Suna clopotelul. Despre punctualitate

punctualitate

Pentru a descarca fisierul, dati click pe imagine.

Am început ieri să las libere gândurile, şi, cu cât le las mai mult, îmi dau seama că se lovesc de lucruri care nu îmi sunt tocmai pe plac. Azi le voi lăsa un pic pe tărâmul punctualităţii, pentru că tot este prima săptămână de şcoală, şi cei mai mulţi dintre cititorii mei sunt părinţi sau cadre didactice.

Punctualitatea este, după părerea mea, o calitate care se educă, şi care ţine în mare, mare măsură, de gradul de civilizaţie. Îl admirăm toţi pe Carol I, primul nostru rege, dar câţi ştim ceea ce l-a enervat cumplit când a venit în România? Faptul că punctualitatea era o noţiune atât de abstractă încât aproape lipsea cu desăvârşire. A mers până acolo încât le-a făcut cadou oamenilor politici ai vremii ceasuri, poate aşa reuşeau să înţeleagă noţiunea de „întâlnire programată”. Nu mă hazardez să trag de aici concluzia că suntem un popor necivilizat, ci că trebuie să învăţăm că punctualitatea este o dovadă de respect pentru celălalt. Trec de introducere, şi ajung la subiectul principal: punctualitatea la şcoală. Cele mai dure legi de punctualitate le-am primit de la profesori. Ai întârziat, ai absenţă. Tragedia era când începeau să se strângă… Erau scutiţi de această lege colegii care veneau la şcoală cu trenul, şi care, oricât de devreme s-ar fi trezit, nu aveau cum să facă trenul să zboare. Dar dacă în cele mai multe cazuri ei ajungeau în timp util (şi se trezeau la 5, 6 dimineaţa!), noi, cei din oraş, ce scuză aveam? Ne trezeam la 7.15… şi nu aveam „timp”.

Am ajuns la catedră, şi, la rândul meu, aplicam regula. Intram în clasă când suna clopoţelul, şi în mai puţin de două săptămâni nu am mai avut întârziaţi, pentru că au înţeles că absenţa rămâne, iar faptul că e coadă la chioşcul de peste drum nu e problema mea. Apoi am schimbat regula: mai poţi intra în clasă cât timp strig catalogul, după care nu-ţi permit să mă mai deranjezi, nici pe mine, nici pe colegii care vor să fie atenţi. Iar tu rămâi cu absenţă nemotivată. De vreo 4 ani sunt părinte de şcolar, şi, dacă încerc ceva, e să-mi învăţ copiii punctuali.

Merg uneori la şcoală şi mă enervează la culme părinţii care „mai au ceva de discutat cu doamna”, deşi clopoţelul a sunat. Nu mă interesează că n-ai găsit X model de caiet, sau ce idee ţi-a venit ţie azi-noapte pentru serbarea de peste două luni. Tu, părintele acela vorbăreţ, iei 10 minute de matematică din ora copilului meu, şi laşi 20 de copii nesupravegheaţi, pentru că o ţii de vorbă pe doamna pe culoar. Îmi este jenă de fiecare dată când trebuie să o reţin pe doamna în pauză, pentru că acea pauză îi aparţine. Poate vrea să bea o gură de apă, poate vrea să se întindă pe fotoliu în cancelarie, să îndulcească o durere de spate. Poate pur si simplu vrea 3 minute de linişte. Îmi cer scuze de fiecare dată, şi încerc să fiu scurtă. Pentru că încerc să stau în papucii dânsei… Dar câţi încearcă?!

Apoi îmi vin în minte pretenţiile părinţilor. Cum adică să laşi copiii nesupravegheaţi în pauză? Nu, tu eşti acolo pe post de poliţist, pentru că eu, părintele, sunt incapabil să-mi educ copilul să nu se comporte ca-n junglă. Pentru că eu nu l-am învăţat ce înseamnă respectul: să-şi respecte colegii, să se poarte civilizat, să nu distrugă bunurile lui sau ale altora. Respectul se câştigă sau se impune. Iar punctualitatea este o dovadă de respect.

Punctualitatea este însă o calitate solicitantă. În primul rând, trebuie să vrei să ajungi la timp. Apoi trebuie să anticipezi toate piedicile, să reacţionezi şi să corectezi deriva. Dacă ştii că e trafic, pleci mai devreme. Dacă nu se poate rezolva, schimbă mijlocul de transport. Ce-aţi spune dacă, la şcoală, aţi primi de la învăţătoare trei cupoane de întârziere pe semestru? După ce le consumi, nu mai intri la oră decât la pauză? De câte ore petrecute pe culoarul şcolii ar fi nevoie să înveţi să ajungi la timp?

Nu sunt ceas elveţian, mi s-a întâmplat şi mie să deschid ochii şi să constat că telefonul a murit în timpul nopţii şi n-a sunat. Am teleportat copiii la şcoală, cu indicaţii clare, cum să bată la uşă, să ceară scurt scuze şi permisiunea de a intra, şi să deranjeze cât mai puţin când se dezbracă şi îşi scot lucrurile din ghiozdan. Eventual să şi explice doamnei la pauză că a fost un accident. Cu musca pe căciula aşteptam verdictul la prânz… ca să-mi spună că-mi fac prea multe probleme, X şi Y vin mereu pe la şi jumate… Doamna ce zice?! „Nimic!”

Ei bine, dacă nu vă place că în tara asta merge şi aşa, şi ştiţi că de regulă întârziaţi, treziţi-vă mai devreme. Eu sper să existe cât mai multe doamne care să pună piciorul în prag. Undeva există o limită. Trebuie doar s-o trasăm.

Gânduri la început de an scolar

DSC_0015

15 septembrie. Zi cu mari emoţii, zi pe care o aştepţi şi o urăşti în acelaşi timp. Singura mea zi, copil, cu adevărat fericită, a fost în clasa I, când aveam ghiozdan roşu cu Albă ca Zăpada, adus de tata de la Capitală, şi au mers cu mine ambii părinţi. În rest, am fost mereu singură, exceptând a VII-a şi a VIII-a, când mama a predat la mine în şcoală. Este motivul pentru care azi dimineaţă inima mea s-a rupt în două… pentru că am ales între cei doi copii ai mei. M-am frământat toată vacanţa, de când ştiam că vor merge la şcoli diferite. Am ales să merg cu Andrei, după ce mi-am făcut o mie de procese de conștiință, că el e primul copil, că se spune că pentru primul ai mereu o slăbiciune. Am ales să merg cu el pentru că era terminat de emoţie, pentru că mergea la şcoală nouă, cu colegi noi, la gimnaziu. Aproape că am plâns când am auzit că ambele festivităţi sunt la ora 9 şi nu s-a inventat încă teleportarea.

