photo of child watching through imac

Școala online și plusurile ei

În încrâncenarea acestor zile, când taberele devin din ce în ce mai radicale, încerc să mă gândesc, „cu liniuțe“, dacă e sau nu mai bine la școală decât acasă. Părerea mea personală e că școala online e o soluție bună (chiar foarte bună) pentru cei care au dispozitivele necesare. Pentru ceilalți, atâta timp cât localitatea nu este una de risc, iar spațiul școlii permite respectarea măcar a unor reguli minime, nu văd de ce nu s-ar întoarce la școală. Descentralizarea este un atribut al capacității de organizare al celor care sunt capabili să gestioneze un proces. Când nu știi ce să faci, nu știi nici să delegi, centralizezi și ții totul sub control cum te pricepi. Și aici ar fi o discuție lungă legată de ce aptitudini au cei care ne conduc.

Am văzut noile reglementări, clasele primare merg la școală și în scenariul roșu. În ce mă privește, online îmi e bine și știu că, dacă ne întoarcem la școală în februarie, o să regret școala online. Da, nu aș alege niciodată online dacă aș putea să mă întorc la școală așa cum era ea. Însă renunțăm la online pentru ce? Pentru că regulile de igienă și distanțare vor rămâne.

Pauzele

Dacă te uiți mai bine la orice sondaj privind starea de bine la școală a elevilor de dinainte de pandemie, în topul motivației pentru mersul la școală este socializarea în pauză. Și pauzele sunt primele sacrificate în perioada care urmează. Ce fel de pauză e aceea în care nu te ridici din bancă? În care nu alergi, nu te joci? Te uiți la cel de lângă tine care stă cu mască și atât, schimbi două vorbe care nici măcar „secrete“ nu pot fi, că le aude toată lumea. Cum să mai stabilești o relație specială cu un coleg anume?

În online, am decis ca pauzele să fie pauze de ecran. Le cer copiilor să închidă camera și microfonul. Uneori mai uită și m-am amuzat zilele trecute văzând ce joacă se încinsese în casă cu frățiorul și ce veselă era pauza. Sau altul cum sărea în pat. Apoi, te poți duce liniștit la toaletă, mănânci – mulți mănâncă în prima pauză, ceea ce înseamnă că se trezesc și intră la ore cu stomacul gol.

Tot online, am simțit și eu ce înseamnă să am pauză! Pot bea o cană cu apă, pot merge liniștită la toaletă, îmi pot face un ceai când mă doare gâtul de atâta vorbit, îmi pot întreba și eu copilul dimineața dacă a mâncat, e bine, nu mai ies pe ușă înainte să se trezească. Și asta îmi va lipsi cel mai mult.

Și totuși, pauzele la școală în pandemie au un mare plus – cel puțin la primar, unde stăm cu copiii în clasă. Fiind obligați să rămână în bancă, incidentele între copii aproape au dispărut. Cel puțin nu trebuie să mai fiu arbitru și judecător în conflicte în care totdeauna „celălalt“ e vinovat.

Lecțiile

Îmi va fi dor, dar foarte dor! de asistentul meu la oră, alias calculatorul. Aplicațiile, accesul rapid la resurse, rămân neprețuite. Da, regizez lecția de acasă, pregătesc ceea ce cred de cuviință anticipând cât pot de mult. Dar ce faci când instant constați că copiii habar n-au ce înseamnă un anumit cuvânt și ai nevoie de ilustrație sau film? Sau îți dai seama că trebuie să dai lecției o altă turnură? Online am jonglat extraordinar, căci sunt la un click distanță de orice.

Îmi e efectiv groază de întoarcerea la școală unde nici acum nu a sosit laptopul pentru care am depus cerere în toamnă, iar net-ul nu merge, prind o liniuță-două (dacă am noroc) de semnal de la secretariat, stickul meu de digi nu are baftă de o zonă cu semnal bun – ori clădirea veche ecranează semnalul. Calculatorul pe care îl sacrific la școală e o râșniță veche care stă pe gânduri mult prea mult când trebuie să deschidă o aplicație.

Online este liniște la oră. Vrei să țipi, să te plimbi prin casă, să sari în pat sau nu ai chef de lecție? Microfonul închis le dă celorlalți dreptul să participe la oră în liniște, să fie atenți și să se implice. Aș vrea să cred că ceea ce am reușit în online – să ridice mâna să ceară să vorbească – se va întâmpla și la școală, însă văzându-i pe ecran că tot timpul mișcă buzele, îmi e teamă că mă amăgesc.

Urăsc scaunele cu roți de care, deși i-am rugat să „scape“, nu au făcut-o. Copiii au căpătat o deprindere proastă să se legene tot timpul, să nu aibă stare. Poziția la scris este jalnică, uneori sunt sub linia camerei, nu îmi dau seama cum stau, iar când îi văd sunt cu genunchii sus pe birou, tolăniți pe spate, cu „botul pe labe“ ca un cățeluș supărat, oricum, numai cum ar trebui nu! Presimt că la școală voi pierde ora sau o voi fragmenta iremediabil tot corectând poziția în bancă. Nici nu vreau să mă gândesc la cum țin stiloul…

Temele

Dacă lecțiile vor mai fi cum vor mai fi, temele vor avea cel mai mult de suferit. În online am reușit ceva ce nu aș fi putut în vecii vecilor la școala fizică: să determin copiii să facă lecțiile după-amiaza și nu seara. Faptul că am impus – și am ținut cu dinții – de ora 18:00 pentru predarea temelor a fost ceva extraordinar. Când părinții s-au plâns că vin de la muncă și la 6 găsesc copiii fără temele făcute, am „intrat“ în copii. Măcar acum, cât „ce zice doamna“ are efect, să profit. Zic eu că 1-2 care mai încalcă regula nu e o tragedie, deși recunosc că îmi place procentul de 100%. Sper doar că două luni cu acest ritm au fost suficiente pentru a-și însuși acest comportament.

Dar ceea ce reprezintă marele plus al școlii online față de varianta fizică cu restricții este că am reușit să corectez toate temele (trimise la timp). Să nu iei caietele la corectat în clasa întâi este mai dăunător decât a sta online. Și, dacă regulile spun că nu iei caietele, nu le iei. Mă gândesc apoi și la mine, de ce m-aș expune inutil? Sper să apuc să mă vaccinez până ne întoarcem, dar și așa, nu voi lua nimic acasă și nici în școală nu voi rămâne mai mult decât e necesar.

Acum, fără să corectez caietele, voi preda legată la ochi. E ca și cum aș opera pe întuneric și la final te-aș întreba dacă pacientul trăiește, nu mai am deloc feedback, ce merge și ce nu. Evaluarea scrisă nu va mai avea niciun fel de efect formativ. Uite, de exemplu, dau dictare. Le strâng și le țin în carantină până le corectez. La ce-l mai ajută pe copil peste o săptămână că îi spun eu un calificativ? A, da, eu îmi completez rubrica în catalog, dar el… persistă în greșeală o săptămână.

Nu sunt naivă, știu că nu sunt mulți ca mine care verifică tot. Iris a avut ca „temă de vacanță“ 54 de aplicații la TIC. Mam, a dat scroll la document și a zis «Da, bine, 10!» fără să citească nimic! Și de atâtea ori îmi spune că încarcă temele și nu primește niciun fel de feedback. Am avut și eu copii care mi-au încărcat temele parțial, Steaua cântată pe jumătate și nu au luat tot punctajul. Pentru că nu sunt genul care o bifează ca fiind făcută doar pentru că e acolo. Cer atât cât pot corecta, dar o fac. Și atunci când nu pot, încarc răspunsurile, să le verifice, iar activitatea o consider opțională.

Și am mai reușit ceva în online – o atitudine critică a elevilor față de munca proprie. Nu toți, dar destui, corectează caietele înaintea mea. Citesc ce au scris în clasă, chiar și dictările, și se corectează singuri cu verde. Uneori ajung la mine și nu mai am ce adăuga, ceea ce e foarte bine. Faptul că primesc de la mine corecturile și apoi trebuie să le facă singuri pe caiet este un câștig infinit mai mare pentru procesul de învățare decât de a-i corecta eu caietul, cu verde sau cu roșu, și copilul nici măcar să nu se uite, iar la acest capitol jos pălăria în fața părinților care au înțeles că, deși e devorator de timp, e important să pună copilul să se corecteze.

Masca

Ne place, nu ne place, ne întoarcem la mască pe față tot timpul. Nu sunt fericită, mai ales că investesc destul în măști mai serioase, nu am încredere în florile-de-nu-mă-uita pe care le poartă mai toată lumea. Nici în cele de pânză cu care vin copiii, astea mi se par puse așa, ca să nu zică nimeni că nu are mască și măcar să strănute în ele, nu direct în clasă. Să mai zic că bagă stiloul în gură cu tot cu mască? Caută comori prin fosele nazale pe sub mască?

Anul trecut, înainte de Crăciun, m-am programat într-o audiență la Moș Crăciun și le-am dat copiilor un chestionar de completat unde, pe lângă mesajul pe care vor să îl transmit eu Moșului, le-am mai pus și alte întrebări. M-am bucurat enorm că au completat (80%) și pentru că au fost foarte modești, le-am dezvăluit ce îi voi spune eu cu adevărat Moșului despre cum se descurcă la școală și ce fel de copil este, atât cât am putut eu să îi cunosc pe fiecare în parte.

Am fost curioasă și ce le place lor la școala online (copy/paste mai jos),

  • Că nu purtăm mască.
  • la școala online îmi place că am acces la multe materiale de învățat și pot de acasă să fac toate orele pe care le făceam și când mergeam la școală
  • Că nu port mască.
  • Când reușim sa efectuam exercitiile
  • Că sunt acasă, cu părinții.
  • CĂ NU TREBUIE SĂ PURTĂM MĂȘTI
  • MIE IMI PLACE CAND TRIMITETI UN LINK PE CHAT CU JOCULETE SI CU TABELE
  • ca ma trezesc mai tirziu
  • Ca stam mai putine ore.
  • Îmi place să facem CLR.
  • NIMIC
  • Ca ma vad cu colegii facem niște lucruri amuzante uneori și îmi place foarte mult matematica
  • Mie îmi place că vorbesc cu doamna învățătoare și cu colegii.
  • Îmi place că nu purtăm mască.
  • Îmi place că nu trebuie să mă întorc acasă.
  • îmi place tema la matematica

dar și ce nu le place:

  • Că nu putem vorbim în pauză.
  • la școala online nu îmi place că nu mai contact cu doamna învățătoare, cu colegii
  • Uneori se aude întrerupt.
  • Cand predați ceva greu și nu înțeleg engleza
  • Că obosesc când stau cu ochi în leptop
  • CĂ NU IEȘIM AFARĂ
  • CA IMI OBOSESC OCHII SI CAND SUNT MULTE TEME
  • ca nu ma vad cu doamna invatatoare si cu colegii
  • No-no plac temele de transcris.
  • Că este gălăgie.
  • NU ÎMI PLACE CĂ NU MĂ VĂD CU COLEGII,
  • Română ca avem pauze mai scurte Că unele teme sunt foarte grele
  • Nu îmi place că nu ne putem vedea față în față.
  • Mie nu îmi place că ținem microfonul închis.
  • Numi place că nu ne întâlnim împreună. Îmi este dor de colegi și de doamna.
  • nu imi place cand ma cert cu mama

Mă gândesc serios să stau de vorbă cu ei să vedem ce facem când ne întoarcem la școală. Am impresia că fericirea lor va începe la poarta școlii unde se încheie restricțiile, când sunt preluați de părinți și duși în grup în parc, în timp ce noi vom trece la școală prin chinurile iadului să menținem distanțarea.

Igiena

Aici râd… Se tot dau exemple cu școlile din vest, că acolo copiii se spală de două ori pe oră pe mâini și mă gândesc că la noi la toalete avem pentru băieți, respectiv fete, câte două chiuvete, montate pe peretele unui hol de cca 2m/1m, culoar de trecere către două toalete înghesuite în capătul opus intrării. Practic, dacă cineva se spală pe mâini și altcineva vrea la toaletă, trebuie să treacă lovindu-se de cel care se spală. Avem așadar 4 toalete și 4 chiuvete pentru cca 100 de copii câți sunt pe etaj, în condițiile în care normele sanitare spuneau să fie câte 8 la fiecare. Rămâne speranța dezinfectantului, cât vom mai avea și din acesta!

Soluția pentru spălat? Rânduri-rânduri, ore și așa scurtate făcute parțial și pierdute în plimbări la toaletă…

Și o mare întrebare: de ce îi trimitem, de fapt, la școală?

Ferestrele deschise

Una din reguli va fi să ținem ferestrele deschise. Și nici nu mai trebuie să spun nimic din ce va însemna asta, un atac direct la mentalitatea noastră în care „te trage curentul“ chiar dacă ușa este închisă… Iar pe principiul „să moară mai bine capra vecinului decât a mea“ ori „să moară vecinul să-i iau capra“, nimeni nu va fi de acord ca copilul lui să stea pe rândul de la fereastră…

În condițiile în care au ridicat pragul de suspendare la 6 infectări/1000 locuitori, mie îmi e efectiv frică să încalc vreo regulă. Trec peste faptul că doar eu răspund de copiii mei, că tot ce înseamnă rate plătite până acum se duc pe apa sâmbetei dacă ajung între patru scânduri, chiar vreau să trag linie la final și să îmi spun că am scăpat. Am prieteni și rude care au trecut acceptabil peste boală, am cunoscuți pentru care voi vărsa din pahar câteva picături de pomenire.

În concluzie, părerea mea e că online s-au descurcat părinții care se ocupau de copii și înainte și au dat rateuri și sunt în situații limită cei pentru care școlaritatea copilului era o povară, orele de aducere/preluare prea stricte ori le stricau programul, iar timpul petrecut cu copilul pentru a citi lecția cu voce tare o solicitare prea mare de efort. Aceiași părinți care nu aveau timp să-și verifice mesajele nici când trimiteau copilul dimineața la școală au „confirmat“ și în online. Acum s-a văzut mai bine ca niciodată unde există preocupare și unde nu. De aceea atâta presiune pentru reîntoarcere… chiar dacă nu e sigur și condițiile sunt chinuitoare.

photo of child watching through imac

Photo by Julia M Cameron on Pexels.com

Decolorare - desen de iarna

Decolorare – desen de iarnă

Mi s-a întâmplat să fiu întrebată de unde știu despre o anumită tehnică și răspunsul „de la grădiniță“ a uimit de multe ori. Prietenii erau curioși ce grădiniță am putut să fac eu în perioada comunistă, când era clar că în niciun caz nu am mers la privat. Și uimirea creștea când le spuneam că am mers la o grădiniță dintr-un sat nu foarte departe de București. Deși timpurile în care dețineam calitatea de șoim al patriei sunt unele de tristă amintire (curentul se oprea, pâinea venea o dată pe săptămână, carnea se procura greu și aveai noroc dacă prindeai abonament pentru lapte la văcuțele din sat), grădinița era locul acela unde nu mai vedeai toate necazurile. 

La vârsta de 4-6 ani copiii nu rețin multe peste timp, însă rămân în memorie acele activități care i-au impresionat într-un anume mod sau în care au fost implicați repetitiv sau afectiv. Dar una dintre cele mai „spectaculoase“ amintiri de la grădiniță e cea de desen (pictură) cu decolorare. Ca să încep cu ceea ce urăsc copiii să audă, „pe vremea mea“ pic-ul nu era o cariocă șmecheră, cu vârf subțire, ci un praf vândut la plic, pe care trebuia să îl diluezi. Prima dată am văzut magia la grădiniță, când în păhărele mici cu apă ne-a pus doamna un praf alb. Nu mai știu dacă ne-am pictat singuri cu cerneală foile, tot ce e probabil, căci pe vremea aceea nu primeai nimic de-a gata, dar îmi e foarte clar când ne-a spus să înmuiem pensula și fără să fie prea udă să pictăm pe hârtie. Prima reacție când urma de pensulă a devenit albă a fost un wow rămas peste timp. 

Clasele mele primare au fost tot ale pic-ului la pliculeț. Aveam o călimară cu cerneală albastră și una cu soluție de pic, iar un stilou era sacrificat să fie umplut cu acest lichid salvator. Culmea e că nu ștergea cine știe ce, rămâneau urme galbene pe caiet unde fusese scris, nu reușeam să ascund greșelile, căci pe vremea aceea totul trebuia să fie impecabil. Câte foi rupte și câtă muncă aiurea… Și bietul stilou sacrificat dădea rateuri, căci soluția cristaliza pe cărbune și peniță, era spălat mereu cu speranța că își revine. 

Acum cred că mi-aș fi dorit pic la plic pentru pictură. Dar n-am mai auzit de așa ceva. O variantă ar fi să pictezi cu soluție diluată de înălbitor, dar asta doar acasă, fiecare cu copilul lui, la școală nici gând, te trezești că e vreunul „Setilă” și bea „apa“ de la pictură, dai în alte belele!

Anul acesta am clasa întâi. Prima regulă referitoare la instrumentele de scris a fost aceea că nu folosim pic. Ai greșit – tai, scrii din nou. Eu am zis, eu am auzit, normal că părinții au cumpărat. De ce să înveți să îți accepți și îndrepți greșelile? Mai bine înveți cum să le ascunzi și să pui masca de perfecțiune. 

Cum mi-am dat seama cam câți au respectat regula? Simplu. Azi, la activitatea online, au fost destui copii care, atunci când le-am demonstrat tehnica, aveau pe față același wow pe care îl știam odinioară, căci în secundele acelea de așteptare a decolorării eram cu ochii pe ecran să le văd reacția. 

Ca activitate în sine, nu a durat foarte mult, în 20 de minute erau gata toți, de când am spus „spor la lucru“ (am avut și varianta fulger, nici cinci minute, dar graba strică treaba s-a verificat din nou). Ca să nu fie prea simplu, au avut afișată pe ecran o listă cu cerințe pentru realizarea desenului, cumva și ordinea în care elementele puteau fi adăugate.

  • 7 dealuri
  • 6 brazi
  • 5 case
  • 4 pomi
  • 3 oameni
  • 2 sănii
  • 1 om de zăpadă

Ce a ieșit? Vedeți mai jos. La capitolul „atenție la cerințe“, am avut două rateuri, în rest toți cei care au lucrat au numărat atent toate elementele. Mi se par extrem de utile aceste exerciții pentru momentele în care cerințele la matematică, de exemplu, vor fi mai ample, vor avea mai multe subpuncte. Este o disciplină a muncii care se învață greu, să „verifici că ai făcut tot“ și, mai important, exact ceea ce ți s-a cerut. Nu știu în ce măsură copiii au fost responsabili sau părinții au ochiul vigilent, dar măcar mergem în direcția bună. 

Decolorare - desen de iarnaAșa cum mă așteptam, faptul că am anunțat tema încă din ultima zi de școală, anul trecut, cu tot cu explicațiile de confecționare a planșei pictate cu cerneală, toată vacanța nu a fost suficientă. Mai sunt și persoane foarte ocupate care nu au timp să verifice mesajele. Știu că de fel sunt pretențioasă, vreau să gândești și să anticipezi. Ai copil, e duminică, mâine are școală. Are 7 ani, îi amintești să își „facă ghiozdanul“. Chiar și la școala virtuală e nevoie să le lași pregătite pe masă, de seara… nu să alergi prin casă după te-miri-ce când spune doamna. E o rutină la care e periculos să renunțăm. Ca să nu mai zic de orele de arte și abilități, care nu se fac doar cu creioane colorate și mai au nevoie de pregătire specială…

În încheiere, am avut o surpriză extrem de plăcută când am căutat pe drive pozele copiilor. Am descoperit că, încă din 22 decembrie când am dat tema, cineva a și încercat să o rezolve. A fost cea mai mare bucurie a zilei, că unii ridică mănușa fără să aștepte nicio recompensă. Este copăcelul acela înconjurat de fulgi de nea, pe care nu aveam cum să îl las nelăudat.

Voi ce mai pregătiți iarna aceasta, ușor de făcut de-acasă? Abia a început cu adevărat și în capitală!

amprente craciun

Calendarul de Advent: provocare cu amprente

Calendarul de Advent s-a încheiat deja de câteva zile și în cele aglomerate de dinainte de Crăciun a fost aproape imposibil să mai „fur“ timp și să îi laud pe pitici. A fost un maraton pe care l-am început cu inima strânsă, căci mi-e teamă să îmi pun prea multe speranțe în realizarea unor lucruri frumoase, dar pe care nu le pot eu controla. Tot ce puteam spera era a jocul să îi prindă și să îi țină în mrejele lui până la final. Am înghițit în sec când am văzut că, încă de la început, 20% nu au fost nici măcar interesați să deschidă pagina dedicată jocului. Au mai rămas 80%, din care  5% au văzut, dar nu s-au implicat deloc în niciuna din cele 24 de provocări. Restul, 75%, au răspuns conștiincios, de regulă chiar în ziua în care dădeam tema, cu o abatere de 2-3 zile, în care recuperau.

La final, normal că am tras linie. În fond, dacă după ce ai derulat un proiect, nu faci și analiza, nu știi dacă a mers bine sau nu. 25% au terminat toate temele, adică un sfert din clasă nu a lăsat niciuna nerezolvată. 15% a ratat două sau trei, nu mai multe, 10 % au făcut cel puțin jumătate, în timp ce alți 25% sub jumătate din temele date.

Într-o perioadă în care evaluarea online este sub semnul întrebării, am ajuns la concluzia că, de cele mai multe ori, adevărul devine vizibil abia când nota de obligativitate este scoasă. Abia atunci se cern și se vede cine este cu adevărat implicat și chiar își dorește mai mult și cine trece prin adevărate chinuri să respecte termenele de predare zi de zi. Și procentele acestea au fost confirmate, aproape identic, de activitățile școlare zilnice. Cam un sfert nu trimit ceea ce au lucrat copiii, deși mă interesează să văd în primul rând ce au scris în caiete în ora petrecută cu mine online, dacă ceea ce spun/arăt eu pe ecran se reflectă pe hârtie. La fel au confirmat, cu seriozitate, și copiii care se implică, zi de zi, în tot ceea ce înseamnă activitate online. Jumătate rămâne între cele două extreme, pe o curbă reală a lui Gauss.

Tema cu amprentele e una dificilă, cu puține șanse de a se desfășura la școală. Aș zice că e aproape imposibilă, dacă mă gândesc la amprentele tălpilor, iar în actualele condiții de distanțare, și cea cu amprenta palmei ar intra în aceeași categorie. Poate că vara, în curtea școlii, având la îndemână sticle de 2l cu apă, am putea încerca să ne distrăm un pic, dar tot ar fi o provocare. Însă cine are chef vara de făcut moși și reni? Acum era sezonul lor și acasă, cu ajutorul părinților, era unica soluție. Nici măcar la ora de AVAP nu am avut curaj să le cer să-și picteze mâinile sau picioarele integral, parcă vedeam pălmuțe colorate lipite pe pereți în drum spre baie și părinți isterici când se întorceau de la muncă. Eram tare curioasă ce vor alege, căci modele le-am recomandat destule, mai simple sau mai complicate. Le-am privit pe toate cu admirație și sunt mândră de ei că au ridicat mânușa cu toată eleganța posibilă.

amprente craciun

Discutând în ultimele zile de școală – luni și marți au fost foarte relaxate – despre Calendar, știu că așteptau (unii) cu nerăbdare ora 8:00 în fiecare dimineață să vadă ce provocare am inclus. Mi-am dat seama că le impusesem un ritm și cred că e important să îl mențin și pentru viitor, să programez informările la o oră fixă, astfel încât să se poată organiza mai bine. Apoi, una din fete mi-a spus că ea n-ar vrea să se termine calendarul, că îi place să aibă „ceva de făcut“. Cumva trebuie să mă gândesc, și pe viitor, dacă nu e o soluție să existe, măcar pentru cei care vor, un ritm de lucru, altceva în afara zilnicelor și „enervantelor“ teme.

Pentru mine a fost o experiență solicitantă, nu e ușor să îți impui și ție un ritm. Anul acesta am avut două, Calendarul clasei și Calendarul de lectură, iar Adventul a trecut nesperat de repede. Nu am nici cea mai mică idee când s-a scurs luna decembrie, și-au îndeplinit scopul cu asupră de măsură.

tablou de iarna ingeri cu stea

Tablou de iarnă – decupaj la școala online

Dacă Moș Crăciun ar îndeplini dorințele necondiționat, l-aș ruga să aibă un pic grijă de școala online. Iepurașul de Paște a fost luat prin surprindere și nu a știut ce să le aducă copiilor. Dar poate… Moșul? Cine știe… poate o imprimantă… sau poate o tabletă… sau poate un pen să scrie mai ușor? Nu sunt multe, dar școala online ar fi cu totul „altfel“ dacă elevii le-ar avea la îndemână. Cel puțin elevii mei.

Dar cum ei nu au toți, le-am pregătit în mapa pentru decembrie un tablou mai vechi al meu, cu îngerii care vestesc Nașterea Domnului de Crăciun. Este un exercițiu de decupaj, însă nu unul de grădiniță, ci școlăresc, care necesită multă concentrare și migală pentru a fi reușit. Am pus cu câteva zile înainte anunț pe clasă, ce anume este necesar pentru desfășurarea activității. Am cerut un carton închis la culoare, negru de preferat, iar dacă nu au, să picteze cu acuarele cu o zi înainte.

Dar care ar mai fi distracția dacă la început de oră nu ai avea măcar câțiva care să nu se pregătească? Ori nu are cartonul (dar oare pentru cine am dat varianta cu acuarele?!), ori nu are… fișa, pentru că în două săptămâni nu avut cine să i le ia de la poarta școlii să i le aducă acasă. Oricum ar fi, am hotărât să merg mai departe, ajungând la concluzia că prepelița lui Brătescu-Voinești era un personaj extrem de înțelept.


Modelul meu le-a indicat obligatoriu „zăpadă“, pentru care nu au avut niciun print, au decupat ei singuri. Examinând cu atenție pozele primite, am văzut că unii au avut nevoie să își deseneze înainte conturul, apoi au decupat, nu au putut decupa liber. Important e că au reușit, dar și mai mult că au găsit o soluție să rezolve o problemă fără să întrebe și fără să se vaite că nu pot. Apoi trebuia inclus obligatoriu un înger și o stea, ocazie cu care am povestit un pic despre îngerii care i-au anunțat pe păstori despre miracolul acelei nopți. Și, în final, brăduți după dorință, căci fișa avea dublul elementelor necesare. Fulgi au avut de la mine, i-am drămuit cât am putut pentru toate proiectele. Mai am copii care au acasă perforatoare și își fac în plus, le-am spus că pot decupa și ei buline, ori dacă au perforator de coli pentru îndosariere, sunt bune și resturile acelea.

Marea majoritate au înțeles perfect ce au de făcut și s-au străduit după puteri să decupeze cât mai bine. Știu că sunt pretențioasă, dar cred că satisfacția reușitei nu vine cu adevărat dacă standardele sunt foarte jos și ușor de atins. S-au mai strecurat și doi de B și un S, mai ales dacă văd că explicațiile mele nu sunt luate în seamă mai deloc și doar ne facem că muncim, tăiem și lipim la nimereală. Plus, ce-i drept, și un „i“ pentru contemplat ecranul toată ora. Evaluarea la arte e tip portofoliu, după 5-6 proiecte trag linie și decid un calificativ.

Mă simt cumva ca bufnița din pădure, cea care își lăuda puii că sunt cei mai frumoși. Pentru mine ei sunt speciali, fiecare în felul lui, așa că îi voi lăuda de câte ori pot. Muncesc foarte mult, nu sunt menajați și mângâiați pe frunte, merită să le spun public un mare Bravo!

tablou de iarna ingeri cu stea

Modelul printabil este disponibil în arhivă.

66 99 desen cu numere

Calendarul de Advent, la jumătate

Am trecut azinoapte de jumătatea perioadei de Advent. Parcă e puțin mai ușor de organizat când nu am ales o nișă foarte îngustă și activitățile pe care le propun copiilor acoperă o gamă variată de domenii. Cum mă așteptam, invitația de participare nu a avut o participare unanimă la clasă, așa este și democratic, undeva pe la trei sferturi au fost cel puțin curioși să vadă ce se întâmplă și aproximativ jumătate dintre ei țin ritmul activităților. Ce haz mai are o provocare de Advent dacă nu o accepți exact în ziua în care a fost dată?

Am pornit de la ideea că ce e mult strică și zilele în care activitatea este mai solicitantă alternează cu cele în care trebuie să dezlegi o ghicitoare. Am folosit în continuare fișele de lectură de la Editura Edu. Deja le utilizam, la fiecare literă învățată cerându-le, opțional, să îmi trimită înregistrare cu textul citit. Și aici răspund puțin peste jumătate și, din păcate, foarte puțini din cei care ar avea cu adevărat nevoie de acest exercițiu de citit. Ghicitorile completează cumva litera pe care o predau la clasă. De exemplu, mâine avem v mic de mână, sarcina de Advent va fi compusă din cele două ghicitori în versuri, 19 rânduri scurte, ultimul cuvânt, răspunsul, rimând cu cele deja citite. Așa am procedat până acum și copiii au fost încântați de ele.

O activitate care m-a surprins a fost cea de desen după explicații. Îmi era teamă, dat fiind că nu se omoară cu desenatul, că se vor plictisi. Până acum am desenat un ren și, creme-de-la-creme, dacă tot am început și noi capitolul despre numerele până la 100 (ce dezamăgiți au fost când au văzut că stăm încă la cele învățate la pregătitoare), le-am cerut să scrie cu cariocă neagră numărul 66 sau 99, pe care îl preferă, apoi pornind de la acesta să realizeze un desen. A fost marea surpriză a zilei când am deschis tema să o verific, momentul acela în care face bine la suflet să vezi partea plină a paharului, chiar dacă în ea e o picătură. Pentru jumătatea aceasta care muncește și înflorește merită să mă zbat să fac lucrurile altfel. Accept că nu voi reuși cu toți și apreciez cuvintele frumoase ale părinților, strecurate în convorbiri banale, cărora le pun fundiță și le consider cadou de Crăciun, iar veninul celorlalte îl dau repede uitării.

Am recitit acum Codul de onoare al Năzdrăvanilor , scris în urmă cu 11 ani, pe când nici măcar nu îmi trecea prin cap să mă reîntorc la catedră. Activitățile online au fost atunci ceva „nou“, regret că acum e dificil să mai strâng o grupă de copii pasionați, care să ridice mănușa în fiecare săptămână. Dar valorile pe care le urmăream au rămas ca obiectiv în tot ceea ce fac și acum cu copiii: corectitudine, spirit de observație, punctualitate, seriozitate, fairplay… Ceea ce intuiam atunci, că activitățile la distanță nu se pot desfășura în lipsa acestora, se vede acum la școala online când, departe de ochii profesorului, sunt la mare „cinste“ păcălelile. Și nu condamn atât copiii care trișează, cât părinții care le arată în generozitatea lor calea cea scurtă. Oare ce învață un copil când mama îi spune că tema e prea grea, de ce să înveți poezia, mai bine o citești, că știi să citești repede. Sau vezi că tema e greșită, dar o trimiți așa, că „merge“, e mai importat să o trimiți decât să o refaci. Ori – să ai sarcină de pregătit materiale pentru a doua zi și la oră copilul să constate că nu are tot ce-i trebuie, că mama a citit lista pe sărite, ori că nu citește comunicările destinate părinților și abia după două săptămâni realizează ce are de făcut. Ce modele oferim? Culegi ceea ce semeni e mai adevărat ca oricând.

Ca să închei într-un ton mai optimist, vă las să vă delectați cu desenele noastre matematice. Dacă vă plac, vă rog să lăsați un mesaj de încurajare pentru acești pitici deosebiți de doar 7-8 anișori, vreau să le arăt și lor ce minunați sunt!

66 99 desen cu numere

Podkin O Ureche Editura Paralela 45

Concurs de Crăciun cu Podkin O Ureche

Demult, dar nu foarte demult, un iepuraș a dovedit că are mai mult curaj decât s-ar aștepta cineva din partea lui. A avut nevoie de-o singură clipă să învețe responsabilitatea și să-și asume deciziile și peripețiile sale sunt acum subiectul a trei volume de poveste în ramă. Cea mai frumoasă parte a narațiunii e că știi de la început că „se termină bine“, căci cel care povestește evenimentele este însuși eroul. Din nămeți, în fapt de seară, a apărut la Editura Paralela 45 cel de-al treilea volum din seria „Saga celor trei tărâmuri“, iar tu ai acum ocazia să citești nemaiauzitele întâmplări ale lui Podkin O Ureche. V-aș spune de ce nu are o ureche, dar stric farmecul primului volum, în caz că nu l-ați citit deja.

Provocarea Editurii Paralela 45 este următoarea:

Descrie în cel puțin 300 de cuvinte o întâmplare ce are ca personaj principal un iepuraș ce tocmai acum își pierde urechea. 

Podkin O Ureche Editura Paralela 45

Concursul se încheie joi, 17 decembrie 2020, ora 21:00, iar sâmbătă vor fi anunțați, tot în acest articol, cei doi câștigători ai celor două premiilor oferite de Editura Paralela 45, constând fiecare în cele trei volume apărute din seria Saga celor trei tărâmuri.

Pentru a participa, adăugați la acest articol, prin formularul de mai jos, un comentariu, folosind numele real. În textul comentariului, pe lângă răspunsul la provocarea de mai sus, adăugați un număr de telefon de contact.

Premiile vor fi atribuite de către Editura Paralela 45. Se va ține cont de originalitatea întâmplării povestite și calitatea exprimării în limba română scrisă.
Înscrierea în concurs va fi confirmată după înregistrarea comentariului, printr-un mesaj în acest sens la adresa de mail folosită la adăugarea lui, dar va deveni public abia la încheierea concursului.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica „Nume“ să folosiți numele real complet (premiul va fi expediat doar acestei persoane) şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Concursul se va desfășura între 10-17 decembrie 2020, ora 21:00. Câștigătorii vor fi anunțați în 72h de la încheierea concursului și vor avea la dispoziţie 24h pentru a revendica premiile, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de mail cu care a fost adăugat comentariul câştigător şi incluzând în mesaj numărul de telefon solicitat mai sus (nu va fi vizibil publicului, dar este obligatoriu, nu va fi salvat în nicio bază de date și nu va fi păstrat după încheierea concursului și validarea câștigătorilor). La expirarea termenului, pentru premiul nerevendicat va fi desemnat alt câştigător. În cazul în care este epuizată lista de participanți, premiul se anulează. Premiile vor fi expediate de Editura Paralela 45 la adresele indicate de câștigători, pe teritoriul României.

Comentariile care vor intra în concurs vor primi un număr de ordine la aprobare.  Nu vor fi acceptate comentariile care nu îndeplinesc condițiile solicitate (nume real complet, răspunsul la provocare, numărul de telefon, IP unic) și nu vor participa la concurs, dar vor fi vizibile pe pagină la încheierea concursului. Verificarea IP-ului unic se va face după încheierea concursului, pentru stabilirea listei finale de participanți.

Câștigătorii nu vor fi anunțați personal, vă rog să accesați pagina concursului în ziua de 19 decembrie 2020. Dacă vă este de ajutor, puteți seta pe telefon un „reminder“ pentru această dată.

Prin participarea la acest concurs confirmați că aveți vârsta împlinită de 18 ani. În cazul în care participanții sunt minori, înscrierea se realizează de părinți, folosind numele adultului, nu al copilului.

_________________________________________________

Edit, 19 decembrie 2020, ora 13:00:

Decizia de a atribui premiile a fost una foarte dificilă, fiecare poveste fiind unică și specială. Felicitări tuturor celor care au acceptat provocarea!

Premiile vor merge la:

  • Nr. 1 Neamțu Lăcrămioara
  • Nr. 11. Madalina Neacsu

Câștigătorii au la dispoziție 24 de ore pentru a revendica premiul printr-un comentariu la articol care cuprinde: Numele, aceeași adresă de mail folosită în concurs, numărul de telefon de la înscriere și adresa la care va fi expediat premiul. 

Nerevendicarea premiului până la data de 20 decembrie 2020 – ora 13:00 implică anularea acestuia și acordarea lui următorului clasat.

Școala online la lumina lumânării

După ce-am văzut rezultatul alegerilor mi-am zis că, pentru încă patru săptămâni, sunt deschisă la orice tip de nonsens și stupiditate mai are anul 2020 pe țeavă. Și cred că va trebui să învățăm să ne adaptăm repede, să găsim soluții, căci lumea noastră e pe cale de dispariție și o ciudățenie plină de provocări îi ia încet locul. Abilitatea de a rezolva probleme, văzute ca obstacol între tine și ceea ce îți dorești să ai, se învață în școală și voința necesară să depășești piedica se generează cu ajutorul acelei mici doze de frustrare care îți spune să continui, nu să te oprești, căci va face altul în locul tău.

Ieri pe la 5 și jumătate corectam temele elevilor. Becul începe să fileze a discotecă și moare, apoi aud un urlet de fiară răpusă din camera copiilor. Inițial m-am gândit că iar se rezolvă frățește cine știe ce dispută pe jumătate de metru pătrat încălcat, dar nu… de fapt nu mai era curent. Fiind pe laptop, nu mi-am dat seama, dar calculatorul lui Iris a murit instant. Aleargă disperată, doar ce s-a terminat ora de biologie, dar mai are geografie, mare tragedie, cum intră ea la oră? Ok, intri pe laptopul meu, dar bateria lui nu ține cine știe ce… Oprim toate programele. N-ai TEAMS pe calculator? Doamne-ferește, dar chiar trebuie să am tot?? Ia și instalează repede. Ce parolă ai? (Scurt moment de panică) Într-un final reușim în timp record să intrăm la oră odată cu profa.

Dar… ca să nu se ducă bateria, am dat luminozitatea ecranului pe minim. Ea cum vede să ia notițe?! Am zis ceva ce nu poate fi reprodus fără a fi înlocuit cu bip. Telefonul ei mai avea 10%. Al meu cam jumătate, dar nu voiam să-l fac lanternă, cine știe cât dura povestea… Așa că am recurs la clasica soluție: lumânarea.

Nu puteam să nu râd uitându-mă la ea. Tehnologie de ultimă generație, școală online, conexiune prin hotspot 4G de pe telefon și tu stai și scrii de mână la lumina lumânării… Serile lungi de iarnă de dinainte de revoluție au revenit instant în prezent. Grija să nu te apuce seara cu temele nefăcute era una principală, cum ajungeai acasă, te și apucai. Altfel trebuia să te descurci la lumina lămpii cu gaz, după ce ștergeai bine-bine cu ziar răsucit sticla afumată cu o zi în urmă. Apoi, ne-am modernizat, o baterie de tractor era decor de sufragerie și la ea era conectată o instalație home-made cu beculețe de 12V. Unul, și acum țin minte, legat în vârful unui băț de brad, încă rămas în suport, era pe post de veioză lângă masă, având în spate frumos prinsă o oglindă pentru efect maxim. Multe teme s-au scris așa, însoțite de multe ore de morală că „ne stricăm ochii“ și ce-am făcut amândoi acasă toată ziua până s-a înserat, de nu le-am terminat (ai mei veneau pe la 6 seara acasă)… Da chiar, frate-miu, oare ce făceam? Cred că răspunsul corect e „construiam copilăria“, cea pe care generațiile de azi nu o vor avea niciodată, cu toate gadgeturile lor.

Gluma-glumă, dar a devenit foarte tristă pe la miezul nopții, când căldura de peste zi s-a dus, centrala nu pornea fără curent și clasica „mai punem o haină“ de la sfârșitul Epocii de Aur a fost pusă în practică cu încă 2-3 pături și ce saci de dormit mai erau pe-acasă. Tragedia a continuat aproape de zorii zilei, cu picamerele băieților de la enel la 10 metri de fereastra mea, după ce au constatat defecțiunea și au primit aviz să spargă în miez de noapte, altfel se apucau la 7, nu la 5.

Dimineață am deschis ochii (de parcă dormisem), ca de obicei, înainte să sune ceasul. Am încercat întrerupătorul, nimic. Cuminte, de sub pătură, îi auzeam pe băieți vorbind și din câteva frânturi mi-am dat seama că nu e nicio șansă de curent. Resuscitasem telefonul descoperind nesperat în poșetă bateria externă încărcată, așa că puteam intra pe aplicația de Classroom să anunț copiii că nu facem orele azi și să le dau ceva de lucru, să nu aibă chiar așa o zi de vacanță în mijlocul săptămânii. Apoi am dat mesaj dirigintei copilului cu ore dimineața, să anunț că nu se conectează azi, căci nu avem curent. Pentru cele de după-amiază pregăteam o învoire de la teme, dacă nu avea cum să-și deschidă calculatorul.

Și când ceasul bătea deja spre prânz, aud un Dorel de jos strigând fericit Mergeee, băăă! N-a fost chiar un cade-bă-că-cade, dar venise curentul. Sar repede din pat, scol copiii, Andrei – rupt de tristețe că tot mai prinde câteva lecții, el care spera o zi liberă, Iris, repede-repede să rezolve temele și să le urce până la prânz.

Abia acum am înțeles eu cum e cu școala online în casele fără electricitate: poți vedea tastele laptopului la lumina lumânării, nimic neadevărat!

reni ornament brad piese puzzle

Ornament de Crăciun cu reni din piese de puzzle

Când am descoperit proiectele de craft din piese de puzzle mi-am pus pe lista de perforatoare și unele care să „facă“ piese. Sunt două tipuri de ștanțe posibile – cele care îți pot transforma o poză în puzzle și cele care efectiv îți detașează piese pe care să le folosești tu cum dorești. Prima variantă mi-am dorit-o mult, dar deocamdată n-a fost să fie, mai așteaptă. A doua a venit la un moment dat pe nepusă masă, când intrasem într-un magazin să-mi mai clătesc ochii printre materiale și unelte. Mi s-au lipit de deget două variante, cu piese mai mari și piese mai mici, și așa au ajuns să fie parte din colecția mea.

Anul trecut am făcut cu copiii coronițe, dar gândul meu tot la reni a rămas. Și planurile… erau cât pe-aci să se ducă pe apa Sâmbetei, căci școala online nu e chiar atât de simplu de organizat. Ok, ștanțez ca apucata de 140 de ori, dar cum fac să ajungă la fiecare elev?
În vacanța de 1 Decembrie, când mulți români se respectă și nu muncesc, dorm sau se lasă legănați de Bacchus, am sacrificat două zile și ceva ca să pregătesc mape și materiale pentru copii. A fost prețul unui decembrie de poveste, în care să ne bucurăm de orele de arte pe măsura sezonului de sărbători. Pe 30 noiembrie, mapele au plecat spre destinatari, într-un sistem „telefonul fără fir“, iei una și dai mai departe restul. Ca în orice clasă, sunt părinți implicați și mai puțin implicați, unii au apreciat efortul și au venit, la ora stabilită, să ia pachetul. Alții… nu. A doua zi, încă o încercare, cu ceva mai mult succes, dar nici de data aceasta 100%. A treia încercare n-a mai fost, când am avut timp, le-am lăsat portarului de la școală, cine crede că mai are nevoie de ele, să se ducă să le ia.

La lecții a fost distractiv, ce să zic… căci, dacă tu n-ai avut timp 3 zile să iei de la colegul mapa copilului tău, eu trebuie să mă descurc și să improvizez ceva și pentru el. A trecut până la urmă. Dar asta nu e tot. La 9 zile de la mesajul meu de pe grupul părinților, în Sfânta zi de Duminică, când mi-am jurat că, gata, mă respect și eu și nu mai muncesc pentru școală, sosește (pe telefon le văd, n-am ce face) mesaj la postarea mea privind materialele necesare luni la AVAP (adăugat de vineri): noi nu avem materialele acestea, de unde le putem lua? A fost un act imens de voință să mă abțin, să nu zic nimic, mi-am repetat toată ziua că mi-am promis solemn mie că nu mai răspund în week-end și îmi iau liber. La urma urmei, așa cum și la școală stau degeaba când nu vin cu ce trebuie, așa pot sta și în fața camerei. La căruța aceasta numită școală nu trage un singur măg… cal!

Azi ne-am distrat. Le-am arătat copiilor și felicitările mele mai vechi, dacă au prin casă jocuri de puzzle care și-au pierdut piesele, le pot da acum o destinație creativă și să realizeze felicitări pentru toată familia. Cât despre proiectul acum în lucru, au comentat ei un pic apropo de ideea mea de margine din ghemotoace de hârtie creponată, și musai cu o „regulă“ în șir, dar au scos-o la capăt onorabil. Abia aștept să prindă viață și restul ideilor!

reni ornament brad piese puzzle

Originalul – modelul meu – este acesta:

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani)

 

ie ziua nationala

Ie personalizată de Ziua Unirii

Săptămâna trecută am stăpânit cu greu un atac de panică. Nu am avut niciodată probleme în a găsi idei pentru proiectele de lucru manual, însă momentul în care am realizat că trebuie să celebrez Ziua Națională aproape cu nimic la dispoziție, a fost un moment… Adică, chiar și în criză de materiale , tot aș fi făcut la imprimantă un șablon sau, în ultimă instanță, dacă eram la școală, desenam cu matrița de plastic un contur al României, completam cu un tricolor și tot ieșea ceva.

Regula numărul unul pe care mi-am propus să o respect la această școală online e să nu pun părinții pe drumuri decât dacă aceea chiar e ultima soluție. Educatoarele și învățătoarele își petrec mult timp decupând și pregătind materialele didactice pentru toți copiii, însă părinții… cred că, dacă aș avea pretenția ca mâine fiecare copil să aibă decupat un triunghi isoscel roșu, cu baza 5cm și înălțimea 8cm, plus un cerc crem cu diametrul de 4cm, aș primi cu certitudine o recomandare pentru Bălăceanca.

Revenind, cel mai simplu ar fi fost să printăm și să asamblăm ceva, însă nu toți copiii au imprimantă. Apoi, puteam să lucrăm cu hârtie creponată, dar era la școală și era inutil să îi pun să-și cumpere un pachet doar pentru trei culori din care să folosim doi centimetri. M-am gândit și să pictăm șervețele albe în cele trei culori ale drapelului, un fel de hârtie creponată home-made, însă am renunțat, deja unora le ceream mai mult decât sunt dispuși să facă, din moment ce e prea greu să pregătească de seara anumite fișe care trebuie doar scoase din mapa primită de la mine.

Am realizat că tot ce am la dispoziție fără niciun efort sunt coli albe, creioane colorate/carioci, foarfecă și lipici. Până la urmă, după atâta pescuit idei, am și prins ceva. Am hotărât să fac fac nițică intuire pentru axa de simetrie (abilitățile practice sunt geometrie pură), să îndoim coala pe jumătate, să decupăm o ie și să o decorăm. Aveam speranțe că în mare măsură se vor descurca, deoarece am mai lucrat pe același principiu și în clasa pregătitoare.

Pe trepiedul cel mic de la aparatul foto am fixat o cameră web HD astfel încât să se vadă bine pe masă ce lucrez și rezultatele au fost dintre cele mai neașteptate. Au lucrat în fața camerei, au întrebat la nevoie. Au fost și corecții de făcut, după oră, când mi-au trimis pozele și am putut să văd mai bine ce au lucrat și să le pot răspunde, dacă e cazul.

ie ziua nationala

Au decorat cum s-au priceput mai bine și îmi spun că, în cele din urmă, gusturile nu se discută și fiecare și-a ales cu ce vrea să se îmbrace în această călătorie imaginară la Alba Iulia. Însă, ca la televizor, asta nu e tot, ca să fim pregătiți ca adevărați români pentru Ziua Națională, le-am povestit un pic, pe scurt, despre cele trei țări ale românilor. Anul acesta sunt mici, am insistat doar pe data evenimentului și locația acestuia.

Ca să nu lucrăm în liniște absolută – cu microfoanele închise e atât de multă, ca niciodată la școală – am avut imnul ca fundal muzical și am completat tema artistică cu una muzicală, ce presupune și învățarea primei strofe din imn. Mi-am propus ca, până la finalul clasei a patra, să învățăm în fiecare an câte una. Sper ca anul viitor să ne prindă mai pregătiți și măcar cu speranța că putem merge în siguranță la paradă, altfel cred că o să pregătesc idei de confecționat sau personalizat măști în culorile naționale…

Voi cum v-ați descurcat, de la distanță, cu proiectele mai deosebite?

Și… să nu uit:

La mulți ani, România!
La mulți ani, români de pretutindeni!

Calendar Advent 2020

2020: Calendar de Advent „online“

Andrei H., Bucureşti , clasa a IIa

Indiferent de cum mi-am imaginat eu anul trecut că îmi voi petrece Crăciunul acesta, viața a bătut filmul în mare stil. Dar… tot număr zilele până la Crăciun. Copiii mei sunt mari, nu mai sunt atât de preocupați de zilele care trec (prea încet), însă eu îmi aduc aminte cu plăcere de toate „Adventurile“ trecute. Primele lor calendare, home-made, prima serie de Năzdrăvani de pe site, cu care am încercat tot ce-mi trecea prin cap la capitolul art&craft.

Și, de ce nu, de seria mea trecută, de care îmi e tare, tare dor, căci nu i-am văzut din martie. Mi-e dor de îmbrățișările lor. Cu ei am avut cele mai surprinzătoare „zile de Advent“ (sunt optimistă și spun de până acum).

Dar, dacă anul trecut, cu clasa pregătitoare, numai la Advent nu mi-a stat capul, anul acesta, online, nu puteam să ratez ocazia. M-am gândit așadar cum să fac să fie altfel… Ideea aștepta să fie descoperită, căci era în fața mea. Am creat pe Classroom un curs special, intitulat chiar „Calendar de Advent“ și i-am invitat să adere la o provocare mai școlărească. Din experiență știu că nu e ușor să ții ritmul, atunci când vrei să le pregătești pe toate 24. Îmi amintesc anul în care am făcut cu Iris calendarul pe blog, idei creative pentru Crăciun și, deși la final eram extrem de satisfăcute că ne-a ieșit, ne-am dat seama că era Ajunul Crăciunului și noi nu simțisem cum trece luna. Așadar, știu că nu va fi ușor să pregătesc în fiecare zi câte ceva, dar dacă piticii mei vor citi ceva în plus și se vor distra olecuță, cred că va merita.

Prima zi este una relaxată, organizatorică. Le-am pregătit mape cu materiale pentru luna care urmează – inclusiv fișele necesare, și le-am pus chiar deasupra un calendar de Advent de colorat. Am ales unul de pe net, oferta e generoasă, am editat poza și i-am pus titlul în limba română și le-am printat-o. Va trebui ca în fiecare zi să coloreze câte o casetă și să-și amintească să rezolve și provocarea de pe Classroom.

Calendar Advent 2020

Ce le pregătesc? Nu am o planificare integrală în acest moment, am pregătit doar 4 zile, însă nu va fi doar joc și joacă. Îmi doresc în primul rând să fie ceva de citit, măcar câteva rânduri de fiecare dată. Au nevoie de acest exercițiu. Apoi vom vedea, poate și puțină matematică. Inspirație am din pachetul de fișe de la Editura Edu, atașat caietelor de clasa întâi, voi folosi cât pot Google Forms (inserez imaginea și le cer, de exemplu, să scrie la răspuns ce obiecte care încep, conțin sau se termină cu sunetul învățat descoperă), Desene Google, poate și alte aplicații de pe net dacă se pretează. Nu mai pun la socoteală mici proiecte de realizat cu cele două mânuțe din dotare, care nu puteau lipsi.

Pentru mine personal, mi-am ales ceva mai simplu – un calendar pe Instagram, cu hastag #AdventulNăzdrăvanilor/, în care mi-am propus să adaug, pe rând, cărțile cu tematică de Crăciun pe care le am la atelier. Mi-am dat seama abia când am început să le scot că îmi făceam griji degeaba că nu am destule, ba chiar trebuie să și aleg pe care să le pun. Poate nu pare cine știe ce, dar în pandemie, când evit cât pot orice tip de expunere, Atelierul rămâne punctul meu de refugiu, colțul meu de normalitate. Anul trecut pe vremea asta munceam mult la el și planurile de inaugurare odată cu primăvara s-au risipit ca un vis frumos. Așa că, doar din poze, număr din colțul meu de lectură zilele care trec până vă voi spune „Crăciun fericit!“