Globuri din becuri

Una din ideile de pe listă, şi pentru care păstrez de astă-vară două becuri arse, ultimele „clasice” pe care le aveam, este aceasta a decoraţiunilor. Iniţial am vrut să pictez becul cu acrilice, şi să iasă un moş în toată regula. Apoi m-am gândit să încerc ceva diferit.

Aveţi nevoie de: sfoară de cânepă, banda dublu-adezivă (pentru a vă uşura munca), lipici super-adeziv (picătura, prenandez), decoraţiuni.

Am pus banda dublu-adezivă pe o latură a becului, şi am început să înfăşor sfoara de la filet. Breteaua agăţătoare am făcut-o prima, apoi am înfăşurat peste ea. Am continuat până jos. Mai dificil a fost să ne hotărâm cum le decorăm. Iris s-a ocupat de moş, eu de cel cu fundiţă.

glob-bec-2

glob-bec-1

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Seturi de spuma pentru lucru manual cu tematica de Craciun

Moş Nicolae a fost inspirat anul acesta, le-a adus copiilor şi câteva seturi de lucru manual, din spumă, care i-au ţinut ocupaţi – totuşi nu chiar aşa mult cum am sperat…

Primul set, cu moşul şi renul, creează două gentuţe pentru bomboane, ce se pot prinde în brad. Nu sunt foarte încăpătoare, dar sunt simpatice. Toate piesele sunt predecupate, cu autocolant, iar cele două figurine se cos una de cealaltă cu ac de plastic (ne-am fi descurcat noi şi cu cel clasic, dar copiii mai mici probabil că nu.)

mos-ren-daco

Al doilea set, pentru hang door, nu este autoadeziv, toate piesele se lipesc. Este un pic mai greu, dar se descurcă. Copiii le folosesc la uşă, moşul înseamnă acces permis, bradul – interzis. Toate sunt deocamdată pregătite pentru brad… 🙂

mos-brad-daco

Le (mai) găsiţi în magazinul Daco sau la parteneri.

Atelierul de creatie

Seri lungi de iarna, la final de concurs

Concursul s-a desfăşurat în perioada 18 noiembrie – 8 decembrie 2013 şi a fost alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Pe lângă realizarea temei, copiii au acordat puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite, iar rezultatele acestuia vor fi disponibile saptamana viitoare.

Până atunci, copiii care au participat la ultima temă – şi care au dorit puţină joacă – vor expedia prin poştă felicitările realizate. Fiecare a primit o adresă, şi aştept săptămâna aceasta reacţiile destinatarilor, care nu ştiu de la cine vor primi…

Dacă sunteţi în căutare de idei de felicitări, accesaţi aici pagina dedicată acestei teme.

Concursul Seri lungi de iarnă a beneficiat de 5 premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere în valoare de 25 lei, valabile în librăria editurii.

Recomandări pentru câştigători:

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care au participat au primit o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile prin adăugarea unui comentariu la acest articol, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj la acest articol care să conţină numele câştigătorului, numele părintelui care ridică premiul, adresa poştală de expediţie, inclusiv codul poştal, şi un număr de telefon de contact. Aceste date nu vor fi vizibile pentru public, şi vor fi transmise sponsorului.

9.12.2013

Câştigătorii sunt:

  • 6 – Amalia A, Iasi, 4 ani,
  • 38 – Maria Ruxandra F., Bucuresti, 6 ani,
  • 14 – Cristina R., Botosani, 6 ani,
  • 53 – Silviu I., Valenii de Munte, clasa a IVa,
  • 19 – Flavia Maria N., Navodari, clasa I

Participanţii la extragere au fost:

1 Adelina S., Bucuresti, 6 ani 30 Laura Ioana H., Iasi, clasa aIIa
2 Adelina, 6 ani 31 Maia H, Iasi, 4 ani
3 Alexandra A., Navodari, clasa I 32 Maia H. Iasi, 4 ani
4 Alina Ioana A., Navodari, 5 ani 33 Maia H., Iasi, 4 ani
5 Amalia A, Iasi, 4 ani 34 Maria Rita L, Costeiu, 6 ani
6 Amalia A, Iasi, 4 ani 35 Maria Rita L., Costeiu, 6 ani
7 Amelia T., Bucuresti, clasa a IIIa 36 Maria Rita L., Costeiu, 6 ani
8 Anastasia S, Arad, 4 ani 37 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 6 ani
9 Anastasia S., Arad, 4 ani 38 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 6 ani
10 Anastasia S., Arad, 4 ani 39 Mihai Matei S., Bucuresti, 4 ani
11 Andrei C., Bucuresti, 5 ani 40 Mihai Matei S., Bucuresti, 5 ani
12 Andrei Remus P., Vulcana Pandele, 5 ani 41 Miruna I., Campina, clasa I
13 Crina Georgiana A., Navodari, clasa I 42 Miruna I., Campina, clasa I
14 Cristina R., Botosani, 6 ani 43 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IVa
15 Cristina R., Botosani, 6 ani 44 Rosa, Bucuresti, 3 ani
16 Cristina R., Botosani, 6 ani 45 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
17 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani 46 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
18 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani 47 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
19 Flavia Maria N., Navodari, clasa I 48 Sara Gerlinde S., Osorhei, 6 ani
20 Flavia Maria N., Navodari, clasa I 49 Sara Gerlinde S., Osorhei, 6 ani
21 Flavia Maria N., Navodari, clasa I 50 Sara Gerlinde S., Osorhei, 6 ani
22 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa 51 Silviu I., Valenii de Munte, clasa a IVa
23 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa 52 Silviu I., Valenii de Munte, clasa a IVa
24 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa 53 Silviu I., Valenii de Munte, clasa a IVa
25 Horia H., Iasi, clasa I 54 Victor I., Campina, clasa a IVa
26 Horia H., Iasi, clasa I 55 Victor I., Campina, clasa a IVa
27 Horia H., Iasi, clasa I 56 Victor I., Campina, clasa a IVa
28 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa 57 Viviana Elena P., Vulcana Pandele, clasa I
29 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa

Mulţumesc Editurii Cartea Copiilor pentru susţinerea concursului şi felicitări tuturor participanţilor!

Fantezie de iarna, la final de atelier

Am aşteptat cu ceva emoţie atelierul de iarnă. Nu ştiu de ce, dar cel din decembrie a fost întotdeauna special. Poate pentru că pregătim ornamente… poate pentru că le vom prinde în curând de rămulele de cetină, şi vom spune că a mai trecut un an. Azi am pregătit ornamente cu brăduţi şi felicitări, cu ajutorul magazinului DacoMag. Cel mai greu lucru pentru copii în momentul în care sunt în faţa materialelor, când le au pe toate la dispoziţie, este să aleagă. Ar pune de toate. Nu contează cum arată rezultatul final, dar „să fie acolo” de toate!!

Am început prin a le prezenta materialele. Unele dintre ele sunt noi, cum era banda textilă autoadezivă, altele le cunoşteau. I-am lăsat să-şi bage mânuţele în ciucuraşii moi, ştiu că e o senzaţie deosebită… şi mie îmi place. Apoi am trecut la lucru. Am început cu decorarea brăduţului de spumă. Pentru beteală am tăiat fâşii de spumă autoadezivă cu glitter, mai late, pentru a le înjumătăţi apoi cu foarfece decorative. A mers mai greu, căci spuma era cam groasă. Apoi au lipit… steluţe, pompoane, ei ştiu logica :). Agăţătoarea brăduţului am capsat-o, şi i-am pus şi clopoţel, pentru efect special.

Au trecut apoi la felicitări. Am încercat la interior să facem un peisaj nocturn de iarnă. Aproape că ne-a ieşit. La exterior, fiecare a dar frâu liber imaginaţiei, iar eu m-am lăsat atrasă în joc şi am uitat complet de fotografii :). Au folosit în mod special banda cu buline, brăduţii din spumă cu glitter şi steluţele. N-am reuşit să-i conving să mergem pe ceva integrat, gen globuleţ cu decor… Poate la anul.