Ne-am trezit devreme. Am trezit-o pe Iris, i-am împletit părul. Andrei a mâncat, apoi ne-am îmbrăcat repede, toţi, ca la armată. La 8 eram gata şi am făcut poza noastră de început de an, cu amândoi. Iris ne-a spus pa… un pic tristă, un pic emoționată. Ea e „mare”. Merge singură la școală. Pe doamna o ştie, prietenii o aşteaptă, a fost ok cu înţelegerea. La sfârşitul anului am zis că merg cu ea, dar mă rog ca festivităţile să nu se suprapună, să merg la amândoi! Pentru prima dată mi-am dat seama ce uşor e să fii singur la părinţi, ai parte de toată atenţia!

Apoi am mai realizat ceva… toţi părinţii au liber în prima zi de şcoală, numai cadrele didactice nu! Trebuie să fie acolo, să zâmbească, să-i îmbrăţişeze pe cei mici, să fie judecate, criticate de părinţi, bunici, căţel, purcel, dacă s-au prezentat în standarde! Câţi ne gândim că undeva e un copil care ar da orice ca, înainte de a intra în clasă, să simtă căldura şi încurajările din ochii mamei?! Cei care ne conduc, şi care sunt atât de generoşi cu măsurile populare şi cu acordarea de zile libere pentru te-miri-ce minune, sunt curioasă, cum mi-ar onora mie dreptul de a cere liber? Azi, când am păşit iar cu emoţie în curtea şcolii, cu o mânuţă în mână, inima s-a risipit pe asfalt şi i-am strâns repede cioburile şi le-am pus la loc. În curând, parcă prea curând, mă voi întoarce la catedră. Va trebui ca în prima zi de şcoală să zâmbesc, să-mi îmbrăţişez elevii şi să nu mă gândesc că nu ţin de mână bucăţica din sufletul meu. Alinarea a sosit exact de unde nu mă aşteptam. Mami, când o să te întorci tu la şcoală, în prima zi, eu o să merg cu tine, să-ţi cunosc „copiii”.

Felicit cu această ocazie toate cadrele didactice pline de suflet şi pasiune care astăzi şi-au deschis inima pentru alţi 30 de copii, care s-au pregătit, cu mari eforturi, pentru a-i întâmpina cu zâmbetul pe buze. Vă doresc ca în acest an să aveţi parte de un comitet de părinţi care să vă înţeleagă şi să vă susţină, pentru că salariul dumneavoastră nu este bugetul clasei şi undeva există o limită, trebuie doar s-o trasaţi. Dacă munca ne-o asumăm, cu mult peste cele 8 ore pe zi, din care 4 la şcoală, restul nu ar trebui să fie problema noastră. Aveţi dreptate, nu este nici problema părinţilor, dar trăim din nefericire într-o ţară în care nimănui nu-i pasă decât teoretic. Luaţi cu înţelepciune deciziile între ce e musai necesar şi lucruri de care vă puteţi lipsi. Băncile nu trebuie să fie noi, dar acuarelele trebuie cumpărate. Nu e nevoie de perdele imaculate, dar de tonner la imprimantă, da. Se poate face carte şi cu Abecedar şi un caiet tip I, cum am făcut eu. Opţiunile sunt ale părinţilor, dacă, dincolo de tăbliţa cu cretă, decid să-şi ducă singuri copiii în mileniul III, când cei care ne conduc îi ţin în secolul XVIII.

Îmi este greaţă când ascult acum la ştiri cum se acuză: „cadrele didactice au fost cumpărate” de edituri şi bagă pe gât părinţilor auxiliare şi manuale. Iris a venit de la şcoală fără manual de matematică, pentru că cele de la şcoală sunt atât de rupte, încât nu pot fi folosite. Doamna speră să se descurce cu un auxiliar. Voi vedea mâine ce se decide la şedinţa cu părinţii. Dar, ca profesor, după ce am trecut prin teoria manualelor alternative, (şi dincolo de metodica ce-l pune pe primul loc pe lista instrumentelor de la clasă), nu pot să accept un astfel de sacrificiu. M-am felicitat că Iris a sărit clasa pregătitoare şi nu suntem acum clasa a II-a… habar n-am ce făceam!

Dragi părinţi, când sunteţi indignaţi de sistem, când nu vă place că unul şi altul decid după cum îi taie capul şi suferă copilul, poate vă gândiţi că, din 4 în 4 ani, aţi ales greşit, mai ales dacă aţi stat acasă şi aţi ales să nu vă pese. De la revoluţie încoace experimentăm, tăiem, ne batem cu pumnul în piept şi nu facem nimic! De ce să vă pese? Pentru că la şedinţa cu părinţii sunt mereu aceleaşi feţe. Pentru că pe la şcoală, pe măsură ce copilul creşte, daţi din ce în ce mai rar. Pentru că am auzit azi, la careu, pentru prima dată, în introducerea rostită de director, Vă reamintesc că în această unitate fumatul este interzis. Pentru că le-aţi cultivat copiilor ideea că la catedră stă un fraier pe un salariu de *****, care nu merită respect şi că nu ai nevoie de şcoală ca să ai succes. Câţi ştiţi cu ce s-au îmbrăcat copiii azi în prima zi de şcoală, şi pe ce au cheltuit banii de „pachet”? Vi se pare greu de respectat un cod de culoare (şi uniforma vă revoltă), dar nu e niciodată prea târziu să înveţi respectul. Am ascultat azi imnul ţării noastre, pus pe staţie, cu microfonie, în timp ce adolecenţi „revoltaţi”, îmbrăcaţi de paradă, ignorau momentul. Sunt momente în care ar trebui să intonăm singuri imnul naţional. De ce? Pentru că pe stadion fotbaliştii îl cântă. Pentru că pe podium gimnastele o fac fără să le fie ruşine. Nouă ne este… pentru că nu ştim să ne respectăm.

În zilele următoare veţi merge – sper – la şedinţele cu părinţii. Înainte de a arunca o bacnotă şi a răsufla uşuraţi că gata, v-aţi făcut datoria şi în acest an şcolar, gândiţi. Gândiţi în grup, cum puteţi lua decizii economice rentabile pentru întreaga clasă. Nu toţi au acelaşi număr de zerouri disponibile şi calculaţi şi timpul pe care părinţii lui X şi Y îl cheltuiesc când fac voluntariat la clasă şi merg cu maşina personală să cumpere, pentru toţi, materiale. Dacă consideraţi că în ţara asta se poate, demonstraţi făcând, nu arătând cu degetul!

