Erin Hunter: Pisicile razboinice

Umbre adânci în seria Pisicile războinice

Erin Hunter: Pisicile razboinice

 Volumele sunt disponibile la:Editura ALL/Galaxia Copiilor, elefant, libris, emag, librarie.net

Erin Hunter se întoarce! În acest moment seria Pisicile războinice a ajuns la volumul 20. Vacanța aceasta am rămas puțin în urmă cu lectura și tocmai ce am terminat volumul 18, Umbre adânci, un volum special, diferit de celelalte. Deși fiecare volum vine cu câte o intrigă nouă sau cu dușmani nou-nouți, volumul 18 m-a uimit.

Acțiunea începe cu minciuni aduse la lumină, credință pusă la îndoială, gelozie, șantaj, plus o crimă, dar să nu uităm de călătoria în timp! Este o serie de ficțiune, orice este posibil, dar la călătorie în timp nici nu m-am gândit. Autoarele din spatele numelui de Erin Hunter au dus pisicile la un nou nivel, pe care vreau să-l descopăr în celelalte volume.

În acest volum cele trei personaje principale sunt „separate“ unul de celălalt, fiecare întâlnind câte o provocare nouă. Lui Inimă de leu începe să-i fie frică de puterea lui, de ce poate să facă, pe cine poate să rănească, teama lui cea mai mare fiind ca nu cumva să o rănească pe cea pe care o iubește, o iubire de care nu poate avea parte, una interzisă. Frunză de Laur își face griji pentru celelalte pisici, mai ales pentru credința lor, zdruncinată de un nou dușman: Sol. Pe Labă de Gaiță în schimb, cel ce aduce mai mult a Omul de Tinichea din Orașul de Smarald, nimic nu-l părea a-l afecta. El simte acel ceva pentru prima oară, se îndrăgostește de o pisică în călătoria sa pentru ajutarea strămoșilor. Nu în ultimul rând, își primește numele de războinic.

Ce-i unește pe acești trei pisoi din profeție? – Un secret, un adevăr adus la lumină  care poate schimba totul pentru ei.

Ce ascund pisicile?

Pisicile acestea, „războinice“, imită, de fapt, diferite tipuri de oameni. Orice carte din această serie prezintă drama ei pe care sunt absolut sigură că fiecare dintre noi a întâlnit-o în viața de zi cu zi. Seria a început cu trădarea lui Gheară de Tigru, fuga lui Labă Neagră din Clanul Tunetului, o iubire interzisă, ultima dramă fiind minciunile lui Sol. 

Cei care nu au citit nici măcar o carte din această serie probabil că n-au înțeles nimic din cele spuse mai sus. Dar de câte ori nu ați fost martori la bârfe, gelozie, minciuni, în general la oameni prefăcuți? Pisicile  războinice suntem noi, exceptând că nu mâncăm carne crudă și probabil că nu avem blană, dar ne reprezintă. Cu o umbră de umor, bineînțeles…

Ce ne așteaptă?

Nu aș putea să vă spun cu ce „vești“ vor mai sosi pisicile, este o serie cu 36 de volume… Însă nu cred că seria se va încheia cum aș vrea. Finalul va fi ori în stilul filmelor americane, toate clanurile reușesc a se înțelege, poate se și unesc, ori cu o dramă, dispariția unui clan, o luptă… cine știe. Sincer pe mine nu mă interesează foarte mult soarta clanurilor, ci soarta anumitor pisici. Una din pisicile mele preferate (Iaz de frunză pentru cei care au citit cărțile) nu poate fi cu cel pe care îl iubește cu adevărat deoarece sunt din clanuri diferite… dar sper ca acest lucru să se schimbe. Povestea lui Romeo și-a Julietei se tot repetă pentru mai multe dintre feline.

 

ABeCedarul distractiv, Editura Edu

ABCdarul distractiv – ne pregătim de școală!

Oficial activitatea „metodică“ a cadrelor didactice începe marți, 1 septembrie. Practic, cei pe care îi cunosc și cu care mai schimb impresii s-au pregătit toată vara, ba la webinarii și cursuri, ba căutând soluții pentru problema imposibilă a anului școlar 2020/2021. E drept că, în afara bulei mele cu oameni pentru care școala nu e doar locul de unde iei salariul, sunt și destui care peste câteva zile se vor duce doar să semneze condica și să-și etaleze fotografiile din concediu. Pădure fără uscături (cât timp nu se usucă mai toată) nu se poate!

Ieri mi-a sosit una din comenzile de materiale. Da, și noi, profesorii, ne cumpărăm „rechizite“ și, dacă vor fi mulți părinți care vor spune că listele primite îi bagă în faliment, eu nici n-am început achizițiile și doar pe manuale/caiete am dat 160 lei. Mai urmează foliile de plastifiat literele, markerele și alte materiale de realizat, plus că încă nu știu dacă vom avea și noi dreptul să primim calculator la clasă și cum mă voi descurca cu râșnița mea și anul acesta!

Dar să revin la Abecedarul distractiv de la Editura Edu. Decizia de a-l cumpăra a venit după ce anul trecut am dat lovitura, cum se spune, cu Povestea literelor. Materialul a fost foarte bine primit de copii, atât povestea pentru fiecare literă, cât și quizz-ul de după. Regretul lor a fost că nu se puteau și juca individual, iar eu mă dovedeam cel mai slab jucător cu comandă vocală din clasă, spre deliciul copiilor. Cei care și-au dorit cu adevărat, au cumpărat caietul și s-au jucat liniștiți acasă. Când am trecut în online, lecțiile au continuat pentru noi aproape la fel, doar că ecranul proiectorului a devenit ecranul calculatorului sau tabletei. Editura Edu a pus atunci pe youtube toate filmulețele literelor și s-au folosit pe scară largă de toată lumea, însă, așa cum e normal, lucrurile de calitate costă și nu pot fi gratuite la infinit. Și oamenii care le produc trebuie să trăiască și nu de pe o zi pe alta.

Anul acesta chiar mă gândeam că l-aș putea folosi în continuare. De ce nu, facem și un efort de memorie, vedem cine își mai amintește cu ce era povestea și poate chiar le vor căuta să le asculte înainte. Mi-amintesc că, acum 10 ani când era Andrei clasa întâi, l-am văzut într-o zi luând DEX-ul de pe raft. Curioasă, vreau să aflu ce cuvânt îi dă bătăi de cap: Nuu, mâine urmează litera x. Vreau să mă uit la cuvinte, să știu mai multe când ne întreabă doamna! Era un fel de mică competiție, se dădeau ceva puncte din ce am înțeles cui găsea cele mai multe exemple, iar copilul meu se pregătea conștiincios.

...

Abecedarul distractiv nu părea același stil de material, era recomandat pentru lectură și abia când l-am avut în mână mi-am dat seama ce pot face cu el.

Copiii vor sosi dimineața la școală și tot ce vor avea voie să facă este să se dezbrace (încă nu mi-e clar dacă avem voie să folosim cuierele!), să se spele pe mâini și să se așeze cuminți în băncuță de unde să vorbească cu colegii mai apropiați fizic. Vor sosi probabil și cu 10-15 minute mai devreme, deci trebuie să mă gândesc și eu la un mod de a-i ține ocupați. În varianta „de vis“, proiectorul îmi va funcționa, așa că îi pot aștepta cu fragmentul din poveste corespunzător zilei. Așa vom citi, într-o săptămână, câte o mică povestioară, în stil foileton. Este deja scrisă pentru copii mici, având indicator vizual pentru citirea pe silabe de care este încă nevoie la această vârstă. După câteva povești, similare săptămânilor dintr-o unitate, povestea continuă pe CD cu alte aventuri și jocuri, pe care le pot folosi într-o oră specială de lectură. Sunt aproape sigură că se vor bucura să îi revadă pe Țup și Pogo, prietenii lor din caietele de anul trecut, care fac o amuzantă introducere în clasa întâi (pe care mă gândesc cum să o adaptez pentru prima zi de școală când sper că, fără festivități inutile, voi avea timp să le povestesc ce vom face anul acesta).

M-am gândit și la o versiune pentru lecțiile online, dacă vom lucra în această variantă: pot deschide „clasa virtuală“ cu 15 minute mai devreme, să am deja partajat ecranul cu ei și până se strâng toți să putem începe, recreația virtuală să aibă o alternativă. Poate că vor citi în cor, se vor ajuta unii pe alții… cine știe? E anul în care încercăm, vedem ce funcționează și ce nu, spunem mai departe.

...

Bineînțeles că nu toți vor accepta jocul, mai ales că presupune o activitate destul de dificilă. Caut un mod de a-i atrage, fie chiar și prin colecționarea de ștampiluțe pe un tabel în funcție de care, la final, să primească un mic premiu sau beneficiu. Va fi însă o ocazie de a povesti, de a căuta variante pentru cum continuă povestea a doua zi, de a formula și răspunde la întrebări și, de ce nu, de a ne amuza un pic. Normal că voi avea nevoie și de înțelegerea părinților ca, oricât de curios este copilul, să nu îi spună finalul și să ne strice jocul. Imaginați-vă doar cum e ca noi să citim fragmentul de luni și Gigeluș să se ridice să ne spună Aaa, eu știu, vineri se termină cu… . Vreau să îi țin curioși, să aibă mereu ceva nou de descoperit.

...

Am și a doua variantă de lucru. Softul include fișe de lectură pentru fiecare săptămână, așa că îmi va fi mai simplu să le cer să le organizeze în portofoliu și cine le are pe toate completate corect la „final“, să fie recompensat (complexitatea lor crește, pe măsură ce copilul învață să scrie). Ba chiar există pentru fiecare capitol și câte un „test“. Poate fi acesta primul pas în maratonul de lectură pe care intenționez să îl derulez în cei patru ani pe care urmează să ni-i petrecem împreună și să fac, de acum, carnețelul de cititor în care să își lipească, pentru fiecare reușită, un abțibild (cu personajul și numele poveștii sau coperta cărții citite).

ABeCedarul distractiv, Editura Edu

Dacă v-am stârnit curiozitatea, în magazinul online al Editurii Edu puteți răsfoi mai multe povești din caiet și puteți instala versiunea demo a cd-ului pentru calculator, dar și pentru mobil (Android). Când cumpărați caietul, pe prima copertă aveți un cod unic cu care puteți apoi debloca softul integral, nu este nevoie să aveți la calculator unitate de cd. Am pățit-o și eu, laptopul nou nu are și eram „disperată“ că nu pot instala produsul. Pentru mobil, se instalează ca orice aplicație.

Scenariul propus mai sus poate fi adaptat și de părinți, dacă nu se lucrează la clasă altfel. În fiecare zi citiți doar un fragment și rezistați cu stoicism atacurilor de curiozitate. Ori, dacă sunteți adepții tradiționalului „buchet“ de început de an, puteți să îl înlocuiți anul acesta cu o altfel de atenție pentru doamna.

Să avem un an școlar care să ne depășească așteptările!

Vulcanii Franziska Gehm Paralela45

Vulcanii se dezlănțuie la Editura Paralela 45

În plină pandemie, când statul în casă ne scotea din minți, am primit de la Editura Paralela 45 noutățile. Multe din recomandări și-au găsit deja drumul spre voi, Vulcanii însă nu s-au dezlănțuit încă. Și nu pentru că nu mi-au plăcut cărțile… au fost delicioase, am avut toate bunele intenții de a le introduce pe lista de audiții a clasei mele pregătitoare, însă… eu nu sunt actor. Nu am reușit și pace să scap de încărcătura emoțională generată de text, adică nu am fost capabilă să citesc frumos fără să râd în hohote. Mi-a fost imposibil să redau vârtejurile de interjecții amuzante astfel încât să rezulte o înregistrare decentă. Când am tras totuși de mine să înregistrez și am anunțat toată casa să „nu miște“ (cam așa era și la lecțiile online cu copiii), Iris a venit să vadă care e subiectul. A izbucnit în râs… Dacă tu reușești s-o citești pe-asta… și nu vă spun ce promisiune a făcut la finalul propoziției. Oricum nu contează, nu am reușit. 

În vacanța de vară a mers la bunici cu verișoarele ei. Nu știu ce nebunie era acolo cu 4 copii, dar sigur după izolare bunicii au fost fericiți. Fetele o adoră pe Iris și, dacă nu i-a ieșit ei planul de activități creative cu mânuțele, cel puțin i-a ieșit cel de lectură. Hotărâsem să „testăm“ vulcanii înainte să vă povestim despre ei.

Înainte de a o lăsa pe ea să povestească cum a fost, vă spun că la Editura Paralela 45 găsiți deja (și puteți răsfoi pe site) primele două volume ale seriei autoarei germane Franziska Gehm, Vulcanii se dezlănţuie! și Vulcanii fac bombe!, urmând ca până spre sfârșitul anului distracția să explodeze din nou cu Vulcanii se distrează pe rupte! și  Vulcanii pun ceva la cale! 

„Vulcanii se dezlănțuie“ este o serie nouă de cărți pentru copii de la Editura Paralela 45, cu imagini haioase ce dau viață poveștii.

Prima impresie:  Vine încă un colet pe numele mamei, ca de fiecare dată mor de curiozitate și trebuie să îl desfac, musai trebuia să știu si eu ce cărți au venit. Într-adevăr, nu erau pentru vârsta mea, dar aveam în plan încă o excursie la bunici cu verișoarele mele, așa că aveam nevoie de lecturi potrivite pentru ele. 

Mă uit. Printre cărțile venite, coperțile cu cei doi monstruleți colorați mi-au atras atenția și deschid la un dialog aleatoriu. Nici nu încep bine să citesc și râd. Am decis că Vulcanii sunt cărțile potrivite pentru vacanța la bunici. Aveam o singură problemă… trebuia să le citesc fetelor fără să râd… și nu știam dacă pot.

Povestea de seară: Nu intenționam să le citesc chiar din prima seară, dar bunica deja era panicată, trecuse de ora 10 și Copii nu dorm???? Cum așa, că doar e vacanță… În final, m-a chemat pe mine ca să „le liniștesc“: verișoarele mele dragi se hlizeau înainte de culcare (din punctul meu de vedere era un lucru normal), iar eu, ca o fată „matură“, m-am alăturat nebuniilor lor înainte de culcare. Dar o privire plină de „înțelegere“ de la bunica a fost de ajuns ca să mă maturizez mai repede.  Am făcut o înțelegere cu ele pentru câteva capitole. 

Reacția fetelor: Cartea are și un fel de prefață, am început cu ea, le-a captivat din prima pentru că este diferită de celelalte cărți pe care le știau. Firul narativ a fost ușor de urmărit pentru amândouă, chiar dacă nu am citit toată povestea în aceeași seară. Râdeau, comentau și puneau întrebări pe baza imaginilor și poveștii în sine. Nu știam ce povești au mai ascultat verișoarele la culcare, dar Ami mi-a spus că este diferită și îi place. Trebuie să spun că Vulcanii nu prindeau viață doar în timpul nopții, ci și în timpul zilei, comparau ce se întâmpla cu aventurile vulcanilor.

Reacția bunicii: Bunicii mei sunt ca toți bunicii, unele lucruri noi nu le convin. Ca public, eram obișnuită doar cu cele două verișoare (5 și 8 ani), dar de data aceasta, nu știu de ce, bunica a stat ca lipitoarea lângă noi. Nu mai puteam să aplic metodele mele de distracție că „făceau prea multă gălagie“, nu mai puteam să joc ce jocuri voiam cu ele pentru că „se puteau răni“. Așa că nici nu vă puteți imagina reacția la povestea vulcanilor.

Într-adevăr, nu s-a luat personal de mine, dar nici ochi dulci nu îmi făcea. O vedeam cum se uita la mine când citeam povestea, ceva asemănător cu „nu cred că este o poveste potrivită“, dar timpul trece, copii se schimbă, poveștile se schimbă, bunica nu. În plus, dacă mă oprea din cititul poveștii, ea ar fi trebuit să se ocupe de ele, asa că a fost win-win situation.

Cartea în sine: Acțiunea prezintă o prietenie dintre doi monstruleți cu care familiile lor nu sunt de acord, un fel de Romeo &Juliette adaptată pentru copii, fără otravă si morți înspăimântătoare, dar cu un umor potrivit varstei 4-8 ani (sau 14 în cazul meu).

În primul volum, cei doi prieteni nu mai pot ajunge unul la celălalt deoarece podul dintre ei se rupe – locuiau pe maluri diferite, iar ei trebuie să găsească o soluție. Cu ajutorul cunoștințelor celor mai în vârstă, cei doi găsesc în final găsesc una. Din al doilea volum nu o să dau detalii, dar mie personal mi-a plăcut mai mult, apar mai multe personaje, fiecare cu tipologia lui, caractere pe care le întâlnim zi de zi, transpuse într-un mod haios.

Recomandări la lectură: Nu vă grăbiți să terminați cartea. Autorul lecturii poate să comenteze pe marginea poveștii, să adreseze ascultătorilor întrebări („cum îl cheamă pe prietenul lui…“, „ce bijuterii are…“, „cine este mai moroconos dintre… și dintre“, „ce culoare are..“ etc.). De asemenea, vorbiți cât mai mult cu cel care ascultă despre subiect. Intonația pe care o folosiți să fie cât mai diferită pentru fiecare personaj.

Iris H.

”Ochi de lup”, de Daniel Pennac

Ochi de lup – Daniel Pennac

Zilele trecute mi-a sărit în ochi un mesaj pe un grup de pasionați de lectură destinată copiilor mici în care se solicita o recomandare de carte în care lupul să nu aibă rolul negativ cu care suntem obișnuiți. Credințe populare sunt multe, proverbe despre lup, de asemenea, însă povești cu lupi prietenoși îți vin mai greu în minte. Cel puțin eu nu m-am putut gândi decât la legenda fondării Romei, la lupoaica ce i-a crescut pe cei doi gemeni, sau la Cartea junglei, la Akela și restul haitei. Totuși, după Colț Alb, care nu e chiar recomandată copiilor mici, mi-am amintit că citisem recent Ochi de lup, de data aceasta o poveste cu un altfel de lup, mult mai aproape de realitatea noastră actuală.

În felul ei, poți să o socotești o poveste tristă, căci lupul, așa cum apare el de la început este prizonier într-o grădină zoologică și, pe deasupra, este și chior, mărturie a modului distructiv în care omul interacționează cu natura. Nu știu ce reacție aveți voi când vedeți animale după gratii și, pe deasupra, și infirme, însă mie mi-e greu să mă gândesc dacă „șansa“ aceasta la viață nu e mai crudă decât moartea dată de selecția naturală în sălbăticie. Dar trecem peste această dezbatere, revenim la poveste. Băiețelul, aflat în afara cuștii, găsește calea de a „comunica“ cu lupul. Orele de privit intens se schimbă în momentul în care alege empatia ca mijloc de a ajunge la interlocutorul său tăcut: copilul îl privește ținând un ochi închis. Lupul are povestea lui, scrisă deja în legendele marelui nord înghețat, în lupta pentru supraviețuire a familiei; băiatul are o poveste asemănătoare de căutare a propriului loc în lume. Cumva soarta strânge la un loc, în aceeași grădină zoologică, toate personajele, pentru a da un nou sens noțiunii de prietenie.

Volumul este accesibil, din punct de vedere al vocabularului, și cititorilor începători. Este o povestire în ramă, lumina reflectorului oprindu-se, pe rând, la cei doi protagoniști. Dialogul imaginat între cei doi nu te lasă niciun moment să respiri între cadre. Rămâi atent și dornic să vezi cum, de la evenimentele atât de intense, se ajunge la un deznodământ pe care îl cunoști de la început: ambii sunt prizonierii, într-un fel sau altul, ai unei grădini zoologice, loc incompatibil, cel puțin teoretic, cu noțiunile de fericire sau libertate.

Povestea animalului este mai simplă decât povestea omului, însă la fel de impresionantă. Intensitatea legăturilor de familie, spiritul de sacrificiu pentru cei dragi sunt episoade din povestea Lupului Albastru, pe care băiatul o află privindu-l în adâncul ochiului. Povestea lui, de orfan rătăcitor, botezat Africa N’Bia, este una la finalul căreia își găsește liniștea alături de familia adoptivă și de prietenii necuvântători.

Pentru un adult, o oră-două este suficientă lecturii, pentru un copil mai mic, poate câteva zile. Vă recomand însă lectura în echipă, copiii găsesc rar tovarăși de joacă cu care să discute despre cărți și de multe ori au nevoie de cineva cu care să despice în patru firul narativ și să-și confirme concluziile. Nu ezitați să fiți, cel puțin în vacanță, prietenul de care copilul are nevoie, veți fi surprins de cât de bine îl veți cunoaște apoi. Precum copilul din poveste, priviți-l în ochi, dincolo de pupilă, să ajungeți la lumina aceea vie din spate și să consolidați relația pe care o aveți deja.

Eu-sunt-eu Mira Lobe

Micuțul Eu-Sunt-Eu, Mira Lobe

Pregătirile pentru școala online nu au existat, de azi pe mâine am întors cu furca viața pe care o știam și totul s-a răsturnat. De la școală nu am apucat să iau acasă ce aveam nevoie și am fost nevoită să găsesc soluții pentru ce nu mai aveam la îndemână. Vinerea aveam oră de lectură, povestea citită la început de mine, apoi părinții, pe rând, le ofereau copiilor un moment altfel. Pentru a compensa online, relativ repede m-am apucat să înregistrez poveștile și am acceptat și provocarea Editurii Paralela 45.

Am descoperit astfel cu surpriză că una din cărțile din biblioteca improvizată – Micuțul Eu-Sunt-Eu, de Mira Lobe – era în versuri. Inițial am considerat că e un pic cam grea pentru copiii mei, dar după ce am înregistrat lectura m-am răzgândit. Povestea putea fi exploatată, e greu să te redescoperi, să conștientizezi acel lucru care te face unic, chiar dacă diferit de ceilalți. Să găsești „cu cine seamănă“ Micuțul e de fapt o căutare a ceea ce are el în comun cu ceilalți. Pe scurt, un animăluț ciudat este derutat, nu știe cine e și care îi este familia. Întreabă toate animalele întâlnite, dar răspunsul îl găsește tot singur. Dincolo de acest motiv, călătoria lui printre atâtea viețuitoare a fost o lecție de științe ale naturii, căci fiecare era prezentat ori cu familia ori în mediul de viață.

Reacția copiilor a fost peste așteptări, din ce mi-au relatat părinții. Au ascultat-o de mai multe ori, iar acolo unde au uitat să dea feedback i-am rugat să îmi transmită. În ultimul timp m-am gândit că pierd foarte mult din ceea ce vor ei să spună atunci când mesajul trece spre mine prin filtrul părinților și al tastaturii, așa că acolo unde au dorit mi-au transmis printr-o înregistrare audio părerea lor. Sper sincer că este o soluție, nu trebuie să mai scrie, doar să atașeze un fișier, iar eu am un feedback mult mai bun.

Până la urmă, aici ajungem, la nevoia de a ști ce impact au acțiunile tale: cum să afli dacă este bine ceea ce faci? În clasă e mai ușor, vezi dacă le place, dacă nu, sau îi întrebi ori spun singuri. Acum… un rând, „i-a plăcut“, e prea puțin pentru mine pentru a lua o decizie privitoare la ce fac în continuare. Înregistrările însă sunt minunate.

Ca o paranteză, mesajele audio mă ajută și să coordonez părinții. Am primit uneori activitățile detaliate și am putut să mai dau un sfat despre cum ar trebui procedat în diverse situații ce par de blocaj. Regret că nu am copii mai mari, capabili să îmi trimită singuri, cu telefoanele, ceea ce le solicit și că am nevoie în a menține relația de contribuția masivă a părinților.

Revenind la Micuțul Eu-Sunt-Eu, volumul se încheia cu o activitate propusă de lucru manual, să confecționezi personajul principal. Ceea ce vedeți mai jos e ceea ce am primit de la copii, fișele de lectură și chiar ședință foto cu jucăria rezultată.

Eu-sunt-eu Mira Lobe

Și, dacă v-am făcut curioși, puteți asculta povestea în înregistrare:

Cartea este disponibilă la Editura Paralela 45 sau la Libris , Elefant , eMag, Librărie.net , Cărturești , Cartepedia , Humanitas .

STEWART FOSTER Baiatul din bula

Băiatul din bulă, de Stewart Foster

STEWART FOSTER Baiatul din bula

Stă pe noptieră de mai bine de două luni de zile și tot așteaptă să îi vină rândul. Dacă am intrat în vacanță, m-am relaxat un pic după câteva săptămâni nebune și am apucat să citesc. Poate că așa e soarta, sau poate că unele lucruri au rândul lor, poate că e absurd să cred că există un fel de coincidențe mai mult sau mai puțin fericite, dar cartea este despre un băiat ce suferă de imunodeficiență severă și trăiește de 11 ani într-un salon construit pentru el într-un spital din Londra. Pentru el, „afară“ e un termen abstract, ceva ce poate explica doar pe baza a ceea ce vede de la fereastră și a relatărilor celorlalți. El nu poate ieși afară pentru că nu are deloc sistem imunitar, orice îl poate ucide. Și-a petrecut aici întreaga viață, de la vârsta de două luni. Și-a pierdut părinții într-un accident auto stupid și nu a putut nici măcar să își ia rămas bun, căci nu putea ieși. Tot ce mai are pe lume e o soră și bunicii, pe care îi pierde treptat, iar singurii cu care vorbește, zi de zi, sunt asistenții și doctorii din spital. În fața lor și a celor ce îl cunosc, el este un super-erou, inspirat de Spider Man și Super Man, un super-erou al fiecărei zile din viața sa.

Coincidență sau nu, pe parcursul a 300 de pagini i-am ținut de urât, căci a sta închis între patru pereți, a nu avea dreptul de a alege să iasă, a percepe cu totul altfel pericolul ce îl pândește afară, nu e ușor de gestionat și poate acum mai mult ca niciodată am empatizat cu personajul mai mult decât în altă situație. Alături de el trecem prin toate… prietenie la distanță, școală la distanță, cu lecții înregistrate sau profesori live, familie pe care nu o poți vedea atunci când ai mai multă nevoie, pentru că, nu-i așa, a fi izolat de restul lumii nu înseamnă că lumea se oprește în loc, că nu trebuie să te pregătești pentru acel moment când vom avea, din nou, voie să ieșim.

E deja al doilea volum din seria Gama Imago care capătă o legătură cu realitatea pe care o trăim și sunt sigură că la ora la care a ieșit de sub tipar nimeni nu avea nici cea mai mică idee ce va urma și că acum, când i-am răsfoit povestea, fiecare dintre noi stă într-o bulă de izolare. Însă e o lectură plină în cele din urmă de optimism, căci niciun moment Joe nu încetează să creadă că doctorii vor fi capabili să găsească un tratament și că, în cele din urmă, restricțiile sale vor lua sfârșit și va putea avea parte de ceea ce și-a dorit mereu, să respire aer, nefiltrat, nepurificat. Într-un fel sau altul, e ceea ce ne dorim și noi.

Volumul este disponibil în librăria online a editurii Gama sau la elefant, eMag, cărturești, libris, diverta, librarie.net, bookcity.

