pedagogie digitala

Pedagogie digitală sau șase săptămâni cu o grijă în plus

Nu știu cum am făcut sau ce-am făcut eu anul trecut, dar când a circulat la un moment dat pe grupul de la școală un link de înscriere la noul curs cu fonduri europene de „updatare” a profesorilor, am ratat trenul. În primăvară, când a început, am regretat un pic că toată gașca se dădea de ceasul morții. Numai că, după câteva apeluri intense de ajutor, m-am calmat.

Ritmul de lucru era drăcesc de-a dreptul, oricât eram dispusă a da un sfat nu aveam fizic timp să aprofundez atâtea aplicații. Dacă ai ghinionul ca la un curs de-acesta să nimerești și vreun formator cu exces de zel sau care le știe doar pe ale lui, te-ai înhămat la câteva săptămâni bune de chin.

Cert e că trebuia să fac ceva, căci eu mi-am încheiat toamna trecută „cincinalul”, cei cinci ani faimoși pe care îi ai la dispoziție să îți îmbunătățești competențele. Aveam eu astă-vară un feeling că nu o să mai meargă cu punctele obținute pe baza gradelor, că trebuie să trăiască și furnizorii de cursuri pe spatele cuiva…

Așa că vara trecută, când una din colegele mele mi-a spus că se fac înscrieri pentru o serie de toamnă, n-am ce face și completez documentele.

Nici n-a început bine școala că primesc mail de la organizatori, să încarc repede adeverința de profesor că în câteva zile sunt cursant. Când am văzut orarul mi s-au împăienjenit ochii. Luni și vineri, câteva ore online sincron plus alte ore asincron pentru teme. Deja strângeam din dinți, se publicaseră și procedurile pe formarea cadrelor didactice, era clar că în anul 2 și anul 4 de cincinal trebuie musai să fac un curs acreditat. Și măcar pe-ăsta nu trebuia să-l plătesc din buzunar.

Formatori cu față umană

De câte ori am ajuns cu discuțiile la epoca comunistă, în diverse contexte, m-au atras mereu „comuniștii cu față umană”. Cei care, în ciuda regimului pe care îl susțineau, nu uitau totuși că au de-a face cu oameni și nu cu animale și, dacă puteau ajuta fără să tulbure apele, o făceau. Multe povestiri ale părinților mei din anii ’70-’80 menționau astfel de „activiști” care au întins o mână de ajutor.

Cam așa m-am simțit și la curs, după ce colegele au ținut să-mi detalieze chinurile îndurate când au aflat că m-am înscris. „La ce-ți trebuie? Că tu te descurci!” Ei bine, niciodată nu le știi pe toate și, dacă dintr-o experiență poți alege trei lucruri noi sau folositoare cu care rămâi, nu contează restul. Plus că… îmi trebuiau creditele. N-ai credite, nu exiști. Sau n-o să mai exiști, căci cine știe ce mai visează noaptea onorabilul atoateștiutor, acum ne taie „recalculează” salariul după numărul de puncte!

Revenind la formatori, am avut mare noroc. Înțelegători, acolo când ai nevoie de un sfat, adepți ai principiului Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă. Nu eram copii ca să ne pună la zid și nici să tragă de noi până la epuizare. Până la urmă, e interesul tău să înveți și să te transformi.

În multe momente m-am bucurat că nu am avut parte de un formator care să vadă „potențialul” și să-mi seteze noi standarde, mai înalte, ca să-mi depășesc condiția. Am urmat și sfaturile fetelor, să tac mai mult și să nu ies în evidență, ca să nu se inhibe ceilalți. Oricum jumătate de curs eram pe telefon în autobuz și tramvai, nici dacă voiam nu aș fi putut să zic ceva. Dar nici pe culmile transformării n-aș fi putut să ajung, ruptă în bucățele de oboseală și nemaiștiind cum să le împac pe toate la ceas târziu de seară.

Veni, vidi, finivi.

Asta e varianta pe scurt. Cel puțin vacanța asta am terminat, iar la ultimele două întâlniri am stat și eu relaxată, fără să mă gândesc cine sau ce dă peste mine cu căștile în urechi și ochii în telefon. Am terminat și portofoliul, am „diseminat și informația” pe care am socotit-o eu mai folositoare. Am o listă de lucruri de aprofundat, mai ales cele noi care au apărut în pachetul G-Suite pe care îl folosesc intens la școală, extrem de utile mai ales cu clasele a treia și a patra, pentru care trebuie să mă pregătesc.

Se adaugă la acestea noutățile aduse în Padlet, care mi s-au părut mult mai bune decât în alte aplicații. Pe lângă albumele pe care le știam din pandemie, componenta AI pentru profesori, Padlet TA chiar merită explorată. Nu am sesizat să aibă o limită, ca cea a albumelor, dar încă nu am încercat chiar tot ceea ce oferă.

De un real ajutor mi se par generatoarele de imagini, care rezolvă rapid necesarul pentru școală.

pedagogie digitala

Una din temele realizate. Afișul și-a propus să prezinte conținutul cursului, cu cele șase module. Imaginile sunt generate cu Picsart, ușor editate (2.1 mai ales), și montajul în Canva.

Nu am dat atenție aplicațiilor prezentate care necesitau conturi plătite. Știu că dezvoltatorii trebuie să trăiască și ei din ceva, însă după umilințele de astă-vară pe care corpul profesoral le-a îndurat, cumulate cu salariile diminuate cu scuza „recalculării”, am decis să trag o linie clară între viață personală și serviciu. Funcționarul de la bancă nu își aduce pixuri de-acasă și cărțile de vizită de pe biroul lui nu sunt plătite din buzunar.

Așa că refuz, din principiu, să achiziționez vreun abonament sau altceva asemenea, indiferent ce graal promite să ofere. Manualele au componente digitale, bune, rele, suficiente sau nu, capul îmi e încă pe umeri între urechi, o să mă descurc.

Componenta AI – și totuși, până unde?

Am avut totuși ocazia pe parcursul celor douăsprezece întâlniri să văd la lucru, în multiple situații, inteligența artificială. Dincolo de prima reacție, parcă extrasă din poveștile cu Păcală când te uiți ca vițelul la poarta nouă, am rămas privind cu neîncredere. Dacă aceasta este noua practică în educație… atunci vai de noi. Mă îngrozeam privind unele rezultate, încadrate la „plan de lecție” și mă întrebam pentru ce am mai făcut atâta vreme metodica disciplinelor, dacă se ia de bun ce apare acolo?

Cea mai bună minciună e cea care spune pe jumătate adevărul. Exact așa am văzut produsele. Dacă nu ai pregătirea și înțelepciunea necesară ca să le prelucrezi, ești pierdut. Nu neg, numai faptul că cel puțin 50% e într-o variantă utilizabilă, îți economisește enorm de mult timp. Dar restul?

Nu îi voi nega utilizarea pentru numărul inutil de hârtii pe care le avem de completat și pe care nu le citește nimeni, niciodată. De-astea am completat deja destule până acum și poate voi trăi și momentul în care se va renunța la ele. Dar… să te prezinți la o inspecție cu proiecte de lecție generate online și să nu îți dai seama cum trebuie corectate mi se pare prea mult. Lecții întregi ținute cu prezentări generate de AI…?

Atunci, tu ce mai ești la catedră? Unde e plus-valoarea pe care o aduce un profesor? Devenim doar operatori de butoane? Și creăm ce?

Aici mi-a dat mie cu minus rău de tot la cursul de pedagogie digitală. Ce trebuie să devenim și de ce atâta încurajare spre utilizarea inteligenței artificiale? Căci e o mare diferență între utilizarea tehnologiei și softurilor educaționale și alegerea variantei confortabile în brațele unui AI.

Scepticism și prudență

Știu că nu sunt genul de persoană care se schimbă repede și ușor, prefer să stau în expectativă, să văd că funcționează și apoi să trec încet la ceva nou, dacă merită. Am recitit acum un articol din 2016 și îmi dau seama cât de mult am evoluat în a accepta tehnologia în ceea ce fac. M-a amuzat și ceea ce scriam atunci despre aplicațiile practice la nivel instituțional, în relația cu directorul sau cu părinții. Nu mă reîntorsesem încă la catedră, dar acum, în 2025, nu mi-aș putea imagina un sistem eficient de management al clasei fără să am acces la o platformă de comunicare.

Dar dacă atunci întrezăream beneficiile, acum, în legătură cu AI-ul, nu o pot face. Aflată încă la început, inteligența artificială generează conținut pe baza informațiilor pe care le are la dispoziție (internet, biblioteci digitale, platforme de socializare).  Însă în curând, cum mai toată lumea (am văzut pe site-urile de știri și chiar în aplicațiile studiate la curs) publică conținut creat de AI, va ajunge să folosească surse secundare, nevalidate, lipsite de credibilitate. Va face implozie și va deveni inutilizabilă, deși acum sunt evidente, în unele situații, beneficiile acesteia.

Și rămâne întrebarea dacă, în viitor, cum profesorii pregătiți sunt specie pe cale de dispariție, nu vor apărea AI-uri antrenate să ne înlocuiască. Așa cel puțin vor avea toți părinții ceea ce-și doresc, acel „profesor” de un calm desăvârșit, neobosit, care poate lucra 48 din 24h, care se va putea multiplica la clasă astfel încât în fiecare secundă orice copil să fie „cel mai important”. Trebuie doar să scrie un prompt eficient.

 

chatgpt erori

Doamna, cu ChatGPT putem?

Recunosc, după ce mă apropii vertiginos de jumătatea cursului de Pedagogie digitală și mă minunez, în clasic stil caragialesc, ce „Curat instrument de tâmpenie” se pregătește fără să ne dăm seama pentru distrugerea sigură, dar înceată a sistemului de învățământ, replica din titlu m-a luat total pe nepregătite.

Context: predarea literei „i” și exerciții pe diftongul „ia” la clasa întâi. Sarcină: găsește cuvinte care încep, se termină sau conțin grupul dat într-o singură silabă, nu despărțite în silabe diferite.

Ne-a ieșit binișor în clasă, doar că la varianta „de mijloc” exemplele nu s-au lăsat găsite. Și m-am gândit eu să le las timp să se gândească acasă. Apoi, fiecare să vină cu două cuvinte pentru categoria în suferință.

diftong ia clasa întâi

Cum tema era neobișnuită, mai corect spus, prima dată încercată, s-au pornit discuții.

  • Și unde pot găsi cuvinte? Într-un dicționar! Ce e ăla?
  • Pot să caut pe internet? Da!
  • Și pe Chat GPT pot să îl întreb? 

A fost momentul în care eu m-am blocat, dar am cavalerii mei în armură care mă salvează. Vezi că nu e așa deștept, mama l-a întrebat și a greșit! Așa au curs cele câteva secunde în care am apucat să mă adun și le-am spus că nu recomand. Am mai mare încredere în căpșoarele lor puse la contribuție decât în ideile pe care le poate da Chat GPT.

