atelier copii Bucuresti decembrie_2022_3

Atelier: pictură pe obiecte

Aș fi vrut să povestesc despre atelierul cu îngeri după Crăciun, când treburile casei te mai lăsau să respiri și atmosfera de sărbătoare îți lasă un altfel de răgaz. Vacanța aceasta însă nu a fost chiar cum mi-am dorit-o și am amânat. Și cum iarna se ambiționează să ne țină de urât și să-și compenseze absența din decembrie, am răsfoit cu drag fotografiile de la activitate.

A fost un atelier „v.i.p.“, pe bază de invitație. Demult le făceam cadouri concrete copiilor din preajma mea, dar de la o vreme am decis să le dăruiesc de sărbători o experiență. Atelierul din acest an nu a fost unul de craft, cum aleg de obicei, ci unul mai artistic, de pictură pe obiecte turnate din ipsos. Provocarea nu era una ușoară, mai ales pentru vârstele mici. Am combinat copiii, deși rareori am ales să lucrez cu vârste foarte diferite. Am avut doi de șapte ani, doi de nouă, doi de unsprezece (care au lipsit în cele din urmă) și doi de treisprezece, ca să se adauge spre final și un 17.

Atitudinile au fost foarte diferite.

Cei mari dădeau exemplu de migală și răbdare, rezultatele fiind pe măsură. Cei mici se ambiționau să fie la înălțimea modelelor, dar, în același timp, și să învețe. Întâi îi atrăgeau culorile noi obținute, amestecuri necesare. Dacă vecinul reușise să aibă o culoare a pielii mult mai potrivită, împrumutau. Utilizarea pensulelor, căutarea în borcan a celor moi sau subțiri, încercare și eroare, până când rezultatul era mulțumitor.

În cele din urmă, s-a așezat la masă și Iris, deși venise doar ca asistent. Îi știa pe copii de când erau mici și chiar își dorea să petreacă puțin timp cu ei. Eu eram acolo cu un sfat, la nevoie cu o mână de ajutor. Din grupuri diferite sau din familie, copiii mă aveau în comun pe mine și, vreau-nu-vreau, ajungeam subiect de discuție, începând cu „așa ne-am cunoscut“. Fostele eleve chiar aveau informații inedite despre mine, într-o ipostază în care o parte dintre ceilalți nu mă cunoscuseră niciodată.

Mă uitam cu drag la ei, căci Atelierul a fost amenajat în urmă cu trei ani, înainte de pandemie, dar n-a apucat de-atunci să fie animat de prea multe ori. Atelierul nu e doar locul unde vin să lucreze ceva, fără prea multe reguli, ci și locul unde mereu găsesc ceva de joacă. De fiecare dată când reușeșc să umplu încăperea de râsete și de creații unice îmi amintesc cu drag de unde am pornit, în urmă cu deja mai bine de un deceniu. Am decorat ușa de la intrare cu fotografii de la activități desfășurate de-a lungul anilor și e mereu o plăcere să le trec în revistă, împreună sau cu ei. Uite, aici sunt eu!! Ce mică eram!! 

Ca să închei și să las aici un moment frumos, fotografiile de la activitate:

atelier copii Bucuresti decembrie_2022_3

Etapa întâi: până se strânge gașca, socializăm și vedem ce minuni se ascund prin cutiile Cristinei

 

atelier copii Bucuresti decembrie_2022_3

Etapa a doua: de la joacă la treabă, cu atenție și multă migală

 

atelier copii Bucuresti decembrie_2022_3

Finalul, mai mult sau mai puțin la înălțimea așteptărilor, cu promisiuni către sinele ambițios: anul viitor o să fiu mai mare și o să fac mai frumos!

 

 

atelier copii Bucuresti

Tablou din discuri de hârtie – atelier cu copii

Vacanța de vară vine cu provocări și una dintre ele a fost să organizez un moment de neuitat pentru un grup vesel de prieteni. Cum pentru organizare am avut și libertate, dar și câteva limite, am ales în cele din urmă, dată fiind și vârsta mică a copiilor (8 ani) un tablou la alegere din proiectele propuse de Editura Casa în Figurine din cerculețe de hârtie, un volum pe care îl exploatez intens de câțiva ani.

Îmi place să aleg drumul mai dificil. Mi-ar fi fost foarte ușor, după ce am pregătit eu ramele din carton, să le perforez elementele pentru decor, să le pun ca la grădiniță în boluri și ei să le lipească. Însă nu mă interesează neapărat perfecțiunea produsului final cât vreau să ajungă încet, eventual și singuri, acolo. Așadar, care au fost obiectivele activității:

  • capacitatea de a alege și a lua o decizie. Și nu a fost deloc ușor, aflați în fața atâtor tentații – cele trei cutii cu perforatoare – să aleagă câteva pe care să le folosească. Să pui din toate sau să faci ceva mai simplu, dar mai aspectuos? Grea provocare.
  • utilizarea economică a materialelor – cum să decupezi un cerc din marginea foii, nu din mijlocul ei.
  • folosirea instrumentelor de măsură – dacă erau mai mari, mi-ar fi făcut enormă plăcere să le dau compas pentru a desena cercurile. Așa… am avut șabloane din plastic, pentru cercurile mici, iar pentru cele mai mari am predecupat eu discuri de carton.
  • menținerea organizării în spațiul de lucru – returnarea uneltelor după ce au fost folosite în zona de autoservire, pentru a fi disponibile și celorlalți.
  • urmărirea etapelor unui proiect și finalizarea acestuia.

Este primul atelier la care lucrez liber cu perforatoarele și vreau să spun că mă felicit de 1000 de ori când am decis să pun mochetă în cameră și nu gresie. Da, gresia se întreține mai ușor, accidentele de la pictură nu au urmări, însă în ritmul în care ajungeau pe jos perforatoarele, nu aș fi avut nici gresie și nici unelte după ceva timp. Plus că nu ne-am fi putut așeza cu atâta ușurință pe jos… deși cuburile din burete s-au dovedit oricum o mare atracție.

Am crezut că voi vedea prințese, castele, rachete și dinozauri, și am fost surprinsă de alegerile temelor. Față de atelierele din anii trecuți, nu am cum să nu observ o altă generație. Intervenția mea aproape că nu a existat, dacă nu mă băgam singură în seamă cu sfaturi și recomandări. După explicațiile inițiale, s-a trecut la treabă și timp de două ore s-a lucrat intens.

M-am amuzat când, observând colecția mea de obiecte realizate manual (aproape că mi-au luat interviu pentru unele dintre ele, cum se fac…), au întrebat, ca să se asigure, dacă pot lua acasă ceea ce lucrează. Normal, doar nu o să le păstrez eu, e munca lor. Cele pe care le văd ei acolo sunt realizate de mine, de copiii mei sau de elevii mei, primite cu diverse ocazii. E modul meu de a mă gândi la fiecare dintre ei atunci când trec pe lângă panourile expuse. Pentru restul, păstrez pozele ca amintire.

atelier copii Bucuresti

atelier copii - rama foto

Atelier pentru copii (mai mari)

Două zile m-a tocat Iris la cap că se apropie ziua lui F. și ele, cele două zuze invitate, vor să îi pregătească sărbătoritului ceva „altfel“, un cadou inedit. S-au vorbit, s-au sfătuit și s-au hotărât să îi ia o ramă foto în care să prindă amintiri de-ale lor din anul de neuitat petrecut online. Dar… rama foto nu putea fi una oarecare, trebuia să fie specială, modificată, să se vadă că s-a muncit din greu la ea. Una peste alta, mă trezesc cu întrebarea de baraj:

Mam, putem face la atelier rama??

Prin mintea mea s-au defilat repede toate cutiile și cutiuțele date jos de pe rafturi, deschise de nu mai știam apoi care ce conține și pe unde se află. M-am informat când e programat dezastrul  atelierul și de la școală am ținut de volan direct spre atelier, pentru a lua toate măsurile preventive necesare.

Fetele au venit cu o ramă luată din Pepco. Inițial ne-am panicat, n-am văzut demult în comerț rame cu sticlă și în niciun caz atât de subțire, căci foița a crăpat imediat. Noroc că nu ne trebuia. Apoi mi-au explicat ce vor să facă. Privind ce își doresc și ce materiale au, am intrat un pic în depozit la dulapul cu „astea sigur nu îți trebuie ție cu copiii“, luate de la Lidl pentru că mi-a plăcut cutiuța în care erau puse și m-am gândit că sigur le voi găsi un scop în viață 🙂 .

Și apoi a început „atelierul“, pe care m-am străduit să îl fac ca la carte, adică cam cum îl desfășor și cu copii care nu sunt din familie. Să plece de la mine cu ceva nou învățat. Le-am explicat, apoi le-am pus să măsoare, să pună semne. Le-am arătat ce faci cu o sulă, cum se fixează holzșurubul cu ochi, folosind o pârghie improvizată. În final, găurile le-am dat eu, ele au înșurubat cu rândul. Ața au pus-o cum au vrut ele, încântate că am verde închis, verde deschis și alb, fix cum își doreau. Clemele mele mici de lemn nu prea le-au fost pe plac, le-ar fi vrut colorate și mai mici. Proba cu fotografiile mele le-a arătat că pe cele pe care le voiau trebuie să fie mai mici, ca să încapă mai multe.

atelier copii - rama foto

Finalul

Încântate de rezultat, fetele mele au plecat ca florile la școală, aflată la doi pași. Știu că toate bunele lor intenții includeau să facă și ordine, să pună cutiile cu accesorii la loc, dar suna clopoțelul și trebuia să fiu îngăduitoare. Dar – bonus, mi-au dat voie să folosesc produsul muncii lor pe blog.

Aștept cu nerăbdare să aflu care a fost reacția la cadou, căci, trebuie să recunosc, le-a ieșit superb. Au deviat mult de la modelul pe care îl luaseră orientativ, dar în sensul bun, îmbinând firele cu mult stil.

Iar eu… m-am simțit bine să mai organizez la atelier și activități creative cu copii (15 ani tot „copii“ înseamnă), căci îmi era tare dor, asta după un an în care am dedicat spațiul activităților mai apropiate de școală, ca româna și matematica. Sper ca acesta să fie primul dintr-o serie de vară care să însuflețească spațiul creat special pentru copii.

flamingo quilling

Quilling – forme geometrice simple

Încă câteva zile și am încheiat un an școlar, cel mai „altfel“ din toate câte mi-a fost dat să trăiesc. Combinat și cu clasa pregătitoare, mi s-a părut o aventură fantastică. Organizarea activității a devenit mult mai coerentă când am pregătit totul legat de litera pe care o învățam în respectiva săptămână, îmbinat cu tema de la explorarea mediului. Astfel parcă lucrurile au căpătat alt sens, chiar și pentru copii.

Ultimele litere învățate  – Q, W, Y, ciudatele alfabetului, așa m-am obișnuit să le spun – au fost însoțite la arte și abilități de una din tehnicile mele preferate: quilling. Problema cu această tehnică este să decizi ceea ce vrei să lucrezi. E greu începutul, dar apoi, dacă îți dorești cu adevărat, poți realiza lucruri extraordinare. Am căutat mai întâi un filmuleț demonstrativ pentru formele de bază și l-am găsit destul de greu, eram în punctul de a mă lăsa păgubașă, când l-am descoperit. Explică foarte bine cum se realizează toate formele simple și tot atunci mi-a încolțit și ideea pentru temă. De regulă, primul lucru pe care îl cer la quilling sunt flori, pentru a trece de primul impas: acela în care strâng foarte tare hârtia. Dar acum… dacă tot am vorbit de formele geometrice și ne-am jucat cu ele, de ce să nu le confecționăm și din hârtie?

Mi se pare foarte potrivit și, după această perioadă online în care crearea materialelor necesare în lecție a fost marea provocare, să mai găsești și ceva bine făcut, e o gură de oxigen. Pentru începători, acul de quilling este unealta de bază. Șablonul cu cercuri de diferite mărimi se găsește la orice librărie, nu e mai mult de câțiva lei, nu e nevoie să cumpărați așa-zise seturi de quilling la suprapreț. Penseta este și nu este obligatorie, pentru începători mai puțin, eu mi-am cumpărat, dar am folosit-o rar.

Nu e cine știe ce SF să faci quilling la școală. Din experiența mea, după câteva explicații, ai cel puțin jumătate din copii care se descurcă sau se ambiționează să se descurce. Reiei explicațiile cu ceilalți, lași filmul să meargă cât timp treci pe la fiecare să îi arăți. Apoi cei care știu și fac repede elementele pot fi solicitați să îi ajute și pe ceilalți și curând lucrurile încep să meargă. Am văzut în anii trecuți că au adoptat destul de repede tehnica, au confecționat felicitări, mărțișoare, și multe din „cadourile“ pe care mi le-au făcut sunt realizate din hârtie răsucită.

Piticii de anul acesta sunt mici. Ori nu au avut încă timp, căci temele de abilități sunt lăsate, pe nedrept, ultimele, ori s-au speriat… Ac de quilling au toți, eu l-am pus pe lista de rechizite, iar curajoșii au trimis deja. Mai jos sunt primele sosite, cinci băieți și o fată care, la 7 ani, s-au descurcat minunat.

quilling forme simple

Nu știu cum s-au aliniat lucrurile, dar și luni, la Atelier, tot quilling am făcut. De data aceasta, având doar doi copii, lucrurile au stat diferit. Plus că aici, în „lumea mea“, am tot ce îmi trebuie, cărți, unelte, iar demonstrația o fac eu. Modelul a fost ales de copii, în ciuda a tot ce le-am arătat că se mai poate face. Ondulatorul de fâșii rămâne la mare cinste, încă îmi amintesc când l-am dus prima dată la grădiniță și au ondulat continuu toată ora. Au răsfoit numerele din Idei creative, cel dedicat Quillingului și cel formelor pentru copii, dar au ales tot din Twirled Paper, cartea mea preferată în domeniu, de la care am și uneltele folosite de copii de atâția ani încoace.

Sper că cele două păsări flamingo au în comun cu realitatea ceva mai mult decât culoarea, însă creațiile le aparțin în totalitate, căci nu mă amestec atunci când copilul lucrează. Au avut nevoie de explicații suplimentare la picioare, căci se îndoia aceeași bandă de hârtie pentru degete, însă, în rest, au urmat modelul. Deși cartea este în engleză, nu au avut nevoie de nicio traducere, absolut totul s-a decis vizual, iar copiii au reușit să respecte foarte bine proporțiile (în engleză le spunea direct cât de lungă să fie hârtia, cât se folosește la îndoitură etc.) Dacă tot învățăm împreună, măcar să o facem pe linie de autonomie și să încurajăm luarea de decizii și rezolvarea de probleme.

Pandemia mi-a cam stricat mie planurile, Atelierul nu poate prinde atâta viață cât mi-aș dori eu, însă m-am simțit minunat să îl văd măcar un pic așa cum mi-aș dori să fie.

quilling flamingo

proiect confectioneaza o carte

Am o temă, cu o carte…

În vacanța de toamnă recuperam lecții cu fetița unor prieteni. Printre altele, îmi spune chiar în prima zi de vacanță „Cristina, trebuie să mă ajuți cu tema asta!” Tema nu era una nici grea, nici ușoară – clasa a treia, trebuia să confecționeze o carte. Întâi am stat de vorbă cu ea, să văd dacă își învățase lecția și nu cumva striga după ajutor înainte să fi citit măcar despre ce este vorba. Știa foarte bine din ce e compusă o carte, cum se numesc toate elementele… și, în plus, știa clar despre ce trebuie să fie cartea. „Vreau să compun eu poezii despre toamnă.”

Ei bine, planul suna minunat. Așa că ne-am revăzut miercuri, să verificăm stadiul proiectului. Din păcate, planurile nu au mers, poetul a avut trac și nu a compus nimic, dar voia neapărat să fie o carte cu poezii de toamnă… așa că m-am apucat și am căutat în toată biblioteca de la atelier și i-am dat poezii de toamnă din literatura noastră. Imagini pentru stampila rola dacoAm pregătit împreună filele cărții, în stil medieval, cu o ștampilă-rolă. Ca temă – trebuia să citească toate poeziile și din fiecare să aleagă acele două strofe care i-au plăcut cel mai mult și să le transcrie. Sâmbătă a venit cu ele și ne-am ocupat, încet, de celalte elemente. Zâmbeam la entuziasmul ei – „aici la tine mă gândesc la ceva și tu ai cu ce să pui în practică!”, și la cum anticipa reacția celor de la școală, unde „n-am fost niciodată cu așa ceva”.

Ce-i drept, nu mi-a fost deloc ușor să stau de-o parte, să privesc și să dau doar sugestii de unelte. Dar altfel cum ar mai fi fost tema ei?

Undeva pe parcurs am reușit să includ totuși un pic și veșnica mea obsesie cu reciclatul, să dai lucrurilor aparent pierdute un sens nou. Și pentru că se consumase că de la botoși îi picase panglica cu ciucurei, i-am dat până la urmă o idee… dacă îi plac atât de mult, putem lega cu ei cartea. Proiectul includea și o parte de ilustrație, pentru fiecare poezie scrisă, pe pagina de stânga, să deseneze. Sâmbătă, când am finalizat împreună volumul, a rămas ca până luni, la predare, să deseneze câte ceva. Din păcate nu a mai ajuns și la etapa aceasta, din ce mi-a povestit ulterior, dar chiar și fără ilustrație proiectul ei a făcut senzație. Mai mult, faptul că până la urmă a lucrat singură a ajutat-o să povestească etapele de lucru.

proiect confectioneaza o carte

Pentru mine cea mai interesantă experiență a fost aceea că am întâlnit, după multă vreme, un copil care să citească, de plăcere, poezie. O surpriză mai mult decât plăcută! Poate că se spun multe despre generațiile actuale, poate că pentru unii copii chiar nu există speranță, dar cred că trebuie să avem mare grijă cum încurajăm și susținem pe cei deosebiți, care încă au idei, se implică și cred în ceea ce fac. De dragul lor, nu-i putem judeca la grămadă.

Atelierul Năzdrăvanilor la Bookfest - 1 iunie 2019

Anotimpuri cu cei mici – atelier la Bookfest

S-a încheiat și această ediție a târgului, cu ceva emoții pentru mine, căci am evitat cu talent la ultimele atelierele pentru copii mai mici. Sunt… prea puțin independenți și stresul este mai mare când lucrezi cu ei. În fond, trebuie ca la final să fie satisfăcuți de rezultat, nu? Iar într-un spațiu netradițional, cu mult public și vânzoleală, gălăgie și toate cele, nu e ușor. Însă la Bookfest, față de Gaudeamus, spațiul este generos și poți să te „extinzi” cât e nevoie.

Decizia temei nu a fost ușoară, căci noile apariții ale editurii Casa se plasau în sfera activităților celor mici. Așadar, cum să faci ceva potrivit? Din seria Chiț-Chiț citește, cea cu prognoza meteo merge lucrată la școală (sau grădiniță), dar trebuie timp, măcar o săptămână de observații. Eventual poate fi folosită la întâlnirile de dimineață… Cea cu sporturile implică mișcare. Îmi trecuse mie ceva prin cap, să fac rost de „recuzită” specifică și să discutăm despre fiecare, însă în zumzăiala de acolo… imposibil. Anotimpurile a fost mai darnică în idei. Pornind de la una dintre planșe, care imagina mărul trecut prin „toate anotimpurile”, m-am gândit la un pomișor care să le includă pe toate patru. Apoi a fost simplu: cercuri de carton, bețe de lemn  pentru mâner, jumătăți de pomișori printați pe culori diferite, ca să nu fie toți pe alb și să suplinesc frunzișul acolo unde este cazul (vara mai ales). În plus, am folosit perforatoarele decorative care, cu mâna pe inimă spun, salvează vieți în pregătirea activităților pentru vârstele acestea.

Am început cu o discuție despre fiecare anotimp, folosind planșe mărite din carte. Cei mai măricei știau și lunile ce revin fiecărui anotimp, ceilalți se descurcau bine cu semnele caracteristice. E mai greu când nu îi cunoști și trebuie să te adresezi unui public nou, însă face parte din surprizele plăcute ale profesiei. O decizie destul de grea a fost însă amenajarea spațiului de lucru. Era clar că discuția se va desfășura în cerc, pe perne. Dar apoi… să îi mut sau nu la mese? Știu că sunt înnebuniți să lucreze pe jos, așa că, având la îndemână doar lipici solid, am zis că nu se poate întâmpla nimic rău dacă îi las pe mochetă și așa a fost.

Am repartizat anotimpurile, am stabilit „centre” de lucru în jurul accesoriilor necesare și au trecut la treabă. Pe măsură ce terminau un anotimp, îl lipeam la locul lui pe paletă. Îmi pare rău doar că nu am mai apucat să le spun că acea floricică de „primăvară” nu întâmplător era roz și cu cinci petale, floarea de măr având tot atâtea, precum și o nuanță rozalie. A fost greu să facem merele să respecte legea lui Newton și să atârne în pom (la cât erau de mari, așa trebuia!), am avut câteva „toamne” cu pomișori golași – ca să lipească mai puține frunze, au venit cu scuza că „s-au scuturat“. Păcat că nu era planșă, că acceptam și spuneam că vreau să le văd pe jos…

La final sper că au plecat acasă cu un obiect util, cu utilizare diversă: poți vorbi despre anotimpuri, poți să îl completezi cu un cuib de păsărele – întâi cu ouă, apoi cu pui și în cele din urmă gol, poți să vorbești despre ciclul de viață la plante. Atât de multe se pot face… timp să ai și să vrei!

Am selectat mai jos câteva fotografii de la eveniment. Un scurt filmuleț puteți vedea aici, pe pagina de facebook Talente de Năzdrăvani. Ca lucruri de îmbunătățit, încă e de muncă la modul general la educația adulților care nu înțeleg că punctualitatea, în cazul activităților pentru copii, nu este negociabilă, că nu poți arunca pur și simplu un copil într-o activitate la 15 minute sau 30 după ce a început doar pentru că ți se pare interesantă și pentru că e publică, dacă nu a asistat la explicații. (E lucru valabil și la școală, când întârzie și apoi deranjează pe toată lumea, căci a aterizat și habar nu are ce să facă.) Apoi, încă avem mult de lucru până vor înțelege că limitele de vârstă stabilite pentru o activitate au o logică a lor. Poate că părea simplu, „ceva de lipit”, însă necesita răbdare și vreo 50-60 minute de muncă atentă, timp pe care preșcolarii nu îl stăpânesc, se plictisesc muuult mai repede.

Ca o concluzie, mă bucur că am putut sărbători 1 Iunie așa cum se cuvine, la joacă cu copiii!

Atelierul Năzdrăvanilor la Bookfest - 1 iunie 2019

Atelierul Năzdrăvanilor la Bookfest - 1 iunie 2019

Mulțumesc, la final, Editurii Casa cu care colaborez de atâția ani atât de frumos, pentru provocările, creative sau organizatorice, pe care mi le-a făcut în cei 10 ani de când se află pe piața românească, vârstă frumoasă pe care a sărbătorit-o cu această ocazie.

PS. Și nu în ultimul rând, mulțumesc fiicei mele, deja la vârsta la care îmi este partener în activitate, pentru tot entuziasmul cu care mă susține de fiecare dată, pasiunea cu care critică și vine cu idei și îmbunătățiri din perspectiva copilului. O notez pe cea de acum: „Data viitoare când îți vin idei de-astea (a se citi lucrat pe jos cu chestii mici de 1 cm), să iei și aspiratorul!“ Morala e de fapt să introduc în prezentarea activității și ultima etapă, cea a curățeniei la locul de lucru, cu care copiii ce sosesc la activități gratuite sau plătite nu sunt obișnuiți. Noroc că la școală încă se (mai) face.


Pentru a fi la curent cu activitățile „Talente de Năzdrăvani“ ne puteți urmări pe facebook, pe instagram sau vă puteți abona la newsletter.

atelier 1 iunie 2019

Chiț-Chiț și Anotimpurile – atelier gratuit la Bookfest

Poate vi se pare simplu, însă învățarea anotimpurilor (înțelegerea succesiunii timpului și a ciclicității acestor momente) nu este un lucru atât de ușor. La grădiniță se repetă, aproape obsesiv pentru unii părinți, fiecare „semn” în parte. Chiar am auzit că „nu se mai satură de atâta primăvară”, referitor la un cadru didactic… Ei bine, ai atâtea lucruri de învățat! Despre flori, despre gâze, despre legume, despre vreme… foarte multe schimbări! Vara doar ce e mai oropsită între fiicele bătrânului an… copiii și-o petrec acasă și nu prea îi mai bate nimeni la cap.

Primăvara aceasta – așadar, tot primăvara! – editura Casa a publicat trei noi volume în colecția Chiț-Chiț citește. Mi-a plăcut foarte mult modul ingenios în care au fost prezentate sporturile în Să facem sport!, foarte familiar copiilor, în cadrul unei activități la grădiniță. În fond, cine să-ți explice mai bine beneficiile dacă nu cineva de vârsta ta?

Cum e vremea azi?  – O întrebare deloc simplă! Mă gândesc aici la multiplele teme pe care le-am dat ce vizau o evidență a vremii pe zile. Unde te uiți? Ce prognoză să crezi? Luna trecută elevii mei descoperiseră pe telefon AccuWeather, era nebunie… să te uiți înainte, cale de trei zile, cam cum arunca zmeul buzdugaul în poveste, când plouă, când e soare… Ba în ultimul timp, când cu destule belele pe cap numai la prognoză nu m-am mai uitat, am plecat fără umbrelă: Doamna, dar n-ați văzut la vreme… au anunțat că plouă! Mno, bunica se uita în lungul drumului, spre pădure, pe cer, și știa… Eu între două autobuze n-am apucat 😀 .

Însă din toată colecția am ales ca temă pentru atelierul de 1 Iunie Anotimpurile. Tema de științe este mult mai generoasă dacă o abordezi integrat cu o activitate practică, mai ales dacă te adresezi unui segment potrivit de vârstă. Activitatea pe care o voi desfășura în cadrul Târgului de Carte Bookfest, pe 1 iunie 2019, se adresează copiilor cu vârste între 5 și 8 ani, intervalul cuprins între clasa pregătitoare și clasa a II-a. Vom construi propriul nostru „copăcel” al anotimpurilor, cu ajutorul căruia să nu mai uităm niciodată care este succesiunea lor.

atelier 1 iunie 2019

Activitatea se va desfășura în pavilionul B2 de la Romexpo, Standul Bookfest Junior (de la intrare faci stânga și mergi până în capăt) între orele 12:00-13:30.

Înscrierile cele mai rapide – prin sms, la numărul 0722-955-103: menționați numele și vârsta copilului. Dacă vă este mai comod, puteți folosi și comentariile la acest articol. Avem disponibile 12 locuri, iar rezervarea este confirmată printr-un mesaj de răspuns la cel trimis pentru înscriere.

La ora începerii atelierului toate rezervările sunt anulate și locurile sunt disponibile pentru solicitanții aflați în târg.

Vă așteptăm!

Arta harjonelii. Exercitii amuzante de practicat cu copii Lawrence J. Cohen

Arta hârjonelii și o întâlnire cu Lawrence Cohen

De câte ori sosește un curier neanunțat, copiii sunt cei care pipăie atent pachetul. La sfârșitul toamnei mi-au adus, oarecum cu dezamăgire, unui mititel. E o carte, sigur e pentru tine! Sosise volumul apărut la Editura Trei, Arta hârjonelii. Am recunoscut repede autorul Rețetelor de jocuri, al doilea îmi era necunoscut. Însă nu aceasta era adevărata surpriză, ci o invitație la evenimentul din 16 martie 2019, organizat de Parenting Academy: Puterea miraculoasă a jocului. În cadrul evenimentului, timpul va fi acordat părintelui, pentru întrebări, dar și multe exerciții prin care părinții să vadă ce înseamnă cu adevărat să te simți în siguranță și conectat.

Fotografia postata de Parenting Academy.

Am așteptat să termin cartea. O seară liniștită de vacanță, câteva ore în care m-am rupt de altele au fost suficiente pentru a parcurge volumul. Am evoluat încet de la „iar ne învață unii cum să ne jucăm” până la „ce bine că ne mai aduc aminte unii să ne jucăm”. Pe parcursul lecturii parcă îmi auzeam câțiva dintre profesorii din facultate, care ne repetau la infinit să nu uităm că jocul este activitatea de bază a copilului (la grădiniță mai ales, dar și la școală), să facem totul așa cum îi place lui să abordeze lumea, prin joc. Tare greu… uneori îi vezi „mari”, parcă nu mai sunt de „joacă”, e nevoie doar să sune clopoțelul, să vezi zbenguiala nebună din pauze ca să-ți dai seama cât de grav ai greșit.

Arta harjonelii. Exercitii amuzante de practicat cu copii Lawrence J. Cohen

Arta hârjonelii. Exerciții amuzante de practicat cu copii, Lawrence J. Cohen

Când am răsfoit prima dată cartea și am văzut explicațiile, cu desene, mi-am spus că trebuie să fii de-a dreptul tâmpit și retardat să ai nevoie de așa ceva ca să te joci cu copilul tău. Apoi am revenit. Cei doi sunt americani, probabil că la ei lucrurile stau un pic altfel. Noi suntem încă pe plaiul mioritic unde încă se mai citește Creangă, cu prima lui lecție de hârjoneală, sfat neprețuit de parenting. Cred că vă amintiți ce făcea cu copiii bietul tată sosit obosit acasă. Când am citit prima dată fragmentul respectiv eram mică (dar nu chiar atât de mică!), m-am dus la tata și i-am cerut să-mi facă la fel. Sărmanul… depășisem cu mult vârsta zburatului în grindă! Însă apoi, când i-au sosit nepoții, l-am văzut deseori punându-se la mintea lor, tăvălindu-se, sărind în pat, jucându-se ascunsa. Nu-mi aminteam să le fi făcut cu mine, însă le retrăiam printre hohotele lor de râs ca și cum ar fi fost ale mele.

Ca să rămân la Amintirile lui Creangă,  învățam prin comentarii că este prezentată „copilăria copilului universal”. Expresii pretențioase, pe care noi, ca elevi, le rețineam ca atare, să dea bine. Ei bine, să vedeți ce ding-ding auziți în momentul în care recunoașteți, prezentate dincolo de ocean, aceleași jocuri pe care le jucați în urmă cu niște zeci de ani! Sigur părinții noștri n-au făcut psihologie și n-au învățat la școală cum să se joace cu noi. Jocurile au și alte nume, pe care nu cred că m-am gândit vreodată să le folosesc. Întotdeauna le arătam ce voiam și știau exact ce cer, în funcție de poziția de început. „Tornada roșie”, de exemplu, era preferata mea și a fratelui meu. Unchiul meu și doi veri mai mari erau tovarășii de execuție. Mama rămânea publicul ăla isteric care urla din primul moment că o să ne dea cu capul de podea, asta dacă nu ne rupe vreo încheietură sau scoate vreun umăr din țâțâni. Am mai identificat parțial unele, cum ar fi cele de zbor, doar că eu și fratele meu zburam singuri, de pe șifonier în pat. Arcurile rupte au fost o pierdere minoră pentru câștigurile fantastice dobândite la categoria echilibru, coordonare și dezvoltarea aparatului vestibular. Mama nu e nici acum de acord.

Revenind în prezent, am răsfoit cartea și împreună cu Iris. M-am bucurat să văd că nu am ieșit chiar prost la evaluare, exceptând un capitol: mami, nu ne-am dat cu salteaua pe scări! Pfff… ne dăm, copile, dar ai văzut tu să avem un palat cu asemenea pârtie? Nu se pun cele de la parcurile de jocuri, nu se pune sania, nu nene, trebuie să fie saltea pe scări! I-am zis să își ia ea, pentru copiii ei, casă cu asemenea scară și eu, ca bunică, asta o să fac toată ziua. Sper să mă țină inima la vârsta aceea!

Însă esența cărții nu sunt jocurile descrise, ci accentul pus pe nevoia de joc a copilului. Este punctul în care cartea atrage foarte mult atenția asupra a ceea ce se întâmplă în societatea românească urbană. Nu mă hazardez să mă refer la restul țării, însă cel puțin în București lucrurile au luat-o razna rău de tot. Parcă e un păcat fundamental să lași copilul să se joace. Du-l la țâșpe cursuri, să se dezvolte armonios, să își pună în valoare IQ-ul, să aibă rezultate maxime la teste, dar ferească sfântul să-l lași să se joace un minut de capul lui. Cum „să piardă” timpul astfel? Inteligența emoțională, capacitatea de adaptare socială, acestea se dezvoltă prin joc, prin hârjoneală cu ceilalți sau cu adulții, dar să fie acea hârjoneală sinceră, din suflet, nu cu ochii pe ceas sau în telefon.

Am încercat să-mi aduc aminte unde am auzit prima dată cuvântul „hârjoni”. Era discul de vinil de la Electrocord, Fram, ursul polar. Am fost un copil dependent de tehnică, îmi petreceam zilele ascultând poveștile (copiate pe casetă) la infinit pe micuțul casetofon primit cadou de la unchiul meu. Asta până când a apărut fratele meu… și hârjoneala, la propriu, a luat amploare.

Dacă aveți nevoie să vă faceți curaj sau să reactualizați idei de demult, parcurgeți volumul Arta hârjonelii. Este disponibil la editura Trei sau la Libris, Cărtureștilibrărie.netelefant, eMag, Diverta, Cartepedia, BookCity.

