365 de jocuri educative Editura Paralela 45

365 de jocuri educative – editura Paralela 45

Cel mai greu de gestionat la clasele primare mici consider că este timpul „mort” în care unii copii au terminat deja sarcina de lucru. Sarcinile de regulă se propun la un nivel pe care majoritatea să îl satisfacă. Numai că întotdeauna există câțiva care vor termina mai repede. Uneori poți pregăti o sarcină suplimentară de dificultate mai mare, însă alteori te iau prin surprindere. Faptul că termină mai repede nu dovedește neapărat un IQ ridicat, ci poate fi dovada faptului că s-a lucrat și acasă cu acel copil, e obișnuit să se concentreze în sarcină și să finalizeze cerințele. Mai contează și vârsta, unii copilăresc excesiv cu un an peste vârsta clasei sau, de ce nu, chiar cu doi. În felul acesta, ajung la clasa pregătitoare mult mai „pregătiți” pentru un efort intelectual susținut și rezolvă sarcinile cât ai zice pește. Dacă mai știu și să citească, lucrează înainte și nu mai așteaptă nici explicațiile tale.

Pentru acești copii, pe care nu îi poți lăsa să viseze la stele, sunt foarte utile materialele de lucru individual de tipul revistelor cu jocuri. Andrei a fost mare fan al acestor cărți în copilărie și își făcea oricând de lucru cu ele prin casă ori la drumuri mai lungi, chiar dacă la început îi citeam cerințele, apoi „ghicea” după aspectul jocului ce e de făcut.

365 de jocuri educative Editura Paralela 45

Am trecut pe lista de rechizite din acest an la clasa pregătitoare o carte cu jocuri, pe care aș vrea să o aibă fiecare în bancă și, la nevoie, să o scoată să lucreze ceva în plus. În această categorie se încadrează și cele două pe care le-am răsfoit de la Editura Paralela 45, 365 de jocuri educative pentru băieței/pentru fetițe se potrivesc de minune cu această dorință a mea, chiar dacă sunt recomandate 4+, nu sunt atât de ușoare. Sunt exerciții de logică, trasare pe contur, unire de puncte. Cu cele din urmă am eu un plan special, mi-aș dori să îi învăț încă de pe-acum să folosească rigla pentru a trasa o linie dreaptă, nu aș vrea să ajung în clasa a IV-a și încă să lucrez la asta!

Nu am fost niciodată de acord cu diferențierea de gen, dar aceasta începe în societatea noastră de la naștere… ești privit chiar ciudat dacă îi iei copilului hăinuțe galbene și verzi, nu își dă lumea seama „ce e”. Apoi, cel puțin în copilărie, nu trebuie încurajați să se joace numai cu păpuși sau numai cu mașinuțe și ca să ne întrebăm de ce fetițele pot face lucruri migăloase și băieții nu. Cele două volume sunt însă pe această linie, în cea pentru băieți predomină mașini, dinozauri, iar cea pentru fetițe este mai roz, mai cu unicorni și fluturași. Prietena mea îmi spunea că ei îi place cea de fetițe, mie cea de băieței, parcă nu te paște diabetul după ea. Depinde de gusturi! După mine le puteți lua pe amândouă, așa vă asigurați dezvoltarea ambelor emisfere cerebrale ale copilului, nu riscați să se îndrepte prea tare într-o direcție!

Un lucru e de subliniat la aceste volume: calitatea hârtiei. E drept că se reflectă în preț, însă sunt 192 de pagini cu o hârtie groasă, care susține perfect culorile tiparului de foarte bună calitate (nu se imprimă desenul de pe o parte și pe cealaltă) și pe care se poate lucra liniștit chiar și mai apăsat, copilul nu va rupe foaia (decât dacă își propune acest lucru).

Volumele sunt disponibile în librăria Editurii Paralela 45 unde puteți răsfoi volumul pentru băieți și pentru fete, dar și la libris, eMag. librarie.net, cărturești, elefant.

bingo 3x3 fructe legume

Joc BINGO cu fructe și legume

Dacă tot am descoperit aplicațiile de fabricat jocuri de bingo pentru elevi (dezvoltă atenția, memoria vizuală, viteza de reacție, percepția), m-a apucat entuziasmul și am zis să mă gândesc cum să fac unele care să acopere totuși zone specifice, cum ar fi fructele și legumele. Simplu de făcut o listă, dar ce te faci când ai nevoie de poze, nu de cuvinte, căci copiii sunt prea mici și nu știu să citească? Au urmat niște ore bune de muncă, dar la final am avut un rezultat satisfăcător. E drept că mi-aș fi dorit să mă rezum la fructe și legume cu specific românesc, dar până la urmă am fost nevoită să introduc și altele, fie pentru că nu găseam imagini cu ce îmi doream eu, fie pentru că nu îmi ajungeau variantele. Am făcut rabat și la tomate, pe care le-am introdus la legume, dar și porumbul, și el tot pe această listă comestibilă.

De ce am ținut cont când am compus jocurile:

  • variantele posibile să nu fie foarte multe peste numărul de căsuțe al cartonașului. Dacă aveam 16 casete, 20 și ceva de posibilități sunt suficiente. Până la urmă nu este un joc de amuzament, este un joc didactic, mă interesează să verific cât mai multe dintre variante, nu neapărat să câștige cineva.
  • careul să nu iasă prea mare. Cu cât sunt mai multe, cu atât jocul durează mai mult. Nu ai la dispoziție chiar așa mult timp într-o oră și, chiar dacă am vrea s-o ținem numai într-o joacă, nu e mereu posibil.

Am confecționat 30 de cartonașe, număr pe care îl consider suficient. Cum îmi propun să joc:

  • Varianta „strigării“ – eu am cartonașul cu toate variantele, le strig la întâmplare și le tai în același timp, ca să nu le strig de două ori. Copiii au la dispoziție un anumit timp să verifice dacă au respectivul fruct/legumă și să încercuiască sau taie pe fila de lucru. Primul copil care marchează toate imaginile de pe cartonaș strigă bingo și câștigă.
  • Varianta „extragerii“. Ideea mi-a dat-o Iris când i-am explicat ce pregătesc pentru copii. M-a întrebat dacă cumva am în intenție să-mi cumpăr și bol cu bile ca la loto, ca să extrag numere. Cred că ar fi mult mai amuzat pentru copii ca într-un bol să pun toate variantele decupate și să le extrag pe rând. Eventual pot pune, pe rând, câte un copil să extragă și să spună ce e pe cartonaș. În fond, ori că le bifează, ori că le privește și le numește, scopul meu de recunoaștere este realizat.
    Neapărat să nu uitați că e un joc, are nevoie de puțin teatru, suspans, amuzament…

După primul bingo însă nu e musai să te oprești. Cine spune că nu poți avea primul bingo, al doilea bingo, și tot așa, până își bifează toată lumea cartonașele? Fișierul este refolosibil dacă schimbi mereu ordinea de extragere, jocul se poate relua până se consideră realizată însușirea noțiunilor folosite, scurtând de fiecare dată timpul disponibil pentru recunoaștere. Dacă aveți mai puțini copii – până în 15, le puteți da două cartonașe, mărind corespunzător timpul necesar. Un alt sfat ar fi acela să verificați înainte cu copiii dacă recunosc toate imaginile pe cardul cititorului. E vreuna la care realizarea grafică nu le „spune“ nimic? Sunt și câteva mai exotice pe care e posibil să nu le recunoască.

Deși am pregătit jocul pentru mine (clasa pregătitoare), se poate juca și la grădiniță. Este musai însă printarea color a fișelor, ceea ce devine destul de costisitor dacă nu aveți propria imprimantă color.

Planșele pentru jocul cu fructe și cel cu legume sunt A4 și conțin câte două cartonașe, se taie pe jumătate (sau se distribuie câte două, dacă este cazul). Materialul este disponibil celor care în ultimele patru luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. După data publicării articolului este disponibil doar celor care realizează o donație și specifică printr-un comentariu la acest articol că doresc acest material.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

Taramul povestilor Chris Colfer Nemi

Tărâmul poveștilor, de Chris Colfer – editura Nemi

Vara aceasta am făcut, ca de obicei, bagajul pentru concediu și am rezervat un spațiu frumușel cărților pentru care, din diverse motive foarte întemeiate, nu am găsit timp. Un titlu pe care l-am amânat mult timp, dar care îmi fusese recomandat cu încredere este Tărâmul poveștilor, cu cele două volume ale sale: Vraja dorințelor și Întoarcerea Fermecătoarei. Păreau impresionante la grosime, dar din fericire sunt pregătite pentru cititori mici și le-am parcurs destul de repede.

Taramul povestilor Chris Colfer Nemi

Poveștile sunt minunate și recomandarea era sinceră. Chiar merită citite, însă sunt curioasă cum le percep copiii din ziua de azi. În ciclul primar epuizasem deja tot ce se putea la capitolul basme atât în biblioteca proprie cât și în cea a școlii. Basme românești și universale, de pe diverse continente, toate la rând. (Dacă stau să mă gândesc, cele chinezești aveau un farmec aparte.) Apoi au apărut și pe la noi lung-metrajele Disney și farmecul poveștilor s-a simplificat. Când s-au născut copiii am început să colecționez cărțile ilustrate și am fost foarte dezamăgită să văd în ce hal fusese maltratat basmul clasic, ca să dea bine la public – cum s-a întâmplat cu Micuța Sirenă.

Cărțile lui Chris Colfer le lansează copiilor o provocare la înălțime: povestea de după poveste, lumea poveștilor, cam cum am văzut-o noi în Arabella, doar că un pic mai modernă. Ca să înțelegi relația actuală dintre personaje trebuie să fii la curent cu cv-ul lor anterior, iar cunoștințele acumulate doar din filme nu prea sunt de ajutor.

I-am însoțit așadar pe cei doi frați gemeni cu mare plăcere în aventurile lor în cele două lumi și am realizat, pe când mă lăsam mai bine cuprinsă de vraja poveștii că am o senzație de deja-vu. Acum un an tocmai am lichidat cu Iris pe netflix Once Upon a Time, serial care pornește aproape de la aceeași idee a lumilor paralele, unele magice, ale poveștilor, altele normale, ca a noastră. Nu știu dacă există vreo legătură între film și carte sau e pur și simplu o coincidență, căci serialul a fost lansat în toamna 2011, iar cartea aproape în același timp. Pentru copii însă povestea scrisă e mult mai atrăgătoare, nefiind foarte multe fire narative și având protagoniști de 12-13 ani: se simt mai apropiați de acțiune.

Deși volumul al doilea se încheie tranșând legătura dintre cele două lumi, faptul că există în lucru traducerile celorlalte două volume din serie, A Grimm Warning și Beyond the Kingdoms îmi dă un pic de speranță că aventura continuă, iar eu abia aștept următoarele volume! Ce e însă mult mai plăcut decât la alte serii e că povestea nu rămâne în coadă de pește la final, este coerentă, astfel încât nu simți o nevoie nebună să afli ce se întâmplă, soluție cu care sunt întru totul de acord.

Volumele sunt disponibile la Editura Nemi sau în alte librării, precum libris, eMag, elefant, cărturești, diverta, cel.ro, humanitas.

regulile grupei afis

Regulile clasei – afiș

E simplu să rezolvi problema listei de reguli când copiii știu să scrie și să citească. În anii anteriori, prima lecție de educație civică era dedicată acestora. Le negociam împreună cu ei, le scriam pe caiet, apoi scanam pagina dintr-un caiet mai ordonat, o măream și o prindeam pe perete.

Acum, cu cei mici, e un pic mai dificil până învață să citească. Chiar dacă eu sunt cea care are până la urmă ultimul cuvânt de spus în privința regulilor clasei, nu vreau să sar peste „aparența” democrație în care ei sunt cei care inițiază proiectul. Sunt convinsă că e mult mai ușor să respecți o regulă pe care tu ai dedus-o, pe baza experienței proprii și știi că e necesară.

Prima variantă e să cauți pe net imagini. Se găsesc o mulțime, timp și nervi să ai să le sortezi. Dar parcă nu aș vrea să le printez să le pun pe perete, aș vrea să muncească și ei.

Așa a apărut ideea să îi las pe ei să le „deseneze”. Încă nu am renunțat de tot la ea, aș vrea măcar să încerc să văd ce iese, chiar dacă trebuie să scriu eu descrierile dedesubt, ca să nu uit ce reprezintă. Oricum ar fi, cât de rău poate să iasă? Stabilim regulile, cine ce desenează și evaluăm rezultatul.

A doua idee a fost să caut regulile ca planșe de colorat, să lucreze în perechi și să le aducă la o formă vizuală decentă. M-am apucat să scotocesc pe net. Am găsit, nu pot să spun că nu, dar nu toate variantele. Dar mai au o problemă: nu e același stil de ilustrație. Am eu un pitic cu ordinea și armonia și mă termină dacă e sorcovă de stiluri. Încă mă gândesc dacă le fac pe comandă și plătesc ilustrația, căci nu e chiar ieftin să cumperi vreo zece planșe complicate.

A treia idee am scos-o de la naftalină. Când era Iris la grădiniță și doamna ei se agita cu materialele prin clasă, am ajutat-o cu unele dintre ele. Atunci am realizat împreună afișul pentru regulile grupei folosind fotografii cu copiii. Într-o după-amiază, cu cei care rămâneau până târziu după ora 5, ne-am apucat să face puțină regie și să ilustrăm regulile pe care voiam să le urmeze. Ulterior știu că protagoniștii erau în delir, ceilalți puțin geloși în timp ce li se explica frumos fiecare imagine.

regulile grupei afis

Aproape că îmi doresc să fac același lucru cu copiii mei, dar cumva să apară toți, să avem regulile acceptate astfel de întreaga clasă, să-i implic cât se poate de mult în regizarea scenelor și să avem un tablou original, util poate în toți cei cinci ani care urmează.

Oricum ar fi, rubrica aceasta rămâne o provocare a începutului de an! Voi cum ați rezolvat-o?

500 de adevăruri uimitoare și amuzante – editura Paralela 45

500 de adevăruri uimitoare și amuzante – editura Paralela 45

Întotdeauna când ajungeam, copil fiind, la rubricile de forma „Știați că…“ aveam impresia că era ceva ce musai ar fi trebuit să știi, ba chiar ți se atrăgea atenția că ai ratat la momentul potrivit acea informație. Ulterior, când m-am obișnuit cu ele, le vedeam drept curiozități, ceva ce face mai interesant tot efortul acesta de devenire pe parcursul anilor de școală. Apoi au adus altceva… sentimentul acela că suntem una din prea multele viețuitoare ale acestei planete, poate unice în felul nostru, dar nici pe departe atât de specială ca altele. Până la urmă, poți întrece o mașină de curse alergând? Poți să dai din mâini de 90 de ori pe minut? E drept că putem gândi… deși această caracteristică nu este, din păcate, caracteristică tuturor exemplarelor speciei.

500 de adevăruri uimitoare și amuzante – editura Paralela 45

Am privit așadar amuzată colecția de adevăruri publicată în primăvară de Editura Paralela 45. 500 la număr, toate promiteau exact ceea ce știam: să uimească.

Pentru că sunt multe, era necesară o oarecare organizare. Chiar dacă nu are cuprins, iar mie personal îmi lipsește enorm faptul că nu sunt numerotate paginile, putem afla despre: Faună și floră, Corpul uman, Știință, tehnică și tehnologie, Geografie și univers, Artă, cultură și obiceiuri, Istorie.

Poate fi folosită cu succes la școală, mai ales pentru (re)captarea atenției, dar și pentru momente de relaxare. Pentru că nu avea sens să vă vorbesc despre curiozități fără să dau și câteva exemple, am ales câteva interesante pentru mine:

  • Dacă tot am hamsteri în clasă, știați că un hamster poate alerga într-o seară până la 13 km pe roată? Asta e motiv de experiment, să cumpăr un kilometraj și să vedem dacă se întâmplă chiar așa! Și cu un dinam aș avea succes la economia de curent electric, 7 hamsteri, 5 roți, fermă de produs electricitate îmi fac!
  • Dacă credeați că îngrășatul e numai cu mâncare, aflați că, lingând un timbru, v-ați pricopsit cu 5,9 calorii.
  • Puțină matematică: 111 111 111 x 111 111 111 = 12 345 678 987 654 321
  • Dacă vei căuta pe google askew vei constata că afișajul stă într-o parte… Pentru do a barrel roll vă las să experimentați! Când m-am minunat singură, Andrei mi-a spus pe tonul lui de adolescent a-toate-știutor că mai sunt multe, dar pot să mă bucur de acestea deocamdată.
  • Dacă te sui pe cântar și nu îți place afișajul, poate aștepți să ajungă luna deasupra ta. Forța ei de atracție te mai ridică un pic. Sigur funcționează, dacă poate să ridice tot oceanul câțiva metri, nu?

La verificarea finală a articolului, Iris mi-a făcut observație că era mai interesant cât slăbești dacă topești în gură un cub de gheață sau cum a apărut folia de împachetat cu bule. Vă las să descoperiți!

Cartea este recomandată de la 6 ani și este disponibilă în librăria editurii Paralela 45, dar și la elefant, libris (o puteți și răsfoi), eMag, carturesti, librarie.net, cartepedia, bookcity.

sondaj_auxiliare_CP

Tips & tricks în grupuri pe net

Am încercat să strâng mai jos câteva idei utile pentru a fi cât mai eficient timpul petrecut în grupurile de pe internet. Deși în stagiul de formare a profesorilor un curs de operare pe calculator e musai inclus, rareori se face cu adevărat ceva util și deocamdată la noi nevoia e cea care îți este cu adevărat profesor. „Meseria“ asta de regulă se fură, așa cum am făcut și eu cât timp am lucrat în agenție, stând lângă colegi, văzând și apoi făcând. Sau întrebi un prieten (dacă nu unul real, google poate fi de ajutor).

Acum însă constat că uneori câteva sfaturi, pentru cei care vor să învețe, nu ar prinde rău, așa că sper ca cele de mai jos să fie utile atunci când vrei să activezi pe grupuri și să împărtășești materialele pe care tu le-ai creat. Aici ar fi sfatul principal… nu da mai departe ceva ce nu-ți aparține, respectă drepturile de autor sau menționează sursa!

Imaginile

Sunt în foarte multe grupuri în care curg imagini cu nemiluita. Sunt postări cu câte 30-40 de imagini. Probleme:

  1. Să salvezi imaginile, dacă ai nevoie de toate, e un consum maxim de timp.
  2. După ce le salvezi, constați că rezoluția lor e foarte mică. Facebook – și nu numai – optimizează imaginile, micșorându-le. Ei nu ți le păstrează pentru print, așa că rezultatul final pixelat e garantat.

Soluție: Dacă vrei să dai mai departe o serie de imagini pe care le-ai creat, unește-le într-un fișier .pdf. Vor rămâne la o rezoluție bună (cea pe care o ai și tu) și descărcarea este mult mai ușoară. Neapărat denumește fișierul sugestiv, să se înțeleagă despre ce e vorba, nu „poze ionica.pdf“ ci „aplicații învățarea vocalelor.pdf“.

Dacă nu aveți pe calculator softuri care fac acest lucru, puteți folosi unelte gratuite disponibile online, cum este acest creator de pdf-uri. Am ales unul la întâmplare, google îți oferă o mulțime de soluții. Chiar pe prima pagină ai, în engleză, explicat pas cu pas ce ai de făcut. Dacă limba engleză nu îți este la îndemână, poți copia textul în Google Translate sau, dacă folosiți browserul Crome, click dreapta în pagină și aveți opțiunea de „Translate/traducere“, setați pe limba română și pagina respectivă se transformă într-un text accesibil.

Revenind, e relativ simplu să realizezi un pdf. Selectezi toate imaginile pe care le vrei din calculator, apeși butonul de convertire și salvezi fișierul. E drept că e un pic mai multă muncă din partea ta, dar dacă tot vrei să fii inimă largă și să împărtășești munca ta, câteva minute în plus nu contează, dacă stai apoi să aduni cât ar economisi zecile de utilizatori care nu stau să salveze pagină cu pagină.

Fișierele

Am văzut deseori postări însoțite de liste lungi de email pentru a fi primite materiale. Aici există mai multe variante.

  1. Vrei să colectezi adresele de mail ale celor care îți solicită materialul și nu vrei să pui materialul public. În acest caz, poți crea un fișier Google Forms*, în care fiecare își scrie adresa de mail. Ție îți rezultă la final o listă gata scrisă la care poți expedia ce vrei, nu stai să dai copy/paste să amețești.
    *E necesar să ai cont de google, dar mă îndoiesc că, la câte telefoane android există, nu există deja.
  2. Vrei pur și simplu să trimiți materialul, dar e prea mare să îl urci pe grupuri & co. Poți utiliza modalități de transfer. WeTransfer te lasă să transferi timp de o săptămână. Urci fișierele, ți le trimiți singur și în mailul care sosește ai un link de transfer. Pe acela în copiezi și îl dai mai departe, cu mesajul de avertizare că este disponibil timp de o săptămână.
    Tot cu linkuri funcționează bine și dropbox, dacă aveți instalat. Dacă fișierul este aici, click dreapta pe el, copiezi linkul și îl dai mai departe.  În același stil funcționează și Google Drive, unde poți urca fișierele și le poți da share mai departe. Față de prima variantă, ultimele două sunt permanente până ștergeți voi fișierul (sau îl redenumiți, dacă nu vreți să mai fie accesibil).

Sondajele

Am văzut multe postări care au ca scop luarea unei decizii. Ce auxiliare/manuale au fost alese de majoritatea, pentru a avea o idee ce există pe piață. Se strâng uneori sute de comentarii, pe care, să fim serioși, nu stai să le numeri cu liniuțe să vezi cine ce a ales. Cum am ajuns să am și eu nevoie de o astfel de opinie, am recurs la un astfel de sondaj. Comentariile sunt și ele utile, detaliază probleme, dar dacă tot te poate ajuta platforma, de ce să nu utilizezi opțiunile? Orice întrebare poate fi însoțită de astfel de variante. Dacă nu cunoști toate opțiunile, bifează când adaugi sondajul ca respondenții să poată adăuga ei ce ți-a scăpat ție. De asemenea, poți opta dacă au voie mai mult de un răspuns.

sondaj_auxiliare_CP

*536 opțiuni la acest moment

Am folosit varianta aceasta și în luarea deciziilor în grupul de părinți al clasei. Așa vedeam repede care e majoritatea sau dacă e cazul să găsim alte variante.

Urmărește postările

Dacă te interesează un subiect, dar nu ai neapărat ceva de comentat la el și vrei să fii notificat când apar comentarii noi, nu e neapărat nevoie să pui un punct în comentarii sau să scrii „up”. În colțul din dreapta sus al subiectului respectiv e o săgetuță cu vârful în jos… apeși pe ea și ai o iconiță cu clopoțe, pornește notificările la această postare. Se folosește și când un subiect nu te mai interesează, tot de aici ai un clopoțel tăiat, oprește notificările. Nu de alta, dar sunt postări care au comentarii cu duiumul, toate… puncte…

Sunt sigură că nu am acoperit nici pe departe problemele și soluțiile de comunicare și folosire eficientă a timpului, dar dacă mai aveți altele, chiar vă rog să le adăugați în comentarii.

Ce vă enervează/displace în comunicarea online? Vedeți o modalitate de rezolvare? Poate o găsim împreună!

planse litere de tipar si de mana E F

Planșe cu literele de tipar și de mână

Imagini pentru CELINA IORDACHE Literele alfabetului cu Aramis - 32 de planse

CELINA IORDACHE, Literele alfabetului cu Aramis: Elefant Librărie.net Libris  eMag

Unul din materialele de care cu siguranță voi avea nevoie la clasă în anul următor sunt planșele cu litere. M-am gândit mult cum să le pregătesc, pentru că cele care există pe piață și în spațiul virtual nu m-au mulțumit. În primul rând, cele care conțin toate cele patru variante, și de tipar, și de mână, nu sunt potrivite pentru lecția de predare, ci pentru cele de recapitulare. Altele sunt atât de sufocate de elemente grafice „armonizate cu numele clasei“ că devin inutile. Apoi, la pregătitoare nu ai nevoie de cele scrise de mână. Aproape că găsisem unele potrivite, cu imagini, dar m-a pierdut la „elementele care compun litera de tipar“ (dacă doar o desenezi… la ce bun să o dezmembrezi? O prezinți, o recunoști, treci mai departe.)

Oricum erau mult prea colorate pentru gustul meu și voiam unele simple. Dar parcă așa, doar literele așezate în mijloc nu aveau farmec. Îmi trebuia un chenar. De departe, chenarul pare alcătuit din mici semne colorate. Vocalele au culori calde, consoanele culori reci. Dar dacă le privești de aproape, acele mici semne sunt de fapt litere scrise cam cu toate tipurile de caractere pe care le-am găsit prin calculator. Copiii se dau în vânt după „ciudățenii”, așa că m-am gândit să le arăt, ca fapt divers, cam în câte moduri poți scrie o literă.

Ne străduim, ce-i drept, să rămânem în sfera lui Arial și Times New Roman până învățăm să citim (până la clasa a II-a, fonturile drăguțe și amuzante sunt de evitat), dar ei trebuie măcar avertizați că nu toată lumea scrie literele la fel. Plus că întâlnesc și ei o mulțime de reclame ce folosesc litere cu forme care mai de care mai buclucașe, pe care normal că încearcă să le deslușească.

Mi-am pregătit două serii de planșe pe care le voi printa față-verso și le voi plastifia, să le pot folosi și în clasa întâi. Literele de tipar pe o parte, cele de mână pe cealaltă. Ar fi însă de-a dreptul trist să agăț planșele astfel, așa că m-am gândit ca pentru partea a doua a activității să pregătesc un alt mic poster cu imagini care sugerează obiecte/viețuitoare a căror denumire începe cu sunetul în cauză. În linii mari, le pot da copiilor reviste și pliante în care să caute ei imaginile și să le lipească pe o planșă A4 (sau chiar să pregătesc eu coli cu imagini din care să decupeze ei), până o umplem, sau pot avea ca temă să găsească ei acasă aceste imagini și a doua zi să le lipim, poate pe o foaie A3, căci sigur având mai mult timp vor fi mai multe. Jocul cu imagini se poate complica. Pot primi mai multe, și să le trieze după poziția inițială, mediană sau finală a sunetului. Va fi un pic greu până demarăm exercițiul și ei știu ce au de făcut. Ținând cont că alfabetul are destule litere ca să avem timp să ne jucăm, pot repartiza câte una unui grup, sau toate grupurile lucrează la aceeași literă, urmând să comparăm a doua zi cine a găsit mai multe exemple.

Mai jos am făcut o simulare pe calculator cu imagini, cam cum sper să arate și la școală rezultatul acestui exercițiu. Sper copiilor să le placă și, dacă cuvintele descoperite de ei se pretează la jocuri de despărțire în silabe, vom continua astfel, căutând sunetul pe care abia l-am învățat.

planse litere de tipar si de mana E F

Sursa foto: pixabay.com

Planșele conțin toate literele de tipar și de mână, plus grupurile de litere pentru clasa întâi. Am lucrat foarte mult la acest material, extrem de migălos, de aceea am decis să îl ofer acum doar celor care în ultimele patru luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. După data publicării articolului este disponibil doar celor care realizează o donație și specifică printr-un comentariu la acest articol că doresc acest material.

Intenționez să folosesc această formulă pentru unele materiale create de acum înainte, căci am în plan câteva pentru reușita cărora chiar trebuie să investesc și financiar, nu doar timp. Le voi distribui respectând condiția de mai sus. Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

Atenție la ofertele back-to-school

Nu mai știu de când tot spun asta, dar încă nu am obosit: primul sfat și cel mai important – nu vă grăbiți să cumpărați singuri ceea ce credeți că este nevoie pentru școală.

Veți avea probabil surpriza (neplăcută) să constatați că multe din cele luate nu sunt necesare sau nu sunt potrivite pentru ceea ce profesorul de la clasă și-a propus. Nu moare nimeni și garantat nu au intrat zilele în sac dacă așteptați începutul anului școlar sau pur și simplu întrebați profesorul dacă are gata lista în caz că nu mai aveți deloc răbdare și vreți să spargeți salariul în supermarketuri. Măcar dacă tot faci ceva, să faci cu cap.

Dacă este o persoană organizată, va face lista în două formule: rechizite individuale și rechizite colective, pentru că multe materiale nu sunt necesare în cantități foarte mari. De exemplu, hârtia creponată. La ce bun să cumpere fiecare copil? Cred că încă mai am la școală hârtie de acum 3 ani, căci în ultimii doi nu am mai cerut. Dacă colectivul de părinți al clasei funcționează și nu e clasica mâncătorie românească pe la colțuri, dacă toată lumea e sinceră și încearcă să găsească cele mai bune soluții financiare și nu doar să sară cu banii din dorința de a ieși în relief, achizițiile de grup se pot dovedi o decizie înțeleaptă.

Revenind, de ce spun că e bine să aștepți lista profesorului? Pentru că poate avea specificații la care tu, ca părinte, oricât de bine intenționat ești, nu te-ai gândit. Uite, banalele creioane, de grafit sau colorate, pe lista mea e specificat să fie cele cu trei fețe (secțiune triunghiulară, nu clasica hexagonală). De ce? Pentru că voi avea de muncă să îi învăț să țină creionul corect și acelea sunt cele mai potrivite, căci le explici să aibă câte un deget pe fiecare față. Câți se mai luptă azi cu poziția corectă la scris în bancă, sau cu cea a instrumentului folosit? După cum văd că stau și scriu copiii, nu foarte mulți. Îmi amintesc că la evaluarea națională o fetiță se văita că o cam doare mâna de la atâta scris. Când m-am uitat cum ține stiloul… doamne, parcă juca singură mațele-ncurcate cu degetele și bucata aia de plastic! Normal că obosește mâna mai repede dacă te încordezi în cine știe ce poziții. Uneori mă gândesc că ar trebui să vină cu această deprindere de la grădiniță, sau dacă tot nu se preocupă, măcar să nu fi pus mâna pe creion deloc, căci e mult mai greu să repari…

O cheltuială fantastică pe listă este ghiozdanul. Nu neapărat ce e roz, sclipitor sau cu cine știe ce decorațiuni e și cel mai potrivit. Cadrul de plastic pe spate dăunează, la fel și bretelele care nu au burete. Trolerele poate merg dacă copilul se duce pe jos la școală, dar nu și dacă învață la etajul doi! Negocierea ghiozdanului e treabă dificilă și în funcție de vârstă problema ergonomică ar trebui să fie prima de rezolvat. Apoi cea a încăperilor separate – pentru mâncare, apă, cărți.

Penarul este cheia de boltă a întregii pregătiri. E obiectul pe care îl atinge de cele mai multe ori. Să-i placă, dar mai ales să fie practic. Dacă îți ia 5 minute să scoți un creion din el sau să le așezi să se închidă, nu e ok. Iris a optat pentru cele rotunde cu fermoar și nu știu dacă are trei sau patru la ea mereu: unul are creioane colorate, unul carioci, unul instrumente de scris, geometrice, markere, cutter. Apoi a preferat să fie transparente, ca să vadă în ele imediat ceea ce caută. Experiența de elev se învață în timp, dar nu e rău să aveți sugestii pregătite.

Un alt sfat, pentru că toți ne preocupăm de modul în care copilul se va simți la școală, este să discutați cu profesorul ce se pune pe bănci în prima zi de școală. Puteți propune ca acele mici cadouri să fie de fapt parte din lista de rechizite, mai ușor de comandat toate odată, la fel pentru toți: creioane, șabloane, perforatoare, riglete… Ceva cu adevărat util. Dar ca acestea să meargă înseamnă să comunici… ceea ce se pare a fi piatra de încercare a oricărui colectiv.

În încheiere, spun doar atât: cea mai complicată pregătire pentru școală este cea motivațională. Nu contează ce îi cumperi copilului, dacă tu nu vei reuși să îi inspiri dorința de a merge la școală, acea motivație intrinsecă de a se descoperi pe sine și de a face tot ce îi stă în putere ca mâine să fie un om mai bun ca azi, să descopere sensul pe care îl dă școala vieții tale. Adăugați la aceasta mult, mult respect pentru omul căruia îl veți încredința în fiecare dimineață și abia apoi să vă faceți griji cu privire la rechizite…

Cuburi didactice confecționate din burete

Aș vrea să pot schimba un pic percepția despre „timpul profesorilor”, în măsura în care publicul larg consideră că această categorie profesională este privilegiată și beneficiază de o cantitate de timp liber impresionantă și care nu se justifică în dimensiunea salariului. Căci, dacă tragi linie, vii la 8 și pleci la 12, ai apoi toată ziua liberă. Ca să nu mai zic de cele 62 de zile de concediu… Totuși, un profesor dedicat nu are nici pe departe acest timp. Să îți pregătești lecțiile pentru a doua zi îți ia cel puțin o oră (pentru fiecare), dacă ai ceva experiență și inspirație la activ. Dacă cumva trebuie să te mai și documentezi pe acea temă, și mai mult! Cu cât copiii sunt mai mici, cu atât ai mai mult de lucru, dacă vrei să lucreze fiecare. Bineînțeles că poți să le arăți și să le vorbești, dar când vine vorba de material distributiv… care mai trebuie și decupat/pregătit… ai nevoie de timp. Știu prietene – educatoare – care transformau serile în șezători în familie, toți stând să decupeze materialele necesare pentru a doua zi.

Dacă vrei ceva deosebit, sau ți-ai pus în minte cine știe ce proiect, dai și o fugă până în piață, să cumperi diverse. Uneori sunt mărunțișuri – 3 lei, 5 lei, dar cumperi azi, cumperi mâni, astfel salariu-i gata. Dacă nu ai norocul să poți atenta fără grijă la bugetul familiei, susținut masiv din alte surse, este un sport periculos pentru cadrele didactice. Am și prietene care îmi spun că le e rușine pentru 5 lei să dea bonul la fondul clasei… Nu pot să mă gândesc ce categorie profesională mai vine de-acasă cu cele necesare ca să-și poată îndeplini datoria, fără să le poată deconta. Și nu doar că iei pentru tine, dar mai iei și pentru ceilalți.

Ce-i drept, uneori îți asumi aceste cheltuieli. Așa am făcut și eu pentru cuburile de burete. Tot bănănăind pe net – că doar ce să faci cu cele 62 de zile de concediu? – în căutarea unor idei drăguțe de jocuri pentru clasa pregătitoare, m-am tot lovit de diverse imagini care ilustrau metoda cubului, însă pusă în aplicare cu niște cuburi mari. Prețurile sunt însă destul mari. Cât de greu poate să fie să ți le faci singur? Ei bine, ușor nu e sigur. Însă a fost amuzant.

Am plecat în Obor cu Iris și prietena ei. Cristina, ce căutăm? – Materiale să punem în practică o idee! M-am dus la raionul cu bureți pentru saltele – vânzătorul săritor: cu ce mă ajută. Știți, sunt învățătoare… Când încep așa devine foarte amuzant. Oamenii zâmbesc și apreciază efortul. Vreau să fac niște cuburi din burete. Nu știu exact ce material vreau, dar îmi trebuie niște bucăți groase și cu mărimi ce multiplică grosimea. Și omul mi-a arătat ce are, am făcut repede în minte niște construcții geometrice, amplificări de dimensiuni și m-am decis. Cu două bucăți de burete gros în brațe mă mut la metraje. Doamnele de acolo mă cunosc, nu e prima dată când mă ajută. Eu le spun ce vreau, cam care e bugetul, ele știu materialele și îmi recomandă.

Din bureții ăștia vreau să fac niște cuburi… cu ce să le îmbrac să se întindă frumos? Aveau multe culori de tricot, dar normal că am ales verde. Ce altceva puteam, ținând cont cum arată site-ul? Acasă a început distracția. Am măsurat și împărțit buretele, cel mai avantajos a fost ca din fiecare bucată să fac un cub cu latura de 20cm. Dar… să tai drept burete de 5cm grosime nu a fost atât de simplu, m-au trecut toate apele, lucram în pereche, eu pe-o parte, copilul pe cealaltă, să nu deviem de la linie.

Cuburi didactice din burete

Cuburi didactice din burete

„Resturile”, pe care în proiectul inițial nu le luasem în calcul, s-au dovedit foarte potrivite pentru exact nouă cuburi mai mici, cu latura de 10 cm. Am crezut că va fi ușor să cos husele cuburilor la mașină, apoi să bag bureții în ele și doar să închid o muchie cu o cusătură de mână. Greșit! Poate se așază tricotul frumos pe proiect, dar e al naibii de greu de cusut la mașină. Am renunțat, s-a dovedit mai simplu de manevrat dacă le coseam complet de mână. Până la urmă, după câteva zile, le-am dovedit.

Inițial m-am gândit să le cos niște buzunărașe transparente, în care să introduc imaginile necesare pentru a pune în aplicare metoda de lucru la clasă. Nici asta nu mi-a ieșit, căci plasticul de la foliile transparente nu este destul de elastic și se spintecă atunci când încerci să îl coși. Mi-ar trebui unul mai moale, spre cauciuc, eventual mai gros. Cum încă n-am dibuit o sursă, mi-am dat seama că pot rezolva problema jocului cu bandă adezivă transparentă. Lipesc pătrățelele de hârtie toate simultan cu o bandă de jur împrejur. De pe tricot se desprinde ușor, nu lasă urme, pot înlocui pentru următorul joc. Eventual plastifiez cartonașele, să fie ușor refolosibile și să nu li se îndoaie colțurile la aruncare. Trebuie să mai cumpăr vopsea acrilică albă, să le fac totuși buline pentru a deveni zaruri adevărate, la nevoie transformabile în cuburi cu mesaje. Un alt avantaj în această formă e că sunt lavabile. Dacă se murdăresc de atâta aruncat pe jos, nu pățesc nimic la mașina de spălat.

Sigur că poți face oricând cuburi din carton, dar după ce am lucrat cu această variantă am constatat că se duce un pic din farmecul jocului când încerci să „nu le strici“. Acestea, de burete, sunt mult mai amuzante: destul de mari, nu se îndoaie când le arunci, iar pentru copii mici cred că vor fi distractive.

Cum spuneam, mi-au ieșit mai multe. Am decis că am nevoie de cele două mari și de încă patru mici, dar cinci dintre ele sunt în plus. Dacă le vrea cineva, costurile pentru unul dintre ele se ridică la 20 lei. Pentru alte detalii vă rog să mă contactați folosind formularul de comentarii de mai jos. (EDIT: cele disponibile s-au epuizat, pot confecționa doar la cerere.)

Și totuși, nu e așa ușor să reciclezi la Kaufland

Anul acesta m-am ambiționat să reciclez acasă toate recipientele de plastic. Familia nu a fost (total) împotrivă, dacă mă angajez să mă ocup de saci în momentul în care s-au umplut. Mai avem încă de lucru la pus gunoiul selectiv, hârtie la hârtie, plastic la plastic și menajer separat, dar aproape că am reușit. Eu m-am dotat cu saci mari, ca să nu fac mai multe drumuri decât trebuie. Cam în aproape două luni se strânge o cantitate bunicică, de nu mai văd în oglinda retrovizoare, așa că la doi saci mă duc să le duc.

De obicei, înainte de a trage o concluzie, încerc de trei ori. Și am încercat și în locuri diferite, pentru că aprovizionarea o fac la Kaufland, fie cel de lângă școală, fie cel aproape de casă. A treia oară am făcut poză, deși îmi pare rău că nu am și de la celelalte două încercări. Am vrut să le reciclez frumos, așa cum meritau, însă… niciodată nu am găsit aparatele funcționale. A doua oară, în Mihai Bravu, chiar am avut răbdare să mă duc și să întreb și mi s-a spus că asta e, le blochează oamenii și să încerc dimineața la 9 când sigur vin și le pun în funcțiune. Serios…? Adică mă plimb cu portbagajul plin de pet-uri să vin mâine? Asta înseamnă „Să reciclezi e mai ușor decât crezi?” Le-am lăsat și pe acelea, ca pe primele și ca pe acestea două de mai jos în speranța că vor ajunge măcar să fie reciclate, indiferent cine le ia.

kaufland reciclare

Am auzit că ar fi pe la Obor un centru de reciclare automat. Deși am căscat gura prin zonă, nu l-am văzut, nu am zărit nicio semnalizare.

Concluzia e una singură… să reciclezi nu e deloc ușor! Nimeni nu te ajută, nimeni nu te încurajează. Ba te arată cu degetul și te consideră „prost”, decăzut, faci muncă de gunoier. Îți trebuie o ambiție de fier să duci la capăt asta. De exemplu, la școală, unde se aruncă hârtii și plastic, de ce nu obligăm copiii să sorteze gunoiul? Dar să se și ridice selectiv, nu să vină mașina și să îl bage la grămadă. Acasă la fel… m-am îngrozit prima dată când am realizat cât plastic aruncam doar eu pe lună la gunoi. Până nu l-am strâns separat nu cred că am conștientizat cu adevărat.

Știu, o să spuneți că e ultima problemă cu care se confruntă țara asta. Dar e și ea pe listă. Sunt multe la care nu prea putem face mare lucru ca să schimbăm ceva, însă rămân destule care depind de noi: să nu arunci gunoi pe jos, să nu distrugi, să reciclezi, să-ți faci treaba cât poți de bine la locul de muncă, să fii politicos, să ajuți la nevoie, să reacționezi când în jurul tău cineva are nevoie de ajutor. Și dacă tot faci ceva, măcar fă-o cum trebuie. Exact asta e problema mea cu containerele de reciclat. Dacă tot le avem, de ce nu merg? De ce nu avem la îndemână, în cartier? De ce să nu trimitem copiii, cum ne trimiteau părinții la sifoane, să ducă sticlele la reciclat?

Dar până avem unde, hai măcar să ne stresăm un pic. O picătură într-un ocean.