Seara, acasă, n-am de lucru (sic!) și îmi amintesc de discuția cu pricina, deschid fereastra și îi dau să afișeze. Și după ce l-am pus de vreo 4 ori să reia verificarea listei, ba chiar cu indicii referitoare la câte greșeli are de căutat, a reușit să ajungă la lista corectă. Dar cum deja folosisem în replici cuvântul diftong pe care nu aveam niciun chef să îl explic la clasa întâi, nu puteam să le arăt discuția.

De dimineață îmi vine altă idee, răsfoind caietele cu texte pentru clasa întâi. Cum aș putea verifica foarte repede ce litere se folosesc într-un text, să văd la ce nivel îl pot da eu de copiat/transcris la școală? Ia să vedem ce poate atotputernicul GPT.

Și i-am dat textul…

chatgpt erori

Cum sarcina nu este foarte dificilă, mâine la școală, la verificarea temei, am de gând să facem un pic de educație pentru utilizarea internetului și să îi pun pe ei să rezolve sarcina. Pentru că nici a doua oară, când se lăuda că lucrează „cu atenție”, nu i-a ieșit corect. Și vreau să le arăt că ei sunt mai isteți decât un roboțel, până la urmă.

Dacă folosesc ChatGPT? Da, din păcate.

Am ajuns, cel puțin la școală, să trăim într-o epocă a hârtiilor. Și pe cele pe care știu că nu le va citi nimeni, doar se va uita cantitativ dacă sunt acolo, nu mai am nicio mustrare de conștiință să le „rezolv”. Totuși, și pe acestea le recitesc, de principiu, să fie măcar corecte gramatical.

Dar mă înspăimântă nivelul la care ajunge să fie folosit. Și mai ales la care i se acordă credit! Utilizatorul nu este capabil să determine corectitudinea rezultatului. La 7 ani, în loc să își scurtcircuiteze sinapsele și să caute două exemple, pe care să le verifice despărțind în silabe, cu alte cuvinte, să facă un efort de gândire – da, frustrant – și să găsească soluția, ei au ales calea cea mai simplă.

Mi-e teamă că ne-am tăiat cumva craca de sub picioare. Capacitatea omului de a rezolva probleme, și nu de matematică, ci cele reale, văzute ca obstacol cognitiv între sine și lumea din jur, este rezolvată prin ocolirea/ignorarea obstacolului și acceptarea, din prea mult confort și dorință de evitare a frustrării, a variantei oferite de inteligenta artificială.

Sper doar să fim mai inteligenți ca specie să folosim sclavul, dar să nu îl lăsăm să ne înlocuiască. Altfel, când va ajunge (Doamne ferește!) să fie capabil să ne refuze ajutorul, ne vom trezi fără o abilitate de viață fundamentală ce ne va pune în pericol.

 

 

 

 

Metodologie de organizare a orelor de învăţare remedială în învățământul primar.

Învățare remedială: dacă e gratis, vrem și noi!

După cum ne-am obișnuit (deși n-ar fi trebuit), ideile din mediile înalte catalizează numai noaptea, ca hoții. În acest caz, al Metodologiei de organizare a orelor de învăţare remedială în învățământul primar, mai pe după-amiază așa, vinerea. Adică stăteau acolo pe un birou și s-au trezit repede că luni începe școala și n-au dat undă verde acestor noi invenții.

Care invenții, în învățământul primar, sunt făcute fără cap și fără coadă! S-au introdus pur și simplu ca să echilibreze balanța profesori-învățători. Dacă la alte specialități norma s-a mărit la 20 de ore, trebuie să se întâmple ceva și la învățători, răsfățații sistemului, pentru că la noi moartea caprei vecinului e mai importantă. Și, în contextul deciziilor aberante luate, trebuie să pară măcar că toată lumea suferă!

Înainte de a comenta concret, pe articole, aș vrea să menționez că, deși ideea unor activități remediale este lăudabilă în unele medii școlare, mai ales rurale, forțarea programului la nivel național este o greșeală. Una mare!

Nu am regăsit în document aspecte care țin de psihologia copilului la 5/6-11/12 ani. Să se țină cont curba de efort pe vârste și solicitarea acestora în activități la sfârșitul programului școlar, fără o pauză. În dorința de a spune că și învățătorii muncesc două ore în plus, uită că, în fapt, cei care trebuie să susțină efortul sunt copiii… mici, prea mici!

Anul școlar trecut am îndrumat clasa pregătitoare. La vârsta de 5-6-7 ani, devenea o provocare a treia oră de curs, când capacitatea de concentrare a atenției scădea dramatic. A patra oră deja era sacrificată, starea de agitație pe fond de oboseală fiind alarmantă.

Bazându-mă pe evaluările finale ale elevilor mei, pot număra pe degete câți au nevoie de sprijin suplimentar.

Pentru unul, a patra oră la școală este un test greu de trecut. Altul cu greu se concentrează încă de la prima oră. Pentru el, a cincea este imposibilă. Am și un copil cuminte și care își dorește să învețe. Va participa la ore, se va strădui, cu siguranță va învăța să scrie și să citească, apoi să socotească corect, până la finalul clasei a doua. Dar și în acest caz a cincea oră de activitate va fi dificil de gestionat.

Nu mai poți apăra accelerația când ești deja cu ea în podea.

Pentru restul copiilor din clasă activitățile suplimentare ar aduce un plus de valoare, mai ales dacă ar ține cont de programul zilnic al unui copil. Dar nu ca a cincea oră de curs.

Metodologie de organizare a orelor de învăţare remedială în învățământul primar.

Dar să le iau pe rând:

  • Cap. II, Art. 2 (3) Durata unei activități: 45 min.

Nu se specifică nicăieri că durata unei activități la clasa pregătitoare este de 35 de minute, conform legii. A cincea oră, la 6 ani, nu poate avea 45 de minute. Acele 10 minute pe care le folosim pentru mișcare și alte activități recreative ar trebui, după părerea mea, să fie utilizate pentru a le da celor mici drumul în cele din urmă acasă.

  • Art. 4 (3) Cadrele didactice implicate în desfășurarea Programului ÎR aplică în mod sistematic strategii didactice diferențiate, menite să sprijine dezvoltarea competențelor de limbă și comunicare, a competențelor matematice, precum și a celor specifice științelor naturii.
Chiar dacă se specifică domeniile vizate, intră în contradicție cu recomandările pentru clasa pregătitoare, unde sunt incluse și activități de dezvoltare personală. Dar mai contează ce faci în orele astea?! Important e să fii acolo pe baricade!
  • Cap. III. Art.7.
    (2) Prezența elevilor la Programul ÎR este urmărită de către cadrele didactice implicate în desfășurarea Programului ÎR. Absențele elevilor se consemnează într-un catalog special, aferent Programului ÎR. Profesorul pentru învățământ primar informează părinții/ reprezentanții legali cu privire la absențele acumulate de elevi.

Nu reușesc să înțeleg utilitatea acestui demers. Participarea este la latitudinea părintelui. În învățământul primar, conform art. 157, alin. (6) din ROFUIP, OME 5726/06.08.2024,  „Părintele, sau reprezentatul legal al antrepreșcolarului/ preșcolarului sau al elevului din învăţământul primar are obligaţia să îl însoţească până la intrarea în unitatea de învăţământ, iar la terminarea activităților educative/orelor de curs să îl preia. În cazul în care părintele sau reprezentantul legal nu poate să desfăşoare o astfel de activitate, împuterniceşte un alt adult.” 

Așadar, părintele știe dacă participă sau nu la aceste activități, indiferent că îl aduce mai devreme la cursuri sau îl preia mai târziu. Măsura doar împovărează administrativ și mai mult profesorul pentru învățământul primar. Dacă orele oricum se trec în condica de prezență, de ce nu poți scrie tot acolo un 5/7 – cinci prezenți din șapte „invitați”.

Pe aceeași direcție a documentelor ce trebuie elaborate este și articolul următor. La noi dacă nu faci hârtie nu exiști!

  • Capitolul IV. Monitorizarea programului ÎR
    Art.8. Cadrele didactice:
    (1) elaborează și implementează planurile individualizate de învățare pentru elevi;
    (2) monitorizează prezența elevilor la activități;
    (3) monitorizează progresul individual al elevilor; elaborează și completează fișe de progres individual;
    (4) analizează fișele de progres și stabilesc măsuri cu caracter reglator pentru asigurarea progresului individual al elevilor.

Documentele sunt irelevante, doar încarcă administrativ, odată ce sunt adăugate într-un dosar, nu mai sunt parcurse conștient de nimeni. De ce nu se poate evita acest efort, și canalizat efectiv pe lucrul cu copiii? Decât să creez astfel de documente, prefer să am timp să corectez exerciții lucrate suplimentar, caietele de teme, alte activități ce necesită intervenție directă.

Bineînțeles, există și noua practică, la modă, generarea cu AI a documentelor care trebuie bifate. Sau poate asta se dorește?! Ori, așa cum declara DD mai deunăzi la Digi, nu e o problemă cu folosirea AI-ului de către elevi în realizarea temelor, cât timp îi verificăm oral că au învățat ce au scris acolo!

Așa urmează și la noi? Ne verifică oral pentru documentele trimise?
  • Art.9. Directorul/directorul adjunct:
    (1) verifică respectarea orarului și includerea în program a tuturor elevilor, conform nevoilor reale ale fiecăruia;
    (3) organizează întâlniri periodice de analiză și reflecție cu cadrele didactice, în vederea evaluării calitative a programului;
    (4) analizează eficiența desfășurării programului

(1) Înțeleg că poate verifica pe un program realizat de învățător dacă apar toți elevii dintr-o clasă. Îmi este greu să îmi imaginez cum, într-o școala ca cea în care îmi desfășor activitatea, în care sunt 50 de clase primare (unele în intermediar), directorul sau adjunctul poate verifica, în mod real, prezența tuturor elevilor, (la recomandarea profesorului sau la dorința părintelui), dar să mai și cunoască nevoile reale ale fiecăruia!
Poate verifica, într-adevăr, efectuarea acestor activități. Dar pe lângă multiplele sarcini ce îi revin, aceasta este o muncă de Sisif, în dreptul căreia semnezi ca primarul după ce arunci un ochi, aleator, pe câteva situații.

(3) În condițiile în care specialitatea directorului / adjunctului nu este aceea de învățător, cam ce poate recomanda la o astfel de întâlnire? Care cum decurge? Ca un dialog al orbilor? Da, vin copii. Da, se străduiesc. Da, continuăm. Aplaudăm și am mai irosit niște timp.

Poate ar trebui să luat în calcul, la nivel central, o modalitate de analiză a feedbackului profesorilor participanți la mijlocul și la finalul anului școlar, o cercetare educațională serioasă, nu făcută pe genunchi, care să poată formula niște concluzii pertinente despre utilitatea acestui program în această formă. Astfel, punctul (4) din acest articol ar putea avea un răspuns real.

Ultima mea observație este legată de libertatea acordată părintelui de a decide participarea copilului la aceste activități, fără recomandarea profesorului.