Ce e sigur însă este că joaca de azi va continua acasă. Copiii au primit cadou din partea magazinului online un set creativ „Prietenii Moşului”, şi vor avea, după ceva muncă, patru figurine de spumă de prins în brad. Sau le pot folosi pentru felicitări.

Cu aceasta, închei atelierele din acest an. Sper să ne revedem anul viitor, mai creativi, mai atenţi şi mai îndemânatici!

Mulţumesc Daco Art pentru susţinere şi idei, şi Clubului Aurora pentru găzduire!


*La cerere, activitățile se pot desfășura și la domiciliu. Detalii la telefon 0722 955 103

Mos Craciun din spuma cu glitter

A venit şi pe la noi Moş Nicolae, şi pe lângă dulciuri le-a strecurat copiilor în ghete şi ceva seturi de lucru manual. Iris a executat rapid în seara aceasta şase globuleţe cu Moşi-Crăciuni, zâmbitori şi strălucitori. A fost prima dată când a lucrat cu spumă autoadezivă cu glitter, şi nu auzeam decât wooow, cum străluceşte!!

Ca timp de lucru… hai să spun 10 minute, dar nu e chiar atât. Moşii sunt superbi atât ca ornamente atârnate în pom, dar şi pe felicitări, căci şi bulina mare e autoadezivă. Setul Mosu-Roşu face parte din colecţia de seturi creative de la Daco Mag. Mâine, la atelier, ne vom întâlni cu „Prietenii Moşului”, în timp ce vom lucra felicitări şi un mare ornament cu brăduţ.

mosu-rosu
felicitare-craciun
Detalii despre atelierul „Fantezie de iarna”.

Cum ridici moralul unui copil

De ceva vreme încoace, mai exact de când Andrei are o doamnă nouă la şcoală, joia seara ducem o adevărată luptă. Nu vrea şi pace vinerea la şcoală. Am tot încercat să aflu care e de fapt problema, pentru că nu-mi place la abilităţi nu funcţionează, mai ales că de cinci ani de când lucrez cu el acasă ştiu prea bine ce poate.

Aşa am aflat cu tristeţe că la ei în clasă toţi sunt proşti. Că singura talentată şi capabilă la abilităţi e X, că numai X poate să facă ce le cere doamna, că el nu e în stare de nimic. Îmi cunosc copilul, şi ştiu că nu e genul care să suporte înfrângeri înlănţuite, el îşi ia jucăriile şi pleacă, şi te lasă să vorbeşti cu pereţii. Dar… nu putem lipsi vinerea de la şcoală, şi în niciun caz în fiecare vineri. Am analizat amândoi situaţia.

1. Să vin eu să vorbesc cu doamna… Sincer, nici când eram eu la catedră nu mă omoram după genul asta de părinţi războinici care le ştiu mai bine pe toate. Omul de la catedră are nevoie de credit. Da, sunt unii care l-au pierdut, prin propriile puteri (sau prin propriile lipsuri), dar în niciun caz nu trebuie, ca părinte, să te duci la şcoală, şi, de faţă cu copilul, să te iei de „doamna”… există pentru aceasta orele de consultaţii, telefoane, director dacă problema este mai gravă. Dar de faţă cu copilul, autoritatea este la catedră. Dacă el învaţă că mamă-sa e mai tare şi omul de la catedră preş de şters picioarele, te mai întrebi atunci de ce sfidează cadrele didactice? De ce nu se pot înţelege cu el? Din vina noastră… a părinţilor. Pentru că de faţă cu ei, în public sau în privat, asta gândim şi asta spunem: la catedră stă un nimeni, şi trebuie tratat ca atare.

2. Să acceptăm situaţia aşa cum e. Am încercat varianta. Îşi lua o carte de citit, se ascundea în colţul lui, dar tot nu am rezolvat problema. Tot rănit venea acasă, pentru că se simţea nedreptăţit. Habar n-avem uneori, de la înălţimea catedrei, cât rău fac vorbele noastre. Generalizările mai ales. Da, doamna nu a terminat pedagogicul. Între meseria de psiholog şi cea de dascăl e o distanţă mare, după părerea mea, pe care numai talentul şi dăruirea o pot micşora. Dar acum stă la catedră. Iar ei au doar 10 ani… poate pe unii nu-i afectează. Poate că a fi prost e ceva cu care s-au obişnuit de-acasă. Dar al meu nu e. Oamenii pot fi buni, capabili, silitori, talentaţi… dar nu proşti. Iar el urăşte să fie prost.

3. Să găsim o soluţie. Adică să îi demonstrăm cumva doamnei că se înşeală. Dar pentru asta trebuie să aibă el încredere în forţele proprii, să îşi susţină ideea dacă crede în ea, să lupte pentru ea dacă o consideră corectă. Aseară, aceeaşi poveste. Azi urmau să-şi decoreze clasa. Doamna vrea decoraţiuni noi, că cele de anul trecut nu-i plac. De ce nu-i plac? Că sunt făcute cu doamna Gabi (învătătoarea lui dragă)? Tot noi le-am făcut, şi nouă ne plac! I-am răspuns că este decizia dânsei… şi dacă a hotărât că azi vor face decoraţiuni noi, va trebui să facă şi el. Orice aş face, o să zică iar că sunt prost! Am convenit cu el să ia trusa mea de quilling, tot este pregătită de la grădiniţă pentru iarnă, şi să lucreze. I-am arătat globurile de carton făcute cu copiii mei la clasă. Iar el şi quillingul sunt prieteni buni. L-am aşteptat după ore şi el întârzia… a apărut cu un zâmbet care trecea de urechi. Mami, m-a mai ţinut doamna să-i mai fac nişte modele! I-am făcut vâsc, flori, şi tot mai voia. Si colegii mă întrebau dacă nu am un ac în plus! Toţi voiau să încerce!

Azi e vineri. Iar eu mă bucur că mi-am stăpânit impulsul de a urca la etajul doi, la şcoală… Oricât ne-am dori o şcoală perfectă pentru copil, profesori fără vocaţie, oameni pentru care catedra este doar un loc unde să citeşti ziarul, pe aceştia îi va întâlni tot timpul. Iar eu sper să înveţe să-i înfrunte singur, şi să-şi câştige respectul lor prin merit şi prin muncă.

Săptămâna viitoare e iar vineri…

glob-quilling-vasc

Glob din catifea decorat cu vasc din margele

Prima felicitare de anul acesta îi aparţine Irisucăi. Am tras linie, ea are ceva mai mult timp liber decât mine, aşa că i-am explicat în linii mari ce vreau să facă, şi s-a conformat.

Pe catifea roşie i-am zis sa deseneze un cerc. A folosit un pahar mare, apoi a decupat cu foarfeca. Chiar pe final, i-am desenat eu agăţătoarea pentru glob. A cusut apoi o bandă de fetru subţire. Cam greu cusutul real cu aţă pe pânză, dar a mers.

glob-vasc-margele

Am descoperit în cutia ei cu mărgele – căci are o pasiune nouă, unele în formă de frunzuliţe… şi ne-a venit o idee… le-am cusut, împreună cu trei mărgeluţe roşii. A urmat glitter pentru decor şi l-am lăsat să se usuce.

La final, cartoane colorate, unul mic suprapus peste cel îndoit, şi felicitarea este gata. Ne mai gândim la mesajul de la interior. Timpul de lucru efectiv cred ca a fost vreo 20 de minute, cu tot cu explicaţii şi deşirat de vreo două ori. Se adaugă noaptea lăsată la uscat.

Astfel de globuri din hârtie, 2D, pot fi decorate prin absolut orice metode. Puteţi îmbina două astfel de cercuri, şi obţineţi iluzia unei sfere, şi puteţi umple de globuri brăduţul de acasă sau de la şcoală.

