Soare, călduţ afară, în ciuda munţilor de zăpadă pe care îi întâlneşti la tot pasul prin Bucureşti. O zi ce nu a contrastat deloc cu şnuruleţele de mărţişor pe care le-am pregătit astăzi.
În cadrul celei de-a opta ediţii a Atelierului Năzdrăvanilor ne-am jucat, din nou, cu plastilină uşoară Daco Art. Am pregătit împreună cu copiii un mărţişor deosebit, folosind ghivece mici de ceramică, scobitori şi plastilină uşoară. Am adăugat mărgele şi paiete, pentru decor. După ce au fost gata mărţişoarele, am trecut la tabloul de primăvară, cu flori viu colorate, realizate tot din plastilină uşoară, pe suport de lemn.
Copiii s-au descurcat minunat, dovadă fiind şi micile lor creaţii.
Greu de spus care sunt cele mai frumoase, însă, ca niciodată, am avut în câştigător detaşat, lucrarea Mariei primind puncte de la toţi participanţii.
Premiile copiilor au fost oferite de magazinul online DacoMag.ro: o ramă foto din spumă şi ştampile cu ursuleţi. Pe lângă acestea, nu m-am putut abţine să nu le strecor în pachet câteva ingrediente pentru mărţişoare: buburuze, insecte autoadezive, ochişori mobili, chiar şi o rama foto din ipsos, gata pentru a fi pictată. Sper să continue activitatea acasă şi să întâmpine primăvara cum se cuvine.
Mulţumim magazinului DacoArt pentru premiile oferite, şi Grădiniţei After-School "Cuibuşorul Zânelor" pentru atmosfera caldă şi primitoare cu care ne-a obişnuit în noua locaţie.
Ediţiile precedente: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7.
- Un plasture pentru suflet - 15 martie 2025
- Aritmetică pentru pici – adunarea și scăderea (0-20) cu trecere peste ordin - 9 martie 2025
- Felicitare de 8 Martie – origami - 2 martie 2025
a fost foarte frumos
atmosfera relaxata si copiii au lucrat ceva nou 🙂
s-au distrat mult 🙂
Multumim pentru invitatie,Dariuca noastra s-a simtit magic:))
A avut un singur regret:ca nu a primit nicio bulinutza rosie la votul final.Primul ei gind la trezirea in aceasta dimineata a fost:dar oare chiar am facut cea mai urita lucrare?:))
Multumim inca odata si asteptam o noua invitatie!
Felicitari Cristina tie si intregului „staff” Hornoiu!
Dariuca sa nu fie suparata, bulinutele rosii erau doar pentru departajare in caz de egalitate la puncte. Conta cate autocolante reusea sa stranga.
Sa incerce jocurile saptamanale, se antreneaza un pic la sistemul de puncte, si o sa fie ok. http://talentedenazdravani.eu/concurs40-2.htm
Urmatorul atelier va fi in martie, probabil a doua jumatate, iar premiile copiilor vor fi acordate de Editura Casa, carti din colectia „Idei Creative”.
Revin cu detalii imediat ce sunt gata toate materialele si rezervarile.
Sper ca ati primit si pozele pe mail, daca nu, dati un semn.
Felicitari tuturor, martisoarele sunt superbe. Bravo copii.
Foarte frumoase!!!! Felicitari!!!
Felicitari!Incantatoare martisoarele.
Pingback: “Tablouri” facute de Daria « pitici dar voinici
Pingback: Rame foto din spuma « pitici dar voinici