Săptămâna verde, pentru păsărele | Talente de Năzdrăvani

Devine din ce în ce mai greu să organizezi, scoțând zer din piatră seacă, o săptămână verde senzațională. Improvizații ieftine, în care ne facem că muncim, bifăm activitățile și apoi ne batem cu pumnul în piept. Directivele curg de sus, să nu cerem bani părinților… Atunci de ce nu faci un sistem de decontare a cheltuielilor?! Aștept să văd cum funcționează fabulosul program anunțat pentru anul viitor cu 17 lei/elev finanțare de la stat. Îmi ajunge de zoo și Grădina botanică, sau de un bilet la teatru. Și în rest?!

Până și banalele „plantări de flori“ costă. De ce nu primim panseluțe de la primărie să le punem noi în parc? Tot pe bani vin și astea de la părinți. Sau cât timp vin produse, nu bancnote, este în regulă?

Anul acesta am avut în toamnă săptămâna altfel și acum, în aprilie (ca tot poporul), săptămâna verde. Inutil să spun că din octombrie nu mai erau locuri pentru vizită pe nicăieri, la teatre lista de rezervări full, chiar trebuie să dai pe-afară de creativitate ca să faci ceva.

În mod normal, orice ONG trebuie să răspundă solicitărilor venite din partea școlilor pentru activități altfel. Însă și aici sunt „riscuri“. De cele mai multe ori au un discurs standard, puține au oameni cu talent în interacțiunea cu copiii, sau capabile să improvizeze și să se adapteze imediat vârstei mici a interlocutorilor.

Astă-toamnă îmi scăpărase mie ideea montării de cuiburi pentru păsărele în copacii din curtea școlii.

Însă, din lipsă de scară înaltă, proiectul a picat. Societatea Ornitologică Română, filiala București, prin voluntarii ei, au fost alături de noi și ne-au dat altă idee: să instalăm în schimb o hrănitoare, căci și acesta e un mod de a le ajuta.

Zis și făcut, am instalat-o. Toată iarna am pus semințe de floarea soarelui, am înghețat cu camera în mână să vedem pițigoii, am îndurat dezamăgirea numărului mic de specii observate și am proiectat pentru primăvară instalarea de cuiburi. Între timp, au mai intrat bani în asociația de părinți din formularele 230 sau finanțarea de la stat, am reușit să ne luăm scară și, tot cu susținerea părinților, să construim cuiburi după desenele disponibile pe site-ul SOR.

Bineînțeles că nu poți obliga pe nimeni să se agite în proiecte educaționale, așa că nu mi-am imaginat nicio clipă că vom avea cuiburi fără număr și nu avem loc în curtea școlii să le instalăm. Oricum voluntarii de la SOR se ocupă de hrănitoarele din Parcul Tineretului, dincolo de gardul nostru, dacă ar fi fost cazul, treceam scara peste gard și montam în parc. Dar nu a fost.

Am avut opt cuiburi, dintre care unul respins pe motiv de entuziasm și trimis la revopsit înaintea instalării. Asta în condițiile în care unii au făcut câte două, dacă tot s-au apucat de treabă.

„Eu am uitat că trebuie!“

Ce să zic?! Dacă erai interesat, sigur când am anunțat făceai un plan, nu așteptai al doisprezecelea ceas. Poate că săptămâna aceasta altfel este un moment de duș rece pentru școală, în general, să realizăm că fără sprijin nu avem nicio șansă de a educa copiii pentru un anume comportament. Reciclare, protecția mediului, se învață greu și presupun o renunțare la confort.

Și pentru că tot eram prin curtea școlii, în săptămâna verde, iar gunoaiele se lăfăiau prin iarba proaspăt crescută, am împrumutat mănuși de la colegii mai mici, care au plantat flori, și am cerut patru voluntari. Oooo, cu ce entuziasm s-au oferit, fără să știe pentru ce! Când le-am spus, au strâmbat din nas. Doi s-au fofilat, fără să-mi spună, și-au aruncat mănușa și s-au dus la joacă.

Două fetițe însă au dus munca până la capăt, împreună cu încă un băiețel. Mai ales fetele erau foarte mândre de implicarea lor. Toți erau însă nedumeriți de ce serviciul de curățenie de la primărie, care are în administrare curtea, nu vine să și golească coșurile de gunoi… mai ales cel de la intrare, unde se strâng repede resturile.

În continuare, le urmărim să vedem când vor fi ocupate. Sunt șanse să se întâmple și acum, dar mult mai mari în iarnă.