Dacă cumva nu suntem stresați, apăi ne stresăm singuri

Ajung din ce în ce mai aproape de concluzia că, dacă nu suntem stresați, cu siguranță facem tot posibilul ca să adăugăm acest ingredient în viața noastră de zi cu zi. Acum vreo 5 ani și mai bine, când am intuit ce poate face tehnica din capitolul comunicare, pe orice palier, am avut impresia că am găsit rezolvarea multor probleme, ce păreau să stagneze inutil. Și totuși, acum stau pe gânduri și nu mai sunt așa sigură de opiniile mele.

Aplicațiile pe telefon sunt cel mai bun exemplu. Cred că suferim în masă de o paranoia a controlului, deși un nivel moderat de control nu mi se pare periculos. Am aplicație să supraveghez copiii, deși încerc să mă controlez și să nu mai verific unde sunt dacă nu am ceva de discutat cu ei. Chiar dacă se știu „supravegheați”, le-a intrat în reflex să ceară voie, să mă anunțe dacă întârzie, chiar dacă nu dau telefon, ci doar un mesaj scurt. La urma urmei, dacă ne uităm la filmele cu ultimele tehnici de luptă, atacuri cu drone și sateliți, ne cam dăm seama că supravegherea e peste tot, deci să nu ne mai îmbătăm cu apă rece…

Revin la comunicare, și în special la cea din spațiul școlar. Mi se pare normal ca profesorul (diriginte sau învățător) să comunice unui părinte, care să se ocupe de distribuirea mesajului. Cum la fel de normal mi se pare să existe un grup în care toți, inclusiv profesorul, să avem aceleași drepturi și să ne subordonăm unui singur subiect de discuție. Aici fiecare alege. Eu m-am gândit foarte serios ce voi alege, mai ales că septembrie bate la ușă și trebuie să mă hotărăsc.

Grupurile din social-media – o soluție

În primul rând, va fi un grup, unde să existe un pic de ordine, adică nu materiale la grămadă, pe care nu mai știi când și cum și mai ales de ce le-ai primit. Mi se pare normal să fiu în acel grup, și să nu existe grup paralel de părinți. La urma urmei, singurul lucru pe care părinții îl discută fără să participe „doamna” este cel legat de cadouri și surprize, cu care sper să-i liniștesc din prima zi, că nu e cazul. Și dacă reușesc să aduc aici și bârfele de pe la colțuri, care să se transforme în feedback constructiv, cred că am reușit!

De ce sunt adepta grupurilor: pentru că discuțiile se pot desfășura ordonat, pe subiecte, urmărești/participi la cele care te interesează.

WhatsApp și criza de supra-comunicare

Ce nu voi face, cu siguranță: grup pe whatsapp. Mi se pare cea mai hidoasă invenție ever, complet paralelă cu scopul unei comunicări eficiente. Până anul acesta nu am avut această „plăcere”, și după un semestru și ceva deja mi se ridică toate, de la tensiune la părul din cap când telefonul începe să zumzăie. Imaginați-vă (deși mi-e greu să cred că, dacă n-ați experimentat, mai durează mult), o adunătură de adulți, care n-au în comun decât odraslele într-o anumită clasă, și scopul dedicat al sacrificiului pentru binele acestora, care scriu pe chat… E 1 martie? Poze cu ghiocei, toată lumea adaugă, toată lumea mulțumește. E 8 martie? Idem. Postează cineva un mesaj, important dealtfel, urmează vreo 30-40 de mulțumiri, de cauți ca tâmpitul apoi să vezi ce ai ratat! Și dacă aveți impresia că e ușor să cauți într-o conversație în care sunt și ambii părinți ai împricinatului, vă amăgiți…  De-asta îmi plac grupurile de pe facebook. Vrei să mulțumești, dai like sau „love”, întrebi fix la problemă dacă n-ai înțeles ceva. Și atât.

Capac mi-a pus luna aceasta excursia clasei. Îi întrebam pe ai mei părinți cum era când plecam undeva. Ne suiau dimineața în autocar, veneam peste X zile, la ora stabilită, sau undeva pe acolo. Cum-necum, aflau ei dacă era ceva decalaj. Și, când ajungeam acasă, urma acel moment unic al developării pozelor/descărcarea în pc, poveștilor din tabără, atâtea câte aveam chef să le spunem. Să fim serioși, nu avem dreptul să știm și să vedem TOT!

Când drumul pavat cu intenții bune duce spre iad(ul comunicării)

Acum însă… a fost plecată clasa în excursie. Nu pun la socoteală că 4 copii nu au mers, deci automat nu eram interesată de ce se întâmpla pe grup, dar normal că, dacă telefonul încasa notificări, trebuia să deschid ca să le șterg, că doar mai vorbesc și eu cu prietenii, familia, și vreau să văd când apare mesaj nou.

În urma autocarului a plecat și un părinte, cu mașina. (De notat, pentru mine, ca profesor: nu pleci, ca la nuntă, cu părinți după tine!) Care părinte… a transmis aproape live toată excursia, cu poze și filme, cu comentarii…

Prima lovitură a fost cea la consumul de date. Cred că e prima lună când reușesc să-mi consum cei câțiva giga de trafic!! A doua a fost cea de nervi, căci la fiecare postare a reporterului, urmau aplauzele, mulțumirile și aclamațiile publicului, în replici repezi-curgătoare ca Ozana, de am zis săru’mâna când au ajuns întregi acasă! Apoi, când m-am liniștit oleacă, am zis merci că fii-mea n-a fost… și mă gândesc cât de inconfortabil ar fi fost pentru ea să fie toată ziua-bună ziua în fața camerei. Te înecasei cumva la masă? Nu te-ai pieptănat cum trebuie? Ți-au ieșit jumate din cele de pe tine din pantaloni? În caz că ai reușit să scapi un pic de atenția celor din jur, iaca, tot poporul te examinează pe albumul excursiei de pe whatsapp.

Pe bune acum, chiar trebuie să imortalizăm tot???

Ce vreau să pun pe lista regulamentului clasei

Prima regulă, nu pui poze public cu alți copii sau persoane care nu fac parte din familia ta. Și asta se referă și la mine. Am eu un pitic cu pozele publice, și cred că puteți număra pe degete ocaziile în care ați văzut poze cu mine. Exceptând câteva, sunt poze pe care eu nu le-aș fi pus, din X motive. Nu sunt nici fotogenică, și rar am dispoziția de a zâmbi la cameră… Așa că presimt că o să fac implozie dacă văd netul plin de poze de „început de an”.

Referitor la excursii, pe lângă faptul că nu am nici cea mai vagă intenție de a lua părinți cu mine, mai ales pe post de paparazzi, pozele se arhivează, se distribuie pe grup, fiecare păstrează ce consideră de cuviință cu propria odraslă, pentru arhiva lui, și atât. Că își face copilul selfie, sau își pune poză cu 2-3 prieteni, e alegerea lui. Și cred că niște lecții suplimentare despre cum respectăm intimitatea celorlalți trebuie neapărat trecute în planificare!

Socializarea între părinți

Consider că avem nevoie de stabilirea unor puncte comune de comunicare. La fel cum consider că poți descoperi că te înțelegi mai bine cu mama lui X, că și copiii se simt bine împreună. N-ai decât să ieși la cafea, să pleci în weekend… iar cu ceilalți să păstrezi o atitudine cuviincioasă, deschisă. Nu te interesează pe tine nici de ce copilul n-a mers în excursie, nici de ce nu vine cu mașina la școală. La fel cum, dacă tu îți permiți luna de pe cer, nu înseamnă că trebuie s-o servești zilnic, și că fără cinci stele deasupra capului nu se poate dormi…

O excursie nu înseamnă „cele mai bune condiții, nu pensiuni în care merg copiii în tabere de obicei”. Fițe și figuri. Ca să nu mai spun ce păreri există despre taberele la cort…

M-am răcorit, și mă opresc. La voi cum e? Cu comunicarea, excursiile…

Posted in De-ale școlii.

7 Comments

  1. Buna! Poate iei si tu clasa a II-a din toamna :)) Mi s-ar potrivi exact: nu am timp de stat pe what’up (deci avem grup 🙂 ), cadou ma fâstâcesc când trebuie sa dau, sunt in pana de idei vesnic ( desi flori ofer cu mare placere si spun multumesc zâmbind când simt ca treebuie sa spun multumesc).

    • La mine,de vreo doi ani,e simplu.Copiii au telefoanele la ei(în excursii),părinții îi sună(non-stop)treaba lor.Eu îmi văd de treaba mea,nu iau părinți cu mine în excursii,n-am grupul clasei pe facebook,de fapt n-am niciun grup cu părinții,cu atât mai puțin what’s app.Funcționează! Să vedem de anul viitor,când iau,din nou,CP.

  2. La noi cu comunicarea la clasă mai… deloc. Nu avem nici un grup pe FB ori Watsup. Sau poate o fi dar nu știu eu pentru că nu am dat curs manevrelor anumitor mămici de a interveni abrupt. Clasa în care a intrat copilul, dintr-a V-a e mai cu căciulă roșie pentru că există un grup de mame, ce vin dintr-o clasă de-a IV-a, deci care se știu, și care sunt extrem de vocale, violente verbal și nerealiste. Copiii lor, unii dintre ei, au mari probleme de comportament (poate e suficient să amintesc că unul dintre ei scuipă frecvent în sendvișurile colegilor) și care nu conștientizează aceste lucruri, tot ele devenind extrem de greu de înțeles la ședințele cu părinții dar și recalcitrante. Nu se poate purta un dialog ceea ce face comunicarea extrem de greu de realizat.
    În ceea ce privește excursiile, au existat doar 2, în ciclul primar, la care nu am fost și eu prezentă ci doar copilul. Au existat și acolo incidente, pentru că s-au adunat două clase dar acestea nu l-au afectat pe copil.
    E foarte complicat de strunit 30 de părinți care nu au capacitatea de a dialoga. Imediat te întrebi cum poate fi posibil acest lucru dar găsești și un răspuns la modul în care gestionează copiii aceste stări. Pentru că, nu-i așa, copiii sunt oglinda părințilo! Până nu vom învăța că numai un dialog poate detensiona și rezolva problemele șansele de reușită vor fi inexistente. Iar orgoliile trebuie ținute în frâu, musai! Dar speranța nu a murit. Încă!

    • Și la noi e grup masiv păstrat de la clasa a IVa, care se impune… Însă nu sunt singura din clasa care considera exagerate gesturile. Și ce mi a mers la suflet în primavara, câțiva profesori au zis stop exagerarilor cu cadouri.
      Și Cum speranța moare ultima, tot sper și eu ca lucrurile sa intre totuși în normal.

  3. La noi la scoala se foloseste aplicatia Class Dojo: https://www.classdojo.com, este o aplicatie speciala pentru comunicarea profesori-parinti.
    Este ca un fel de what’s app, dar mesajele sunt postate numai de profesor, parintii pot doar comenta/ da like, dar telefonul nu bazaie la comentarii/ like-uri, asa cum se intampla la what’s app.

    • Nu știam și de aceasta. Așa, aplicații mai sunt, Google Classroom, care e chiar faină, dar nu e atât de ușor de înțeles de părinți, Edmodo…
      Cu adulții e mai greu de lucrat, trebuie să mergi pe ce știu deja să facă, cu MULTE reguli, în schimb 😀 .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *