mere stampile pictura

Mere buclucașe – ștampile

Mi-a plăcut mult ideea de a „picta” mere folosind ștampile confecționate și chiar am vrut să o pun în practică la școală. M-am gândit și că merele sunt destul de greu de găsit, nu pot să am garanția că fix în ziua în care vreau eu să căsăpesc 12 bucăți primim mere în minunatul program alimentar. Apoi, ce te faci dacă „se aude” că „ți-ai bătut joc de merele date de guvern”?? Auzi, le-ai tăiat, le-ai dat prin acuarelă și le-ai pus la gunoi…!

Așa că m-am dus la piață. M-am oprit la taraba cu cele mai prăpădite mere. 2 lei/kilogramul. O întreb amabilă pe doamna dacă are ceva împotrivă să le aleg pe cele mai mici… a bulbucat ochii de parcă vedea un nebun, dar m-am obișnuit de multă vreme cu reacția. I-am zâmbit candid, i-am spus că îmi trebuie la școală, bălmăjea ceva că poate la plăcintă sunt bune, dar am liniștit-o că pictez cu ele, mi-a dat o pungă și mi-am văzut de treabă. Nu sărăcește nimeni din 3 lei, nu? Și mai pui 3 iei și farfurii de plastic… Am fost tentată să le dau bilețel acasă, dar după ce am văzut în câte moduri poți decupa un disc de carton cu diametrul de 15 cm, n-am riscat să cer un măr cu diametrul de 5. Nici la farfurii nu am pariat, căci „fundul complet plat”, adică neted, iarăși risca să nu se înțeleagă. Așa că am pus mărunțișul la bătaie, fie pomană pentru lumea ailaltă, când n-oi avea diverse pentru craft!

La școală a fost distractiv, mai ales când s-au prins ce facem. Doamne, abia aștept să mai crească un pic, să se obișnuiască cu ordinea și etapele de lucru, să nu mai înceapă singuri până nu dau semnalul de începere… militărie curată, ce mai, dar în haos și balamuc nu înveți nimic. Și mai mult s-au distrat când le-am zis că pot decora merele imprimate cu ochi mobili. De când și-au adus pungile cu ochi la școală e delir curat. Poate că unii n-au mai văzut în viața lor ochi mișcători și nu se pot abține. Unii au autocolanți, toate dimensiunile, își lipesc pe frunte. La un moment dat cred că puteam pune lejer în scenă povestea cu „Un-Ochi. Doi-Ochi. Trei-ochi”. Orice desen de prin caiete primește musai bonus niște ochișori. Nu mă deranjează ideea… dar când eu încerc să încep rândurile și nu pot scrie de ochi… apare o problemă…

mere stampile pictura

mere stampile pictura

Am renunțat și la protecțiile pentru mese, deși inițial voiam să luăm, și am pus în funcțiune lavetele. Nu folosesc nimic periculos să rămână pătat, așa că ne descurcăm să facem ordine la final. Ca lecția să fie completă, le-am cerut să aducă farfurioarele pe catedră, să șteargă masa de lucru și să fie ordine. Unul din grupuri a fost „ocupat”. Farfuria a rămas la ei. Am lăsat-o… a doua zi mi-o aduce unul dintre copii. Ce e cu asta?! – E de ieri… – Da, știu. Dar eu le-am cerut și m-am dus apoi să le spăl. Asta unde a fost? – Păi… n-am adus-o! Eee… și i-am dat frumos o lavetă și am trimis farfuria la spălat. Mi-a adus-o apoi impecabilă. Data viitoare poate nu mai uită!

Un lucru pe care l-am anticipat prea târziu a fost calitatea cuțitului cu care tai mărul. Trebuie să fie impecabil ascuțit, astfel încât mărul să nu se spintece deloc, să fie tăiat perfect drept pentru a se imprima tot. Mi-am dat seama prea târziu… și… m-am descurcat cu ce am avut.

Atât de faine sunt jocurile cu ștampile confecționate… cartofi, morcovi, mere, apoi improvizații din carton și orice poate lăsa o urmă. Am încă emoții pentru dactilopictură, dar îmi fac curaj! Cât de rău poate să iasă? Culorile sunt lavabile, nu sunt acrilice…

Însă cel mai fain feedback pe care îl am e de la copiii care se duc acasă și fac, încă o dată, ce au făcut la școală, să le arate și părinților, căci acasă nu le dau decât proiectele 3D, care nu se pot pune în portofoliu. Parcă îți crește inima să vezi ca pentru unii nu te zbați degeaba.

Renovare în stil pur românesc

1 septembrie 2019 a avut pentru noi, cadrele didactice din școală, o sumedenie de surprize. Trec peste reorganizarea administrativă, desprinderea dintr-o unitate desființată și absorbția la o alta, faptul că ni se propunea detașare (deși era transfer clar – două zile de nervi și proteste au avut totuși un rezultat pozitiv), nu ni s-a dat voie în clase decât vineri la ora 17:00…

Partea bună a întregului spectacol ieftin electoral (deh, primăria a investit în reabilitare!) e că n-am mai șters noi praful. Miercuri încă se lucra, montau uși, toaletele nu erau gata. Unica femeie de serviciu rămasă, un omuleț de 1.50, era terminată, nu știa ce să facă mai întâi. Dar… pentru că pe sticlă la tv trebuia să dea totul bine, au venit echipe de curățenie și a arătat impecabil vineri când s-a filmat, iar nouă ne-au interzis accesul în școală – probabil de teamă să nu comentăm ce nu trebuie.

Nou-nouț totul, de bine de rău duminică am avut și tabla montată, am putut să încropesc ceva în clasă. Băncile le-au reglat părinții… deh, să simtă din prima zi că au intrat la școală, doar nu era să-și facă timp pentru asta personalul administrativ. Lucrarea nu este recepționată nici acum, deci nu avem voie să batem un cui în pereți, nici să lipim ceva, așadar stăm ca la spital.

Însă ca în orice casă „la cheie”, problemele le afli după ce te muți. Prima zi de școală – la baia fetelor curgea instalația de la chiuvete. La băieți, pișoarele sunt în dreptul ușii… oricum prea sus pentru pregătitoare, dar aveam niște ambițioși să le folosească și bântuiau cu pantalonii în vine prin toaletă când m-am dus să-i recuperez că nu-mi ieșeau pe „inventar” la clasă.

Curent în clasă la prize – ioc. Ba chiar eram eu de vină, că am băgat în priză ceva ce „face scurt”, și uite, ei au fost obligați să pună siguranțe extra-mega-sensibile, pentru copii. Bun. Am scos tot din prize… siguranța tot nu stătea. „Se rezolvă, doamnă!” Sigur, se rezolvă, dar o zi fără curent în clasă, când eu îmi programasem alte activități? Ei na, până la urmă să vezi la ora 8:00 că trebuie să schimbi tot scenariul zilei nu e mare lucru, oricând poți face din nimic ceva! Cert e că în două zile s-a rezolvat și cu exact aceleași aparate în priză, nu a mai sărit siguranța până acum.

După ce s-a aruncat tot mobilierul, pe motiv că e „vechi” și strică feng-shuiul noii renovări, am primit la clasă pe inventar un dulap nu prea mare în care nu știu ce să pun mai întâi. Oricum, dacă îți pui mintea cu el, îl descui imediat, sau bagi măcar mâna, ca Nică în scorbură, să vezi ce găsești pe-acolo, căci e cu „decupaj”.

Copiii nu au unde să își țină rechizitele… Iar în plină campanie pentru părinți de „nu dați bani la școală”, ai mei și-au luat cutii de plastic să pună în ele tot ce au nevoie, să nu le care mereu acasă. Dar… ce nevoie ai la școală de dulăpioare? Lasă-i să care, ce dacă le rupi spatele la 6 ani! Norocul meu e că anul acesta nu am pe nimeni în schimbul de după-amiază și le cam lăsăm prin clasă fără grijă. Sau poate au vrut să îi învețe responsabili, să își facă cum trebuie ghiozdanul în fiecare seara, să nu uite nimic!

Nu știu nici ce se mai întâmplă cu biblioteca școlii, dacă o să mai avem aici în localul nostru, în schimb singura speranță rămâne biblioteca clasei. Care bibliotecă… e pe listă, deh, n-am apucat s-o organizez. Nici hamsterii nu i-am dus, dar bine că au uitat copiii și nu m-au întrebat! Acum așteaptă să le duc veverița într-o zi „când vor fi cuminți”. Ca să-i citez pe copiii mei din seria trecută, Doamna, la cum se poartă, nici lor n-o să le-o aduceți… Eu trag speranțe 😀 .

Însă ce e cu adevărat trist este lipsa totală de experiență (ca să nu-i spun interes) în amenajarea spațiului educațional. Primele pe listă: pereți vopsiți aiurea, în culori stridente, mobilier cumpărat „să fie”, bănci de câte doi, când există pupitre individuale ce îți dau o libertate fantastică în lucrul cu elevii, scări fără bandă antiderapantă, dintr-o piatră lucie pe care îți rupi lejer gâtul dacă ai tălpile ude… Însă de departe una dintre cele mai proaste decizii a fost aceea de a nu da pereții cu vopsea/lac până la jumătate, zona în care copiii pun mâinile și… de bine crescuți ce sunt… și picioarele.

A trecut o lună de școală, pereții arată, la scări – dar nu numai – ceva de speriat. Unii nu conștientizează (cum au fost ai mei de la pregătitoare, care se apucau de curse cu mașinuțe pe pereți). Noroc că i-am oprit la timp! Pe peretele verde nu lăsaseră urme de cauciucuri și n-au apucat să treacă pe cel alb.  Dar în restul școlii toți ceilalți nu doar că au pus mâinile murdare pe pereți, însă unele urme sunt făcute cu răutate, întinse de sus în jos. S-au șters, efectiv, pe zid. Oare și acasă tot așa fac?! Câte să te învețe școala, dacă tu nu ai cei șapte ani de-acasă…? Nu sunt tolerantă nici cu „accidentele”, trebuie totuși să se sprijine de ceva, că sunt mici. Într-una din dimineți, când coboram să-mi preiau copiii din curte, mi-a venit să vomit. Trec peste faptul că noi, ca profesori, n-ar trebui deloc să punem etichete, dar… Cât de nesimțit să fii să calci într-un „noroc” câinesc pe trotuar, apoi să îți ștergi picioarele pe peretele școlii? E ireal, nu îmi vine să cred cum arată…

Lista e lungă. Luna a trecut și nu am primit coșuri de gunoi în clasă, punem în cutiile de la lapte ceea ce e de aruncat. Am primit table noi, dar să ne cumpărăm singuri marker și lichid de curățat tabla. Mno, cretă ne mai dădeau o cutie la toată școala… acum chiar avem pretenții! Dispensere de săpun nu au montat la baie, în prima săptămână am avut 5 copii cu probleme la burtică, dar nu are legătură… Pe ai mei pitici îi spăl obligatoriu pe mâini înainte de gustare, am săpun în clasă, îi aliniez și îi trimit la spălat. Dar după ce folosești toaleta!? Să mai zic că, tot în prima zi, după ce s-au spălat, m-a întrebat o fetiță unde e uscătorul de mâini? Cam aici sunt pretențiilor lor, la 6 ani, despre gradul de civilizație pe care ar trebui să-l asigurăm!

Femeia de serviciu își cumpără singură ce-i trebuie ca să spele pe jos, „că nu se ia, doamnă, doar cu apă”. Eu mi-am luat soluție pentru tablă, copiii – săpun. În condițiile acestea, primăria minunatului sector în care iubim și muncim aruncă pisica moartă în curtea directorilor, spunând „cere și ți se va da”. Am făcut listă, am dat-o mai departe. Iar eu nu cred în minuni decât atunci când le văd.

PS. Ca să fie totul complet, pe hol… las poza să vorbească.

PPS: Ieri au venit și au dat cu lavabilă peste. Sunt curioasă cât ține!

metoda cubului ce poti spune despre tine

Cuburi – ce-mi spui despre tine?

Prima întâlnire cu viitorii mei elevi s-a lăsat cu o discuție liberă. Ne-am prezentat, stând în cerc, apoi fiecare a adăugat ceva despre el. Nici la adulți nu merge nemaipomenit sesiunea aceasta în care trebuie să alegi acele două-trei lucruri esențiale pe care să le spui celorlalți despre tine, însă la copii e și mai dificilă pentru că tind să imite colegul. De exemplu, care e mâncarea ta preferată… a fost de ajuns să spună unul pizza și l-au urmat și ceilalți. Alegeam așadar un criteriu, răspundeam toți, după care schimbam și o luam de la capăt.

Nu doar că am vorbit despre noi, dar am exersat răbdarea, respectul față de ceilalți, cum să aștepți să spună fiecare ce are de spus până îți vine și ție rândul, căci la un moment dat îți va veni!, nu ești sărit. Apoi, să nu vorbim în cor, că nu mai înțelegem nimic. Și, cel mai important, să accepți părerea altuia fără să râzi. Nu există răspuns corect, ci o mulțime de variante personale.

Acum, pentru că începe școala, vom fi doar noi și vom avea cel puțin teoretic mai mult timp, m-am gândit să schimb un pic jocul, să îl fac mai amuzant cu ajutorul cuburilor. Mi-am confecționat unele din burete, peste care prind cu bandă scotch cartonașele necesare (se detașează complet din macheta printată), după ce le plastifiez, pentru mai multă rezistență. Pentru acest joc de cunoaștere mi-am pregătit două cuburi, dar încă nu m-am hotărât dacă le folosesc simultan sau nu, căci la această vârstă nu sunt foarte răbdători și aș vrea să le vină rândul mai repede.

Unul din cuburi este pregătit sub formă de întrebări, celălalt are doar domeniul de referință. Pentru că nu toți copiii știu să citească, este bine ca la început să prezentați cuburile, discutând fiecare imagine, astfel încât pictograma să fie înțeleasă repede în momentul aruncării, fără să mai fie nevoie de lectură și copiii să știe ce au de spus.

Puteți complica jocul după o rundă, dai cu zarul și să îți amintești cine a mai vorbit anterior despre acel domeniu și ce a spus.

Un dezavantaj pe care îl văd e că nu voi afla toate detaliile incluse despre fiecare copil, dar putem relua jocul și, dacă la următoarele aruncări se repetă opțiunea, copilul poate da din nou.

Am pregătit două variante de material. Unul este utilizat pentru un cub cu latura de 9 cm, din celălalt rezultă unul cu latura de 6 cm, chiar dacă utilizează aceeași cantitate de hârtie. Dacă nu vă e la îndemână să lipiți cuburile pe interior, puteți să întăriți muchiile cu bandă adezivă, după ce ascundeți zonele de lipire. Dacă puteți, printați pe carton sau cașerați ulterior pagina.

metoda cubului ce poti spune despre tine

Images designed by pch.vector / Terdpongvector / macrovector / brgfx / Freepik. Cuburile din imagine reprezintă o simulare pe calculator apropiată produselor finale. Calitatea imaginilor va depinde de calitatea imprimării color.

Materialul este disponibil celor care în ultimele patru luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. Vă rog ca în momentul unei donații ulterioare datei publicării articolului să solicitați, printr-un comentariu, cu aceeași adresă de mail, materialul dorit.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

mini turbinca: joc cu numere

Jocuri matematice: cartonașe cu numere până la 100

O provocare a acestei toamne a fost să mă „joc” un pic pe tema matematicii cu un absolvent de clasa I. Și cum puștiul e argint viu și maestru în a se plictisi repede, am zis că nu are sens să folosesc o fișă clasică, așa că mi-am pregătit cartonașe de 5x5cm cu numerele până la 100. Materialul este micuț, poate fi folosit cu succes în activități individuale acasă sau pentru elevi la școală, tot individual sau în grupuri mici.

Am început prin a plastifia colile cu numere, pentru că nu am putut printa pe carton, să fie mai rezistente, iar coala normală era prea subțire. Din exces de zel am rotunjit și colțurile cât am căscat gura cu Iris la un serial, să nu se zgârie în ele. Le-am pus într-un săculeț și i-am spus „Mini-turbinca”, poate îi fac și chef de citit. Era mai interesant dacă le printam color, dar am doar imprimantă simplă acasă.

mini turbinca: joc cu numere

Pentru început se extrag șase numere (puteți cere oricâte, dar să nu fie nici prea multe, nici prea puține). Copilul trebuie să le citească pe fiecare, apoi trebuie să le așeze în ordine crescătoare/descrescătoare. După acest moment puteți face cam orice doriți:

  • să identifice numărul care are cifra zecilor cu X mai mare/mai mică decât a unui anumit număr din serie, pe care i-l indicați;
  • să identifice numerele care au suma cifrelor identică/au aceeași cifră a unităților sau aceeași a zecilor/cifra unităților identică cu cea a zecilor;
  • să afle cu cât este mai mic primul număr decât ultimul;
  • cu cât este mai mare penultimul față de al doilea;
  • să adune două dintre numere, la alegere (verificați repede dacă adunarea nu depășește suta);
  • să scadă două numere la alegere sau din cel mai mare pe toate celelalte (cinci operații diferite); puteți avea cartonașe albe, să scrie rezultatele obținute, să le așeze corespunzător și să observe că și acestea sunt în ordine, dar inversă față de cea folosită pentru așezarea numerelor la început;
  • dacă numerele sunt mici, să adune trei dintre ele (aceeași observație cu suta).

În felul acesta acoperiți cu un joc citirea, scrierea și ordonarea numerelor până la 100, dar și efectuarea operațiilor de adunare și scădere cu trecere peste ordin. Poate avea la îndemână orice material dorește pentru ajutor, însă vă recomand o tăbliță magnetică, aceea pe care desenează copiii mici și șterg imediat. Va avea senzația că scrie la tablă.

E drept că e un joc un pic mai greu pentru adulții neobișnuiți, dar cu puțină practică sunt sigură că vă veți descurca. Cu anumite limite, puteți să le folosiți pe cele până la 31 pentru copiii care trec clasa întâi, sau până la 10 (fără zero) pentru cei care abia intră la pregătitoare. În ultimul caz, trei cartonașe sunt suficiente la extragere.

Dacă aveți un copil foarte tehnic și dependent de telefon, îl puteți învăța cum să își verifice rezultatele obținute cu calculatorul. Așa poate descoperă și ei la ce poate fi folosită cu adevărat această unealtă de-o ținem mereu după noi. Dacă tot suntem aici, nu ar fi rău să îi căutați niște cărți de citit pe telefon, căci nu multora le-a trecut prin cap că telefonul poate fi și carte.

Fișierul pentru imprimarea planșelor va fi trimis în data de  2 octombrie 2019 abonaților la newsletterul Talente de Năzdrăvani (puteți să vă abonați aici). După această dată este disponibil doar la cerere celor care fac o donație către acest site prin PayPal sau cu cardul.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

bingo 4x4 rechizite

Cunoști obiectele cu care lucrezi la școală? Joc BINGO cu rechizite

Pregătirea listei cu rechizite nu e deloc lucru ușor, pentru că mereu am impresia că uit ceva. Și cu siguranță se va întâmpla așa… e aproape imposibil să anticipezi tot. În timp ce tot mai suceam diverse pe lista clasei mele, am realizat că probabil unele le sunt necunoscute și părinților (de aceea m-am apucat să caut linkuri cu poze, mai ales acolo unde există mai multe variante pentru produs și prefer un anumit tip), dar cele mai multe le vor fi străine copiilor, atât ca nume, cât și ca utilizare. De exemplu, ca să prinzi fișele în biblioraft, trebuie să le dai găuri (nu sunt deloc adepta irosirii foliilor de plastic doar pentru că e „mai ușor“). Doi ani m-am chinuit cu unii dintre ei să nu mai ceară „capsatorul“ ci perforatorul. N-am reușit. Așa că acum, la început de drum, am zis să aloc ceva timp prezentării obiectelor din clasă și a celor pe care ei le vor aduce.

Primul joc va fi cu ele ca material concret. Le punem pe toate jos, le luăm pe rând pe cele pe care le recunosc, le descriem, spunem la ce se folosesc și vedem cum. Cele pe care nu le cunoaștem întâi vreau să le explorăm. La ce le-am putea folosi? Uite, de exemplu, raportorul. Îl folosești efectiv la gimnaziu, dar ce poți face cu el până atunci? Să desenezi o jumătate de cerc sau un cerc întreg. Să unești două puncte cu o linie curbă. Eu l-am folosit și să creez rame rotunde pentru string art, perforând direct cartonul la fiecare marcaj de 5 sau 10 grade. Poți să folosești partea dreaptă ca riglă, la nevoie.

După ce ne vom juca cu ele în forma reală, voi trece la jocul cu cartonașe care face pasul următor, de la percepție la reprezentare. Le pun într-un săculeț, fiecare extrage unul, recunoaște obiectul, fie le prind pe tablă și cer să identifice. Mai distractiv cred că e să numească ei, iar cel care a cerut să valideze și răspunsul. Așa văd dacă Ionel, care a cerut un perforator, știe și cum arată, putând să îi spună Mariei dacă ceea ce a ales ea este valabil.

Abia apoi, după ce le-au învățat poți să joci cu ei BINGO. Despre cum se joacă, dacă nu știți, am povestit deja în articolul dedicat celui cu fructe și legume.

Am inclus în fișierul disponibil, pe lângă fișele necesare pentru joc și patru pagini în care am mărit toate cartonașele disponibile (9×9 cm) pentru a putea pune în practică jocul de mai sus. Planșele pentru joc sunt A4. Materialul este disponibil celor care în ultimele patru luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. După data publicării articolului este disponibil doar celor care realizează o donație și specifică printr-un comentariu la acest articol că doresc acest material.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

numeratie_11-20

Numerația 11-20: planșe ilustrative

Cel mai dificil concentru de abordat la matematică mi se pare 11-20. Cred că aici e cheia înțelegerii sistemului zecimal de numerație și a trecerii peste ordin. Dacă aici le faci pe toate cum trebuie, mai târziu doar extinzi algoritmul. Până una alta, pentru ilustrarea seriei de numere am ales o formulă organizată și economică vizual, căci nu aveam de gând să mai pun pe pereți alte 10 planșe, după cele cu mulțimi. Și nici prin cap nu-mi trece să le pun pe toate, până la 31 sau apoi, în clasa întâi, până la 100… inutil și spațiu irosit degeaba.

Apoi, cred că în această formulă poți trece un pic mai departe la lucrul cu simboluri și niște buline sunt suficiente, mai ales că aduce un pic cu numărătoarea cu bile pe care fiecare o are.

Ca expunere, am evitat de această dată să desenez mulțimea. Am vrut să vadă, cât se poate de evident, corespondența dintre poziția ocupată de cifră, semnificația acesteia și numărul concret de unități. Am evitat, de asemenea, să folosesc pentru mărgele culorile cifrelor, căci dacă coloram 10 buline folosind culoarea zecilor, atunci erau 10 zeci, deci o unitate de ordin superior, o sută. Am grupat „o zece” (zece unități) într-un chenar roșu, care să corespundă numărului de zeci indicate, la care se adaugă unitățile rămase libere. De asemenea, l-am adăugat și pe 10, ca să se vadă „o zece” întreagă și zero unități. A fost mai greu cu 20, care e mai lat ca să respecte corespondența, însă le voi lipi una de alta în serie, la locul lor, și nu cred că vor fi probleme.

Cât ne vom opri la acest concentru vom folosi și bețișoarele, însă la cum văd că arată cele din comerț, de le pierzi printre degete, voi lucra cu creioane. Vreau ca în suportul de creioane individual să existe un set de 12 creioane colorate, plus alte instrumente – carioci, creioane simple, și cu siguranță se strâng până la 20 de obiecte. Am văzut și câteva seturi cu bețișoare de lemn, frumos colorate, chiar și cutie să le poți așeza, dar dacă nu au toți, tot degeaba. Creioanele vor fi perfecte.

Am lăsat colorate diferit cifrele pentru a marca cumva ceea ce reprezintă fiecare. „1” roșu este o zece, pentru că avem un singur grup de zece buline. Cifra albastră arată câte unități au rămas în afara chenarului. Când avem alte zece buline, putem constitui încă un grup, a doua „zece”, și atunci cifra zecilor se modifică, devine 2.

numeratie_11-20

Referitor la acest concentru, descompunerea numerelor va ocupa perioada cea mai lungă de exerciții și aici mă gândesc la unele variante. Cea mai „ieftină” este cu creionul pe hârtie, să desenezi liniuțe. Dar variante plăcute sunt cu elemente de lipit, cu altele de manevrat, cu mărgele de înșirat. (Toate însă depind de… Nu mai zic, că nu e plăcut.) Chiar dacă programa te limitează, la nivelul operațiilor, la o diferență de cel mult 5 unități, descompunerea numerelor trece, cu ajutorul materialului intuitiv, peste aceasta și va fi de mare ajutor ulterior, la operațiile cu trecere peste ordin.

Mi-aș dori foarte mult să am la clasă o numărătoare mare, din aceea cum aveam când eram copil. Țin minte că eram toți fascinați în pauză să plimbăm bilele, să le numărăm, să socotim, să le punem câte două, câte trei… din timpul orelor nu-mi mai amintesc decât că, dacă la tablă nu se descurca un coleg, trecea imediat la numărătoare să calculeze. Mă îndoiesc că vom primi de la primărie, deci rămâne pe lista dorințelor ne-urgente.

Copiii le vor avea pe ale lor, mici, probabil și eu la fel. Oricum, sper să arate ca cea din imaginea alăturată, mult mai ușor de folosit la calcule, căci are seriile colorate câte 5 și mai ales nu are fiecare zece colorată diferit, să te ia durerea de cap de la atâtea culori. Cele de lemn sunt frumoase, însă foarte scumpe, așa că voi căuta variante din plastic, mai ieftine. Ce va fi… vom vedea.

Materialul este disponibil celor care în ultimele patru luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. Vă rog ca în momentul unei donații ulterioare datei publicării articolului să solicitați, printr-un comentariu, cu aceeași adresă de mail, materialul dorit.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

tabla liniatura matematica tip I II clasa

Liniaturi pentru tablă – clasa întâi

Încerc să mă adun după prima săptămână la clasa pregătitoare și încă am nevoie de timp. Parcă m-am suit luni într-un roller coaster și m-am dat jos azi! Și mai sunt 34 de săptămâni de școală 🙂 .

Dar nu despre asta e vorba acum. La finalul anului trecut, când ne chinuiam să strângem materialele didactice din clasă, vorbeam cu colega mea despre planșele cu liniaturi de care ea avea nevoie la clasa I. Mai avea vreo două rătăcite, cred că de la Eurodidactica, ok ca scriere, dar greu de afișat și mici, aveai nevoie de mai multe ca să poți lucra cu adevărat așezarea în pagină. Cum nu sunt deloc ieftine, să iei 4 era deja un efort, apoi sunt greu de prins cu magneți pe tablă, nu poți să le lași în clasă că vin cei de după-amiază, dacă le rulezi nu stau așa ușor întinse, copiii le dărâmă și așa mai departe.

Nu-mi spunea nimic nou. Când am stat o lună să fac practică la clasa întâi – așa am vrut eu, zi de zi – era mare bătaie de cap cu planșele astea. Stăteam doi oameni la clasă și tot era greu, dar să fii singur! Soluții mai sunt. Vorbeam în vacanță pe net cu o colegă că a încercat varianta magnetică de la NumLit, dar a fost total nemulțumită, că nu stăteau, alunecau și le-a lăsat copiilor să se joace. Să linieze temporar tabla din clasă a fost eșec total, s-au amestecat culorile și n-a ieșit nimic.

Însă am mers pe altă soluție. I-am propus să cumpărăm o tablă pe care să o liniem cu marker permanent (de cd-uri) și să o folosească ea anul acesta, apoi anul viitor să o iau eu la clasa întâi. Am găsit pe net ce voiam, comanda am făcut-o direct la școală. Am folosit rigla de un metru din trusa de geometrie pentru tablă (lățimea ei este lățimea rândurilor) și într-o oră era aproape gata. Mai avem de trasat liniatura verticală pentru tip I, dar căutăm un marker și mai subțire decât cel pe care l-am folosit noi (oricum mai fin decât markerele cu care scriem normal pe tablă).

Pentru că în școală există asociație de părinți, am întrebat dacă mai sunt bani din cei 2% strânși și ne pot ajuta. În fond, nici noi, profesorii, nu am spart vreo bancă, ca să nu mai zic că nici salariul nu l-am văzut încă! Din fericire s-a rezolvat de pe asociație, așa cum ar trebui de fapt să se întâmple peste tot și să nu fie nevoie de nimic de strâns de la părinți decât poate în cazuri excepționale.

Poate că e un efort financiar, însă logistic nu se compară cu timpul economisit în fiecare lecție. Doar o răsucești ca să o schimbi. În plus, o poți aduce chiar între copii! Partea de matematică se potrivește cu foaia de caiet, cea de română… câte rânduri ne-au ieșit. Abia aștept să îmi povestească cum se descurcă cu ea, însă nu are ce să nu meargă. Cel mult să se mai șteargă ici-colo markerul permanent, dar îl trasăm la loc.

Voi cum vă descurcați?

tabla liniatura matematica tip I II clasa

Edit: după teste am descoperit că markerul de tablă îl dizolva pe cel permanent, iar liniatura e afectată.

Planul B sunt markerele cu vopsea. Păcat că nu m-am gândit din prima la ele.

Planul C… scotch de hârtie și pensula cu vopsea…

zilele saptamanii responsabilitati

Responsabili și responsabilități în clasă

Amintirile din viața de școlar se întorc mereu la momentul în care erai elevul de servici. Înainte de revoluție, ferească sfântul să uiți acasă buretele și fața de catedră. Primul nu trebuia uitat nici la școală, căci era o vânătoare continuă de bureți de la o clasă la alta. Doi oameni care ștergeau tabla, udau florile, îi tocau pe ceilalți mărunt să arate că sunt bine crescuți și nu trăiesc în cocină, deci să-și adune mizeria de la bancă… Mi s-a părut cam mult. În plus, nu țineam minte niciodată cine urmează. Și noi nu ne mutam din bănci ca acum.

La clasa mea, unde schimbatul locurilor era ceva la ordinea zilei, în funcție de activități, să mențin un algoritm al perechilor de servici era prea mult și inutil. Așa că la începutul fiecărui an le-am dat un tabel în care să se treacă singuri când vor să își îndeplinească atribuțiile. Așa știau mereu că lunea un anumit grup se ocupă de hamsteri, plante, tablă, curățenie și ce mai era nevoie. Avantajul de a avea 4-5 elevi de servici era că tabla (atunci când uitau de ea) era ștearsă foarte, foarte repede. Am avut și norocul să am o tablă imensă, sper să o am în continuare. În acest mod îi țineam cumva și „în priză”, fiecare avea pe parcursul unei săptămâni ceva de făcut.

Ca o paranteză, dacă încă aveți table clasice, cu cretă, eu am recomandat bureții folosiți pentru spălarea mașinilor, aceia mari de tot. Au rezistat cu brio doi ani, chiar dacă s-au mai turtit, ceea ce clasicii bureți școlari nu ar fi reușit. La Andrei la școală am văzut că foloseau pentru ștergerea tablei (probabil și ca să nu se murdărească) un mop cu burete. Dar erau mai mari copiii.

La pregătitoare nu merge completarea tabelului de către elevi… așa că voi profita ca în prima zi să aranjez băncile în 5 grupuri. Se vor așeza cu siguranță după prietenii, așa că aceste grupuri vor fi și cele cu responsabilități. Și pentru că nu are sens să le scriu numele, voi lipi o poză a fiecăruia. Seria trecută, în primele zile, i-am fotografiat la rând pe toți, cu telefonul, am aranjat pozele pe o coală A4 și am rugat părinții să o printeze color vreo 10 bucăți. Am avut fotografii pentru bibliorafturi, pentru agende, pentru panou, pentru tot ce ne-a mai trecut prin cap să facem și era amuzant să avem poze. Acum, că sunt mici, sigur vom avea pe biblioraft, suportul de creioane, cutia cu rechizite, panoul de prezență, bulinele de vot, panoul cu sărbătoriți… și nu mai număr, tot vreo 10 bucăți minim. Dacă faceți un calcul – și nu puneți și munca voastră, iese cam la 10 lei. Dacă le cereți la fiecare câte 5 poze tip buletin – 300 lei pe puțin. Rezolvi o problemă și faci puțină economie, din acei bani se poate lua ceva ce chiar nu se poate înlocui la clasă.

O a doua problemă pe care am încercat să o rezolv a fost cea a necunoașterii cititului. Cum să le cer să știe în ce „zi“ dacă ei nu o pot citi? Și atunci am căutat o imagine care să aibă cât de cât legătură cu prima silabă. Era frumos să merg pe tradiția romană, care consacra fiecare zi a săptămânii unui zeu… dar într-o clasă cu 4/5 băieți nu vreau să pomenesc zeul războiului. Apoi Mercur sigur nu avea nimic în comun cu ei. Planetele… nu știu ei să le diferențieze ca să le folosesc, dar merg ca idee pentru copii mai mari. Ideile mele le vedeți, dacă aveți alte sugestii, le aștept. Voi încerca și cu copiii, dacă au ei alte propuneri, să le schimbăm. Întâlnirea de dimineață va fi cu siguranță un moment care ne va ajuta să le învățăm și să se obișnuiască și ei cu ce au de făcut. Mă gândesc să folosesc aceleași pictograme și pe calendarul naturii, să menținem linia.

Materialul este disponibil celor care în ultimele patru luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. Vă rog ca în momentul unei donații ulterioare datei publicării articolului să solicitați, printr-un comentariu, cu aceeași adresă de mail, materialul dorit.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

Așezarea băncilor în clasă

Prima zi de școală, mai ales atunci când e chiar prima-prima zi este extrem de importantă. Prima impresie pe care le-o faci copiilor rămâne, așa că trebuie să te gândești un pic mai bine la ea. Dar toate cele de mai jos sunt valabile în momentul în care ai posibilitatea de a organiza cât de cât mobilierul, și aici mă gândesc fie la spațiu, fie la tipul de mobilier.

O să încep cu o paranteză… La noi la școală s-a adus mobilier nou. Care o fi logica după care în secolul al XXI-lea, când ne dorim o școală modernă, comanzi pupitre de două persoane? Doar pentru că o astfel de bancă e mai ieftină decât două individuale? Știu, pentru că… de achiziții se ocupă tot felul de neisprăviți încuiați, care se uită doar la preț și nu gândesc în perspectivă și nu au nicio treabă cu spațiul educațional.

Așezare frontală

Să pui băncile înșirate una în spatele celeilalte mi se pare cea mai tristă așezare, eventual și pe șiruri câte una. Am evitat-o cât am putut, dar este utilă. De exemplu, la teste, patru rânduri de câte cinci bănci, bine risipite în clasă, erau foarte practice. Copiii deja știau, când aveam o lucrare anunțată le mutau singuri. Și… mai foloseam așezarea aceasta ca monedă de șantaj. Dacă se ajungea la „comunicare excesivă“ și neatenție, separam instant băncile. Altfel le uneam câte două măcar, chiar dacă cu fața spre tablă.

Așezarea respectă relativ recomandarea ca lumina să „cadă” din stânga pe caiete, probabil valabilă din vremuri în care lumina naturală era singura sursă pe lângă o lampă chioară și când stângacii erau obligați să scrie cu dreapta, ca să le pice lumina cum trebuie. Acum, când poți suplini cu brio necesarul de lumină, nu mai e musai necesar.

Referitor la așezarea în perechi, normal că e foarte fain să îți alegi singur cu cine stai în bancă și, dacă reușești să nu stai de vorbă pe alte subiecte, viața la școală e foarte plăcută. Am avut însă și „perechi“ explozive, nu acceptam sub nicio formă să stea împreună după ce avertismentele deveneau inutile. Am avut și altele declarate de ei și, nu știu cum se făcea, dar când împărțeam grupurile de lucru nimereau împreună 🙂 . Total „întâmplător“. Protestau vehement, dar m-am străduit să le explic că vor crește și nu își vor alege ei colegii de birou sau cei de echipă. Nu te poți duce la șef să îi spui că tu nu-l placi pe Gigel și nu lucrezi cu el, că te concediază pe tine. E important să fii inteligent, să găsești un mod de a îndeplini sarcina, să fii politicos, că nu te obligă nimeni să ieși la bere cu Gigel după ce termini. Culmea, am avut o astfel de pereche care, după un circ de zile mari, bullying și discuții în grup cu părinții, au ajuns chiar să se accepte și să se ajute fără să fie obligați.

Așezare în U/semicerc

Am ales această variantă în prima zi de școală când am primit o clasă deja formată. Eram îngrozită că ei se cunosc deja, dar eu nu îi știu și îmi va lua mult timp să îi învăț. Așezați în U îi vedeam pe toți. Le-am cerut să își scrie numele mare pe o foaie, să o decoreze/coloreze cum vor și am lipit-o de bancă, atârnată, astfel încât să nu ocup loc (și așa puțin) cu ea. Au fost încântați de idee, așa „banca mea“ era ceva real. Ba chiar și când nu mai era nevoie de ele le făceau, care mai de care mai împodobite și sclipitoare. În plus, colega de engleză, care intra la ei prea puțin ca să le învețe numele, m-a rugat să las scrise căci îi e și ei foarte ușor astfel să îi identifice și să lucreze. La urma urmei, cărui copil îi place să fie strigat „fetițo“ sau „băiete“? Căci e greu până (dacă) îi înveți pe toți!

Am păstrat această organizare ori de câte ori am avut nevoie de spațiu pentru jocuri în mijlocul clasei sau pentru experimente. Pentru prima zi de școală este foarte potrivită, iar copiii sunt încântați că au doi colegi de bancă, nu doar unul.

Așezarea pe grupe

În ce mă privește, era cea mai dificil de realizat, căci băncile erau cu tot cu scaun, le mutam destul de greu. Apoi, trebuia să îi așez în așa fel încât să vadă toți la tablă. Însă dintre toate era preferata lor. Ar fi făcut orice să îi las să stea așa și am profitat de dorința lor. Mult timp băncile au rămas în această formulă, doar că am avut grijă ca grupurile să fie echilibrate, aproximativ la același nivel. Îmi era ușor și când trebuia să lucrez diferențiat.

Era mai ușoară verificarea în grup a temelor (la matematică), citeau pe rând și verificau împreună, mă chemau doar dacă nu reușeau să descopere singuri unde s-a greșit sau erau prea multe variante de răspuns. Dacă ar exista un mod de a avea numele vizibil pentru fiecare, ar fi singura variantă de bănci pentru care aș opta, căci în această formulă se puteau ajuta și colabora foarte bine.

La arte se știa deja că așa stau, puteau avea la mijloc materialele comune din care se serveau, indiferent că era vorba de pictură sau de craft.

Așezare în… șah

Pe aceasta nu am văzut-o undeva, însă am inventat-o din cauza băncilor stil sanie, în care nu aveai loc să faci manevre cu ghiozdanul. Băncile erau orientate spre mine, cu un culoar de mijloc, iar între ele era spațiu gol cât pentru o bancă. A fost interesant, pentru că aveau cumva colegi cam pe fiecare direcție, destul de aproape cât să ceară o radieră, dar destul de departe cât să nu-i îmbie la vorbă. Funcționează cu copii mai mari, nu cu cei mici la care trebuie să ajungi să le arăți cum să scrie.

Anul acesta cred că prima zi de școală voi folosi așezarea pe grupe. Vreau să formez cinci grupe de 4 sau 5 copii, căci sunt mici și nu pot jongla la început cu distribuția. Fiecare grup își va alege o denumire pentru echipă, poate vor confecționa și o emblemă, dar ceea ce urmăresc este ca fiecare grup să fie responsabil cu toate cele necesare într-o zi a săptămânii. Aici intră udat flori, hrănit hamsteri, șters tabla și orice mai este nevoie la distribuirea materialului și organizarea activității. Rămâne sarcina lor să stabilească în grup cine de ce se ocupă, dacă fac sau nu cu rândul și cum procedează ca nimeni să nu șomeze.

Aveți vreo așezare preferată? Pentru ce anume?

tangram

Tangram și literele pentru școală

Iris e supărată. Luna aceasta protestează mai vocal sau nu împotriva jocului de-a școala. Ba a venit pe la noi și prietena ei și am avut cor pe două voci, că nu e drept ele să mănânce culegeri pe pâine și „ăștia mici“ să se joace până nu mai pot. Că ele… nici când erau de vârsta lor nu se jucau atâta, ele făceau treabă serioasă, română și matematică la greu.

Când m-a văzut cu tangramul a venit să se uite curioasă ce fac acolo. Eu îmi zbăteam creierul să scriu literele… Serios?? Asta mai lipsea! După ce că a răsfoit caietele pentru pregătitoare abia sosite de la Edu și era în delir, cu comentarii din seria asta nu e școală, totul e vesel și plăcut, după ce a tot asistat la crearea jocurilor pe care le pun pe rând pe blog, acum, să le iau și tangram, era prea de tot.

Despre tangram a mai fost vorba aici pe blog, mai jos găsiți și articolele în care am prezentat două versiuni ale jocului. Gândindu-mă acum la ele și la activitatea de la clasă, cred că jocul de spumă este mult mai potrivit pentru copiii mici, căci nu se pot răni, comparativ cu cel din lemn, pe care îl aveam eu. Nici când l-am primit pe acesta însă nu am dat prea multă atenție etichetei produsului și încă mă mir cum de am păstrat-o, căci nu obișnuiesc.

Știam că se recomandă la clasa pregătitoare jocuri de tip tangram pentru realizarea literelor mari de tipar, mi-am spus la acel moment un mda, bine, caut când o fi, după care mi-a ieșit din minte. Făcând curat la materiale, dau de joc. Îl așez frumos și când arunc un ochi pe etichetă, care avea și verso pentru modelele de realizat și erau chiar literele noastre. Ba chiar și cifrele! Nu mai contează animalele de-acolo, eram încântată de descoperire și nici nu par (prea) greu de făcut pentru cei mici. Dacă inițial aș fi considerat că e cam mură-n-gură rezolvarea, căci, în loc să fie umbre în contur, acestea erau împărțite pe culori, mi-a mai venit mintea la cap și mi-am dat seama că, pentru cei mici fără experiență cu acest joc chiar și așa este greu, până identifică formele.

tangram

tangram

Vor avea nevoie de modelul mărit, cel de pe etichetă e mult prea micșorat, însă sunt convinsă că va fi distractiv să vă jucați astfel. Pentru ei, cu siguranță mult mai distractiv decât să scrie o pagină de litere pe liniatură! Iar dacă nu îl găsiți de cumpărat, le puteți da o temă pentru acasă părinților să confecționeze unul, eventual dintr-un carton mai gros, să pară mai interesant.

Și pentru că m-am jucat și eu, am compus literele din clasicul mesaj de început de școală Bine ați venit!, fără cratimă, cum am mai văzut prin unele părți. Dacă credeți că se potrivesc cu tema clasei și nu le considerați prea simple față de cele încărcate de vegetație sau faună excesivă, sunt disponibile aici pentru o săptămână, în format A4. La expirarea linkului le trimit doar la cerere celor care fac o donație către site folosind paypal (se poate și cu cardul). Pentru a fi mereu la curent cu articolele și a nu rata ocaziile de acest tip, vă recomand să vă abonați aici sau să bifați căsuța de abonament la blog atunci când adăugați un comentariu.