Atelier… pentru mama, 23 februarie

Atelierul Nazdravanilor

Ultima sâmbătă de iarnă, şi ultima în care îi putem pregăti celei mai dragi fiinţe din lume o surpriză cu propriile mânuţe. Poate că nu vor fi cele mai frumoase opere de artă, dar dragostea cu care vor fi realizate le va face nepreţuite. Noi profităm de timpul liber pentru a realiza cadoul. Primul element va fi un mărţişor, căci nu se poate să întâmpinăm primăvara fără o mică atenţie. Apoi vom trece la decorarea a două obiecte din lemn: o brăţară şi o oglindă. Copiii le vor putea picta, apoi decora după dorinţă, sau după gustul fiecărei mămici. Toate materialele necesare realizării cerinţelor sunt asigurate de organizator, iar obiectele realizate aparţin copiilor.

Activitatea va fi găzduită Grădiniţa – After School "Cuibuşorul Zânelor", (vezi locaţie), între orele 11:00-13:00, sâmbătă, 23 februarie 2013, în cadrul celei de-a XVa ediţii a Atelierului Năzdrăvanilor.

Atelierul Năzdrăvanilor este un exerciţiu în cadrul căruia toţi învăţăm să lucrăm şi să evaluăm obiectiv, iar acest efort este răsplătit printr-o diplomă şi un cadou oferit de organizatori şi sponsorul atelierului. După o scurtă pauză, în cea de-a doua parte a activităţii, aceiaşi copii vor deveni membri ai juriului şi vor acorda puncte lucrărilor realizate.

Câştigătorii vor primi multe aplauze, iar Editura All şi Talente de Năzdrăvani vor oferi premii tuturor participanţilor. Copiii vor primi cadou din partea editurii cele două volume apărute din seria "Itsy Bitsy".

Pot participa la eveniment copii din grupa mare şi pregătitoare, precum şi şcolari din clasele primare. La Atelier vor fi prezenţi cel mult 12 de copii, care se vor înscrie până la data de 22 februarie 2013 la adresa admin@talentedenazdravani.eu. Taxa de participare este de 40 lei de copil.

Evenimentul este organizat de portalul Talente de Năzdrăvani, în colaborare cu:

Editura ALLGradinita Cuibusorul Zanelor

Pentru orice întrebări referitoare la eveniment, folosiţi vă rog formularul de contact din această pagină, sau telefonul 0722:955:103.

Afişul evenimentului este disponibil în format A4 aici.


Ediţiile precedente: 123456, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14.


Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.
Posted in Evenimente and tagged , , , , , , , .

5 Comments

    • Multumesc.
      Cred ca „lemn natur” arata minunat. O sa am grija sa nu iasa toate roz si incarcate de margele, ca sa poata fi purtate/folosite.

  1. Copiii vor fi in delir! Mai ales fetitele la vederea oglinzii! Cred ca vor petrece mai mult timp vorbind cu oglinjoara decat decorand-o!

    Sa aveti un timp de vis intr-un loc al zanelor!

    DacoArt

  2. Pingback: Idei de weekend: 22-24 februarie 2013 | impresii din lumea mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente