Nu știu cum am făcut sau ce-am făcut eu anul trecut, dar când a circulat la un moment dat pe grupul de la școală un link de înscriere la noul curs cu fonduri europene de „updatare” a profesorilor, am ratat trenul. În primăvară, când a început, am regretat un pic că toată gașca se dădea de ceasul morții. Numai că, după câteva apeluri intense de ajutor, m-am calmat.
Ritmul de lucru era drăcesc de-a dreptul, oricât eram dispusă a da un sfat nu aveam fizic timp să aprofundez atâtea aplicații. Dacă ai ghinionul ca la un curs de-acesta să nimerești și vreun formator cu exces de zel sau care le știe doar pe ale lui, te-ai înhămat la câteva săptămâni bune de chin.
Cert e că trebuia să fac ceva, căci eu mi-am încheiat toamna trecută „cincinalul”, cei cinci ani faimoși pe care îi ai la dispoziție să îți îmbunătățești competențele. Aveam eu astă-vară un feeling că nu o să mai meargă cu punctele obținute pe baza gradelor, că trebuie să trăiască și furnizorii de cursuri pe spatele cuiva…
Așa că vara trecută, când una din colegele mele mi-a spus că se fac înscrieri pentru o serie de toamnă, n-am ce face și completez documentele.
Nici n-a început bine școala că primesc mail de la organizatori, să încarc repede adeverința de profesor că în câteva zile sunt cursant. Când am văzut orarul mi s-au împăienjenit ochii. Luni și vineri, câteva ore online sincron plus alte ore asincron pentru teme. Deja strângeam din dinți, se publicaseră și procedurile pe formarea cadrelor didactice, era clar că în anul 2 și anul 4 de cincinal trebuie musai să fac un curs acreditat. Și măcar pe-ăsta nu trebuia să-l plătesc din buzunar.
Formatori cu față umană
De câte ori am ajuns cu discuțiile la epoca comunistă, în diverse contexte, m-au atras mereu „comuniștii cu față umană”. Cei care, în ciuda regimului pe care îl susțineau, nu uitau totuși că au de-a face cu oameni și nu cu animale și, dacă puteau ajuta fără să tulbure apele, o făceau. Multe povestiri ale părinților mei din anii ’70-’80 menționau astfel de „activiști” care au întins o mână de ajutor.
Cam așa m-am simțit și la curs, după ce colegele au ținut să-mi detalieze chinurile îndurate când au aflat că m-am înscris. „La ce-ți trebuie? Că tu te descurci!” Ei bine, niciodată nu le știi pe toate și, dacă dintr-o experiență poți alege trei lucruri noi sau folositoare cu care rămâi, nu contează restul. Plus că… îmi trebuiau creditele. N-ai credite, nu exiști. Sau n-o să mai exiști, căci cine știe ce mai visează noaptea onorabilul atoateștiutor, acum ne taie „recalculează” salariul după numărul de puncte!
Revenind la formatori, am avut mare noroc. Înțelegători, acolo când ai nevoie de un sfat, adepți ai principiului Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă. Nu eram copii ca să ne pună la zid și nici să tragă de noi până la epuizare. Până la urmă, e interesul tău să înveți și să te transformi.
În multe momente m-am bucurat că nu am avut parte de un formator care să vadă „potențialul” și să-mi seteze noi standarde, mai înalte, ca să-mi depășesc condiția. Am urmat și sfaturile fetelor, să tac mai mult și să nu ies în evidență, ca să nu se inhibe ceilalți. Oricum jumătate de curs eram pe telefon în autobuz și tramvai, nici dacă voiam nu aș fi putut să zic ceva. Dar nici pe culmile transformării n-aș fi putut să ajung, ruptă în bucățele de oboseală și nemaiștiind cum să le împac pe toate la ceas târziu de seară.
Veni, vidi, finivi.
Asta e varianta pe scurt. Cel puțin vacanța asta am terminat, iar la ultimele două întâlniri am stat și eu relaxată, fără să mă gândesc cine sau ce dă peste mine cu căștile în urechi și ochii în telefon. Am terminat și portofoliul, am „diseminat și informația” pe care am socotit-o eu mai folositoare. Am o listă de lucruri de aprofundat, mai ales cele noi care au apărut în pachetul G-Suite pe care îl folosesc intens la școală, extrem de utile mai ales cu clasele a treia și a patra, pentru care trebuie să mă pregătesc.
Se adaugă la acestea noutățile aduse în Padlet, care mi s-au părut mult mai bune decât în alte aplicații. Pe lângă albumele pe care le știam din pandemie, componenta AI pentru profesori, Padlet TA chiar merită explorată. Nu am sesizat să aibă o limită, ca cea a albumelor, dar încă nu am încercat chiar tot ceea ce oferă.
De un real ajutor mi se par generatoarele de imagini, care rezolvă rapid necesarul pentru școală.
Una din temele realizate. Afișul și-a propus să prezinte conținutul cursului, cu cele șase module. Imaginile sunt generate cu Picsart, ușor editate (2.1 mai ales), și montajul în Canva.
Nu am dat atenție aplicațiilor prezentate care necesitau conturi plătite. Știu că dezvoltatorii trebuie să trăiască și ei din ceva, însă după umilințele de astă-vară pe care corpul profesoral le-a îndurat, cumulate cu salariile diminuate cu scuza „recalculării”, am decis să trag o linie clară între viață personală și serviciu. Funcționarul de la bancă nu își aduce pixuri de-acasă și cărțile de vizită de pe biroul lui nu sunt plătite din buzunar.
Așa că refuz, din principiu, să achiziționez vreun abonament sau altceva asemenea, indiferent ce graal promite să ofere. Manualele au componente digitale, bune, rele, suficiente sau nu, capul îmi e încă pe umeri între urechi, o să mă descurc.
Componenta AI – și totuși, până unde?
Am avut totuși ocazia pe parcursul celor douăsprezece întâlniri să văd la lucru, în multiple situații, inteligența artificială. Dincolo de prima reacție, parcă extrasă din poveștile cu Păcală când te uiți ca vițelul la poarta nouă, am rămas privind cu neîncredere. Dacă aceasta este noua practică în educație… atunci vai de noi. Mă îngrozeam privind unele rezultate, încadrate la „plan de lecție” și mă întrebam pentru ce am mai făcut atâta vreme metodica disciplinelor, dacă se ia de bun ce apare acolo?
Cea mai bună minciună e cea care spune pe jumătate adevărul. Exact așa am văzut produsele. Dacă nu ai pregătirea și înțelepciunea necesară ca să le prelucrezi, ești pierdut. Nu neg, numai faptul că cel puțin 50% e într-o variantă utilizabilă, îți economisește enorm de mult timp. Dar restul?
Nu îi voi nega utilizarea pentru numărul inutil de hârtii pe care le avem de completat și pe care nu le citește nimeni, niciodată. De-astea am completat deja destule până acum și poate voi trăi și momentul în care se va renunța la ele. Dar… să te prezinți la o inspecție cu proiecte de lecție generate online și să nu îți dai seama cum trebuie corectate mi se pare prea mult. Lecții întregi ținute cu prezentări generate de AI…?
Atunci, tu ce mai ești la catedră? Unde e plus-valoarea pe care o aduce un profesor? Devenim doar operatori de butoane? Și creăm ce?
Aici mi-a dat mie cu minus rău de tot la cursul de pedagogie digitală. Ce trebuie să devenim și de ce atâta încurajare spre utilizarea inteligenței artificiale? Căci e o mare diferență între utilizarea tehnologiei și softurilor educaționale și alegerea variantei confortabile în brațele unui AI.
Scepticism și prudență
Știu că nu sunt genul de persoană care se schimbă repede și ușor, prefer să stau în expectativă, să văd că funcționează și apoi să trec încet la ceva nou, dacă merită. Am recitit acum un articol din 2016 și îmi dau seama cât de mult am evoluat în a accepta tehnologia în ceea ce fac. M-a amuzat și ceea ce scriam atunci despre aplicațiile practice la nivel instituțional, în relația cu directorul sau cu părinții. Nu mă reîntorsesem încă la catedră, dar acum, în 2025, nu mi-aș putea imagina un sistem eficient de management al clasei fără să am acces la o platformă de comunicare.
Dar dacă atunci întrezăream beneficiile, acum, în legătură cu AI-ul, nu o pot face. Aflată încă la început, inteligența artificială generează conținut pe baza informațiilor pe care le are la dispoziție (internet, biblioteci digitale, platforme de socializare). Însă în curând, cum mai toată lumea (am văzut pe site-urile de știri și chiar în aplicațiile studiate la curs) publică conținut creat de AI, va ajunge să folosească surse secundare, nevalidate, lipsite de credibilitate. Va face implozie și va deveni inutilizabilă, deși acum sunt evidente, în unele situații, beneficiile acesteia.
Și rămâne întrebarea dacă, în viitor, cum profesorii pregătiți sunt specie pe cale de dispariție, nu vor apărea AI-uri antrenate să ne înlocuiască. Așa cel puțin vor avea toți părinții ceea ce-și doresc, acel „profesor” de un calm desăvârșit, neobosit, care poate lucra 48 din 24h, care se va putea multiplica la clasă astfel încât în fiecare secundă orice copil să fie „cel mai important”. Trebuie doar să scrie un prompt eficient.