Acum sunt normală? Holly Bourne

Acum sunt normală? – Holly Bourne

Toamna trecută, cu puțin înainte de Târgul de carte Gaudeamus, editura Gama mi-a lansat provocarea de a prezenta una din noile apariții în colecția Imago dedicate adolescenților: Acum sunt normală?, de Holly Bourne. Așadar, într-o duminică după-amiază, cum se zice, aproape de „spartul târgului“, am discutat împreună cu Irina Stoica despre cât de… normale sunt adolescentele de azi. Dacă vi se pare că cenzura funcționa pe timpul lui Ceaușescu, ar trebui să vedeți departamentul cu pricina asociat blogului meu, condus de cei doi adolescenți în dotare. Nu am voie să discut despre probleme ale acestei vârste căci „lumea o să înțeleagă că noi avem problemele astea“! Acum imaginați-vă cum mă privea Iris de pe rândul doi din public și cum îmi făcea semne care aveau un mesaj (ceva apropo la jugulară) să am grijă ce spun. Bineînțelesc că, tot comentând cartea, mi-am dat cu părerea legat de diverse episoade, inițiativă aspru criticată apoi, căci… nu era singură, era cu prietenele, și cine știe ce au înțeles!

Sincer ne luptăm crunt la capitolul de a nu te mai raporta atât la părerea altora, însă… suntem ființe sociale, nu prea avem cum. Atunci nu am apucat să scriu despre carte, a rămas că scrie ea, ca să nu mai calc eu în străchini. Și, normal, să nu mă trezesc că iar îmi ia la puricat articolele cu mouse-ul în mână pe post de creion roșu și începe să taie… Una peste alta, sper că e clar din introducerea de mai sus că voi vorbi despre carte și nicicum despre realitate.

Eu m-am bucurat că am citit cartea și i-am recomandat-o și ei cu dragă inimă, pentru că am regăsit în ea surprinse enervant de bine multe obiceiuri are tinerilor de azi, cum ar fi ticul verbal cu „gen“, folosit pe post de semn de punctuație. Una-două, gen. Iar una-două, gen. Ajungi ca, dacă ai acest tic, să conștientizezi în timpul lecturii că nu e în regulă. Mai folosesc alți români și denumiri de organe pe post de semne de final de propoziție, greu o să ne obișnuim (sau poate nu) să scăpăm de ele!

Apoi, dincolo de drama lui Evie, ai parte și de alte probleme adolescentine, privite din perspective pe care, ca părinte ocupat, poate le ratezi. Sau poate înțelegi străfundurile unei adevărate drame când nu își găsește creionul de ochi, bluza preferată sau cine mai știe ce poate isca o furtună într-un pahar cu apă, dar perceput ca un ocean. După ce am citit cartea și m-am panicat cumva că uite, poate și eu, la rândul meu, ratez multe, mi s-a explicat cu liniuțe că nu sunt normală, că viața bate filmul și cartea, să nu îmi mai închipui toate trăsnăile și să mă calmez. Dar eu tot vă recomand să citiți!

De ce m-am gândit acum la carte și m-am apucat să scriu? Pentru că obsesia lui Evie de a se spăla tot timpul și a se feri de microbi ar părea, în vremurile pe care le trăim, o dovadă de conștiinciozitate și normalitate, lucru care mă pune totuși pe gânduri unde se vor muta, după toate cele de acum, limitele dintre normalitate și anormalitate sau paranoia. Cum se va redefini „normalul“ atunci când vom reveni la… normal. Cred că a ajuns și la voi „Notă din partea Asociației Psihiatrilor: Dragi cetățeni! Pe perioada carantinei este considerat normal să vorbiți cu pereții vostri, cu plantele și cu ghivecele. Vă rugăm să ne contactați doar dacă acestea încep să răspundă.“ Sunt sigură că, în ce o privește pe Evie, spălatul pe mâini insistent, dezinfectatul camerei cu tot felul de soluții după o vizită, nu ar mai fi privit ca o exagerare de proporții în acest moment.

Cartea este recomandată de la 16 ani, cât are și Evie, din cauza limbajului folosit. Însă, o părere personală, adolescenții de azi întrec cu mult limita la care s-a plasat cartea, așa că poate fi abordată lejer de la 12-13 ani. Dincolo de problemele ei, eu am admirat-o pentru modul în care a gestionat, la final, relația fizică, punându-se pe ea pe primul plan. Dar despre ce e vorba?

Acum sunt normală? Holly Bourne

Evie este o adolescentă de șaisprezece ani care suferă de OCD (tulburare obsesiv-compulsivă) și anxietate generalizată. În trecut, a ajuns să fie internată într-o secție de psihiatrie, iar la fosta ei școală era cunoscută drept „fata care a luat-o razna”. Acum e mult mai bine, ședințele de psihoterapie dau roade, ritualurile specifice din trecut au dispărut, doza de medicație i-a fost scăzută, așa că Evie – care acum e la un alt liceu – se străduiește să nu lase pe nimeni să descopere că e „ceva în neregulă” cu ea. Tot ce vrea e să fie considerată „normală” – or, fetele de șaisprezece ani merg la petreceri, au prieteni și iubit, nu? Doar că Evie se îndrăgostește de un coleg care cântă într-o trupă rock, fumează iarbă și are acel aer de tip dur și neînțeles care le dă pe spate pe fetele mai mici, viața ei o ia razna. Din fericire, le are alături pe noile ei prietene, Lottie și Amber – fiecare cu propriile mici drame adolescentine. Toate trei, dezamăgite de felul în care fetele sunt (în general) tratate de băieți, vor născoci Clubul Fetelor Bătrâne – un gest prin care doresc să găsească explicații pentru ceea ce li se întâmplă și să-și recapete puterea. Doar că îndrăgosteala va complica lucrurile, iar Evie se va trezi că nu poate să țină departe fantomele trecutului: anxietatea și ritualurile revin, iar asta amenință să-i distrugă „normalitatea” pe care și-a construit-o. 

Finalul vă las să îl descoperiți singuri. Primul volum al seriei (celelalte le au în centru pe Lottie și Amber) este disponibil în librăria online a Editurii Gama, unde puteți și răsfoi primele pagini, dar și în alte librării online precum  eMag, Elefant, Diverta, Librărie.net, Libris.

AREND VAN DAM,ALEX DE WOLF O zi cu bunicul

O zi cu bunicul – Alex DE WOLF, Arend VAN DAM

AREND VAN DAM,ALEX DE WOLF O zi cu bunicul

AREND VAN DAM, ALEX DE WOLF
O zi cu bunicul – Editura Paralela 45

M-am gândit că, după două săptămâni de școală acasă, piticii mei sunt dornici să mai audă și alte voci decât cele ale părinților, așa că pentru ora de lectură le citesc eu povestea. Nu a fost ușor să aleg una pentru această săptămână. De obicei vreau să fie ceva legat de litera pe care tocmai am învățat-o, însă acum m-am gândit că O zi cu bunicul , apărută la Editura Paralela 45, este mult mai potrivită. Și așa ni se tot reproșează că legătura cu viața reală lipsește la școală… Aceasta e încă o dovadă a flexibilității programei. Ți se cere să faci lectură, nu îți impune nimeni ce. E alegerea ta dacă te limitezi la variante clasice.

O zi cu bunicul este o zi petrecută în casă. Afară plouă, Beni a rămas în grija seniorului familiei care dă în mintea copilului și improvizează în podul casei o aventură de neuitat. Copiii de azi se plictisesc în casă pentru că ei nu au rămas niciodată singuri, puși în situația de a-și inventa jocuri. Nu îmi amintesc să mi se fi întâmplat vreodată, deși eram, împreună cu fratele meu, capabili să ștergem orice „urme“ de joacă în momentul în care auzeam locomotiva trenului cu care părinții soseau acasă.

O zi cu bunicul a trezit toate aceste amintiri: cu „barca“ pe apă în baie (apa oprită în cadă pentru vremuri grele pe care plutea cădița de copii mici) cu o vâslă improvizată din mătură. Pentru că era iarnă, fratele meu s-a ales cu o rundă de penicilină după distracție. Cort de indieni în sufragerie: coada de la mătură pusă în suportul de brad, cearceafuri legate sus de ea și prinse cu bolduri în covor (n-am reușit să le adunăm la timp, mama tot nu înțelegea cum s-a vărsat cutia cu ace pe tot covorul). Cort peste masă: simplu de realizat, îmbraci masa în pături, tragi un prelungitor, bagi o veioză, un casetofon, joci cărți sau remi. Aventuri călare – din masa pliantă (fixă la mijloc, cu două părți care se ridică) inventam un cal cu cap dintr-o pernă și ne plimbam amândoi (o repara tata mereu că îi picau șuruburile, „inexplicabil“). Sărituri de pe șifonier în pat – la fiecare curățenie generală, mama număra disperată arcurile rupte și nu găsea „explicație“. E ca în Filantropica… povestea e cea care contează. Bunicul din poveste răstoarnă barca, se târăsc pe plajă imaginară, explorează peșteri. Bunica nu e mai prejos, deși pentru a pune în practică jocul e de la final trebuie să stăm, deocamdată, în casă.

Dacă povestea online nu are același farmec ca cea citită chiar de bunici, ori dacă vreți să îi acordați bunicului diploma de la final, o puteți comanda în librăria online a Editurii Paralela 45 sau la Libris, Elefant, eMag, Librărie.net, Cartepedia .

Voi ce idei de aventuri în casă aveți? Desprinse din amintiri sau din zilele pe care le petrecem în casă deja de ceva vreme… e imposibil să nu găsim ceva. Se pot adăuga și în curte, cât timp nu presupun copii din vecini veniți în vizită.

Dacă acceptați o provocare în plus, aveți aici detaliile probei din această săptămână.

Colecția BeDe citit usor Editura Gama

BeDe citit ușor – concurs

În prag de primăvară, în loc de mărțișor vă ofer un concurs organizat cu Editura Gama în cadrul campaniei „Împreună creștem cititori pasionați“. 
În condițiile în care testele la care participă elevii noștri pun diagnostice din ce în ce mai sumbre, iar analizele evaluărilor naționale identifică probleme grave încă de la cele mai fragede vârste, una din problemele cu care aproape toți factorii implicați au fost de acord este nevoia de lectură conștientă începând încă de la vârsta la care copilul poate deveni ascultător.
Ceea ce este însă foarte greu e să ajuți părinții să realizeze cât de mult dăunează folosirea suzetelor electronice, alias telefoane&tablete&televizoare, și cât de dificil este să transformi timpul împreună în timp de calitate. Cititul unei povești, analizarea acesteia, formularea de întrebări (Cine? Ce? Când? Unde? De ce?) și de răspunsuri, caracterizarea personajelor, toate implică un efort pe care copiii sunt extrem de reticenți să îl depună de bună voie și trebuie îndrumați.
Provocarea pentru care Editura Gama oferă cinci premii este următoarea:

Care este titlul și autorul ultimei povești pe care i-ai citit-o copilului tău?

Ce l-a impresionat în mod deosebit pe parcursul lecturii?

Concursul se încheie joi, 5 martie 2020, ora 21:00, iar sâmbătă vor fi anunțați, tot în acest articol, câștigătorii celor cinci premii oferite de Editura Gama, constând fiecare în câte două cărți din colecția „BeDe citit ușor”.

Pentru a participa, adăugați la acest articol, prin formularul de mai jos, un comentariu, folosind numele real. În textul comentariului, pe lângă răspunsul la provocarea de mai sus, adăugați un număr de telefon de contact, precum și cele două titluri din colecțiile „BeDe citit ușor” pe care vi le doriți în cazul în care sunteți desemnat câștigător.

Pentru detalii accesați: BeDe – Nivelul 1  |  BeDe – Nivelul 2BeDe – Nivelul 3

Colecția BeDe citit usor Editura Gama

Premiile vor fi atribuite de către Editura Gama. Se va ține cont de originalitatea și calitatea exprimării în limba română.
Înscrierea în concurs va fi confirmată după înregistrarea comentariului, printr-un mesaj în acest sens la adresa de mail folosită la adăugarea lui.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica „Nume” să folosiți numele real complet (premiul va fi expediat doar pe acest nume) şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Concursul se va desfășura între 27 februarie – 5 martie 2020, ora 21:00. Câștigătorii vor fi anunțați în 72h de la încheierea concursului și vor avea la dispoziţie 24h pentru a revendica premiul, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de mail cu care a fost adăugat comentariul câştigător şi incluzând în mesaj numărul de telefon solicitat mai sus (nu va fi publicat în comentariu, dar este obligatoriu, nu va fi salvat în nicio bază de date și nu va fi păstrat după încheierea concursului și validarea câștigătorilor). La expirarea termenului, pentru premiul nerevendicat, va fi desemnat alt câştigător. În cazul în care este epuizată lista de participanți, premiul se anulează. Premiul va fi expediat de Editura Gama la adresa indicată de câștigător, pe teritoriul României.

Comentariile care vor intra în concurs vor primi un număr de ordine la aprobare.  Nu vor fi acceptate comentariile care nu îndeplinesc condițiile solicitate (nume real complet, răspunsul la întrebare, numărul de telefon, IP unic) și nu vor participa la concurs, dar vor fi vizibile pe pagină la încheierea concursului. Verificarea IP-ului unic se va face după încheierea concursului, pentru stabilirea listei finale de participanți.

Câștigătorii nu vor fi anunțați personal, vă rog să accesați pagina concursului în ziua de 7 martie 2020. Dacă vă este de ajutor, puteți seta pe telefon un „reminder” pentru această dată.

Prin participarea la acest concurs confirmați că aveți vârsta împlinită de 18 ani.

Lectură plăcută!


Edit: 7 martie 2020

Editura Gama a ales câștigătorii:

  • 5. Maican-Barbu Veronica 
  • 12. Mara Isac 
  • 18. Dinca Stefana 
  • 19. Ivașcu Silvia 
  • 23. Elena Voicu

Felicitări!

Vă rog ca până mâine, 8 martie 2020, ora 10:00, să adăugați la acest articol un mesaj care să conțină adresa la care va fi expediat premiul și numărul de telefon pe care l-ați menționat în comentariul cu care ați participat la concurs!

Premiile nerevendicate sunt pierdute și vor fi acordate altor participanți.

Mic atelier de Crăciun

Acum ceva ani am ales să fac cadou activități de Crăciun. Nu a fost ușor să improvizez acasă, dar… a ieșit. Anul acesta am vrut să repet isprava și mi-aș fi dorit să fie „gata” și atelierul meu. Uneori nu e de ajuns doar să îți dorești, planurile mele nu au mers chiar cum voiam eu, așa că mai amân un pic. Nu am putut să mă abțin și tot am vrut să dau ceva înapoi celor care în această toamnă mi-au fost alături cu o încurajare și o vorbă bună. Am constatat cu tristețe că totuși e greu să strângi copiii luni, înainte de Crăciun, așa că, pentru anul viitor, poate mă organizez ceva mai bine și mai devreme.

Însă, chiar și cu trei, am petrecut două ore așa cum îmi place mie, la masă între hârtii și accesorii, nu între mațe și varză. Limbile s-au dezlegat cu ceai, prăjituri și cozonac, am mai aflat cu ce își umplu timpul copiii azi pe telefon, am și creat ceva. Am folosit ca model un număr vechi din colecția Idei creative, cu figurine de Crăciun, pe care le-am mai folosit la un atelier tare, tare demult.  Fetele s-au distrat, am stat la povești, ele au lucrat, eu pe lângă ele mai dădeam o idee, mai aduceam ceva de pus în practică sau mai finalizam un proiect început la început de decembrie și abia acum încheiat.


Locația le-a dat pe spate, cărțile, jucăriile, dar și colecția de perforatoare, când le-am spus să își aleagă fulgii… adică tot ce e lipit pe cutie e înăuntru…? Pentru mine a fost ușor, căci orice idee putea căpăta contur, față de alte activități la care te duci pregătit pentru ceva și nu poți improviza sau lăsa libertate copiilor. Faptul că aveam la doi pași cam tot ce îmi trebuia a fost minunat.

Un alt subiect de discuție au fost creațiile mele realizate în această toamnă. Erau relativ la curent cu puținele proiecte de care am avut timp și postate public, au fost analizate, din ce au fost făcute, cum, ce necesită și cât de bine s-au descurcat piticii cu ele. Dacă de blog nu am mai scris așa cum mi-aș fi dorit, pe instagram am încercat să supraviețuiesc și să nu las să se piardă nimic. Îmi povesteau cu tristețe cum pe la școală nu prea fac nimic și îi invidiau pe copiii mei, așa mici, câte vor învăța să facă până în clasa a patra, dacă vor!

Atelier 23 decembrie