Astăzi ne-am jucat timp de două ore la Grădiniţa Cuibuşorul Zânelor cu 9 năzdrăvani şi multă plastilină uşoară Daco Art, primită de la magazinul online DacoMag.ro. La ora 11 eram deja în efectiv aproape complet, şi ne-am apucat de lucru. Am început cu câteva lecţii simple, despre flori şi fluturi, şi ne-am obişnuit mânuţele cu plastilina uşoară. Toţi copiii au remarcat cât este de diferită, şi mai ales că nu este nevoie să o încălzeşti, ca în cazul plastilinei clasice.
De fapt, cred ca numele de plastilină i se potriveşte mai mult datorită proprietăţii ei de a fi modelată uşor, altfel este diferită din toate punctele de vedere. Au constatat copiii că trebuie să fii foarte sigur pe tine când alături culorile, căci se lipesc imediat. Floricelele şi fluturaşii ne-au ieşit mai bine decât m-am aşteptat. În schimb Ana m-a încuiat cu o dorinţă Cum fac un cal? Eram pregătită pentru multe vieţuitoare, dar un cal… nu. De fapt nu mi-am închipuit că pe păhărel încape un cal!
Părinţii s-au abţinut cu greu să nu se implice. De fapt, au rezistat cam cinci minute, după care au trecut la joacă, cot la cot cu cei mici, căci tentaţia plastilinei era prea mare. Au modelat împreună, mai ales după ce copiii au terminat paharul de decorat, tema impusă la atelierul de astazi.
Distracţia cea mai mare a fost la final, când au putut modela ce doresc, folosind câteva modele. Mare succes au avut oamenii de zăpadă, poneii, dar şi o oiţă, plecată acasă cu blana la pachet, căci nu am avut timp s-o terminăm. Au fost şi doi pinguini, unul l-am "ucis" eu. Un mic accident, a sărit din mână şi a ajuns sub tocul de la pantof. Am încercat resuscitarea, apoi am pus frumuşel într-o cutiuţă ingredientele necesare; Ilinca sper că a reuşit acasă să facă un al doilea pinguin.
Creaţiile copiilor au fost foarte frumoase, dar, ca orice pahar "cu poveste", foarte greu de fotografiat. Am ales să le filmăm, ad-hoc.
Am trecut apoi la acordarea punctelor. De data aceasta a fost mai greu, căci am aplicat strict sistemul de punctaj de pe site. Am reusit să aflăm care au fost cele mai apreciate creaţii.
Premiile copiilor au fost oferite de Daco Art şi Talente de Năzdrăvani. Au primit o stampila tuşată Motor, cu abtibild 2D, un perforator mic, şi un cupon de 10% reducere în magazinul online. Naz a mai adăugat acestor premii un creion magic, verişor cu el, şi doi magneţi de frigider, turnaţi din ipsos, ce vor fi decoraţi de copii.
Mulţumim încă odată magazinului DacoMag.ro pentru amabilitatea de a ne pune la dispoziţie plastilina pentru joacă şi pentru premiile oferite, precum şi grădiniţei Cuibuşorul Zânelor, pentru găzduire.