Evaluarea cantitativă, sau să ne facem că muncim

Una din aberațiile pe care mi-a fost dat să le aud în facultate, de la un profesor, a fost „la examen trebuie să scrii o pagină și jumătate la subiect, altfel nu l-ai rezolvat”. Afirmația a venit după ce, în anii anteriori, ne-am zbătut cu teoria evaluării, teoria instruirii, și chiar pe dinafara subiectului nu cred că eram nici eu, nici colegii care mai protestau, murmurând, că așa ceva… nu se poate.

Din câte știu, singurul mod în care se ia în calcul numărul de rânduri și de cuvinte este un eseu în care încadrarea în limitele impuse se punctează ca atare. N-ai voie nici mai mult, nici mai puțin de numărul specificat de rânduri. Altfel, să judeci și să atribui o notă în funcție de numărul de rânduri sau de pagini, fără să specifici în cerință, este doar o dovadă a nivelului didactic la care te situezi. Problema ta că judeci în felul acesta, dar măcar nu mai lăsa să-ți zboare păsărele… Corect e să faci un barem. Dacă omul atinge baremul într-o pagină, nu poți să-l judeci altfel. Dar să construiești un barem de evaluare nu e chiar la nivelul oricui, nu e ca și cum ai apăsa pe cronometru la start și ai evalua la sosire.

Este păcat că ne luptăm să scăpăm de trecut, și nu recunoaștem că îl avem în sânge… că ne-am obișnuit, de la 1944 încoace, să punem preț pe cantitate, nu pe calitate. Și o facem în toate, fie că ne dăm sau nu seama. Mii de kilograme de grâu la hectar, chiar dacă nu era bun de dat nici la porci, mii de piese făcute pentru planul cincinal, dar se rupeau la prima încercare mai zdravănă pe teren. Revoluția, chiar acest moment pe care vrem să-l percepem ca o schimbare, ca un nou început, a fost marcat de „fă-te că muncești”, să vadă fraierii de dincolo de sticlă că există preocupare. Fraierii care știu să vadă au văzut exact ceea ce trebuia. Și tot cam ei ies și acum în stradă, încercând disperat să trezească o țară… Nehaliții care au ajuns acum la guvernare n-au făcut decât să ne considere în continuare proști și fraieri, că înghițim spoiala ieftină de sacrificiu, sub care se ascunde puturoasă mizeria lor.

Și toate, de unde? De la educație, de la lecții conspectate, evaluări la care profesorul se face că muncește, la care nu calitatea este pe primul plan… toate stau și se bălăcesc într-o mizerie din care nici nu vrem să ieșim, și nici nu are cine să ne întindă o mână să ne scoată. Pentru că noi, la modul general, nu știm să deosebim valorile de non-valori, și încă ni se pare că, dacă am ajuns pe o crăcuță călduță în ierarhie, am căpătat brusc și valoare, și am crescut în ochii celorlalți.

Hai, România, te rog, trezește-te, schimbă ceva!

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in De-ale școlii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente