fantomele transformă casa într-un adevărat muzeu de pălării.

După ce un ziarist trecu pe la Starcross, reședința deveni faimoasă. Toți erau uluiți de minunatele pălării.

Winnie chemă și circul și în câteva zile apăru. Acolo erau: clovni, acrobați, înghițitoare de flăcări și un bărbat puternic. Circul stătea doar două zile. Fantomele simțeau tristețea lui Bertie, maestrul de ceremonii.

Înaintea primei seri de spectacol, Winnie descoperiseră un tigru fantomă pe nume Roojoo. Ei deveniră buni prieteni, dar mai aflaseră și că Bertie era persoana specială a tigrului. Chiar dacă era fantomă, Roojoo continua să-și facă numărul. Oricum, în afară de Winnie nimeni nu putea vedea fantomele. Spectacolul a decurs minunat și Roojoo era tare mândru, dar și trist deoarece Bertie nu-l putea vedea. În următoarea zi, Winnie dorea să rezolve această problemă așa că lua ghidul bunei fantome și împreună cu restul mult-iubiților merse la circ. Din păcate n-au găsit răspunsul, deoarece lipsea pagina 84. Când s-a întors în casă, Winnie l-a văzut pe tatăl ei și pe domnul Chattergee făcând schimbul: căciula cu ciucurași din Bristol pe Ochiul din Mumbai.

În pod, Tătănuș găsi un bilet de la doamna Jones, păienjenița fantomă din grupul „Ouălor stricate” (fantome care provoacă numai necazuri). După ce se jucaseră, fantomele se întâlniseră cu doamna Jones. Ele i-au dat o cutie cu fursecuri la schimb cu pagina 84. Apoi s-au dus la circ ca să-i citească răspunsul lui Roojoo.

Între timp, vizitatorii s-au înghesuit să vadă noua atracție de la Starcross, Ochiul din Mumbai. Spectacolul de circ începu. Roojoo strănută din cauza alergiei sale la orice rubin indian. Ochiul a dispărut. Toți îl căutau disperați. Orlando l-a găsit la o bătrânică dubioasă care participase și la expoziția de pălării. Îl luă, dar bătrâna nu renunța și tot încerca să-l recapete până când căzu în bazinul cu apă rece al clovnilor. Poliția veni și o luă de-acolo constatând că ea este renumitul hoț de diamante Magpie McCracken. Toți spectatorii credeau că totul a fost un spectacol și le-a plăcut. Lumea a plecat acasă.

Planul începu. Bertie își dori să fie împreună cu Roojoo și stânse în mână ceasul cu fața de tigru. Funcționa. Acum îl putea vedea, erau fericiți. Următoarea zi, circul nu mai era și toată lumea era fericită.

Volumele sunt disponibile la editura ALL Libris Elefant eMag Cărturesti Diverta Cel.ro

365 de jocuri educative Editura Paralela 45

365 de jocuri educative – editura Paralela 45

Cel mai greu de gestionat la clasele primare mici consider că este timpul „mort” în care unii copii au terminat deja sarcina de lucru. Sarcinile de regulă se propun la un nivel pe care majoritatea să îl satisfacă. Numai că întotdeauna există câțiva care vor termina mai repede. Uneori poți pregăti o sarcină suplimentară de dificultate mai mare, însă alteori te iau prin surprindere. Faptul că termină mai repede nu dovedește neapărat un IQ ridicat, ci poate fi dovada faptului că s-a lucrat și acasă cu acel copil, e obișnuit să se concentreze în sarcină și să finalizeze cerințele. Mai contează și vârsta, unii copilăresc excesiv cu un an peste vârsta clasei sau, de ce nu, chiar cu doi. În felul acesta, ajung la clasa pregătitoare mult mai „pregătiți” pentru un efort intelectual susținut și rezolvă sarcinile cât ai zice pește. Dacă mai știu și să citească, lucrează înainte și nu mai așteaptă nici explicațiile tale.

Pentru acești copii, pe care nu îi poți lăsa să viseze la stele, sunt foarte utile materialele de lucru individual de tipul revistelor cu jocuri. Andrei a fost mare fan al acestor cărți în copilărie și își făcea oricând de lucru cu ele prin casă ori la drumuri mai lungi, chiar dacă la început îi citeam cerințele, apoi „ghicea” după aspectul jocului ce e de făcut.

365 de jocuri educative Editura Paralela 45

Am trecut pe lista de rechizite din acest an la clasa pregătitoare o carte cu jocuri, pe care aș vrea să o aibă fiecare în bancă și, la nevoie, să o scoată să lucreze ceva în plus. În această categorie se încadrează și cele două pe care le-am răsfoit de la Editura Paralela 45, 365 de jocuri educative pentru băieței/pentru fetițe se potrivesc de minune cu această dorință a mea, chiar dacă sunt recomandate 4+, nu sunt atât de ușoare. Sunt exerciții de logică, trasare pe contur, unire de puncte. Cu cele din urmă am eu un plan special, mi-aș dori să îi învăț încă de pe-acum să folosească rigla pentru a trasa o linie dreaptă, nu aș vrea să ajung în clasa a IV-a și încă să lucrez la asta!

Nu am fost niciodată de acord cu diferențierea de gen, dar aceasta începe în societatea noastră de la naștere… ești privit chiar ciudat dacă îi iei copilului hăinuțe galbene și verzi, nu își dă lumea seama „ce e”. Apoi, cel puțin în copilărie, nu trebuie încurajați să se joace numai cu păpuși sau numai cu mașinuțe și ca să ne întrebăm de ce fetițele pot face lucruri migăloase și băieții nu. Cele două volume sunt însă pe această linie, în cea pentru băieți predomină mașini, dinozauri, iar cea pentru fetițe este mai roz, mai cu unicorni și fluturași. Prietena mea îmi spunea că ei îi place cea de fetițe, mie cea de băieței, parcă nu te paște diabetul după ea. Depinde de gusturi! După mine le puteți lua pe amândouă, așa vă asigurați dezvoltarea ambelor emisfere cerebrale ale copilului, nu riscați să se îndrepte prea tare într-o direcție!

Un lucru e de subliniat la aceste volume: calitatea hârtiei. E drept că se reflectă în preț, însă sunt 192 de pagini cu o hârtie groasă, care susține perfect culorile tiparului de foarte bună calitate (nu se imprimă desenul de pe o parte și pe cealaltă) și pe care se poate lucra liniștit chiar și mai apăsat, copilul nu va rupe foaia (decât dacă își propune acest lucru).

Volumele sunt disponibile în librăria Editurii Paralela 45 unde puteți răsfoi volumul pentru băieți și pentru fete, dar și la libris, eMag. librarie.net, cărturești, elefant.

Taramul povestilor Chris Colfer Nemi

Tărâmul poveștilor, de Chris Colfer – editura Nemi

Vara aceasta am făcut, ca de obicei, bagajul pentru concediu și am rezervat un spațiu frumușel cărților pentru care, din diverse motive foarte întemeiate, nu am găsit timp. Un titlu pe care l-am amânat mult timp, dar care îmi fusese recomandat cu încredere este Tărâmul poveștilor, cu cele două volume ale sale: Vraja dorințelor și Întoarcerea Fermecătoarei. Păreau impresionante la grosime, dar din fericire sunt pregătite pentru cititori mici și le-am parcurs destul de repede.

Taramul povestilor Chris Colfer Nemi

Poveștile sunt minunate și recomandarea era sinceră. Chiar merită citite, însă sunt curioasă cum le percep copiii din ziua de azi. În ciclul primar epuizasem deja tot ce se putea la capitolul basme atât în biblioteca proprie cât și în cea a școlii. Basme românești și universale, de pe diverse continente, toate la rând. (Dacă stau să mă gândesc, cele chinezești aveau un farmec aparte.) Apoi au apărut și pe la noi lung-metrajele Disney și farmecul poveștilor s-a simplificat. Când s-au născut copiii am început să colecționez cărțile ilustrate și am fost foarte dezamăgită să văd în ce hal fusese maltratat basmul clasic, ca să dea bine la public – cum s-a întâmplat cu Micuța Sirenă.

