Asistent la simulare, o experiență interesantă

După două zile petrecute la simulare, în care am încercat să fiu cât pot eu de zen, pe motiv că oricum nu poți opri tăvălugul pornit la vale, nu pot să nu trag câteva concluzii. Să rămână aici, ca istorie trăită, sper eu pentru un viitor mai luminos al școlii românești. Cu toate că nu aș paria nici 10 bani pe această șansă de mai bine, nu înseamnă că lucrurile nu se pot schimba și fără gândurile mele pozitive.

Întâi de toate, deși nu mi-am găsit puncte comune cu viziunea mai-marilor noștri, n-am cum să nu recunosc că introducerea noului sistem de scanare a lucrărilor este în beneficiul copiilor. Până la urmă, așa s-a construit România Modernă, cu legi pentru cei mai mulți, dar din care cu siguranță profitau mai ales unii, în speță cei care veneau cu ideea.

De ce e corectarea online în avantajul copiilor?

Prea s-a ajuns în ultimul timp la diferențe enorme la contestații între notele obținute de la cele două runde de evaluare. Tradiția rezolvării „românești“ a corecturii, a echipelor în care unul muncește cât doi și reglează din pix diferențele, trebuia să aibă un sfârșit.

Îmi doresc enorm, mai ales din solidaritate cu copiii, ca sistemul să funcționeze și să vedem vara aceasta că de la 5 nu poți ajunge la 10. Faptul că o lucrare va fi corectată în mod real de doi profesori care nu se vor putea consulta unul cu celălalt, apoi, dacă diferența de notare este prea mare, de alți doi, nu are cum să nu fie în favoarea elevului.

Știu însă ce deranjează. Platforma va genera, automat, un „răboj“ al performanței, se va ști exact câte lucrări ai corectat și câte din acestea au intrat la recorectură, adică nu ți-ai făcut cum trebuie treaba prima dată.

Dar, ca de obicei, la noi și ideile bune se implementează rău.

Statul român este campion la „ieftin și prost“. Orice om cu un buget și toate țiglele pe casă nu își ia, pe termen lung, ceva ieftin. Dacă vrei să te țină 50 de ani, cântărești bine și dai cât merită. Ca exemplu, sistemul informatic cu cardul de sănătate. Care nu e o idee rea, doar că merge ca naiba.

Ministerul responsabil cu instrucțiunea publică nu face excepție, platformele de mediatizare a rezultatelor obținute la examenele naționale sunt de ani buni arătate cu degetul. De când cu codurile personale pentru respectarea GDPR, măcar poți și tu să îți vezi rezultatul la ora afișării, nu mai crapă platforma. Măcar atât!

Așa că în momentul în care am auzit că vom avea de lucrat cu o nouă platformă a ministerului m-a luat cu dureri de cap. Cu un calcul simplu și cu tot optimismul posibil, am estimat ca n-am nicio șansă de-a pleca mai devreme de 12:30 din sală, dacă examenul se termină la 11:00.

Fix la 12:35 am încheiat, în prima zi, în condițiile în care chiar am avut noroc, am finalizat printre primii. Ziua a arătat exact bubele platformei. La unele lucrări am încercat upload-ul și de cinci ori până când, după un lung timp de așteptare, apărea mesajul salvator.

Marți lucrurile s-au schimbat. De necrezut, în 40 de minute scanasem și încărcasem 16 lucrări, dar asta în condițiile în care mă mișc cu grație deosebită în preajma unei tastaturi și nu stau în niciun caz să caut literele. Iar lucrările chiar s-au încărcat în platformă imediat.

Dacă a fost un miracol sau noroc chior, n-am idee, sau poate au ieșit mulți copii înainte de ora 11:00 din sală și deja se încărcaseră bună parte din lucrări, nu mai era atât de aglomerat când am început noi.

Cum e când simți responsabilitatea

În actuala formă, ca asistent la sală simți că responsabilitatea apasă pe umerii tăi. Până la urmă, din mâna copilului, lucrarea a trecut la tine, modul în care ai scanat contează și tot de tine ține să fii sigur că ai încărcat lucrarea corectă la copilul potrivit. Te uiți de cinci ori, citești numele și tot ai impresia că nu ai fost suficient de atent.

La prima impresie, îmi era teamă ca acea ușoară curbură a paginii – oricât le-ai presa, nu se îndreaptă – să nu afecteze scanarea, dar nu, se vede bine. O altă problemă pe care, cu puțin noroc, am reușit s-o remediez, e a umbrelor proiectate de la fereastră. La 10:30 aveam pe planșa de scanare câteva rămurele și raze de soare, chiar că mă gândeam că o să am imagini ciudate.

Însă fericire mare, după 11:00 s-a mutat umbra zidului cum trebuie și n-am avut probleme.

O altă dilemă rezolvată cu „scanezi din nou“ a fost că, în loc de pagină neagră la început și sfârșit – doar scana negru în lateralul lucrării – era că îmi făcea pagină albă când genera pdf-ul. Prima dată am crezut că e o eroare în preview, dar nu, și la export tot albă era. Așa că, preventiv, eram cu ochii pe miniaturi și cum nu era ce trebuie, refăceam pe loc.

În rest, numai fericire, aceleași 100 de hârtii de semnat și stres pentru copii, care trebuie să stea până li se încarcă lucrarea în platformă.

Cu ce-am rămas

Cu o dorință pe listă. Vreau și eu scanner vertical. Primul lucru după ce am văzut cum merge a fost să-l caut. Preț de listă – peste 2000 lei, deci nici gând de primă didactică suficientă (oricum anul ăsta cheltuită pe cărți). Însă poate apare vreo ofertă, căci în platforma publică de achiziții am văzut că unele școli l-au achiziționat și mai ieftin.

Tot pe-acolo m-a luat cu dureri de cap câți bani sunt băgați și cine a avut norocul ca să aibă pe stoc sute de aparate, așa, fix modelul cerut de minister, la momentul potrivit.

Revenind, la ce-mi trebuie? Întâi de toate, ar fi foarte simplu de luat la bibliotecă și de folosit, pentru că acolo mă cam chinui cu telefonul, iar pozele nu sunt mereu foarte clare.

Dar mai e și prețul pe care îl are liniștea mea. De două generații nu returnez elevilor evaluările scrise, ci le încarc, scanate, în dosare personale în care au acces cu adresa de mail. Nu îmi ia foarte mult timp să le creez, denumesc, partajez cu părinții acestuia, iar după ce le corectez, fotografiate sau scanate, le urc să le poată vedea.

Timpul e și el prețios, însă e prețul pe care îl accept ca să scap de „Ați adus lucrările? Cine a uitat? Cum adică n-o mai găsești? Dar cum s-a rupt?“ Nu știu cum se face, dar tocmai lucrările pe care aș fi vrut să le am semnate în dosar, tocmai acelea nu se întorceau la mine.

În plus, când am văzut că și la clasele primare necinstea se face simțită, completează după corectare ce nu au scris sau șterg și corectează, apoi fac pe nevinovații, mi-am dat seama că e singura soluție.

Însă nu m-ar deranja deloc să fac puțin mai repede lucrurile acestea.

Bonus, scannerul are și opțiune video, așadar și pentru demonstrațiile mele filmate ar fi instalația gata fixată, n-ar mai trebui să mă chinui cu trepiede și lumini, cum fac de obicei.

Și… cum e deja februarie, mai sunt doar 10 luni până la Crăciun, o să mă străduiesc să fiu cuminte ca să îmi aducă Moșul ce-o să-i cer.