Fragmentele care mi s-au părut interesante în timpul lecturii le-am adăugat pe instagram, aici.

Atelier la Gaudeamus 2018

Origami – atelier la Gaudeamus

Ziua de joi nu m-a dezamăgit deloc, s-a arătat în toată splendoarea ei așa cum o proiectasem: lungă și obositoare. Am aterizat la Gaudeamus direct de la școală, cu cheful cam pe la jumătate de a umbla prin târg. Mai mult teleghidată, mi-am notat câteva noutăți, am luat câteva cadouri și… cam atât. Așteptam atelierul și aveam emoții, căci toate sms-urile curgeau cu „e trafic”, „sunt în blocaj la…”, „ajungem, dar întârziem puțin”.

Anul acesta spațiul atelierelor a fost un pic altfel, am preferat o altă formulă decât lucrul în grupe de 4. În final am constatat că mi-a fost și mie mai ușor, căci e prima dată când reușesc să stau jos! Am avut emoții cu origami, îmi este foarte greu să ascund atunci când ceva nu-mi place, iar copiii au parcă un senzor special pentru a detecta asta. Însă am reușit să găsesc în aceste proiecte acele „motive” care să mă ajute. Umorul rezolvă de cele mai multe ori problemele dificile… Le-am povestit ce vom face, cum am încurcat proiectele, cum bradul pe care mi-l doream era de fapt cactus… Chiar dacă scrie că e cactus… și eu o să-i spun brad! Oricum ar fi, l-au făcut, l-au împodobit cu fulgi și l-au luat acasă.

Și, chiar dacă elementele se realizau toate la fel, faptul că dimensiunea pătratelor utilizate descreștea până la 3cm a ridicat destule probleme. Cele mai mici cu greu s-au lăsat înduplecate, dar în final, iată ce-a ieșit.

Atelier la Gaudeamus 2018

Atelierul acesta a mai avut ceva special. Pentru prima dată echipa Năzdrăvanilor, cea pe care o proiectam cam acum 9 ani cu Iris și Andrei, a funcționat aproape perfect. Eu în rol de „capul răutăților”, Iris ca spiridușul de servici, ocupându-se direct de cel mai mic participant la atelier (Alex, 6 ani), iar Andrei de partea tehnică, pozele.

Cu această ocazie le mulțumesc celor care au venit să ne cunoaștem sau să ne revedem, ori chiar să ne petrecem timpul altfel decât o facem 4 ore pe zi, 5 zile pe săptămână. Mulțumiri speciale și Editurii Casa, care ne provoacă de fiecare dată cu noi numere ale colecției Idei Creative, cum a fost și acesta, Lalele și flori origami.

atelier origami

Atelier de origami gratuit la Târgul de carte Gaudeamus

atelier origami

Undeva la începutul toamnei, când frunzele abia începeau să pălească, am primit propunerea de la Editura Casa pentru organizarea atelierului de la Gaudeamus. Am primit cartea electronic, pe telefon. Eram la cursuri și am răsfoit repede. Cel mai mult mi-a plăcut coronița pe care deja am realizat-o , însă la noi piața de art&craft e slăbuță la chestii mai profunde și hârtie origami cu două fețe colorate diferit e încă ceva străin. Nu pot să descriu convorbirile telefonice cu câteva magazine de profil când am explicat ce caut…

Așa că am renunțat la proiect și am ales unul pe care îl puteam realiza. Când am răsfoit cartea, am procedat în stilul meu. M-am uitat la poze. Am destulă experiență să pot intui etapele și gradul de dificultate doar analizând imaginea și am hotărât: facem bradul! Brad a rămas, am comandat hârtie colorată (hârtie glasată, top de o singură culoare – nu există), a sosit coletul ambalat impecabil, m-am apucat de tăiat… Câteva dintre dimensiunile pătrățelelor necesare le știam pe dinafară, de când testasem proiectul. Însă restul nu. Rog copilul să deschidă cartea și să mi le spună. Caută la brad! Caută, nu găsește. Îl pun să mai caute o dată. Tot nu găsește. Îl pun să ruleze încep paginile, îi spun stop… Și se enervează (pe drept): Care brad?? Ăsta e un cactus!

A fost momentul în care am început să râd… e ca la planșele acelea despre percepție, depinde unde focalizezi ca să vezi un anumit lucru. Eu am căutat proiecte de iarnă și am văzut brad. Deși am citit instrucțiunile, titlul nu l-am văzut. Tot brad era.

Așa că joi, de la ora 18 vă aștept la Gaudeamus să construim un cacto-brăduț la ghiveci și să dăm startul pregătirilor de sărbători. Aș fi vrut să ne vedem sâmbăta, ca de obicei, însă anul acesta târgul s-a suprapus cu unul dintre cele două cele mai importante evenimente din viața mea, așa că nu s-a putut altfel.

Înscrierile cele mai rapide – prin sms, la 0722-955-103, menționați doar numele și vârsta copilului.