Cărțile lui Chris Colfer le lansează copiilor o provocare la înălțime: povestea de după poveste, lumea poveștilor, cam cum am văzut-o noi în Arabella, doar că un pic mai modernă. Ca să înțelegi relația actuală dintre personaje trebuie să fii la curent cu cv-ul lor anterior, iar cunoștințele acumulate doar din filme nu prea sunt de ajutor.

I-am însoțit așadar pe cei doi frați gemeni cu mare plăcere în aventurile lor în cele două lumi și am realizat, pe când mă lăsam mai bine cuprinsă de vraja poveștii că am o senzație de deja-vu. Acum un an tocmai am lichidat cu Iris pe netflix Once Upon a Time, serial care pornește aproape de la aceeași idee a lumilor paralele, unele magice, ale poveștilor, altele normale, ca a noastră. Nu știu dacă există vreo legătură între film și carte sau e pur și simplu o coincidență, căci serialul a fost lansat în toamna 2011, iar cartea aproape în același timp. Pentru copii însă povestea scrisă e mult mai atrăgătoare, nefiind foarte multe fire narative și având protagoniști de 12-13 ani: se simt mai apropiați de acțiune.

Deși volumul al doilea se încheie tranșând legătura dintre cele două lumi, faptul că există în lucru traducerile celorlalte două volume din serie, A Grimm Warning și Beyond the Kingdoms îmi dă un pic de speranță că aventura continuă, iar eu abia aștept următoarele volume! Ce e însă mult mai plăcut decât la alte serii e că povestea nu rămâne în coadă de pește la final, este coerentă, astfel încât nu simți o nevoie nebună să afli ce se întâmplă, soluție cu care sunt întru totul de acord.

Volumele sunt disponibile la Editura Nemi sau în alte librării, precum libris, eMag, elefant, cărturești, diverta, cel.ro, humanitas.

500 de adevăruri uimitoare și amuzante – editura Paralela 45

500 de adevăruri uimitoare și amuzante – editura Paralela 45

Întotdeauna când ajungeam, copil fiind, la rubricile de forma „Știați că…“ aveam impresia că era ceva ce musai ar fi trebuit să știi, ba chiar ți se atrăgea atenția că ai ratat la momentul potrivit acea informație. Ulterior, când m-am obișnuit cu ele, le vedeam drept curiozități, ceva ce face mai interesant tot efortul acesta de devenire pe parcursul anilor de școală. Apoi au adus altceva… sentimentul acela că suntem una din prea multele viețuitoare ale acestei planete, poate unice în felul nostru, dar nici pe departe atât de specială ca altele. Până la urmă, poți întrece o mașină de curse alergând? Poți să dai din mâini de 90 de ori pe minut? E drept că putem gândi… deși această caracteristică nu este, din păcate, caracteristică tuturor exemplarelor speciei.

500 de adevăruri uimitoare și amuzante – editura Paralela 45

Am privit așadar amuzată colecția de adevăruri publicată în primăvară de Editura Paralela 45. 500 la număr, toate promiteau exact ceea ce știam: să uimească.

Pentru că sunt multe, era necesară o oarecare organizare. Chiar dacă nu are cuprins, iar mie personal îmi lipsește enorm faptul că nu sunt numerotate paginile, putem afla despre: Faună și floră, Corpul uman, Știință, tehnică și tehnologie, Geografie și univers, Artă, cultură și obiceiuri, Istorie.

Poate fi folosită cu succes la școală, mai ales pentru (re)captarea atenției, dar și pentru momente de relaxare. Pentru că nu avea sens să vă vorbesc despre curiozități fără să dau și câteva exemple, am ales câteva interesante pentru mine:

  • Dacă tot am hamsteri în clasă, știați că un hamster poate alerga într-o seară până la 13 km pe roată? Asta e motiv de experiment, să cumpăr un kilometraj și să vedem dacă se întâmplă chiar așa! Și cu un dinam aș avea succes la economia de curent electric, 7 hamsteri, 5 roți, fermă de produs electricitate îmi fac!
  • Dacă credeați că îngrășatul e numai cu mâncare, aflați că, lingând un timbru, v-ați pricopsit cu 5,9 calorii.
  • Puțină matematică: 111 111 111 x 111 111 111 = 12 345 678 987 654 321
  • Dacă vei căuta pe google askew vei constata că afișajul stă într-o parte… Pentru do a barrel roll vă las să experimentați! Când m-am minunat singură, Andrei mi-a spus pe tonul lui de adolescent a-toate-știutor că mai sunt multe, dar pot să mă bucur de acestea deocamdată.
  • Dacă te sui pe cântar și nu îți place afișajul, poate aștepți să ajungă luna deasupra ta. Forța ei de atracție te mai ridică un pic. Sigur funcționează, dacă poate să ridice tot oceanul câțiva metri, nu?

La verificarea finală a articolului, Iris mi-a făcut observație că era mai interesant cât slăbești dacă topești în gură un cub de gheață sau cum a apărut folia de împachetat cu bule. Vă las să descoperiți!

Cartea este recomandată de la 6 ani și este disponibilă în librăria editurii Paralela 45, dar și la elefant, libris (o puteți și răsfoi), eMag, carturesti, librarie.net, cartepedia, bookcity.

Podkin Kieran Larwood

Legenda lui Podkin O Ureche – Kieran Larwood

Podkin Kieran Larwood

Printre aparițiile pentru copii de la începutul verii la Editura Paralela 45 este și volumul Legenda lui Podkin O Ureche, de Kieran Larwood. Aveam de făcut două drumuri lungi prin oraș și am decis să îmi țină de urât Podkin, căci eram destul de curioasă ce are atât de special povestea încât copiii au apreciat-o chiar folosind cuvinte de laudă și încadrând-o la „de neuitat”, ba mai mult, are și premii în palmares.

M-am așteptat la un roman de aventuri, dar de fapt este o povestire în ramă, recomandabilă copiilor mai mari (cel puțin clasa a III-a), cu experiență în domeniul lecturii. Dacă introducerea în poveste este accesibilă, revenirile la momentul prezent se realizează destul de brusc pentru un cititor neexperimentat. Firele narative se împletesc în funcție de decizia povestitorului și nu urmează neapărat criteriul cronologic. Volumul începe cu o hartă a lumii în care se desfășoară acțiunea, foarte utilă pentru cei mici pentru a înțelege, dacă încă nu sunt familiari cu punctele cardinale, unde se află eroii. Un alt motiv pentru care volumul este recomandat copiilor mari: nu are poze; nu este complet neilustrat, câteva imagini mari, pe două pagini, îmbogățesc ici-colo povestea, pentru a ajuta copiii să își imagineze mai ușor detaliile, chiar dacă sunt alb-negru și nu color.

Dar mi-a plăcut! Mi-a plăcut în primul rând finalul. Nu m-am așteptat la acesta, chiar dacă bănuiam o implicare a povestitorului în acțiunea descrisă. Apoi, s-a adăugat modul în care autorul a spus de fapt o poveste a relației complicate dintre frați, a rolurilor pe care aceștia sunt nevoiți să le joace mai ales în lipsa adulților. Cred că, de fapt, copiii care citesc cartea se regăsesc, cumva, într-unul din cei trei frați, fie cel mai mic, mereu protejat de ceilalți, fie cei mari, rivalizând din te-miri-ce motiv. În cele din urmă descoperă acel „ceva“ ce îi face să se sprijine la nevoie și să treacă peste neînțelegerile mărunte.

Al doilea motiv pentru care mi-a plăcut, poate mai mult decât primul, este că dă un sens educației. Sunt mulți copii care pun la îndoială sensul lecțiilor, fie ele la școală sau lecții de viață date de părinți. Este ceea ce face și Podkin, un iepuraș visător și răsfățaț, moștenitor al tronului, care, acoperit de această plasă de siguranță a destinului deja scris, se eschivează de la lecții și nu-și îndeplinește îndatoririle. Poate că el nu înțelege de ce trebuie să învețe geografie sau să mânuiască armele, însă viața îl ia prin surprindere și îl pune în fața unor provocări pentru depășirea cărora ar fi avut nevoie de aceste abilități. Momentul în care conștientizează acest lucru este prea târziu pentru a recupera, însă învață din greșeli. Sper ca greșelile lui să fie lecții și pentru copiii care citesc, fără să mai experimenteze pe pielea lor atunci când adulții le spun, aparent fără motiv, că trebuie să facă un anumit lucru.

