Un profesor de bun-simț

Sunt câteva lucruri despre meseria de profesor pe care eu le-am învățat în casă, de la ai mei. Părinții mei au fost profesori, și, chiar dacă pe coclaurii unde încercau ei să se lupte cu mințile ce nu se lăsau luminate nu au avut șansa să aibă copii cu potențial olimpic, ca să-și pună în palmares diplome și dosare, au fost profesori buni. Dar ceea ce au avut, cu mult peste un foarte mare număr de profesori pe care i-am cunoscut, a fost bunul-simț.

Tata e omul care nu a lipsit de la ore nici când nu mai avea voce, aerul fierbea sau viscolea. Știu că primul concediu medical și l-a luat acum 10 ani, după vreo 30 de stat la catedră, pentru o intervenție chirurgicală, că nu s-a nimerit doctorul în vacanță… știu că o scotea din minți pe mama, că punea „școala” mai întâi, dar el e omul care și-a făcut meseria. Nu pentru că îl obliga cineva, și nici nu-i păsa ce făceau ceilalți. El intra la oră la fix, își făcea lecția, atât cât îi țineau curelele pe elevi… Nu stătea la fumat, nu-i plăceau colegii care trăgeau chiulul. Nu a cerut clase „bune”, pentru că acolo muncești mai puțin și e viața mai ușoară, el lua ce îi revenea, și îi ducea până în clasa a VIII-a să treacă examenul (Dar, na, de unde nu e, nici el nu cerea, că nici Domnul n-o face…). Nu a acceptat niciodată la meditații copii din clasele la care preda, pe motiv că a-i cere așa ceva înseamnă a-l acuza că nu-și face treaba la oră. Ceea ce făcea el la clasă, și modul în care lucra cu copiii, și suplimentar dacă voiau, era suficient. El are conștiința împăcată.

L-am avut profesor la „home-schooling”, pentru că la școala unde mergeam am avut „norocul” ca la matematică să am o debutantă mai mult gravidă în primii doi ani, și apoi mai mult prin concedii medicale, cu te-miri-ce suplinitor liber și neinițiat în ale matematicii venea pe-acolo să nu ne omorâm în orele libere… Am lucrat cu el din clasa a V-a până într-a VIII-a, și mai apoi de câte ori am avut nevoie, inclusiv acum, la facultate, și-i datorez enorm din ceea ce sunt.

Mama mi-a fost profesoară de chimie. Trec peste faptul că e o mare prostie să iei la clasă propriul copil, și că, încercând să-i faci un bine, îl izolezi și îl soliciți peste puterile lui. A fost, cu obiectivitate, un profesor autoritar. La ea nu mișca nimeni, dar își făcea treaba, și ori învățai, ori nu. De la fix la fără 10, nu ieșea înainte, nu stătea peste, și, cu tot stilul ei, a avut mereu partea de laborator în lecție, nu a sărit un experiment, a cutreierat țara cu acizi în borcănașe pe tren, ca să aibă cu ce să le arate copiilor la școală lumea nevăzută a chimiei. Nu a făcut rabat de la calitate, indiferent cât de jos sau de sus era nivelul elevilor. Dacă se întâmpla să aibă nevoie de un liber, îl trimitea pe tata să-i țină orele. I-am ținut și eu câteva, când eram studentă. Dar nu i-a găsit nimeni copiii pe coridor vreodată, să-i întrebe ce oră au… și ei să spună că nu știu unde e profa de chimie…

Au lucrat 15 ani împreună, apoi la școli diferite, și ceea ce se întâmplă în mediul școlar a făcut mereu parte din viața mea. Suplinitori, calificați sau nu, care își bat joc de copii, profesori care trag la măsea și nu-și fac orele, oameni care intră la fără un sfert și dau lucrare, ori citesc ziarul când se conspectează… o întreagă liotă de oameni care n-au ce căuta la catedră, dar pentru care se găsea un loc… De la ai mei am învățat că tu răspunzi în primul rând în fața conștiinței tale, că a te duce fără să-ți pregătești lecția e lipsă de respect pentru tine, pentru copii… și că, indiferent de salariu, de copii nu-ți bați joc, dacă ai decis să te duci la catedră.

Am ajuns la rândul meu să am în mână un catalog, și-am întâlnit oameni din toate categoriile despre care ai mei povesteau. Au trecut 15 ani de când un coleg „mai în vârstă” mi-a trântit ușa cancelariei în nas, că cine sunt eu să mă duc la oră când se sună, că a făcut directoarea scandal după ce eu și încă doi plecam la clasă și restul stăteau la țigară… Mi s-a cerut să-l trec pe cutăriță, că e rudă cu nu-știu-cine, și i-am trecut pe toți, că așa era corect, dacă „trebuie”. Eram copil, debutant la catedră, și așa silă mi-a făcut sistemul, că am hotărât să plec. Mi-au trebuit alți 15 ani să hotărăsc că locul meu e în școală… și cum am vrut la „cei mici” – după tot ce-am trăit cu blogul de 8 ani, m-am întors și pe băncile facultății, pentru a doua specializare. Pentru că n-am vrut să fiu „suplinitor necalificat”, așa cum mă încadrau ca învățător, deși sunt profesor cu acte în regulă.

Cum e să fii student la 30+? Cum e să vii în sistem după ce ai lucrat în privat? Eu știu că la opționalele mele, dacă copiii nu se simt bine, nu le place ce fac, nu simt că le e util, nu vin. Implicit, nu plătesc. Nu le caut în coarne, nu le fac eu lucrările ca să iau ochii părinților, se duc acasă fix cu ce sunt în stare să facă într-o oră. Și muncesc de-mi sar capacele pentru fiecare bănuț pe care îl câștig (și dau și statului jumătate, ca PFA…)

M-am trezit din nou studentă într-un sistem haotic, în care orele mai mult nu se țin, în care sfertul academic este ceva… cum să-i spun, devenit nu arhaic, ci antic și de demult. A intra la oră la fix este de domeniul SF-ului (da, am 4 excepții pe listă, dar cu o floare nu se face primăvara), dar a intra la fix o oră după ce se „sună” devine mai realist. A nu veni deloc este și mai aproape de realitate… și a-ți face „treaba” este se pare o pretenție exagerată în anul 2016, (în universitate de stat, plătită), într-un moment când vorbim despre reformă, învățare eficientă, centrare pe elev, evaluare formatoare…

Dar nu mi-am închipuit – niciodată! –  în viața mea, că este posibil să nu vii tu, ca profesor, la examen. Să știi că ai examen, să nu dai un telefon, să nu răspunzi la telefon, să nu dai niciun semn, de parcă este „locul unde nu s-a întâmplat nimic”. Mă depășește… (pur și simplu nu-mi revin din șoc), așa ceva chiar poate exista.

De fapt, acesta este sistemul. Locul unde toate merg „și așa”, pentru că sunt tolerate, acceptate, înghițite, și nimeni nu face/spune nimic, de frica consecințelor. Pentru că, în fond, acei oameni care trebuie să-și facă treaba au pâinea și cuțitul, și sunt puțini cei care pot lua taurul de coarne și să-l pună jos. Nu sunt un om extraordinar, sunt un om capabil și cu multă voință, și poate n-aș trece un examen cu notă foarte mare, în condiții drastice, dar l-aș lua, cu o notă bunicică. Dar sunt și mulți care preferă să tacă, să treacă ca rățușca prin apă prin facultate, decât să încerce să ia cât de mult se poate în acești ani de formare care nu se mai întorc niciodată.

Și mai mult, mă depășește modul în care cei responsabili cu formarea viitorilor profesori pentru învățământul primar și preșcolar răspund în fața conștiinței lor. Cum poți tu să dai undă verde unui om pe care nu l-ai testat? Pe care nu l-ai pregătit? I-ai da pe mână propriul copil? De ce îi dai pe mână copiii altora? Cum îți permiți să le sacrifici viitorul?

Am văzut în filmele SF cum doi oameni se ating și-și transferă amintiri. Aș vrea să le pot transmite celor responsabili o amintire a mea, când Andrei era clasa a III-a, și doamna lor a intrat în concediu de maternitate. A venit o suplinitoare… Am deschis caietul de matematică. Fata nu știa să facă împărțirea cu rest! A fost momentul în care cu greu m-am stăpânit, căci i-aș fi sucit gâtul ca la porumbei. Cum ai tu atâta tupeu, cât ești de nemâncat încât să sacrifici o generație de copii cu neștiința ta? Iar acum, când văd de fapt că problema pleacă din altă parte… îmi dau seama că era o victimă nevinovată.

Într-o zi caniculară, când 100 de oameni au așteptat în van profesorul să apară, apoi au plecat, m-am răcorit un pic… Există, totuși, și nivelul acesta, „academic”, în care îți permiți să dispari… și să nu vii la examen…

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in De-ale școlii and tagged .

4 Comments

  1. Of..Doamne cat adevar ai reusit sa aduni la un loc!! Si la noi situatia e asemanatoare.. profesori suplinitori care-dupa spusele lui Gabriel-nu spun nimic nou!!! ( clasa a VI-a)..sau care povestesc orice altceva in afara materiei din orar…dar profesori care sa nu vina la examen..iti spun sincer..n-am auzit..pana acum!!
    Si totul ar fi atat de simpul daca fiecare si-ar face DOAR treaba lui!! Nimic in plus!

    • Știi ce m-a durut mai mult decât toate cele care au generat acest articol? Momentul în care Andreiul meu mi-a zis „ai dreptate, avem și noi! Și de-ăștia, și excepții…”

  2. Pingback: Să pregătim profesorii de școală | Talente de Năzdrăvani

  3. Pingback: Profesori condamnați la a nu fi modele... | Talente de Năzdrăvani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente