Somnoroase păsărele-colaj pentru pici

Timpul planificat la școală nu mi-a mai permis să inserez încă o activitate pentru ziua de 15 ianuarie, dedicată lui Eminescu, dar deja încolțise ideea și am lăsat-o să crească. Apoi, am strecurat proiectul, „în teste”, la afterschool, să văd dacă poate fi realizat la clasa pregătitoare.

Cu multă răbdare (și multă cicăleală), au reușit. Le-am pus întâi în față cartoanele bleumarin, explicându-le că, dacă vor să iasă cu adevărat atrăgătoare, trebuie să decupeze cât mai bine, ca să nu se vadă alb în contrast cu fundalul. Și le-a ieșit binișor, mai ales că s-au încadrat și ca timp, în 45 de minute.

Așadar, dacă sunteți în căutare de idei, recomandarea acestui an este adaptare pentru prima strofă a poeziei.

Etape posibile de lucru:

Întâi de toate, descărcați fișierul de aici. Apreciez dacă, în cazul în care vreți să recomandați proiectul, nu trimiteți pdf-ul, ci linkul la articolul de față. Așa este corect și demonstrați respect pentru munca depusă.

Apoi, aveți nevoie de materiale și unelte.

Dispuneți de imprimantă color: printați la alegere paginile care includ toate elementele, fiecare copil primește câte una, decupează și asamblează după model. Dacă considerați că ei sunt prea mici, puteți printa pe carton de culoare închisă pagina 4 cu cele două rămurele, asamblarea va fi mai ușoară. Dacă nu aveți carton închis la culoare și nu faceți economie la toner, puteți printa pagina 3.
Nu dispuneți de imprimantă color, dar aveți hârtie colorată. Studiați cu atenție paginile fișierului atașat și printați, pe rând, elementele pe hârtia potrivită. Sunt aranjate cât mai economic, dar e nevoie de puțină răbdare și organizare pentru a pregăti pachetele individuale cu numărul potrivit de elemente.
Nu dispuneți de imprimantă color, nici de hârtie colorată. Puteți printa pagina 5, câte una pentru fiecare copil, ei colorează elementele după model, apoi le asamblează și lipesc. Pentru înlocuirea cartonului de fundal, pot picta cu cerneală o coală albă de hârtie.

Recomandări:

Utilizați un carton-suport cât mai închis la culoare. Nu aș zice chiar negru, însă pe un albastru mai deschis trebuie folosite modelele de păsări roșii sau violet incluse în fișier. Pe colajul de test făcut de mine am aplicat cerneală (peste carton albastru) pentru a obține un contrast satisfăcător. Pentru copii am avut la after carton mai închis (celelalte realizate de ei), pe care am printat direct rămurelele.
Există detalii „bonus”, pentru copiii mai rapizi (trei stele în plus, paiele de pe cuib).
Stabiliți cu ei, la început, ordinea în care trebuie lipite elementele. Altfel vă treziți că pasărea doarme pe lângă cuib. În acest sens puteți folosi pagina cu etapele de lucru din pdf. Am observat la clasa mea că activitatea se desfășoară mult mai repede și mai eficient dacă au un „ghid de asamblare” disponibil și e păcat, având tabla smart, să nu o folosesc.

Să aveți spor!

(Și dacă aveți și timp, îmi puteți lăsa ulterior un mesaj despre cum s-a desfășurat proiectul, dacă recomandați îmbunătățiri pentru scenariu.)

View this post on Instagram

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani)

15 ianuarie: Eminescu la clasa pregătitoare

15 ianuarie va fi întotdeauna Ziua lui Eminescu. Să furi semnificația momentului camuflându-l sub ideea de „Ziua culturii” mi se pare a-i lua marelui poet din meritele sale. Am încercat să-mi amintesc ce am făcut acum cinci ani la clasa pregătitoare cu această ocazie. Dar, oricât m-am străduit, n-am reușit să-mi amintesc decât că am supraviețuit. Colectivul de atunci avea multiple provocări și ocazia de a face ceva în plus nu se ivea.

Anul trecut, eu aveam clasa a patra și discutam cu colega de la pregătitoare „ce să facem”. Pe lângă tablouri inspirate de versuri mai găsisem potrivită pentru cei mici colorarea unor planșe deja ilustrate cu poeziile, fișe atunci pe Twinkl. Anul acesta însă mi se pare un pic prea simplu.

Am și un oarecare noroc, clasa actuală, cu câteva excepții, include copii care pot citi binișor sau urmări un text citit. Așa că m-am gândit să celebrez ziua marelui poet ilustrând cea mai abordabilă dintre poeziile sale la vârstele mici. Am căutat prin „arhivele” site-ului desene din vechile provocări realizate de copii. Mi-am dat seama că nu am suficiente pentru a pune în practică ideea mea pentru fișa de lucru, chiar dacă unele dintre creații erau minunate.

Fișă de lucru: organizează tablourile din poezia lui Mihai Eminescu, Somnoroase păsărele…

Întâi de toate, am început prin a reface textul, tot cu majuscule, mai potrivit pentru lectură la clasa pregătitoare, din moment ce sunt literele cu care operăm cel mai des. Le recunosc ei bine și pe cele mici, însă am zis să nu le îngreunez sarcina, dacă vor să și citească odată cu mine. Fișa, care cred că poate fi realizată și la clasa întâi, este disponibilă aici. (Dacă vă place, recomandați articolul, nu pdf-ul!) Are două părți, prima, zona de lucru, a doua, ilustrațiile ce trebuie decupate.

Cum intenționez să o folosesc:

Prima cerință va fi aceea de a decupa toate imaginile din subsolul paginii, după ce se detașează toate, tăind pe linia punctată.

Fișa de lucru va fi proiectată pe tablă și descrise imaginile, apoi realizăm împreună lectura poeziei. Pe măsură ce parcurgem o strofă, dacă identifică o imagine potrivită, o pot suprapune într-o casetă. Când toate au fost așezate, reluăm lectura și verificăm dacă se potrivesc. Argumentăm acolo unde apar diferențe. Mă aștept ca cele reprezentând versurile scurte să ridice ceva întrebări, dar acolo au și libertatea de decizie.

După acest moment, am pregătit și o imagine cu „rezolvarea” propusă de mine, tot pentru proiecție. Pe baza ei vor lipi și copiii definitiv imaginile decupate.

Ca o provocare suplimentară, pentru cine va dori, va fi înlocuirea ilustrațiilor realizate de AI cu unele desenate de ei. Totuși, a fost chiar amuzant să generez imaginile. Mi-am dat seama că îmi este mai ușor să explic unui copil ce vreau de la el decât unui calculator. Însă cum singură era imposibil să realizez materialul, am acceptat ajutorul roboților.

Voi ce pregătiți pentru 15 ianuarie?

Calendar de Advent 2024

Anul acesta nici dacă mi-aș fi propus nu aș fi reușit să duc la capăt o asemenea provocare. Însă ea a venit la mine în altă formă, cu o mai mare bucurie decât mi-aș fi închipuit. Mi-am „crescut” copiii la școală cu ideea că nu valoarea cadoului e cea care contează, ci sentimentele care îl însoțesc. Nu să bifezi o listă sau să scrie pe o cutie mare „de la clasa … pentru doamna de…” e ceea ce contează de sărbători.

Din seria trecută de elevi, Ilinca a fost luminița mea de sărbători. Aproape că așteptam cu nerăbdare să văd ce idee creativă a mai dibuit pe net și a pus în practică. Anul acesta m-a luat însă prin surprindere cu un calendar de Advent. Mă aștepta de Moș Nicolae să mă pună să promit că voi respecta tradiția și voi desface un pliculeț în fiecare zi, până în Ajun.

Și am promis, normal, pentru steluțele de lumină din ochii ei încântați!

Calendarele de Advent sunt curată tortură!

Cum l-am primit pe 6 decembrie, am avut voie să desfac șase plicuri deodată. M-am prins repede ce ghidușii se pot ascunde în celelalte, însă curiozitatea e boală grea! Numai promisiunea făcută m-a ținut în frâu să nu le devorez pe fiecare repede. N-am avut asemenea provocări copil fiind și, deși le-am pregătit copiilor mei astfel de jocuri, nu am fost niciodată în pielea jucătorului. Ajunsesem să mă trezesc dimineața un pic mai devreme, ca să am timp să deschid frumos pliculețul și să îi fac poză înainte să plec la școală.

Ba într-o zi m-am întors de la ușă, chiar dacă eram contra-timp, să văd ce se ascunde în plic!

Și când mă mâncau degetele să mai desfac în plus, auzeam un fel de Giminy șoptind: „Vezi că i-ai promis Ilincăi!”. Așa că am reușit, în cele din urmă, să îmi iau doza zilnică de bucurie. Nu va exista niciodată niciun cadou mai prețios decât timpul pe care îl dăruiești făcând o bucurie. Nu contează despre ce e vorba, ci faptul că ai împletit cu mâinile gânduri de apreciere la fiecare pas. Așa le simt eu și sentimentele nu se pot compara cu nimic.

Am pus în fiecare zi pe instagram – #calendardeadvent2024 câte o imagine. Când au apărut primele litere mă gândeam că se ascunde un mesaj. Ilinca jubila când am întrebat dacă jucăm „spânzurătoarea”: „Abia aștept să vă dați seama!” Mi-am dat, în cele din urmă, în ziua de Ajun, când a apărut ultima, un „C”. Eu și copiii, toți trei, inițialele de pus în brad.

Sunt sigură că, studiind cu atenție fiecare surpriză, puteți găsi idei simple de realizat acasă cu cei mici din lucruri pe care cu siguranță le aveți la îndemână. Mie mi-e greu să aleg care îmi plac cel mai mult!

Cu această ocazie, vă doresc tuturor, cititorii fideli ai blogului,

Crăciun fericit!

și

Sărbători liniștite alături de cei dragi!

Tablouri de Crăciun cu accesorii autoadezive Daco

De când am vrut să fac ceva amuzant de sărbători și m-am trezit că produsul dorit nu mai era pe stoc în cantitate suficientă, pregătesc din timp cele câteva proiecte cu tematică de Crăciun. Din timp însemnând după ce începe școala, ca să nu existe nici cea mai mică posibilitate de eșec! Așadar, după ce ne-am liniștit cu începutul de an, am luat la scărmănat site-ul de la Daco, să văd ce ofertă există.

Știam de șoseta de Crăciun, pe care am lucrat-o cu fiecare serie sau imitat-o când nu mi-am permis-o, apoi am considerat pretabil setul cu Moș Crăciun cu pom-pom. Dar făcea cu ochiul și un set amestecat de abțibilduri din spumă, imprimate sau simple, cu șosete, cadouri, brăduți și-un Moș pe schiuri care puteau fi combinate în mai multe proiecte. Cum cele trei șosete diferite se legau parcă de la sine de un șemineu, am introdus pe comandă și șapte seturi, cu suficiente elemente pentru toată clasa.

Pentru început, am scanat la dimensiune toate piesele, să am cât de cât idee cum să le compun pe o coală A4, apoi am trecut la treabă. Întâi pe calculator, apoi am început, cu ghilotina, să tai toate piesele necesare. Unele erau la fix, pe dimensiune, altele trebuiau potrivite cu foarfeca, după comparații în timpul lucrului.

Primul tablou: interior de sărbători, în Ajun de Crăciun

După ce am pus piesele cap la cap și am realizat că nu e deloc simplu, am ezitat nițel. Dacă nu se descurcă? Multe straturi, multe elemente, greu de explicat și ținut pasul cu mulți copii simultan. Dar orice imposibilitate e o posibilitate pe care nu ai descoperit-o încă. „Secretul” a fost în mâna zmeului, adică buzduganul trebuia aruncat în poartă cu mult timp înainte.

Prima dată am făcut tabloul meu, pe care l-am atârnat pe sfoara-expoziție din clasă aproape imediat după ce a început modulul al doilea. După multiple exclamații din seria ce-minunat-facem-și-noi, au început să studieze „problema”, unii să vină chiar cu întrebări despre etape, care e prima, ce e important, cum se personalizează.

Apoi a urmat partea interesantă pentru mine, tăiat cu ghilotina piesele necesare sau tipărit la imprimantă acolo unde necesită decupaj. A treia etapă am rezolvat-o în echipă, cu cei care rămân să meargă la afterschool. I-am mobilizat să compunem seturile, pe bănci, fiecare având grijă să adauge, sub coordonarea mea, o anumită piesă într-o folie de plastic. Și când toate au fost gata, așteptau cu sufletul la gură „ziua cea mare”.

Pe lângă explicații și demonstrații, am pregătit și o „rețetă” pe care am afișat-o pe tablă.

Am detaliat proiectul pas cu pas, cu ajutorul acesteia, apoi am revăzut lista, am răspuns la întrebări și am trecut la lucru. Cărămizile au fost o provocare, cred că mai încercăm, însă în general nu m-au solicitat decât pentru a identifica o anumită piesă. Discuțiile între ei erau din seria: eu sunt la pasul X, tu unde ai ajuns?

La discuțiile finale, pe lângă aprecierile la adresa tablourilor, i-am întrebat dacă li se pare ușor sistemul acesta de lucru, cu etapele expuse pe tablă. Au fost câteva comentarii că le place mai mult cu film, dar este ușor și așa, că văd mereu ce urmează să facă. Și pentru că repetiția e mama învățăturii, a urmat al doilea proiect.

Vizita Moșului la ușă

Proiectul inițial nu îl includea pe moș, care nu avea sanie, ci schiuri. Ei au văzut o machetă, dar când m-am apucat să pregătesc piesele, m-am răzgândit și am schimbat modelul, precum și dificultatea proiectului, lăsând mai multe piese la cheremul îndemânării lor.

O altă problemă a fost că, răcită cobză și chiaună de la atâta tuse, am uitat să cotrobăi prin dulap după carton maro – ceea ce oricum erau slabe șanse să găsesc. Nu am luat nici măcar roșu, pentru acoperiș. Vineri, 13! Nimic special… Așa că duminică, după ce îmi revenisem cât de cât și pregăteam lecțiile pentru săptămâna următoare, am realizat că am acasă numai culori alese pe sprânceană. Însă la școală nu aveam timp să tai eu atâtea piese, trebuia să mă mulțumesc cu ce rămăsese de la nai și celelalte proiecte.

Printre provocările proiectului au fost țurțurii, care în multe cazuri au devenit franjuri. Nici troienele de zăpadă nu au fost foarte ușor de realizat. Acoperișul însă le-a pus capac. Deși era lung de 30cm, cât coala, și trebuia potrivit, în unele cazuri abilitățile de măsurări non-standard lasă mult de dorit. Măcar am văzut unde mai e de lucru și ce probleme mai pot rezolva, din mers, până la primăvară, când ajungem și la lecția despre unitățile de măsură.

La final, pentru că timp aveam, din ce a rămas de la troiene, am decupat cu perforatoarele fulgi de nea, să înviorăm un pic peisajul.

Cu mici excepții, care, sunt sigură, doar cu un adult unu la unu ar fi avut total alt rezultat, tot ceea ce se vede au lucrat singuri, așa cum au înțeles și cum s-au priceput. Sunt multe de analizat, dar în primul rând e de lăudat că au respectat foarte bine ordinea pieselor. Se descurcă bine cu elemente predecupate, deși încă nu am aflat de ce în 1.2 a tăiat din fereastră. Trebuie să mai discutăm și despre fenomenele meteo, căci nu poate ninge doar pe o parte a casei.

Una peste alta, sunt foarte mândră de ei! Isprăvile lor la clasă le puteți vedea pe instagram, pe hashtag-ul #inimioarelapregătitoare2024.

A mai trecut un Întâi Decembrie

N-am fost nici anul acesta la paradă. Am sărbătorit, cum se zicea cu patru decenii în urmă, prin muncă. Muncă voluntară, dar obligatorie, ca să simți fiorul patriotic cum te străbate, în timp ce pe deasupra vuiau avioanele. Nu păreau prea multe, nu cred că au făcut exces de zel cu tehnica anul ăsta. Nici la tv nu am dat drumul, nu mă mai țineau nervii să ascult continuu prezența la vot. Oricum m-am simțit ca-n diaspora, să traversez orașul ca să ajung la secția de care aparțin cu buletinul.

Așa am ajuns în cartierul meu de suflet, ocazie cu care am văzut că fosta școală a copiilor a fost demolată din temelie. Am trecut repede și n-am apucat să văd prea mult, decât că au demolat inclusiv sala de sport de care se apucaseră cu mult zel prin 2010 și prin 2018 încă nu era dată în folosință, dar acum e una cu pământul. Mi-am zis că e doar un exemplu de „aici s-au irosit banii dumneavoastră”.

A pus capac parcul IOR, cu zona controversată, acum fără copaci. Jalnic peisaj… Am ajuns la vot cu o senzație puternică de greață și mi-a trebuit extrem de multă voință să nu fac cale-ntoarsă, că nu merită.

Îmi tot spun că democrația o să moară cu siguranță când nici măcar nu vom mai crede în ea. (Oricum se străduiesc mulți să o sufoce.)

Valori precum patriotismul sunt de multă vreme demodate și mulți dau ochii peste cap când pomenești de ele, de cântat imnul, de ținuta demnă și respectuoasă pe durata acestuia. Ce să mai pomenesc de cunoașterea istoriei, ca datorie morală față de faptele înaintașilor?! Nu răzbatem acum nici la cunoașterea limbii române, și eu pomenesc de lecțiile trecutului…

Ca în fiecare an, cele câteva clase din localul școlii unde funcționez, au ieșit în ultima pauză de dinainte de sărbătoarea națională să intoneze imnul de stat. Mare bucurie anul acesta, chiar ne-a ieșit foarte bine prima strofă, au cântat copiii din tot sufletul.

Am avut emoții cu piticii mei. Seria trecută, când am cerut să învățăm o strofă (în clasa întâi), nu s-au înghesuit. Ba am fost și mustrată, că nu realizez ce poezie grea este și că un copil de șapte ani nu este capabil să o învețe. Inimioarele mele de anul acesta, la doar 6 ani, au învățat două strofe, pentru că așa au vrut ei (democratic, așa a decis majoritatea, că unii oricum nu au fost impresionați).

Eram gata de-o săptămână cu prima strofă și mi-au zis să nu mai opresc imnul, să o las și pe-a doua, că nu e grea. Ocazie cu care, pe lângă povestea despre unire pe care le-am citit-o, am povestit și despre strămoșii noștri, daci și romani (nu români, noi am apărut mai târziu), despre Decebal și despre Traian și cum Dacia a fost cucerită de legiunile Romei. Dacă la 6 ani vor ține mine că primul era regele dacilor și al doilea împăratul romanilor, sunt mai mult decât mulțumită.

„Doamna, dar eu știu că erau trei țări române!!”

A venit imediat replica după ce eu am înșirat atât de multe teritorii. Uite-așa povestea mea despre provinciile locuite de români a făcut un mic ocol prin Evul Mediu. Aaaa, Mihai și Ștefan cei din imn?? Da, cam pe atunci, în epoca voievozilor, când Țările Române erau mai mari, dar imperiile vecine, neputând să le cucerească cu totul, au rupt mereu câte-o bucățică. Așa avem Basarabia, Bucovina și toate celelalte teritorii, pierdute încet în sute de ani, dar care s-au întors în granițele noastre la 1 decembrie 1918.

View this post on Instagram

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani)

I-am rugat să vină îmbrăcați cu ce au: o ie, un tricolor la brâu, să marcăm puțin momentul. Și chiar s-au străduit unii dintre ei. Și eu, alături de ei. Am muncit și la recuzită, ne-am făcut stegulețe, cocarde, iar cea din urmă distracție a fost un steag cu amprentele mânuțelor noastre, o nebunie în trei culori pentru care a fost nevoie de multe drumuri la baie pentru spălat, după fiecare culoare. Însă tot acel du-te-vino, râsete și culori, sprinturi pe culoar, că doar nu te poți deplasa decât cu toată viteza înainte, a fost foarte apreciat. Doamna, facem odată și cu picioarele?? (Nu le-am spus, dar la vară, când o să fie cald, poate în curte…)

Și rezultatul muncii noastre, afișat la loc de cinste, cu care ne-am fotografiat, să ne rămână amintire:

1 Decembrie a fost mai vesel, datorită lor. Și totuși, nu pot să nu mă întreb, la final, ce țară le pregătim? Câți vor pleca de-aici, în căutarea unei lumi mai bune? Câți vor spune, printre străini, noi suntem români?

Un nai din hârtie pentru litera N

Nu e chiar atât de ușor să faci lucrurile să se lege la pregătitoare, astfel încât ceea ce e important de reținut să se reactualizeze prin fiecare acțiune pe care o faci. Măcat câte puțin trebuie să aibă legătură cu ceea ce ai parcurs anterior, cu câteva zile în urmă sau doar cu câteva ore.

Pentru litera N am pregătit două activități. Una implica o nucă, deoarece am avut câteva surprize, să nu știm cum arată, și dacă urmăriți contul de Instagram, nu ați ratat micul sat de ștrumfi cu căsuțe din nuci.

A doua era un nai din hârtie. Nu părea deloc ceva dificil de realizat când mi-a încolțit ideea, însă în momentul în care m-am apucat să-l construiesc au început să apară potențialele probleme.

Bucățile de hârtie ce trebuie rulată pe creion trebuie să aibă dimensiune descrescătoare.

Copiii nu pot măsura, cel mult pot compara obiectele, punându-le unul lângă celălalt.

Nu știi pe care latură a dreptunghiului să rulezi, căci nu mereu este lungimea cea în cauză și nu ai siguranța că o identifică.

Un proiect ce părea foarte simplu la început s-a complicat brusc, însă O imposibilitate este o posibilitate pe care încă nu ai înțeles-o, ca să-l citez pe Matt Haig. Așadar am început să caut.

Dimensiunile: prima problemă

Hârtia colorată nu este în cantitate infinită la școală, chiar dacă fiecare și-a adus. Așa că pentru proiectul acesta am folosit culorile „mai rare”, mai ales că roșu, galben, albastru, verde se lichidează primele (mere, steaguri, cocarde,brazi etc.) Aceasta în cazul în care vă veți întreba de ce arată ca o sorcovă naiul și dacă nu puteam face un efort de potrivire mai artistică a culorilor…

Apoi, am ținut cont de ce puteam tăia cu ghilotina. Lățimea colii A4 este de 21 cm, așa că toate tuburile au dimensiuni complementare. 21 = 15+6=14+7=13+8=12+9=11+10. Odată colile tăiate pe lungime, tot cu ghilotina le tăiam dreptunghiuri cu lățimea de 4-5 cm (cum se mai nimerea, că fugea hârtia…). Am realizat repede că naiul probabil va avea axă de simetrie, fiind identice culorile care compuneau numărul. Însă nu am urmat mereu regula, așa că m-am străduit să le așez în așa fel încât să nu pun unui copil două culori identice succesive.

După ce toate erau potrivite pe teancuri, le-am suprapus foarte aproape una de cealaltă și cu un marker evidențiator am colorat muchia pe care copilul urma să ruleze fâșia.

Montajul: „Doamna, dar nu avem film?”

Din categoria: Bună ziua ți-am dat, belea mi-am căpătat., când am început activitatea și i-am solicitat să fie atenți la ceea ce urmează să fac eu, a urmat imediat replica: Cum, nu avem film? Dar ce-am pățit de nu e?? Le-am spus că e prea simplu proiectul ca să muncesc câteva ore la filmuleț pentru ceva ce le explic într-un minut.

Fiecare a primit, într-o folie de plastic, toate dreptunghiurile necesare. Le-am arătat muchia marcată și cum fixăm creionul de-a lungul acesteia și începem să rulăm. Apoi lipim când am rulat toată hârtia.

Când sunt gata toate tubulețele, le așezăm împreună vertical și îl alegem pe cel mai mare. Pe acesta îl lipim primul pe suportul de carton. Repetăm operațiunea de comparare până rămâne unul singur, cel mai mic, astfel încât să ne asigurăm că toate se așază corect descrescător.

Au fost și copii care întâi le-au așezat pe toate descrescător pe bancă, apoi le-au lipit în ordinea stabilită.

Decorațiunile finale cu note muzicale au anticipat alte cunoștințe, însă semnele le erau familiare. Le-am reamintit că la română folosim litere, la matematică – cifre, la muzică vom folosi notele muzicale, ca semne specifice de scriere.

Cât de reușite au fost în cele din urmă naiurile noastre se poate vedea mai jos. Rulatul hârtiei pe creion a fost pentru unii o provocare serioasă, în timp ce pentru alții a fost un proiect prea ușor. Va fi greu de găsit echilibrul de dificultate pentru ceea ce fac la clasă, însă îmi este clar că nu sunt genul care doar să coloreze ceva.

Încă un pas către integrare

Pentru că naiul nu este totuși pian, să fi auzit toți de el, am deschis chiar la începutul lecției un videoclip cu Gheorghe Zamfir interpretând Ciocârlia. I-am rugat să fie atenți dacă instrumentul poate reda sunetele reale din natură și, la final, dacă observă cum funcționează acesta. Câțiva au observat că lungimea tubului influențează înălțimea sunetului și că, probabil, nu e ușor să cânți la un astfel de instrument, pentru că trebuie să respiri repede. Ne-am delectat apoi pe parcursul lucrului cu alte melodii în care naiul era instrumentul principal.

În final mi-am confirmat, încă o dată, dacă mai era nevoie, că abilitățile practice nu pot exista fără matematică.

Jurnal de profesor – clasa pregătitoare

Am deschis primul calculator când eram clasa a treia, dar HC-urile care funcționau în România înainte de revoluție cu greu se puteau numi „calculatoare”, comparativ cu ce trăim acum. Totuși, am avut ceva noroc imediat după revoluție când au explodat localurile de jocuri și părinții au decis că e mai sigur și mai economic să ne ia calculator acasă decât să ne ducem să ne jucăm, pe bani, prin diverse săli.

Primul calculator adevărat l-am avut în liceu, un Pentium (și atât), pe care l-am părăsit acasă în următorul an pentru fratele meu, rămas pe profil real. Eu am avut bafta de a fi cazată cu o colegă de la facultatea de matematică și de a mi se permite să folosesc, atunci când ea nu avea nevoie, calculatorul ei din cameră.

Atunci am avut primul exemplu-model despre ce înseamnă să „ții ordine” în calculator, să sortezi fișierele, în așa fel încât mereu să ai idee ce și unde se află. Mi-am învățat lecția și, în ceea ce privește ordinea prin calculator, chiar dacă nu sunt toate aliniate la dungă, găsesc relativ ușor ce caut, sau măcar am o bună idee (pe) unde este.

Nu am scăpat încă de obiceiul prost de a nu boteza generos fișierele/dosarele cu suficiente cuvinte cheie disponibile în căutări. Aici încă lucrez. Dacă s-ar inventa ceva de genul hashtag-urilor pentru fișierele din calculator ar fi minunat, dar cum încă nu e, situația se complică.

Categorii și altele…

Și aici, pe blog, s-au împlinit acum câteva zile 15 ani de când scriu. Mi se pare amuzant (și relaxant) să citesc articolele de început. În timp s-au strâns multe, am tot încercat să aranjez „Cutiile din pod” (vezi în josul paginii, în subsol). Nu știu dacă mi-a ieșit foarte bine, uneori și mie îmi e dificil să găsesc ceva ce știu că e pus la păstrat și nu l-am încadrat la timp într-o anume categorie.

Dar cum blogul solicită ceva mai mult din bugetul de timp pe care sunt dispusă să îl sacrific (mai bine zis, să îl am disponibil), am descoperit cu oarecare plăcere Instagramul, unde pot adăuga mai repede flashuri din activitatea de zi cu zi, fără să fie nevoie de o prelucrare prea laborioasă a produselor.

Toamna aceasta, pentru că am vrut să am cumva acces destul de rapid la creațiile copiilor mei din clasă, am fixat un hashtag lung, unde sper să adaug doar eu, ușor de urmărit pentru cei interesați. Nu spun că fac miracole, mă străduiesc și eu, la fel ca mulți alți profesori, să obțin cât mai mult în minutele numărate pe care le avem la școală.

#inimioarelapregătitoare2024

După ce am cochetat toată vara cu ce simbol să atribui literei „i” a clasei mele, problema a fost tranșată rapid de copii după ce a început școala. Aveam de completat o fișă unde se cerea, printre altele, să deseneze simbolul clasei. Am explicat ce e acesta și s-a decis, unanim, că „inimă” e mai mult decât potrivit (și pentru că era ușor de desenat). Am renunțat, cu regret, la „insectă”, nu i-am putut convinge.

Așadar ei sunt inimioarele mele.

Pentru că pe instagram se amestecă, în contul blogului, postările creative de la afterschool cu cele „De-ale casei” și cele de la școală, pe cele din urmă am hotărât să le marchez cu #inimioarelapregătitoare2024. Dacă sunteți curioși cum zboară timpul la noi în clasă, aveți aici exemple. Mi-aș dori, uneori, să nu mai ratez fotografii, dar mă trezesc după ce activitatea s-a încheiat că nu am apucat să surprind niciun instantaneu.

Se adaugă și misiunea mai dificilă de a evita să surprind fețele copiilor. Știu că pot obține acordul părinților, dar nu mi se pare în regulă, sunt mici și poate nu vor să se regăsească, când vor fi mai mari, pe facebook. Iar partea de acoperit fețele este dificil de realizat pe telefon.

Așadar, dacă vreți să ne urmăriți, accesați linkul #inimioarelapregatitoare2024 și butonul „Follow” din dreapta sus, dacă aveți cont activ de instagram.

Cum am trecut peste primul cadavru

Da, chiar este vorba de un cadavru real, peste care nu am trecut la propriu, ci doar de întâlnirea cu un cadavru real. Și nu a fost totuși chiar primul cadavru care i-a ieșit copilului în cale, căci eu, din fericire, am „trecut” peste doar prin intermediul povestirilor și a câtorva fotografii pe care le-am privit mai pe deasupra ochelarilor, să nu focalizez foarte bine detaliile de la prima lucrare practică de anatomie din facultate.

Acum pare undeva departe școala gimnazială și ambițiile ei. Nu am obligat copilul să meargă la olimpiade, mai ales nu la cele la modă, veșnicele română și matematică. Atunci când a vrut, s-a dus ea, întâi la o tehnologică, ceva concurs de tradiții, apoi, în clasa a șaptea, a decis că va merge la olimpiadă la biologie. Poate că acum, când am terminat cu statutul de părinte de școlar, pot găsi o sumedenie de bube și reproșuri școlilor românești prin care au trecut copiii mei, însă au avut și noroc.

Iris, cel puțin, a avut foarte mare noroc cu ambii profesori de biologie, doamna S.M. în gimnaziu și doamna M.A. la liceu, ambele reușind să îi transmită o pasiune devoratoare pentru acest domeniu. Chiar dacă olimpiadele școlare nu i-au adus mai mult de mențiune sau premiul trei și a îndurat greu pierderea calificării la națională, părerea mea este că a reușit cu mult mai mult. La despărțirea din clasa a opta, doamna S.M. i-a spus că așteaptă de la ea vești peste 4 ani, când va fi studentă la medicină.

Drumurile vieții

Primii pași la liceu, în pandemie, erau extrem de tentanți pentru culcatul pe-o ureche. Nu și pentru scorpionul meu care, deși cochetase cu alte idei de carieră la admitere, a decis că, până la urmă, va da la medicină, așa că am mers pe profilul de științe ale naturii. Să știi la 15 ani ce vrei să faci cu viața ta nu e deloc un lucru simplu, însă tenacitatea cu care și-a urmărit obiectivele m-a impresionat. Fără niciun fel de presiune din partea mea, părintele rămas pe baricade, a ales un drum greu pentru care a sacrificat prieteni, timp și distracție.

A fost foarte fericită când a cunoscut-o pe doamna M.A., la biologie. Atât de rar am văzut „chimia” aceea cu un profesor (în acest caz, „biologia”), când copilul învață de drag și vezi rezultatele. Pentru ea, învățatul a fost ca o cursă de maraton, pe care important era să o termine în plutonul fruntaș. Deasupra liniei. În a doua jumătate a cursei, i s-au alăturat pentru încurajări alte două doamne profesoare, P.O. și U.M., care au sprijinit-o până la final.

Doamnele au fost antrenorii. În plutonul de susținători ne-a avut pe noi, cei de-acasă și prietenii adevărați care au înțeles-o și i-au rămas alături, chiar dacă de la distanță în ultima parte. Familia (ramura mea cel puțin, căci așa funcționăm de peste un deceniu), a făcut la rândul ei galerie și sacrificii, pentru că, așa cum un sport de performanță implică fonduri pentru antrenamente și echipament, și învățatul pentru un examen presupune pentru familie aceleași substanțiale redirecționări bugetare.

Necesitatea unui al doilea loc de muncă pentru mine a venit aproape singură, după câteva calcule simple. Nu puteam să îi spun copilului „dar la ce ai nevoie de meditații, nu poți învăța singură?” atunci când eu știam că la una din materiile de bac profesorul vorbește singur cu tabla și nu îi pasă cine ce înțelege. Și nici să nu o sprijin până în pânzele albe, eu să mă plimb, să mă distrez și să îi sacrific visele. Din fericire, n-a fost cazul să-mi vând sufletul sau vreun organ, dar ce nu faci pentru copil?!

2024, an bisect

N-are nicio treabă, dar cred că e anul în care m-am rugat cel mai mult. Pentru ea, pentru sănătate, să i se alinieze planetele, să primească acum tot norocul care a ocolit-o atâta timp, ori de câte ori a fost foarte aproape de țintă. Știu că viața e nedreaptă. I-am spus de prea multe ori că ce nu te doboară te face mai puternic, dar de data aceasta chiar nu știam ce discurs motivațional să mai pregătesc, pentru că nu era în mintea mea decât o singură variantă: reușită.

În luna iulie stresul la noi în casă ajunsese la un nivel de puteam fi internați cu ușurință pe undeva. Casa era numai planșe, scheme și desene, băile erau tapetate cu post-it-uri cu formule și termeni. Copilul, cu nervii în piuneze, îmi spunea că realizează cât de mare e taxa și ce va însemna pentru mine acel efort financiar, pentru că nu știe dacă va suporta și celălalt părinte jumătate din ea. Și să nu-mi spui iar că o să te descurci!

Ei, na. Parcă era prima dată când o scoteam la liman. Pentru mine a fi în pom și pomul în aer în privința banilor e doar o provocare pentru o aterizare lină. Soluția: al doilea, al treilea job – dacă e nevoie.

A ieșit însă soarele și pe strada noastră și a intrat la medicină pe locurile de la buget. A apucat să se distreze un pic, mai ales că a primit banii puși deja de-o parte pentru jumătatea de taxă ce îmi revenea mie, și am așteptat cu nerăbdare toamna.

Planuri… pentru pus la saltea

Euforia admiterii, grupurile de viitori colegi, mentori din anii mai mari și nu numai, toate dădeau câte o informație despre ce va însemna anul universitar. E drept că stă la mama acasă, deci am scăpat de chirie, utilități, întreținerea, în fapt, a unei a doua case. Îmi e greu să mă gândesc și să calculez ce a însemnat pentru părinții mei, profesori amândoi, doi copii studenți în București.

Mi-a fost însă foarte repede destul de clar că nu voi renunța la al doilea loc de muncă, chiar dacă cochetasem cu ideea de a mai reduce norma, de la 5 la 3 zile suplimentar. Foarte „motivantă” a fost lista de rechizite. Halat, mănuși (multe, luate engross), stetoscop, echipament de înot (nu de fițe, dar după doi ani de kineto-terapie, e singurul sport accesibil) – astea au fost primele. Nici nu mai fac calcule, că sare de 2000.

Print 3D – material didactic pentru lecțiile de anatomie

Apoi au început cursurile și listele de cărți necesare pentru învățat. Până acum, pe lista deschisă într-un excel sunt 11 titluri, însumând „doar” 1475 lei, trei dintre ele cu prețuri între 250-300 lei, doar cinci sub 100 lei. Și asta nu e tot! a spus copilul, pe un ton încurajator, căci e abia primul semestru.

Normal că nu e tot, căci, deși stă la mama acasă, la ce program infernal are, nu există șansă de a mânca la prânz acasă și nici un covrig sau un sendviș nu te ține pe picioare până la ora 8 seara. Așa că se adaugă și masă la cantină.

Visul meu: să le devin copac

Acum 10 ani ne jucam în Muzeul Satului și făceam poza de mai jos. Scriam tot aici, pe blog, că îmi doresc să le fiu copac. Mi-am văzut mereu de ale mele și nu le-am zis niciodată copiilor că eu am alte priorități în fața lor. Mi-am înfipt rădăcinile cât am putut de bine și m-am străduit să nu mă plâng, să nu mă las doborâtă, să mă ridic și să o iau de la capăt. Am reușit, zic eu, să le fiu și exemplu, deși nu amândoi l-au asimilat cum mi-aș fi dorit.

Am lăsat să treacă pe lângă mine multe răutăți. Lumea vorbește oricum.

Tocmai de aceea, știind ce copil responsabil și independent este Iris, m-a deranjat să aud în această toamnă că „nu am înțărcat-o încă”, dacă tot comentez că e greu să ai copil la facultate.

E greu ca, în timpul pe care îl mai am, să duc toate cele de mai sus și să mai accept și sarcini suplimentare. Preferam să fac mai puțin sau să fac cât pot, nu mă angajez dacă știu că nu duc și nu îmi place să mi se crească povara doar pentru că, din afară, pare că „copiii sunt mari, nu mai am griji” și cu siguranță sunt o persoană capabilă să se organizeze și să rezolve.

Nimic din tot ce am realizat pe plan personal nu se compară cu modul în care am reușit să îi fiu alături lui Iris. Mai am însă o lecție de aplicat, aceea în care învăț să spun NU și să-i trimit pe unii să-și vadă de treaba lor în ceea ce mă privește.

Aș vrea ca într-o zi să le fiu copac. Să-i sprijin, să-i leg când nu se văd, să-i ajut să viseze.

Riglete pentru tablă magnetică, un proiect finalizat

Acum cinci ani am început clasa pregătitoare cu o multe de planuri, date peste cap de o altă mulțime de situații pe care nu le-am prevăzut. Îmi propusesem ca, odată ce copiii aveau setul cu riglete pentru activitățile matematice, să am și eu unul pentru tablă, cu magnet.

Toate bune și frumoase, însă nu mi-am închipuit atunci provocările de la clasă, lucruri care au devenit mai urgente decât confecționarea de materiale didactice. Deși îmi place să le pregătesc și să se potrivească planurilor mele, atunci chiar nu am mai găsit timpul necesar. Pandemia a fost ultima lovitură, când ne-am revenit și din asta, deja terminam clasa întâi. Ideea a rămas undeva acolo, agățată de un neuron, că sigur îmi confecționez la seria următoare.

„Sigur” s-a transformat pentru o clipă în: „ia vezi dacă nu găsești de cumpărat”. Am găsit ceva, dar piesele erau prea mici ca să se vadă bine, și mai puține decât aveam nevoie, pentru un material folosit la tablă, frontal. Așa că, dacă le-am vrut mai mari, a trebuit să le fac eu. Proiectul în sine, varianta digitală, nu a fost mare lucru, pentru că aveam deja setul de riglete printabile, după ce confecționasem mini-set magnetic. Mai greu a fost să găsesc materialele necesare.

Căutând furnizori

În mintea mea, rămăsese din vremuri de demult ideea unui suport ușor, o spumă între două cartoane. Ce-am găsit n-a fost așa, este mult mai dens și mai solid decât știam. Și mai greu de tăiat, normal. Slavă cerului că mi-a fost efectiv lene și am acceptat să plătesc în plus ca să mi le taie în benzi înguste, pentru că nu s-au tăiat cu cutterul așa ușor cum credeam eu!

Apoi, autocolantul. Și acesta a fost printat la dimensiune. De ce nu mi-o fi venit ideea să cer să fie tăiat!? Mi s-a părut mie că nu e mare lucru cu o riglă de metal, pe placa de tăiere (în diagonală)! Am făcut economie fix unde nu trebuia. Însă l-am dovedit! Dar lipitul drept, uniform, s-a făcut în echipă, de una singură terminam poimarți!

Însă gândisem eu că, dacă le imprim combinate astfel încât să compună o zece, se vor tăia ușor la îmbinare. Ideea a fost foarte bună, am economisit materialul, pierderile au fost zero. Se adaugă la consumabile un deget arătător pus grav în pericol, șters de cutter, cu un strat nou de epidermă. Alte două degete au fost traumatizate de apăsat pe cutter ca să taie „frumos”.

View this post on Instagram

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani)

Însă rezultatul… face toată munca!

Serios, arată așa frumos pe tablă că nu mai pot de dragul lor. Când le-am testat – colile magnetice sunt la școală – copiii se tot învârteau printre picioarele mele: Ce sunt astea? La ce folosesc? Ne jucăm cu lego?

Mi le-am combinat să iasă și adunarea până la 20, deși aici n-am fost inspirată să introduc mai multe piese de 5 și 6. Acum stau și mă uit la planificare, parcă nu mai trece timpul să încep să le folosesc! Și chiar dacă setul e gata, tot trebuie să găsesc un mod inteligent de a le avea la îndemână într-o cutie, cumva, lângă tablă, pe cea de-a doua catedră din clasă, care e plină cu toate materialele didactice necesare. Asta imediat după ce rezolv cutia alfabetarului pentru tablă, și aceea o altă provocare.

Presimt că nu o să mă plictisesc în scurta vacanță care va urma. Trebuie să fixez planșele cu litere pe pereți, să fac ordine în dulapuri, unde am înghesuit diverse și n-am apucat să le organizez. Și să văd cum repar niște jaluzele, ca să nu le mai bată copiilor din spate soarele prin fereastră. Eu aș putea foarte bine să fiu și vampir, în jumătatea din față a clasei nu ajunge nicio rază, că nu are pe unde.

Informații tehnice pentru set:

50cm lungime și 5 lățime la piesele de 10 unități. Sunt câte două pentru 9, 8, 7, 6, 5, 4, trei pentru 3, cinci pentru 2, zece pentru 1. Pentru 10 am făcut zece piese, în ideea că zeci zeci formează o sută, deși seturile din comerț includ mai puține. Cu totul (suport, autocolant, magnet), materialele m-au dus la 220 lei/set, fără să calculez timpul și munca. Mai am materiale pentru încă un set, dar pe care nu l-am montat, aștept să-mi reîncarc bateriile, dacă e cineva interesat. (EDIT: setul a fost revendicat. La cerere, se poate confecționa într-un timp decent.)

Între timp, mă gândesc cum aș putea face, mai ieftin, trusă Logi pentru tablă…

View this post on Instagram

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani)

Cu tabla smart, la clasa pregătitoare

După un început de an cu stângul, când îmi pierdusem orice speranță că va primi și sala mea ecran smart interactiv, am avut în cele din urmă „jucărie” nouă. Bineînțeles că două filme demonstrative și manualul găsit pe net nu te dumiresc și, să recunosc, nici timp foarte mult să le aprofundez n-am avut.

Joaca pe tablă e după principiul clasic al nevoii care îți este cel mai bun profesor pentru a o scoate la capăt, combinată cu varianta sună un prieten.

Ce am reușit până acum cu tabla:

Conectarea laptopului

Aici sunt două variante, wifi sau prin fir – ceea ce implică plasarea laptopului lângă tablă (cabluri scurte), iar în spațiul meu mic e o provocare încă o măsuță. Pentru conectarea prin wifi am reușit să găsesc o soluție, ca să mut laptopul pe catedra înghesuită la perete și să nu mai blochez 50cm din tablă.

Însă nu am aflat cum (sau dacă se poate măcar) ca prin wifi să am acces la mouse-ul de la laptop, așa cum aveam prin al doilea fir de conectare (nu cel HDMI). Mi-ar fi utilă, mai ales că am lecții la care folosesc prezentările în Powerpoint și îmi e util să rămână ceea ce completăm pe slide, să nu fie nevoie să „șterg tabla/dau pagina”.

A doua problemă cu proiectarea wifi e că, dacă pornesc aplicații din calculator, nu pot interacționa cu ele pe tablă. Soluția de compromis aici e să le proiectez de pe mobil.

Accesarea internetului

Odată ce am reușit conectarea la o rețea de net, alta decât hotspot de pe telefonul personal, toate paginile erau la „o atingere distanță”. Numai că e cam incomodă căutarea. Așa că mi-am pregătit un document în Google Docs, setat cu acces public, pe care l-am accesat de pe tablă, l-am memorat în „Favorite” și îl pot deschide imediat.

Acolo îmi adaug la început de săptămână sau seara materialul necesar în activitate pe care îl pot accesa repede. Timpii morți în lecție, în care cauți ceva, nu sunt decât provocări pentru ceata de pitici în a găsi repede o ocupație, de regulă zgomotoasă și greu de domolit.

Accesarea stickului USB

Tabla are această opțiune, de a accesa fișiere aflate pe un stick de memorie. Ca orice organizație cu USB-urile la liber, șansa de virusare crește exponențial cu numărul de utilizatori și calculatoarele prin care se plimbă aceste stickuri. S-a decis la nivelul instituției ca această opțiune să nu fie folosită, doar conectarea laptopului fiind permisă.

Personal, m-am amuzat, pentru că eu nu am voie acasă cu stickurile cu care umblu la școală, sunt puse programe de protecție pe tot ce mișcă biți. Anul acesta, fiind singură în clasă și fără expuneri (teoretice), alerta e la nivel mai scăzut.

Însă ce reușisem să fac folosind USB-ul: mi-am creat imagini cu tipurile de liniatură pe care le folosesc la clasă. Erau accesate foarte repede – încă nu am descoperit dacă se poate să salvez imaginile pe memoria internă a dispozitivului, ca background disponibil, așa cum era în Jamboard, când îți setai ce tip de linii vrei pe fundal.

Mergeau foarte repede și filmulețele salvate pe stick de acasă, pe care le folosesc de regulă la AVAP ca demonstrații înregistrate, ca să scap de reclamele de pe youtube.

Proiectarea de pe mobil

Inițial a fost o incercare de pe telefonul meu Samsung. Când am văzut că merge și interacțiunea cu tabla, am zis că l-am prins pe Dumnezeu de-un picior.

Încercând să protejez dispozitivul personal și să folosesc o tableta non-samsung, am aflat ca nu merge cu orice marcă.

Am conectat-o la fel ca pe laptop, proiecta imaginea și sunetul, dar nu puteai acționa, din păcate. Ar merge însă dacă dai tableta din mână în mână, fără să mai ajungă la tablă copilul.

Încă rumeg ideea, asta dacă nu transform pomana electorală prima didactică (programată miraculos înainte de alegeri) într-o tableta Samsung.

După ce toate sunt conectate 100%…

Am început să caut și aplicații compatibile cu activitățile mele, printre cele pe care le am acasă. Cele mai multe, și cu care sunt și obișnuită, sunt cele de la Editura Edu, pe care le folosesc de ani de zile.

Le-am inserat în imagine pe toate cele pe care le-am găsit pe site, dar le voi lua pe „rânduri”:

1.1 – O călătorie distractivă prin clasa pregătitoare este pachetul de auxiliare pe care îl folosesc suplimentar cu elevii de la clasa mea. Activitățile de bază din timpul lecției sunt proiectate de mine, cu ceea ce consider eu util pentru realizarea obiectivelor stabilite. Dar la afterschool sau acasă sunt modalitatea cea mai eficientă de a umple timpul copiilor. Primul motiv este că aspectul de revistă colorată le dă ideea de joacă. Iar al doilea – partea digitală, se contorizează ca „timp pe telefon/tabletă”, distractiv, dar nu lăsați liberi, de capul lor, să bântuie pe net pe te-miri-ce.

1.2 și 1.3 – Clubul de lectură și Clubul exploratorilor fac parte din oferta extinsă a pachetului 1.1. Exploratorii sunt primii lucrați la after, pentru că nu îmi amestecă conținuturile de CLR cu MEM, sunt doar aritmetică, și cum eu am început la clasă întâi cu vocalele, până trec de primul modul e mai dificil să aleg conținuturile. După ce voi parcurge și primele consoane, lucrurile devin mai simple. Clubul de lectură îl mai amân puțin, deocamdată prefer oral exercițiile de identificare a sunetelor. Bine însă că e făcut pe sistemul tradițional, cu marcarea fiecărui sunet în cuvânt/silabă, și nu doar a poziției inițiale, mediane sau finale. Urmează și acesta, mai spre iarnă.

Rândul doi – distracție

Seria trecută am avut la clasă revistele 2.1, 2.3 și 2.4, ca materiale de rezervă pentru timpul liber disponibil. Însă cum provocările de disciplină de acum cinci ani erau cu mult peste orice mi-aș fi imaginat când am făcut propunerea, am reușit cu greu să ținem ritmul.

Anul acesta am optat pentru folosirea selectivă pe tabla smart, tot în timpul disponibil pentru joacă. Însă toate cele patru materiale oferă ajutor mai ales pe conținuturile de științe, unde e destul de dificil de găsit conținut online adaptat vârstei foarte mici.

Și cum ai mei copii ar da orice să îi las să se joace (ajung imediat la 3.2), deja le-am instalat pe telefon, ca să fiu sigură că merge interacțiunea cu tabla.

Ca să vă faceți o idee ce conțin fiecare, iată cuprinsul:

Comunicare in limba romana - Provocarea Panda

Comunicare în limba româna – Provocarea Panda: pentru fiecare misiune răzbunătoare a lui Foxi sunt câte trei jocuri, pe lângă poveștile spuse de aceasta pentru a le integra. Doar trei le-am considerat pur distractive și nu își vor găsi locul decât dacă mai lipsește vreun profesor pe nepusă masă și trebuie să improvizez.

Țup în explorarea mediului - În căutarea lui Oscar

Țup în explorarea mediului – (1) În căutarea lui Oscar (cu câte 4 jocuri la fiecare provocare din poveste)

Țup în explorarea mediului - Aventurierii cosmici

Țup în explorarea mediului – (2) Aventurierii cosmici (cu câte 4 jocuri la fiecare provocare din poveste)

Echipa MEM în acțiune – enciclopedie interactivă (cu câte 4 jocuri la fiecare provocare din poveste)

Rândul 3 – provocări

Și aș începe cu 3.2, care mi-a salvat „viața” în pandemie. Chiar nu știu cum aș fi reușit atunci să fac mai atractive lecțiile la distanță dacă nu ar fi fost Povestea literelor. Editura Edu a lăsat atunci, la liber, poveștile, dar nu regret deloc că am materialul. Nu am folosit, ce-i drept, revista (e mai potrivită acasă, pentru timpul liber), dar povestea din aplicație și primul joc – întotdeauna. Mi-am amintit acum că, în online, când rula pe ecranul meu, copiii răspundeau, dar eu atingeam butoanele. Doamna, dar nu putem și noi direct?

Ei bine, atunci nu s-a putut. Cu seria aceasta însă – se poate. Încântarea lor de a veni la tablă ca să aleagă și să bifeze este maximă. Doar că îi cobor repede din nori la al doilea joc. Nu că nu ar fi educativ – recunoști litera învățată, dar având o componentă dominantă de joc, ar ieși lupte grele cine vine la tablă și ora nu s-ar mai termina ca să împac toate taberele.

Povestea literelor e așadar sus în topul preferințelor mele și cel mai des folosită, la fiecare lecție de predare.

3.1 – Fișe interactive. Aplicația abia am descoperit-o acum, când le-am căutat pe cele vechi pentru articol. Am testat pagina dedicată sunetului și literei A și mi se pare foarte faină. Seamănă foarte mult cu tipul de exerciții pe care le tot fac și eu pe caiete, așa că nu ar veni decât să aducă o componentă de joc în activitatea de la clasă. Era și mai interesant dacă avea revistă tipărită, așa puteam lucra la tablă, iar ei aveau pe ce să scrie în bancă.

Rândul 4 – suplimente pentru vacanță

La acestea nu pot comenta, nu le-am testat încă. Pe cel de engleză l-am folosit în prima lui variantă, când erau copiii mei în clasele primare, acum vreo 10 ani, și bănuiesc că, așa cum s-a întâmplat și cu celelalte produse, nu au evoluat decât spre din-ce-în-ce-mai bine, atât ca grafică, dar și ca structură. Toate pentru că în spatele lor se află o echipă pasionată de această muncă.

Am fost curioasă și am aflat ce e cu steluța adăugată pe colțul etichetelor, căci prima dată m-am gândit la un nivel de excelență, „cel mai apreciat/votat”. Este însă marcat un material care poate fi folosit de la începutul anului școlar. Toate sunt disponibile în format demonstrativ pe site-ul Editurii Edu, dacă nu le cunoașteți deja.

Tot legat de site-ul editurii, dar acum abia descoperită, este opțiunea de a salva în contul personal codurile produselor și gestionarea lor. Ținând cont că le folosesc de ani de zile, dar am mai schimbat aparatele, unele erau blocate și nu le puteam adăuga acum pe dispozitivul pentru școală. Așa că n-am putut decât să mă bucur că am cum să le anulez și să le folosesc din nou fără să-mi mai bat capul pe unde au fost instalate prima oară. Undeva, într-o viață viitoare probabil, voi lua la rând toate materialele pe care le am și le voi adăuga aici. Sau an de an, câte o serie.

În încheiere, cum m-am mai jucat cu tabla…

Au venit în vizită la mine doi foști elevi care au plecat din școală. Acolo unde sunt acum nu au tablă smart și, normal, aterizați la mine și obișnuiți cu tot ce-am putut face eu cinci ani, au fost curioși cum merge. Matematicianul a testat instrumentele de geometrie. N-am descoperit încă amândoi cum creezi ideea de glisare la desenarea dreptelor paralele, căci pe ecran muți ușor echerul, nu e ca pe hârtie.

În schimb, mica artistă a intrat pe „modul pensulă”, pe care nici nu avusesem timp să-l explorez. Pfai, ne-am distrat amândouă „pictând” pe ecran, cu tușe de diferite dimensiuni. Am înțeles că se poate și aștept vacanța, unde pe lista mea unul din punctele de bifat e să explorez mai atent tabla.