Dar am greșit când m-am apucat de citit. Nu m-am uitat cu atenție pe ultima copertă și… am înțeles târziu de ce mi se părea că povestea mai are încă „mult“, dar eu mă apropiam vertiginos de finalul volumului. „Saga celor cinci tărâmuri“ nu s-a încheiat, aventurile lui Podkin sunt abia la început, urmează volumul al doilea, Secretul Scorburii Întunecate și sper ca și în România povestea să se bucure de același succes ca în afară, pentru că deja sunt 3 volume iar seria urmează a fi extinsă la 6. Bineînțeles că puteți citi rezumatele disponibile pe net, însă nu le spuneți și copiilor, lăsați-i să descopere povestea pas cu pas, alături de eroii pe care îi vor îndrăgi cu siguranță.

Volumul este disponibil în librăria editurii Paralela 45, dar și la LibriseMag, elefant, Librarie.net, Cel.ro, BookCity, sau, dacă nu mai aveți răbdare cu continuarea, și în limba engleză la BookDepository, okian, books-express.

 

 

ERIC EMMANUEL SCHMITT Cea mai frumoasa carte din lume

Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri – Eric-Emmanuel Schmitt

Am început să tai de pe lista de lecturi din această vară și este gata prima fișă, poate sunteți în căutare de idei noi de lectură:

Titlu: Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri 

Autorul: Eric-Emmanuel Schmitt

Ediția: 2017

Editura: Humanitas Fiction

Titlul original: Odette Toulemonde et autres histoires

Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri de Eric Emmanuel Schmitt mi-a sărit în ochi pe lista de lecturi de vacanță din cauza autorului, căci el a scris Oscar și Tanti Roz, carte care mi-a plăcut foarte mult. Mi-am amintit repede cât de mult îmi place stilul în care scrie, așa că mi-am cumpărat-o.

Volumul acesta este alcătuit din opt povestiri de iubire. Descrierea de pe ultima copertă mi-a creat impresia unei cărți siropoase (minunat, exact ce-mi lipsea! 🙁 ), dar m-am înșelat. 

Subiectul povestirilor: 

  1. Wanda Winnipeg

Din modul în care i se adresau ceilalți oameni Wandei am înțeles că este o persoană importantă (poate un inventator? o actriță? oricum o persoană care a realizat ceva important). M-am gândit că poate e o doamnă de treabă, deschisă la minte – greșit. Era o persoană foarte cunoscută din cauza unui divorț. După ea, în viață există două principii: să știi să te căsătorești și să știi să divorțezi. La aceste două lucruri era maestră. Acum este o femeie foarte bogată, divorțată, care nu este interesată într-o relație serioasă. Face doar ce are chef, fără niciun stres. Avea și un gigolo personal, Lorenzo, și, cum ziceam, face tot ce vrea mușchiul ei. Începeam să cred că este o adevărată nesuferită, dar aceasta se întâlnește cu Cesario – primul bărbat din viața ei – întâmplare ce duce la dovada existenței sufletului Wandei. Acesta încă încerca să picteze, dar nu i se vindeau tablourile. Wandei i s-a făcut milă de el, așa că a făcut rost de câteva vânzări.

  1. E o frumoasă zi cu ploaie

Puține fete se puteau lăuda cu atâtea aventuri ca Helene. Cele care ajunseră aproape de performanța ei colecționau amanții din voracitate sexuală sau din instabilitate psihică; Helene, în schimb, îi colecționa din idealism.

Din acest paragraf am înțeles ce tip de femeie e. M-a surprins faptul că, până la urmă, s-a îndrăgostit de Antoine și că are doi copii cu el. Povestea chiar este frumoasă, până când moare Antoine. Soția sa dă curs visul lui neîmplinit, cel de a călători. Credeam că nu o să se mai îndrăgostească vreodată, dar niciodată să nu spui niciodată! 

  1. Intrusa

Eram convinsă că, în sfârșit, găsisem o povestire în care este o femeie întreagă la cap, dar n-am avut dreptate. Am descoperit acest lucru la următorul pasaj: 

– Patru mii de morți din cauza caniculei. Hotărât lucru, vara aceea era palpitantă.

Am aflat că nu se pricepea la gătit, așa că o plătea pe portăreasă să-i gătească. Este o poveste ok, dar pe la mijloc începi să-ți dai seama că ceva nu e în regulă, din cauza intrusei care tot o vizita și-i muta lucrurile prin casă.

De-abia la sfârșit afli adevărul: femeia, pe nume Odile, suferă de Alzheimer, boală care-ți afectează memoria, de asemenea îți distruge legăturile dintre neuroni.

  1. Falsul

Aimee Favart este amanta lui Georges. Georges este șeful ei, un om căsătorit ce are doi copii. Îi place viața ei, până când Georges o anunță că plecă împreună cu familia sa în afara orașului. Firma unde lucra ea dă faliment, ea devine șomeră, aproape se sinucide din lipsa banilor, însă o oprește ideea de a închiria camera de oaspeți studentelor de la universitatea din apropiere. 

Începe să-și revină cu banii, viața ei este frumoasă din nou, până când descoperă cancerul generalizat, boală din cauza căreia o să și moară. Kumiko Kruko primește moștenire de la Aimee un tablou de Picasso, un cadou pe care îl primise Aimee de la Georges. Cum era un cadou de la un om care o lăsase în urmă, iar tabloul deja îl verificase (și s-a dovedit a fi un fals), Aimee a vrut să-i facă un rău lui Kumiko, dându-i speranțe false. Dar tabloul s-a dovedit a fi unul autentic, iar Kumiko are o viață de care se bucură.

  1. Totul pentru a fi fericită

Un cuplu care în ochii lumii este perfect se dovedește a nu fi. Soțul, Samuel, chiar își iubește soția, dar cum aceasta nu i-a dat satisfacție fizică deloc și-a găsit o amantă cu care are trei copii. Soția află tot, la început nu înțelege cum a putut soțul ei să-i facă una ca asta, dar cu ajutorul psihologului înțelege că Samuel o iubește foarte mult. Când în sfârșit se clarifică lucrurile, Samuel face infarct.

  1. Prințesa desculță

În această povestire întâmplările sunt relate din perspectiva unui bărbat. Mai exact, un actor chipeș, cu un talent aproape inexistent. Nu este pasionat de munca sa ci de călătorii, jocuri, aplauze, camaraderii, restaurante, fete de o seară. Ajuns într-un alt oraș își amintește de o fată de o noapte, Donatella, cu care se întâlnise cu alte împrejurări. Credea că este o prințesă, dar discutând cu cei de la restaurantul unde se întâlnise cu ea pentru ultima oară descoperă că este fiica celui care spăla vase. Dar nici această povestire n-a avut un final fericit, el află că Donatella a murit de leucemie.

  1. Odette Toulemonde

Odette este o văduvă ce are doi copii, pasionată de un autor, Balthazar Balsan. La un moment dată aceasta îi scrie o scrisoare în urma căreia se și împrietenesc. Odette, deși îl iubește pe Balsan, nu vrea să-i acorde această iubire deoarece încă se gândește la soțul decedat. După ce suferă un accident vascular, Balsan o convinge să-i acorde iubirea.

  1. Cea mai frumoasă carte din lume 

Într-un lagăr de femei, la pavilionul 13, femeile găsesc o soluție prin care să transmită un mesaj familiilor lor, chiar dacă știu că vor muri. Luând foile de țigară de la țigările ce li se puneau la dispoziție, s-au gândit sa le folosească ca foi de hârtie. De luni întregi se chinuiau să găseasă un creion, iar când în sfârșit l-au găsit, au mai stat câteva luni gândindu-se ce poți să scri pe trei foițe. Trei foițe care să ducă un mesaj de adio. Una dintre ele își face curaj și scrie. Când văd și celălalte ce a scris, toate îi urmează exemplu. Au scris rețete de bucătărie.

Nu mă așteptam la un final roz, dar aș fi vrut un final mai fericit. Au fost niște povestioare amuzante, majoritatea terminându-se cu un final trist. N-am mai citit cărți în care este vorba despre soții, soți, amanți, divorțuri și altele… Iar pentru prima carte de acest tip m-a surprins.