Jocul cu cărămida, sau cum am deschis DEX-ul prima dată

Abia terminasem lecțiile la matematică și rezolvam cu copiii în clasă evaluările finale din caietele de lucru. Unul din exerciții punea la încercare vederea în spațiu, cerându-le să numere cărămizile lipsă dintr-un perete. Cum nu vizualizau forma paralelipipedului și nu mai aveam nici eu în clasă materialele folosite în primul semestru, mi-am amintit că am în bibliotecă o „cărămidă“. Am scos DEX-ul și am reușit, pe moment, să rezolvăm problema.

Însă o alta le-a trezit curiozitatea. Ce carte e aceea atât de groasă? E un dicționar. Câte pagini are? În cât timp îl citești? Inutil să spun că eu consider că în orice casă trebuie să se afle un DOOM și un DEX, că nu ne-am născut învățați. Dar încă nu au înțeles foarte bine cum e cu cărțile astea pe care nu le citești, dar le folosești când ai nevoie.

Am terminat cam în același timp și literele alfabetului și am început să discutăm despre ordinea alfabetică. Am asezonat lecția cu un cântecel pentru a le învăța, sper că nu vor uita de ă, î, â, ș, ț, care nu au fost suficient de „importante“ ca să fie și ele introduse pe muzică. După ce le-am spus că toată lumea știe literele în ordine și că obligatoriu trebuie să le învățăm și noi, a urmat întrebarea de baraj:

De ce? La ce ne folosește?

Am început să dau exemple, începând cu catalogul clasei, unde ei sunt așezați alfabetic, după numele de familie. A fost mai greu să dibuiască ordinea celor șase nume care încep toate cu M, două chiar identice. Parcarea de la mall e și ea ordonată alfabetic. Dar am ajuns repede la DEX. L-am scos iar din dulap. Doamna, ce faceți cu cărămida?

A urmat o prezentare a dicționarului. Tocmai lucrasem un text mic în ora precedentă și aveam pe tablă cuvintele necunoscute scoase și explicate. Ce facem însă când avem un cuvânt pe care nu ni-l poate explica nimeni? Îl căutăm pe internet… Da, au dreptate. Pentru generația lor, orice răspuns e la un click distanță. Dar dacă nu ai net?

Au fost relativ impresionați de modul de organizare al dicționarului, de cât de mic e scris, de cele 1264 de pagini, și i-am lăsat să caute singuri. I-a ținut ocupați ceva vreme, însă cel mai mult m-am bucurat a doua zi, când am primit o cerere un pic mai neobișnuită:

Doamna, pot să mă joc și eu cu cărămida?

Așadar, avem și jocul cu cărămida. Iei un coleg, îți dă un cuvânt, tu îl cauți în dicționar. Te poate cronometra cu secundarul de pe ceas. Apoi faceți schimb, tu îi dai ceva de lucru, vedeți cine a găsit mai repede. Le-am explicat că în dicționar cuvintele au forma pentru un singur obiect, nu pentru mai multe, dar nu îmi rămâne decât să sper că explicația aceasta, valabilă pentru substantiv, o pot extinde intuitiv pentru toate celelalte categorii gramaticale.

Le-am explicat, normal, și cum să caute pe internet, scriind DEX după cuvântul pe care nu îl cunosc, cum să ignore toate acele litere mici cu puncte care apar, căci vor afla când vor fi mai mari ce înseamnă – o parte de la mine, în clasa a treia, o parte mai târziu, de la cei care preiau ștafeta.

Acum doar mă bucur că într-un an în care joaca a fost mai puțină am reușit să punem în colecție un joc nou.

tableta

Uite tableta, nu e tableta…

Orice moment de criză e de fapt o provocare să te redefinești, reinventezi, readaptezi. Școala online a fost și ea așa-și-așa, și acolo unde cei aflați la butoane au înțeles să-și facă datoria, părțile bune s-au văzut. Am apreciat, pe principiul „mai bine mai târziu decât niciodată“ faptul că elevii au primit în toamnă tablete pentru a participa la cursuri.

Am ridicat prima dată din sprâncene când am auzit la final de an că tabletele trebuie predate. Da, știam, nu le-au primit cu drept de proprietate, ci în custodie, era normal că la un moment dat se vor returna. M-am gândit apoi că, probabil, abonamentele de internet nu se doreau pe perioada vacanței și se făcea economie (deși se puteau suspenda cartelele din sistem, sunt sigură că există liste clare cu numerele alocate).

Mă rog, am încercat să înțeleg, nu am reușit. În același timp îmi părea rău pentru copilul de la mine din clasă care rămânea fără ea, căci am văzut ce progrese extraordinare a făcut în acest an, petrecut tot online, cu tableta. Chiar aș fi vrut să o aibă și pe perioada vacanței, acum… încearcă să se descurce cu telefonul.

Dar asta nu e tot

După începutul vacanței și somațiile de predare a tabletelor, unul dintre mesaje suna a ultimatum: până la data X trebuie aduse, căci vin să le ridice de la primărie! WTF…?? De ce să le ridice?! În sistemul nostru de „ordin venit de sus“ nu se comentează. Habar n-am dacă doar la mine în sector se întâmplă aberația asta sau peste tot primăriile și-au luat jucăriile înapoi…

Primul lucru la care m-am gândit a fost că se grăbesc, pandemia nu s-a terminat. Probabil cineva trebuie să își justifice salariul mutând tabletele de colo-colo și numărându-le toată vara. Sau poate exagerez eu, le ridică pentru mentenanță și update. Da, vreo firmă care face pe vară un ban cinstit deschizând și închizând tablete…

Apoi am încercat să mă gândesc ce ar face primăria acum cu atâtea tablete într-un depozit?! De ce nu puteau rămâne în școli, chiar dacă nu la copii acasă?!

Din categoria „vise“

Pe lista lucrurilor pe care copiii mei le-au apreciat în acest an școlar și pe care au vrut să le păstrăm și în cel viitor a fost tableta conectată live din clasă la lecții. În general am fost un colectiv sănătos, cu câteva răceli sau plecări și o singură carantină, plus un copil permanent online din motive de sănătate în familie. Dar, de când ne-am întors în februarie, zi de zi am avut tableta conectată.

Nu era cea mai fericită alegere tehnică, mi-aș fi dorit mult mai mult să primesc un laptop, așa cum făcusem cerere, să pot rula cum trebuie și proiectorul și întâlnirea online, dar… m-am descurcat și cu tableta. Copiii care au avut ocazia să stea online în acest mod mi-au spus că nici nu se compară cu lecțiile când eram toți online, dar e mai bine decât deloc și că anul viitor musai trebuie să o avem în continuare, dacă sunt bolnavi.

Se așteptau ca tableta pusă pe suport spre tablă să le ofere aceeași experiență de învățare ca lecțiile făcute în perioada online și au fost dezamăgiți. Interacțiunea cu ei era aproape imposibilă, de auzit se auzea așa-și-așa, depinde unde eram eu în clasă, pe colegi nu îi auzeau, iar eu mă chinuiam să repet răspunsurile lor atunci când erau importante. Însă ei au simțit această posibilitate ca un plus de valoare între a lipsi total o zi și a recupera de la colegi și a asista la oră și a prinde cât de mult se poate.

Ca o paranteză, le-am permis să intre online tuturor celor care au solicitat, indiferent de motiv, nu doar celor cu cerere sau situație de carantină. Mi s-a părut că nu am niciun drept de a refuza un copil care dorește să învețe, din moment ce oricum eu eram „conectată“. Cu ce m-ar fi deranjat?!

Ce va aduce toamna?

Nu am nici cea mai mică idee. Sunt noi avertismente de creștere a numărului de cazuri și un al nu-mai-știu-câtelea val. Probabil că vom sta tot cu măști, nu cred că își asumă cineva să le dăm jos. Distanțarea… of, așa mi-aș dori să pot apropia băncile… să lucrăm în grup… Să pot strânge caietele…

Tehnic însă, în clasă nu va fi nicio noutate. Bănuiesc că e inutil să mai fac cerere de laptop, nu mai e o prioritate. Dar de tabletă chiar îmi pare rău. Doar pentru că îi curgea nasul și nu l-a trimis mama la școală (așa cum li s-a și cerut părinților), ori îl durea burtica… nu mi se pare un motiv să rateze complet ziua de școală, că doar nu zăcea inconștient în pat.

Ce mi-aș fi dorit? Dacă tot nu avem tablete în ghiozdan, să poată fi disponibilă la cancelarie o cutie cu tablete pentru toată clasa. Dacă azi voiam să fac evaluare cu Kahoot, să le pot da copiilor înainte de oră și să avem o altfel de experiență de învățare. Sau cine știe ce altă abordare mi s-ar fi părut mai potrivită și aveam nevoie să interacționez cu fiecare, cum sunt lecțiile pe PearDeck. Ajung să îmi doresc să putem sta online de-acasă măcar o zi pe săptămână, când avem științe mai ales!

Și mai spunem că ne dorim reformă, învățământ de calitate, dar nu vrem nici să modernizăm baza materială, nici să schimbăm ceva. Păcat, mare păcat! Chiar și atunci când ne iese ceva bine, avem grijă să stricăm imediat…

tableta

Aritmetica de vacanta - Scoala de vara

Școala de vară

De câte ori mă uitam la filmele americane în care apăreau secvențe de școală, mă gândeam că la ei corigența era îmbrăcată frumos sub numele de școală de vară. Ulterior am înțeles că, de fapt, nu era ca la noi, unde te chinui singur, toată vara, să înveți ce n-ai reușit un an, ci un sistem de cursuri organizate în care copiii care au întâmpinat dificultăți și nu au promovat la nivelul minim acceptat erau ajutați. Sigur, nu părea deloc o plăcere să mergi la școală în vacanță, dar nu părea nici să fie ceva dăunător. 

Pe plaiurile mioritice… e greu. Una din prietenele lui Iris mi-a cerut ajutorul chiar la începutul vacanței pentru că trebuie, cumva, să dea meditații unei fetițe de clasa a cincea corigentă la română. Mai în glumă, mai în serios, îmi spune îți dai seama, dacă online a rămas corigentă, nu știe nici să scrie. Așadar, de unde să înceapă ea ca să o ajute să treacă?? Concluzia mea tristă e că acest copil nu trebuia să ajungă clasa a cincea. Dispozițiile venite de sus vara trecută că „toată lumea trebuie să treacă clasa“, nu „e voie“ la corigență, exclus repetenție… e mai mult decât dăunător. 

Școala online

În online am muncit. Nu doar eu mi-am făcut treaba, dar am avut în spate și o echipă de părinți implicați. Știu că nu le-a fost ușor cu mine, cu program strict, dead-line-uri mai ceva ca în corporație, însă când am tras linie la sfârșit de clasa întâi am ieșit bine și foarte bine. Chiar și cine nu a prea frecventat citește, mai pe silabe, mai poticnit, dar citește și scrie binișor în ritmul melcului. Am evaluat la începutul vacanței doi copii de-o seamă cu ai mei, absolvenți de clasa întâi, care nu prea au avut noroc (în online), unul din ei aflându-se la un nivel înspăimântător, căci nu știe nici literele la final de clasa întâi. 

Mi-am dat seama că le sunt datoare o îmbrățișare alor mei, chiar au muncit și au reușit. Sunt convinsă și că pretențiile și așteptările mele setate mai sus decât media contribuie, nu poți să dai tot ce ai mai bun dacă nimeni nu ți-o cere, nu?

A venit vacanța 

Înainte de vacanță au început întrebările. Doamnă, ce caiet luăm? (Niciunul.) Ce facem cu copii? Ce citim? Ce scriem? Vacanța de la finalul clasei întâi mi se pare cea mai periculoasă. Copiii au asimilat foarte mult. Timpul de consolidare și sistematizare a fost așa-și-așa. Dacă nu fac nimic toată vara, vor uita până în toamnă să scrie și toate performanțele la citit vor scădea simțitor. 

Ce am făcut eu la final de an școlar? M-am întâlnit, online, cu fiecare dintre părinții care au dorit să avem o discuție finală. Am analizat, am tras concluzii, am făcut un plan pentru fiecare. Sunt copii la care nu am recomandat vacanța totală sub nicio formă, alții la care o zi de activitate pe săptămână e suficientă. Am compus un lung mesaj cu recomandări de activități și cum să fie făcute, după care mi-am dat seama că vor avea nevoie de mine. Ce să fac, lipsă de modestie, mă consider importantă.

După obicei, nu corectez teme toamna la grămadă, așa că mi-am petrecut primele două săptămâni de vacanță organizând Școala de vară.

Școala de vară online

Beneficiile platformelor online, pe termen lung, sunt enorme. Numai cine nu se gândește la copii nu realizează cât au de câștigat. La școală era greu să lucrez cu ei suplimentar, însă online am continuat programul de lectură după ce ne-am întors fizic, dar și temele opționale la CLR și MEM. 

Nu mă îmbăt cu apă rece, nu participă toți copiii și nici cei care o fac nu sunt mereu constanți, însă orice activitate bifată e un plus pentru copil, așa că am învățat să văd partea plină a paharului. 

La școala de vară s-au înscris 80% dintre elevii mei. E opțional, e decizia părinților, nu e problema mea dacă nu vor sau de ce nu vor. Chiar și temele date sunt opționale, faci ce poți, cât poți, când poți, dar încerci să ții ritmul. Încă mă gândesc la niște recompense pentru cei mai silitori.

Lunea trecută a fost „prima zi“ de școală. Am organizat activitățile pentru opt săptămâni, iulie și august. Temele sunt afișate în fiecare luni dimineață, toate, iar copiii aleg ce și când vor să lucreze. Preferințele lor de la clasă s-au văzut și acum, unii au început cu transcrierea, alții cu matematica… 

În ce constau temele?

Prima este o poveste de citit, undeva la 200-300 de cuvinte, ilustrată.

Am ales să le dau din seria „Povești cu tâlc“. Au de parcurs tot textul și de citit cu voce tare doar câteva alineate indicate de mine. De regulă aleg dialogurile, să se obișnuiască cu vocile personajelor, vorbirea directă și vorbirea indirectă, cu virgula folosită pentru vocativ, lucruri pe care le voi folosi în clasa a doua. Îmi place să îi ascult, așa parcă mi se mai alină dorul de ei!

A doua este o transcriere.

Au în portofoliul (construit cu chinuri tot anul) fișele de la Clubul de lectură și își aleg de-acolo ce text vor să scrie. Pentru că unii au ales de la primele litere (textele erau foarte scurte), pentru săptămânile următoare le-am indicat eu intervalul (grupurile de litere ce/ci/ge/gi sau che/chi/ghe/ghi). Vor scrie pe caiet tip 2 și exercițiul le va fi foarte util, mai ales că intenționez să trec la dictando junior după Crăciun, dacă lucrurile merg bine. 

A treia este „Aritmetica de vacanță“.

Tema cuprinde patru exerciții și/sau probleme scrise de mine, pentru care le-am solicitat să transcrie și cerința. Vai, șoc și groază, plânsete din toate părțile! În timpul anului nu le-am cerut niciodată, mereu le-am dus eu cerințele printate pe foițe mici și le-au lipit în caiet, pentru simplul motiv că nu știam toate literele și nu voiam să mă complic. Abia când am trecut la probleme cu două operații, la scrierea planului de rezolvare, am început să scriem mai mult pe pătrățele și nu am dat pe-afară de fericire când am văzut cum scriu pe liniatură, mai bine zis, pe lângă… Așa că vara aceasta am completat tema de transcriere pe tip 2 cu una pe pătrățele, spre disperarea lor.

M-am străduit să le compun probleme „de vacanță“, legate între ele, cu o poveste și din care să aleagă (nu foarte ușor) datele utile de cele inutile. 

Aritmetica de vacanta - Scoala de vara

A patra temă este „Jurnalul“.

Este cea mai grea, dar și cea mai frumoasă. Lunea, miercurea și vinerea trebuie să îi povestească „Jurnalului“ ce-au mai făcut. E ocazia să scrie liber, să se exprime în scris, nu doar oral. E prima dată când se lovesc de cratimă, căci vorbirea curentă pe care ei încearcă să o transpună în scris nu o poate evita. Unii o simt, de la lecturile numeroase, alții nu, dar o corectăm. Este și tema cu cele mai puține participări, dar la care am cel mai mult de corectat. Bonus – îmi aduce cele mai mari bucurii, împart vacanța cu ei și la un moment dat mi se părea corect să țin și eu un jurnal simplu, dar pe care să-l citească ei. 

Dragă Jurnalule, 

Luni am dat temele pentru săptămâna aceasta. M-am bucurat să văd că până la prânz am primit deja trei transcrieri și două lecturi. Vocile lor vesele mi-au înseninat ziua. …

A cincea temă este una cu adevărat opțională, la arte și abilități.

La final de an, când am stat în curte de vorbă despre ce le-a plăcut și ce nu în acest an, AVAP-ul era în top. Atunci am înregistrat cereri ca temele de vară să fie și din această categorie. Nu a fost ușor să aleg de pe blog sau din concursurile de odinioară opt teme de vară, însă sper că vor accepta provocările. Săptămâna trecută le-am dat cufărul piraților, săptămâna aceasta god-eye.

Scoala de vara

Bilanțul primei săptămâni este mai mult decât încurajator, fiecare copil a făcut măcar o temă, mulți chiar pe toate. 

Scoala de vara

„N-ai ce face…“

A fost primul reproș pe care l-am auzit când povesteam încântată isprava mea unor amici. Să stau toată vara să corectez teme… să îmi distrug vacanța… 

Sincer, nu e cine știe ce. Nu îmi ia atât de mult timp. Mai greu a fost lunea aceasta, căci foarte multe teme au fost încărcate duminică, când este termenul limită, dar cam jumătate au venit pe parcursul săptămânii și le-am verificat încetișor. Și când voi pleca la mare – nu e prima dată când corectez teme pe telefon la plajă. Copiii mei sunt mari, nu mai trebuie să stau ca mangusta cu ochii după ei. În plus, pot să consider acest timp „zile de activitate“, că tot au rămas destule pentru această vară. 

Știu însă, de la seria trecută, că stilul acesta de activitate de vară a contribuit la evoluția copiilor, dar și la consolidarea relației noastre. La școală nu apucăm să „vorbim“, acum avem ocazia să ne povestim și altele. 

Nu regret și nu intenționez să mă opresc. Eu îmi fac jumătatea mea de drum în relație și aștept la mijloc pe toți cei care acceptă provocarea și înțeleg că adevăratul termen de predare nu e duminica, ci undeva, departe, în viitor. 

Concluziile le trag la toamnă, după testele inițiale. Dar nu e niciodată rău să faci vara sanie.

atelier copii Bucuresti

Tablou din discuri de hârtie – atelier cu copii

Vacanța de vară vine cu provocări și una dintre ele a fost să organizez un moment de neuitat pentru un grup vesel de prieteni. Cum pentru organizare am avut și libertate, dar și câteva limite, am ales în cele din urmă, dată fiind și vârsta mică a copiilor (8 ani) un tablou la alegere din proiectele propuse de Editura Casa în Figurine din cerculețe de hârtie, un volum pe care îl exploatez intens de câțiva ani.

Îmi place să aleg drumul mai dificil. Mi-ar fi fost foarte ușor, după ce am pregătit eu ramele din carton, să le perforez elementele pentru decor, să le pun ca la grădiniță în boluri și ei să le lipească. Însă nu mă interesează neapărat perfecțiunea produsului final cât vreau să ajungă încet, eventual și singuri, acolo. Așadar, care au fost obiectivele activității:

  • capacitatea de a alege și a lua o decizie. Și nu a fost deloc ușor, aflați în fața atâtor tentații – cele trei cutii cu perforatoare – să aleagă câteva pe care să le folosească. Să pui din toate sau să faci ceva mai simplu, dar mai aspectuos? Grea provocare.
  • utilizarea economică a materialelor – cum să decupezi un cerc din marginea foii, nu din mijlocul ei.
  • folosirea instrumentelor de măsură – dacă erau mai mari, mi-ar fi făcut enormă plăcere să le dau compas pentru a desena cercurile. Așa… am avut șabloane din plastic, pentru cercurile mici, iar pentru cele mai mari am predecupat eu discuri de carton.
  • menținerea organizării în spațiul de lucru – returnarea uneltelor după ce au fost folosite în zona de autoservire, pentru a fi disponibile și celorlalți.
  • urmărirea etapelor unui proiect și finalizarea acestuia.

Este primul atelier la care lucrez liber cu perforatoarele și vreau să spun că mă felicit de 1000 de ori când am decis să pun mochetă în cameră și nu gresie. Da, gresia se întreține mai ușor, accidentele de la pictură nu au urmări, însă în ritmul în care ajungeau pe jos perforatoarele, nu aș fi avut nici gresie și nici unelte după ceva timp. Plus că nu ne-am fi putut așeza cu atâta ușurință pe jos… deși cuburile din burete s-au dovedit oricum o mare atracție.

Am crezut că voi vedea prințese, castele, rachete și dinozauri, și am fost surprinsă de alegerile temelor. Față de atelierele din anii trecuți, nu am cum să nu observ o altă generație. Intervenția mea aproape că nu a existat, dacă nu mă băgam singură în seamă cu sfaturi și recomandări. După explicațiile inițiale, s-a trecut la treabă și timp de două ore s-a lucrat intens.

M-am amuzat când, observând colecția mea de obiecte realizate manual (aproape că mi-au luat interviu pentru unele dintre ele, cum se fac…), au întrebat, ca să se asigure, dacă pot lua acasă ceea ce lucrează. Normal, doar nu o să le păstrez eu, e munca lor. Cele pe care le văd ei acolo sunt realizate de mine, de copiii mei sau de elevii mei, primite cu diverse ocazii. E modul meu de a mă gândi la fiecare dintre ei atunci când trec pe lângă panourile expuse. Pentru restul, păstrez pozele ca amintire.

atelier copii Bucuresti

schimb carti postale

Cartea poștală – o lecție cu bucluc

Să ne mai întrebăm dacă școala românească ține ritmul cu viața reală? Și experții în întrebări retorice cred că leșină de râs când o aud pe aceasta… Dar… în programă este prezentă nesmintit, de la clasa întâi, cartea poștală, ca mijloc de comunicare.

Mie personal îmi place, o începem cu o călătorie în timp, pe când erau părinții noștri mici. Îi punem și pe bunici să caute prin cutiile cu amintiri, sigur au câteva primite de la „băi“. E o ocazie să aflăm și ce se mai vinde la magazinul acela cu firmă roșie unde, de obicei, se plătesc facturile.

Pentru această lecție am selectat din arhivele familiei juma’  de pungă de 1 leu (știți voi, cei mari, ce vreau să spun) cu cărți poștale mai neutre, din acelea cu mesaj simplu, Multe salutări din frumoasa stațiune… Nu de alta, dar am mai găsit din cele trimise de mine acasă din tabere, dar pe acelea le țin pentru capitolul „Așa nu!“. Una peste alta, e greu să le dai copiilor un motiv de a face ceva ce nu mai are niciun scop, exceptându-l pe acela că rămâne ceva palpabil în timp, nu doar o poză pe whatsapp pe care bunica o vede, dar o pierde când își scapă telefonul în apă. Dar anul acesta…. nu le-am putut risipi prin clasă.

Acum cartea poștală a mai „picat“ și când eram online, deci le-am arătat copiilor pe cameră și clasorul cu timbre (asta e cu bătaie lungă, pentru problemele de matematică), și cărțile poștale. Am vrut însă o experiență reală și împreună cu Ema și Anca – și ele cu clasa întâi la Târgu-Mureș și Zalău, am întrebat în clasele noastre cine dorește un schimb de cărți poștale și am pus la cale un schimb de adrese, astfel încât copiii din trei orașe să trimită și să primească acest cartonaș cu poze din oraș.

Ușor de zis, partea de organizare a mers strună. Dar…

A venit momentul achiziției de cărți poștale. Se pare că nici pe la Poștă nu le mai găsești, în schimb mă bucur că există centre turistice în oraș, acolo sigur ai parte de câteva. Le-am căutat și eu în București – există unul în pasaj la Universitate. Aș fi vrut să trimit ceva „istoric“, dar fix când am căutat eu, într-o luni, muzeele erau închise… La Muzeul Bucureștiului – Palatul Suțu aveau sigur niște imagini cu orașul de acum două secole.

schimb carti postale

S-au descurcat și copiii. Cel mai amuzant feedback aparține unei lucrătoare de la poștă care a recomandat cu căldură achiziția de plic pentru cartea poștală, cu argumentul că „altfel nu ajunge“. Reclama e sufletul comerțului, nu? Dacă tu, lucrător în această instituție, îmi spui să cumpăr un serviciu mai scump, pentru că cel ieftin nu are succes, ar trebui să te cred pe cuvânt, nu? Ce să mai comentez… Până nu va renunța toată lumea la facturile pe hârtie, instituția aceasta nu va muri în chinuri și nici nu cred că va renaște vreodată ca un phoenix, din propria cenușă.

Întoarcerea la școală

Călătoria triunghiulară a cărților poștale a fost simultană cu întoarcerea la școală a copiilor din clasele primare, așa că le-am văzut aproape pe toate. În fiecare zi mai sosea una, Doamnaaaa, am primit și eu!!, apoi încet-încet toată lumea le-a avut și s-a așternut liniștea.

Acum, la final de an, când am verificat portofoliile copiilor, am descoperit cu plăcere, puse la locul lor, cărțile poștale. Cel puțin am reușit să le ofer copiilor o experiență de viață și pentru aceasta nu pot decât să mă bucur. Am realizat anul acesta atât de puține din cele pe care mi le-aș fi dorit înainte de martie 2020, încât pentru fiecare reușită mă bucur de 10 ori.

Ceasul. Masurarea timpului Editura Casa

Tic-tac: Ceasul – concurs

Finalul de an școlar a dat mari bătăi de cap celor mai mici școlari, care au încercat, după puterile lor, să deslușească ritmul amețitor în care ceasul ține morțiș să măsoare timpul. Dacă anotimpurile și-au mai găsit o ordine încă de la grădiniță, ceasul începe să bată. Manualul cu care am lucrat anul acesta a avut Măsurarea timpului, ca lecție, în semestrul întâi, dar acum, la recapitularea finală, am constatat că s-a mai uitat din ce se știa și am luat-o de la capăt.

Ca material didactic a fost ceasul din clasă, căruia a fost nevoie să îi scot bateria și să îl oblig să galopeze prin ore și minute, astfel încât copiii să vadă cum limbile se mișcă simultan, care mai repede, care mai încet, dar mai ales unde se află limba mică atunci când ceasul este „și jumătate“.

Acasă mă aștepta, parcă știa, Ceasul și măsurarea timpului, de la Editura Casa. Volumul, recomandat 4-7 ani, se adresează însă și întreg ciclului primar prin varietatea sarcinilor propuse. Am stat și am deschis ca un elev conștiincios toate ferestruicile, fiecare din ele o provocare de rezolvat. M-am gândit fără să vreau la cei câțiva copii ai mei care s-au cam poticnit la citirea lui și cât de util le-ar fi să stea să se joace, inclusiv pe ceasul inclus pentru astfel de activități.

Provocarea Editurii Casa este următoarea:

Construiește tu un ceas pentru exerciții de citire a orei. Trimite o imagine cu acesta la adresa admin@talentedenazdravani.ro . Adaugă apoi, folosind aceeași adresă de mail, un comentariu la acest articol, în care să folosești numele real al persoanei care va ridica premiul câștigat.  

Concursul se încheie joi, 24 iunie 2021, ora 21:00, iar sâmbătă vor fi anunțați, tot în acest articol, cei trei câștigători ai celor trei premiilor oferite de Editura Casa, constând fiecare într-un volum  Ceasul și măsurarea timpului.

Pentru a participa, adăugați la acest articol, prin formularul de mai jos, un comentariu, folosind numele real. În textul comentariului adăugați un număr de telefon de contact (nu va fi publicat pe site).

Ceasul. Masurarea timpului Editura Casa

Premiile vor fi atribuite de către Editura Casa. Se va ține cont originalitatea și funcționalitatea modelului propus.
Înscrierea în concurs va fi confirmată după înregistrarea comentariului, printr-un mesaj în acest sens la adresa de mail folosită la adăugarea lui, atașându-i-se și imaginea trimisă pe email.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica „Nume“ să folosiți numele real complet (premiul va fi expediat doar acestei persoane) şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Concursul se va desfășura în perioada 16-24 iunie 2021, ora 21:00. Câștigătorii vor fi anunțați în 72h de la încheierea concursului și vor avea la dispoziţie 24h pentru a revendica premiile, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de mail cu care a fost adăugat comentariul câştigător şi incluzând în mesaj numărul de telefon solicitat mai sus (nu va fi vizibil publicului, dar este obligatoriu, nu va fi salvat în nicio bază de date și nu va fi păstrat după încheierea concursului și validarea câștigătorilor).

La expirarea termenului, pentru premiul nerevendicat va fi desemnat alt câştigător. În cazul în care este epuizată lista de participanți, premiul se anulează. Premiile vor fi expediate de Editura Casa la adresele indicate de câștigători, pe teritoriul României.

Comentariile care vor intra în concurs vor primi un număr de ordine la aprobare.

Nu vor fi acceptate comentariile care nu îndeplinesc condițiile solicitate (nume real complet, imagine trimisă, numărul de telefon, IP unic) și nu vor participa la concurs, dar vor fi vizibile pe pagină. Verificarea IP-ului unic se va face după încheierea concursului, pentru stabilirea listei finale de participanți.

Câștigătorii nu vor fi anunțați personal, vă rog să accesați pagina concursului în ziua de 26 iunie 2021. Dacă vă este de ajutor, puteți seta pe telefon un „reminder“ pentru această dată.

Prin participarea la acest concurs confirmați că aveți vârsta împlinită de 18 ani. În cazul în care participanții sunt minori, înscrierea se realizează de părinți, folosind numele adultului, nu al copilului.

_______________________________________________________________________

Edit, 26.06.2021, 07:30

Am primit de la reprezentații Editurii Casa lista câștigătorilor celor trei premii oferite. Aceștia sunt:

  • Nr. 2 Enache Mihaela
  • Nr. 9 Deacu Gabriela
  • Nr. 10 Ciută Nicoleta

Vă rog ca până mâine să revendicați premiul printr-un comentariu la acest articol, in care să includeți aceeași adresă de mail de participare, numărul de telefon menționat la înscriere și adresa la care va fi expediat premiul.

atelier copii - rama foto

Atelier pentru copii (mai mari)

Două zile m-a tocat Iris la cap că se apropie ziua lui F. și ele, cele două zuze invitate, vor să îi pregătească sărbătoritului ceva „altfel“, un cadou inedit. S-au vorbit, s-au sfătuit și s-au hotărât să îi ia o ramă foto în care să prindă amintiri de-ale lor din anul de neuitat petrecut online. Dar… rama foto nu putea fi una oarecare, trebuia să fie specială, modificată, să se vadă că s-a muncit din greu la ea. Una peste alta, mă trezesc cu întrebarea de baraj:

Mam, putem face la atelier rama??

Prin mintea mea s-au defilat repede toate cutiile și cutiuțele date jos de pe rafturi, deschise de nu mai știam apoi care ce conține și pe unde se află. M-am informat când e programat dezastrul  atelierul și de la școală am ținut de volan direct spre atelier, pentru a lua toate măsurile preventive necesare.

Fetele au venit cu o ramă luată din Pepco. Inițial ne-am panicat, n-am văzut demult în comerț rame cu sticlă și în niciun caz atât de subțire, căci foița a crăpat imediat. Noroc că nu ne trebuia. Apoi mi-au explicat ce vor să facă. Privind ce își doresc și ce materiale au, am intrat un pic în depozit la dulapul cu „astea sigur nu îți trebuie ție cu copiii“, luate de la Lidl pentru că mi-a plăcut cutiuța în care erau puse și m-am gândit că sigur le voi găsi un scop în viață 🙂 .

Și apoi a început „atelierul“, pe care m-am străduit să îl fac ca la carte, adică cam cum îl desfășor și cu copii care nu sunt din familie. Să plece de la mine cu ceva nou învățat. Le-am explicat, apoi le-am pus să măsoare, să pună semne. Le-am arătat ce faci cu o sulă, cum se fixează holzșurubul cu ochi, folosind o pârghie improvizată. În final, găurile le-am dat eu, ele au înșurubat cu rândul. Ața au pus-o cum au vrut ele, încântate că am verde închis, verde deschis și alb, fix cum își doreau. Clemele mele mici de lemn nu prea le-au fost pe plac, le-ar fi vrut colorate și mai mici. Proba cu fotografiile mele le-a arătat că pe cele pe care le voiau trebuie să fie mai mici, ca să încapă mai multe.

atelier copii - rama foto

Finalul

Încântate de rezultat, fetele mele au plecat ca florile la școală, aflată la doi pași. Știu că toate bunele lor intenții includeau să facă și ordine, să pună cutiile cu accesorii la loc, dar suna clopoțelul și trebuia să fiu îngăduitoare. Dar – bonus, mi-au dat voie să folosesc produsul muncii lor pe blog.

Aștept cu nerăbdare să aflu care a fost reacția la cadou, căci, trebuie să recunosc, le-a ieșit superb. Au deviat mult de la modelul pe care îl luaseră orientativ, dar în sensul bun, îmbinând firele cu mult stil.

Iar eu… m-am simțit bine să mai organizez la atelier și activități creative cu copii (15 ani tot „copii“ înseamnă), căci îmi era tare dor, asta după un an în care am dedicat spațiul activităților mai apropiate de școală, ca româna și matematica. Sper ca acesta să fie primul dintr-o serie de vară care să însuflețească spațiul creat special pentru copii.

lectura Editura Edu

Am învățat să citesc!

De fapt, am învățat să citim, toată clasa. S-a încheiat aproape clasa întâi, nici nu îmi vine să cred că au trecut doi ani din cei cinci pe care îi petrecem împreună. Deja o parte dintre copii își dăduseră drumul la citit încă din clasa pregătitoare, când buchiseam împreună propoziții. Însă clasa întâi a fost o cu totul altă poveste. Am început încet, cu ABCdarul distractiv. Chiar ne-am distrat o perioadă, până când au dibuit materialul și l-au achiziționat, citind înainte poveștile. 

Dar anul acesta nu a fost să fie unul „normal“.

În toată această anormalitate, petrecută bună parte online, chiar de la începutul alfabetului, era esențial să rezolv problema cititului. Cu orele scurtate, în fața ecranului nu aveam nicio șansă de a-i pune să citească așa cum mi-aș fi dorit. Ideea salvatoare a venit când am descoperit fișele de lectură pe care Editura Edu le-a pregătit pentru cadrele didactice ca auxiliare la caietele de lucru pentru clasa întâi. 

Ca o paranteză, caietele de la Edu erau a doua mea opțiune. Prima, care s-a și realizat cu sprijinul părinților, a fost să renunț complet la manualele oferite gratuit de minister și să achiziționăm altele. Pe acestea le-am luat împreună cu caietele lor de lucru și am rămas doar la ele pe durata întregului an. 

Clubul de lectura Editura Edu

Cum am lucrat cu fișele de lectură?

La fiecare literă predată, copiii primeau printată și fișa de lectură corespunzătoare. În primele săptămâni, aflați fizic la școală, fișa era 2-în-1, având și o parte de colorat, pentru cei care terminau mai repede, ori o citeau, trezind curiozitatea celorlalți. Apoi am trecut în online. La fiecare unitate le-am pregătit copiilor mape cu materiale, pe care părinții le preluau de la școală, astfel încât în timpul activității copiii aveau la îndemână tot ce le trebuie. Din mape nu au lipsit fișele de la Clubul de lectură.

Primele litere au avut textele însoțite de grafică ajutătoare pentru citirea pe silabe, extrem de utilă pentru unii copii. Apoi, am apreciat că erau scrise cu caractere mari de literă și că spațierea rândurilor era suficientă pentru a le face ușor de urmărit cu privirea.

Însă online timpul era mult mai scurt. Am inventat maratonul de lectură. După fiecare literă, aveai obligatoriu de citit fișa și de înregistrat cea mai bună versiune de lectură. O înregistrare dura în medie la început câteva minute, așadar verificarea lor nu dura prea mult (la finalul anului, ajunseseră la un minut și ceva). Foarte repede unii copii au început să stăpânească tehnologia, exersau și se înregistrau singuri, anunțând părinții doar când au o versiune bună de urcat pe platformă. Să ajungi la o variantă fără greșeală nu era lucru simplu, mi s-a mărturisit că uneori se trăgeau și o duzină de duble până se declara mulțumit.

Distracția a început când am transformat lectura într-un fel de joc, la fiecare punct acumulat „urcai“ un nivel. Ca să păstrăm totuși echilibrul, nu puteai să trimiți temele în avans, trebuia să aștepți să fie predată litera. 

În februarie am revenit la școală

Revenirea în clasă a fost o gură de aer pentru părinți. Destui au considerat că de-acum mă pot ocupa eu la școală de toate proiectele fantasmagorice pe care le puneam la cale, așadar lectura a avut suferit. S-a văzut foarte bine, când ne-am întors, cât de mult au rămas în urmă copiii care nu au exersat. Înțeleg că era dificil să înregistrezi, să trimiți, dar oare era atât de greu să faci activitatea? Să îți pui copilul să citească cu voce tare? Mi se pare ireal să vii cu scuza că „nu ai timp“ să te ocupi de copil… Și cine oare ar trebui să o facă?! 

Întoarcerea la școală a fost însoțită și de proteste, de ce mențin parțial activitatea online, așa că, pentru a nu mai deranja pe nimeni, am pus eticheta de „opțional“ pentru tot ceea ce ceream extra. Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistăPentru a scăpa și de reproșurile privind opoziția copiilor, am început să îi întreb pe cei mici „cine vrea“ și alocam temele suplimentare doar celor care ridicau mâna. 

Dacă s-a văzut? Normal că da, copiii care s-au implicat au un ritm mult mai bun la scriere, citesc foarte bine sau excelent, se concentrează la matematică și înțeleg mult mai rapid cerințele sau enunțurile problemelor. Și de câte ori aud că un copil nu se descurcă să rezolve probleme întreb întâi cât de mult citește. Ce are a face?! Ooo… Cum să înțelegi jocul de cuvinte dintr-o problemă dacă tu nu poți citi conștient un mic fragment?!

Maratonul de lectură

Am continuat să dau tuturor fișele cu micile texte, chiar dacă la maraton nu s-au mai înscris toți (chiar și când erau, unii doar erau pe lista de start). Am jubilat de fericire când am primit mesaj de la câțiva părinți că nu găsesc în platformă tema la care trebuie urcate înregistrările. Le-am explicat că… piticul nu a dorit să participe. Se pare că dorința a fost cultivată acasă de oameni care au înțeles că acest exercițiu este necesar și oricât am vrea un copil zen, dorința lui nu e lege, mai face și ce i se spune. 

Pentru că deja nivelul de lectură era mai mult decât satisfăcător, am schimbat placa. Primeai mai multe puncte pentru lectură impecabilă, aveai un bonus și pentru punctualitate (lectură trimisă în săptămâna în care am predat litera respectivă). Deja cursa către finish devenea mai palpitantă, începuse să conteze și cine e primul la check-point pe traseu, ordinea în care terminau… Momentul în care proiectam pe perete panoul cu situația era salutat cu urale de unii, cu indiferență de alții.

Dar țineau socoteala mai ceva ca mine, trimiteau azi și a doua zi dimineață verificau dacă și-au primit punctele (să vezi tragedie dacă întârziam eu cu evaluarea…!)

Concluzii

După niște ani în care mi-am construit singură materialele cu care am lucrat la clasă, anul acesta a fost unul cu adevărat relaxant. Nu regret că am ales materialele Editurii Edu. Exceptând câteva modificări de finețe la câteva fișe de matematică, pe cele alese le-am folosit așa cum au fost create. Iar cele de lectură, folosite integral, vor avea toate mulțumirile mele și nu numai, căci în chestionarul de final de an mulți dintre părinți au salutat această activitate. 

Nu am încheiat…

Urmează vacanța. Deja le-am explicat în linii mari că trebuie să citească în continuare, dar și să scrie, să nu uite literele. Doar o transcriere pe săptămână. I-am întrebat de unde pot lua texte pentru acest exercițiu și mă bucur că ideea a venit de la ei: în cele zece săptămâni de vacanță pot alege să transcrie cele mai amuzante texte pe care le-au citit în acest an. Portofoliul aranjat cu grijă pentru evaluarea de săptămâna viitoare își va dovedi utilitatea. 

Cu gândul la anul următor, nu am văzut încă materialele pregătite în premieră pentru clasa a doua de Editura Edu (nu sunt încă finalizate), însă am un feeling că nu voi fi dezamăgită. Oricum nu vreau să iau nicio decizie până nu le văd, sper eu – cât de curând.

Dar ce va fi la toamnă… într-un episod viitor 🙂

Edu_clasa_II

La ZOO - proiect clasa întâi

La ZOO – proiect de grup la clasa întâi

În ultimul timp mă simt ca cel de-al treilea purceluș care își făcea casă din cărămidă, timp în care ceilalți doi își trăiau viața din plin, distrându-se după ce au improvizat un adăpost. Nu e zi să nu mă întreb dacă are sens să mă mai agit cu atâtea reguli de distanțare și respectarea lor. Copiii sunt la limită, eu la fel… dar pandemia nu s-a terminat. Restricțiile nu s-au ridicat și nu noi facem regulile.

Eram zilele trecute în curte, la joacă cu creta pe asfalt, pentru un 1 Iunie întârziat de ploile din București. Doamna, ne dăm măștile jos? Oficial nu a sosit nimic, regulile nu s-au schimbat. 100 de metri mai încolo e parcul unde ei stau fără mască de luni de zile. Dar… noi eram chiar în dreptul porții. Oricine ne-ar fi putut fotografia și să ajungem vedete la știri ori pe internet că am decis să nu mai respectăm dispozițiile. Le-am spus și lor și am strâns din dinți. Respecți regulile pentru că există, nu pentru că îți plac. Dacă e bine sau nu… e greu să judec eu. Dar instituțiile au o ierarhie și când fiecare face ce vrea, iese haos.

Cam tot așa mă simt și când văd pe rețele poze cu copii lucrând în grup, de parcă la interior nu mai există reguli de distanțare, ori pentru transferul de obiecte. Sunt școli în care stau câte doi în bancă, eu de ce nu aș putea să îi pun în perechi?! Pentru că… eu am spațiu de distanțare, nu? În condițiile acestea, să lucrăm în comun la proiecte pare o idee undeva, departe, într-un alt viitor. Să găsesc un mod în care să o putem face totuși a fost o provocare.

De ce ZOO?

Am avut multe texte despre animale în materialele noastre de învățare și un proiect pe această tema era musai necesar. Mi-aș fi dorit o excursie adevărată la ZOO, dar e exclus, și pe site-ul lor e menționat că nu ai voie în grup. Așadar, i-am lăsat să își aleagă fiecare câte un animal. Platforma online a clasei rezolvă decent orice problemă de „alegere“, pun o întrebare în Classroom, bifez să își vadă reciproc răspunsurile și fiecare face opțiunea. Am pregătit apoi poze pe dimensiune pentru fiecare și le-am dat explicat în clasă ce și cum.

Normal că există mereu câțiva copii care nu apucă să își exprime dorința, căci, deși eu anunț la școală că trebuie verificată după-amiază platforma, uită. Iar părinții au treburi mai importante de făcut decât să fie la curent cu adresa de mail a copilului, sincronizată pe telefon. Așa că pentru ei am ales eu câteva din ultimele animale/păsări învățate, ca să nu rămână doar niște nume pe caiet la cele mai rare litere din alfabet.

Toată lumea a înțeles ce are de făcut, am distribuit pozele, am dat termen o săptămână să afle cât mai multe informații despre animalul primit și să scrie pe „plăcuța informativă“ ceea ce cred ei că este mai interesant.

Ziua cea mare

Încântare maximă de dimineață, fiecare voia să se laude cu produsul muncii. Încâ lucrăm la „nu pui dimineață pe catedră tema, aștepți cu ea în bancă să ți-o cer“. Au citit pe rând, în fața clasei, am estimat distanțe, mai ales la felinele care săreau acrobatic. Am constatat că nu e ușor să citești propriul scris. Apoi eu preluam „cușca“ și o lipeam pe cele două coli mari. Trăiască tabla mea cu liniatură, de mare folos a fost în acest an, am putut să prindem proiectul acolo și să îl lăsăm să zacă liniștit până l-am terminat.

Normal că, la prima strigare, lipseau câteva animale. Am mai dat o șansă, un weekend de gândire, dar, din păcate, două tot nu s-au prezentat la apel. Am terminat însă proiectul, iar la ora de arte ne-am ocupat de decorarea acestuia, astfel încât să fie cât mai interesant. Și pentru că distanța trebuia măcar aparent păstrată, fiecare desena în bancă, decupa, adăuga lipici și venea apoi și le lipea. Pentru activitate am folosit o carte mai veche, Animale din junglă, dintr-o colecție mai veche de la Editura Teora, prezentată acum mulți ani pe blog, care le-a plăcut enorm copiilor, încât mă gândesc să le mai aduc și din celelalte.

La final, când am rămas singură și am fotografiat proiectul, mi-am dat seama cât sunt de mândră de ei. S-au implicat, unii au muncit serios, au scris chiar o pagină A4 la interior, au lucrat acasă decorațiuni și au venit cu ele, iar apoi au stat să citească ceea ce au scris ceilalți. Chiar și când le-am citit cu pixul corector în mână, am găsit nesperat de puține greșeli, un semn minunat că suntem pe drumul cel bun, la finalul unei clase întâi cum n-au mai avut alți copii.

La ZOO - proiect clasa întâi

person with difficulty and questions in studies

Fișa de feedback semestrial – un pas înainte sau doi înapoi?

Cine a aprofundat vreodată în viața lui etapele unei comunicări eficiente știe că feedback-ul este esențial în stabilirea calității mesajului. Nu ai cum să funcționezi ca un post de radio, emițând constant, fără să știi dacă semnalul ajunge bine la ascultători. Apropo de asta, de când merg cu mașina la școală (deh, pandemia, distanțarea…) și mai dau drumul 10 minute pe zi la radio, am ajuns la concluzia că nici ele nu mai sunt ce-au fost, țin permanent legătura cu ascultătorii, sunt semnalate problemele tehnice sau primesc feedback de orice natură în direct.

Așadar, toată suflarea școlii gimnaziale și liceale din România dă feedback în urma Ordinului ministrului educației nr. 3864 din 31.05.2021, chiar dacă unii poate nu înțeleg ce este sau la ce anume folosește.

Am completat chestionare asemănătoare în facultate și cred în ele, atâta timp cât sunt sincere și interpretate de persoane neutre. În anul întâi (prima dată când am completat) am fost siguri că e la mișto, pe românește, doar niște hârtii completate ca să fie. Dar noi tot le-am completat sincer.

Ei bine, având în semestrul al II-lea cursuri cu unul din profesorii evaluați, ne-am făcut cruce, ba am scuipat și în sân ca bunica. Fără să ne reproșeze o secundă ceva, omul a avut o schimbare completă de comportament și am apreciat persoana și în următorii ani în care am lucrat împreună.

Dar nu pot să nu îmi pun acum întrebarea dacă profesorii din preuniversitarul românesc au maturitatea necesară pentru a accepta un feedback negativ și a-și impune schimbările de comportament necesare. Nu e ușor, dar este un exercițiu pe care trebuie să îl facem toți, deopotrivă. Pentru mine nu contează dacă e anonim sau asumat, dar apreciez enorm când chestionarul pe care îl dau părinților este semnat. Înseamnă că îți și asumi acea opinie și avem o relație de încredere. Tu știi că poți fi sincer cu mine, iar eu te apreciez și încerc să țin cont de părerea ta.

Cel mai mult îmi place să le citesc pe ale copiilor. Anonime (dar ca s-o citez pe o fostă elevă, „Voi chiar credeți că doamna nu ne știe după scris?“), au fost întotdeauna gura de oxigen de care aveam nevoie în activitatea de zi cu zi.

Revenind la fișa de evaluare, aceeași pentru toate clasele…

Se vede că nivelul de lectură este scăzut sau inexistent, altfel ar fi auzit măcar de „Patul lui Procust“ și de cât de dăunător este să măsori totul cu un singur instrument. Una este învățământul gimnazial, când te adresezi copiilor cu un anumit limbaj, și total altă mâncare de pește liceul. Dacă mă gândesc acum la câțiva dintre profesorii mei din liceu, nu ar trece evaluarea cu mintea pe care o aveam atunci, la 16-18 ani. Pe „confort“ cel puțin… vai!

Acum, la niște decenii după, realizez că am avut enorm de învățat de la ei și ceea ce interpretam ca răutate, rea-voință, absurditate nu erau de fapt decât niște limite stabilite clar pe care nu le încălcau sub nicio formă, fără să faca rabat de la calitate. Și normal că n-ai cum să înțelegi lecția în ziua de azi dacă stai pe telefon în timpul orei, nu? Doar n-o să ți se lipească singură de urechi când trece pe lângă tine!

Habar n-am ce vor scrie elevii… dar mă gândesc la un ghid pentru cei doi adolescenți justițiari ai mei, referitor la:

În ce măsură ești de acord cu următoarele afirmații despre activitatea la clasă? (1 înseamnă „în foarte mică măsură”, iar 5 „în foarte mare măsură”)
Profesorul explică clar materia
Profesorul încurajează cooperarea între elevi
Profesorul folosește tehnologia digitală
Ritmul de parcurgerea materiei este potrivit pentru mine
Profesorul este interesat de starea mea de bine
Fac efort mare acasă pentru rezultate bune la această disciplină
Cheia mi se par întrebările deschise de la final. Mi-aș dori ca la această disciplină să… și gândul transmis către profesor, cu mențiunea că la început li se solicită elevilor limbajul decent, iar opiniile exprimate să fie justificate
După ce-am citit și m-am minunat, rămân la părerea mea că, pentru a da feedback, trebuie să fii o persoană educată și cu bun-simț. „România educată“ e o utopie, suntem departe de cea mai fină brumă de valori funcționale la nivelul societății. Ministerul oferă însă o supapă de refulare elevilor și părinților, simultan cu o recomandare pentru profesori să rabde și să tragă aer în piept, ca să nu zic să și înghită. Dacă aceste evaluări ar fi avut un impact… poate. Dar când cei mai mulți elevi nu înțeleg de ce vin la școală (ca și mulți profesori, de altfel), evaluarea aceasta mi se pare doar un mod de a distrage atenția de la lucrurile cu adevărat importante. Nu știu cum ne iese, dar cum avem o idee bună, o implementăm atât de prost, că se alege praful…

Photo by Olya Kobruseva on Pexels.com