Înțeleg libertatea de a nu participa, dacă nu doresc. Dar dacă învățătorul consideră că elevul nu necesită această intervenție, însă părintele dorește să profite de timpul petrecut în plus la școală (de exemplu, se potrivește mai bine cu pauza de prânz de la locul de muncă)?

Dacă doamna tot lucrează gratuit, de ce să nu profite și copilul meu? 

Încă o dată, părinții primesc drept de intervenție asupra actului educațional, iar capacitatea profesională a cadrului didactic este anulată. Acest amestec permanent al părinților în evaluare-învățare-predare (intenționat le-am ordonat astfel) este ceea ce distruge tot sistemul de învățământ și tot ceea ce ne străduim să construim la firul ierbii.

De asemenea, proiectul nu include nimic despre măsurile ce se pot lua în cazul în care copiii nu înțeleg specificul acestei activități și deranjează desfășurarea lor. Nu vorbim despre învățământ obligatoriu și dreptul la educație, să nu îl poți scoate din clasă. Și trebuie să considerăm și efortul pe care ceilalți copii din grupă îl fac pentru a răspunde cerințelor după alte patru ore de curs.

Chiar nu pot primi un avertisment? O excludere la următoarea ocazie? Măsuri la abateri repetate?

Consider că, pentru a avea succes, aceste activități remediale trebuie să aibă loc pe fondul unei motivații intrinseci și a unei dorințe de reușită a copilului. Nu-l poți învăța nimic pe cel care nu dorește să învețe. Și, dacă în programul zilnic acceptăm aceste provocări, este nedrept față de ceilalți copii să se întâmple fără drept de apel și la activitățile remediale.

Iarăși, nu am regăsit criterii de selecție a copiilor.

Înainte de apariția normelor, am fost convinsă că acestea se vor lega de evaluările inițiale. Un calificativ de „Insuficient” implică un plan remedial, care ar putea foarte bine fi aplicat acum. Se poate extinde și la cel de „Suficient”, care să ofere copiilor prioritate pe durata următoarei unități de învățare în accesarea acestor activități de sprijin.

Părinții, cel puțin în mediul urban, sunt extrem de vocali și din pricini mai mărunte. Dar niște criterii clare de stabilire a participanților ar opri presiunea pe profesor și pe director, reclamații făcute în numele unui spirit al dreptății prost înțeles, din seria „dacă e gratis, să luăm și noi”.

Îmi doresc să închei într-un ton optimist: apreciez că nu au fost uitați copiii cu abilități înalte. Și ei au nevoie de sprijin, chiar dacă nu îl putem încadra la „remedial”.

Foarte des uităm că, atât de preocupați de a nu lăsa niciun copil în urmă, îi sacrificăm pe cei cu potențial de a construi elitele acestei țări.

Cu siguranță vor mai urma impresii din această activitate heirupistă, introdusă, ca multe altele în această toamnă, fără niciun fel de studiu de impact.

Uităm că suntem prea săraci să ne permitem lucruri ieftine!

cronometru opt ore

Și profesorii trebuie să învețe să muncească opt ore pe zi

Cred că următorul gadget pe care trebuie să mi-l cumpăr e un cronometru. Vara aceasta trebuie să fac o resetare de neuron și, pentru a răspunde noilor solicitări care vor încărca din toamnă lista de atribuții, trebuie să învăț să pun limite.

Dacă personajul aflat acum în fruntea ministerului așa-zis al educației consideră că 8 ore sunt suficiente pentru activitatea didactică și că „una-două” bănci în plus în clasă nu schimbă mare lucru, ei bine, se înșală. Dar le voi lua pe rând.

Am văzut știri diverse cu 30 de copii la clasă.

Bănuiesc că vor fi 28, ca să spună apoi că Uite, sunt mai puțini! Asta e ca în bancul acela cu țăranul care se plângea că are casa mică, preotul îl sfătuiește să bage mereu în casă câte un animal, iar când, la final, le scoate pe toate, e uluit de cât spațiu are.

Și mai înspăimântătoare mi se par zvonurile din categoria desființării colectivelor de elevi care nu au învățător și redistribuirea elevilor, până spre 35… Aș zice Doamne ferește, dar superiorul e prins cu altele mai importante, iar în rahatul ăsta ne-am băgat singuri de 30 de ani, încet și sigur.

Dar ce contează numărul de elevi la clasă?? Doar așa e și „în afară”, 30 la clasă!

Ceea ce uită să menționeze inteligențele acestea care, de la Maiorescu încoace, n-au înțeles teoria formelor fără fond, e că „în afară” un colectiv de elevi are o sală de clasă pe care nu o împarte cu nimeni și unde, după pauza de prânz la cantina școlii, revine pentru orele de lucru de după-amiază, iar dacă se integrează elevi cu CES, au permanent profesor de sprijin.

Și mai este un aspect esențial: acolo regulamentul școlar e o chestie serioasă, nu ca la noi, unde orice părinte nemulțumit de tonul profesorului face potecă cu alții asemenea la minister. Acolo nu se tolerează nicio formă de abuz, nici a profesorului, dar nici a elevului, care la noi a devenit stăpânul absolut al școlii.

Ne-am chinuit ani de zile să diminuăm numărul de elevi la clasă, pentru că era evident faptul că feedback-ul rapid este esențial în învățare. Și acum? Revenim la colective de 30? Să ce? Să nu avem, din nou, timp să cunoaștem elevii și să personalizăm actul de învățare?

De fapt, cred că au realizat că, la cât de superficial se învață, la cum se toarnă note mari să nu traumatizăm copiii, poți să o faci și cum mai mulți, nu e nevoie, pentru câțiva care chiar își fac datoria, să plătești tot felul de neisprăviți.

Dar îmi este foarte clar că tăvălugul a pornit la vale și nu există nicio șansă de a-l putea opri.

Așadar, ceea ce putem face e să ne schimbăm și noi, profesorii, comportamentul, după măsura în care guvernul se preocupă de starea învățământului românesc, tratat ca o fabrică falimentară din anii 90, în care se fac restructurări masive…

Sincer vă spun, mie chiar îmi pare rău că nu stăm la școală cele 8 ore, cu cartelă de pontaj la poartă!

Intram la 7:30, la 15:30 spărgeam ușa, cum fac funcționarii de la instituțiile statului. Nu sunt plătit în plus, nu muncesc! Și o să ajungem să regretăm acest aspect. Doar că și-au dat seama, ce-i drept, după ce le-a ieșit porumbelul pe gură, cât sunt de ******… Să spun, „neinformați” în privința spațiului disponibil.

În condițiile în care laptop nu avem individual, imprimantele nu mai au tonner de prin februarie (și nu există fonduri pentru ele), tot ce puteai face după orele de curs, câte sunt ele, e să corectezi caiete sau evaluări.

Nu mai pregătești materiale originale, nu mai cauți resurse RED, că nu ai cum. Iar a doua zi, deschizi manualul, bun-rău, cum o fi, și faci o lecție „în dulcele stil clasic” din epoca industrializării masive.

Dar e și ceva de bine în povestea aceasta. Din moment ce oricum nu avem spor de ecran (dacă folosești tehnologia în timpul orei, o faci cu puterea minții, nu cu a ochilor), mai bine să nu mai folosim deloc!

2 ore în plus la predare și 30 de elevi

Nu vreau să mă gândesc ce înseamnă aceste două ore pentru profesorii cu o oră la clasă pe săptămână. Înseamnă încă două colective de elevi pe care trebuie să le cunoască, înseamnă alte două seturi de evaluări în plus, alte două cataloage de încheiat. Pentru restul, o nimica toată. Încă o clasă și atât.

Învățătorii primesc, ca să nu se mai arate cu degetul că ei „scapă”, două ore de educație remedială până în anul școlar 2029-2030. Tare mi-e că, la creșterea colectivului de elevi, orele acestea devin remediale pentru toată clasa, pentru că nu vei avea timp decât să predai! Dacă vrei să-i mai vezi și pe la tablă, atunci îi treci pe toți la „remedială”.

Am făcut cu mult timp în urmă un calcul, ce înseamnă mai mulți elevi la clasă, dar îl actualizez.

La clasele primare, lecția are 45 de minute.
  1. 5 min: verificarea temei.
    Cu puțin noroc, au lucrat cu părinții sau la after și vin cu ea făcută, la apel apar și răspunsurile corecte.
    Bineînțeles că trebuie să-ți bagi mințile-n cap ca profesor, nu dai teme cu nemiluita, că nu o să le mai verifici niciodată. Și, când se vor prinde, nu le vor mai face nici ei… Două-trei exerciții, eventual îi pui la matematică să transcrie o problemă pe câte o pagină de caiet mic, să dea impresia că lucrează la birou când bunica tricotează pe fotoliu, chestie pe care o verifici imediat.
  2. 5 min: anunțarea noii lecții, a obiectivelor pe înțelesul elevilor.
    Sună frumos în toate proiectele de lecție, dar cine are timp să pregătească câte un joculeț pentru fiecare activitate, zi de zi, mereu diferit? Mă umflă râsul, căci la inspecții e partea în care decupezi, faci puzzle, vii cu tot felul de năzbâtii să-i atragi. Așadar, aici intră organizarea pentru noua activitate, scris titlul lecției pe tablă și în caiete, până găsesc ei cheful de treabă, caietul, manualul, până deschid, trece timpul.
  3. 20 min: dirijarea învățării.
    Aici te dai peste cap să fii clar și concis. În varianta ideală, copiii sunt ochi și urechi, însetați de cunoaștere, nimeni nu vorbește neîntrebat.
    Practic, te întrerupi de țâșpe mii de ori. Ionele, lasă-l în pace pe colegul! Gigele, ochii la tablă! Asta e varianta bună, dacă nu ai o clasă în care unii copii sunt acolo doar ca să nu stea singuri acasă și nu înțeleg care este scopul în viață a acelei activități, motiv pentru care vor să-i convingă și pe ceilalți că în Insula Plăcerilor lui Pinocchio e mai amuzant.
    Așa că ai noroc dacă reușești să termini lecția și nu vei lua, pentru predare, și cele 10 minute care urmează.
  4. 10 min: asigurarea retenției.
    Ca o paranteză, ador proiectele cu „atingerea performanței” la acest moment.
    Bun. Să revenim. Sunt cele 10 minute (dacă le apuci) în care tu trebuie să verifici că cei 30 de elevi pe care îi ai în clasă au înțeles ceea ce te-ai dat de ceasul morții să le explici. E momentul în care rezolvă, ies la tablă…

    Și cum toate obiectivele lecțiilor spun că Fiecare elev este capabil să…atunci e clar că tu trebuie să-i verifici pe toți! În… 10 min x 60 s : 30 elevi = 20 secunde/elev.

    În același interval trebuie să incluzi și personalizarea nevoilor de învățare, dacă ești binecuvântat cumva cu câțiva elevi cu CES, declarați sau nu.
    Ce sunt capabili elevii mei de pregătitoare să facă în 20 de secunde? Să deschisă penarul, să ia markerul, să meargă până la tablă, să tragă o linie și să se întoarcă. Dar bănuiesc că, la clasa a patra de exemplu, când predai împărțirea, toți elevii sunt Speedy-Gonzales și vor fi capabili în aceste secunde să efectueze o împărțire la tablă, iar tu să și dilați timpul, să poți să le explici celor care nu au înțeles.

  5. 5 min: tema pentru acasă.
    În teorie, tema nu este mai dificilă decât ce ai lucrat la clasă și întotdeauna o explici copiilor, după ce și-au notat-o. Practic, dacă momentele 3 și 4 se lungesc, normal că nu mai ai timp să dai/explici tema. Așa că ori scrii repede pe tablă ex. 2, 3/p.30 și ai scăpat, ori, dacă nici asta nu mai ai timp… trăiască grupurile părinților de whatsapp, le trântești acolo repede un mesaj și să se descurce fiecare cu ce-o înțelege! Dar să nu zică apoi că n-au avut copiii teme și au stat toată după-amiaza la TV sau pe telefon.

Sunt câteva concluzii evidente care se desprind din scenariul anului școlar viitor.
Ca părinte, ar trebui să stai bine pe gânduri și să te hotărăști de ce trimiți copilul la școală.

Îl trimiți să fie fericit.

Este cel mai simplu lucru de obținut. Profesorul îl lasă să facă ce vrea, îi menține fericirea, îi trece Fb în catalog. Și tu vei fi fericit, alături de el. La programul care se impune profesorilor, se vor face intens cursuri de fericire. Și profesorul e fericit, căci nici nu trebuie să muncească cine știe ce, doar să-și înghită mândria și sentimentul datoriei.

Mie îmi e foarte greu să fiu profesor de fericire. Nu pierd doar copilul „fericit”, îi pierd și pe cei din jur, care nu mai sunt motivați să muncească dacă îl văd pe Gigel că se laudă cu Fb-ul nemuncit. Dar când fericirea neacordată la cerere se traduce în zeci de ore pierdute în anchete și reclamații… îți imaginezi că ai un medicament amar de înghițit, îl lași să se scurgă pe gât și treci mai departe.

Îl trimiți să aibă unde pleca de-acasă.

Nu-ți pasă ce face la școală, nu ai timp de el. O să fie copilul care stă în banca lui, nu are chef și nici nu vrea?! Sau cel care face tuturor viața un coșmar la clasă?! În oricare caz, golurile lui vor fi mari, din ce în ce mai multe, și nicio oră „remedială” nu-l va pune vreodată pe șine.

sala de clasa

El îngroașă rândurile bilanțului de dinainte de bacalaureat, când se anunță, pentru generația înscrisă la examen, numărul de „copii pierduți” de la înscrierea la pregătitoare pe parcursul celor 13 ani de școală. Pentru că, nu-i așa, nici repetent nu-l lași, să nu-l traumatizezi!

Îl trimiți să învețe.

E copil cum rar mai întâlnești. Părinții lui nu lipsesc de la nicio ședință. Sunt politicoși, nu te iau la per-tu și nu-ți cer socoteală cu liniuță. Copilul nu te îngână, nu-ți răspunde obraznic, nu vine cu tema nefăcută și nu-i lipsesc materialele solicitate la școală. E copilul care te urmărește cu ochișorii aprinși și cel care, cu o îmbrățișare, îți încarcă bateriile de care ai nevoie să mergi mai departe. E copilul pentru care vei continua, în fiecare zi, să începi lecția cu același entuziasm.


Dar am descris destul situația fierbinte din această vară, să trec la lucruri mai serioase.

După greva aproape inutilă de acum doi ani, am scris despre greva tăcută.

Acum scriu despre dreptul de a munci 8 ore pe zi.

Și profesorii trebuie să învețe să muncească opt ore pe zi!

Suntem, poate, cea mai naivă, ca să nu spun fraieră categorie profesională. Foarte mulți corporatiști au constatat în pandemie că de-acasă muncesc mai mult și au refuzat astfel de propuneri din partea patronatului, au vrut la birou, cu cartonașul legat la gât.

Noi de ce n-am acceptat să stăm la școală opt ore? Că ieșeam pe plus!
Nuu, noi avem orele de predare și orele de pregătire… până târziu în noapte, dacă e nevoie!

Cred că trebuie să începem cu acel cronometru cu care să contorizăm, după plecarea ultimului copil, timpul petrecut pentru pregătirea activității. Nu plec din clasă fără să strâng materialele folosite, să scot ce e nevoie pentru a doua zi. Mai corectez din caiete, ca să nu-mi rup mâinile pe autobuz cu ele. Și un set dacă reușesc să îl verific e perfect, s-a dus jumătate din cantitate.

Cumva, trebuie să ne facem acea listă de priorități și să specificăm că, în limita timpului disponibil  le vom face și pe celelalte. Și sper că atunci când ne-au reproșat că nu lucrăm opt ore au inclus și munca la comisii, proiecte și alte activități.

Dacă ați ajuns cu lectura până aici, încercați, vă rog, un exercițiu de imaginație, în care toți – dar toți! – oamenii școlii vor munci doar opt ore pe zi, de la director până la ultimul angajat. 

Nu ar fi o surpriză frumoasă pentru minister?? Părerea mea e că, atunci când ai de-a face cu un nebun, nu are sens să încerci să-l convingi că greșește. E suficient doar să joci după regulile lui. Și nici măcar nu mai e nevoie să ieși în stradă.

Știu foarte bine cât muncește un profesor dedicat. Oare dacă vom răspunde reclamațiilor că nu am îndeplinit X sarcină pentru că a depășit programul de lucru de 8 ore… se acceptă?

cronometru opt ore

Imagini generate cu Picsart.

protest București 30 mai

Vacanță de profesor

Slavă domnului, am în sfârșit vacanță, după 8 ani de la reîntoarcerea în învățământ! Copiii au crescut, n-avem bac, n-avem admitere. N-avem definitivat, nici titularizare, nici gradul II, nici lucrare de gradul I de predat… nimic! Nimic în plan toată vara!!

Încerc să îmi spun că nu e cazul să mă bucur, când oamenii fac planuri, Dumnezeu râde. Și tare mi-e teamă că m-am bucurat prea devreme, dar voi reveni la acest aspect.

Mi-am început vacanța cu un nor pe cerul meu optimist. Nu-i așa, ce-ar fi viața la clasă dacă n-ai avea măcar un părinte nemulțumit, care să te amenințe și șantajeze că te învață el minte, nu știi tu ce relații are și pe cine cunoaște și o să te pună cu botul pe labe. „Well-being”-ul meu de profesor muncitor și conștiincios nu funcționează în condițiile astea… Dar cui îi pasă de profesori?!

Apoi, m-am gândit cum să profit de cele „trei luni să îmi fac vacanța”, pe care alt părinte a ținut să mi le sublinieze când i-am reproșat că numărul mare de absențe – peste 100 – nu sunt normale la clasa pregătitoare și că, a pleca în concediu în timpul școlii nu e un comportament în interesul copilului.

Când au început cele trei luni? Că nu mi-am dat seama!!

Prima așa-zis săptămână de vacanță mi-am petrecut-o la evaluarea națională și în clasă, terminând de strâns materialele didactice în care am investit prea mult ca să-mi permit să le pierd.

Am adus acasă și am pus una peste alta cutiile cu cele mai prețioase. Am încuiat în dulapul de la școală ce s-a mai putut și sper să le găsesc tot acolo. Ba mi-am luat și o mică platformă cu roți (cam ca aceasta*, dar mai ieftină), ca să nu-mi mai bat capul (rup spatele) cu mutarea, la câte sunt de cărat.

A doua săptămână am apucat să dorm și să mă gândesc unde plec în vacanță. Nu sunt genul care cumpără iarna bilete de avion și m-a luat cu călduri din-alea de cod roșu când am văzut prețurile. Banii pe concediu încă n-au intrat și am emoții, peste 10 zile, să văd suma, să știu totuși cât îmi permit să cheltui pe distracție, din moment ce următorii intră în cont pe 14 octombrie. Asta dacă lucrătorii de la Finanțe nu fac grevă… și n-o s-o văd.

Doamne, ce uram în copilărie momentul „iulie”, când ai mei veneau cu salariile acasă și începeau să îi pună în teancuri, să nu rămânem pe zero. Familie de profesori… Iar toamna, când se adăugau și cheltuielile de început de an școlar, era un coșmar.

Urmează încă o săptămână de „vacanță”

Cum pe altarul școlii se cer sacrificii umane, ca în preistorie, săptămâna viitoare sunt la școala de vară, organizată anul acesta – și sper că și ultima dată – în cadrul unui proiect în care este implicată școala. Din (prea mult) bun simț, n-am fabricat nici bilete de avion, nici rezervări, nici nu m-am dat la fund. Nu contează că fabuloasa sumă cu care suntem plătiți s-ar putea să nu ajungă nici de câțiva covrigi pe zi, că nu e masa asigurată, dar stăm șase ore la program.

Deci din cele trei luni, care de fapt sunt 11 săptămâni, am mai tăiat încă una. Chiar am nevoie de liniște. Vreau un colț în țara asta în care să ascult păsărele și zgomot de valuri și nu copii răsfățați, lăsați de capul lor, să țipe și să deranjeze ceilalți turiști. Pentru reîncărcarea bateriilor necesare anului școlar, am nevoie de „vibe” extrem de pozitiv.

Bani pentru zile negre

Chiar și așa, ziua de 14 va avea partea ei de decizie. Pe lângă pus de-o parte banii pentru facturi, rate și cheltuielile evidente, trebuie să iau în calcul și nebunia care va începe odată cu creșterea TVA-ului, ceea ce înseamnă că prețurile vor exploda peste tot. Așa cum sunt, salariile noastre nu vor mai acoperi mare lucru, și cum se scumpește și electricitatea, vin vremuri extrem de complicate.

Nu e ceva ce nu știam. Dezastrul acesta e anunțat de mai bine de un an. Nu e că a ieșit Nicușor în alegeri și acum trebuie să sufere cei care l-au votat. E păcat doar că cei care nu l-au votat nu au înțeles realitatea în care trăiesc și că unicornii cu parfum de Moscova nu ar fi schimbat nimic în țara unde voturile sunt obținute cu pomeni electorale.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Recorder (@recorder.ro)

Din cele 11 săptămâni totale de vacanță, trebuie scăzută încă una din septembrie. Profesorii nu se pot duce la mare în afara sezonului, căci sunt în activitate. În prima zi, 1 septembrie, probabil va fi consiliul profesoral de început de an, apoi zilele la școală pentru „pregătit clasa”, cel puțin pentru învățători și educatori, care dacă se prezintă în prima zi cu pereții albi în fața părinților au ratat un start bun în relația cu familia.

Deci câte au rămas? Opt ale mele?!

Opt săptămâni, din care una s-a dus, deci de-acum până la sfârșitul lui august – șapte. Vreo două se vor duce pe pregătit planificările la cel puțin cinci discipline. Nu sunt genul care o ia de pe net și o dă directorului la semnat, căci aceasta este rețeta sigură pentru dezastru. Iar eu mi-am promis, încă de când eram elev, că nu voi fi niciodată profesorul care nu își termină materia. Și nu a existat niciun an de predare în care să fi făcut rabat de la acest principiu!

Apoi, pregătirea materialelor. Știu că mulți optează pentru deschis auxiliarul dimineața și faci ce scrie acolo, timpul trece, leafa merge. Mă încăpățânez să văd mai departe de sfârșitul orei și să pregătesc activitățile pe principiul „buzduganului zmeului”. Îl arunci cu câteva zile înainte… cu ținte pe termen lung. Și cum anul acesta voi avea alte manuale decât acum cinci ani, iar ordinea literelor e un pic schimbată, și materialele mele personale au nevoie de o refacere – estimez cam în proporție de 40% la CLR.

Așadar, alte două săptămâni sper să fie suficiente, că nici cu ochii în calculator nu poți sta la nesfârșit.

Și uite-așa, din cele „trei luni” au rămas trei săptămâni de concediu, pe care probabil îl fac parțial la mama la țară, în varianta low-cost, dar bio! Legume proaspete din grădină (sau fructe, cum am aflat că le zice mai nou, tot ce crește dintr-o floare încadrându-se la această categorie). Iar dacă mă supăr, din cât aș da pe două nopți de cazare îmi iau piscină gonflabilă în curte!

La munte e periculos, dacă nu te mănâncă ursul, te mușcă vipera, așa că mai bine stai acasă, nu?

Dar să nu-mi fac prea multe planuri…

Pe lista măsurilor de austeritate care lovesc în corpul profesoral, pe lângă creșterea normei didactice, se strecoară una de-a dreptul criminală: trecerea orelor de sport în norma învățătorilor. Am făcut un calcul extrem de general și mi-a ieșit că vreo 3750 de profesori de sport vor fi puși pe liber. Și titularii vor avea probleme să-și găsească ore… pentru că, realist vorbind, dintr-o școală gimnazială dispar mai bine de jumătate din orele disponibile.

Trebuie să recunosc, cine a venit cu ideea asta ar merita o statuie, ca să știm și noi unde să ne comportăm ca porumbeii. E genială ideea de economie. Învățătorii sunt plătiți pe post, indiferent câte ore au. De-asta nu contează că mai facem două, intră în normă și nu trebuie plătite. Și, în plus, mai vehiculează ei încă două de educație remedială! Și astea tot în norma postului! Deci învățătorii vor avea o zi de muncă în plus. Sâmbăta, nu?? Că timpul nu se dilată!

Revenind la aceste ore de sport…

Legea prevede că această disciplină poate fi predată doar de profesori de specialitate. Și cum hotărârea guvernului „vine, vine, vine, calcă totul în picioare” în materie de prevederi ale noii Legi (198) a învățământului, geniul malefic al guvernului s-a gândit totuși să salveze aparențele și să nu calce-n străchini cu dispăruții-profesori de sport.

Așadar, învățătorii au foarte mari șanse să facă până în toamnă, pe timpul lor, o super-intensivă reconversie profesională, prin care să obțină și această calificare. Cu diploma aceasta în mână, pot preda, perfect legal, disciplina Educație fizică și sport.

Lovitură de maestru, care va trece aproape neobservată. Bonus, reconversia va aduce și 90 de credite profesionale transferabile, obligatorii la fiecare cinci ani, deci nimeni n-are motiv să se plângă, că la tras linie iese pe plus. 

Aș vrea totuși ca, pe principiul „să moară și capra vecinului”, măsurile de austeritate să fie împărțite de toți bugetarii. Fără sporuri, fără bonuri de masă sau de vacanță la salarii mai mari de 6000 lei brut… Eventual cu un salariu unic pe țară, ca al profesorilor, ca să fim solidari în aceste vremuri triste, pe care trebuie să le trecem.

Știu, am ales să rămân la catedră și-mi asum.

Și nu, nu voi mai intra în grevă. De data aceasta e prea târziu să mai schimbăm ceva.

Sunt doar curioasă câtă vacanță voi mai avea și dacă această „Cassandra” modernă care a prevestit dezastrul va avea în totalitate dreptate.

Mai, 2023 – Piața Victoriei. Din categoria Fool me once, shame on you. Foo me twice, shame on me.

 

jurnal vacanta ilustrat

Activități pentru prima vacanță de școlar

Rândurile de mai jos sunt scrise pentru părinții care, după finalizarea clasei pregătitoare, privesc înspăimântați vacanța de vară marcată pe calendar și nu știu de unde să o apuce. Au toate bunele intenții de a menține copilul într-o stare de activitate, dar nici foarte solicitantă, nici foarte delăsătoare.

Vacanța este o perioadă de odihnă și temele obligatorii în cantități industriale nu sunt benefice nimănui. Însă vacanța este și o perioadă de uitare accelerată. Sunt copii care au un bagaj substanțial, care își permit să „uite” până la toamnă o cantitate acumulată, căci tot se vor afla la un nivel satisfăcător când începe școala.

Cu alte cuvinte, cei care au învățat constant și serios în timpul anului, care termină cu un „foarte bine” real, și nu din pix, pot fi mai relaxați.

Sunt și copii care au nevoie să mențină nivelul, prin exerciții care să nu îi lase să uite prea mult. Pentru ei școala a fost o activitate serioasă, dar nu s-au stresat prea mult cu ea, s-au descurcat bine, dar nu excepțional.

Și mai sunt și copii care nu își permit luxul de a pierde puținul învățat. Ei trebuie să profite de perioada de vară pentru a ajunge la nivelul satisfăcător în toamnă. Trebuie să umple golurile pe care le-au acumulat lipsind sau neluând lucrurile prea în serios.

Am selectat mai jos câteva activități pe care le recomand ca fiind utile tuturor absolvenților de clasă pregătitoare.

Ritmul de realizare este la decizia părinților, însă o oră de lucru pe zi nu dăunează sănătății și nici nu traumatizează copilul. Decizia finală aparține fiecăruia, iar pentru cei interesați, las mai jos recomandările mele.

Exerciții cu semne grafice pe liniatură tip I

Am aranjat pentru clasa mea câteva pagini cu un număr mic de rânduri, ținând cont de câteva deprinderi pe care le urmăresc, mai ales legate de așezarea în pagină: scrierea datei, a titlului, folosirea alineatului. Semnele incluse sunt cele tradiționale sau unele inventate, cu scopul de a ajuta orientarea pe liniatură.

Rânduri puține înseamnă concentrare maximă ca exercițiul să iasă bine. Nu faci ca să scapi… Le-am cerut copiilor să nu șteargă, să nu scrie cu pilot frixion, să nu folosească pic dacă scrie cu stiloul. Cele pe care nu le consideră reușite, la final le subliniază cu verde. Celor care i-au ieșit perfect le face o mică inimioară roșie dedesubt. Dacă nu este mulțumit de numărul de erori, poate face pe o foaie goală atâtea semne din nou câte a subliniat.

Exercițiul are efect dacă copilul este odihnit, dorește să reușească și este realizat într-un ritm constat toată vara.

Scrierea cifrelor pe pătrățele

Aici e ceva de noaptea minții. Am câțiva copii în clasă pentru care cifrele sunt un fel de hieroglife cu care și Champollion și-ar bate inutil capul. Lor le-am explicat la școală că, dacă eu nu înțeleg ce scriu, în clasa întâi voi considera că nu au rezolvat și, cu părere de rău, nu vor primi punctele.

Un alt exercițiu important, cel puțin pentru clasa mea, este micșorarea cifrelor. Tot anul am scris pe pătrățele de 1 cm, acum vom trece la cele de 5 mm. De aceea am pregătit fișe pentru exersat după model – cu cifrele scrise cu gri (punctat e o muncă titanică la care nu m-am înhămat) și care sper să fie de ajutor.

Tot pentru controlarea unei rețele de pătrățele sunt desenele care folosesc liniatura, în stil „minecraft”. Ajută enorm la orientare, precizie și intuirea axei de simetrie a obiectelor. În comerț se găsesc multe variante de cărți de desen pe pătrățele, dar cărora copiii mici nu le acordă suficientă atenție (cărturești, eMag, libris). Pot fi folosite în cele mai diverse moduri.

Exerciții de citire

Sunt diferite de lectura de plăcere a unei cărți și de lectura cu voce tare a unei povești. Când te roade curiozitatea ce se întâmplă mai departe, ți se duce tot cheful dacă te pune bunica să reiei o pagină citită. Așadar, trebuie să fie folosite texte de mici dimensiuni, cu un timp de lectură scurt.

Le-am recomandat copiilor mei pentru că, din 20 de copii, 17 citesc binișor, bine, foarte bine și chiar excelent, ca la final de clasa întâi. Sunt utile textele incluse în auxiliarele folosite la clasă sau cele care au marcată despărțirea în silabe, pentru a ajuta lectura.

Sprijinul unui adult este esențial pentru succesul exercițiului. Mai întâi, copilul citește singur, de trei ori, textul. Dacă consideră că se mai încurcă, reia lectura până este mulțumit. Dar lectura individuală este obligatorie.

Apoi, citește textul cu voce tare. Nu se grăbește, se oprește la punct. Dacă nu se oprește singur, este oprit. Greșelile sunt corectate imediat, nu trece mai departe fără să repete corect.

Urmează momentul în care i se citește textul, rar, cu intonație, timp în care este și supravegheat să urmărească pe text cu degetul sau un creion lectura adultului. Finalul exercițiului presupune lectura copilului până când reușește să nu facă nicio greșeală.

Pentru copiii care nu au reușit să dobândească această deprinde a cititului în clasa pregătitoare, se mențin lecturile de cuvinte asociate cu imagini și se trece treptat la liste simple. Se evită grupurile de litere, dar, dacă apar, este ajutat, fără să se considere „greșeală”.

Exerciții de matematică

Sunt câteva noțiuni foarte importante pe care copilul trebuie să le stăpânească la intrare în clasa întâi: număratul crescător și descrescător, număratul din doi în doi, care sunt numerele cu pereche și fără pereche, adunări/scăderi cu numărarea degetelor, oral, cât mai rapid cu putință.

Activitățile se pot face ușor dacă confecționați cartonașe cu numerele până la 31. Într-un articol mai vechi am inclus mai multe sugestii de jocuri pe acest interval. Însă pagini întregi cu calcule nu se vor dovedi utile, dacă copilul doar va sta să scrie și să numere frustrându-se.

Lectură de vacanță 

M-a amuzat, dacă pot spune așa, cerința de a evalua interesul copilului pentru lucrul cu cartea la finalul clasei pregătitoare, în contextul în care cititul este considerat deprindere de nivelul clasei întâi. Dar am constatat cu plăcere că benzile desenate sunt pe lista de preferințe a picilor mei și au fost destule pauze în care unii preferau să citească liniștiți decât să alerge bezmetici pe culoar.

Este foarte important ca acum să verificați și să alegeți cărți potrivite vârstei, să înțeleagă cuvintele pe care le citesc. Dacă și adultul din preajmă citește aceeași carte/poveste și declanșează o discuție cu copii, pune  întrebări, cere  explicații, exercițiul este mai mult decât recomandat.

Ce nu recomand în vacanța de vară: 

Activități în luna iunie. Abia au luat vacanță și au nevoie de relaxare. Și nici în septembrie. Are nevoie de o pauză înainte de start.

Nu alcătuiți un program strict și completat cu amenințări. Cei mici trebuie să înțeleagă că nu fac acest efort nici pentru doamna, nici pentru părinți, ci pentru ei, căci lor le va fi mai ușor. Vacanța e scurtă, dar „e și mâine o zi” merită aplicat din când în când.

Scris litere de tipar, copiat texte – sunt exerciții consumatoare de energie, sunt mai utile semnele grafice, pentru clasa pregătitoare.

Nu îngrășați porcul în septembrie. Dacă nu a făcut nimic toată vara, face totul într-o săptămână, pe 8 septembrie va fi obosit și frustrat. Dacă s-a comportat precum greierașul, asta e, își asumă. Testele inițiale vă vor da un răspuns sincer asupra nivelului la care se află copilul și ce trebuie făcut în continuare.

Pentru a pune în practică cele de mai sus, am alcătuit câteva fișe de lucru, cu mențiunea că se pot printa până când rezultatele, testate independent pe foaie albă, sunt satisfăcătoare. Fișierul poate fi descărcat de aici, cu rugămintea ca, dacă doriți să îl recomandați, să dați share articolului de față și nu să urcați pdf-ul în diverse grupuri pe net.

Vacanță plăcută!

jurnal vacanta ilustrat

Unități de măsură pentru timp - clasa pregătitoare

Unități de măsură pentru timp la clasa pregătitoare

Cum se face că cele mai frumoase și interesante capitole din programa de matematică sunt tratate, de obicei, la finalul anului școlar? Cred că o singură dată mi s-a întâmplat, folosind manualele de la Intuitext, să am capitolul de geometrie la început. În rest – mereu pe ultima sută, mereu când se termină sau pâlpâie „bateriile” la finalul anului școlar. Nu mai spun că, în unele (dar multe) cazuri, nici nu rămâne timpul necesar pentru aceste lecții delicios de practice și aplicate.

Pentru unitățile de măsură a timpului am muncit tot anul școlar. Calendarul naturii a fost pregătit în fiecare dimineață, pe echipe, și prezentat sistematic până spre Crăciun. Apoi un pic mai rar, de două-trei ori pe săptămână, ne-a antrenat continuu pentru anotimpuri, luni, săptămâni. Nimic din tot ce am făcut nu a ignorat trecerea timpului.

Mă bucur când văd că, fără să spun eu, în momentul primirii unei fișe de lucru, jumătate dintre copii scriu singuri data. Eu o notez de obicei pe tablă când facem calendarul și mi se întâmplă să uit uneori. Este momentul când ei îmi atrag atenția că nu am actualizat informația, iar cei care nu și-au marcat data o fac. Nu toți, din păcate. Mai am câțiva pentru care nici observația nominală nu are rezultatul dorit, de completare a spațiului rezervat pe materialul de lucru.

Munca pe echipe la calendar

Am organizat colectivul în echipe, pe zile, după dorințele lor. Am realizat însă că, blocând o echipă pe o anumită zi a săptămânii pe durata întregului an, limitez spațiul examinat de aceștia. Ar fi trebuit ca, după o lună, să schimb ziua și, de ce nu, și echipele. Anul viitor îmi propun ca, după ce se organizează ei, măcar la început de modul să îi rotesc.

Dar munca la calendar în fiecare dimineață i-a familiarizat cu zilele săptămânii și lunile anului. Așteptau cu nerăbdare schimbarea lunii și, pe 2 iunie, era mare agitație la panou. Doamnaaaaa, a dispărut iunie!! Cum să dispară, dacă abia a venit?

Varianta de calendar folosită anul acesta, cu rotițe ascunse, a fost cea mai practică dintre toate cele încercate. Mi-aș dori foarte mult ca, în intersecție lângă școală, să existe un termometru. Așa aș putea să anticipez și lecțiile despre timp de la istorie, din clasa a patra. Sau să iau, până la urmă, un termometru de exterior, cu alcool, pe care să îl citească ei. Să vedem ce va fi, pentru că simt că generația aceasta are nevoie de noi provocări.

Cum îți așterni, așa dormi

După un an în care am discutat mai mereu despre anotimpuri, luni, zile, mă așteptam ca lecțiile despre măsurarea timpului să meargă mult, mult mai repede și mai bine. Nu a fost chiar așa simplu însă, dovadă că unii copii rezolvau mecanic sarcinile sau că nivelul lor de atenție la ce se întâmpla dimineața în clasă era unul scăzut. Nu mai adaug pe cei obișnuiți să întârzie, care ratau astfel aproape mereu exercițiul de rutină pe care îl făceam.

Așadar lecțiile despre timp au fost mult mai multe decât planificasem inițial. Și cred că va trebui să insist pe calendar, dată, oră anul viitor. Poate chiar să am un calendar de perete din acela cu fereastră mobilă ce trebuie mutată mereu, să încadreze data. Deși jocurile din clasă pentru construit calendarul, urmate de exerciții prin gazeta matematică, păreau să funcționeze, copiii citind calendarul corect, încă mai e de lucru la operat cu calendarul.

Jocuri la clasă

Au fost totuși și extrem de multe surprize plăcute, pentru că am obținut cu mare ușurință de la ei răspunsurile pe care le căutam. Timpul curge și nu poate fi dat înapoi, nu poate fi oprit, nu este mai rapid sau mai lent. Am lămurit confuzia între timp și măsurarea timpului, căci se schimbase ora și ei spuneau că „s-a dat timpul înapoi”. Dacă învârtim ceasul mai repede, nu înseamnă că și timpul se scurge la fel.

Am discutat despre iluzia trecerii timpului, cum zboară când facem ceva plăcut și se târăște când facem ceva ce nu ne place. Cum ni se pare că „nu avem timp” suficient niciodată pentru joacă. Întotdeauna îmi plac lecțiile de genul acesta, în care știu unde vreau să ajung, dar drumul este mereu surprinzător și pentru mine, căci le aparține lor, am doar grijă să-i ghidez.

Cartonașele cu magneți au fost cele mai utile pentru activitate. Se puteau și distribui, și fixa pe tablă pentru exerciții. Eu aranjasem tabla în lipsa lor și, când m-am întors, făcuseră „ordine”. La protestele mele, mă priveau nedumeriți: Doamna, dar nu erau aranjate!!

Cumva au făcut singuri, în pauză, exercițiile pe care eu le programasem pentru lecție, sortând și aranjând anotimpuri. Ba chiar și zânițele au fost identificate și puse la locul lor.

Unități de măsură pentru timp - clasa pregătitoare

Cartonașele au fost împărțite în clasă, apoi ne apucam să stabilim criteriile, cine avea în mână răspuns venea și îl așeza la locul lui. Am început cu ziua din săptămână în care ne aflam și le-am ordonat pe toate. Apoi am așezat anotimpurile, începând cu primăvara, căci era luna mai și le-am asociat cu lunile anului.

Am împărțit jetoanele cu numere folosite la matematică – au revenit cam câte trei de fiecare. Am analizat calendarul, cum sunt dispuse săptămânile – pe orizontală sau verticală – și ne-am apucat să așezăm și noi. Cu ocazia aceasta am văzut și cine este atent, dar și cine nu știe să numere corect, căci se cam blocau uneori zilele lunii mai.

A fost ușor să începem, căci lecția noastră era pe 6, încă țineau minte că joi, 1, a fost zi liberă.

Unități de măsură pentru timp - clasa pregătitoare

Jocurile de pe tablă au fost apoi material de sprijin pentru fișele de lucru. Prima a fost o roată a anotimpurilor, pe care trebuiau notate și lunile anului.

Unități de măsură pentru timp - clasa pregătitoare

La cea de-a doua am constatat că nu mai am acum varianta rezolvată de ei. A fost un calendar pe care noi am notat diverse informații, căutând zilele corespunzătoare: Ziua Europei, programul pe Săptămâna verde care urma în curând, zilele libere din iunie. Am găsit însă ppt-ul pe care am lucrat cu tableta grafică.

Dat fiind faptul că tabla smart face figuri la conectarea cu calculatorul și, dacă scriu peste imaginea proiectată, am pierdut de multe ori ceea ce lucrasem când se deconecta din senin, am schimbat strategia. Scriu cu tableta pe calculator și nu se pierde nimic din cauza conexiunii întrerupte.

La final, le-am recomandat să pună fișa acasă, pe frigider, și să marcheze în fiecare dimineață încă o zi care a trecut. Un fel de AMR până la vacanța de vară. Așa m-am trezit cu întrebări despre cum organizăm picnicul, căci, dacă apare pe calendar, înseamnă că trebuie făcut! În pregătirea unei teme pe care vreau să o fac și cu ei, am desenat și un „program” pentru prima săptămână de vacanță.

Unități de măsură pentru timp - clasa pregătitoare

În completarea tuturor discuțiilor despre timp a venit vizionarea în Săptămâna verde a clasicului Maria Mirabela. Am avut niște dialoguri noi despre Moș Timp și cum au reușit puștoaicele imposibilul care se este posibil doar în povești: să oprească timpul. Și momentul în care zâna pădurii își așază fiicele în „ordinea firii” a fost tot un moment din lecție, când am recapitulat anotimpurile și lunile care le formează pe fiecare.

Sunt foarte curioasă cu ce vor rămâne, până la toamnă, din toate lecțiile noastre!

la librarie magazin joc unitati monetare

Unități de măsură pentru valoare: LEUL

A început modulul al cincilea cu mult entuziasm și o pauză. Trei zile de școală pe care le-am utilizat intensiv pentru română și matematică, să acopăr satisfăcător conținuturile săptămânii. După ce parcurgem unitățile de măsură pentru timp, urmează curând cele pentru valoare.

Încă nu știu dacă generația actuală are înțelepciunea de a înțelege câteva proverbe și zicători despre bani, însă nu strică să încerc, pentru a încălzi atmosfera. Banul este ochiul dracului. Nu cheltui banii înainte să îi ai. Banii nu aduc fericirea. Poate e momentul și pentru o lectură specială, „Banul muncit”, de Alexandru Mitru, care să preceadă lecția. Sau îmbinat cu ceva educație financiară, o discuție despre nevoi și plăceri. La ce „jucării” văd că au copiii la școală, mi se ridică părul în cap.

Întâi de toate, vom începe lecția examinând bancnotele reale. Și le vor aduce de acasă pe cele trei pe care le studiem la clasa pregătitoare: 1 leu, 5 lei și 10 lei, spălate cu săpun înainte. Chiar sunt curioasă dacă vor ști să îmi explice de ce am cerut această „pregătire” specială a materialelor, după toate lecțiile de igienă pe care le-am avut.