Lapte scolar. Da sau nu?

lapte-scolar

Săptămâna trecută am avut ocazia să particip la o întâlnire mai pe gustul meu şi al cititorilor mei, sau mai bine zis mai aproape de grupul de vârstă care ne interesează, acela al preşcolarilor şi şcolarilor mici. Întâlnirea, la care au mai participat mămici de „vârstă” apropiată, avea ca punct central programul de consum al laptelui la copii, şi în special programul din şcoli şi grădiniţe. Campania este susţinută de Tetra Pak, lider în industria procesării si ambalării alimentelor, şi îşi propune să contribuie la creşterea nivelului de informare a părinţilor şi cadrelor didactice despre necesarul nutriţional al copiilor şcolari şi preşcolari şi despre felul în care bunele obiceiuri alimentare sunt formate şi încurajate în familie, în grădiniţe şi şcoli.

Pentru că nu sunt prima care scrie despre eveniment, vă invit să vedeţi şi alte puncte de vedere, nu doar al meu. Au mai scris Mamica Urbană, Meseria de părinte, Tu şi bebe, cel puţin ce am apucat şi eu să citesc până acum. Am ţinut musai să ajung la întâlnire, pentru că eu mă lovesc cumva în fiecare zi de laptele din şcoli, şi pentru că anul trecut am reţinut concursul din machete de lapte, la care nu ştiu până la urmă cum a participat clasa noastră.

Nu reiau informaţiile generale, le găsiţi în articolele fetelor. Pentru mine a fost prima întâlnire abordată diferit: am avut în spate, aparent cufundate în tainele jocurilor, o pereche de urechiuşe care au auzit şi reţinut mai mult decât mi-aş fi imaginat. Era o întâlnire în care se discuta modul prin care noi, ca părinţi vom reuşi să ducem mesajul la receptorul potrivit: este important să consumi lapte, pentru motivele X, Y, Z. Am pus copilul să stea cuminte, i-am zis să se joace, să facă ce vrea ea, dar să stea liniştită, căci ce se va discuta acolo nu este pentru copii. A fost suficient pentru a-i trezi antenuţele, şi nu m-am înşelat.

Discuţia a ajuns la faptul că un copil are nevoie de a doua cană de lapte pe zi, iar pe lângă acestea, şi alte preparate din lapte. A doua afirmaţie a fost aceea că copiii nu trebuie să sară peste micul dejun. Masa aduce 30% din necesarul energetic al zilei, îi „trezeşte” şi îi menţine în formă dimineaţa în timpul activităţilor.

Pornind de la acestea, sunt câteva comportamente ce trebuie schimbate – şi nu e vorba de cele ale copiilor, ci de ale părinţilor.

  • Dimineaţa te organizezi în aşa fel încât copilul să aibă timp să mănânce acasă. Pui ceasul mai devreme, laşi hainele pregătite de seara, nu contează, eşti adult, se presupune că eşti responsabil. Copilul trebuie să stea la masă şi să-şi primească laptele, cerealele, sau orice variantă potrivită vârstei sale. O ronţăială în maşina, sau minuscula gustare de la grădi nu vor înlocui micul dejun din bucătărie. Să fim serioşi, vouă v-ar ajunge o felie de pâine, slab unsă cu ceva ce ar putea fi pate sau branză, şi o cană de ceai? Nici un sendviş în maşină nu schimbă nimic. Apoi, ce strecori în ghiozdan? Un măr, o banană, sau un corn cu ciocolată, că sigur îi place şi îl mănâncă? Asta ca să stea probabil neuronul tău liniştit, că ţi-ai făcut datoria de a hrăni copilul dimineaţă. Primele două sunt o variantă corectă. Normal, mai există şi aceea a banilor de buzunar, cu care mai mult ca sigur îşi va lua pufuleţi sau chipsuri… Dar poate vă mai gândiţi. Tu, ca părinte, trebuie să dai exemplu. Să te aşezi dimineaţa la masă, să laşi cafeaua şi tigara pentru cele 5 minute de adaptare la birou, şi să-ţi iei, corect, micul dejun. Stând pe scaun, mâncând liniştit, mestecând.
  • Ajungem la a doua cană de lapte pe zi. (În cazul fericit în care dimineaţa a primit totuşi o cană de lapte, sau un bol de cereale, şi putem considera că prima cană a fost.) Ce facem cu cea de-a doua? Mulţumită programului „lapte şcolar”, copiii au ocazia să primească prima cană, sau cea de-a doua, asta dacă au fost educaţi corect sau sunt încurajaţi în acest sens.
    Despre ce vorbesc… despre miile de copii care se duc la şcoală cu ideea, luată de acasă, că dacă este gratis, este prost. Dacă este gratis, poţi să-ţi baţi joc. Căci asta se întâmplă… în fiecare clasă, laptele rămâne, copiii nu îl beau. Unii beau câte două, căci profită că este. Ştiţi banala întrebare, Ce-ai făcut azi la şcoală? Cu ea îi aştept la prânz. Am completat-o de multă vreme cu Ti-ai băut laptele? Dacă nu l-au băut, ai mei îl aduc acasă. Îl folosesc tot ei la cereale, sau îl găsesc seara gata băut, după ce l-au combinat cu ceva la o gustărică de amiază. La fel şi cornul – care numai corn nu e, e mai mult pâine. Îl aduc acasă, şi la prânz îl mănâncă. Întotdeauna e mai moale decât pâinea de ieri.

Sunt grădiniţe – şi sunt multe -, cele cu program scurt, care sunt în programul de lapte, şi care, la gustarea de la ora 10, când fiecare copil desface pacheţelul de acasă, nu îi lasă pe copii să mănânce laptele. Îl pun în ghiozdănel, să-l ia acasă. Aşadar, în loc să-i învăţăm de mici să bea acel lapte la ora 10, sabotăm programul în faşă… Laptele ajunge acasă, unde nu este dat copiilor. Mama îl foloseşte la cafea ori la prăjituri. Copilul primeşte alt lapte, de calitate, nu cumva să i se dea cel gratuit. Nu cumva să se obişnuiască că în acea cutie e o cană de lăptic numai bun de băut. Cine te opreşte să-i dai a treia cană de lapte? Care să aibă pe el văcuţe, floricele sau alte decoruri! Dacă legea ar permite, ar fi şi pe ambalajele de la şcoală, care, apropo, sunt tot ale marilor producători de lapte ambalat, dacă citiţi datele. Care e diferenţa între Dorna la cutie de un litru şi Dorna la 200ml? Ambalajul ce pare ieftin? Nu este ieftin, este acelaşi ambalaj Tetra Pak. Doar că nu este imprimat, colorat, făcut să atragă privirea la raft.

Dacă părinţii, din nepăsare, nu încurajează programul, pasăm responsabilitatea la cadrele didactice.

Tineţi minte vremurile în care ceea ce spunea doamna era sfânt? Mama nu avea drept de replică? Păcat că tot părinţii – da, noi – am contribuit la devalorizarea acestei imagini. Câţi copii se duc la şcoală pornind de acasă cu ideea, asimilată din discuţiile părinţilor, că la catedră stă o fraieră care abia are ce mânca din salariul ăla de nimic, că dacă ar fi fost ceva de capul ei, nu era acolo, spărgându-şi plămânii şi tocându-şi nervii să le conecteze cele trei sinapse ale odraslei, sinapse ţinute la căldurică prin ţări pe care amărâta respectivă le vizitează doar cu gândul. Aşadar, cum să îţi convingă tocmai ea odrasla că laptele ăla nu e otravă, când tocmai l-ai învăţat tu că nu îi datorează respect? Că laptele este singura sursă corectă de calciu pe care o poţi primi? Că suplimentele de pastile nu sunt o soluţie?

Nu, nu vreau să fiu în locul persoanei de la catedră, care îşi doreşte să schimbe lucrurile, dar este legată de mâini şi de picioare. Cum să le explice valoarea, când copiii calcă laptele în picioare, la propriu, iar ea trebuie să spele apoi clasa, căci reducerile de personal şi salariile nu aduc prea mult personal auxiliar în şcoală… Fotbal cu cornuri, bombe de la fereastră… vai de trecătorii care se nimeresc pe-acolo. Dacă aţi văzut acest spectacol sinistru, poate reuşiţi să vă întrebaţi din banii cui se plăteşte acel lapte. Nu este gratis, îl plătim noi, cu cei peste 60% taxe şi impozite pe venit. Dacă vă amintiţi povestea Banul muncit (după Alexandru Mitu, pe vremea noastră se studia), poate nu e încă timpul pierdut să vă învăţaţi copilul să vă respecte munca. Să vadă şi să aleagă ceea ce este bine şi ceea ce este rău. Să îl învăţaţi să aleagă ceea ce mănâncă şi să mănânce sănătos.

Dacă nu ştiaţi de ce, vă spun… căci la mine „fixarea cunoştinţelor” a avut loc pe drum, când Iris îmi spunea că habar n-a avut că folosim calciul în atâtea locuri în corp: pentru oase, pentru dinţi, pentru muşchi… şi că le va povesti a doua zi şi celor două prietene ale ei care nu beau laptele, să le convingă şi pe ele.

Acum, după ce m-am răcorit un pic, trag linie: un bol de cereale dimineaţa, lăpticul de la şcoală, iaurtul de seara, brânzica şi caşcavalul, şi stăm bine. Nu bem sucuri colorate, şi alegem apa. Mă bucur că i-am făcut să descopere limonada, şi le place şi s-o prepare la storcător, şi s-o consume. Nu luam chipsuri, dar recunosc, nu ne abţinem la ciocolată şi îngheţată. Şi citim etichetele. Nu ne permitem să mâncăm bio, dar nu ne lipsesc fructele, legumele, şi măcar ne străduim. Nu devenim indiferenţi, nu acceptăm realitatea pentru că nu o putem schimba. Încerc să îi învăţ că în lumea asta mare, tu eşti cel care decide pentru tine, şi nimeni nu te poate obliga să accepţi lucrurile care te deranjează. Dar întâi tu trebuie să faci două coloane… Trece pe cea de recomandări şi lăpticul de la şcoală!

Vezi si LapteScolar.ro

Manualele digitale si sperantele utilizatorilor

Am păşit grăbit într-un nou mileniu, am luat cu noi tot ce secolul XX ne-a oferit, şi am pus multe speranţe pentru viitor. Tehnica pare în ultimul timp să fie cea care ne prinde şi ne aruncă în vârtejuri ameţitoare, şi de la an la an simt că îmbătrânesc, şi efortul de a ţine pasul este tot mai mare. Acum aproape 15 ani s-a luat hotărârea ca şcoala să se transforme, să ofere copiilor mai mult, mai ”altfel”, şi s-au introdus manualele alternative. Schimbarea am prins-o pe băncile facultăţii, şi entuziasmul de viitor dascăl a primit din tot sufletul această initiativă. Seminariile de metodică erau o plăcere, strategiile noastre de alegere a manualelor, căutarea punctelor forte şi a celor slabe ne transformase în critici visători. Entuziasmul s-a frânt repede. Înainte de a păşi în cancelarie aveam deja în minte toate manualele, ştiam pe care îl vreau, cu care voi lucra… până când realitatea te ucide. Eşti informat scurt şi la obiect că scoala a comandat acum X ani manualul Y, şi că vei lucra după acela, asa cum lucrează toată catedra. Nu vii tu, absolvent visător şi cu fluturaşi în cap să ne spui că nu e ok. Ce dacă manualul A e prea stufos pentru o clasă de real, sau una de economic, sau manualul B este prin de aiureli… asta e situaţia, descurcă-te.

Mă întorc din nou pe băncile facultăţii, unde era cât pe-aci să pic examenul de metodică-oral, pentru că dinozaurul aflat în faţa mea era încă în epoca magnetofoanelor şi diapozitivelor, iar eu îmi argumentasem planul de lecţie cu un biet laptop cu proiector, ca materiale auxiliare. Da, ştiu, îmi veţi spune că e lipsită de respect afirmaţia mea, dar să predai în anul 2000 cursul pe care l-ai scris în anii 70 era pentru mine un chin, mai ales la nivel de mentalitate…

Ceea ce îndrăznea să viseze absolventul de atunci este acum pe cale să devină realitate în câţiva ani: manualele digitale. Ce mi-aş dori eu acum, dacă m-aş întoarce la catedră, de la un astfel de manual?! În primul rând, calitate la nivelul informaţiei. Imagini color, hărţi, animaţii, susţinerea informaţiilor cu documente de arhivă (mai ales filme, acolo unde există). Un manual digital nu se cântăreşte la tipărire, nu se taie pe format, cu număr rentabil de pagini pentru buget. El trebuie să satisfacă atât nevoile profesorului, ca material ajutător, cât şi curiozitatea elevului. Dar mai ales să ofere punctele de plecare atunci când doreşti să aprofundezi. Un profesor foarte drag mie, care din păcate ne-a părasit, ne spunea că nu vrea decât să învăţăm cum să învăţăm şi să găsim ceea ce căutăm. Nu cantitatea de date memorate ne va da un plus, căci de aceea alţii au scris tabele cronologice. Dar degeaba avem unul, dacă nu ştim ce căutăm în el. Este ceea ce admir la copii de azi, care sunt în stare să găsească ceea ce caută. Nu să dai pe google ”Matei Basarb referat”, să iei cu copy/paste orice găseşti, şi să bifezi o temă, ci să cauţi surse multiple, argumente pentru care politica lui a reprezentat un punct de referinţă în istoria Tărilor Române. Poate că visez prea mult, dar aş vedea aceste manuale legate direct de o bibliotecă online pentru elevi, la care să te poţi loga gratuit cu contul creat la primirea manualului. Undeva, la sfârşitul lecţiei, rubrica Vrei să ştii mai multe? Recomandări… şi enumerate 10 articole. Învăţăm toţi despre monarhia în România, ştim anii de domnie ai regilor noştri. Dar nu le-am citit jurnalele, nu i-am văzut în filme de arhivă, nu i-am cunoscut. Iar această barieră poate fi trecută.

Încerc să revin la realitate, şi îmi dau seama că ajung din nou la acel elev de referinţă, care vine la şcoală dornic să înveţe. Care îşi respectă profesorul şi nu compară fişa lui fiscală cu telefonul pe care mama sau tata i l-a dat cadou de ziua lui. Acel elev care nu se gândeşte la ultimele parade de modă, ci la testul de a doua zi. Acel elev pentru care şi eu m-aş întoarce la catedră…

lectia-verde

Gândurile de mai sus au încercat să răspundă la provocarea lansată de BlogalInitiative, cum văd eu viitorul în educaţie. Deocamdată îl văd trist. Cât timp noi, părinţii, considerăm profesorul o marionetă la catedră, ce nu merită respect şi credit, cât timp nu avem pretenţii de la copiii noştri, să respecte acei oameni, nu vom ajunge nicăieri, cu niciun manual de mileniul 3.

Am avut ocazia să răsfoiesc un astfel de manual digital. Îl deschisesem deja pe calculator, şi mi-a ajuns în faţa ochilor şi la Bookfest, când o fetiţă a venit la mine cu un ipad să mi-l prezinte. Am reuşit să văd cu această ocazie aplicaţiile video ale manualului, care nu sunt disponibile în forma pdf. Lecţia verde – Creează-ţi mediul! este primul manual digital realizat în România şi propune un curs ecologic interactiv pentru elevii claselor III-VII (copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 13 ani). Se adresează elevilor, profesorilor, dar şi părinţilor, marcând începutul unei noi etape în dezvoltarea mijloacelor educaţionale româneşti. Manualul a fost lansat la iniţiativa Holcim România, dezvoltat cu avizul şi în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, în 2004, iar în 2013 a fost disponibilă şi aplicaţia pentru  iPad.

La nivel de informaţie manualul mi-a plăcut. Însă m-a dezamăgit la nivelul graficii folosite, în totalitate digitală. Nu am zărit fotografii relevante, animaţii, mi se pare aiurea să vorbim despre natură, despre ce încercăm să protejăm, şi să nu vedem realitatea. De ce să protejez apele pentru o balenă vectorizată, sau o pădure tropicală desenată? Educaţia pentru protejarea mediului trebuie să atingă, din punctul meu de vedere, alte puncte sensibile ale sufletului uman. Începând cu acel punct care să spună locul acestui ambalaj nu este pe jos.

Ce v-ati dori voi de la manualele digitale?

Idei pentru bobocei la inceput de an

ratuste-boboceiMai avem doar câteva zile şi începe anul şcolar. De-o parte sau de cealaltă a catedrei, toţi avem aşteptări şi speranţe. Personal am încă odată emoţiile primului clopoţel, căci prinţesa mea cea mică merge la şcoală. Am plâns când am luat uniforma, am mai dat apă la şoricei când s-a îmbrăcat cu ea, căci pentru mine va fi mereu gâza de 2850g.

Dar luni de dimineaţă vom fi la şcoală. Codiţe, fundiţe şi ghiozdănel.

Acest articol nu va da, cum v-am obişnuit până acum, idei de început de an. Găsiţi câteva prin arhivă dacă doriţi. Este un apel către toate cadrele didactice care urmăresc acest blog de a lăsa un comentariu cu un răspuns la întrebarea

Ce le-aţi pregăti/le pregătiţi celor mici (clasa pregătitoare mai ales) în prima zi de şcoală?

Nu vă gândiţi că va vedea cineva ideea şi o va copia. Gândiţi-vă doar că nu veţi aduce zâmbete doar pentru 25 de copii, ci poate mult mai mulţi se vor bucura de acea idee. Ştiu că există, din păcate, tristul obicei de a nu împărtăşi nimic colegilor, de a fi primul care face ceva, singurul care are un anumit lucru în clasă. Vorbesc în cunoştinţă de cauză, mai ales că am primit feedback la materialele pe care eu le ofer gratuit pe site. Nu găsesc acum mesajul, să-l citez, dar era ceva de genul: bucur că am găsit aceste decoruri! Le-am văzut la o colegă, dar nu a vrut să mi le dea, sau să-mi spună de unde le are. Vă rog să mi le trimiteţi şi mie.

Dacă cer prea mult, îmi pare rău. Pentru că cei care citiţi acest mesaj, pe mail, pe facebook, sau în orice alt mod, aţi folosit măcar odată un articol de pe acest blog. Măcar pentru atât acordaţi 3 minute unui răspuns, şi să încercăm să aducem cât mai multe zâmbete în prima zi de şcoală.

Dacă veţi comenta în calitate de părinţi, specificaţi vă rog acest lucru, clasa, 0 sau 1, şi ce aşteptări aveţi sau au copiii în prima zi de şcoală.

Mulţumesc anticipat tuturor celor care vor participa la acest maraton al ideilor.

PS: Raluca, sper sa te ajute! Altă idee nu am avut.

 

Scoala altfel, o saptamana ce n-ar trebui sa fie exceptia de la regula

Săptămâna aceasta şcolarul meu s-a reîntors la activitatea lui cotidiană… mersul la şcoală, cu corvoada temelor, enervarea părinţilor… Dar nu asta e important. Duminică îi spun copilului să-şi pregătească ghiozdanul, căci îl văzusem zăcând sub birou cu gura căscată. Ghiozdanul, nu copilul. Extrem de senin, îmi spune că lui nu-i mai trebuie ghiozdan în săptămâna ce urmează, că doamna le-a spus că vor face altfel şcoala. Stai şi dezbate, cum adică fără ghiozdan… şi ce a vrut doamna să spună. În final am reuşit să aflu că semestrul doi începe cu o săptămână specială de şcoală, "altfel". Abia atunci mi-a picat şi mie fisa, era vorba de "Şcoala altfel". Stai şi explică-i copilului cum că nu e vorba de prima săptămână, ci de ultima înainte de Paşte… dezamăgire mare. Am încercat apoi să aflu de ce nu are nevoie de ghiozdan. Pentru că nu vom face lecţii! A reţinut esenţialul, dar nu a putut să-mi spună ce vor face mai exact în acea săptămână.

Săptămâna 2-6 aprilie este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit "Şcoala altfel". În această săptămână nu se organizează cursuri, iar scopul programului este implicarea tuturor copiilor (preşcolari/elevilor) şi a cadrelor didactice la acţiuni variate, în contexte nonformale.
Tipurile de activităţi care se organizează în săptămâna menţionată, durata acestora, modalităţile de organizare şi responsabilităţile se stabilesc în consiliul profesoral şi se aprobă de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ. Se recomandă elaborarea unor proiecte care să urmărească şi să permită realizarea unor obiective educaţionale prin activităţi care, în programul normal din perioada cursurilor, nu se pot desfăşura. 

Elevii şi cadrele didactice vor alege activităţile la care doresc să participe din lista celor propuse de unitatea de învăţământ. Pot fi implicaţi părinţii care doresc acest lucru, sau alţi parteneri. Activităţile vor fi organizate în fiecare zi lucrătoare, acoperind cel puţin numărul de ore prevăzut în orarul obişnuit. Elevii au obligaţia de a participa la activităţile pentru care s-au înscris, absenţele fiind înregistrate în catalog la rubrica "Purtare". 

Înainte de a trece în revistă tipurile de activităţi recomandate, nu mă pot abţine să nu mă întreb, în primul rând ca părinte, de unde vor fi fonduri pentru astfel de activităţi? Mă gândesc în primul rând la copiii din mediul rural, pentru care vizita la un muzeu nu înseamnă numai biletul de intrare, ci şi costurile deplasării. La prima şedinţă cu părinţii din acest an, ni s-a prezentat acest program, cu menţiunea că, dacă vor exista fonduri, sau îşi vor permite toţi copiii din clasă, vom avea şi o excursie. A doua observaţie, care e în ton cu voluntariatul la care educatorii sunt continuu obligaţi, este legată de această prevedere: Activităţile vor fi organizate în fiecare zi lucrătoare, acoperind cel puţin numărul de ore prevăzut în orarul obişnuit. Aşadar, nu contează cât stai peste program, căci te doare inima să întrerupi o activitate plăcută cu clopoţelul, dar nu cumva să stai mai puţin… Şi banuiesc că nici nu se pune problema de plata orelor suplimentare.

Tipuri de activităţi recomandate:

  • activităţi culturale;
  • activităţi tehnico-stiintifice;
  • activităţi sportive;
  • activităţi de educaţie pentru cetăţenie democratică, pentru promovarea valorilor umanitare (inclusiv voluntariat, caritate, implicare activă în societate, responsabilitate socială, relaţii şi comunicare etc.);
  • activităţi de educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos (inclusiv referitoare la dependenţa de calculator, siguranţa pe internet etc.);
  • activităţi de educaţie ecologică şi de protecţie a mediului (inclusiv colectare selectivă, economisirea energiei, energie alternativă etc.);
  • activităţi de educaţie rutiera, PSI, educaţie pentru reacţii corecte în situaţii de urgenţă etc.

Aceste activităţi se vor organiza sub diferite forme, ca de exemplu:

  • ateliere de teatru, dans, muzică, arte plastice, educaţie media şi cinematografică;
  • competiţii organizate la nivelul şcolii;
  • mese rotunde, dezbateri;
  • activităţi de voluntariat sau de interes comunitar;
  • campanii antitutun/antialcool/antipoluare/de prevenire a delincventei juvenile/de prevenire a traficului de persoane etc.;
  • proiecte comunitare, de responsabilitate socială;
  • educaţie de la egal la egal (peer-education);
  • schimburi de experienţă;
  • vizite de studii;
  • tabere/şcoli de creaţie sau de cercetare;
  • parteneriate educaţionale şi tematice pentru dezvoltarea aptitudinilor pentru lucrul în echipă şi în proiecte. 

Ar fi loc pentru implicarea tuturor asociaţiilor şi ONG-urilor, care primesc bani de la buget. Aş merge până acolo cu proiectul încât toate asociaţiile să fie obligate să presteze activităţi în colaborare cu şcolile în această perioadă. Anul acesta sper ca proiectul să iasă suficient de bine încât el să se menţină şi în anii următori, şi să putem spera că, pornind cu o floare, vom aduce primăvara. Şi vom reuşi să schimbăm ceva în şcoala românească. Unde, ca să fim cinstiţi, activităţi de genul acesta ar trebui să existe tot anul, şi nu să le privim ca momente rare şi atât de ieşite din comun.

Dar… nu pot să nu mă gândesc şi la oamenii care trebuie să pună în practică aceste activităţi. Oameni cu un salariu mult sub decenţa funcţiei pe care o ocupă. De la care avem întotdeauna pretenţia de a-şi depăşi atribuţiile. De a organiza lecţii moderne, dar pe proprii bani. Nu mai sunt demult la catedră, dar simt că această săptămână nu le va fi deloc uşoară. Nu am găsit încă instrumente menite să le uşureze misiunea, dar cred că suntem pe calea cea bună. Iată o idee, de a beneficia de bilete gratuite la muzee şi grădini zoologice. Campania se desfăşoară la nivel naţional. Mai multe detalii găsiţi aici.

A treia editie a acţiunii "Săptămâna familei, săptămâna fără TV" va avea loc în aceeaşi săptămână a Şcolii altfel.
Stiai ca anual copilul tau petrece mai multe ore in fata televizorului decat la scoala?
Stiai ca televizorul, prin continutul neadecvat pe care-l promoveaza uneori, poate propaga in randul copiilor atitudini antisociale precum: dezinhibitia, desensibilizarea fata de victime, afectarea operationalitatii sistemului cognitiv, invatarea de tehnici de agresiune?
Ce se va intampla in aceasta saptamana?
In aceasta saptamana vom ruga parintii ca TV-ul si calculatorul sa fie inchis (sau macar limitat la max. o ora pe zi pentru copii). Se vor propune actiuni impreuna cu familia si scoala, in special in aer liber.
Obiectivele acţiunii:

  • constientizarea parintilor privind pericolul TV si internet-ului in educatia si formarea copiilor
  • educarea parintilor in ceea ce priveste controlul parental: setarea browserelor pt. a se evita accesarea unor situri cu continut neadecvat, selectarea programelor TV potrivite si excluderea canalelor cu continut neadecvat
  • regasirea timpului petrecut in familie

Zibo.ro va propune:

  • 3 aprilie 2012. INTRARE GRATUITA la peste 250 muzee si gradini zoologice in toata tara. Pentru a beneficia de gratuitate, toti copiii vor trebui sa aiba asupra lor 
    BILETUL de INTRARE GRATUITA. Click aici pentru a-l descarca.
  • 4 aprilie 2012. Simpozioane la Bibliotecile Judetene. Oficialitati si personalitati locale vor citi povesti copiilor.
  • alte actiuni
Saptamana Altfel

In vizita la Muzeul Antipa din Bucuresti

Muzeul de istorie naturala Grigore AntipaVineri am ajuns şi noi, într-un final, la muzeul Antipa – varianta de după renovare. Am aşteptat, pentru că am promis unui prieten din provincie că mergem împreună. Ne-am dus cu mari speranţe că vom vedea ceva revoluţionar în materie de muzee bucureştene, dar am avut senzaţia puternică a două proverbe… cel cu sacul la pomul lăudat, şi cel cu leopardul de dincolo de gard. Nu înţeleg şi pace de ce a durat trei ani…

Dar să le iau pe rând. Am ajuns la muzeu înaintea prietenului nostru. Afară – aproape ger. Stăm cinci minute să ne jucăm pe punctul de informare, Andrei vrea musai să caute unde stăm, unde e şcoala lui. Al doilea nu merge, aşa că încerc să evit o ceartă între pitici, şi să intrăm. Nu ratăm ocazia să facem o fotografie cu girafa de la intrare, pierdută sărmana pe gazon.

Urcăm scările. Două uşi, una pe stânga, una pe dreapta. Pe cea din dreapta scrie programul de vizitare. Pe cealaltă scrie "Ieşire" şi "Intrare grupuri organizate". Fac greşeala să intru pe aceasta. Un gardian războinic mă întâmpină. Întreb politicos de o sală de aşteptare, căci ne e cam frig afară. "Nu avem aşa ceva! Şi intraţi pe uşa cealaltă". Bon. Recuperez copiii, intru pe cealaltă uşă, unde mă întâmpină… acelaşi gardian! M-am simţit ca în filmele cu proşti, căci ambele uşi foloseau acelaşi spaţiu. De data asta nu se ia de mine, mă întreabă dacă am bilete. De unde să am?! Că doar nu se vând la metrou. Nu avem timp să ne desmeticim, că o doamnă cam nemulţumită de locul ei acolo, şi deranjată probabil de aiureala mea de mamă congelată cu doi kinderi puşi pe şotii, mă împinge mai mult spre unul din automatele de bilete. Încerc să citesc cum că aparatul nu dă rest, trebuie să ai suma potrivită. Reuşesc să îmi dau seama că se poate şi cu cardul, timp în care doamna vorbea continuu, câţi suntem, ce vârstă avem, care e şcolar şi care nu. Scot cardul… mi-l ia efectiv din mână şi-l bagă în aparat, selectează repede biletele şi mă pune să scriu pin-ul. Îmi pune biletele în mână şi pleacă.

Poate sunt eu exagerată, dar nu m-am născut tâmpită. Şi dacă am scos cardul să plătesc, înseamnă că cel puţin odată în viaţa mea am folosit un bancomat, şi ştiu să folosesc indicaţiile de pe un ecran. Apoi m-am întrebat de ce a dispărut postul casieriţei, dacă doamna tot cu asta se ocupă?! Şi n-ar trebui oare, dacă e automat pentru bilete, să îşi ia vizitatorul singur!? Asta e, vizita noastră a început prost. Am înţeles că nu au o sală de aşteptare. Dar am căutat disperată din priviri o băncuţă, ceva, pe care să ne putem aşeza, să ne dezbrăcăm, mai ales că este cald în muzeu. Nu există. Aveam experienţa vizitelor trecute, şi venisem cu rucsacul cel mare. Sperasem eu să existe garderobă, dar nu era… mă rog, erau lângă toalete niste suporturi cu umeraşe, părăsite, probabil vor amenaja. Sau nu… Îmi mulţumesc că sunt de fel pesimistă, şi îndes căciuliţe, fulare, mânuşi, geci de iarnă, pregătindu-mă cu ditai rucsacul de expediţie în muzeu. Arunc un ochi pe schiţă, itinerariul e acelaşi. Subsol, parter, etajul 1. Încă nu ne-a sosit prietenul, aşa că aruncăm un ochi în magazin. Preţuri… să nu te atingi de ele. Mai ales că ai mei au zărit un insectar superb, turnat în plastic, "doar" la vreo 1500 lei… Revenim. Tocmai apare şi prietenul nostru, şi intrăm în muzeu. Copiii sunt încântaţi de dispay-urile electronice de la diorame. Păcat că nu au toate. Constat cu plăcere câteva efecte de lumină în dioramele acvatice, câteva plasme pe perete. Dar nu am putut să nu mă întreb de ce a durat 3 ani!? Căci, la diorame, era schimbată faţada, decorul din spate, împrospătată vopseaua şi bine scuturate de praf.

Am parcurs etapele în ritmul copiilor, destul de încântaţi. Noi am fi dat orice pentru o bancă. Mi-ar fi plăcut să putem sta jos în faţa dioramelor, să povestim cu copiii despre cea ce vedem. Dar dorinţa ne-a fost îndeplinită abia sus, în sala fluturilor. Şi, la final, sus lângă scări, două băncuţe. Ne-am aşezat şi am lăsat copiii să se întoarcă la peşteră, şi la sala cu oase de dinozauri în pardoseală. Ne-am odihnit şi ne-am pregătit să ieşim din muzeu…

Poze nu avem. Fotografiatul este interzis. La Luvru am avut voie… dar la Antipa nu. De ce – nu înteleg. Doar nu au concurenţă pe "piaţă", şi tot la ei revenim…

Pilot Frixon, da sau nu?

De la începutul anului şcolar, singurul lucru cu care Andrei m-a tocat mărut, precum picatura chinezească, a fost pixul asta „magic”. Atât de magic, că toată clasa are, şi e musai, neapărat nevoie să aibă şi el. De obicei sunt contra mişcărilor de val. Dacă toată lumea se aruncă cu capul înainte, nu e un motiv s-o faci şi tu. Pe lângă asta, sunt de părere că, dacă greşeşti, poţi tăia frumos cu o linie orizontală şi scrie alături, mai ales că nu s-a schimbat regula acesta la examene, din câte ştiu. În plus, dacă tot nu poţi şterge, poate îţi dai silinţa să scrii frumos. Nu caligrafic, că şi eu am scris ca o mâţă, dar curat şi îngrijit.

De când am renunţat la caiete tip I, şi am trecut la tip II, Andrei a început să scrie oribil. Dezordonat, în toate direcţiile în care poate bate vântul pe rânduri, şi din ce în ce mai ilizibil. Nu vreau să trec la lecţii de caligrafie, dar trebuia să fac ceva. I-am promis că îi cumpăr minunea asta de pilot frixion, dar vreau să se străduiască să scrie frumos, ca la începutul anului. Copilul fericit, jubilează şi promite marea cu sarea, eu îi dau o şansă… şi cumpăr pixul.

Dacă nu ştiţi, minunea scrie şi şterge perfect.

După o săptămână i l-am confiscat. Schimbări majore nu erau, dar, în schimb, temele durau de două ori mai mult. De ce? Pentru simplul motiv că fiecare literă trebuia ştearsă de câteva ori şi rescrisă. Iar când am văzut şi tema la matematică, re-scrisă în acelaşi stil, am pus punct aventurii cu pilot frixion.

L-am pus sus. Şi va sta acolo până când stiloul clasic va rezolva problemele, iar pilot va veni doar să rezolve mici greseli.

În schimb anul viitor Iris merge la şcoală. Şi am văzut că la clasa I se poartă mai nou minunea de pilot frixion. Ei îi iau sau nu? Sau poate o să înţeleg de ce trebuie musai ca pagina de liniuţe să le aibă pe toate drepte?! Liniuţele sunt un exerciţiu, dacă nu ies drepte şi perfecte, poţi mări numărul de rânduri. Dar de ce nu pot fi şi strâmbe?! Ok, nu trebuie să apară porcuşori, pete de cerneală, dar unde e tragedia daca nu sunt drepte? De ce trebuie să avem pic, pilot frixion, şi să le îndreptăm pe fiecare în parte?!

În încheiere, am bântuit pe site-ul dedicat pixului în cauză. Văd că minunile continuă, şi avem set pentru artişti, cu diferite culori, set de panică (aici recunosc că m-am amuzat), şi set pentru serioşi.

Indrăznesc să întreb, ce părere aveţi despre pixul acesta? Merită banii?

Engleza la gradi

Am descoperit de curand un blog… care mi-a plăcut foarte mult. Mi-a plăcut ideea, şi, de aceea, vă povestesc un pic despre el. Engleza la Gradi . Se adresează profesorilor de engleză din grădiniţe. Când am citit articolele (e drept că sunt deocamdată puţine, dar sper ca autoarea să aibă timp şi răbdare să adauge mereu ceva nou), mi-am dat seama că pretenţiile mele ca părinte nu sunt exagerate.

Fac o lungă o paranteză aici… apropo de opţionalele "obligatorii", şi de "obligativitatea" părinţilor de a plăti aceste optionale. Să mă corectaţi vă rog dacă greşesc, dar nu sunt jurist de meserie, am citit şi eu, cu logica pe care o am, regulamentele… Cel puţin acolo, pe înţelesul meu, spune că părinţii nu plătesc opţionalele la grădiniţă. Acestea se asigură de către unitatea şcolară şi, în limita fondurilor disponibile, pot contracta în acest sens o firmă de profil. Dar contravaloarea cursurilor se asigură din bugetul grădiniţei. Ajungând la acest buget … el poate fi alcătuit din "donaţii" ale părinţilor, donaţii care coincid ce-i drept cu contravaloarea cursurilor…

Ok, suntem în România, şi asta ne ocupă tot timpul, aproape că ne-am obişnuit să trăim la limita legalului, să facem tot felul de artificii pentru a supravieţui. Dar… de unde exagerată pretenţia ca, dacă tot eşti "donator universal", să nu iei un pic la rost pe cei responsabili de randamentul şi eficacitatea acestor cursuri?! Ok, nu plătesc "legal" acest serviciu, dar dacă mă obligi să aleg un opţional, vreau să ştiu cu ce îşi iroseşte timpul copilul meu.

Să mai spun că nu înţeleg de ce se lucrează cu grupuri de 25-30 de copii? Nu am făcut, şi nu am citit niciodată metodica predării unei limbi străine, şi cu siguranţă nu am văzut astfel de materiale pentru preşcolari, dar nu e oare cam mult…? Asta dacă, bineînţeles, îţi propui ca toţi elevii să atingă la sfârşit obiectivele lecţiei, stabilite iniţial… Căci, ca orice lecţie, are nişte obiective…

Ajung la materialele didactice folosite. Anul trecut am avut parte de o discuţie foarte aprinsă cu directoarea unei astfel de "firme" de opţionale. Am refuzat să înscriu copilul, pentru că ceea ce se petrecea la acel curs mi s-a părut bătaie de joc. (Şi da, din oferta grădiniţei engleza era singura care mă interesa…) În momentul în care am obiectat că nu poţi învăţa animale, fructe, legume, culori, fără să le şi vezi, doar aşa, ca papagalii, în cor… răspunsul m-a lăsat cu gura căscată: Nu credeam că aveţi pretenţii la astfel de lecţii şi metode moderne!!

Nuu… mie nu mi s-au părut deloc pretenţii… şi urmărind de ceva vreme blogul de care v-am vorbit, m-am tot gândit dacă să scriu acest articol… chiar ne place să pierdem timpul şi banii, complet aiurea? Sau pur şi simplu ne obişnuim să bifăm pe o listă că facem 5 opţionale, deşi regulamentul prevede maxim două pentru nivelul doi de grădiniţă…? După discuţia aprinsă de la începutul anului, lucrurile la opţional s-au mai schimbat un pic. Au mai apărut câteva fişe, a mai putut să povestească acasă ce s-a întâmplat acolo, deci – se poate. Dar păcat că în ţara asta obţii ce ţi se cuvine abia după ce te lupţi… şi ceri…

Sunt curioasă anul acesta ce urmează. Din păcate, suntem "obligaţi" de regulament la cel mult două opţionale. Vom avea aşadar engleză…

Diplome de sfarsit de an, scolari si prescolari

diploma-premiu-2011Încerc să-mi ţin promisiunile, şi acest articol este una dintre ele. Am promis o diplomă de sfârşit de an, şi, în ciuda faptului că nu am putut avea o grafică nouă, specială, tot am reuşit să pun cap la cap ceva.

Diploma este pregătită în mai multe variante: pentru preşcolari, şcolari din ciclul primar, şi şcolari premianţi. Pentru cei mai mari am pregătit şi o variantă mai „clasică”, fără atâta explozie de vieţuitoare.

Sper că vă sunt utile, şi sosesc la timp :). Diplomele sunt color, format A4.

Se poate descărca modelul pentru anul 2017.

Vacanţă plăcută tuturor!


vezi si:
diploma1iunie2011