Atelierul de creatie

Cosulet cu franjuri

cosulet-franjurat3

Din seria „ce mai facem cu foarfeca de franjurat” este şi acest coşulet improvizat. Va arăta mult mai bine pe o rămurică de brad, şi este foarte simplu de confecţionat.

Primul franjurat a fost un tub de carton, pe care l-am şi tăiat. L-am spiralat apoi, cât mai strâns cu putinţă. Am franjurat apoi benzi de hârtie de lăţimi diferite, şi le-am lipit alternativ. La final mi-am dat seama că îmi e tare dor de primăvară… deşi iarna bate tare-tare la uşă.

Puteţi franjura şi cu foarfeca normală, atât că timpul de lucru va creşte. Puteţi economisi tăind simultan benzile de hârtie.

Spor la lucru!

Atelierul de creatie

 

Fulgi de nea din hartie – Idei creative, nr. 84

Una din ultimele apariţii ale colecţiei Idei creative (editura Casa) mi s-a părut, când am zărit coperta, ca fiind ceva simplu, indicat pentru copii. Dar… răsfoind-o, şi văzând minunăţiile prezentate acolo, mi-am dat seama că este de fapt pentru pasionaţii de orice vârstă.

Modelele cele mai simple sunt cele realizate prin împăturire. Dacă noi putem crea aproape orice model, doar dând frâu liber imaginaţiei, editura Casa ne propune de această dată câteva şabloane deosebite. Am ales ca exemplu pentru acest articol doi fulgi, primul, mai simplu, al doilea, 3D.

idei-creative84-casa3

Pentru primul fulg am împăturit pătratul de hârtie în şase. După ce am scotocit toată casa după un raportor să măsor un unghi de 60′, mi-am dar seama că nu am citit cu atenţie indicaţiile. Aveam pe filele cu modele de la mijlocul cărţii şi liniile ajutătoare pentru îndoire… Apoi, plângând încă după imprimanta mea, am copiat modelul pe fereastră, cum procedam acum vreo 30 de ani. Un pic de glitter şi fulgul este gata; va ajunge probabil pe o felicitare.

idei-creative84-casa1

Al doilea fulg este varianta 3D. A fost confecţionat decupând 6 benzi de hârtie îndoite, iar fotografia nu a reuşit să surprindă frumuseţea lui extraordinară.

idei-creative84-casa2

Cartea contine modele diverse, simple, 3D sau cu margele, si o puteti achizitiona din libraria editurii Casa, sau din librariile online: elefant, libris, librarie.

Cosulet-steluta, decoratiune din tub de carton

De când am primit foarfeca de franjurat aproape că am dat în mintea copiilor. Ornamentul de mai jos este o idee de demult, am avut când eram mică niste coşuleţe în genul acesta, ca ornamente pentru pom. Timpul le-a distrus, dar amintirea lor a rămas. Foarfeca cu pricina doar a readus-o în actualitate.

Aşadar, aveţi nevoie de un tub de carton, hârtie colorată, ceva hârtie deosebită de la ambalajele de sărbători.
cosulet-franjurat1
Îmbrăcaţi tubul în hârtie. Puteţi adăuga şi sclipici pe interior, pe partea centrală care se va vedea. O hârtie cu lăţimea de cel puţin o dată şi jumătate cea a tubului se îndoaie şi se franjurează, lăsând pe margini aproximativ un centimetru, pentru a o lipi pe tub. Se taie şi se potriveşte lungimea hârtiei cu cea a circumferinţei tubului, se lipeşte sus şi jos, pe tub, se adaugă benzi decorative care să acopere lipitura şi ornamentul este gata.

Extrem de simplu şi uşor, poate fi realizat cu puţin ajutor şi de copii mai mici, mai ales daca vreti sa-i incurajati în utilizarea foarfecei.

cosulet-franjurat2

Cu acest ornament voi participa şi la concursul În aşteptarea Crăciunului.


Vezi alte modele la Atelierul de creatie