Rezolvați problema! Soluția în trecut

Cele ce le veți citi mai jos sunt de fapt – așa cum v-am obișnuit, răspunsul meu la una din provocările de la școală, una aparent simplă, dar care necesita un moment de meditație. Trebuia identificată o problemă a școlii românești în momentul de față, și să identificăm pentru aceasta cinci soluții, nu găsite de mine, ci de predecesori. Nu mă hotărâsem încă să fac publică tema, dar marți, la dezbaterea planului cadru pentru gimnaziu, mi-am dat seama că tema mea este foarte aproape de două probleme discutate acolo.

Prima dintre ele a fost importanța studierii istoriei în școală. De ce e important să cunoaștem istoria? Fie că e istorie națională, fie că e istorie a pedagogiei, cum este în cazul meu acum, învățăm istoria pentru că aceasta întotdeauna se repetă, și probleme cu care ne confruntăm acum și par imposibile au de fapt o soluție deja testată. Și sper ca cele ce urmează să fie un argument care să susțină afirmația.

A doua problemă a fost aceea a formării valorilor, misiune la care școala românească este deficitară. Și acest lucru s-a spus, timid, la dezbaterea de marți. Tema mea tocmai aici s-a oprit: Educația morală și formarea de valori în școala românească contemporană

A identifica o problemă a sistemului actual de învățământ nu părea la prima vedere un demers dificil, într-un sistem care de 20 de ani se zbate să-și găsească cursul, și mai ales sensul. Probleme sunt la orice nivel, din orice unghi am privi, de la ghiozdanele de 10 kg ale școlarilor mici, la lipsa de viziune a celor care sunt responsabili cu trasarea direcțiilor pentru viitor, privind organizarea sistemului. Un demers așadar simplu, pe care cei mai mulți privitori, dinăuntru sau din afară, sunt capabili să îl realizeze. Însă adevărata dificultate apare atunci când trebuie identificate soluțiile problemei, căci este mai ușor să condamni și să arăți cu degetul decât să propui rezolvări, și mai ales să le pui în aplicare.

Am căutat sensul acestui sistem, și am aruncat o privire pe produsele sale. Cum am caracteriza acum un copil, ajuns în pragul tinereții, care a ieșit din sistem? De ce îi condamnăm și judecăm atât de puternic pe tinerii care s-au confruntat cu primul lor examen de maturitate, și au ieșit mai mult sau mai puțin șifonați din această luptă? Ce le lipsește lor de fapt? Am ajuns la concluzia că s-au trezit, în pragul celui de-al treilea deceniu de viață, neînarmați cu valori autentice, că nu știu cum să se raporteze la lumea înconjurătoare, și nici nu au reușit să-și individualizeze personalitatea astfel încât să se diferențieze între cei asemeni lor la momentul în care pornesc singuri pe drumul vieții. Este sau nu școala responsabilă de educația morală a copiilor? Mai formează astăzi școala valori?

La o rapidă privire asupra principalelor curente pedagogice am constatat că s-au pierdut, cel puțin începând cu al doilea război mondial, elementele fundamentale ale educației și culturii: valorile, cele care stau la baza alcătuirii spiritului (Eduard Spranger, 1839-1922). Îmi este teamă să mă gândesc la afirmația lui Émile Durkheim (1858-1917), potrivit căreia omul realizat prin educaţie este cel pe care societatea îl solicită. Ar însemna că societatea românească este la un asemenea nivel încât omul de care are nevoie este gol, neadaptat și nepregătit.

Am căutat, tot în istoria recentă, o soluție la această problemă a educației morale, dar a fost zadarnic, în ciuda faptului că educația civică se studiază încă de acum 25 de ani. Am reușit să creăm forma, însă fondul încă nu există, nu am descoperit aplicabilitatea practică a acestei discipline pentru copii, a rămas o disciplină ca oricare alta, la care au de realizat teme și de trecut o evaluare. Am căutat aceste soluții în timpurile întunecate de vreme, când lumea era mai mult barbară decât educată, și le-am găsit ușor, dar și cu un gust amar. La ce bun să cunoști istoria, dacă nu devine o lecție pentru prezent?

Comenius (1593-1670) milita pentru o educație morală autentică, în condițiile în care considera că menirea omului pe acest pământ are trei scopuri: erudiția, moralitatea și pietatea, prin moralitate înțelegând întreaga comportare internă și externă[1] a sa. De asemenea, considera esențială necesitatea unei solidarități între credința intimă și comportamentul exterior, precum și unitatea dintre cuvânt și faptă în educație (cât de departe suntem în prezent!), și trasa de pe acum triunghiul funcțional școală-familie-societate, accentuând că exemplul dat de prieteni, părinți, profesori completează instrucția organizată. Încă de pe atunci el vedea rezolvarea problemelor unei societăți aflate în suferință prin educație atentă a viitoarelor generații, și recunoștea faptul că valorile nu se creează, ele se transmit prin puterea exemplului și exercițiului: „adevărul [se învață] prin spunerea adevărului[2], copilul „să iubească binele și să nu se lase sedus de ceea ce este rău. Să facă ceea ce trebuie făcut și să nu admită ceea ce trebuie evitat.”[3] Comenius propunea ca educația morală să înceapă încă din prima treaptă a învățământului, așa cum îl vedea organizat – schola materna -, pentru a fi continuată și în treapta următoare, schola vernacula. Era subliniat rolul esențial pe care îl are școala în disciplinarea copiilor, considerând că „o școală fără disciplină e ca o moară fără apă”, adică este incapabilă să producă educație. Prin formarea sa teologică, el a asociat educației morale și pe cea religioasă, viața de după moarte fiind, în concepția sa, idealul către care se îndreaptă omul, și în ceea ce privește atingerea acestuia, educația morală era esențială.

Asocierea educației morale cu educația religioasă nu apare doar la Comenius, ea va răzbate secolele, făcându-se însă diferența între îndoctrinare religioasă, bazată doar pe însușirea preceptelor – fapt caracteristic educației teologilor, și adoptarea valorilor creștine în viața cotidiană. Tocmai aceste valori sunt evidențiate de Comenius că ar putea sta la baza unei republici creștine, în care oamenii să fie uniți prin cunoaștere și credință.

François de Salignac de La Mothe-Fénelon, archevêque de Cambrai (1651-1715)

François de Salignac de La Mothe-Fénelon, archevêque de Cambrai (1651-1715), pictor: Joseph Vivien. Sursa foto

Și François Fénelon (1651-1715) se oprește asupra educației morale, și mai ales a metodelor prin care aceasta se realizează. Așadar, se va avea grijă să se combată defectele prin exemple, arătându-le copiilor mai degrabă binele decât reprimându-le comportamentele rele. Considera că „buna purtare constă în a îndepărta orice discurs inutil și a spune cât mai mult în puține cuvinte”[4] și că femeile „au cea mai importantă contribuție la moravurile bune sau rele ale aproape întregii societăți” [5] datorită timpului petrecut acasă cu copiii în perioada timpurie a educației acestora. Dintre valorile pe care acestea le puteau forma fac parte chibzuința, hărnicia, evlavia.

O adevărată pledoarie pentru educația morală am regăsit-o la John Locke (1632-1704). El consideră că educația stă la baza formării „oamenilor de caracter”. Pe primul plan se situează virtutea, urmează prudența (inteligența practică), apoi cunoașterea bunelor maniere și abia la urmă instrucția propriu-zisă. Virtutea este o condiție pentru realizarea fericirii umane și o garanție a îndeplinirii datoriilor morale. Pentru a forma aceste valori sunt necesare trei tipuri de educație: educația fizică, educația morală și educația intelectuală, și acestea sunt și cele trei părți ale operei sale Câteva cugetări asupra educației. De remarcat că spațiul dedicat educației mo

By Sir Godfrey Kneller - 1. Unknown2. derivate work of File:Godfrey Kneller - Portrait of John Locke (Hermitage).jpg (from arthermitage.org), Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=110128

By Sir Godfrey Kneller – 1. Unknown2. derivate work of File:Godfrey Kneller – Portrait of John Locke (Hermitage).jpg (from arthermitage.org), Public Domain,

rale este mai amplu decât celelalte două la un loc, ceea ce vorbește despre importanța acordată acesteia. Educația morală presupune impunerea autorității parentale sau profesorale, întâi prin frică și sfială, mai târziu prin prietenie și iubire. Părinții sunt cei care adoptă calea de mijloc, dar fără a recurge la pedeapsa corporală, John Locke considerând că aplicând copilului un tratament de sclav – supus prin forță – îi formezi un caracter de sclav, ostil oricărei încercări de educație. În locul acesteia recomandă folosirea stimei ca recompensă și a disprețului educatorului ca pedeapsă de ordin moral.

Cele mai eficiente modalități de educație morală valorifică sentimentele superioare ale omului. Convorbirea rațională duce la înțelegerea, respectarea și aplicarea normelor însușite. „După cum tăria trupului stă în putința de a suporta greutățile, tot așa este și cu tăria minții. Marele principiu și temelia tuturor virtuților și valorilor este posibilitatea omului de a-și stăvili propriile dorințe și de a se opune propriilor lui porniri, pentru a urma numai ce mintea îi spune că este bun, chiar atunci când dorințele l-ar îndrepta spre alte căi.”[6]

 

By Maurice Quentin de La Tour - Unknown, Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=24158

By Maurice Quentin de La Tour – Unknown, Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=24158

J.J. Rousseau (1712-1778) aduce o nouă perspectivă asupra educației copilului, mai ales în ceea ce presupune formarea valorilor. El consideră că cea dintâi educație trebuie să fie negativă: „nu a transmite virtutea sau adevărul, ci a păzi inima de viciu și spiritul de eroare”, este scopul educației, care lasă copilul să se dezvolte liber. Considerând că omul se naște perfect, iar societatea îl strică, am ajunge la o concluzie periculoasă. Aplicată mot-a-mot, teoria sa educațională ar avea azi ca rezultat niște sălbatici neadaptabili. Făcând tranșant diferența între educația

băieților și cea a fetelor, consideră că educația morală a primilor trebuie să înceapă de la 15 ani, odată cu manifestarea pasiunilor. Copilul va fi îndrumat spre realizarea unor fapte bune și spre înfrânarea pasiunilor. Milă, generozitate, prietenie, dreptate și dragoste, acestea sunt valorile care trebuie transmise. Tot acum se face și educația religioasă, importantă prin consecințele practice, de ordin moral, cum spuneam și mai devreme, prin adoptarea valorilor, și nu prin îndoctrinare. Pentru femei, educația religioasă poate începe mai devreme, iar dintre valorile esențiale ce trebuie formate sunt virtuozitatea, blândețea, înțelegerea. Recunoaște rolul pe care femeia îl are în formarea viitoarei generații, de aceea este necesar ca și aceasta să beneficieze de educație, căci viața morală depinde într-o mare măsură de mediul în care se formează individul.

 

Rămânând în acest spațiu al familiei și al importanței sale în educația morală a copiilor, regăsim și la J. H. Pestalozzi (1746-1827) subliniat rolul de temelie în formarea morală autentică pe care îl deține mediul familial. De asemenea, cele trei direcții educaționale menționate și de J. Locke – intelectuală, fizică și morală – sunt considerate esențiale în educația elementară a copiilor. Din punctul de vedere al lui Pestalozzi, omenirea parcurge trei vârste: vârsta naturală, socială și morală, ultima întemeiată pe tăria morală și autodeterminare. Puterea morală îl determină să fie demn.

Educația morală se face pe o linie ascendentă, de la cercul familiei la mediul social apropiat, prin luarea în considerare a valorilor întregii omeniri. Casa părintească va forma valori precum recunoștința și încrederea, spiritul de datorie, de ascultare și dreptate. Școala întărește spiritul comunitar, extinzând și contextualizând comportamentele formate în familie la întreaga omenire. Însă Pestalozzi nu face legătura între educația morală și cea religioasă, probabil și pentru că în perioada primei jumătăți a secolului al XIX-lea deja societatea se scinda de biserică, chiar dacă în esență rămânea religioasă.

Educația morală are așadar ca scop formarea caracterului copilului, și, ca în orice demers, calea de mijloc este cea mai potrivită: nici educație liberă, cum propune Rousseau, nici autoritară, ci o „disciplină liberă”, pe care G.G. Antonescu (1882-1953) o consideră singura capabilă să reunească caracterul formativ cu cel organicist în realizarea educaţiei.  Deoarece disciplina liberă se întemeiază pe convingeri iar acestea nu se pot forma la vârstele mici ale copiilor, acesta propune începerea demersului prin formarea voinței copilului. Aceasta se va asigura prin apelul la supraveghere, pedeapsă, recompensă şi exemplu, urmând ca ulterior să se formeze convingerile. Convingerea are un triplu caracter: rațional, afectiv şi volitiv, antrenând întreaga viața psihică şi aflându-se în centrul personalității.

 

Așadar, soluțiile propuse de predecesorii noștri pentru problemele actuale sunt simple: reevaluarea rolului familiei în educație, stabilirea clară a modalităților de atingere a idealului educațional prin sistemul de educație formală, în concordanță cu cerințele societății, acceptarea rolului principal pe care școala îl are în educația morală, nu numai intelectuală a copiilor. Pare atât de simplu, și în același timp imposibil de aflat unde anume s-au pierdut toate acestea. Mă aventurez să consider că revoluția industrială este cea care a produs această întorsătură în educație, când omul de care societatea avea nevoie era unul util pe un anumit segment. Că valorile s-au pierdut pe calea societății concurențiale, când cantitatea a devenit pentru o perioadă mai importantă decât calitatea. Probabil momentul în care era nevoie de mai multă mână de lucru a fost mai important ceea ce știe și cum știe să facă copilul, nu ceea ce este el. În fabrică personalitatea acestuia nu era necesară, doar supunerea și controlul. Societatea s-a lăsat așadar purtată de valul de entuziasm și și-a redefinit, poate fără să conștientizeze, finalitățile.

Dacă societățile occidentale și-au revenit, oarecum, din vâltoarea secolului XIX, societatea românească nu pare a da semne vizibile de ieșire din criza educațională. După industrializare a urmat perioada comunistă, în care valorile și personalitatea au fost anulate de „noile valori socialiste”, care promovau un om nou, supus, necesar sistemului, dar inutil lui însuși. Suntem încă în această căutare a esenței, a ceea ce ne definește, pentru a ne integra apoi, ca indivizi, în societate. Încă nu reușim să ne desprindem de latura cantitativă, de a ști cât mai mult, din toate domeniile. Nu reușim nici să ne identificăm înclinațiile, și să alegem ceea ce avem nevoie pentru a deveni unici. Dezvoltarea halucinantă a tuturor domeniilor științei ne-a demonstrat că este imposibil să-i mai înveți pe toți toate, dar este esențial ca indivizii să împărtășească aceleași valori pentru a asigura progresul.

Este un exercițiu prea dureros să analizez la ce valori, sau mai bine zis la ce non-valori sunt expuși copiii astăzi, căci valorile se transmit prin puterea exemplului. Părinții nu mai au „timp” (sau nu știu cum) să asigure educația în familie, și copiii sunt înrolați în „sistem” de la cele mai fragede vârste. Și aici găsesc superficialitate, neseriozitate, munca de mântuială, minciună și falsitate. Cum altfel să judeci un om aflat la catedră care trișează în propria formare, cooptând copiii în acest demers, ori toleranța privind evaluarea copiilor? O evaluare corectă și obiectivă este cea care dă nivelul calitativ al unui sistem de învățământ. Și ajungem iar la valori: sinceritate, corectitudine, adevăr. Este nevoie de un efort imens, al fiecăruia, de a decide calea corectă, pentru a reuși să aducem școala românească pe un făgaș normal.

 

Lucrări orientative:
Cucoș, C., Istoria pedagogiei, Editura Polirom, Iaşi, 2001
Locke, J., Câteva cugetări asupra educației, Editura Didactică și Pedagogică, București,  1971
Rousseau, J.J., Emile, sau Despre educație, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973
Suchodolski, B., Pedagogia și marile ei curente filozofice. Pedagogia esenței și existentei, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1960

Note:

[1] C. Cucoș, Istoria pedagogiei, p.133, apud Comenius, Didactica Magna, 1970, p. 24.
[2] Ibidem, p.126, apud Comenius, Didactica Magna ,1970, p. 294.
[3] Ibidem, p. 131, apud Comenius, Pampaedia, 1977, E.D.P., p. 27.
[4] Ibidem, p. 137, apud Fenelon, Despre educația fetelor, 1920, Paris, Librairie Hachette, p. 122.
[5] Ibidem, p. 5-6.
[6] J. Locke, Câteva cugetări asupra educației, p.20.

Dezbaterea națională – planul cadru pentru gimnaziu

Am asistat azi la dezbaterea publică națională asupra proiectului de plan-cadru pentru clasele V-VIII. Întrunirea a avut loc în sala Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București, și au participat ministrul învățământului, Adrian Curaj, directorul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, dr. Adrian Fartușnic, inspectori generali, reprezentanți ai profesorilor universitari și preuniversitari, societăților științifice, ONG-urilor, părinților, elevilor, ai tuturor celor implicați în procesul educațional.

Întâlnirea a avut ca punct central cele trei proiecte de plan cadru pentru gimnaziu, mai pe înțelesul tuturor, structura disciplinelor pe ani de studiu, sau, și mai simplu, ceea ce veți găsi peste doi ani în orarele copiilor de gimnaziu. Puteți găsi ușor pe net și variantele discutate, pe site-ul ISE, analize și păreri din toate categoriile. Am ales să particip privind lucrurile din mai multe puncte de vedere: fost elev amețit de reformele de după revoluție, profesor de istorie, care a prins reforma din 1998, părinte de copil de 10 si 12 ani, dezamăgit de sistem și de căutarea zilnică a unui sens pe drumul către școală, student și viitor profesor pentru învățământul primar, care va intra la catedră o dată cu trecerea la gimnaziu a primei generații „reformate”.

dezbatere_nationala_plan_cadru_gimnaziu_1

Ministrul Învățământului Adrian Curaj

 

Îmi este cumplit de greu să rezum ceea ce s-a discutat, voi reda mai jos, așa cum am surprins în notițele de la eveniment, părerile participanților. Sper să fiți îngăduitori cu tonul ironic pe care mi l-am permis în unele cazuri (cu lipsa diacriticelor, căci am scris pe telefon, și cu prescurtările 🙁 ). Ca aprecieri generale, mai ales că m-am uitat și prin articolele deja apărute pe net, sunt dezamăgită de nivelul superficial de  informare. Ministrul a asistat la prima parte a întâlnirii, la pauză a fost „vânat” la propriu de cele 7 televiziuni prezente, pentru ca, la reluarea discuțiilor, să nu mai fie niciunul prezent (ministrul va fi cu siguranță informat de reprezentanții săi din sală, dar ceilalți… și-au făcut cele 3 minute de reportaj și au plecat). De asemenea, îmi voi păstra dreptul de a cere celor care iau cuvântul la tribună în astfel de reuniuni să vorbească corect românește. Este și motivul pentru care am ironizat fostul ministru Ecaterina Andronescu. Nu este posibil ca din a doua frază să zgârii urechile nefolosind „pe care” în exprimare. Am un profund respect pentru reprezentanții minorităților naționale la discuții, care au folosit o limbă română impecabilă! Regret enorm că nu am reținut numele, nici moderatoarea discuției nu l-a pronunțat corect, nici eu nu l-am înțeles.

O observație și la nivelul organizării. Moderatorul întâlnirii a fost complet depășit, vorbitorii nu au respectat decât în foarte rare cazuri cele 3 minute disponibile pentru luarea de cuvânt. Nu neg, unii dintre aceștia chiar au avut un discurs construit, cu o densitate fantastică a informației, cum a fost cazul prof. Dan Potolea, care a prezentat punctul de vedere al Departamentului de Formare a Profesorilor din Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Dar au fost și derapaje, ceea ce mi-a demonstrat de ce nu suntem capabili să punem în practică bunele intenții: pentru că noi nu știm, la niciun nivel aproape, să respectăm regulile. Oricât de deranjante ar fi, ne considerăm mai presus de ele. Și ajung în felul acesta la intervenția unuia dintre cei prezenți, care spunea că școala românească nu mai formează valori…

Am remarcat, aproape în toate discuțiile, adusă mereu în discuție calitatea corpului profesoral în ansamblul lui, calificarea acestuia și resursele umane insuficiente. Totuși, până la ministru inclusiv, toți sunt conștienți că oamenii responsabili cu „reforma” sunt cei aflați, în final, la catedră, că ei sunt cei care trebuie să-și depășească limitele, să ceară mai mult de la ei în primul rând, și apoi de la ceilalți din jurul lor. Am auzit inclusiv despre consilierea tinerilor care ajung în „sistem”, și descoperă că nu sunt născuți pentru această meserie: să caute alt loc de muncă.

Momentele „tensionate” din public, și care au tot apărut menționate în articole, au fost de fapt unul singur, în timpul discursului acad. Marius Andruh, care a ironizat orele alocate noilor educații, prin timpul necesar: nu este nevoie de un an întreg de studiere a drepturilor copilului, sunt suficiente două ore. Tonul a deranjat o doamnă – care nu s-a prezentat și a intervenit necivilizat în discuție – și care a protestat, căci avem copiii cei mai abuzați din Europa. Adevărul este, ca de obicei, undeva la mijloc. Poate că un an de zile este mult, dar am putea să facem un modul de un semestru (discipline modulare s-au mai adus ulterior în discuție, și după părerea mea nu e deloc rea!), iar educația pentru drepturile copilului trebuie făcută simultan și părinților, dacă vrei să aibă efect, ori să organizezi, la nivel național, o organizație asemănătoare celei norvegiene, care să apere într-adevăr copilul.

Lectură plăcută!


 

– Si a inceput. Cele trei variante sunt atat de laudate prin eforturile depuse, de parca sunt „trei, Doamne, si toti trei”

– Dl ministru Curaj a luat cuvantul. 6 camere sunt cu „ochiul” pe el. Lauda existenta dialogului cu toate partile implicate, si importanta lui in luarea deciziilor.

Ia uite. Vara aceasta va fi un congres al invatatorilor, caci ei sunt cei care trebuie sa porneasca cu dreptul in invatamantul centrat pe elev.

– Sistemul trebuie sa functioneze ca ansamblu…. Pornind de la 3 ani.

– Nu se poate discuta de competente doar pe cicluri. Noi nu stim inca cum arata profilul absolventului de gimnaziu.

dezbatere_nationala_plan_cadru_gimnaziu_2

– Suntem preocupati de ce sa nu lipseasca, nu de ce au nevoie copiii. Nu putem vorbi de educatie pe bucati.

– Trebuie investit in consilierea celor trei parti implicate in educatie: părinți, profesori, elevi. Iar fara o relatie de respect la adresa scolii nu vom progresa.

– Cei care au „certitudini” nu pot intra in dialog. Trebuie sa accepti ca poate exista si o alta solutie decat a ta ca sa poti progresa.

 

– La tribuna, Abramburica. „Pe care” o stim…

– Mvai, imi dau lacrimile. Il citeaza pe Ken Robinson.

Nu mai spune… Vrem performanta de la sistemul de invatamant… Si ne punem intrebari asupra scopurilor educatiei si redefinirea acestora… Spre conturarea unei personalitati capabile sa se integreze in societate.

*N-am dat demult pe la biserica, dar asa aduce a predica a-tot-stiutoare ca-mi vine sa ies sa iau o gura de aer.

– Scoala trebuie sa dea societatii personalitatile necesare progresului economic.

– Scoala trb sa aiba un rol social, in asigurarea echilibrului social. Daca parintele e multumit de ceea ce face copilul la scoala, munceste mai cu spor.

– Scoala trb sa fie permanent deschisa spre societate. In dialog cu aceasta. Si sa existe o personalizare a educatiei, sa tinem cont de nevoile fiecarui copil.

Si uite cum ajunge la nativii digitali, desi le spune „nascuti cu IT in vene” . of

– Scoala s-a transformat si din pricina tehnologiilor informatice

– *Uite ca vrea platforme de invatare online pentru personalizarea educatiei. Normal. Calculatorul „vede” personalitatea copilului.

– E-learningul ar trebui sa acorde aceeasi sansa la educatie… *Dadada. Imediat ce vor avea toti copiii calculator si net acasa!!!

– Si sustine Abramburica ca nu trb sa umblam la nr de ore, ci la continuturi. Ca orele sunt echilibrate. *Ministrul rade ironic.

 

– Urmeaza Adrian Diaconu, deputat

*De 3 minute n a spus nimic… doar mulțumiri și felicitări în comisie

– Comisia camerei deputatilor saluta eforturile tuturor

– Echilibru intre discipline si nr de ore e dificil de realizat… Succes tuturor… *Blablabla… Chiar nu vad de ce s a deranjat sa se ridice de pe scaun…

 

– Dr Ciprian Fartusnic, directorul ISE, despre elaborarea planurilor cadru

– Nu stim ce poate face educatia pentru realizarea planului de tara.

– De ce avem nevoie de un nou plan cadru si cum il dezvoltam?

– Desi reforma a patruns teoretic in planul cadru de la invatamantul primar, ele n au ajuns inca in clase… *True!

– *chiar nu inteleg de ce se tooot prezinta cum s-au elaborat planurile. Care sunt nevoile societatii identificate si la care au vrut sa raspunda.. Asta as vrea sa aud

– Dialogul deschis a deschis cutia Pandorei. Specialistii trb sa lucreze cu publicul

– Copilul are nevoie de experiente de invatare autentice, in care sa-si descopere inclinatiile si in clasa a VIIIa sa aleaga constient.

– Si se discuta suficienta celor 8 competente europene

– Sunt ele sau nu adecvate societatii romanesti?

*Doamne, ne punem ACUM intrebari ce facem cu copiii de a treia??? Ca pentru ei se discuta acum planul cadru…

– Bun, am inteles, ne au consultat pe toti, la judet, online . dar se tine si cont de cele 18.000 de opinii exprimate? Din mediul urban sunt doua treimi

– Reconsiderarea nr de ore la istorie

– Multe lucruri interesante din analiza propunerilor, pe care le voi adauga pe blog.

– Neaparat trb incluse si noile educatii. Cu educația pentru drepturile de autor sunt total de acord.

– Ce facem cu CDS… Care nu functioneaza nici acum

dezbatere_nationala_plan_cadru_gimnaziu_3

dezbatere_nationala_plan_cadru_gimnaziu_4

– Se trece la interventiile din public in functie de inscrierile la cuvant. Trei minute. Concis. Argumentat. Solutii.- Tema 1. Interdisciplinar in planurile cadru.

 

Acad. Marius Andruh. (chimist)

  • – Avem cu cine? Elevi avem, dar avem profesori care sa faca fata noilor provocari? In curand nu mai avem fizic profesori, mai ales la liceu din cauza celui de al doilea master didactic
  • – Limba latina la rural… Mai bine nu mai facem decat sa faca un suplinitor necalificat
  • – La rural e nevoie de duble specializari
  • – Scoala nu trebuie sa fie nici o joaca nici un joc. Trebuie sa fie un lucru serios pentru elev
  • – Joaca trb sa fie un tertip al celui cu har didactic care sa ii dea copilului impresia de „joaca”
  • – *dânsul a predat chimie, la liceu.
  • – Pericolul google in ceea ce priveste competentele digitale. Falsa impresie de invatare
  • Nu merge asa (sala rade)
  • – Tot ce ne inconjoara e chimie… Deci chimia e cea mai importanta… Deci vrem 10 ore de chimie
  • – Este impotriva amestecarii stiintelor. Autorul unui astfel de manual ar trb sa fie un geniu.
  • – Altfel, sa scriem fiecare doua pagini in functie de specializare, nu inseamna integrare si interdisciplinaritate.
  • – Cine se apuca sa faca o reforma n-o sa spuna ca a lui nu e ok… smile emoticon
  • – De ce sa invete un an de zile care sunt drepturile copilului. In 2 ore le rezolvi.
  • – Reactioneaza sala, pentru ca avem cei mai abuzati copii din Europa.
  • – Se cer scuze publice pentru ironizarea drepturilor copilului.
  • – Studentul roman nu are in formarea lui studiul individual. Trb format mai devreme.
  • – Sunt inscrise la cuvant cca 40 pers.

 

Iasi. Camelia Gavrila. Inspector general.

  • – Trb sa mentinem echilibrul intre a fi europeni cu orice pret si identitatea nationala.
  • – E nevoie de interdisciplinaritate, gandire democratica, toleranta religioasa
  • – * nicio sansa de respectare a celor trei minute… N am idee daca apuc sa vad finalul dezbaterii…
  • – Echilibrul intre cognitiv-afectiv-aplicativ trb mentinut in gimnaziu
  • – Optionale – cel putin doua, pt a incuraja diferentele dintre copii. Sa nu ne grabim sa luam decizii.

 

Dnul Florin Colceag (matematician, „antrenorul de genii”)

  • – Noi nu avem timp sa discutam reformele. Cum sa inlocuiesti istoria cu „cultura si civilizatie”?
  • – Suntem aproape de al 3 lea razboi mondial, trebuie sa cunoastem si sa intelegem istoria
  • – Copiii vor limbi staine ca sa plece din tara
  • – Trebuie sa ii educam sa ramana
  • – Trebuie sa ii intrebam si pe copii ce vor, dar trb sa le asiguram o plaja larga de optiuni, nu intr-o scoala, ci intr-o retea de scoli, nu poti baga intr-o scoala tot
  • – De ce sa nu facem limba dacă, nu latina? Argumente gasim pentru orice

 

Dnul Marius Nistor, lider sindicat Spiru Haret

  • – Sustin reforma, caci rezultatele elevilor o cer, e necesara si pentru parinti si pt profesori. Dar toti trebuie sa participe. Si incepem cu corpul profesoral, care pune in practica reforma
  • – Elevii nu se plang de timpul petrecut la scoala, ci de cum il petrec
  • – Profesorii au nevoie de materiale suport ca sa sustina lectii moderne
  • – „Dati-mi ce-mi trebuie si va fac o lectie cum trebuie”
  • – ( unii au si nu folosesc, oare stie domnul?)
  • – Specializarile pure trebuie sa dispara din formarea profesorilor, dublele specializari sunt esentiale in interdisciplinaritate
  • – Reforma se bazeaza pe increderea cadrelor didactice
  • – Nu exista discipline mai importante. Toate sunt.

Deputat *numele neinteles, reprezentat al minoritatilor (maghiare si nu numai)

  • – Invatamantul minoritar are profesori pregatiti, dar sunt afectati de orice modificare, caci au 4 ore in plus fata de ceilalti.
  • – * dnul vorbeste impecabil limba romana,
  • – efortul copiilor este foarte mare in sistemul acesta pentru a realiza competentele lingvistice ale majoritatii.
  • – Cum sa creezi competente digitale in rural? Daca nu au calculatoare?
  • – Militeaza pentru decizie la nivel local, si sa nu neglijee efortul copiilor minoritati.

 

(pauză 15 minute)

 

Dnul prof.univ. Dan Potolea, Univ. Bucuresti, FPSE, Dep. Formarea Profesorilor.

  • – Prezinta viziunea departamentului.
  • – Nu poti discuta reforma fara sa pui in discutie cadrul legislativ si institutional al invatamantului
  • – Proiectia curriculara trebuie sa fie concomitenta, nu succesiva. Ar trebui gandit acum si cel de liceu, dacă tot nu le-am făcut pe toate trei odată
  • – Planurile cadru ar trebui facute dupa programele disciplinelor, acolo trebuie decis cat trebuie alocat fiecareia. Se porneste de la proiect, elaborarea programelor, si apoi stabilirea planului cadru
  • – Exista competente generice care nu sunt cuprinse in cele 8 de baza
  • – Stiintele trebuie predate integrat din punct de vedere al cunoasterii.
  • – Integrarea si transdisciplinaritatea trebuie sa porneasca de la conexiunile dintre discipline
  • – Organizare modulara la unele discipline, pe semestru. Nu au nevoie de un an.
  • – (*Dnul ministru a plecat la pauza de la dezbateri. La fel și jurnaliștii și camerele)
  • – La optionale elevii le aleg pe cele mai putin solicitante, rezulta o pregatire putin performanta. Trb sa avem grija ce le propunem.

 

Adrian Dragnea – educatie fizica si sport

  • – Sport=orice forma de activitate motrica ce duce la educatie
  • – Sub trei lectii de ed.fizica pe saptamana corpul copiilor nu reactioneaza, astfel incat sa produca schimbari majore
  • – * Mens sana in corpore sano
  • – La nivel universitar trebuie introdusa ed. Fizica, și studenții au nevoie.

 

Dna Stanescu Mihaela Dinu – societatea de chimie

  • – Problema resurselor umane, atat la elevi, dar mai ales la profesori
  • – Stiinta se poate face si la gimnaziu, mai mult sau mai putin integrat
  • – E-learningul e bine-venit, insa nu poate suplini natura experimentala a unor stiinte

 

Prof. Dorina Roganzi(?), lb. Romana. Gimnaziu, Bucuresti

  • – Analizeaza principiile aplicate planul cadru.
  • – Problema competentelor TIC
  • – Intercultularitate la 11 ani, cand ei nu citesc?
  • – Educatia social civica trb sa cuprinda noile educatii de la clasa a VII
  • – Resursa umana pentru socio-umane: sunt specializati la liceu, cu doua discipline, predau patru… Si li se cere acum sa predea noua disipline
  • – Copiii vin de la primar fara sa stie si sa citeasca, si la gimnaziu nu se mai poate repara
  • – Latina sustine invatarea gramaticii romane
  • – Gramatica ar trebui sa se studieze si la liceu
  • – Romana+istorie+latina= identitate nationala

 

Dnul Serban Iosifescu presedintele ARACIP

  • – Ar trb continuat planul cadru de la primar.
  • – Suntem tributari planului unic
  • – Noi nu avem curba lui Gauss, avem dreptunghiul lui Gauss, o dictatura a majoritatii
  • – Noi excludem minoritatile si diferentele
  • – Evaluarile nationale ar trb sa incurajeze diferentele
  • – Pregatirea resurselor umane
  • – In invatamant trebuie sa ramana oamenii cu vocatie
  • – Anul viitor vom vedea, prin feedbackul evaluarilor nationale, daca reforma are efect

 

Iulian Cristache presedintele Asociatiei Parintilor din România

  • – Importanta este calitatea profesorilor
  • – Centrarea pe elev, la scoala trb sa invete de placere
  • – Diferenta intre stiinte si non-stiinte (*râsete puternice în sală… doamne…)

 

Mihai Manea inspector de specialitate istorie

  • – Planul cadru nu trebuie vazut prin prisma numarului de ore
  • – Istoria – criza de predare sau nu?
  • – De ce avem nevoie de istorie? Pt ca este necesar in conturarea profilului identitar al romanului.
  • – Europa cere „unitate in diversitate”, Nu europeni
  • – Copiii nu stiu imnul si nu saluta steagul

 

Prof * – geografie

  • – Integrata in educatia ecologica, si intelegerea schimbarilor actuale, al migratiilor
  • – E nevoie de mai multe ore la a 5a si a 8a, pt formarea competentelor cheie si a asimilarii cunostintelor necesare la liceu
  • – Necesara salarizarea decenta a profesorilor
  • – Geografie + istorie + lb. romana = bagajul necesar in liceu
  • – Demersul ministerului trebuie sa aiba un rezultat concret.

 

Alexandru Manta – asociatia elevilor de la Constanta

  • – Optionalele – importante in desavarsire elevilor
  • – Fiecare elev sa urmeze ce vrea el, nu ce decide majoritatea clasei

 

Catalin Lava, Universitatea Babes-Bolyai Cluj

  • – Mai multe variante de plan care sa functioneze in paralel, insa cine alege varianta?
  • – Cresterea riscului inegalitatilor scolare
  • – Cum armonizezi standardele de evaluare daca ai planuri diferite
  • – Problema continuturilor abordate
  • – Facem sau nu pilotare pentru acest plan cadru? Sau iar facem la nivel national?
  • – Cultura umanista asigurata de limba latina
  • – Cultura umanista schimba modul de gandire a omului. Stiintele exacte contribuie la crearea de executanti
  • – Noile educatii pot fi integrate in lectiile de istorie *

 

Teodor Georgescu Univ. Bucuresti

  • – Limba latina a fost scoasa pentru ca nu are cine sa predea. Nu desfiintam anestezia pentru ca nu avem anestezisti.
  • – Noi stam aici si dezbatem in amfiteatru ca urmare a culturii greco romane
  • – Asta trebuie sa i invatam pe copii. Sa ne uitam ce se intampla in Siria

 

Amalia Serban asistenta medicala si sanatate publica, consilier

  • – Educatia pt sanatate in trunchiul comun
  • – Informarea corecta este esentiala in dezvoltarea unor comportamente sanatoase
  • – Optionalele nu pot rezolva problema expunerii constante si pe termen lung

 

Liviu Franca, prof.univ.

  • – Prof. Latina, decanul facultatii se limbi straine
  • – (* nicio televiziune nu mai inregistreaza, au disparut la pauza, odata cu ministrul)
  • – Pastrarea limbii latine, introducerea chiar de la a VII-a
  • – Renuntarea la limba latina este un atac direct la identitatea nationala.

 

– Prof. **(?) – sustine invatarea programarii in scoala

  • Tehnologiile s au schimbat
  • – Sa nu punem problema resurselor cand vorbim de laboratorul de informatica
  • – Didactic.ro: scoala trebuie sa fie altfel, sa jungem la scoala creativa. Nici enciclopedica. Nici practica.
  • – Profesorii de informatica: trebuie schimbata ideea despre TIC. Conceptul trebuie nuantat. Sa invatam si algoritm si programare, nu doar utilizare de pc.

 

Prof. Victor Manz -Tudor Vianu, Bucuresti. Proiectarea algoritmilor poate fi depasita la momentul terminarii scolii.

  • – Studiul algoritmilor este util invatarii la toate materiile, inca din primar

 

(Moderarea discutiei este aproape inexistenta)

 

Doru Iamandei – APOR, Corneliu Popa -APOR Iasi

  • – Dorim schimbarea, care sa vizeze binele copiilor nostri
  • – Spre ce se indreapta invatamantul romanesc?
  • – Care este competenta analistilor?
  • – Competenta proiectantilor planului cadru –  Prof. Cucos, de la Iasi, nu e implicat…
  • – Cum vor fi parintii asigurati de aplicarea reformei
  • – Cum se va evalua pe parcurs reforma si corecta la nevoie
  • – Cum se vor face evaluarile
  • – Care sunt criteriile
  • – Religia- singura disciplină „autorizata” de parinti

 

Bogdan Teodorescu – secretar Societatea de Stiinte Istorice din România

  • – Cadrul legislativ este nefunctional
  • – Plan cadru este un pilot, va fi definitivat intr-un moment neclar
  • – Politicile educationale nu pot ajunge la un punct terminal fara o sustinere politica. Exista garantii ca incheiem reforma?
  • – Istoria este necesara pentru anticiparea realitatii in aceste vremuri imprevizibile
  • – Profesorii de istorie nu trebuie sa mai cerseasca ora, trebuie sa o primeasca pentru ca e nevoie de ea

 

Mariana Arnautu – World Vision Romania

  • – Facilitarea tranzitiei de la primar la gimnaziu
  • – Competentele de scris-citit trebuie dobandite la acest moment
  • – Dezvoltarea psihologica a copiilor poate fi realizata si cu ajutorul orelor de consiliere la gimnaziu
  • – Utilizarea tehnologiilor in predare

 

Liviu Iancu – doctorand istorie

  • – Nimeni nu vorbeste despre formarea de valori in invatamant
  • – Istoria este cea care poate ilustra prin exemple procesul formarii valorilor unor cetateni responsabili.
  • – * doar studentii de la istorie sunt in salaei sunt singurii interesați (nu chiar, eu sunt de la FPSE)

 

Prof. *(?)-

  • – accent pe metacunoastere.
  • – Nu exista o materie serioasa cu o ora pe saptamana.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sărăcie vs. educație, în 2016, pe plaiuri mioritice

Îmi place când se mai trezesc unii să ne arate, cu creionul pe hârtie, cât de nasol stăm la capitolul educație, și cum ne învârtim într-un cerc vicios din care nu mai ieșim. N-am să reiau datele studiului făcut de World Vision România, vă recomand acest articol, care le prezintă pe larg. Însă nu pricep de ce ne minunăm atâta… când ne-am complăcut în această situație de ani de zile.

54% din populația din mediul rural e fără ocupație. Și le plângem de milă, și le dăm ajutoare… dar ne-am uitat la câți investitori au încercat să deschidă puncte de lucru și să le dea un servici, și au refuzat? Că mai bine stau degeaba pe 200 lei decât să muncească pe 800? Nu zic, sunt și categorii clar defavorizate, care nu au nicio șansă, dar eu n-am auzit pe nimeni care să vrea din tot sufletul să muncească și să nu aibă unde. Numai că noi ne-am obișnuit să ne facem că muncim și să fim plătiți regește. La bunici în sat vine autobuzul și pleacă plin la București, cu măturători. Nu sunt șomeri în București? Ooo, ba da, cu duiumul, dar cum să dai cu mătura rahații de câine de pe trotuar, și să nu o domnești la bloc pe ajutoare de la primărie.

Din autobuzul ăla… trebuie să ciupească și românul ceva. Și ia și el 2-3 saci de gunoi pe zi, că doar nu se vede la grămadă, și mai vinde colo în sat pe un leu, trei, uite îi mai ies și lui 100 de lei în plus dacă e băiat „deștept”. La școală nu i-a plăcut, s-a dus la profesională, dar „e greu” la muncă, și-a frunzărit-o toată viața pe ici, pe colo… dar are telefon mobil, cu cartelă, și muncește la „Capitală” pe mai nimic. Dar nici în sat n-ar munci. Să te duci la om cu ziua la sapă e muncă… Și au pretenții, masă musai cu carne, de parcă acasă au congelatorul plin, și țuiculița la jumate, și un pachet de țigări de-alea bune. Am văzut cum muncesc. Stai după ei, ca să facă treabă cum trebuie, și nici așa n-o fac. Ba să ai și unelte dacă vin să-ți facă ceva prin curte, că doar nu le-or strica pe ale lor, și la juma de oră, nenică, pauză. Vine la 9, stai să mănânce, că doar nu muncește cu burta goală, bagă și-o țigară, hai fă-i și-o cafea, să alunece mai ușor, și pe la un 10 se apucă, pierde juma de oră cu organizarea, după care te-miri-ce n-a pus ieri pe listă și n-ai, te trimite de cumperi. El se mai relaxează olecuță. Timp în care se vaită ce greu o duce… Poate muncește apoi până pe la 1-2, când, iaca, dă căldura. Și gata, cum să mai muncești, scoate și tu o bere rece, la 2,5l, să-și mai revină omu’ o țâră. Până una alta, cară și tu, ca de-aia îl plătești pe el, sculele din soare, că se-ncing… și te doare sufletul, că-s ale tale… pe la 4 gata, s-a lăsat soarele, se duce omul acasă, cu 50 lei în mână, că a muncit azi, și se oprește să bea și el ca omu’ muncitor o bere la bufet.

Da, mai sunt și oameni muncitori la sat, sunt cei la care te uiți cu plăcere peste gard, grădina așezată, orătăniile la locul lor. Sunt ăia de-și mai trimit copiii la școală nu doar pentru corn și lapte. Dar sunt puțini… Ne minunăm cum de stăm așa în sărăcie lucie… păi decât să le dea ajutor social de la primărie, ar trebui să le ia frumos și alocația copiilor, și să facă cantină socială. Aduci copilul de trei ori pe zi, și primește masă caldă. Ție, dacă ți-e foame, vino mâine dimineață la curățat cartofi la cantină, treci și bate trei cuie în podul școlii că intră apă, vino la săpat șanțuri să tragem canalizare, sau pe lotul de grădină comunală, la legume pentru cantină. Și primești bon de masă la primărie.

Dar nu… că nu cu voință de a schimba lucrurile se câștigă alegerile! Alegerile se câștigă cu pomană, și cu ajutoare sociale. Așa că… să nu ne mai plângem. Suntem exact ceea ce vor unii să fim: Proști, și mulți. Masă de manevră politică. Și anul acesta se va vedea mai bine ca niciodată.

Referitor la calitatea educației de la sate… Dumnezeu cu mila. Nu că mi-e rușine cu ce e la oraș, și aici se scrie „ve-ți”, „voi trimite-ți” și tot așa, însă nimeni nu are interesul ca acei copii chiar să aibă o șansă. Și când o au – căci în atâția ani de când am blogul am cunoscut o mulțime de profesori care fac minuni prin satele românești – nu-i susține nimeni… se zbat să scoată zer din piatră seacă, și culmea, mai și reușesc!

Hai să nu ne mai plângem de milă. Suntem țara lui muieți-s posmagii, și până nu va înțărca Bălaia, nu vom face nimic. Ne vom plânge de milă în procente. E bine că am identificat cercul „vicios”. Acum să-l rupem. Doar că… să nu tragem ca racul, broasca și știuca…

infografic-cercul-vicios-al-saraciei

Sursa foto: http://www.exclusivnews.ro/wp-content/uploads/2014/08/dragos-patraru-starea-natiei-tvr-1.jpg

Cu ochii pe „Starea nației”

Mă uit rar la tv, pentru că am luat demult hotărârea că nu prea ai ce vedea… în schimb, dacă apuc să deschid emisiunea lui Dragos Pătraru nu mai închid tv-ul până nu se termină. Nu pentru că omul ăsta face haz de necaz, dar spune lucrurilor pe nume, ci, pentru că de când s-a dus pe copcă „Cronicuța”, e prima dată când nu simt că-mi irosesc timpul în fața ecranului. Nu am găsit acum integral emisiunea de aseară, însă, pe scurt, comenta decizia „autorităților” de a închide 50 de licee în care nimeni nu ia BAC-ul de câțiva ani.
Are dreptate în ceea ce privește prostia acestei decizii. Noi, românii, când nu avem idee ce soluție să aplicăm, ne luăm jucăriile și plecăm. Ca să rezolvi o criză trebuie să treci prin mai multe etape (prin care mă îndoiesc că s-a trecut la minister…):
  •  Identificarea și cunoașterea
  •  Etiologia situației de criză
  •  Decizia
  •  Planul de intervenție
  •  Aplicarea măsurilor
  •  Monitorizare și control
  •  Evaluarea
Dar nu e suficient, trebuie să vrei, SINCER, să rezolvi problema, să COOPEREZI cu toți cei implicați, și să identifici un BENEFICIU COMUN.
 
Ce m-a deranjat în emisiune? Clipul de câteva secunde, un fragment dintr-un interviu cu un profesor, care, schimonosit de disperare, spunea că succesul cu acei copii îl reprezintă alfabetizarea lor, și nicidecum bacalaureatul… Iar domnul Pătraru învinuia, pe nedrept după părerea mea, cadrele didactice pentru această situație. Cum au ajuns la liceu acei copii? Simplu. Prin măsuri electorale, prin înfumurarea noastră că toți suntem capabili intelectual de performanță și prin inocularea ideii că e nedemn să muncești.
 
Au ajuns acolo prin impunerea promovabilității, prin condiționarea locului de muncă de numărul de elevi din clasă. Exemplu: ai la clasa a cincea 30 de copii. Dintre ei, doar 12 merită să promoveze. La anul, faci o clasă cu cei 12, și una cu cei 18. Statul nu vrea să-ți accepte propunerea, pentru că munca ta nu „face cota”. Așa că, decât să nu ți se aprobe nicio clasă, îi promovezi și pe cei 18… pe care îi târăști după tine… ca să nu-i pierzi pe cei 12. În final, la clasa a VIII-a, doar vreo 4 ar fi „capabili” să acceadă mai departe, spre liceu. Dar prostia sistemului face ca și celor 26 să li se permită să se prezinte la „capacitate”, și chiar cu note de 2, 3, 4 ei să se poată înscrie la liceu…
 
Până nu încetăm să ne îmbătăm cu apă rece, și să confundăm dreptul la educație cu obligația acesteia… nu vom face nimic.
 
Da, sunt și mulți profesori care n-au ce căuta în sistem, care nu au înclinație, vocație, dorință de a educa – a nu se confunda cu a munci, căci un copil nu e piesă prinsă în strung.
 
Să acceptăm odată structura valorică a unei generații de copii: 3% – excelenți, 12% buni, 30% buni înspre modești, 30% buni înspre slabi, 12% cu probleme, 3% pentru învățământ special. Și să gândim soluții pentru fiecare, în așa fel încât investiția în formarea lor să se întoarcă prin profitul pe care ei îl pot aduce societății.
 
Dacă tot ajung să dea toți bacalaureatul, de ce ne mirăm că doar vreo 50-60% promovează? Acesta e normalul, conform procentelor de mai sus…
 
Corect, „mai normal” ar fi ca triajul să se facă mai devreme, și să nu aruncăm banii pe geam cu „educația liceală” a celor ce nu-și doresc sau nu pot să învețe… însă nu suntem o societate capabilă să taie răul de la rădăcină.

Sursă feature image

Câți copii trebuie să fie într-o clasă…?

Circula mai deunăzi pe facebook o glumă, „câți pitici ai”. La mine era cam cum mă așteptam, „nimeni nu și-a făcut curaj să mi-i numere”. Eu mi-i știu, puțini, dar buni. Și unul dintre aceștia e legat de numărul de copii care pot fi înscriși în clasă, fie ea la grădiniță, fie ea la școală. Ca de obicei, ca români, stăm bine la capitolul teorie. Am mai scris aici pe această temă, dar azi mă simt cumva „obligată” să completez… Legea învățământului spune că:

Art. 63. — (1) În învățământul preuniversitar, formațiunile de studiu cuprind grupe, clase sau ani de studiu, după cum urmează:

a) educația antepreșcolară: grupa cuprinde în medie 7 copii, dar nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 9;
b) învățământul preșcolar: grupa cuprinde în medie 15 preșcolari, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 20;
c) învățământul primar: clasa care cuprinde în medie 20 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 25;
d) învățământul gimnazial: clasa care cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 30;
e) învățământul liceal: clasa care cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 30;

Am avut ocazia de a asculta o persoană aflată de partea cealaltă a baricadei, din inspectorat. S-au pus întrebări, dintre cele mai diverse… dar cea care mie mi-a răsucit cuțitul în rană a fost cine e vinovat pentru clasele de 35 de copii? Ca să aflu că de vină sunt cadrele didactice care acceptă acest lucru. Că nimeni nu te poate obliga să lucrezi cu 10 copii în plus, GRATUIT. Am stat și m-am simțit de parcă mă uitam acum 25 de ani la Beavis and Butt-Head, cu replica aceea a lor… „he-he-he-da-da-așa-e”. Pentru că asta e realitatea. Muncești cu 10 copii în plus, corectezi 10 teste în plus, pregătești 10 materiale în plus, 10 rapoarte de evaluare, 10 fișe psihopedagogice, consumi un timp pentru care nu ești plătit. Și când faci muncă neplătită, înseamnă că faci voluntariat (că doar o faci de bună voie)…

Doamna respectivă ne-a explicat că legea este lege. Și că, în momentul în care ai și un copil în plus pe lista clasei, trebuie să semnezi o declarație pe propria răspundere că accepți acea clasă în formulă mărită. Tu, așadar, ca profesor, accepți cu mânuța ta să muncești gratis pentru statului român, afectând în mod direct calitatea procesului de care vor beneficia ceilalți copii din clasă. Iar părinții joacă în aceeași horă. Acceptând mai mulți copii, donează din timpul copilului lor celorlalți.

Ce poate face cadrul didactic „fericit” cu o asemenea situație… prima treaptă este să notifice în scris Consiliul de Administrație al unității, să semnaleze situația (sic! de parcă profesorul a făcut lista aia…) și să ceară respectarea legii. Într-o țară normală la cap (ceea ce nu mă amăgesc că e cazul nostru) nu numai că nu s-ar fi ajuns aici, dar situația s-ar remedia în această fază. Dacă nu este găsită înțelegere, următorul for este Inspectoratul școlar, apoi Sindicatul și pânzele albe se găsesc la minister… Așadar, trebuie doar să cerem respectarea legii, politicos și ferm, pentru că nimeni nu-și va asuma în scris să nu o facă.

Iar aici m-am abținut să nu râd… pentru că tot în mentalul nostru colectiv e adânc înrădăcinată atitudinea de „cap plecat”. Capul plecat sabia nu-l taie. Tu, ca profesor, poți schimba situația! Dar… și aici e un mare „dar”. Ce-ți asumi de fapt? Îți asumi rolul de oaie neagră în școală/grădiniță. Îți asumi să ai nevoie de ajutor și nimeni să nu ți-l dea, să fii refuzat din ambiție, să ai împotriva ta directorul, poate chiar și inspectorul, că te-ai găsit tu, absolvent cu caș la gură (vorbim de persoanele prezente la discuție), să revoluționezi sistemul. Dar (iar!) nu pot să nu mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă la finalul anului școlar, în iunie, sindicatul ar notifica oficial autoritățile că în toamnă nu se va mai accepta încălcarea legii din acest punct de vedere. Și că toți cei în cauză vor depune hârtiile necesare pentru a fi respectat numărul de copii la clasă prevăzut prin lege. Visez frumos, nu?

Replica doamnei a fost la înălțime: „Asta este micime umană. Și despre asta nu vreau să vorbim”. Doar că în țara asta mai există (încă destui) și oameni care vor să respecte legea și să îndrepte lucrurile. Și pe ei trebuie să-i cauți.

Vuiesc știrile de profesori care vor să-și ia arme, de școli cu păduchi (deși au venit copiii după trei săptămâni de stat acasă, da?), de cei 4% din PIB care n-or să ajungă niciodată în școli; avem școli fără curent și lista de probleme pare fără sfârșit. Ce-ar fi să începem să rezolvăm problemele care țin direct de noi? Să încetăm să mai muncim degeaba… sau să nu ne mai văităm că e prea mult de muncă, dacă ne-o asumăm.

Întrebările de-aici (sper că nu retorice, chiar aș vrea să știu dacă a încercat cineva, și mai ales dacă a reușit micșorarea efectivului clasei) nu sunt doar pentru profesori. Sunt un semnal de alarmă și pentru părinți. La școală, copilul vostru are, prin lege, dreptul la două minute din timpul profesorului (discutăm matematic, pentru clasele primare). Acceptând clase de 35 de elevi, timpul acesta scade cu un sfert. De ce continuăm să acceptăm?

Îmi spun că cei care n-au plecat în afară, n-au căutat altă viață în sisteme deja funcționale, n-au rămas doar din lipsă de perspective și, dacă tot au rămas, vor să schimbe țara asta. De dragul copiilor. Că doar n-am rămas doar să stingem lumina…

este o carte

La serbare, cu cântec înainte

Nu îmi plac serbările. N-am ce să fac, nu îmi plac și pace. Consider că este un moment ale cărui beneficii (da, recunosc, există) sunt puse în umbră de părțile mai puțin bune… Pe care, de ochii lumii, alegem să le înghițim, cu ceva mai multă apă.

Sunt – știu – o provocare pentru copil, aceea de a vorbi în fața unui public, de a face față emoțiilor, de a le controla. Dar dacă vrei cu adevărat să educi acest lucru, atunci creează momente adevărate, în care copilul să aibă într-adevăr o contribuție personală, și aceasta să nu însemne doar exersarea memoriei și a calităților oratorice. Poate exersa această abilitate și prezentând o temă, un proiect, o carte, o poate face oricând, și cu mult mai multă substanță decât dau cele patru versuri și un cântecel la serbare.

Apoi, dacă tot trebuie să fie un moment festiv, măcar să fie cu acte în regulă. Adică scenă, sală de festivități, cortină, decoruri, culise, organizare în toată regula. Atunci îi pui la încercare spiritul întreprinzător, capacitatea de adaptare, de inovație. Îmi amintesc că la grădiniță puneam în scenă Scufița Roșie, și nu aveam „căsuță” pentru bunicuța. Am luat din fața farmaciei suportul de biciclete – cele ca o prismă triunghiulară, l-a pus doamna pe scenă pe 4 scaune de bucătărie, l-am acoperit cu o pătură roșie, ca acoperiș, și eram încântați!! E drept că lupul și bunicuța erau întinși pe o pătură în fața căsuței, dar am găsit o soluție! Emoția aceea, când se ridică cortina și sala aplaudă, nu se compară nici pe departe cu sălile mici de clasă, înțesate până la refuz de părinți și bunici, de scăunelele copiilor înghesuite într-un colț în jurul bradului.

Nu adaug cheltuielile, enorme după părerea mea, cu costume fel de fel… de parcă se mută ZOO la școală. Sunt de acord cu personajele, dar măștile se pot confecționa chiar de copii în orele de AVAP. Și va fi cel mai frumos costum pe care l-a avut vreodată, pentru că e făcut de el! Să luăm fulgii de nea, spre exemplu, că sunt celebri la serbarea de iarnă: Dragi părinți, / Vă rog să trimiteți pentru ora viitoare de abilități 1m panglică albă lată și 1m tul alb. Vom confecționa un tutu. Ce dacă nu vor fi perfecte fustițele? Și? Nu ne mai oprim din goana asta după perfecțiune?

Serbările țin cu orele. Rar, foarte rar am văzut una scurtă. Stai drept. Nu plânge. Nu te foi. Vai de tine dacă te ridici să bei apă, că doar după ce stai într-o sală cu alte 60 de suflete, nu te-ai încălzit… Matematic, la 30 copii x 2 minute + 5 colinde = 1h 30 min garantat. Și nu, nu-mi plac serbările de genul acesta.

Vorbeam cu o prietenă, că n-a putut „scăpa” de serbare de gura părinților. Cum adică, să nu faci serbare??? Ei uite-așa. Eu n-o să fac. Eu fac atelier, pe echipe de trei. Obligatoriu un părinte în echipa de lucru, poate și al doilea, ori un frate. Concurs de ce vreți… confecționat 5m de beteală, trei globuri și un înger, habar n-am ce mi-o trece prin cap. Dacă ești dispus să dai un milion pe închiriat costum, vreo 20 pe materiale va fi și mai ok. Și învață să lucrezi în echipă, să faci un plan de lucru… Normal, fond muzical adecvat, poate și ciocolată caldă și ceva fursecuri, dacă vor. Ba poate mă gândesc și la ceva reprezentații pe echipe, la momente artistice. Să-și mai aducă și părinții aminte câte un colind-două, nu? Să-și „gestioneze” și ei emoțiile…

Am avut serbare la școală. Deși avem în serie oameni extrem de talentați, nu știu cum s-a făcut, că am improvizat programul în două-trei zile. Celălalt an beneficia de cântăreț profesionist, cu o voce dumnezeiască, plus relații la teologie, de-au adus vreo 10 băieți cu „voce”. Partea lor de program a fost un „clasic” de Crăciun memorabil. Frumos, dom’le, tare frumos! Îmi venea să plâng… când știam că urmăm! În glumă propusesem cu ceva timp înainte să facem teatru de umbre pe tema „Este o carte”, inspirată de volumul cu același nume apărut la editura Gama. Glumă-glumă, dar s-a aprobat. Am muncit la proiect trei oameni, eu cu proiectul, M. a decupat, și împreună cu R. am improvizat. Pentru prima experiență de acest gen a ieșit bine. Prima dată când încerc. La prima replică îmi tremurau așa de tare mâinile, că nu reușeam să prin șoarecele de pânză. Apoi era să scap și măgarul, și microfonul. Am mai sărit o replică, dar dacă la final s-a aplaudat, înseamnă că publicul nu s-a prins. Aceeași piesă – de data aceasta făcută pps și proiectată, am testat-o a doua zi pe copii de clasa a IIIa. Și le-a plăcut!!! Ba chiar au râs în hohote! Alegerea n-a fost rea, și de data asta chiar m-am bucurat. Acum am simțit cu adevărat că efortul a meritat.

Imagini din culise. Simularea cu umbre - de la repetiție.

Imagini din culise. Simularea cu umbre – de la repetiție.

Serbarea a fost salvată de câteva colege care și-au luat inima în dinți. O chitară, un flaut, un alt colind – pe care l-am ilustrat noi tot cu umbre – , un dans (norocul nostru, o avem pe A., dansatoare), și-am bifat și anul acesta activitatea. Însă tot nu-mi plac serbările. Mai repede mi-aș lua toată clasa și-aș pleca la colindat. Ori aș face petrecere la școală, să se relaxeze și copiii…

Și nu, nu-mi plac serbările făcute pentru că „trebuie”!

*Mulțumiri Dianei S., de la editura Gama, care mi-a pus în mână cartea. În câteva rânduri cuprinde un adevăr dureros al generației de azi, și mi-a făcut mare, mare plăcere, să pot vorbi despre această Carte și altfel decât o fac aici, pe blog.

Mihai Viteazul, Domnul Munteniei, al Moldovei și al Ardealului, întâiul ctitor al bisericii metropolitane de la Alba Iulia, 1599

Manual de istorie, clasa a IVa (1)

La începutul lunii am răspuns rugăminții de ajutor a unui prieten care are în această lună o sarcină grea: aceea de a propune un manual pentru clasa a IVa, clasă care, începând cu anul școlar viitor, va avea o nouă programă, bazată pe formarea de competențe, și nu pe obiective, cum s-a lucrat până acum. Această clasă este seria de sacrificiu a noii reforme, clasă care n-a avut niciodată, la 15 septembrie, manuale noi pe bancă. Este seria cadrelor didactice care au răspuns, așa cum au putut, enormei provocări de a se descurca la catedră legate la ochi, și de mâini, și de picioare, care a făcut fișe până târziu în noapte, materiale, și au suplinit lipsa manualelor până la momentul sosirii acestora. Și apoi au continuat să facă același lucru, pentru că manualele erau departe de a fi un instrument de lucru așa cum și l-ar fi dorit.

În dorința de a ajuta, am alcătuit un chestionar online (îl puteți accesa dacă ați predat de curând la clasa a IVa, nu l-am închis) și am rugat toți profesorii de învățământ primar din lista mea de facebook să răspundă la întrebări. Nu au fost puține, în doar 24h, și le mulțumesc tuturor celor care au tăiat din timpul propriu pentru a oferi feedback. Mi-am petrecut dimineața citind, și deocamdată nu sunt „decât” 15 de pagini, mesaje care, cu siguranță, vor fi un duș extrem de rece pentru viitorii autori care le vor primi. Problemele ridicate sunt multe, și personal mi se aprind toate beculețele… în curând mă voi lovi din plin de toate aceste probleme.

Întrebările, cu răspuns deschis, sunt:

  1. Ce manual ați utilizat pentru orele de istorie ultima dată când ați abordat la clasă această disciplină?
  2. Cât de satisfăcut/ă ați fost de acest manual?
  3. Care au fost problemele pe care le-ați întâmpinat în utilizarea materialului din manual?
  4. Care au fost problemele întâmpinate de copii în utilizarea manualului?
  5. Ce ați avea nevoie să includă viitorul manual de istorie în forma tipărită?
  6. Dar în forma digitală?

Și… iată concluzii preliminare de analiză (unele dintre ele cred că se pot aplica tuturor manualelor, nu neapărat de istorie):

Manualul folosit de aproape jumătate dintre cei care au răspuns este cel de la Aramis. Însă, pe o scală de la 1 la 10, gradul de satisfacție dat de manual nu diferă față de celelalte. „Notele” acordate au fost următoarele:

  • Carminis (o mențiune) 6
  • Corvin ( de la Deva) (o mențiune) 10 (combinat cu materialele de la Fundația 2000+)
  • editura Sigma (o mențiune) 1
  • editura Ana (4 mențiuni) 3
  • editura Corint (5 mențiuni) 2.8
  • editura Didactică și Pedagogică (7 mențiuni) 4.28
  • editura Aramis (24 mențiuni) 4.29

Mă abțin de la comentarii, căci, judecând numai manualele cu cel puțin 2 mențiuni, s-a picat, la modul cel mai trist, acest examen. Motivele sunt multe, și, deocamdată, în această prima parte a articolului (intenționez ca, la final, să realizez un raport de cercetare cu toate datele), aș enumera:

  • programa școlară lipsită de logică. Este vorba de cea veche, care își dorea să ofere o viziune globală asupra istoriei. Și asta la 10 ani, când mulți dintre ei nu au nici o viziune locală a mediului în care trăiesc, când gândirea este încă bine ancorată în concret, iar operațiile de abstractizare abia dacă dau semne că există, le cerea să facă paralele între istoria națională și universală, figuri marcante, perioade reprezentative… Partea bună este că programa s-a schimbat. A fost publicată programa nouă de istorie, aprobată prin ordin de ministru nr. 5003 / 02.12.2014. (Acum aș vrea o explicație, :), de ce în octombrie, pe site-ul ministerului, era încă programa veche, și abia acum, de curând, a fost publicată cea nouă? Că doar are un an de când stă în sertar…
    Am căutat, pe net, grupul de lucru implicat realizarea programei (menționat la final): Carmen Tomescu (profesor istorie, gimnaziu), Daniela Beșliu (consilier psihopedagogic), Mirela Popescu (profesor istorie, liceu), Emoke Bukkosi (profesor istorie, gimnaziu), Ciuperceanu Marian (învățător), Laura Elena Căpiță (cercetător), Doru Dumitrescu (inspector general). Am lecturat programa, și, din punctul meu de vedere, e mult, mult mai bine. Cât de bine, vom vedea în anul școlar următor, când o vom testa. Însă cel puțin din punct de vedere al acestui document, lucrurile ar trebui să se îmbunătățească substanțial.
  • conținutul neadecvat vârstei copiilor. Aici reproșurile au fost multe, și le consider justificate. Toate converg spre ideea că istoria este o poveste. Copiii sunt acum la vârsta poveștilor, și astfel înțeleg lucrurile. Iar din manual povestea lipsește cu desăvârșire. Așadar a urmat o muncă titanică din partea profesorilor, să pună în aplicare principiul accesibilității și adaptării la specificul vârstei, și să „traducă” aceste texte pe înțelesul lor. Au fost folosite din plin lecturile istorie – Dumitru Almaș (aș recomanda și Petru Demetru Popescu), și o recomandare din partea mai multor profesori, ca material extrem de util la clasă, (mai ales pentru suportul animat) este cd-ul educațional de la editura Edu, pe tema Istorie. Am răsfoit acum cuprinsul, este realizat pe vechea programă, de aceea sper că, odată cu publicarea celei noi, adaptarea va fi rapidă și, dacă toamna viitoare nu ne va aduce manuale, măcar materialele suport și făcute cu cap să ne ajute.
  • conținut provocator, care să trezească curiozitatea și dorința de a învăța. Dacă facem un sondaj, la orice vârstă, cu întrebarea „îți place istoria?”, veți afla că, cel puțin trei sferturi, spun NU. Pentru că, pentru mulți, istoria a fost și rămâne o înșiruire de date. Și este greșit. Istoria înseamnă fapte, oameni, relații. Datele le găsești oricând, în orice tabel cronologic. Doar că trebuie să știi pe cine cauți. Puși în fața unei cantități impresionante de informație, fără a avea capacitatea de a organiza și structura, fără a deține abilitatea de a lucra cu timpul istoric, copilul este copleșit și renunță.
  • necorelarea conținuturilor cu celelalte discipline. Ioi, și aici doare! Ce am nevoie eu la istorie: de matematică – axa numerelor întregi, cifrele romane, geografie – orientare pe hartă, citirea hărții… Bun, nu se poate. Copilul nu știe. Descurcă-te fără. Atunci ce sens are să pui un tabel cronologic, în prima lecție, din care copilul să nu priceapă nimic?? La ce bun să delimitezi secolele, numerotate cu cifre romane, când acestea nu se fac atât de devreme? Cum ai pretenția ca într-o lună, copilul să-ți arate cele trei Țări române, când el încă n-a învățat despre Carpați? Aștept, cu nerăbdare, să văd noile conținuturi pe această temă!
  • manualul digital este o nouă provocare. Am văzut câteva studii, despre utilizarea la clasă a celor existente. Concluzia – puțini profesori o fac. Însă de ce nu o fac, nu prea răspunde nimeni! Toți sar că nu ai cum, cât timp nu ai cu ce. (Curent electric, de exemplu). Sunt calculatoare, dar nu poți întoarce monitorul spre clasă, și să te aștepți să vadă și să fie atent și cel din ultima bancă. Faci rost de proiector, și te rogi să fie prins în tavan, ca să nu se împiedice nimeni de fire. Și când reușești să apeși toate butoanele, constați că manualul e identic cu cel tipărit, sau ceea ce include e inutilizabil. Am văzut, la CLR, utilizat manualul digital pentru lectura model a textului. Nu știu dacă eu aș face-o, pentru că vocea era stridentă și rece, intonația puțin perceptibilă, lectura prea rapidă pentru nivelul copiilor.
    Revenind la sugestiile de istorie, în manualul digital s-a propus și realizarea unor lecții model – prezentări .ppt, utilizabile. Nu știu în ce măsură timpul îmi va permite, și cum se va intersecta acest lucru cu respectarea drepturilor de autor, dar voi încerca, pe cât posibil, să dau o mână de ajutor la acest capitol, și să pot publica aici pe blog, la rubrica de istorie, astfel de sugestii.

Mă opresc cu analiza de această dată, o cercetare calitativă, aproape un focus-grup virtual este o muncă copleșitoare. În încheiere am să citez câteva colege (îmi pare rău că nu am solicitat în chestionar și numele, pentru a le putea atribui, m-am gândit că fiind anonim profesorii se simt mult mai liberi să vorbească):

Manualul să fie scris pentru copii, nu pentru învățător sau părinte.

Ar fi foarte bine să se ocupe de manualele de la ciclul primar profesorii de la învățământul primar, nu profesorii universitari. Dumnealor să conceapă materiale pentru studenți.

Dacă vreți ca generațiile care vor urma să cunoască istoria acestei țării și importanța unor date istorice trebuie să aveți grijă ce scrieți în acele manuale!

Eu am propus ca autorii de manual să se întoarcă la nivelul de practică pedagogică, și să lucreze la clasă cu manualul pe care îl proiectează. Sunt sigură că nu va mai trebui să le spunem noi ce nu e în regulă…

Ce le lipsește profesorilor de azi…

 

Se împlinește aproape un an de când am răspuns unei provocări de sinceritate, despre cum mă văd eu, la catedră. Întrebarea  venea pentru mine într-un context mai vechi, căci la catedră am mai stat, stau, și voi mai sta. A fost mai mult un exercițiu introspectiv, pe care nu aș fi avut poate curajul (ironic, după ce veți citi rândurile de mai jos!) de a-l pune public, dacă profesorul care l-a citit în primă instanță nu m-ar fi împins să-mi iau inima în dinți.

Cei care mă citesc, sau mă cunosc, știu că scriu greu despre mine, personal. Îmi e ușor să-mi susțin și să-mi argumentez o părere, însă las destul de greu fereastra deschisă spre mine. A gândi „public”, a pune dorințe pe hârtie, este pentru mine un risc pe care nu mi-l asum.

Mi-am ascultat cele câteva rânduri ale mele în lectură publică, cu mențiunea că am avut ocazia să rămân anonimă. Și, recunosc, n-am avut curaj să ridic mâna și să spun „e al meu”. De ce? Pentru că am învățat pe pielea mea că în România nu e „bine” să ai păreri, să ți le spui, atunci când ești pe treapta cea mai de jos în ierarhie. Că păcatul de a gândi se plătește scump, și să rănești orgoliul cuiva, sau să stârnești vreo invidie e periculos, și că e bine să stai în banca ta. Patul lui Procust funcționează încă, și nu e sănătos să ieși în evidență.

Însă vorbim de schimbare într-un sistem de care depinde viitorul nostru, și cred sincer că aceasta nu va veni cât timp nu vom avea curaj. Mulțumesc cu această ocazie doamnei C.R., pentru aprecierile făcute la adresa temei mele, care mi-au dat curajul de a o publica.

Sper că veți avea răbdare să citiți (și comentariile se fac cu „verde”, mai jos 🙂 )

 

Temă: Cum vă vedeți ca profesor la finalul primului semestru de specializare?

Este normal ca orice experiență, fie ea și de învățare, să aibă un impact mai mic sau mai mare asupra fiecărui individ. A da un răspuns întrebării de mai sus are multe în comun cu o provocare la care am răspuns în cadrul unui atelier pentru părinți.

S-a cerut participanților să facă o listă de valori cu care și-ar dori ca propriul copil să fie înzestrat la maturitate. Listele au fost lungi, foile de flipchart au curs, erau chiar câte patru lipite pe perete.

  • Acum alegeți doar 10. Numai pe acestea i le puteți transmite copilului dumneavoastră.

Provocarea a devenit și mai grea. Cum să alegi trăsăturile perfecte pentru copilul tău, în doar 10 cuvinte? Dar ne-am descurcat. Am ales.

  • Considerați că viața nu vă oferă timpul necesar pentru a forma 10 valori. Și aveți doar 9. La care renunțați?

Exercițiul a continuat, prin eliminare, până a fost identificată acea unică valoare, cea mai mai importantă, pe care o dorești pentru copilul tău.

M-am gândit la acest exercițiu acum, când trebuia să aleg dintr-o lungă listă acele valori „perfecte” pentru un profesor. La multe dintre ele mi-am dat seama că lucrurile au totuși mai multe nuanțe, că pot fi făcute altfel… și lista a crescut impresionant, în loc să scadă.

Este nerealist să consideri profesorul un superman, care va putea să atingă acest „ideal”. Acum ar fi nevoie de exercițiul de mai sus. Însă, așa cum atunci când aplici un chestionar, întrebi subiectul dacă lucrează în domeniul cercetării de piață, și îl excluzi din eșantion dacă răspunde pozitiv, tot așa trebuie să decid că nu-mi pot aplica testul. Nu pot alege zece valori pentru mine, chiar dacă teoretic sunt capabilă să aleg zece din listă – pentru că știu scopul: acela de a ajunge la o singură valoare, cu adevărat importantă, care să mă definească pe mine, la catedră. Acea valoare fără de care toate celelalte ar fi în zadar. Și, „trișând”, am sărit toate etapele și am ales răbdarea. Tot ce îmi doresc să vadă la mine prima dată copiii, după ce mă vor cunoaște, este că „doamna are răbdare”.

Răbdare cu ei, căci vor crește încet și frumos.

Răbdare cu mine, căci nu voi putea învăța tot ce e nevoie dintr-o dată.

Răbdare cu părinții, până vor învăța la rândul lor să aibă răbdare, să se cunoască pe sine și să-și cunoască copiii.

Răbdare cu sistemul de multe ori potrivnic, răbdare cu superiorii, care în cele mai multe cazuri vor judeca realitatea după șabloane clasice și învechite.

Răbdare, căci schimbările vin încet.

Îmi dau seama că mai am nevoie de ceva: curaj. Curajul de a lua o decizie și de a-mi asuma consecințele, curajul de a spune ce gândesc și de a-mi susține ideile, curajul de a accepta eșecurile. Curajul de a spune „NU”, curajul de a le transmite copiilor aceste două valori.

Poate pare puțin, dar asta mi-aș pune în penar în prima zi de școală: o rezervă de răbdare, și un vârf de curaj, și sper să mă simt ca având inelul Arabelei: trebuie doar să-mi doresc, și lucrurile pot deveni posibile.

(Ca „cercetare”, la final mi-am întrebat copilul ce calitate vede ea ca fiind cea mai importantă la doamna ei învățătoare: E amuzantă și răbdătoare! Q.e.d.)

 

Discuții despre învățământul de ieri și de azi

Iris are azi ca temă fragmentul din Amintiri din copilărie despre școala din sat. Și cum, ca orice text prelucrat, aproape iese din context, au apărut întrebările… și răspunsurile pe măsură, dar parcă prea „la zi”:

  • Unde era învățătorul lor, de se întâmplau lucrurile astea? Păi unde să fie… la oaste. Și nu aveau altul, că sistemul ducea lipsă de cadre… nu avea cine, nu erau nici suplinitori.
  • Ce căuta preotul la școală? Venea ca suplinitor.
  • Aaa, deci el era învățătorul acum!! Și venea rar…. cam cum vin și acum la clasă profesorii de religie! Da, mamă, cam așa. Mai mult nu vin decât vin! (Mai ales preoții de la țară!!)
  • De ce învățau după cărți de biserică? Nu aveau manuale? Nu… Creangă, îți amintești, a făcut primul abecedar!
  • De ce bătea popa copii? N-a învățat și el că nu așa îi înveți carte, de frică?

No, hai, acum, dați răspunsul, că pe mine m-a încuiat!

Uite cum ajung copiii să se gândească la școala ideală… comparând metode de educație. Am mai dialogat… dacă mama lui Nică accepta așa tratament, dacă eu aș accepta să i se întâmple ei așa ceva. Și până unde vor merge metodele moderne?

Titlu de abecedar din 1878, realizat manual de învățător. Imagine document. Preluarea interzisă.

Titlu de abecedar din 1878, realizat manual de învățător. Imagine document. Preluarea interzisă.

Mi-am amintit cu această ocazie de un articol, despre implicarea preoților de la sate în dezvoltarea învățământului primar în secolul XIX în România. Un articol, dealtfel, foarte interesant, o cercetare istorică pentru care voi cere permisiunea de publicare. Însă, ca o concluzie desprinsă de-acolo, au avut, la început o contribuție importantă, pentru că era singurii „alfabetizați” din acea lume. Însă lipsa de pregătire pedagogică și psihologică i-a scos treptat din sistem, pe măsură ce au apărut învățători calificați. Dar… au rămas atâtea lucruri neschimbate, că mă uimește și pe mine comparația!

 

religia_la_scoala

Religia la școală. Mituri și metodologii

Tema religiei la școală este una capabilă să ridice și să răscoale nația română mai ceva ca sesiunea de alegeri parlamentare, însă, dacă una ne distruge viitorul pe următorii patru ani, prima ni-l distruge pe termen lung, făcând din viitoarea generație un popor obedient, nu care stă cu fruntea sus, și își privește demn în față partenerii europeni.

Nu sunt de acord cu predarea religiei în școli, și în niciun caz în forma actuală, cu calificative/note. Într-o altă concepție, cu admis/respins, ar putea fi mai aproape de adevăr. Însă nimeni, niciodată, nu are dreptul să măsoare, în orice formă, cantitatea de credință, transpusă în cunoștințe de dogmă religioasă. Nu sunt de acord cu multe care se întâmplă în această țară. De exemplu, de ce la început de an școlar se lălăie în grup Tatăl nostru, dar nu se intonează imnul de stat al României? Pentru ce ne pregătim, noi, de fapt? Pentru ce mergem la școală?

Eu nu-mi trimit copiii la școală să stea în genunchi lângă bancă. Nu vreau să se roage înainte de o lucrare de evaluare. Vreau să învețe să caute informația, să o judece prin prisma proprie, să aleagă apoi ce îi e util și ce nu. Eu îl cresc permițându-i să greșească, fără teama că va fi pedepsit. Refuz să îi bag în cap, încă de la vârsta la care crede tot ce spun adulții, că trăiește cu sabia lui Damocles deasupra capului, și greșeala îl aruncă în flăcările iadului.

Toamna aceasta s-a întâmplat și o „minune”. Îi spun așa, pentru că în statul nostru de drept reglementările vin precum în basme. Întâi dăm legea, cum aruncă zmeul buzduganul înainte. Însă cale de 6 luni. Toată lumea află, știe, dar efectiv ce se întâmplă e o abrambureală totală. Până sosește și zmeul, în cazul nostru, metodologia de aplicare a hotărârii Curții Constituționale (Decizia CCR nr. 669/2014, care a fost publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2015).

Pornind de la dreptul fundamental garantat prin constituție, acela numit „libertatea conștiinței”, la nivel de credință, de orice tip, nimeni și nimic nu ți se poate impune. Suntem un stat laic, nu teocratic, și acest lucru trebuie respectat și la nivel de educație.

Ce se dispune prin metodologia de aplicare…

  1. Cei care doresc să studieze religia la școală o vor face, conform cultului de care aparțin, și recunoscut de stat (Legea 489/2006), lucru care se specifică clar în cererea depusă în acest sens. Dacă școala nu le poate oferi acest curs, se va studia în comunitatea religioasă din care face parte, absențele și notele fiind apoi comunicate și trecute în catalog.
  2. Cei care nu frecventează cursul, din decizie proprie, sau pentru că nu le este accesibil, vor avea situația încheiată fără această disciplină, adică o medie mai puțin.
  3. Depun cerere doar părinții/tutorii copiilor care doresc să urmeze acest curs.
  4. Dacă de la o clasă nu sunt destui copii care doresc să urmeze cursul, se realizează clase simultane, pentru a avea numărul minim de elevi prevăzut de lege pentru organizarea unui curs.
  5. Profesorii care vor preda aceste cursuri trebuie să aibă calificările necesare și să se „angajeze” să urmeze programa.
  6. Pentru elevii care nu solicită frecventarea orei de Religie sau cărora nu li s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină, unităţile de învăţământ stabilesc prin propriul regulament de organizare şi funcţionare activităţile pe care aceştia le pot desfăşura, spaţiile în care se desfăşoară activităţile, precum şi responsabilităţile privind asigurarea supravegherii şi siguranţei elevilor, în perioada în care ceilalţi elevi ai clasei participă la ora de Religie. (Art. 10)
  7. Cei care nu pot participa la cursurile cultului propriu, pot participa ca audienți la cursurile altui cult organizate în școală, după ce depun o cerere în acest sens, și nu vor fi evaluați.
  8. Absenţa elevului care nu a solicitat frecventarea orei de Religie de la activităţile prevăzute la art. 10 şi 11 exonerează cadrul didactic/personalul didactic auxiliar care asigură organizarea/desfăşurarea/supravegherea activităţii de orice tip de răspundere. (Art. 12.)

Au apărut, bine-nțeles, și reacții, mai ales ale BOR, care își vede astfel amenințată opera de îndobitocire păstorire a viitoarei generații. Cum spuneam și mai devreme, suntem stat de drept, ministerul hotărăște, inspectoratele aplică, iar judecățile de valoare emise de BOR nu au aplicabilitate.

Sunt necesare așadar câteva lămuriri, mergând pe numerotarea de mai sus:

  1. Cei care depun cerere de a opta pentru acest curs o fac pentru anul școlar în curs, nu pentru toată durata studiilor. Dacă cererea a fost făcută pentru anul trecut, ea trebuie reînnoită pentru anul acesta, în cazul în care opțiunea se menține. În funcție de numărul de cereri primite, unitățile de învățământ anunță catedrele disponibile pentru acel an în curs. Această declarație a patriarhului nu are nicio valoare, părinții copiilor care nu doresc să urmeze cursul nu trebuie să depună nicio cerere în acest sens, chiar dacă anul trecut au participat. Este o aberație menită să facă presiune asupra părinților, și care dă naștere la abuzuri, precum acesta.
  2. Media la religie nu este menită a crește media generală. Încetați să vă trimiteți copiii la școală pentru note! Este iarăși un handicap al societății noaste, o limită în gândire. Dacă participarea la curs este însoțită de un 10, atunci de ce pierdeți acel timp? Învățați ceva? Vă folosește în formarea propriului sistem de valori? Cultivăm încă acea mentalitate de „fă-te că muncești”? Când vor învăța copiii să își asume responsabilitatea, dacă așa îi creștem de mici?!
  3. Nu vrei să urmezi cursul, nici să-l audiezi, nu depui cerere de niciun fel, și nu ai ce căuta în clasă. Orice încercare a profesorului de a aborda/convinge copilul este un abuz.
  4. Dacă de la o clasă sunt 10 elevi, de la clasa paralelă 10, se face una singură, de 20. E drept că în acest caz, profesorul în cauză va avea plătită o singură oră, nu două, dar asta nu este problema părinților.
  5. La nivel de calificare, aș cere în plus, pentru cadrele care urmează să intre cel puțin la cursurile primare, specializare pe psihologia copilului mic, dezvoltarea gândirii la această vârstă. Nu de alta, dar cursul de psihologie generală inclus la facultatea de teologie în modului psihopedagogic este apă de ploaie față de provocările acestei vârste. Cât despre angajamentul de a urma programa… altă chichiță. Am citit programa, și în linii mari este digerabilă. Însă lasă prea multă libertate, și permite excesele. După mine, este obligatoriu, nu e la nivel de „angajament”.
  6. Școala este așadar obligată (în sfârșit scrie negru pe alb!!!) să asigure programe alternative, pentru copiii care au acest curs în mijlocul orarului și nu îl frecventează. Cum o va face… depinde de implicarea și dorința unităților de a aduce un plus în formarea copiilor, sau de a-și bate joc în continuare. Ce este însă cu siguranță adevărat sunt următoarele:
    • părinții nu trebuie să vină să stea cu copilul în timpul acelei ore.
    • copilul nu poate fi umilit și ținut pe culoar (a se vedea și declarația drepturilor copilului, la care România a aderat de ani buni.)
  7. Copiii rămân în clasă doar dacă există o cerere depusă în acest sens.
  8. Dacă copilul nu a optat pentru participarea la curs, și lipsește de la activitățile alternative oferite de școală, este responsabilitatea părintelui. Bănuiesc că știți că, dacă se întâmplă ceva cu un copil la ora la care el trebuia să fie la școală, și nu este consemnată absența în catalog, responsabilitatea revine cadrului didactic. Ei bine, acest articol 12 spune că, dacă, de exemplu, copilul are religie prima sau ultima oră, și nu participă la activități, ori pleacă acasă, orice i s-ar putea întâmpla în acea oră nu este responsabilitatea cadrului didactic.

M-am lungit, însă sunt sătulă până peste cap de toate aberațiile care se întâmplă, deși legile sunt aceleași pentru toți.

Copiii mei se încadrează la articolul 12. Au prima și, respectiv, ultima oră, și vin acasă. Sper ca școlile să se organizeze repede, și ceea ce le oferă să fie suficient de provocator pentru a-i determina să rămână, însă mă îndoiesc.

În speranța că nu aveți probleme, nu vă simțiți hărțuiți și abuzați, vă recomand (în București), săptămâna aceasta, Festivalul Științei, organizat ca în fiecare an de ASUR. Programul este disponibil aici, și activitățile se desfășoară până duminică, 3 octombrie.