Mic atelier de Crăciun

Acum ceva ani am ales să fac cadou activități de Crăciun. Nu a fost ușor să improvizez acasă, dar… a ieșit. Anul acesta am vrut să repet isprava și mi-aș fi dorit să fie „gata” și atelierul meu. Uneori nu e de ajuns doar să îți dorești, planurile mele nu au mers chiar cum voiam eu, așa că mai amân un pic. Nu am putut să mă abțin și tot am vrut să dau ceva înapoi celor care în această toamnă mi-au fost alături cu o încurajare și o vorbă bună. Am constatat cu tristețe că totuși e greu să strângi copiii luni, înainte de Crăciun, așa că, pentru anul viitor, poate mă organizez ceva mai bine și mai devreme.

Însă, chiar și cu trei, am petrecut două ore așa cum îmi place mie, la masă între hârtii și accesorii, nu între mațe și varză. Limbile s-au dezlegat cu ceai, prăjituri și cozonac, am mai aflat cu ce își umplu timpul copiii azi pe telefon, am și creat ceva. Am folosit ca model un număr vechi din colecția Idei creative, cu figurine de Crăciun, pe care le-am mai folosit la un atelier tare, tare demult.  Fetele s-au distrat, am stat la povești, ele au lucrat, eu pe lângă ele mai dădeam o idee, mai aduceam ceva de pus în practică sau mai finalizam un proiect început la început de decembrie și abia acum încheiat.


Locația le-a dat pe spate, cărțile, jucăriile, dar și colecția de perforatoare, când le-am spus să își aleagă fulgii… adică tot ce e lipit pe cutie e înăuntru…? Pentru mine a fost ușor, căci orice idee putea căpăta contur, față de alte activități la care te duci pregătit pentru ceva și nu poți improviza sau lăsa libertate copiilor. Faptul că aveam la doi pași cam tot ce îmi trebuia a fost minunat.

Un alt subiect de discuție au fost creațiile mele realizate în această toamnă. Erau relativ la curent cu puținele proiecte de care am avut timp și postate public, au fost analizate, din ce au fost făcute, cum, ce necesită și cât de bine s-au descurcat piticii cu ele. Dacă de blog nu am mai scris așa cum mi-aș fi dorit, pe instagram am încercat să supraviețuiesc și să nu las să se piardă nimic. Îmi povesteau cu tristețe cum pe la școală nu prea fac nimic și îi invidiau pe copiii mei, așa mici, câte vor învăța să facă până în clasa a patra, dacă vor!

Atelier 23 decembrie

Caută și găsește - Cum sărbătorim Crăciunul, Editura Casa

Caută și găsește – Cum sărbătorim Crăciunul

Una din activitățile cele mai recomandate la vârstele mici (grădiniță și primele clase de școală) pentru dezvoltarea limbajului este convorbirea după imagini. Cum însă în afara grădiniței și școlii puțini mai au răbdare să facă acest exercițiu, suzeta eletronică funcționând impecabil, este destul de greu să găsești materiale pe placul copiilor, dintr-un singur motiv: nu se mișcă!

Acum, că tot se apropia Crăciunul și aveam programate și astfel de activități, am folosit din plin una din cărțile descoperite la Editura Casa la Târgul Gaudeamus de luna trecută. Trec peste activitatea pe care o propunea în realitate cartea (așa o puteți folosi acasă) și vă povestesc ce am făcut eu cu ea la școală. În primul rând, am scanat toate paginile, am printat și am tăiat astfel încât să rămână doar tabloul. Au rezultat 11 materiale de lucru. Am organizat copiii în perechi și fiecare a primit câte un tablou. I-am anunțat că facem „concurs pe echipe”, punctele fiind obținute pentru fiecare propoziție (exclus de două cuvinte) pe care o poți formula privind detaliile. Când protagoniștii decretau că au epuizat variantele, celelalte echipe puteau acumula puncte dacă găseau alte posibilități care nu fuseseră exploatate.

Deși nu îmi place deloc competiția de acest gen, căci sunt de părere că trebuie să înțelegi că nu recompensa este importantă, fie ea și doar câștigarea unui joc, a fost varianta în care am reușit să îi țin atenți și concentrați mai mult timp. Nu pe toți, nu îmi fac vise, pe unii nu-i atrage nimic, dar excepțiile acestea au fost mult mai puține decât de obicei.

Întâi de toate, nicio echipă nu știa când îi vine rândul. Eu rulam imaginile pe proiector, astfel încât toată clasa să poată vedea. Echipa trebuia să lucreze în tandem, aveai voie să spui „pas” o singură dată, altfel propozițiile curgeau alternativ. Mai e mult până departe la lucrul în perechi, chiar și când ar trebui să lucreze împreună, ei lucrează separat. M-am amuzat, ca o paranteză, când i-am pus în perechi să găsească cuvinte și au împărțit foaia primită în două, fiecare trecându-și numele pe o parte.

Caută și găsește - Cum sărbătorim Crăciunul, Editura Casa

Caută și găsește – Cum sărbătorim Crăciunul, în librărie la Editura Casa, eMag, Libris, Librarie.net, Cărturești, Humanitas, Cel.ro , elefant.

Revenind, cu imaginea proiectată cât peretele, toată lumea (care voia) se putea uita. Provocarea nu era ușoară, trebuia să identifici repede detaliul exploatat, să fii atent ce nu s-a zis și să păstrezi pentru sesiunea de „bonus”. Eu stăteam cu răbojul și marcam punctele, am dat și penalizări acolo unde echipele din bănci deveneau zgomotoase și deranjau activitatea, se muncea apoi mai strașnic pentru recuperarea punctelor pierdute.

Am avut echipe total nefuncționale, de la care am scos cu cleștele câteva propoziții, punând eu întrebările sau pointerul pe imagine, să-mi spună ce se întâmplă acolo. Au sărit alții, că nu e corect să primească puncte dacă nu fac singuri propozițiile… și aveau dreptate, dacă tot m-am băgat pe tărâmul concursurilor, cum să le explic că pentru mine scopul era ca fiecare să facă măcar două-trei? Ce să fac dacă de dragul jocului ei nu se joacă?! Dar am avut și o surpriză fantastică, o echipă care a lucrat perfect, fără să spună măcar o singură dată pas. A stors tabloul de tot ce putea da, încât nu au mai lăsat nimic pentru sesiunea de bonus, spre disperarea celorlalți puși pe recuperat. Mi-a plăcut că, la final, după ce i-am aplaudat, au recunoscut că „așa trebuia procedat”.

În final sper că au descoperit destule idei pentru a petrece Crăciunul, cu prietenii sau în familie, ori poate au devenit măcar un pic empatici cu părinții care se agită pentru a face această sărbătoare de neuitat pentru fiecare dintre ei.

Următoarele pe listă pentru astfel de exerciții sunt cărțile din seria Anotimpurile, tot de la Editura Casa, însă fiind format mare, trebuie să mă gândesc la o altă variantă de abordare cu grupurile, astfel încât fiecare să primească câte o pagină. Ori… alt joc, doar cu planșa proiectată pe perete, tot în seria aceasta „de-a detectivii”.

Crăciunul prin alte colţuri ale lumii (ediție cartonată) HANACKOVA Pavla

Crăciunul prin alte colțuri ale lumii – Editura Paralela 45

Ultima săptămână de școală a fost oleacă mai relaxată. Aveam multe planuri, mi-aș fi dorit să am și „cu cine”, însă… cred că unii copii au fost pătrunși mai repede de Grinch și nu de spiritul autentic al Crăciunului, căci erau porniți să îmi dea totul peste cap. Totuși, cu chiu, cu vai, am reușit în două reprize să le citesc Crăciunul prin alte colțuri ale lumii. Am mizat mult pe curiozitatea lor de a afla „cum e și pe la alții” și am zis că merită să fac încă un pas spre o altă competență-cheie, de sensibilizare culturală. N-am descoperit însă cum sensibilizezi pe cei insensibili la sensul școlii, dar mă străduiesc.

Crăciunul prin alte colţuri ale lumii (ediție cartonată) HANACKOVA Pavla

Crăciunul prin alte colţuri ale lumii (ediție cartonată) – HANACKOVA Pavla

Volumul a ajuns în biblioteca mea după târgul de carte din această toamnă și, chiar dacă este recomandat copiilor mici, și noi, ca adulți, descoperim cu plăcere lucruri pe care nu le știam. Îmi spun uneori că, dacă găsești măcar un lucru interesant, ai câștigat. Mi-a plăcut și că nu este o poveste propriu-zisă, sunt scurte texte informative cu care copiii noștri se întâlnesc mai rar și care sunt mai greu de urmărit. Ei vor poze, acțiune, mai bine bandă desenată. Însă fiecare prezentare avea o structură repetitivă pe care, la final, au intuit-o foarte bine pentru exercițiul făcut cu ei. Aș vrea să cred că s-au dus acasă și cel puțin un detaliu interesant l-au comunicat și părinților.

Am călătorit în Spania , Germania, Mexic, Statele Unite ale Americii (aici deja știau multe din filme), Japonia, Australia și Noua Zeelandă, Grecia, Etiopia, Italia, Israel, Rusia, Venezuela, Finlanda, Franța. Am reușit să găsim paralele – de exemplu, modul de a sărbători în Japonia seamănă cu Valentine’s  Day, am descoperit de unde am împrumutat noi diverse obiceiuri sau obiecte.

Au fost oarecum dezamăgiți că, la final, nu se afla și o pagină dedicată României, însă a fost momentul în care am recreat, folosind structura menționată, Crăciunul la români. Dacă nu știați, la capitolul „mâncare tradițională” se încadrează portocalele și bomboanele de ciocolată. Au fost cam dezamăgiți să pun eu sarmalele cu mămăligă, toate „porcăriile” preparate cu grijă de gospodine și la desert… cozonac. Am constatat cu tristețe că despre colinde nu știau mai nimic – și poate că era și vina mea, i-am învățat Steaua și n-am confecționat una, n-am spus când se merge cu ea. Nici Bună dimineața la Moș Ajun… ba chiar aveam doritori de sorcovă. Ce să mai zic de venitul preotului prin casă? Un singur copil a știut.

Crăciunul înseamnă acum luminițe, cadouri și multe cheltuieli. Nimic despre bunătate, empatie, să te porți frumos cu cei din jur… Anul viitor aș vrea să pot compensa un pic toate acestea. Sigur revin la carte, ca proiect de grup, să scriem noi cele două pagini care lipsesc despre România! Poate de data aceasta și cu o hartă să marcăm țările, deși am fost plăcut surprinsă de 2-3 pitici care știau destul de bine repartiția pe continente sau  erau atenți la detalii să le identifice, cum au procedat cu Etiopia, plasată corect în Africa pentru că undeva, în decor, se afla o zebră. Ne-am amuzat cu țările calde, precum Australia, unde faci plajă de Crăciun, dar poate n-ar trebui să râdem atât, la ce primăvară ne-a lovit și pe noi.

Puteți răsfoi cartea pe site-ul editurii Paralela 45, dar o găsiți și pe net, la eMagLibris, elefantcărturești, librarie.net .

365 de jocuri educative Editura Paralela 45

365 de jocuri educative – editura Paralela 45

Cel mai greu de gestionat la clasele primare mici consider că este timpul „mort” în care unii copii au terminat deja sarcina de lucru. Sarcinile de regulă se propun la un nivel pe care majoritatea să îl satisfacă. Numai că întotdeauna există câțiva care vor termina mai repede. Uneori poți pregăti o sarcină suplimentară de dificultate mai mare, însă alteori te iau prin surprindere. Faptul că termină mai repede nu dovedește neapărat un IQ ridicat, ci poate fi dovada faptului că s-a lucrat și acasă cu acel copil, e obișnuit să se concentreze în sarcină și să finalizeze cerințele. Mai contează și vârsta, unii copilăresc excesiv cu un an peste vârsta clasei sau, de ce nu, chiar cu doi. În felul acesta, ajung la clasa pregătitoare mult mai „pregătiți” pentru un efort intelectual susținut și rezolvă sarcinile cât ai zice pește. Dacă mai știu și să citească, lucrează înainte și nu mai așteaptă nici explicațiile tale.

Pentru acești copii, pe care nu îi poți lăsa să viseze la stele, sunt foarte utile materialele de lucru individual de tipul revistelor cu jocuri. Andrei a fost mare fan al acestor cărți în copilărie și își făcea oricând de lucru cu ele prin casă ori la drumuri mai lungi, chiar dacă la început îi citeam cerințele, apoi „ghicea” după aspectul jocului ce e de făcut.

365 de jocuri educative Editura Paralela 45

Am trecut pe lista de rechizite din acest an la clasa pregătitoare o carte cu jocuri, pe care aș vrea să o aibă fiecare în bancă și, la nevoie, să o scoată să lucreze ceva în plus. În această categorie se încadrează și cele două pe care le-am răsfoit de la Editura Paralela 45, 365 de jocuri educative pentru băieței/pentru fetițe se potrivesc de minune cu această dorință a mea, chiar dacă sunt recomandate 4+, nu sunt atât de ușoare. Sunt exerciții de logică, trasare pe contur, unire de puncte. Cu cele din urmă am eu un plan special, mi-aș dori să îi învăț încă de pe-acum să folosească rigla pentru a trasa o linie dreaptă, nu aș vrea să ajung în clasa a IV-a și încă să lucrez la asta!

Nu am fost niciodată de acord cu diferențierea de gen, dar aceasta începe în societatea noastră de la naștere… ești privit chiar ciudat dacă îi iei copilului hăinuțe galbene și verzi, nu își dă lumea seama „ce e”. Apoi, cel puțin în copilărie, nu trebuie încurajați să se joace numai cu păpuși sau numai cu mașinuțe și ca să ne întrebăm de ce fetițele pot face lucruri migăloase și băieții nu. Cele două volume sunt însă pe această linie, în cea pentru băieți predomină mașini, dinozauri, iar cea pentru fetițe este mai roz, mai cu unicorni și fluturași. Prietena mea îmi spunea că ei îi place cea de fetițe, mie cea de băieței, parcă nu te paște diabetul după ea. Depinde de gusturi! După mine le puteți lua pe amândouă, așa vă asigurați dezvoltarea ambelor emisfere cerebrale ale copilului, nu riscați să se îndrepte prea tare într-o direcție!

Un lucru e de subliniat la aceste volume: calitatea hârtiei. E drept că se reflectă în preț, însă sunt 192 de pagini cu o hârtie groasă, care susține perfect culorile tiparului de foarte bună calitate (nu se imprimă desenul de pe o parte și pe cealaltă) și pe care se poate lucra liniștit chiar și mai apăsat, copilul nu va rupe foaia (decât dacă își propune acest lucru).

Volumele sunt disponibile în librăria Editurii Paralela 45 unde puteți răsfoi volumul pentru băieți și pentru fete, dar și la libris, eMag. librarie.net, cărturești, elefant.

500 de adevăruri uimitoare și amuzante – editura Paralela 45

500 de adevăruri uimitoare și amuzante – editura Paralela 45

Întotdeauna când ajungeam, copil fiind, la rubricile de forma „Știați că…“ aveam impresia că era ceva ce musai ar fi trebuit să știi, ba chiar ți se atrăgea atenția că ai ratat la momentul potrivit acea informație. Ulterior, când m-am obișnuit cu ele, le vedeam drept curiozități, ceva ce face mai interesant tot efortul acesta de devenire pe parcursul anilor de școală. Apoi au adus altceva… sentimentul acela că suntem una din prea multele viețuitoare ale acestei planete, poate unice în felul nostru, dar nici pe departe atât de specială ca altele. Până la urmă, poți întrece o mașină de curse alergând? Poți să dai din mâini de 90 de ori pe minut? E drept că putem gândi… deși această caracteristică nu este, din păcate, caracteristică tuturor exemplarelor speciei.

500 de adevăruri uimitoare și amuzante – editura Paralela 45

Am privit așadar amuzată colecția de adevăruri publicată în primăvară de Editura Paralela 45. 500 la număr, toate promiteau exact ceea ce știam: să uimească.

Pentru că sunt multe, era necesară o oarecare organizare. Chiar dacă nu are cuprins, iar mie personal îmi lipsește enorm faptul că nu sunt numerotate paginile, putem afla despre: Faună și floră, Corpul uman, Știință, tehnică și tehnologie, Geografie și univers, Artă, cultură și obiceiuri, Istorie.

Poate fi folosită cu succes la școală, mai ales pentru (re)captarea atenției, dar și pentru momente de relaxare. Pentru că nu avea sens să vă vorbesc despre curiozități fără să dau și câteva exemple, am ales câteva interesante pentru mine:

  • Dacă tot am hamsteri în clasă, știați că un hamster poate alerga într-o seară până la 13 km pe roată? Asta e motiv de experiment, să cumpăr un kilometraj și să vedem dacă se întâmplă chiar așa! Și cu un dinam aș avea succes la economia de curent electric, 7 hamsteri, 5 roți, fermă de produs electricitate îmi fac!
  • Dacă credeați că îngrășatul e numai cu mâncare, aflați că, lingând un timbru, v-ați pricopsit cu 5,9 calorii.
  • Puțină matematică: 111 111 111 x 111 111 111 = 12 345 678 987 654 321
  • Dacă vei căuta pe google askew vei constata că afișajul stă într-o parte… Pentru do a barrel roll vă las să experimentați! Când m-am minunat singură, Andrei mi-a spus pe tonul lui de adolescent a-toate-știutor că mai sunt multe, dar pot să mă bucur de acestea deocamdată.
  • Dacă te sui pe cântar și nu îți place afișajul, poate aștepți să ajungă luna deasupra ta. Forța ei de atracție te mai ridică un pic. Sigur funcționează, dacă poate să ridice tot oceanul câțiva metri, nu?

La verificarea finală a articolului, Iris mi-a făcut observație că era mai interesant cât slăbești dacă topești în gură un cub de gheață sau cum a apărut folia de împachetat cu bule. Vă las să descoperiți!

Cartea este recomandată de la 6 ani și este disponibilă în librăria editurii Paralela 45, dar și la elefant, libris (o puteți și răsfoi), eMag, carturesti, librarie.net, cartepedia, bookcity.

Podkin Kieran Larwood

Legenda lui Podkin O Ureche – Kieran Larwood

Podkin Kieran Larwood

Printre aparițiile pentru copii de la începutul verii la Editura Paralela 45 este și volumul Legenda lui Podkin O Ureche, de Kieran Larwood. Aveam de făcut două drumuri lungi prin oraș și am decis să îmi țină de urât Podkin, căci eram destul de curioasă ce are atât de special povestea încât copiii au apreciat-o chiar folosind cuvinte de laudă și încadrând-o la „de neuitat”, ba mai mult, are și premii în palmares.

M-am așteptat la un roman de aventuri, dar de fapt este o povestire în ramă, recomandabilă copiilor mai mari (cel puțin clasa a III-a), cu experiență în domeniul lecturii. Dacă introducerea în poveste este accesibilă, revenirile la momentul prezent se realizează destul de brusc pentru un cititor neexperimentat. Firele narative se împletesc în funcție de decizia povestitorului și nu urmează neapărat criteriul cronologic. Volumul începe cu o hartă a lumii în care se desfășoară acțiunea, foarte utilă pentru cei mici pentru a înțelege, dacă încă nu sunt familiari cu punctele cardinale, unde se află eroii. Un alt motiv pentru care volumul este recomandat copiilor mari: nu are poze; nu este complet neilustrat, câteva imagini mari, pe două pagini, îmbogățesc ici-colo povestea, pentru a ajuta copiii să își imagineze mai ușor detaliile, chiar dacă sunt alb-negru și nu color.

Dar mi-a plăcut! Mi-a plăcut în primul rând finalul. Nu m-am așteptat la acesta, chiar dacă bănuiam o implicare a povestitorului în acțiunea descrisă. Apoi, s-a adăugat modul în care autorul a spus de fapt o poveste a relației complicate dintre frați, a rolurilor pe care aceștia sunt nevoiți să le joace mai ales în lipsa adulților. Cred că, de fapt, copiii care citesc cartea se regăsesc, cumva, într-unul din cei trei frați, fie cel mai mic, mereu protejat de ceilalți, fie cei mari, rivalizând din te-miri-ce motiv. În cele din urmă descoperă acel „ceva“ ce îi face să se sprijine la nevoie și să treacă peste neînțelegerile mărunte.

Al doilea motiv pentru care mi-a plăcut, poate mai mult decât primul, este că dă un sens educației. Sunt mulți copii care pun la îndoială sensul lecțiilor, fie ele la școală sau lecții de viață date de părinți. Este ceea ce face și Podkin, un iepuraș visător și răsfățaț, moștenitor al tronului, care, acoperit de această plasă de siguranță a destinului deja scris, se eschivează de la lecții și nu-și îndeplinește îndatoririle. Poate că el nu înțelege de ce trebuie să învețe geografie sau să mânuiască armele, însă viața îl ia prin surprindere și îl pune în fața unor provocări pentru depășirea cărora ar fi avut nevoie de aceste abilități. Momentul în care conștientizează acest lucru este prea târziu pentru a recupera, însă învață din greșeli. Sper ca greșelile lui să fie lecții și pentru copiii care citesc, fără să mai experimenteze pe pielea lor atunci când adulții le spun, aparent fără motiv, că trebuie să facă un anumit lucru.

Dar am greșit când m-am apucat de citit. Nu m-am uitat cu atenție pe ultima copertă și… am înțeles târziu de ce mi se părea că povestea mai are încă „mult“, dar eu mă apropiam vertiginos de finalul volumului. „Saga celor cinci tărâmuri“ nu s-a încheiat, aventurile lui Podkin sunt abia la început, urmează volumul al doilea, Secretul Scorburii Întunecate și sper ca și în România povestea să se bucure de același succes ca în afară, pentru că deja sunt 3 volume iar seria urmează a fi extinsă la 6. Bineînțeles că puteți citi rezumatele disponibile pe net, însă nu le spuneți și copiilor, lăsați-i să descopere povestea pas cu pas, alături de eroii pe care îi vor îndrăgi cu siguranță.

Volumul este disponibil în librăria editurii Paralela 45, dar și la LibriseMag, elefant, Librarie.net, Cel.ro, BookCity, sau, dacă nu mai aveți răbdare cu continuarea, și în limba engleză la BookDepository, okian, books-express.

 

 

Jocuri logice și de antrenament - editura Paralela 45

Jocuri logice și de antrenament – editura Paralela 45

În primăvară, chiar după ce bifasem în săptămâna „altfel” matematica distractivă (e drept că anul acesta deloc distractivă după comentariile copiilor), a apărut la Editura Paralela 45 o colecție cum mai rar găsești acum pe piață pentru copii: Jocuri logice și de antrenament. Spun „mai rar” pentru că senzația mea când le-am răsfoit a fost aceea de întoarcere la copilărie, la colecția de reviste Șoimii Patriei, Luminița, Mihaela, almanahurile de cele mai diverse tipuri pe care le vânam la sfârșit de an, toate pline cu jocuri de acest tip. Uite-așa mai scutur de la naftalină un articol mai vechi, poate văd și copiii de azi cum arătau „cărțile” noastre. Nu cartonate, nu lucioase, dar „deștepte”!

Mi-a părut rău că nu am știut de colecție înainte de ora „distractivă” de anul acesta, pentru că aș fi reușit, cu ajutorul ei, să improvizez măcar o urmă de amuzament în acea zi extrem de serioasă. Sunt exact genul de cărticele, sau hai să le zic mai bine caiete de lucru, pe care copiii să le țină la școală în sertarul lor și la care să apeleze atunci când „au terminat”. La orice probă de evaluare ar rula, dacă e creată cum trebuie, măcar vreo 5 tot trebuie să termine (mult) mai devreme decât ceilalți. Când încep cu refrenul acesta… „Doamna, am terminat!” – „Și eu… Și eu…” trebuie să existe un plan de rezervă.

La cei mici funcționează mesajul scris pe foaie – „Dacă ai terminat, colorează desenul”, dar la cei mari e un motiv în plus de plictiseală. Până semestrul trecut, când eram singură în clasă, fără tura de după-amiază, soluția era biblioteca clasei, de unde se serveau măcar cu o revistă, să aibă ce face până se sună. Apoi, când din considerente de „cei de după-amiază distrug tot” am încuiat biblioteca, nici că s-au mai apropiat așa ușor de ea! Ce bune ar fi fost volumele acestea să-i țină ocupați, dar și să-i provoace nițeluș altfel decât reușim noi prin conținuturile clasice…

Totuși, propunerile de joacă ale colecției nu sunt deloc departe de ceea ce programa propune, așa cum sunt structurate și volumele, pe vârste. Sunt 6, deși clasele de primar sunt 5, pentru că e relativ greu să tragi o linie. Cumva și cei de clasa a IV-a trebuie să aibă o „provocare” mai serioasă cu care să-și încerce puterile.

La prima răsfoire – pe toate simultan – vezi imediat că sunt tipărite la două culori. Mai multe le-ar fi făcut poate mai atractive grafic pentru copii, însă nu cred că imaginea fotografică este cea importantă la genul acesta de joc. Atenția trebuie să fie în altă parte. Mi s-a părut însă amuzantă legătura între culoarea coperții și cea de la interior, cu tonuri și nuanțe.

Jocuri logice și de antrenament - editura Paralela 45

6+ este recomandat clasei pregătitoare, deși aș zice că pentru al doilea semestru, când deja cunosc literele și buchiseala funcționează pentru a nu depinde de un adult pentru lectura cerințelor. Nu că e un lucru rău, dar adulții care lucrează cu copiii au un defect major: ei știu mai bine tot ce trebuie făcut, nu lasă deloc copilul singur să exploreze și să gândească. Cum adică, n-a priceput în primele 5 secunde după lectură? Musai îi dai mură-n gură tu repede… Tipurile de jocuri incluse sunt cele de asociere diversă (umbre, funcționalitate, imagine-cuvânt, refacerea întregului), pătrate magice de toate tipurile, serii crescătoare și descrescătoare, aranjare în serie după model, exerciții de cultivare a limbii, identificare a sunetelor, formare de perechi și de mulțimi după anumite caracteristici, raportarea numărului la cantitate, probleme cu operații aritmetice simple (adunare și scădere), exersarea lateralității, intuirea formelor geometrice, orientare spațială, utilizarea orientării în grafice și tabele. La final, sunt incluse soluțiile exercițiilor mai dificile (în toate volumele).

Următoarele diversifică tipurile de jocuri și crește dificultatea acestora, ajungând la 11+ la probleme de logică matematică, cu mai multe operații sau care solicită deprinderi și abilități mai fine de atenție la detalii și vedere în spațiu. Ceea ce reușesc din plin toate caietele este ca, prin joc, așa cum și trebuie la această vârstă, copilul să învețe. Și e bine să se lupte singur cu ele, iar ajutor să înveți să ceri doar când ți-ai epuizat toate ideile și forțele. Copiii de azi sunt generația google. A aruncat un ochi și nu a intuit rezolvarea? Îl ia pe nu știu în brațe și strigă după ajutor. Îmi povestește o colegă ce stă la after-school că vin, deschid caietele și încep: nu știu să fac tema! Dar… ai citit lecția? O dată, de două, de trei… Constatau surprinși că, după ce citeau, tema era mai mult decât simplă!

Însă copiii noștri sunt obișnuiți să fie scutiți de „greu”, începând cu vârsta cea mai fragedă, când nu sunt lăsați să facă nimic. Doamne-ferește să fie frustrați că nu pot încheia un nasture sau lega un șiret… apoi ghiozdanul e prea greu… și în cele din urmă școala e copleșitoare. Și ca o paranteză, părinții sunt speriați de-a dreptul să-i lase să se plictisească. Nu cumva să stea într-o sală de așteptare să numere plăcile de gresie… suzeta electronică funcționează, imediat sunt cuplați la telefonul magic și salvator.

Poate vă gândiți și la o altfel de soluție, mai ales acum în prag de vacanță când momentele „moarte” vor fi destule – un drum lung cu trenul sau cu mașina, ori stat la umbră în orele toride ale amiezii.

View this post on Instagram

La joaca #edituraparalela45 #jocurilogice

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on

Revenind, vă recomand ca, dacă vă hotărâți la un volum conform vârstei, să îl luați împreună cu cele „vecine”. Dacă întâmpină dificultăți, poate coborî nivelul, iar după antrenament să urce iar. Și, la finalizarea volumului potrivit, va avea și o provocare cu care să-și încerce puterile. E ca la săritura cu prăjina. Dacă ai trecut peste un nivel, de ce să nu urci mai sus?

Caietele sunt disponibile în librăria online a Editurii Paralela 45 (acum și cu reducere), dar și în librării precum  Libris  Elefant  eMag  Librărie.net  Cărturești  Cartepedia  Cel

Ivy Pocket

Ivy Pocket, o nouă provocare de la Editura Gama

(de Iris H.)

Săptămâna aceasta se deschide târgul de carte Bookfest. Cum la târg majoritatea cărților sunt reduse, iar bursa mea nu este prea mare, am început să-mi fac o listă cu ce cărți să-mi cumpăr. Lista este lungă, dar n-am uitat de Ivy Pochet, eroina cărții scrise de Caleb Krisp, 374 de pagini tipărite destul de mare încât nu trebuie să-mi omor ochii ca la alte cărți și mă delectez și cu imagini hazlii.

Despre ce este vorba: Ivy, o fată deloc normală, este cameristă la cei 12 ani ai ei, adică un pic mai mică decât mine. Exprimarea și boacănele ei fac atât copiii cât și adulții să se tăvălească pe jos de râs, cum mi s-a întâmplat mie, dar și mamei mele. Într-o zi ea primește o sarcină ce nu pare importantă: să transporte un pandantiv din Franța în Anglia, fără să-l poarte.

Ce se putea întâmpla rău? Nimic… doar întâlniri cu oameni ce așteaptă la colțul străzii să-l fure. La început părea o poveste obișnuită a unei fetițe de 12 ani, aiurită și cam obraznică. Bătrâna care i-a dat sarcina să transporte pandantivul i-a zis să nu și-l pună la gât, dar nu i-a spus și ce avea să pățească dacă o face. E ca și cum cineva ți-ar spune: să nu deschizi ușa, iar tu din instinct o deschizi. Așa și cu Ivy. Era inevitabil ca Pocket să nu-și pună pandantivul.

Cel mai mult mi-au plăcut instinctele cameristei, în funcție de care reacționa în cele mai ciudate situații:

  • instinctul unui scriitor de romane ieftine de groază;
  • instinctul unei prime balerine;
  • instinctul unei fiice unui fabricant de sicrie;
  • instinctul unui medic;
  • instinctul unui miner captiv în galerie;
  • instinctul unei omezi (n-am putut să-l înțeleg nici la finalul primului volum);
  • instinctul unui agent secret;
  • instincul unui călugăr budist;
  • instinctul unui iepure speriat;
  • instincul unei vaci sedate;
  • instincul unui general cu cinci stele.

Instinctele ei au fost puse la încercare de mai mult ori. Ivy, chiar dacă este o fată deșteaptă, e cam naivă și n-a putut vedea pericolul din fața ei. Cred că trebuia să aibă și un instinct numit: instinctul anti-doamne care par bune, dar sunt nebune (sau ceva de genul acesta). Într-un final am realizat și cum a fost păcălită Ivy. Ea nu avea părinții. Fiind orfană, simțea nevoia de afecțiune. Cine ți-ar putea oferi această afecțiune în afară de o doamnă drăguța care întâmplător a dat peste tine?! Problema  a fost că și-a ales doamna greșită.

Un lucru care chiar m-a fascinat la Pocket a fost ingeniozitatea ei și capacitatea de a inventa povești – sau mai degrabă minciuni. Te întrebă cineva unde-ți sunt părinți și nu poți să răspunzi Acasă, pentru că atunci s-ar duce tot farmecul minciunii. Ai putea răspunde:

„Părinții mei au căzut într-un vulcan, i-am răspuns. Mama a fost propulsată departe, în Congo, unde trăiește acum într-un trib de pigmei vegetarieni, iar tata a avut bunul-simț să explodeze după impact.”

În momentul în care Ivy ajunge la destinație și crezi că totul se va termina cu bine, observi că mai ai de citit jumătate din carte. Așa că sigur avea să se întâmple ceva rău. Și ca întotdeauna, am avut dreptate. S-a întâmplat ceva ce m-a scos din ochiul de calm al furtunii evenimentelor. 

Chiar dacă a fost fantastic de amuzantă, am descoperit și povestea din spatele poveștii: o fată orfană voia atenție. Am trăit destule aventuri alături de Ivy Pocket și sunt de-abia la primul volum. Urmează celelalte!

Raul Dona, Jurnalul unui medic militar

Jurnalul unui medic militar: Raul Dona

De când a citit „Jurnalul Annei Frank“, Iris a prins gustul jurnalelor. I se pare că poți afla astfel „acea istorie pe care nu ți-o spune nimeni“, lucru pentru care are mare, mare dreptate. De când cu reforma în învățământ și modificarea programelor de istorie, se tot pune accent pe călătoria prin istorie pe care manualele trebuie să o propună copiilor, dintr-o perspectivă nouă: istoria nu este înșiruirea marilor evenimente și a figurilor de lideri, este istoria celor mulți, trăită de fiecare dintre ei.

În acest sens, ultimul cadou primit a inclus, normal, și o carte. Și cum stau cu ochii de ceva vreme pe colecția de la Humanitas, din care am mai prezentat deja câteva volume, i-am luat Jurnalul unui medic militar, Raul DonaȘcoala îi mănâncă însă și bruma de timp liber pe care o mai are, așa că de jurnal încă nu s-a atins. Am profitat în schimb eu de vacanță pentru a mă afunda în lectură. Îmi tot repet să nu îmi mai fac idei preconcepute despre o carte, dar e unică acea senzație când, filă cu filă, povestea te surprinde, te întoarce pe toate părțile și te lovește exact când aveai impresia că te ții mai bine pe picioare… ei bine, cam așa e Jurnalul.

Raul Dona, Jurnalul unui medic militar

În primul rând, poate că cel mai bine ar fi fost să se numească Jurnalul unui tată, medic militar, căci este modul pe care îl alege doctorul, prins în caruselul morții Primului Război Mondial, să se adreseze fiicei sale nou-născute. Este un părinte care face ceea ce străduim și noi azi: să imortalizăm pe hârtie momentele acestea magnifice, primele cuvinte, primii pași, primele „performanțe” ale ființei care îți luminează viața dintr-o nouă perspectivă, bulversantă.

Ceea ce a scris pentru fiica lui, într-un carnet negru, cu creionul, are parte și de ilustrațiile realizate de soție, dar și de comentariile (rare) ale acesteia, pe lângă rândurile scrise de el. Ești, așadar, martorul nevăzut al încercărilor disperate ale celor doi părinți de a alăpta copilul în condițiile crunte ale vieții de refugiat, în care mama se hrănea doar cu pâine mucegăită, fasole fiartă și cartofi degerați, ori de a aplica metode neortodoxe pentru a învăța copilul la oliță. O familie învățată cu „traiul bun”, obișnuită să aibă servitori, dar care acum abia face față unui mod mizerabil de supraviețuire. Din toate, se detașează disperarea capului de familie, neputincios în fața realităților cotidiene. Revolta față de conducere, față de inechitatea tratamentului în fața sacrificiilor, a răutăților și invidiei celorlalți, se alătură nedreptăților pe care trebuie să le suporte.

Pasaje mai interesante din carte găsiți pe contul meu de instagram. Șocul cel mare al acestei lecturi se produce din două în două pagini, când autorul scrie data: atunci ai parte de un duș rece, realizezi că nu citești ziarul luat azi de la chioșc, ci gândurile unui om care a trăit în urmă cu un secol. Și atunci îți dai seama, de fapt, cât de ironică este istoria și cât se ambiționează să se repete, iar noi perseverăm în a nu învăța nimic din ea. Conștientizezi că această societate „românească” pe care o condamnăm acum, revoltându-ne, are în profunzimile sale câteva metehne, cu rădăcini fanariote, de care în nu știu câte secole vom scăpa!

Sunt sigură că, dacă ar fi existat hashtagurile atunci, Raul Dona și-ar fi pus liniștit la profil #rezist, căci aceasta este, în cele din urmă, concluzia tabloului social descris de el, al anilor de refugiu în Moldova în timpul Primului Război Mondial.

Nu știu dacă la școală v-a plăcut istoria, dacă nu a fost cumva oaia neagră a orarului, însă vă provoc să o citiți și altfel: nu spusă de istorici, ci de oamenii de rând. Nu vă faceți griji în privința personajelor menționate, notele de subsol sunt mai mult decât suficiente pentru conturarea tabloului politic de epocă, chiar și pentru neinițiați. Îl recomand și copiilor, de la gimnaziu în sus, capabili să înțeleagă greutățile vieții de zi cu zi și să aprecieze, în acest fel, ceea ce au în prezent.

Jurnalul poate fi răsfoiți aici și achiziționat de la Librăriile Humanitas, Elefant, eMag, libris, diverta, cartepedia, carturesti.

Accesorii noi din jeansi vechi

Suport de creioane din blugi vechi

Accesorii noi din jeansi vechi Colecția Idei creative de la editura Casa a crescut în toamnă cu două noi numere. Despre numărul cu origami am vorbit deja, l-am testat și la atelier. Cu al doilea – Accesorii noi din jeanși vechi – am avut o întâlnire scurtă când stabileam tematica atelierului. Erau câteva proiecte – brățările mai ales – chiar simplu de realizat cu copiii, s-ar fi distrat maxim să toace niște pantaloni vechi. Însă… cum să le spui la atelier „este gratuit, dar veniți cu o pereche de pantaloni de distrus. Sau măcar o pereche la doi copii, fiecare cu un crac.” Așa că am zis pas și am trecut la hârtie.

În schimb săptămâna trecută, când re-reașezam dulapul, mă lovesc de o pereche, foarte subțiri și pe ducă. Am lăsat dulapul în pace, am luat o cutie de carton și am început. Noroc că erau puțin elastici. Am tăiat de jos de la manșetă, am cusut (ce-i drept, la mașină) și am introdus forțat rezultatul pe cutie. Mulțumită de ce era până acum, mi-am pierdut entuziasmul când am văzut că la capitolul buzunărașe și decorațiuni blugii erau jalnici. Doar cele „standard”, nu tu o broderie, o mărgică.

Am început să folosesc orice: o cusătură dublă, un efect cu franjuri, iar să scot fermoarul a fost chin curat. Iris o ținea una și bună că ea vrea să fie funcțional, să-l poată deschide, să se joace cu el, nu să-l lipesc eu de tot. Pistolul cu silicon a făcut minuni, la fel și improvizația, după cum puteți vedea mai jos.

 

View this post on Instagram

 

Job done. #edituracasa #suportcreioane #TalenteDeNăzdrăvani #ideicreative #ideipentrucopii #wintercrafts

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on

Volumul propune tot felul de minuni, de la brățări decorate la poșete și coliere, foarte amuzante. Condițiile sunt să ai blugi interesanți de sacrificat și chef de joacă. Inspirația o găsiți în carte, disponibilă online la editura Casa sau la Libris, Diverta, Cărturești.