Constat de câteva zile că pe blog sosesc din ce în ce mai mute persoane în căutarea decoraţiunilor de iarnă, fulgilor de nea şi ornamentelor de Crăciun. E abia jumătatea lui noiembrie, şi sunt căutaţi oamenii de zăpadă… m-am hotărât aşadar să spun adio proiectelor de toamnă (deşi dacă mai găsesc o idee faină voi reveni.) Subiectul de adio este unul în tranziţie, de la materiale de toamnă la ornamente pentru pomul de iarnă.
Aştetam de mult să primesc de la bunici o parte din recolta de alune de pădure, de la alunul din spatele casei. Alaltăieri a sosit săculeţul cu alune. S-au bucurat şi copiii, şi hamsterul nostru, care adoră alunele! Şi eu, căci nu găseam deloc alune în coajă pentru o idee ce stătea de mult pe listă.
Materiale necesare:
- o alună de pădure
- o bilă de lemn mai mică decât aluna
- hârtie creponată, fetru, lipici, glitter, decoraţiuni mici.
Proiectul presupunea să lipeşti bila de alună, apoi firul de susţinere să fie trecut prin pălărie. Eu am preferat să desfac cu grijă aluna, era un pic crăpată şi am folosit un cuţit. Am mâncat miezul delicios, jumate eu, jumate hamsterul (şi o mai consideram nebună pe cucoana din Bubico). Am legat firul de nylon în două, de o bucată de hârtie, am scobit 1mm aluna pe muchia pe unde ar trebui să iasă firul, am pus nodul în interior şi am lipit cele două jumătăţi la loc. Am înşirat şi bila, şi am trecut la hăinuţe. I-am făcut pelerina dintr-o bucată de fetru, şi am făcut floricele mici cu perforatorul de margine. Cum pelerina nu prea stătea închisă, am folosit un abţibild diamant.
Pentru pălărie am decupat un cerc din hârtia creponată aurie. Este un pic mai tare decât cea normală, şi merge modelată. Seamănă un pic a staniol. Din cerc înlăturaţi un sfert, apoi suprapuneţi marginile şi lipiţi în jurul firului de susţinere. Modelaţi pălăria, şi dacă aveţi perforator, adăugaţi o floricică. Am găsit şi un fug, dintre cei păstraţi cu grijă de la raţele sacrificate de bunica astă vară.
Pajul nostru zâmbitor abia aşteaptă să-şi găsească locul în pomul de iarnă de anul acesta.