Deocamdată îmi propun să asocieze valoarea cu fundalul dominant al bancnotei, ca cerință obligatorie. Dacă vor ține minte și personalitățile ilustrate, cu atât mai bine.

La joacă

Încercam să-mi aduc aminte cum ne jucam de-a magazinul în spatele blocului și cât de implicați eram în tot ceea ce făceam. Construiam cântare ca la piață din scânduri, improvizam greutăți din pietre și cărămizi și vindeam orice. Nisip, pământ, pietriș, toate erau „ceva”, cu etichetă scrisă și preț „pe kilogram”. Banii erau improvizați din frunze, marcați de banca emitentă și tentativele de falsificare erau pedepsite prin confiscare.

Ore în șir dura jocul și niciodată nu-mi amintesc de vreun adult care să se fi amestecat. Copiii mai mari îi învățau pe cei mici și îi ajutau la calcule, toată coada formată era atentă la cântărire și adunări, să nu fie păcălit cumpărătorul.

Am încercat să mă gândesc acum la un magazin posibil de organizat la școală și n-am reușit să găsesc o soluție funcțională. Așa că l-am gândit în formula mai actuală, de magazin online. Nu va avea farmecul de altădată, dar rămâne obiectivul de calcul aritmetic ce poate fi realizat.

Așadar voi afișa pe tabla smart următoarea imagine cu produse pe care le folosim la școală și le voi distribui fiecăruia o sumă de bani, printată de aici – 28, 29, 30 sau 31 de lei.

la librarie magazin joc unitati monetare

Vom lucra pe caiete. Folosim de la începutul anului pe cele cu pătrățele de 1cm și, chiar dacă așezarea în pagină nu este un scop de realizat la clasa pregătitoare, el poate fi urmărit. Exercițiul continuu pe parcursul anului are deja rezultate, cu câteva excepții. Dar îmi spun că toți copiii pot, dacă le lași timp suficient să reușească. Unii au nevoie de câteva exerciții, alții de un an, alții… de doi ani sau poate mai mult.

Ce mă aștept să văd în caiete:
  1. Să calculeze suma de bani pe care o au la dispoziție, adunând valoarea bancnotelor imprimate. La dimensiunea mică la care sunt făcute, contează recunoașterea după culoare. Având pe bancă bancnotele reale, nu cred că va fi o problemă.
  2. Să analizeze magazinul și să facă o listă de cumpărături pe care să o scrie și să calculeze, cu ajutorul axei imprimate pe care o au în penare, dacă le ajung banii.

Complicarea jocului

În funcție de viteza cu care copiii rezolvă sarcina, am pregătite salarii de rezervă. Știu că unii se vor mișca foarte repede și există șansa să facă trei-patru liste până când cei mai înceți vor reuși să rezolve una. Așa că am printat pagina de trei ori și am rezerve suficiente.  Dar și așa nu mă aștept să dureze mai mult de 10-15 minute.

Urmează a doua activitate.

Ieșim la cumpărături și trebuie să facem calcule în minte, că doar nu scoatem axa sau numărătoarea să vedem cât costă. (Dacă îmi spun că scot telefonul și calculează…) Voi combina câte două produse și vom vedea dacă ni le permitem.

Pot fi și criterii:

  • Cât costă cel mai scump împreună cu cel mai ieftin?
  • Cât costă produsele care au prețul un număr cu pereche mai mic decât 15?
  • Cât costă materialele pentru pictură?
  • Cât costă materialele pentru colaj?
Posibilitățile sunt multe, timp să fie, iar improvizația se poate face și la fața locului.

Dar la magazin nu te duci mereu cu bani potriviți. Mai primești și rest. Așadar, dacă până acum am făcut adunări, e timpul și pentru scăderi.

  • Ce rest primesc dacă am 30 de lei și cumpăr un stilou?
  • Ce rest primesc dacă am 20 de lei și cumpăr o călimară?
  • Ce rest primesc dacă am 10 lei și cumpăr un lipici solid, un creion și o radieră?

Ca să rămânem la joacă, putem face exerciții de comparare a prețurilor:

  • Cu cât este mai scump stiloul decât călimara?
  • Cu cât este mai ieftin lipiciul solid decât aracetul?
  • Ce produse sunt mai ieftine decât o cutie cu creioane colorate?
  • Ce produse sunt mai scumpe decât un bloc de desen, dar mai ieftine decât un set de pensule?

Cel mai frumos joc…

Mi-aș dori să pot face un magazin funcțional. Poate cu jucării din ouă kinder și cu bancnote imprimate. Ceva însă ce să aibă un scop. Piese lego? Și cum îți câștigi banii? Căci ajungem la banul muncit, pomenit mai devreme…

Am încercat deja ceva asemănător cu grupa de after și am debutat încet. Orice exercițiu suplimentar efectuat corect este remunerat. Cei mici au colorat și decupat ca să câștige primii bani. Am numit și un manager de magazin, dintr-o clasă mai mare.

După primul comision încasat, și-au confecționat „portofele”, ca să nu piardă banii. Apoi au început și primele inițiative. Fac brățări și vând la magazin. Nu de alta, dar magazinul are de plătit un impozit zilnic, trebuie să obțină un profit. S-ar putea să aibă succes și jucăriile origami, era ceva cerere de broaște săltărețe. Cred că și pocnitorile s-ar vinde.

Bancnotele le-am imprimat pe hârtie colorată și imediat a venit solicitarea de a face și monede. Cum perforator rotund aveam doar de o singură dimensiune, avem de 50 de bani. E un pic mai greu pentru pregătitoare, dar cum în joc sunt și copii de clasa întâi, le-am făcut.

Eu sunt și „banca” și „angajatorul”. Am avut și plângeri, că Gazeta e prea grea și că nu poate câștiga bani mulți așa, vrea ceva mai ușor. Nu știu până unde se va ajunge cu jocul, dar eu sper să înceapă să negocieze între ei. Și să nu se ajungă totuși la „îți fac eu tema dacă îmi dai 10 lei”.


#inimioarelapregătitoare2024

Felicitare ou de Paști

Idei de Paști – epilog 2025

M-am rugat și eu de Iepurașul ăsta tot așteptat să îmi aducă niște rezerve de timp. Probabil n-am fost cuminte, căci s-a făcut că e surd. La așa urechi e greu de crezut, dar eu am rămas fără timp. Rezervele s-au dus de mult, așa că tot ceea ce am pregătit de Paști anul acesta aproape că nu am apucat să prezint. Dacă urmăriți contul de instagram, acolo le vedeți mai repede, dar doar în fotografii.

Proiectul 1 – decorațiune cu iepuraș

Pe acesta am reușit să-l prezint în avanpremieră, cu mult înainte de Paști, aici. Versiunea mea a fost puțin diferită de cea realizată la școală, căci am constatat că nu am atâtea bețe late pentru un gard zdravăn și, cum aveam cumpărate amestecătoare de cafea, am schimbat gardul. Am păstrat cozile lingurilor din lemn, tăiate pentru a obține ouă, pe care le-am găurit cu perforatorul de coli.(1) Prin găurile obținute au trecut ușor sfoara. (2). Restul nu a fost dificil de asamblat și lipit, copiii s-au descurcat foarte bine.

Încă e de lucru la capitolul „impresie artistică”, dar pe mine m-a interesat în primul rând gardul, care, cu ceva îngăduință, a fost realizat.

(1) Ideea de găurire a fost deosebit de proastă, am cam stricat perforatorul, dar n-am avut altceva la îndemână. Rezultatul în schimb a fost bun, gaura destul de mare ca să nu ridice probleme.

(2) Realizarea nodului a fost ceva de… coșmar. Am explicat în toate felurile, am arătat cu o eșarfă mare, pe post de parâmă. N-a mers.

evadarea decoratiune Pasti

Proiectul 2 – decorațiune cu elemente specifice de sezon

Dacă nu le-a ieșit prima dată nodul, deja mă luase cu călduri înainte să încep al doilea proiect, unde erau de realizat cinci noduri! Degeaba am spus să exerseze acasă… nu am observat nicio schimbare la următoarea provocare, în sensul de a se mai diminua numărul celor care cerșesc ajutor.

Proiectul era compus din trei elemente din lemn. Le puteau decora cu carioca, iar cei care au avut Posca au obținut și rezultate frumoase. (1) Și cu celelalte, normale, se putea, doar că îți trebuia multă voință și răbdare, rare și ele. Cele trei piese erau legate cu sfoară de un băț de frigăruie căruia i se făcea apoi o agățătoare, dintr-o altă ață. Mă bucur că nu le-am zis să aducă floricele să lipească pe ață, pentru că în unele cazuri lungimea nu ar fi permis.

(1) Nu am anticipat problemele cu narcisa, extrem de fragilă, pe care mulți au rupt-o în timp ce colorau. Plânset și jale, le-am ținut până a doua zi la reparat, cu silicon, ca să asamblăm decorațiunea finală. Mă bucur că am reușit să-i conving să lase iepurele fără ochi, ca să nu ne mai speriem de ei.

Decorațiune de Paști cu narcisă, iepure și ou

Varianta a doua a proiectului am încercat-o la after, unde pregătisem ouăle înainte pentru tehnica șervețelului. Am avut o după-amiază plină, căci să faci 22 ouă și pe-o parte, și pe cealaltă, în timp ce copiii aveau și teme, a fost un chin.

Îi chemam pe rând, ungeau oul cu lipici, îl puneam pe șervețel. A fost prima dată când, ca să fiu sigură că nu se rupe șervețelul, l-am întins pe masă și am pus oul pe el, ca ștampilă cu lipici. Ideea era să nu apeși nici prea tare, să se lipească de masă, nici prea încet. Decupam apoi cu foarfeca de jur-împrejur, mai adăugam un strat de lipici și le lăsam la uscat. trei ore și jumătate a fost aproape suficient, am reușit să terminăm.

Nu am apucat în schimb să le fotografiez pe toate asamblate, le am doar din stadiul 1 de uscare.

Decorațiune de Paști cu tehnica șervețelului

Proiectul 3: acadele cu volănaș

Ideea are haz, ce-i drept, doar dacă ai multe ouă puse împreună. Copiii au muncit la ele, să încrețească tul nu a fost chiar simplu, mai mult era trecută ața prin el decât făcut frumos, după model. Nici funda din sârmă, care ținea tulul sus, nu a fost simplă. Păcat că acele carioci acrilice sunt atât de scumpe… că îmi place foarte mult ce iese cu ele!


Încă mă gândesc cum anume aș putea face proiectul la școală, cu mai mulți copii. Anul acesta ouăle de polistiren de la clasă eu fost adaptate proiectului de lectură „Ce poți face cu o idee” și deturnate din seria decorațiunilor de Paști.

Proiectul 4: felicitare cu ou țesut

Tehnica era folosită a doua oară, mai lucrasem anul acesta, la „Ilicul lui Ilie”. Cei mai mulți și-au amintit tehnica imediat cum au văzut suportul de lucru și s-au bucurat că am tăiat fâșiile mai late, ca să termine mai repede. Dar am avut și copii care uitaseră și pentru care am rulat din nou filmul de astă-toamnă.

Ideea felicitării nu e nouă, zace aici pe site de ani buni. Suportul l-am pregătit eu, în sensul că am tăiat pe contur, cu cutterul de decupaj, vreo 4-5 centimetri, să poată introduce copiii ușor foarfeca. Bineînțeles că și suportul de țesut a fost tăiat tot de mine, vreo trei seri am muncit la ele, căci mi se tot punea cârcel pe mână și nu mai puteam tăia.

Ce nu mi-am dat seama e că florile perforate nu făceau contrast cum trebuie și nu prea am fost mulțumită de rezultatul final. E bine măcar că la evaluarea „intermediară” am fost pe plus cu marea majoritate a copiilor. Am speranțe că a treia oară vor ști toți ce trebuie să facă.

Decorațiune de Paști: felicitare

Proiectul 5: ou cusut

Luasem (de la chinezi, normal) un set de ouă din lemn, perforate pentru cusut. Nu am riscat să iau multe, pentru că nu aveam idee cât sunt de mari. Erau perfecte, dar nu am mai avut timp să comand în plus și pentru ceilalți copii. Așa că, pentru a nu crea invidii în grupa de after, că unii primesc și alții nu, le-am confecționat din carton.

Am găsit în sfârșit o utilizare foarte bună pentru acul de quilling cu două capete de la Daco, țepușa aceea era suficient de groasă și de rezistentă ca să perforez carton (trei simultan) prin orificiile modelului. Am tăiat din cutiile reciclate – am mereu acolo, că nu știi niciodată ce idee trebuie pusă în practică.

oua de Paști cusute pe carton

Originalul l-am pregătit ca felicitare pentru mama și, în decor de primăvară, pentru urmăritorii fideli:

Felicitare ou de Paști

Toate proiectele însă au fost pregătite cu mult timp în avans, și la școală, și la after, materialele au fost comandate în februarie. E greu de organizat cu foarte puțin timp înainte și cel mai bine este să fii prevăzător. Sper doar că ideile vor încolți la timp pentru anul viitor.

 

numaratoare 0-20

Aritmetică pentru pici – adunarea și scăderea (0-20) cu trecere peste ordin

9 martie. Au trecut deja 5 ani de la acea primă zi în „online”. Amintirile au început să se estompeze: agitația, dar și dorința de a continua normalul în condiții anormale. Recitesc articole de atunci și îmi dau seama cât de multe am reușit deja să uit.

Nu am pierdut însă enorm de numeroasele materiale pe care le-am creat și care îmi ușurează și acum activitatea. Am regăsit vechiul Classroom, din clasa pregătitoare, și am constatat cu tristețe că multe dintre resursele online, recomandate copiilor cu link, nu mai sunt accesibile, au fost scoase sau sunt acum cu plată. Doar ceea ce am salvat și organizat în calculator mai poate fi folosit.

M-am uitat și pe bilanțul de activitate, din cei 25 de elevi, 10-12 se agitau și erau prezenți la lecții și activități. Timpul a confirmat, cam aceiași au rămas până la finalul clasei a patra. Pentru ei, toată munca de atunci a fost justificată.

Și aceasta poate și pentru că au avut șansa de a învăța acasă, au putut să se joace cu materialele mai mult decât în altă situație, la școală. Au avut la îndemână sau au confecționat material didactic, pentru ca învățarea să se producă în mod real și profund.

Operațiile la clasa pregătitoare

O întrebare pe care mi-o tot pun încearcă să explice jena/rușinea de a număra pentru a găsi un rezultat corect, mai ales la vârstele mici. Nu găsesc o explicație… înțeleg dacă ar veni de la câmp, ar avea unghiile pline de pământ, să nu ridice degetele să numere. Dar mă uit la unii dintre ei, privesc prin mine când le solicit un rezultat și se blochează.

Faci pe degete sau vrei o numărătoare? Lasă capul în jos și numără rușinat.

Adunarea și scăderea până la 20 sunt – cel puțin așa consider eu – cheia aritmeticii. Cine le stăpânește foarte bine nu are cum să nu se descurce mai târziu operând cu numere de diferite ordine. Și, dacă în clasa pregătitoare și întâi le numărăm, din clasa a doua ar trebui ca operațiile până la 20 să fie știute fără niciun fel de ezitare. Viteza de calcul a copilului este direct dependentă de aceasta.

Primele două clase primare, mai ales, sunt cele la care copilul trebuie să atingă și să numere. Așadar, pentru efectuarea operațiilor, el are nevoie de materiale.

Degetele

Cele aflate la (înde)mână, oricând cu tine, dacă înveți câteva strategii de numărare. La lecțiile referitoare la concentrul 0-10 am insistat foarte mult pe memoria vizuală. Cum arată 5? – Toate degetele de la o mână. Cum arată 7? – O mână și încă două degete. Exercițiile de calcul oral solicitau rezultatul pe degete, însă format corect. De exemplu,

Cât fac 3 cu 4? 

Rezultatul, 7, arătat corect este ca în exemplul de mai sus, nu trei degete la o mână și patru la cealaltă, căci nu îmi arată decât că ai identificat termenii, nu ai calculat suma. Trebuie „epuizate” toate degetele unei mâini.

Ce facem însă în concentrul 0-20? La mână avem doar 10, nu ne putem descălța, așa cum au identificat copiii imediat soluția. Aici intervine capacitatea de a compara repede termenii și de a alege calea mai ușoară. Dacă trebuie să numeri, numeri mai puțin, nu mai mult.

11 + 5. Ce sens are să numeri 11? Ții minte 11, deschizi mâna pentru 5 (nici pe acestea nu trebuie să le numeri, pentru că ochiul s-a format în prima fază descrisă mai sus). Apoi numeri în continuare cele cinci degete: 12, 13, 14, 15, 16. Și ai aflat rezultatul căutat.

Efectuarea calculelor prin numărare a degetelor face însă insesizabilă trecerea peste ordin (peste 10) care trebuie să fie totuși simțită de acum, ca bază pentru viitoare operații. Așadar, este nevoie ca copilul să opereze și cu alte obiecte de sprijin.

Bețișoarele

Bețișoare sau orice substitut al lor, ușor de manevrat. Și decât niște bețișoare foarte subțiri, mai bine niște creioane!

Dacă sunt folosite separat și numărate, metoda nu aduce mult în plus față de folosirea degetelor. Trebuie grupate bețișoarele câte 10. De aceea copilul ar trebui ca, de câte ori reface o zece, să lege bețișoarele. Sau, în cazul scăderii, împrumutul să desfacă zecea.

Tocmai pentru că manevrarea astfel a bețișoarelor este dificilă, frustrând copiii, nu este o metodă preferată. Este însă extrem de folositoare pe termen lung.

M-am bucurat când am reușit să găsesc printre jucăriile copiilor o idee mult mai practică, mărgele care se pot îmbina direct și care puteau sta împreună așa cum doream eu (un exemplu aici). Alegând două culori pentru cei doi termeni, le puteam desprinde pentru a izola zecea formată mult mai ușor decât aș fi procedat cu bețișoarele (demonstrația mai jos, în fișierele video).

Riglete

Am scris mult despre riglete și despre importanța acestora în lucrul la clasă, atât până la 10, dar și ulterior, până la 20, iar vizual, chiar și până la 100. Însă chinezii, care au readus pe piață seturile, au făcut-o economic și superficial, cele disponibile la vânzare incluzând mai puține piese decât sunt necesare, de culori aleatorii, fără să aibă legătură cu semnificația lor matematică, așa cum ar fi normal.

Încă mai am un set pentru masă ca cel pe care l-am folosit eu la școală, pe când eram clasa întâi. Pe atunci, penarul era din lemn, cu numărătoare inclusă, iar când te duceai la librărie să îți iei rechizite, îți dădea obligatoriu punga cu bețișoare și cutia cu riglete. Nici nu trebuia să le ceri, vânzătoarea știa, pentru fiecare clasă, ce e necesar. N-am idee dacă, la noi în sat, învățătoarele îi dăduseră ele necesarul, dar funcționa.

Setul pentru tablă însă își arată din ce în ce mai mult valoarea și varietatea de cazuri în care este folosit la clasă.

Numărătoarea

Este disponibilă în comerț varianta simplă, 10 mărgele pe 10 rânduri, pentru calcule până la 100. Este însă utilă în clasa întâi, când copilul are nevoie de numere atât de mari. Pentru clasa pregătitoare, când copilul numără liniar, am confecționat numărătoare specială, care să aibă douăzeci de bile pe o sârmă, cele două zeci incluse fiind separate vizual după culoare. În filmele ilustrative de mai jos se poate vedea una mai mică, dar anul acesta folosesc și una pentru clasă, având lungimea de un metru.

numaratoare 0-20

Inițial bilele au fost așezate câte 10, cinci albe, cinci roșii. Mai sus, în imagine, sunt așezate pentru a număra mai ușor. Odată ce vom trece la operații până la 31, le voi reorganiza 10 cu 10, deoarece numărătoarea nu este fixă, se poate desface și combina după nevoie.

Acasă am confecționat una din două numărători pentru copii de dimensiuni diferite, mutând mărgelele mai mici, câte 20, pe numărătoarea cu tije mai lungi.

O imagine face cât 1000 de cuvinte, un film – cât o lecție

Adevărata provocare în pandemie a fost să creez exemplul de lucru. Elevii primeau fișele, pe care le puteau rezolva pe calculator sau pe hârtie, dar „vocea” mea nu avea cum să fie alături de ei să îi îndrume. Materialul filmat avea avantajul că putea fi reluat de câte ori era nevoie, putea fi oprit pentru exerciții. Nu poți să nu te gândești cum ar fi să poți pune acum pe pauză profesorul de la clasă și să poți relua secvența pe care nu ai înțeles-o.

Filmulețele de mai jos au fost făcute pentru părinții care chiar au dorit să își ajute copiii să învețe. Acestea ilustrează modul în care fiecare material didactic poate fi utilizat în formarea deprinderilor de calcul. Nu trebuie utilizate intensiv, toate simultan. Copilul va alege destul de repede unul, cu care se simte confortabil, însă acesta trebuie variat.

Când este momentul să renunțe la material de sprijin?! O va face singur, ca atunci când a mers în picioare: când se va simți pregătit.

Adunarea și scăderea în concentrul 0-20, cu trecere peste ordin

Înainte de acestea însă, puteți viziona și operațiile fără trecere peste ordin:

Și pentru că copiilor le place să aibă o tablă improvizată, pe care să scrie și să șteargă, puteți descărca de aici modelul imprimat pe care l-am folosit în realizarea clipurilor. Este îmbunătățit, am ales cifre aproape de scrierea de mână și am marcat axa astfel încât trecerea peste ordin să fie vizibilă.
Fișierul are două pagini, axa până la 20 sau până la 31, poate fi printat față-verso și plastifiat. Poate fi așezat și sub o folie de acetofan de la o cutie de jucării și scris pe aceasta, dacă nu aveți la îndemână un laminator.

Succes!