Baba Iarna intra-n sat (Otilia Cazimir)

Baba Iarna intra-n sat, de Otilia Cazimir

A trimis înainte câteva zile cu adevărat geroase pentru (încă) o lună de toamnă. Ba chiar şi câţiva fulgi răzleţi. Şi, ne place sau nu, Baba Iarnă a intrat de-adevăratelea la noi în oraş. Aşa mi-am amintit de una din cărticelele luate astă vară, Baba Iarnă intră-n sat, de Otilia Cazimir. Sunt sigură că multe poezii le ştiţi deja, fără să i le atribuiţi neapărat autoarei.

Cuprinsul lucrării este împărţit în două categorii, poeziile fiind pentru cei mai mititei, sau pentru cei mai măricei. Găsim astfel în volum:

  • Ninge!
  • Baba Dochia
  • Scrisoare
  • La drum
  • Uite, vine Moş Crăciun!
  • Mâţişorii
  • A-nflorit o păpădie
  • De pe-o "Bună-dimineaţă"
  • Pentru tine, primăvară
  • Tânţarul şi avionul
  • Gospodina
  • Puişorul cafeniu
  • Un cămin de păsărele
  • Un mieluţ cu zurgălău
  • Greu la deal Şi greu la vale!
  • Hultanul
  • Cântecul piţigoiului
  • Călăreţul
  • Pentru-o fată mitică: Ca să adoarmă; Vine Ene pe la gene; Pentru ce să-ţi fie frică?
  • Şase cântece pe motive populare ruse: Trei răţuşte; Moş-Andruşca; Motănaş-motănel; Vulpea cizmăriţă; Alb-iepuraş; Cântec de leagăn
  • Ghici! Ghici! Ghici!: Cum o cheamă?; Zi-i pe nume!; Cine nu-l cunoaşte?; Cine-i oare?; Ce să fie?

Baba Iarna intra-n sat, de Otilia Cazimir

Pentru cei măricei,

  • Raţa sfădăuşă
  • Cucurigu! Cotcodac!
  • La arat
  • Cârtiţa şi tractorul
  • Ciocârlanul
  • Lăstunul
  • O poveste c-un dulău
  • Două fete din vecini: În poiană; Popasul; Cumătra vulpe; Unde-s mulţi, puterea creşte
  • Un pisoi de porţelan stă de vorbă c-un motan
  • La iepusi
  • Promoroaca
  • Doi voinici
  • Baba Iarnă intră-n sat
  • Jucării: Bunica; datoria fetelor; Gospodina; Fetiţa alintată
  • Harnică!
  • Ariciul Împărat

Baba Iarna intra-n sat, de Otilia Cazimir

Lucrarea are 60 pagini, format A5 mărit, ilustrate cu desene frumoase, cum întâlneşti din ce în ce mai rar în lucrările pentru copii. Ar fi arătat ţi mai bine pe o hârtie lucioasă, nu normală, de tipar.

12.846315383911 13.128786087036 eMAG Cautare
elefant.ro
Librarie.net
elefant.ro
eMAG.ro
libris.ro
Librarie.net
eMAG.ro
libris.ro
Librarie.net

Biblioteca Năzdrăvanilor

A murit Luchi, Editura Polirom

Otilia Cazimir, A murit Luchi. Editura Polirom. Nuu, nu a murit nimeni. Cel puţin aceasta a fost reacţia lui Andrei când a primit cartea. Cum adică o carte despre moartea cuiva?!

Am aflat despre carte în primăvară, am citit câteva prezentări despre ea pe net, şi cum aveam şcolărel clasa I mi-am zis că trebuie neapărat să i-o dau. Am căutat-o un pic prin depozit, n-am găsit-o de la prima încercare, apoi am tot amânat articolul, căci am vrut s-o citesc şi eu. Andrei nu a fost foarte entuziasmat de citit, deşi până la urmă a terminat cartea. Când am citit-o şi eu, mi-am cam dat seama de ce. Acţiunea se petrece în târgul Ieşilor, iar regionalismele sunt destul de multe pentru un copil de clasa I. În plus, e o carte pentru fete!!. Aici nu am avut replică pentru el. Fetele sunt fete, vorbesc mult, gândesc mult, şi devine obositor pentru un bărbat să le urmărească. Cred că aşa s-a simţit Andrei "ascultând-o" pe Luchi, vorbind la persoana I, de parcă ar sta de vorbă cu cea mai bună prietenă.

Eu m-am amuzat. Mi-a plăcut să privesc din nou lumea prin ochi de copil, şi s-o privesc acum, ca părinte, prin ochii copilului meu. Am ajuns la ultimul capitol, aşa m-am simţit şi eu, singur… Acum râdem, facem haz de n… prima zi de şcoală! Aştept cu nerăbdare să o recitesc vara viitoare, împreună cu Irisuca.

Pentru cine nu cunoaşte cartea Otiliei Cazimir, este o poveste simpatică despre ultimele momente ale copilăriei, înainte de primul mare pas: mersul la şcoală. Vedem prin ochii unui copil ce înseamnă fiecare etapa ce ne poate marca existenţa: naşterea, moartea, căsătoria, precum şi modul în care percepe relaţiile cu cei din jur. Cel mai interesant capitol rămâne ultimul, dedicat primei zile de şcoală, în care Casian Alexandra, fostă Luchi pentru cei dragi, trebuie să-şi găsească locul, să-şi facă noi prieteni, să răzbată singură, să înfrunte răutăţile celor din jur.

Intrăm în clasă.
Pupitrul e înalt. Mă ridic în vârful picioarelor, mă sprijin în coate şi abia izbutesc să mă aşez, strâmb, pe-o margine de bancă. […]
– Casian Alexandra!
E numele meu. Ştiu. Dar nu răspund. Pe mine nu mă strigă nimeni aşa. Toată lumea mă strigă Luchi…
Îmi vine a râde. Aşa-i de caraghips să te strige cineva Casian Alexandra! […] Doamna se uită la mine şi râde. Are-un dinte de aur, drept în faţă.
– Cu mata vorbesc fetiţo… Cum te cheamă?
Am uitat că banca e înaltă şi cad de sus, bocănind, în picioare. Simt în jurul meu râsul stăpânit al clasei. […]
– Cum îţi zice mama acasă? stăruie doamna tot blând, dar c-un fel de nerăbdare parcă.
– Luchi! sare de lângă mine, răpezind înainte două degete ascuţite, una bondoacă şi zburlită, c-un ochi strâmb. Luchi, ca la căţei!
Asta-i Pandele, repetenta clasei.
Toate fetele se uită la mine. Încă nu râd, dar ochii lor împung şi dor. Şi dintr-o dată mi-e ruşine de numele meu, mi-e ruşine de mine, mi-e ruşine de tot.
– Nu-i adevărat! Acasă, mama îmi zice… Casian Alexandra! răspund repede, ca să se isprăvească odată, uitându-mă urât spre zburlită.
S-a isprăvit. Nu mă mai întreabă nimeni nimic. Mă aşez în locul meu şi mă uit la fetiţa asta nouă pe care o cheamă Casian Alexandra şi pe care parcă n-o cunosc. […] Stă cuminte cu mâinile pe pupitru, şi i-e ruşine că o cheamă Luchi, ca pe căţei…
Dar nu-i adevărat. N-o cheamă Luchi. Luchi nu mai este. A rămas pe undeva pe-acasă […]
Luchi era mică, Luchi era proastă, Luchi era caraghioasă.
Luchi era fericită…
Lui Casian Alexandra i-e milă de Luchi.

(Otilia Cazimir, A murit Luchi. Cum am cunoscut eu lumea, Editura Polirom, 2011, p. 138-140.)

Lucrarea, format 16x23cm, nu m-a impresionat prin prezentarea grafică. Dar textul te transpune pentru moment într-o altă lume. Sper că fragmentul de mai sus este suficient de convingător pentru a recomanda lucrarea celor mai mici şcolari, sau viitorilor şcolari. Poate vor avea câte ceva de învăţat.

Otilia Cazimir, A murit Luchi. Editura Polirom.

Info preţ: Libris.ro, elefant.ro, librarie.net, eMAG.ro | Biblioteca Năzdrăvanilor