Manualele digitale si sperantele utilizatorilor

Am păşit grăbit într-un nou mileniu, am luat cu noi tot ce secolul XX ne-a oferit, şi am pus multe speranţe pentru viitor. Tehnica pare în ultimul timp să fie cea care ne prinde şi ne aruncă în vârtejuri ameţitoare, şi de la an la an simt că îmbătrânesc, şi efortul de a ţine pasul este tot mai mare. Acum aproape 15 ani s-a luat hotărârea ca şcoala să se transforme, să ofere copiilor mai mult, mai ”altfel”, şi s-au introdus manualele alternative. Schimbarea am prins-o pe băncile facultăţii, şi entuziasmul de viitor dascăl a primit din tot sufletul această initiativă. Seminariile de metodică erau o plăcere, strategiile noastre de alegere a manualelor, căutarea punctelor forte şi a celor slabe ne transformase în critici visători. Entuziasmul s-a frânt repede. Înainte de a păşi în cancelarie aveam deja în minte toate manualele, ştiam pe care îl vreau, cu care voi lucra… până când realitatea te ucide. Eşti informat scurt şi la obiect că scoala a comandat acum X ani manualul Y, şi că vei lucra după acela, asa cum lucrează toată catedra. Nu vii tu, absolvent visător şi cu fluturaşi în cap să ne spui că nu e ok. Ce dacă manualul A e prea stufos pentru o clasă de real, sau una de economic, sau manualul B este prin de aiureli… asta e situaţia, descurcă-te.

Mă întorc din nou pe băncile facultăţii, unde era cât pe-aci să pic examenul de metodică-oral, pentru că dinozaurul aflat în faţa mea era încă în epoca magnetofoanelor şi diapozitivelor, iar eu îmi argumentasem planul de lecţie cu un biet laptop cu proiector, ca materiale auxiliare. Da, ştiu, îmi veţi spune că e lipsită de respect afirmaţia mea, dar să predai în anul 2000 cursul pe care l-ai scris în anii 70 era pentru mine un chin, mai ales la nivel de mentalitate…

Ceea ce îndrăznea să viseze absolventul de atunci este acum pe cale să devină realitate în câţiva ani: manualele digitale. Ce mi-aş dori eu acum, dacă m-aş întoarce la catedră, de la un astfel de manual?! În primul rând, calitate la nivelul informaţiei. Imagini color, hărţi, animaţii, susţinerea informaţiilor cu documente de arhivă (mai ales filme, acolo unde există). Un manual digital nu se cântăreşte la tipărire, nu se taie pe format, cu număr rentabil de pagini pentru buget. El trebuie să satisfacă atât nevoile profesorului, ca material ajutător, cât şi curiozitatea elevului. Dar mai ales să ofere punctele de plecare atunci când doreşti să aprofundezi. Un profesor foarte drag mie, care din păcate ne-a părasit, ne spunea că nu vrea decât să învăţăm cum să învăţăm şi să găsim ceea ce căutăm. Nu cantitatea de date memorate ne va da un plus, căci de aceea alţii au scris tabele cronologice. Dar degeaba avem unul, dacă nu ştim ce căutăm în el. Este ceea ce admir la copii de azi, care sunt în stare să găsească ceea ce caută. Nu să dai pe google ”Matei Basarb referat”, să iei cu copy/paste orice găseşti, şi să bifezi o temă, ci să cauţi surse multiple, argumente pentru care politica lui a reprezentat un punct de referinţă în istoria Tărilor Române. Poate că visez prea mult, dar aş vedea aceste manuale legate direct de o bibliotecă online pentru elevi, la care să te poţi loga gratuit cu contul creat la primirea manualului. Undeva, la sfârşitul lecţiei, rubrica Vrei să ştii mai multe? Recomandări… şi enumerate 10 articole. Învăţăm toţi despre monarhia în România, ştim anii de domnie ai regilor noştri. Dar nu le-am citit jurnalele, nu i-am văzut în filme de arhivă, nu i-am cunoscut. Iar această barieră poate fi trecută.

Încerc să revin la realitate, şi îmi dau seama că ajung din nou la acel elev de referinţă, care vine la şcoală dornic să înveţe. Care îşi respectă profesorul şi nu compară fişa lui fiscală cu telefonul pe care mama sau tata i l-a dat cadou de ziua lui. Acel elev care nu se gândeşte la ultimele parade de modă, ci la testul de a doua zi. Acel elev pentru care şi eu m-aş întoarce la catedră…

lectia-verde

Gândurile de mai sus au încercat să răspundă la provocarea lansată de BlogalInitiative, cum văd eu viitorul în educaţie. Deocamdată îl văd trist. Cât timp noi, părinţii, considerăm profesorul o marionetă la catedră, ce nu merită respect şi credit, cât timp nu avem pretenţii de la copiii noştri, să respecte acei oameni, nu vom ajunge nicăieri, cu niciun manual de mileniul 3.

Am avut ocazia să răsfoiesc un astfel de manual digital. Îl deschisesem deja pe calculator, şi mi-a ajuns în faţa ochilor şi la Bookfest, când o fetiţă a venit la mine cu un ipad să mi-l prezinte. Am reuşit să văd cu această ocazie aplicaţiile video ale manualului, care nu sunt disponibile în forma pdf. Lecţia verde – Creează-ţi mediul! este primul manual digital realizat în România şi propune un curs ecologic interactiv pentru elevii claselor III-VII (copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 13 ani). Se adresează elevilor, profesorilor, dar şi părinţilor, marcând începutul unei noi etape în dezvoltarea mijloacelor educaţionale româneşti. Manualul a fost lansat la iniţiativa Holcim România, dezvoltat cu avizul şi în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, în 2004, iar în 2013 a fost disponibilă şi aplicaţia pentru  iPad.

La nivel de informaţie manualul mi-a plăcut. Însă m-a dezamăgit la nivelul graficii folosite, în totalitate digitală. Nu am zărit fotografii relevante, animaţii, mi se pare aiurea să vorbim despre natură, despre ce încercăm să protejăm, şi să nu vedem realitatea. De ce să protejez apele pentru o balenă vectorizată, sau o pădure tropicală desenată? Educaţia pentru protejarea mediului trebuie să atingă, din punctul meu de vedere, alte puncte sensibile ale sufletului uman. Începând cu acel punct care să spună locul acestui ambalaj nu este pe jos.

Ce v-ati dori voi de la manualele digitale?

Idei pentru bobocei la inceput de an

ratuste-boboceiMai avem doar câteva zile şi începe anul şcolar. De-o parte sau de cealaltă a catedrei, toţi avem aşteptări şi speranţe. Personal am încă odată emoţiile primului clopoţel, căci prinţesa mea cea mică merge la şcoală. Am plâns când am luat uniforma, am mai dat apă la şoricei când s-a îmbrăcat cu ea, căci pentru mine va fi mereu gâza de 2850g.

Dar luni de dimineaţă vom fi la şcoală. Codiţe, fundiţe şi ghiozdănel.

Acest articol nu va da, cum v-am obişnuit până acum, idei de început de an. Găsiţi câteva prin arhivă dacă doriţi. Este un apel către toate cadrele didactice care urmăresc acest blog de a lăsa un comentariu cu un răspuns la întrebarea

Ce le-aţi pregăti/le pregătiţi celor mici (clasa pregătitoare mai ales) în prima zi de şcoală?

Nu vă gândiţi că va vedea cineva ideea şi o va copia. Gândiţi-vă doar că nu veţi aduce zâmbete doar pentru 25 de copii, ci poate mult mai mulţi se vor bucura de acea idee. Ştiu că există, din păcate, tristul obicei de a nu împărtăşi nimic colegilor, de a fi primul care face ceva, singurul care are un anumit lucru în clasă. Vorbesc în cunoştinţă de cauză, mai ales că am primit feedback la materialele pe care eu le ofer gratuit pe site. Nu găsesc acum mesajul, să-l citez, dar era ceva de genul: bucur că am găsit aceste decoruri! Le-am văzut la o colegă, dar nu a vrut să mi le dea, sau să-mi spună de unde le are. Vă rog să mi le trimiteţi şi mie.

Dacă cer prea mult, îmi pare rău. Pentru că cei care citiţi acest mesaj, pe mail, pe facebook, sau în orice alt mod, aţi folosit măcar odată un articol de pe acest blog. Măcar pentru atât acordaţi 3 minute unui răspuns, şi să încercăm să aducem cât mai multe zâmbete în prima zi de şcoală.

Dacă veţi comenta în calitate de părinţi, specificaţi vă rog acest lucru, clasa, 0 sau 1, şi ce aşteptări aveţi sau au copiii în prima zi de şcoală.

Mulţumesc anticipat tuturor celor care vor participa la acest maraton al ideilor.

PS: Raluca, sper sa te ajute! Altă idee nu am avut.

 

Scoala altfel, o saptamana ce n-ar trebui sa fie exceptia de la regula

Săptămâna aceasta şcolarul meu s-a reîntors la activitatea lui cotidiană… mersul la şcoală, cu corvoada temelor, enervarea părinţilor… Dar nu asta e important. Duminică îi spun copilului să-şi pregătească ghiozdanul, căci îl văzusem zăcând sub birou cu gura căscată. Ghiozdanul, nu copilul. Extrem de senin, îmi spune că lui nu-i mai trebuie ghiozdan în săptămâna ce urmează, că doamna le-a spus că vor face altfel şcoala. Stai şi dezbate, cum adică fără ghiozdan… şi ce a vrut doamna să spună. În final am reuşit să aflu că semestrul doi începe cu o săptămână specială de şcoală, "altfel". Abia atunci mi-a picat şi mie fisa, era vorba de "Şcoala altfel". Stai şi explică-i copilului cum că nu e vorba de prima săptămână, ci de ultima înainte de Paşte… dezamăgire mare. Am încercat apoi să aflu de ce nu are nevoie de ghiozdan. Pentru că nu vom face lecţii! A reţinut esenţialul, dar nu a putut să-mi spună ce vor face mai exact în acea săptămână.

Săptămâna 2-6 aprilie este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit "Şcoala altfel". În această săptămână nu se organizează cursuri, iar scopul programului este implicarea tuturor copiilor (preşcolari/elevilor) şi a cadrelor didactice la acţiuni variate, în contexte nonformale.
Tipurile de activităţi care se organizează în săptămâna menţionată, durata acestora, modalităţile de organizare şi responsabilităţile se stabilesc în consiliul profesoral şi se aprobă de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ. Se recomandă elaborarea unor proiecte care să urmărească şi să permită realizarea unor obiective educaţionale prin activităţi care, în programul normal din perioada cursurilor, nu se pot desfăşura. 

Elevii şi cadrele didactice vor alege activităţile la care doresc să participe din lista celor propuse de unitatea de învăţământ. Pot fi implicaţi părinţii care doresc acest lucru, sau alţi parteneri. Activităţile vor fi organizate în fiecare zi lucrătoare, acoperind cel puţin numărul de ore prevăzut în orarul obişnuit. Elevii au obligaţia de a participa la activităţile pentru care s-au înscris, absenţele fiind înregistrate în catalog la rubrica "Purtare". 

Înainte de a trece în revistă tipurile de activităţi recomandate, nu mă pot abţine să nu mă întreb, în primul rând ca părinte, de unde vor fi fonduri pentru astfel de activităţi? Mă gândesc în primul rând la copiii din mediul rural, pentru care vizita la un muzeu nu înseamnă numai biletul de intrare, ci şi costurile deplasării. La prima şedinţă cu părinţii din acest an, ni s-a prezentat acest program, cu menţiunea că, dacă vor exista fonduri, sau îşi vor permite toţi copiii din clasă, vom avea şi o excursie. A doua observaţie, care e în ton cu voluntariatul la care educatorii sunt continuu obligaţi, este legată de această prevedere: Activităţile vor fi organizate în fiecare zi lucrătoare, acoperind cel puţin numărul de ore prevăzut în orarul obişnuit. Aşadar, nu contează cât stai peste program, căci te doare inima să întrerupi o activitate plăcută cu clopoţelul, dar nu cumva să stai mai puţin… Şi banuiesc că nici nu se pune problema de plata orelor suplimentare.

Tipuri de activităţi recomandate:

  • activităţi culturale;
  • activităţi tehnico-stiintifice;
  • activităţi sportive;
  • activităţi de educaţie pentru cetăţenie democratică, pentru promovarea valorilor umanitare (inclusiv voluntariat, caritate, implicare activă în societate, responsabilitate socială, relaţii şi comunicare etc.);
  • activităţi de educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos (inclusiv referitoare la dependenţa de calculator, siguranţa pe internet etc.);
  • activităţi de educaţie ecologică şi de protecţie a mediului (inclusiv colectare selectivă, economisirea energiei, energie alternativă etc.);
  • activităţi de educaţie rutiera, PSI, educaţie pentru reacţii corecte în situaţii de urgenţă etc.

Aceste activităţi se vor organiza sub diferite forme, ca de exemplu:

  • ateliere de teatru, dans, muzică, arte plastice, educaţie media şi cinematografică;
  • competiţii organizate la nivelul şcolii;
  • mese rotunde, dezbateri;
  • activităţi de voluntariat sau de interes comunitar;
  • campanii antitutun/antialcool/antipoluare/de prevenire a delincventei juvenile/de prevenire a traficului de persoane etc.;
  • proiecte comunitare, de responsabilitate socială;
  • educaţie de la egal la egal (peer-education);
  • schimburi de experienţă;
  • vizite de studii;
  • tabere/şcoli de creaţie sau de cercetare;
  • parteneriate educaţionale şi tematice pentru dezvoltarea aptitudinilor pentru lucrul în echipă şi în proiecte. 

Ar fi loc pentru implicarea tuturor asociaţiilor şi ONG-urilor, care primesc bani de la buget. Aş merge până acolo cu proiectul încât toate asociaţiile să fie obligate să presteze activităţi în colaborare cu şcolile în această perioadă. Anul acesta sper ca proiectul să iasă suficient de bine încât el să se menţină şi în anii următori, şi să putem spera că, pornind cu o floare, vom aduce primăvara. Şi vom reuşi să schimbăm ceva în şcoala românească. Unde, ca să fim cinstiţi, activităţi de genul acesta ar trebui să existe tot anul, şi nu să le privim ca momente rare şi atât de ieşite din comun.

Dar… nu pot să nu mă gândesc şi la oamenii care trebuie să pună în practică aceste activităţi. Oameni cu un salariu mult sub decenţa funcţiei pe care o ocupă. De la care avem întotdeauna pretenţia de a-şi depăşi atribuţiile. De a organiza lecţii moderne, dar pe proprii bani. Nu mai sunt demult la catedră, dar simt că această săptămână nu le va fi deloc uşoară. Nu am găsit încă instrumente menite să le uşureze misiunea, dar cred că suntem pe calea cea bună. Iată o idee, de a beneficia de bilete gratuite la muzee şi grădini zoologice. Campania se desfăşoară la nivel naţional. Mai multe detalii găsiţi aici.

A treia editie a acţiunii "Săptămâna familei, săptămâna fără TV" va avea loc în aceeaşi săptămână a Şcolii altfel.
Stiai ca anual copilul tau petrece mai multe ore in fata televizorului decat la scoala?
Stiai ca televizorul, prin continutul neadecvat pe care-l promoveaza uneori, poate propaga in randul copiilor atitudini antisociale precum: dezinhibitia, desensibilizarea fata de victime, afectarea operationalitatii sistemului cognitiv, invatarea de tehnici de agresiune?
Ce se va intampla in aceasta saptamana?
In aceasta saptamana vom ruga parintii ca TV-ul si calculatorul sa fie inchis (sau macar limitat la max. o ora pe zi pentru copii). Se vor propune actiuni impreuna cu familia si scoala, in special in aer liber.
Obiectivele acţiunii:

  • constientizarea parintilor privind pericolul TV si internet-ului in educatia si formarea copiilor
  • educarea parintilor in ceea ce priveste controlul parental: setarea browserelor pt. a se evita accesarea unor situri cu continut neadecvat, selectarea programelor TV potrivite si excluderea canalelor cu continut neadecvat
  • regasirea timpului petrecut in familie

Zibo.ro va propune:

  • 3 aprilie 2012. INTRARE GRATUITA la peste 250 muzee si gradini zoologice in toata tara. Pentru a beneficia de gratuitate, toti copiii vor trebui sa aiba asupra lor 
    BILETUL de INTRARE GRATUITA. Click aici pentru a-l descarca.
  • 4 aprilie 2012. Simpozioane la Bibliotecile Judetene. Oficialitati si personalitati locale vor citi povesti copiilor.
  • alte actiuni
Saptamana Altfel

In vizita la Muzeul Antipa din Bucuresti

Muzeul de istorie naturala Grigore AntipaVineri am ajuns şi noi, într-un final, la muzeul Antipa – varianta de după renovare. Am aşteptat, pentru că am promis unui prieten din provincie că mergem împreună. Ne-am dus cu mari speranţe că vom vedea ceva revoluţionar în materie de muzee bucureştene, dar am avut senzaţia puternică a două proverbe… cel cu sacul la pomul lăudat, şi cel cu leopardul de dincolo de gard. Nu înţeleg şi pace de ce a durat trei ani…

Dar să le iau pe rând. Am ajuns la muzeu înaintea prietenului nostru. Afară – aproape ger. Stăm cinci minute să ne jucăm pe punctul de informare, Andrei vrea musai să caute unde stăm, unde e şcoala lui. Al doilea nu merge, aşa că încerc să evit o ceartă între pitici, şi să intrăm. Nu ratăm ocazia să facem o fotografie cu girafa de la intrare, pierdută sărmana pe gazon.

Urcăm scările. Două uşi, una pe stânga, una pe dreapta. Pe cea din dreapta scrie programul de vizitare. Pe cealaltă scrie "Ieşire" şi "Intrare grupuri organizate". Fac greşeala să intru pe aceasta. Un gardian războinic mă întâmpină. Întreb politicos de o sală de aşteptare, căci ne e cam frig afară. "Nu avem aşa ceva! Şi intraţi pe uşa cealaltă". Bon. Recuperez copiii, intru pe cealaltă uşă, unde mă întâmpină… acelaşi gardian! M-am simţit ca în filmele cu proşti, căci ambele uşi foloseau acelaşi spaţiu. De data asta nu se ia de mine, mă întreabă dacă am bilete. De unde să am?! Că doar nu se vând la metrou. Nu avem timp să ne desmeticim, că o doamnă cam nemulţumită de locul ei acolo, şi deranjată probabil de aiureala mea de mamă congelată cu doi kinderi puşi pe şotii, mă împinge mai mult spre unul din automatele de bilete. Încerc să citesc cum că aparatul nu dă rest, trebuie să ai suma potrivită. Reuşesc să îmi dau seama că se poate şi cu cardul, timp în care doamna vorbea continuu, câţi suntem, ce vârstă avem, care e şcolar şi care nu. Scot cardul… mi-l ia efectiv din mână şi-l bagă în aparat, selectează repede biletele şi mă pune să scriu pin-ul. Îmi pune biletele în mână şi pleacă.

Poate sunt eu exagerată, dar nu m-am născut tâmpită. Şi dacă am scos cardul să plătesc, înseamnă că cel puţin odată în viaţa mea am folosit un bancomat, şi ştiu să folosesc indicaţiile de pe un ecran. Apoi m-am întrebat de ce a dispărut postul casieriţei, dacă doamna tot cu asta se ocupă?! Şi n-ar trebui oare, dacă e automat pentru bilete, să îşi ia vizitatorul singur!? Asta e, vizita noastră a început prost. Am înţeles că nu au o sală de aşteptare. Dar am căutat disperată din priviri o băncuţă, ceva, pe care să ne putem aşeza, să ne dezbrăcăm, mai ales că este cald în muzeu. Nu există. Aveam experienţa vizitelor trecute, şi venisem cu rucsacul cel mare. Sperasem eu să existe garderobă, dar nu era… mă rog, erau lângă toalete niste suporturi cu umeraşe, părăsite, probabil vor amenaja. Sau nu… Îmi mulţumesc că sunt de fel pesimistă, şi îndes căciuliţe, fulare, mânuşi, geci de iarnă, pregătindu-mă cu ditai rucsacul de expediţie în muzeu. Arunc un ochi pe schiţă, itinerariul e acelaşi. Subsol, parter, etajul 1. Încă nu ne-a sosit prietenul, aşa că aruncăm un ochi în magazin. Preţuri… să nu te atingi de ele. Mai ales că ai mei au zărit un insectar superb, turnat în plastic, "doar" la vreo 1500 lei… Revenim. Tocmai apare şi prietenul nostru, şi intrăm în muzeu. Copiii sunt încântaţi de dispay-urile electronice de la diorame. Păcat că nu au toate. Constat cu plăcere câteva efecte de lumină în dioramele acvatice, câteva plasme pe perete. Dar nu am putut să nu mă întreb de ce a durat 3 ani!? Căci, la diorame, era schimbată faţada, decorul din spate, împrospătată vopseaua şi bine scuturate de praf.

Am parcurs etapele în ritmul copiilor, destul de încântaţi. Noi am fi dat orice pentru o bancă. Mi-ar fi plăcut să putem sta jos în faţa dioramelor, să povestim cu copiii despre cea ce vedem. Dar dorinţa ne-a fost îndeplinită abia sus, în sala fluturilor. Şi, la final, sus lângă scări, două băncuţe. Ne-am aşezat şi am lăsat copiii să se întoarcă la peşteră, şi la sala cu oase de dinozauri în pardoseală. Ne-am odihnit şi ne-am pregătit să ieşim din muzeu…

Poze nu avem. Fotografiatul este interzis. La Luvru am avut voie… dar la Antipa nu. De ce – nu înteleg. Doar nu au concurenţă pe "piaţă", şi tot la ei revenim…

Pilot Frixon, da sau nu?

De la începutul anului şcolar, singurul lucru cu care Andrei m-a tocat mărut, precum picatura chinezească, a fost pixul asta „magic”. Atât de magic, că toată clasa are, şi e musai, neapărat nevoie să aibă şi el. De obicei sunt contra mişcărilor de val. Dacă toată lumea se aruncă cu capul înainte, nu e un motiv s-o faci şi tu. Pe lângă asta, sunt de părere că, dacă greşeşti, poţi tăia frumos cu o linie orizontală şi scrie alături, mai ales că nu s-a schimbat regula acesta la examene, din câte ştiu. În plus, dacă tot nu poţi şterge, poate îţi dai silinţa să scrii frumos. Nu caligrafic, că şi eu am scris ca o mâţă, dar curat şi îngrijit.

De când am renunţat la caiete tip I, şi am trecut la tip II, Andrei a început să scrie oribil. Dezordonat, în toate direcţiile în care poate bate vântul pe rânduri, şi din ce în ce mai ilizibil. Nu vreau să trec la lecţii de caligrafie, dar trebuia să fac ceva. I-am promis că îi cumpăr minunea asta de pilot frixion, dar vreau să se străduiască să scrie frumos, ca la începutul anului. Copilul fericit, jubilează şi promite marea cu sarea, eu îi dau o şansă… şi cumpăr pixul.

Dacă nu ştiţi, minunea scrie şi şterge perfect.

După o săptămână i l-am confiscat. Schimbări majore nu erau, dar, în schimb, temele durau de două ori mai mult. De ce? Pentru simplul motiv că fiecare literă trebuia ştearsă de câteva ori şi rescrisă. Iar când am văzut şi tema la matematică, re-scrisă în acelaşi stil, am pus punct aventurii cu pilot frixion.

L-am pus sus. Şi va sta acolo până când stiloul clasic va rezolva problemele, iar pilot va veni doar să rezolve mici greseli.

În schimb anul viitor Iris merge la şcoală. Şi am văzut că la clasa I se poartă mai nou minunea de pilot frixion. Ei îi iau sau nu? Sau poate o să înţeleg de ce trebuie musai ca pagina de liniuţe să le aibă pe toate drepte?! Liniuţele sunt un exerciţiu, dacă nu ies drepte şi perfecte, poţi mări numărul de rânduri. Dar de ce nu pot fi şi strâmbe?! Ok, nu trebuie să apară porcuşori, pete de cerneală, dar unde e tragedia daca nu sunt drepte? De ce trebuie să avem pic, pilot frixion, şi să le îndreptăm pe fiecare în parte?!

În încheiere, am bântuit pe site-ul dedicat pixului în cauză. Văd că minunile continuă, şi avem set pentru artişti, cu diferite culori, set de panică (aici recunosc că m-am amuzat), şi set pentru serioşi.

Indrăznesc să întreb, ce părere aveţi despre pixul acesta? Merită banii?

Engleza la gradi

Am descoperit de curand un blog… care mi-a plăcut foarte mult. Mi-a plăcut ideea, şi, de aceea, vă povestesc un pic despre el. Engleza la Gradi . Se adresează profesorilor de engleză din grădiniţe. Când am citit articolele (e drept că sunt deocamdată puţine, dar sper ca autoarea să aibă timp şi răbdare să adauge mereu ceva nou), mi-am dat seama că pretenţiile mele ca părinte nu sunt exagerate.

Fac o lungă o paranteză aici… apropo de opţionalele "obligatorii", şi de "obligativitatea" părinţilor de a plăti aceste optionale. Să mă corectaţi vă rog dacă greşesc, dar nu sunt jurist de meserie, am citit şi eu, cu logica pe care o am, regulamentele… Cel puţin acolo, pe înţelesul meu, spune că părinţii nu plătesc opţionalele la grădiniţă. Acestea se asigură de către unitatea şcolară şi, în limita fondurilor disponibile, pot contracta în acest sens o firmă de profil. Dar contravaloarea cursurilor se asigură din bugetul grădiniţei. Ajungând la acest buget … el poate fi alcătuit din "donaţii" ale părinţilor, donaţii care coincid ce-i drept cu contravaloarea cursurilor…

Ok, suntem în România, şi asta ne ocupă tot timpul, aproape că ne-am obişnuit să trăim la limita legalului, să facem tot felul de artificii pentru a supravieţui. Dar… de unde exagerată pretenţia ca, dacă tot eşti "donator universal", să nu iei un pic la rost pe cei responsabili de randamentul şi eficacitatea acestor cursuri?! Ok, nu plătesc "legal" acest serviciu, dar dacă mă obligi să aleg un opţional, vreau să ştiu cu ce îşi iroseşte timpul copilul meu.

Să mai spun că nu înţeleg de ce se lucrează cu grupuri de 25-30 de copii? Nu am făcut, şi nu am citit niciodată metodica predării unei limbi străine, şi cu siguranţă nu am văzut astfel de materiale pentru preşcolari, dar nu e oare cam mult…? Asta dacă, bineînţeles, îţi propui ca toţi elevii să atingă la sfârşit obiectivele lecţiei, stabilite iniţial… Căci, ca orice lecţie, are nişte obiective…

Ajung la materialele didactice folosite. Anul trecut am avut parte de o discuţie foarte aprinsă cu directoarea unei astfel de "firme" de opţionale. Am refuzat să înscriu copilul, pentru că ceea ce se petrecea la acel curs mi s-a părut bătaie de joc. (Şi da, din oferta grădiniţei engleza era singura care mă interesa…) În momentul în care am obiectat că nu poţi învăţa animale, fructe, legume, culori, fără să le şi vezi, doar aşa, ca papagalii, în cor… răspunsul m-a lăsat cu gura căscată: Nu credeam că aveţi pretenţii la astfel de lecţii şi metode moderne!!

Nuu… mie nu mi s-au părut deloc pretenţii… şi urmărind de ceva vreme blogul de care v-am vorbit, m-am tot gândit dacă să scriu acest articol… chiar ne place să pierdem timpul şi banii, complet aiurea? Sau pur şi simplu ne obişnuim să bifăm pe o listă că facem 5 opţionale, deşi regulamentul prevede maxim două pentru nivelul doi de grădiniţă…? După discuţia aprinsă de la începutul anului, lucrurile la opţional s-au mai schimbat un pic. Au mai apărut câteva fişe, a mai putut să povestească acasă ce s-a întâmplat acolo, deci – se poate. Dar păcat că în ţara asta obţii ce ţi se cuvine abia după ce te lupţi… şi ceri…

Sunt curioasă anul acesta ce urmează. Din păcate, suntem "obligaţi" de regulament la cel mult două opţionale. Vom avea aşadar engleză…

Diplome de sfarsit de an, scolari si prescolari

diploma-premiu-2011Încerc să-mi ţin promisiunile, şi acest articol este una dintre ele. Am promis o diplomă de sfârşit de an, şi, în ciuda faptului că nu am putut avea o grafică nouă, specială, tot am reuşit să pun cap la cap ceva.

Diploma este pregătită în mai multe variante: pentru preşcolari, şcolari din ciclul primar, şi şcolari premianţi. Pentru cei mai mari am pregătit şi o variantă mai „clasică”, fără atâta explozie de vieţuitoare.

Sper că vă sunt utile, şi sosesc la timp :). Diplomele sunt color, format A4.

Se poate descărca modelul pentru anul 2017.

Vacanţă plăcută tuturor!


vezi si:
diploma1iunie2011

Le facem oare… un bine?

Orice bun părinte are un singur scop în viaţă, de când şi-a adus pe lume copilul. Tot ceea ce face este pentru copil. Nu contează la ce nivel ajunge sacrificiul de sine, până la ce oră zaci pe birou la muncă, nu te gândeşti decât să-i fie bine copilului. Că te dai de ceasul morţii să-l înveţi să ţină creionul în mână, să-l pronunţe pe R, sau să-l trimiţi la o şcoală privată, care să-i acorde o altă şansă în viaţă.

Fiecare atât cât poate. Şi cât reuşeşte. Dar fiecare îşi iubeşte copilul în felul lui, şi reacţionează în consecinţă. Te chinui, pui un ban de-o parte, să poţi să-l ajuţi să-şi ridice o casă, sau să nu mai treacă prin tot ce-ai trecut tu, de unul singur.

Şi totuşi… până unde?

De ce pun întrebarea asta? Simplu… merg spre grădi dimineaţa. În drum avem şi o şcoală. Dacă suntem mai matinali, ne întâlnim şi cu şcolarii. Cu foarte rare excepţii, majoritatea copiilor sunt însoţiţi. Ceea ce nu mi se pare exagerat, dar fiind lumea nebună în care am ajuns să trăim.

Dar… există un Dar… de ce domne părinţii sau bunicii trebuie să care ghiozdanul odraslei?! Uite asta nu o să înţeleg. Fii-mea de mică îşi duce rucsăcelul. Are în el sticluţa cu apă. Nu o dărâmă, dar este A EI, şi este responsabilitatea ei să şi-o transporte. Şi face asta de la 3 ani, căci de-aia are ghiozdănel.

Dar azi priveam o bunică, cam pe la 1.50, ce înota prin zăpadă ducând pe umăr sarsanaua odraslei, care deja o depăşea cu un cap, si după constituţie putea juca şi rugby. Dar nu-şi putea căra singur rucsacul cu spider man, care probabil costase şi-o căruţă de bani după cum arăta.

Aşa că mi-am pus întrebarea… până unde le facem copiilor noştri viaţa mai uşoară? Până la a-i scuti de orice responsabilitate?

Încerc să găsesc un punct de echilibru. Nu trebuie să-i dau cu linguriţa, daca de la un an jumătate mănâncă singur. Să facă singur ceea ce este în stare. Ok, poate nu e destul de mare să se îmbrace singur, dar să se dezbrace poate. Poate nu ştie să încheie nasturii, dar e în stare să tragă bluza pe el…

„Mami, mă speli?” Nu. Încearcă întâi singur, şi vin să văd daca ai reuşit.
„Mami, mă ştergi la fund?” Nu. Încearcă singură! „Prinţesele nu pun mâna pe kk!” Eeeeeiiii nu mai spune… uite că nu ştiam că născusem în purpură!

Secretul… încă îl caut. Dar cred că primul pas este să te opreşti, tu, ca adult, să-i usurezi viaţa mai mult decât este necesar.