Spectacolul campionilor Tenis10 se apropie

Uneori, pentru adultii care nu au suficienta imaginatie incat sa recunoasca sarpele boa mistuind un elefant, terenul de tenis este asemenea palariei povestitorului din Micul Print: un dreptunghi incadrat de linii albe, cu o plasa inalta la mijloc, deasupra careia trebuie lovite mingile, in spatiul delimitat regulamentar, pentru a puncta. Copiii insa dau la o parte contururile in relief si trec in culisele povestilor, acolo unde nimic nu e previzibil si unde incredibilul devine firesc. Terenul de tenis nu e o suprafata de concurs, ci lumea unui basm cu eroi, in care imaginatia transforma unghiurile si procentajele specifice ale sportului in fabuloase instrumente de joaca. Fiecare lovitura construieste un puzzle, mereu altul, a carui structura finala depinde de cine aseaza cu cea mai mare inspiratie piesele decisive. 

Tenis10 La Tenis10, sute de puzzle-uri au fost create si refacute, in fiecare weekend, in cadrul celor 90 de competitii desfasurate in sezonul outdoor. Iar micii jucatori care au colectionat cele mai multe medalii pentru jocul lor de-a imaginatia, combinand toate piesele tactice si creative care sa-i ajute sa compuna tabloul perfect al victoriei, vor  participa la competitia de gala a finalului de an, Turneul Campionilor, programat sa se desfasoare in luna cadourilor, pe 3 decembrie, la CS Dinamo, in Bucuresti.

Sunt asteptati sa participe (pe baza de invitatie) toti jucatorii Tenis10 care, in acest sezon, au castigat cel putin o medalie de campion la categoria la care joaca in prezent, precum si cei care au castigat cel putin un turneu la o categorie de joc inferioara, dar care n-au jucat mai mult de un turneu la categoria de joc imediat superioara.

Pentru incurajarile de pe margine, insa, lista este deschisa tuturor celor care “au spiritul de campion in inima”, cum spunea marea campioana americana Chris Evert, fosta Nr. 1 mondial.
Mai multe detalii referitoare la competitie, regulamentul precum si lista jucatorilor sunt disponibile pe site-ul Tenis10. 
Urmareste site-ul www.tenis10.ro  pentru a fi la curent cu toate noutatile despre micii campioni!

Iar daca vrei ca si micutul tau sa devina campion intr-o buna zi, chiar daca nu a incercat pana acum tenisul sau a avut un inceput timid in acest sport, in cadrul Tenis10 poate lua lectii gratuite in prezenta unui instructor. Vezi aici cum il poti inscrie la prima lectie de tenis. Gratuita!

Tenis10

Despre Tenis10

Intr-un context in care prima experienta a copiilor cu tenisul era pana acum,  de cele mai multe ori, coplesitoare, MPG a lansat in Romania proiectul Tenis10, prin care ii incurajeaza pe cei mici sa descopere tenisul ca un sport usor, distractiv si sanatos. Desfasurat cu sprijinul Federatiei Romane de Tenis (FRT), Tenis10 ia in calcul cateva principii simple, prin care copiii cu varsta intre 4 si 10 ani se orientează catre tenis, iar cu ajutorul unor antrenamente si competitii specifice raman atasati acestui sport si fac primii pasi spre a deveni campioni.

Tenis10 are la baza doua componente esentiale: pe de o parte metodele specifice de antrenament, insotite de echipamentul adecvat varstei si abilitatilor fiecarui copil, iar pe de alta parte sistemul competitional, conceput sa completeze primele elemente. Altfel spus, copiii vor juca tenis pe terenuri mai mici, cu rachete mai scurte si mingi mai usoare, in cadrul unor competitii al caror sistem de scor genereaza partide cu durata redusa. In consecinta, primele experiente pe terenul de tenis de care cei mici vor avea parte vor fi lipsite de efortul exagerat care pe cei mai multi ii indeparta pana acum de acest sport.

Conform normelor Federatiei Internationale de Tenis (ITF), Tenis10 inglobeaza trei stagii de joc (Rosu, Portocaliu si Verde), concepute pentru a-i ajuta pe copii sa progreseze. Pe masura parcurgerii lor, dimensiunile terenului, lungimea rachetelor si viteza mingilor cresc, pana cand jucatorul avanseaza catre tenisul standard.

Tenis10 in 2011
Copii inscrisi: >1400
Cluburi de tenis oganizatoare de competitii: 43
Orase care au gazduit competitii Tenis10: 27
Turnee organizate in perioada mai – octombrie: 120

Turneele vor continua si pe durata iernii, in perioada noiembrie 2011 – februarie 2012 urmand sa aiba loc inca aproximativ 30 de competitii dedicate copiilor cu varsta intre 4 si 10 ani.

Tenis10

(Comunicat de presă, 17 noiembrie 2011)

Bufnite din ghinde

Nu ştiu de ce, eram sigură că, aşa, tocmai când am decis că trec la decoraţiuni de iarnă, mă mai împiedic de toamnă… Săptămâna aceasta le-am dat copiilor ultima temă de toamnă la concurs. Trebuie să folosească cât mai creativ cu putinţă două coşuleţe de ghindă, într-un colaj. Încă nu avem nimic la expoziţie, dar le veţi găsi aici.

Căutând de dimineaţă o imagine cu ghinde, pentru a ilustra temporar tema săptămânii, am dat peste acest articol, şi nu m-am putut abţine. Am aşteptat-o pe Iris, să ne jucăm amândouă, căci singură nu prea are haz. Nu decupează ea chestii fine, dar lipeşte cu atenţie. Mai ales ochişori mobili. Ne-am tot dat amândouă cu părerea, căci nu am vrut să lucrăm cu fetru, ci cu hârtie eva. Apropo, n-am citit nici tutorialul, ne-am apucat doar uitându-ne la poze. Prima versiune a avut ochi mobili foarte mici. Idee bună, dar rezultat slab. Semăna a pui, dar era departe de răpitoare de noapte. La a doua încercare, am mărit ochii. Mai bine, dar nu destul.

Şi cum voiam musai să iasă bufniţă, mi-am amintit de măştile de anul trecut, aşa că am lipit ochii pe o bucată de carton negru, am decupat cu grijă nişte sprâncene arătoase. A ieşit ok. Apoi a găsit Iris punga cu fulgişori, şi am completat pasărea. Acum măcar seamănă. Am pus-o de test lângă hamster, şi nu reacţionează. Dar tot aduce a bufniţă.

Dacă vă place, încercaţi. Sunt un pic migăloase, dar rezultatul e simpatic.

Bufnita confectionata din ghinde

Atelierul de creaţie