A murit Luchi, Editura Polirom

Otilia Cazimir, A murit Luchi. Editura Polirom. Nuu, nu a murit nimeni. Cel puţin aceasta a fost reacţia lui Andrei când a primit cartea. Cum adică o carte despre moartea cuiva?!

Am aflat despre carte în primăvară, am citit câteva prezentări despre ea pe net, şi cum aveam şcolărel clasa I mi-am zis că trebuie neapărat să i-o dau. Am căutat-o un pic prin depozit, n-am găsit-o de la prima încercare, apoi am tot amânat articolul, căci am vrut s-o citesc şi eu. Andrei nu a fost foarte entuziasmat de citit, deşi până la urmă a terminat cartea. Când am citit-o şi eu, mi-am cam dat seama de ce. Acţiunea se petrece în târgul Ieşilor, iar regionalismele sunt destul de multe pentru un copil de clasa I. În plus, e o carte pentru fete!!. Aici nu am avut replică pentru el. Fetele sunt fete, vorbesc mult, gândesc mult, şi devine obositor pentru un bărbat să le urmărească. Cred că aşa s-a simţit Andrei "ascultând-o" pe Luchi, vorbind la persoana I, de parcă ar sta de vorbă cu cea mai bună prietenă.

Eu m-am amuzat. Mi-a plăcut să privesc din nou lumea prin ochi de copil, şi s-o privesc acum, ca părinte, prin ochii copilului meu. Am ajuns la ultimul capitol, aşa m-am simţit şi eu, singur… Acum râdem, facem haz de n… prima zi de şcoală! Aştept cu nerăbdare să o recitesc vara viitoare, împreună cu Irisuca.

Pentru cine nu cunoaşte cartea Otiliei Cazimir, este o poveste simpatică despre ultimele momente ale copilăriei, înainte de primul mare pas: mersul la şcoală. Vedem prin ochii unui copil ce înseamnă fiecare etapa ce ne poate marca existenţa: naşterea, moartea, căsătoria, precum şi modul în care percepe relaţiile cu cei din jur. Cel mai interesant capitol rămâne ultimul, dedicat primei zile de şcoală, în care Casian Alexandra, fostă Luchi pentru cei dragi, trebuie să-şi găsească locul, să-şi facă noi prieteni, să răzbată singură, să înfrunte răutăţile celor din jur.

Intrăm în clasă.
Pupitrul e înalt. Mă ridic în vârful picioarelor, mă sprijin în coate şi abia izbutesc să mă aşez, strâmb, pe-o margine de bancă. […]
– Casian Alexandra!
E numele meu. Ştiu. Dar nu răspund. Pe mine nu mă strigă nimeni aşa. Toată lumea mă strigă Luchi…
Îmi vine a râde. Aşa-i de caraghips să te strige cineva Casian Alexandra! […] Doamna se uită la mine şi râde. Are-un dinte de aur, drept în faţă.
– Cu mata vorbesc fetiţo… Cum te cheamă?
Am uitat că banca e înaltă şi cad de sus, bocănind, în picioare. Simt în jurul meu râsul stăpânit al clasei. […]
– Cum îţi zice mama acasă? stăruie doamna tot blând, dar c-un fel de nerăbdare parcă.
– Luchi! sare de lângă mine, răpezind înainte două degete ascuţite, una bondoacă şi zburlită, c-un ochi strâmb. Luchi, ca la căţei!
Asta-i Pandele, repetenta clasei.
Toate fetele se uită la mine. Încă nu râd, dar ochii lor împung şi dor. Şi dintr-o dată mi-e ruşine de numele meu, mi-e ruşine de mine, mi-e ruşine de tot.
– Nu-i adevărat! Acasă, mama îmi zice… Casian Alexandra! răspund repede, ca să se isprăvească odată, uitându-mă urât spre zburlită.
S-a isprăvit. Nu mă mai întreabă nimeni nimic. Mă aşez în locul meu şi mă uit la fetiţa asta nouă pe care o cheamă Casian Alexandra şi pe care parcă n-o cunosc. […] Stă cuminte cu mâinile pe pupitru, şi i-e ruşine că o cheamă Luchi, ca pe căţei…
Dar nu-i adevărat. N-o cheamă Luchi. Luchi nu mai este. A rămas pe undeva pe-acasă […]
Luchi era mică, Luchi era proastă, Luchi era caraghioasă.
Luchi era fericită…
Lui Casian Alexandra i-e milă de Luchi.

(Otilia Cazimir, A murit Luchi. Cum am cunoscut eu lumea, Editura Polirom, 2011, p. 138-140.)

Lucrarea, format 16x23cm, nu m-a impresionat prin prezentarea grafică. Dar textul te transpune pentru moment într-o altă lume. Sper că fragmentul de mai sus este suficient de convingător pentru a recomanda lucrarea celor mai mici şcolari, sau viitorilor şcolari. Poate vor avea câte ceva de învăţat.

Otilia Cazimir, A murit Luchi. Editura Polirom.

Info preţ: Libris.ro, elefant.ro, librarie.net, eMAG.ro | Biblioteca Năzdrăvanilor

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.
Posted in Cărţi pentru copii and tagged , , , , .

17 Comments

  1. Cristina, eu stiam doar povestioara despre scoala, mai sunt si altele scrise de Otilia Cazimir din acelasi registru? Auzisem si eu de carte dar tocmai pentru ca am crezut ca e doar povestioara, nu m-am interesat mai departe. Ar fi interesanta de dat cadou unei fetite care anul viitor intra la scoala si ii pregatesc un pachet cu tot felul de carticele ajutatoare.

    • Este „roman” in toata regula, Luchi povesteste vacanta de dinainte de scoala, si, ca orice copil, porneste de la o idee, si ajunge in alta parte.
      Merge ca si cadou.

  2. Hai ca m-ai speriat cand am vazut asta la statusul tau. Ma gandeam ca ai avut vreun catel ceva si treceti acum prin drama despartirii… Bine ca e doar o carte si bine ca nici in carte nu moare nimeni desi… si copilaria e foarte trist cand moare. Nu am cartea dar suna foarte frumos ce povestesti despre ea. Nici nu ma asteptam de la Otilia Cazimir sa scrie ceva altfel decat frumos si sensibil. Uite, asa ceva trebuia sa puna astia in programa pt clasele mici, nu Dumbrava minunata di care copiii astia nu inteleg 10% din cuvinte si povestea e prea neclara pt mintile lor de 7-8 ani.
    Abia astept targul de carte sa venim iar acasa cu sacosele pline de hrana pentru suflet printre care sper sa o gasesc si pe Luchi

  3. Un fragment este intr-un manual de clasa a III-a,sa stiti.Doar ca fiind atatea manuale,de la atatea edituri,nu se stie cati copii ajung sa citeasca aceasta opera.

  4. ne-ai stranit curiozitatea…era sa mor in fata calculatorului cand am citit ce ai scris la status….te rog nu ne mai da astfel de emotii…Theodora nu mai inceta cu intrebarea cine a murit?….hai sa-i sunam….asa ca pe viitor fii mai blanda cu noi…

  5. du-te cu titlul asta de-aici ca am intrat în trepidatii, ma întrebam ce animale ai care sa poarte acest nume, ma temeam ca ti-ai luat castor, nu soricel, si acu ai ramas si fara el si fara bani… 🙂
    bine ca a fost doar sperietura mea si nu problema voastra.
    o zi buna, nu?

    • las’ ca eu am inceput ziua bine, rascolind bucataria, ca scapase Mali din cusca. a se citi am uitat sa blochez poarta…
      si am gasit-o, dar e speriata saraca de bombe, abia acum, dupa 4 ore, s-a linistit oleaca.

      cam sughit de ieri incoace de cand am pus statusul pe mess, banuiesc ca toata lumea se gandeste intens la mine. dar cum altfel sa apuc sa arat o carte asa faina?

  6. m-ai speriat rau cu statusul asta! abia se deschidea pagina si asteptam cu sufletul la gura; tineam minte ca Mali este noul animalut,dar Luchi…..ma gandeam cu groaza sa nu fie cineva apropiat
    am citit pe nerasuflate ceea ce ai scris; mi se pare foarte interesanta; nu am auzit de cartea aceasta pana acum, dar cred ca merita citita si de adulti,nu doar de pitici
    m-ai facut curioasa, chiar imi aduce aminte de clasa I :)…
    bine ca sunteti sanatosi, dar cred ca noi ramanem cu inima zdruncinata! curand vei scrie despre noi asa ceva ….daca mai postezi chestii asa terifiante!

    • tony, imi pare rau ca v-am speriat asa rau… dar imi pare bine ca ati dat click, si ati vazut articolul.
      cartea tocmai am terminat-o si eu, mi-a placut enorm. mi-a adus aminte ca trebuie sa ascult cu muuulta rabdare inlantuirea gandurilor unui copil.

  7. De mult nu mi-am mai amintit de Luchi… nu stiam ca face parte dintr-o carte. Fragmentul acesta era in manualul de cls. a 4-a, parca.
    Poate o gasim la Gaudeamus, picea noastra mai are 6 ani pana la scoala, si strangem carticele de pe acum 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente