Muzica si miscare, clasa a II-a

Am făcut manuale noi ca să le stricăm pe cele vechi?!

Primăvara acestui an a fost una extrem de agitată pentru edituri. A fost din nou licitație pentru manualele necesare la ciclul primar și, așa cum e normal într-o societate concurențială, mai mulți participanți nu fac decât să crească nivelul de calitate al produselor oferite. 

Culmea, la noi parcă totul e de-a-ndoaselea… cel puțin de când am aflat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească noile cărți de școală.

Avem mai mult de trei manuale câștigătoare!

Ceea ce e bine. E argumentul pentru ceea ce spuneam mai sus. Ai de unde alege, aceasta e democrația, știi cel mai bine ce se potrivește copiilor tăi. Dar…

…sunt transmisibile

Este atributul de care mi-aș dori să scăpăm. Nu doar din punct de vedere al igienei, ci pentru alte două motive:

  1. Tu, ca profesor, ar trebui să poți alege un material potrivit elevilor tăi, dacă ai o clasă care poate mai mult (ori mai puțin)… Așa, ești condamnat să lucrezi cu materialele alese de alți profesori pentru alți copii, cu care poate nu ai nici tu, nici ei nimic în comun.
  2. Fiind carte de școală, elevul trebuie să aibă dreptul să o folosească în învățare, nu să o păstreze neatinsă, cum primise Păcală într-una dintre pățanii o burdușică de brânză pentru prânz, cu condiția să și mănânce, să și vină cu ea întreagă acasă.  Dacă nu cunoașteți povestea, Păcală a dat o gaură dedesubt, a scos tot miezul, a mâncat, dar a păstrat coaja întreagă. Cam la fel ajung și manualele… au (poate) toate paginile, dar…

Și, dacă, să zicem, la elevii mai mari mai ai pretenții, la cei mici câte să le ceri? Vrei să împartă un text în fragmente din ochi, să citească cu creionul în mână, dar să nu sublinieze cuvintele neînțelese, să rezolve un banal exercițiu de formare de perechi scriind 10 minute pe caiet… 

Dar acestea sunt cerințele unei societăți sărace, care se cârpește din orice. 

S-a renunțat la manualul în două volume…

Luaseră în sfârșit o decizie sănătoasă pentru spatele copiilor și, ce să vezi, s-a renunțat la ea. Bineînțeles, nu pentru că au căpătat între timp ADN de furnică și își pot căra de șase ori propria greutate, ci pentru că e mai ieftin să legi o carte decât să legi două. Ai o copertă în plus, încă vreo 6 file cel puțin… Cei care au decis nu au aflat că suntem prea săraci să ne permitem lucruri ieftine.

Recosmetizare sau creație?

Licitația a fost, ca de obicei, anunțată în scurt și făcută repede, să aibă unii motiv să se bată cu pumnul în piept că „au scos manuale noi“. Așadar, editurile cu tradiție, care aveau deja manuale, n-au avut ce face decât să le ia din nou la foarfecă și să le facă să încapă în noile dimensiuni. Cei care aveau probabil materiale de la fosta licitație le-au îmbunătățit de-a lungul timpului, în speranța că, la următoarea ocazie, vor obține punctajul dorit. 

Așadar, timp să faci noi manuale, să ții cont de noile orientări în educație, cum ar fi apariția la scară largă a lecțiilor desfășurate online, nu există. 

Fiecare s-a așezat la ruletă cu ce-a avut. 

Dacă, să zicem, formatul fizic nu a avut foarte mult de suferit (deși am trecut prin coșmarul dat de „trebuie să renunțăm la 4 pagini.. la care??“), formatul digital a fost lovit crunt. Și așa vechea condiție, să încapă pe un CD (700MB) era criminală, aveai totuși două, câte unul la fiecare manual. Acum trebuia să comprimi totul la jumătate. 

Cum? 

Ai două variante. Ori renunți la conținut definitiv, ori micșorezi calitatea fișierelor, astfel încât să le faci mai mici. Dintr-o poză full screen, 1600×1000, faci una mică, 600×400, dintr-un fișier video clar, faci unul mai pixelat, și tot așa… Lasă că se înțelege!

În niciuna dintre variante elevul nu iese câștigător. 

Mai mult decât atât, în condițiile în care avem nevoie de materiale, ca profesori, pentru desfășurarea lecțiilor online cu elevii, exact de-acolo de unde aveam nevoie de sprijin ni s-a suspendat. 

În minister, în loc să taie din digital, ar fi trebuit să crească numărul aplicațiilor. În loc să ai 3-6-9 raportul interactiv-dinamic-static, să îl răstorni, în interesul elevului. Da, știu, costă… nimic nu e gratis, dar nu poți face educație cu nimic! 

Însă întrebarea fără răspuns este 

De ce să micșorezi digitalul?

Da, chiar, de ce? Editurile nu au mai inclus în manual cd-ul tradițional (o nouă reducere de costuri, dar mi se pare oricum binevenită, căci nu mai are prea multă lume în ziua de azi unitate de cd), așadar conținutul nu trebuia neapărat „ambalat“ în ceva

Manualele sunt puse la dispoziția publicului online, așadar, la câte economii se fac, sunt sigură că se găsea un server unde să stea 5Gb de fișiere pentru un manual de școală.  (Ce părere am despre accesul online am mai spus aici, nu reiau.)

La toate cele de mai sus m-am gândit deunăzi, când căutam să văd cum să pregătesc o lecție de muzică (și mișcare) în online. Sar peste partea cu mișcarea, Doamne-ferește, sare mai cu entuziasm un copil singur acasă, se dă cu capul de ceva și nu poți face nimic (am toată admirația pentru profesorii de sport, eu n-aș putea să dorm!), hai să vedem ce facem cu muzica. 

Cântare individuală mai iese, internetul e bunicel în Capitală, de grup e exclus. Până una-alta, trebuie să audiezi cântecul. Surpriză, n-ai în manual fișierul. Cauți pe YouTube, găsești, linia melodică e cea potrivită, dar versurile sunt ușor schimbate. Ce le ceri copiilor? Ce aud sau ce văd pe manual? 

Ca exemplu, mai jos sunt două pagini din cele două versiuni ale manualului, 2014 și 2021. Cred că se poate vedea destul de bine câte aplicații erau și ce mai avem, și cam ce a însemnat „manual nou“.
Muzica si miscare, clasa a II-a

Muzica si miscare, clasa a II-a. Manual din 2014. Pagina 20: 2 AMII statice, 4 AMII dinamice (video). Pagina 21: 1 AMII static, 2 AMII dinamice (negativul și pozitivul cântecului, fișiere video).

Muzica si miscare, clasa a II-a

Muzica si miscare, clasa a II-a. Manual din 2021. Pagina 20: 1 AMII static, 2 AMII dinamice. Pagina 21: 2 AMII dinamice (pozitivul cântecului, video, negativul, audio).

Ca să nu mai zic de cum arăta manualul digital și cum arată acum, online. Mă bucur că am păstrat cd-urile de la vechiul manual, însă nici nu vreau să mă gândesc ce mă așteaptă în clasa a treia și a patra, la toate disciplinele…

Când te plângi, editurile spun că „așa a cerut ministerul“. Corect, ministerul e de vină, și cei care sunt acolo, căci ei au gândit caietul de sarcini. Însă tot aruncând pisica moartă peste gard nu vom schimba nimic în țara asta. Dacă nimeni nu va striga că „împăratul este gol“, ne vom odihni liniștit pe fundul apei, nimeni nu ne va mai scoate de-acolo. 

person holding syringe

Nu vreau acum la școală nici vaccinat

Dumb Ways To Die este un joc destul de interesant (pentru un copil de 8 ani). Puteți să-l găsiți pe App Store dacă vreți să vi-l instalați. A trecut muuuultă vreme de când nu l-am jucat, la cel virtual mă refer, căci în ultimul timp simt că-l joc în realitate.

Pe scurt, în jocul virtual trebuie să ai grijă de acești dumbs (idioți), să nu moară din cauza unor situații extrem (dar extrem) de cretine și fără sens. Pe lung, în jocul real trebuie să te ferești de unii dumbs care sunt supuși unor idei cretine și fără sens. 

Să ne uităm la un număr: 1383 de români au decedat în ultima săptămână din cauza virusului, mulți alții au rămas cu sechele destul de serioase după ce au trecut prin boală. Când apărut vaccinul, am fost extrem de fericită, am zis că ne vaccinăm toți repede și gata, într-un an revenim la normal, devine covidul un fel de varicelă dispărută… DAR NU. Vaccinul nu a omorât pe nimeni, nu dă infertilitate (la trei generații, cum am mai auzit), singurul lucru pe care-l face este să-ți strice o zi-două că ai puțină febră. Asta pentru 99,99% din cazuri, depinde și dacă ești ghinionist de fel.

Revenind la Dumb Ways To Die, ideea este că, virtual, dacă făceai niște alegeri din prostie, mureau pe-acolo creaturile. Trebuie să se creeze o variantă de joc și cu un virus și să te întrebe: Will you wear the mask? Will you go to a party? Will you get vaccinated or not? ș.a.m.d., iar cu cât alegeai tot mai multe răspunsuri prostești să „die in a dumb way“, pe românește, să mori ca prostul. (Jocul nu este chiar atât de macabru, dar pe-aproape. )

Mergeți la școală! – îndemn de început de an

În primele săptămâni de școală, rata tot creștea, iar clasele tot dispăreau. Vorbeam cu prietena mea că mai închid o clasă și gata, ne bagă în online. Asta era pe la finalul primei săptămâni de școală. Pam-pam! Țeapă. Am aflat că nu se mai ține cont de prevederea aceea cu trei cazuri pe liceu, mergem în continuare la școală indiferent că rămânem singura clasă prezentă fizic (să nu mai vorbim de rată). 

Și asta nu e tot! Nu am avut dirigintă în prima zi, deoarece este în concediu medical (îmi lipsește destul de mult), așa că nimeni nu ne-a zis noile reguli până mai târziu. Cei vaccinați pot merge la școală, chiar dacă a fost un caz confirmat în clasă. Mi se pare complet aiurea. Este, într-adevăr, mai puțin probabil să-l fi luat pe coviduț dacă ești și vaccinat și porți și mască, dar măcar ar trebui să ne testăm rapid (obligatoriu) dacă tot vor să ne cheme la abator/școală*. 

Până vinerea trecută eram doar revoltată de faptul că cei vaccinați sunt priviți ca niște supermen și wonderwomen care sunt imuni la virus și nu-l pot transmite.

Ce s-a întâmplat vinerea trecută:

Apare un mesaj pe grupul clasei de la diriga că stăm toți online în acea zi, deoarece o colegă așteaptă rezultatul de la testul PCR, iar cine a stat cu ea este recomandat să se testeze urgent. 

Panică generală: era colega care stătea în spatele meu. Și eu și colega mea de bancă (da, nu suntem distanțați) ne gândeam ce să facem, să intrăm în izolare??? Dar uite că de luni ne-a chemat la școală, că suntem vaccinate… 

Am început să analizăm și cam când putea să ne transmită virusul, ținând cont că săptămâna a decurs în felul următor: 

  • Luni, colegul din spate se simte rău, se duce la cabinet și este trimis acasă.
  • Marți, colegul tot vine la școală, eu și M. ne mutăm pe alt rând, că prea strănuta acest coleg al nostru.
  • Miercuri, colegul este în online deoarece se simte rău, iar colega lui de bancă, care a venit la școală, tușește și ea.
  • Joi, amândoi sunt în online.
  • Vineri, panică. Ea e pozitivă, de el nu știm nimic. Toată clasa e online.

După această schemă, am zis să o luăm cu pași mici.

Ne facem test rapid vedem ce și cum, apoi decidem cu izolarea. Cu un test negativ te mai calmezi un pic, apoi realizezi că ai stat cu geamul deschis și că ai purtat mască KN95, pe care n-ai dat-o jos, și că s-ar putea să fie doar paranoia din tine. După ce reușim să ne liniștim, vedem pe un grup cu cei din clasă că o colegă care a stat cu cea care era în așteptarea rezultatului PCR (fără mască, bineînțeles), merge așa, cu nonșalanță, să-și ia o cafeluță. 

Dacă ar fi purtat măști mereu toți cei care au și stat de vorbă cu colega confirmată, nu ne-am fi agitat atât de tare. Ținând cont că această colegă face parte din jumătatea fumătoare a clasei, care merge în pauze în spatele liceului la o țigară (făcută și poștă uneori), cum să nu faci crize? Iar cei care au stat cu ea nu aveau nicio treabă, merg la cafea, ce naiba!

Drept urmare, cum rata tot crește și vor să ne cheme la școală, cei vaccinați (sau măcar o parte dintre noi) ne-am decis să stăm acasă cât mai mult, deoarece ne este destul de frică să nu-l luăm acum, după ce am stat cam doi ani cu restricții. Căci nu e vorba doar de mers la școală, ci și de transportul public… că doar nu ne teleportăm acolo!

Și-n plus, avem și profesori destul de în vârstă, care nu știu să interacționeze cu clasa în hibrid. Gândiți-vă: care este șansa să fii scos la tablă din cei 9 copii prezenți în 40 de minute? 

Nu suntem nici măcar 30% vaccinați în toată țara, dar facem proteste că, vezi doamne, ni se iau drepturile! Momentan stăm online și așteptam a new way to die survive.

person holding syringe

Photo by cottonbro on Pexels.com

tablou submarin origami

Școala de vară – bilanț de toamnă

Am povestit mai demult [aici] cum mi-am planificat vacanța de vară pentru activitățile cu copiii din clasa mea.

La începutul toamnei m-am întâlnit cu ei (cei care erau prin oraș) și am stat de vorbă. Părerea lor a fost că am nimerit destul de bine cantitatea, dar, sub nicio formă, nu mai vor să mai scrie vreodată cerințele la matematică. În plus, ideea lor de a cere și „teme“ la AVAP a fost una pentru care s-au felicitat, provocările fiind la înălțime și rezolvate cu multă implicare și pasiune. 

Pictura pe piatra

Săptămâna 5: Pictură pe piatră

A urmat apoi chestionarul pentru părinți de la începutul anului, ocazie cu care le-am cerut și câteva opinii despre isprava de astă-vară. 

Impresia generală despre proiect a fost una bună-bunicică la cei 12 participanți. M-am bucurat să văd și sugestii (pe lângă cele trei observații că a fost prea mult), cum ar fi aceea ca temele să se succeadă la două săptămâni. A fost apreciat sistemul de organizare, mereu identic în fiecare săptămână, ușor de urmărit de părinți și de însușit de către copii, care și-au dat seama repede ce au de făcut și cam cât timp e necesar. 

Săptămâna 8: Cusături de toamnă

Săptămâna 8: Cusături de toamnă

Chestionarul a avut și întrebare de baraj:

Cum a reacționat copilul la cantitatea de teme date pe săptămână?

În general copiii s-au văitat că e mult, că nu voiau. Și… mi se pare o reacție cât se poate de normală. Era vacanță. Cine e nebun să le ceară să lucreze?! Dar dacă a cerut doamna și le mai și corectează săptămânal, cum să nu le faci?

Unul dintre răspunsuri m-a amuzat teribil, mai ales că mi-am dat seama de „nepotrivire“ când am formulat cerința primei teme. Chiar la începutul vacanței, le compusesem o problemă despre un copil care rezolva în vacanță trei exerciții pe zi. Aș fi pus patru, așa cum aveam eu stabilit în program, dar nu-mi ieșeau „socotelile“ de rezolvare. 

Am râs în hohote când am văzut următorul răspuns:

Îmi amintesc de începutul școlii de vară când, la MEM, era o problemă despre un elev care a primit 3 exerciții într-o săptămână. Mama, dar doamna a greșit, de ce nouă ne dă patru probleme? Aici scrie trei! spus la modul cel mai serios cu putință.

Da… cine zice că generația aceasta e aeriană? Mie mi se pare foarte ancorată în realitate.

Referitor la impresia generală despre originalitatea temelor, au câștigat detașat cele la arte, cu o scoatere definitivă din clasament a celor de matematică. Mă întreb dacă mai discutam despre matematică în cazul în care le-aș fi dat un caiet cu zeci de pagini de calcule… și nu doar patru cerințe!
Culmea, despre temele de lectură nicio vorbă, însă am aflat mai târziu, la școală, că au fost perfecte, scurte și „aproape amuzante“.

Săptămâna 7: Cusături – Albine

Și totuși,

Care era atitudinea copilului?

Păi… mai tot timpul au lucrat împinși de la spate (7), din proprie inițiativă doar 3, iar curiozitatea în privința următoarei teme a fost doar la doi dintre ei. 

Am decis, prin urmare, să aștept cu provocările suplimentare la clasă în acest an, încă am o sumedenie de motive să îi laud pentru efortul de astă-vară. 

Săptămâna 6: Origami

Chestionarul a continuat:

Ce considerați că a câștigat (sau nu) copilul dumneavoastră participând la acest program?

Cred că a fost întrebarea la care am așteptat cu cea mai mare nerăbdare răspunsurile. Voiam să văd dacă ceea ce am observat eu se vede și din partea cealaltă, așa că redau răspunsurile:

  • Păstrarea memoriei, fără să uite ce a făcut la școala până în vacanță.
  • Nu a stagnat și, cu siguranță, îi va fi mai ușor să se adapteze la programa următoare.
  • Sunt tare fericită că nu a uitat mare parte din informațiile pe care le-a dobândit în clasa 1. A fost toată vacanța la bunici și fără teme clare, cu timp limită, nu ar fi exersat prea multe singură.
  • A fost un câștig, întrucât a exersat ce au învățat la clasa I și îi va fi mai ușor în clasa II. Nu a uitat tot ce a invatat.
  • Sper că a rămas măcar cu o cursivitate la transcriere și a rămas în contact cu calculele matematice. Și cu siguranța mânuiește binișor acul și ața.
  • A rămas cât de cât conectat la realitatea că avem sarcini de îndeplinit și trebuie finalizate, fie că vrem, fie că nu vrem.
  • Și-a umplut timpul cu informații și noțiuni utile. Și-a readus aminte de materia învățată până acum. A fost sigur un mare câștig.
  • Menținerea „caldă“ a cunoștințelor dobândite în timpul anului școlar.
  • Cu siguranță că și-a consolidat cunoștințe, nu a pierdut legătura cu școala, a fost permanent conectată cu sarcini de lucru, a exersat.
  • S-a bucurat când a fost apreciată.
  • Exercițiu, și-a păstrat achizițiile din clasa 1, satisfacția nevoii de competență.
  • A fost de câștigat. Să nu uite să scrie și să citească.

Săptămâna 4: Tablou string-art

Întrebarea de final a fost dacă „Și-altădată s-o facem și mai lată“.

Glumesc: Dacă vara viitoare ar fi dispuși să repete experiența. Da.

Și încerc să țin cont și de sugestii privind cantitatea și ritmicitatea – deși ele erau TOATE la alegere, opționale, nimic obligatoriu. Puteau oricând să se oprească sau să aleagă să nu facă o temă.

Am încercat și să nu mă port ca la delfinariu, pentru orice „salt spectaculos“ să dau un peștișor recompensă, deși, la finalul școlii, cine a dovedit voință și seriozitate a avut parte de ceva distracție surpriză la atelier. 

A fost cu adevărat util?

Răspunsul la această întrebare l-am dat eu, după testele inițiale. La matematică stăm minunat, dacă judec doar pe cei care au participat la cel puțin jumătate din activitatea de vară, numai Fb și doar doi de B. 

La română ne-a dărâmat dictarea. Trei luni fără niciuna s-au văzut, dar fără ea stăm aproape la fel de bine. Nu avem probleme de niciun fel cu literele, să nu mai știm să scriem. Mai mâncăm câte una, de foame, pe ici-colo, grupurile de litere dau bătaie de cap, însă copiii au o viteză de scriere foarte bună, scrisul este citeț, chiar dacă nu caligrafic, și am observat că se exprimă cu extraordinară ușurință mai ales cei care au ținut, serios, jurnalul de vacanță, cu câte o pagină dedicată fiecărei zile (și nu două-trei rânduri…). 

Săptămâna 3: Colaj cu delfini

Cum erau versurile lui Coșbuc… să râd de fericit, să plâng?

Exact așa m-am simțit însă atunci când i-am pus să citească prima oară în clasa a doua. Variații avem, de la citit expresiv, cu intonație și, bineînțeles, corect, la citit, aproape corect, cu mici poticneli, dar capabili să sesizeze greșeala și să se autocorecteze singuri. Dar citesc! Chiar și cei despre care nu am știut nimic toată vacanța sunt tot la un nivel mai mult decât mulțumitor pentru început de clasa a doua. 

Nu e însă timp de culcat pe o ureche… Le-am spus și lor, în clasa a doua avem multe de învățat: să scriem corect (Doamna, adică cu liniuță?), să citim frumos, să socotim repede și apoi să învățăm numerele până la 1000.  Dar când părinții înțeleg și fac echipă, și progresul copilului este vizibil, iar reușita este aproape. 

Săptămâna 2: God-eye

PS: Și nu regret deloc programul de vacanță, cu părțile lui bune sau mai puțin bune, însă nu voi fi niciodată de acord cu tone de teme de vară date doar ca să fie și niciodată corectate, caiete de vacanță cumpărate la ofertă, un ritm haotic de lucru din care nimeni să nu înțeleagă nimic.

Scoala de vara

Săptămâna 1: Cufăr cu comori

Ce știm despre… fete?

Petreceam o dimineață liniștită de septembrie în compania unui tânăr amic ce trece clasa a doua. Ne încercam puterile cu problemele de aritmetică. Tare complicate sunt când trebuie să le citești să le dai de cap…

Începem cu entuziasm să citim cu voce tare o problemă:

La un concurs de înot participă 30 de băieți și cu 12 mai puține fete. Câți copii participă la concurs?

Lămurim ce e concursul de înot, mai citim o dată problema și începem să o descâlcim.

  • Cine participă la concurs? Copiii!
  • Ce copii? Băieți și fete!
  • Ce știm despre băieți? Sunt 30…
  • Ce știm despre fete?

Aici m-a privit candid în ochi și m-a lovit cu răspunsul: Fetele sunt frumoase!

Mi-am dat ochii peste cap.

Da, sunt frumoase, dar nu scrie nicăieri în problemă… Hai să ne mai uităm o dată!

Citește încă o dată cu atenție…

Ai aflat ceva despre fete?

Deja când am văzut că iar mă privește în ochi am tras adânc aer în piept:

Sunt și elegante!

Recunosc că a treia oară mi-a fost teamă să mai întreb, căci fetele noastre din problemă erau în costum de baie, cine știe ce mai aflam. Cum nu a putut să îmi sublinieze pe text unde apare „frumoase și elegante“, am recitit problema și am aflat că sunt mai puține decât băieții. Încă o lectură și ne-am dat seama și cu cât.

În final am reușit să aflăm câți copii s-au bălăcit la concurs, dar am reținut esențialul:

Indiferent câte fete vor fi vreodată menționate în cele mai neașteptate împrejurări în problemele de matematică, ele vor rămâne mereu frumoase și elegante.

 

wacom profesori

Manuale noi, dar manuale digitale… doar pentru cine are net

Sunt furioasă. Nu pot să măsor cât de furioasă că trăiesc aici, în țara nonsensurilor. Oare chiar suntem la un nivel atât de mare de prostie încât nu ne dăm seama cât de mult rău ne facem singuri??

Se dă următoarea problemă:

Anul acesta s-au făcut manuale noi la clasa a doua, a treia și a patra. La a doua doar la materii mai puțin importante, la a treia și a patra s-au schimbat toate. Nu intru în detalii de alegere sau alte povești, cert e că și pentru clasa a doua am manuale noi la dezvoltare personală, muzică și mișcare și arte și abilități practice.

Dar… manualele nu au ajuns în școli, deși sunt promisiuni că ajung într-o lună. Așadar, ce le pun copiilor pe bănci? Manualele vechi, ca să aibă ceva? Mă rog, la a doua nu contează așa tare, dar mă gândesc cum e la a treia și a patra fără manuale de română și matematică…

Ideea e că m-am gândit câteva zile la problemă, după care am întrezărit o soluție: să încerc să supraviețuiesc o lună fără, doar să iau manualele digitale. Și aici începe distracția.

La mine în clasă nu e net. Adică wifi-ul de la secretariat se  mai scurge lent cu o liniuță și oricum nu tresare impresionat de „refresh-ul“ dat isteric. Stickul digi pe care îl am e aproape identic ca efect, n-am idee dacă ecranează școala veche, nu e semnal în zona sau ce se mai întâmplă. Merg relativ datele de pe abonamentul meu de vodafone, dar astea nu le pot consuma la școală, căci am nevoie de ele… nefiind prea multe. Tabletele cu net de anul trecut le-a luat primăria înapoi… nu mai pot face hotspot pentru laptop.

Așadar, să stau conectată niște ore pe aplicații e aproape imposibil.

Manualele digitale nu se pot descărca pe calculator așa cum se descarcă formatul digital al celui tipărit. Pdf-ul e ușor de salvat, însă nu și aplicațiile. În anii anteriori le copiam de pe cd pe calculator și le puteam rula offline.

Noutatea acestui an e că manualele noi nu mai vin însoțite de cd. Ceea ce, recunosc, nu e o idee rea de economie, mulți nici nu mai au unitate de cd la dispozitive. Însă îmi închipuiam că ministerul va pune la dispoziție linkuri de descărcare a acestora. NU… ele sunt disponibile DOAR ONLINE! Să înțeleg că ne pune ministerul la dispoziție laptopuri cu net nelimitat?? Să stăm conectați atât cât va fi nevoie??

Bun, am zis că, dacă la minister sunt numai idioți – balamucul din ultimele zile nu mă poate convinge de contrariu – , poate în edituri sunt oameni mai deschiși la minte. Așa că am contactat cele două edituri de la care școala noastră a decis să ia manualele de a doua, cu rugămintea să îmi pună la dispoziție manualul digital, să îl pot salva pe laptopul personal (pe care îl sacrific la școală, căci ministerul nu mi-a aprobat cererea de laptop) și să îl folosesc cu elevii, așa cum fac de niște ani încoace.

Mi se părea atât de logică toată povestea… dar nu, nu se poate. Răspunsul a fost ca la cretini, că le găsesc online pe site-ul editurii la adresa bla-bla-bla sau pe site-ul oficial cu manuale. Am reluat mesajul, că am solicitat ajutor pentru download, nu pentru accesare, același răspuns. Ministerul nu a cerut anul acesta cd-uri, deci fișierele se accesează doar online.

Așadar, noi, profesorii, suntem proștii sistemului.

Noi putem să ducem în spate școala cu aparatura noastră, mulți ducem și rechizite copiilor, știu și ce sacrificii fac colegii de la sate, școala online s-a desfășurat cu aparatura și pe facturile noastre de curent, dar editurile nu pot da profesorilor manualele digitale, deși acelea intră în prețul de creație al manualului pe care ministerul l-a cumpărat.

Sau până unde vom fi bătaia de joc a tuturor?

Din cele două edituri contactate, una este foarte mare, de la care aveam așteptări. Este și cea care a răspuns. Cealaltă încă nu, poate pentru că este mult mai mică. Să sper să văd un miracol.

Dar îmi e clar. Dacă vom avea școală online, vom fi pe cont propriu. Nimănui nu îi va păsa când, cu ce și pe ai cui bani. Dar noi suntem niște fraieri sufletiști, pe salarii de nimic, care nu trebuie mărite… că nu sunt o prioritate.

Mi-a ajuns. Pentru mine e ultima picătură.

alfabet fisa exercitii

A fi sau a nu fi: mai știm să scriem?

Aceasta este întrebarea toamnei:

Mai știu copiii mici literele?

Dacă credeți cumva că e o glumă și nu v-ați pus această problemă (ca părinți) de trei luni încoace, nu e exclus să aveți ceva surprize. Dacă ați considerat că vacanța este acel timp în care spiritul liber al copilului zburdă nestingherit după bunul plac între ore de culcare și spații și dispozitive de joacă, ei bine, toamna e aici și începe școala.

Ca idee, începe semestrul întâi și toată lumea e deja cu gândul la finalul lui. Dacă sunteți deja părinți de elevi cu vechime, faceți un efort să vă amintiți toamna 2019, acel semestru scurt care nici nu a început bine și tezele au bătut la ușă, apoi s-a terminat apoteotic înainte de Crăciun. Dacă nu venea pandemia, am fi avut „experiență“ și la capitolul un semestru de 6 luni… Acum nu știu de ce s-a decis din nou această variantă complet idioată, căci 14 săptămâni sunt prea puține pentru structura de evaluare pe care o avem noi. Iar 6 luni prea multe…

Mă rog, pentru acest an zarurile au fost aruncate. De aceea, din cele 14 săptămâni, dacă nu considerăm începutul și sfârșitul, rămân 12 efectiv de școală. Plus vacanța de la clasele primare, care iar ne scoate din ritm. Ca o paranteză, acum nu puteam fără, dar putem la primăvară, pe fond de astenie, nu??

Recapitularea de la început de an

Pregătiți-vă emoțional. Încep două săptămâni de recapitulare-evaluare inițială în care testele vor curge de parcă e rupere de nori. Aș vrea să sper că se va ține cont că aceste evaluări inițiale nu se trec în catalog, ele sunt doar pentru a identifica nivelul elevilor și a stabili de unde plecăm cu materia. Însă mă gândesc cu groază la gimnaziu și liceu, acolo unde copiii au 17 materii, jumătate cu câte o oră pe săptămână, și au nevoie de două note. (Știu că se spune că un popor are conducătorii pe care îi merită, dar așa îmi doresc măcar la învățământ pe cineva cu cap…)

M-am apucat și eu timid de planificări. Le tot calculez, cum să fac să termin conform calendarului. Mi se pare puțin timp și nu știu de unde să mai „ciupesc“ nițel, la cine să pun mai mult, de la cine să iau… Și dacă în alți ani mă duceam până spre 1 octombrie cu testele inițiale, acum îmi este clar că nu am timp să stau atât de mult pe recapitulare.

Tocmai de aceea m-am gândit că trebuie să fac lucrurile cât mai bine din prima. Trebuie să ne amintim literele. Sunt liniștită în privința celor 12 copii care au frecventat în proporție de cel puțin 2/3 școala de vară. I-am trecut prin tot altfabetul, am compus problemele la matematică cu nume ciudate, să exersăm și literele mai rare, au scris cerințe, ca niciodată. Important e că n-au uitat să scrie și, mai mult, am consolidat toată vara cele câteva lucruri esențiale învățate în clasa întâi: operațiile până la 100, rezolvarea de probleme, ba chiar am trecut un pic limita în zona proximei dezvoltări să văd dacă se descurcă și cu provocări mai dificile, la care să aplice în alt context ce au învățat.

De unde începem?

Cu cealaltă treime a clasei am emoții. Oi trăi și oi vedea. Însă am cel puțin un elev nou care nu a frecventat online și nu prea știe să citească, așadar nici literele nu sunt o cunoscută pentru el. Am decis ca primele ore să încep cu activități de rutină: să ne amintim cu arătau literele în abecedar. Am pregătit câteva fișe cu model preimprimat pentru exersarea acestora și a legăturilor dintre ele.

Am forțat apoi, am pus în pagină și un text. Știu că e prea ușor pentru unii dintre ei, să scrie pe model, fără să gândească singuri literele și legăturile. Ei pot folosi modelul comparativ și scrie direct pe caiet.

Fișele au exact aspectul unei file din caiet. De fapt, le-am gândit așa pentru a le putea insera între filele caietului; se îndoaie la jumătate și se lipesc folosind partea din stânga. Aș fi putut să le pregătesc astfel încât să le printez față-verso, să tai la jumătate și să fac economie de foi. Însă hârtia de xerox îți oferă surprizele ei, unele sunt atât de poroase și sug cerneala că nu poți scrie pe ambele părți ale acesteia. De aceea am optat pentru varianta îndoită.

Am folosit varianta de transcriere din clasa întâi, cu textul lângă, astfel încât să urmărească mai ușor. De regulă le dau pe un bilețel varianta tipărită, lipim pe caiet pe pagină de stânga și transcriem, astfel încât să ne încadrăm până la finalul paginii din dreapta.

alfabet fisa exercitii

Ce conține?

Pachetul (disponibil aici – mulțumesc, Ema, pentru ajutor!) include mai multe variante de lucru, folosind fontul din abecedar. Două pentru exersarea literelor, una mai monotonă, cu câte un rând dedicat fiecărei perechi (a-A, b-B…), alta cu mai puține litere, așezate în ordine alfabetică. Am început și o provocare, pe modelul ȚOMAPAN, cu care sper să mă joc mai mult anul acesta. Textele propuse sunt dedicate toamnei, un fragment din Balada unui greier mic și Vânt de toamnă, două texte cu dialog și unul fără.

Pe ultimele le voi folosi diferențiat. Copiii care nu au probleme la scris vor primi doar textul imprimat, vor scrie singuri, ceilalți care au mutilat literele vor mai exersa un pic pe model. Îmi sunt utile și în cazul cerințelor speciale unde răbdarea trebuie exersată intens, la fel și pentru respectarea spațiului de scriere, situație în care prima varianta este mai mult decât utilă.

Am mai discutat despre fișe cu prietenele mele și una din observații a fost că „nu au grafică“. E drept că nu mă durea mâna să pun niște maimuțoi și floricele pe ele. Însă unul din obiectivele materialelor este așezarea în pagina caietului. Vreau să fie ordine, să nu le distrag atenția cu nimic, să aibă cel puțin acum un model la care să se raporteze. Dacă le iese, le pun eu ștampiluțe cu diverse vietăți, ca recompensă pentru efort! Am așa senzația că am căzut în extrema cealaltă de la atâta veselie și invazie de orice, oriunde.

Cum vi se pare ideea?

Cum pregătim caietele pentru școală?

Este perioada de foc, săptămânile în care goana după rechizite și „pregătirea de școală“ ating cote maxime, mai ales dacă școlarul este mic. Dacă de clasă m-am ocupat, a venit rândul materialelor elevilor. Am pregătit, cel puțin pentru clasa mea, un scurt filmuleț ajutător pentru pregătirea caietelor de școală. Da, și ele se pregătesc!

Cine pregătește caietele?

Exceptând școlarii care nu știu încă să scrie, fiecare elev e dator să își pregătească singur caietele proaspăt achiziționate. Pune copertă, etichetă, scrie frumos numele pe prima pagină a caietului. Pentru cei care vor să protejeze planeta și să utilizeze mai puțin plastic, există opțiunea coperților din hârtie. Acum ceva timp am avut chiar un concurs pe această temă și am pregătit atunci un filmuleț ajutător pentru confecționarea unei coperți.

Apoi, nu consider că părintele care scrie etichetele caietului este de vreun ajutor real. Sincer, nu am reușit până acum să identific motivele.
– Scrie urât copilul. Așa, și? Scrie cum poate el. La următorul caiet se va strădui și va scrie mai frumos, nu?
– Nu se încadrează în spațiu. Ok, nu e ușor. Dar poți exersa, pe foi separate, cum să îi încapă numele pe cinci pătrățele.
Am mai constatat că uneori e mai simplu să le scrii tu și să nu-ți bați capul să ai răbdare cu copilul… Mda, acest caz nu îl comentez.

Cum scriem pe un caiet?

Am început din clasa întâi să folosim caietele. Totuși, când se terminau, trecerea la un nou caiet nu era atât de simplă. Am învățat demult câteva reguli, nici n-aș ști să spun de la cine… de la doamna sau de la părinți, și ei profesori.

  • Pe prima pagină a caietului scriem numele, clasa, scopul utilizării caietului. Această „etichetă“ poate fi centrată, în mijloc, sau în partea stângă jos. Principalele probleme sunt cu încadrarea numelui într-un spațiu restrâns, mai ales școlarii mici având probleme în a-și modifica scrisul conform dimensiunii indicate.
  • O greșeală pe care o tot întâlnesc de ceva vreme: folosirea celei de-a doua pagini a caietului. Sper să reușesc anul acesta să scap de această problemă.
  • Caietul începe efectiv cu pagina 3.
  • Opțional, pot fi numerotate paginile. Prefer în stânga jos, în spațiul liber de lângă linie, unde nu poate încurca conținutul. De ce vreau să numeroteze? Păi… poate reușesc să dezvăț unii părinți de obiceiul smulgerii foilor din caiet.
  • Modelul meu este cu litere de tipar. Opțiunea este a fiecăruia, nu este o regulă.

Ceea ce vedeți în videoclip este opțiunea mea pentru aranjarea în pagină. Cât timp avem un spațiu înainte și după titlu, un alineat, este suficient. Copiii însă sunt încă mici și nu știu nici să centreze din ochi, nici să așeze fără repede clare (atâtea pătrățele, atâtea rânduri…). Dacă la școală este stabilită o regulă, folosiți-o până devine rutină.

Cum procedez eu?

Aveam două opțiuni: să trimit filmulețul părinților și să cer pregătirea caietelor conform imaginilor sau să pregătesc împreună cu copiii, în prima zi de școală, caietele. Am ales-o pe a doua.

Le-am cerut în mailul informativ de ieri (care cuprinde și lista de rechizite) să aibă la ei un caiet tip II și unul cu pătrățele, neatinse, așa cum au fost cumpărate. Mi-am propus ca în prima zi, dacă tot am scăpat de coșmarul festivităților, să facem ceva util: să învățăm să scriem etichete. Voi rula pe proiector filmulețul de mai sus și voi pune pauză de câte ori e nevoie. M-am gândit mult dacă să înregistrez și explicații, însă fiecare părinte sau profesor care decide să îl folosească poate adăuga propriile comentarii pentru a spori interacțiunea cu copiii. Apoi, „pauza“ este absolut necesară pentru ca piticii să aibă timp să scrie…  nu?

Sper să aibă coperți transparente, să completăm și spațiul de pe copertă lăsat pentru etichetă. Pentru „exterior“ le voi pregăti etichete personalizate, cu fotografie. Au fost foarte utile în clasa pregătitoare, atunci când ei erau responsabili cu împărțirea caietelor și se recunoșteau după poză. Realizez că este foarte posibil să nu avem voie nici în acest an să strângem caietele teanc și utilitatea acestui model de etichete să fie zero. Însă sper în continuare.

Acestea fiind spuse, vă doresc succes în noul an școlar! Îmi doresc să avem cât mai multe ocazii să ne bucurăm că suntem împreună, sănătoși, să trecem peste obstacole fără prea multe sacrificii!