A murit Luchi, Editura Polirom

Otilia Cazimir, A murit Luchi. Editura Polirom. Nuu, nu a murit nimeni. Cel puţin aceasta a fost reacţia lui Andrei când a primit cartea. Cum adică o carte despre moartea cuiva?!

Am aflat despre carte în primăvară, am citit câteva prezentări despre ea pe net, şi cum aveam şcolărel clasa I mi-am zis că trebuie neapărat să i-o dau. Am căutat-o un pic prin depozit, n-am găsit-o de la prima încercare, apoi am tot amânat articolul, căci am vrut s-o citesc şi eu. Andrei nu a fost foarte entuziasmat de citit, deşi până la urmă a terminat cartea. Când am citit-o şi eu, mi-am cam dat seama de ce. Acţiunea se petrece în târgul Ieşilor, iar regionalismele sunt destul de multe pentru un copil de clasa I. În plus, e o carte pentru fete!!. Aici nu am avut replică pentru el. Fetele sunt fete, vorbesc mult, gândesc mult, şi devine obositor pentru un bărbat să le urmărească. Cred că aşa s-a simţit Andrei "ascultând-o" pe Luchi, vorbind la persoana I, de parcă ar sta de vorbă cu cea mai bună prietenă.

Eu m-am amuzat. Mi-a plăcut să privesc din nou lumea prin ochi de copil, şi s-o privesc acum, ca părinte, prin ochii copilului meu. Am ajuns la ultimul capitol, aşa m-am simţit şi eu, singur… Acum râdem, facem haz de n… prima zi de şcoală! Aştept cu nerăbdare să o recitesc vara viitoare, împreună cu Irisuca.

Pentru cine nu cunoaşte cartea Otiliei Cazimir, este o poveste simpatică despre ultimele momente ale copilăriei, înainte de primul mare pas: mersul la şcoală. Vedem prin ochii unui copil ce înseamnă fiecare etapa ce ne poate marca existenţa: naşterea, moartea, căsătoria, precum şi modul în care percepe relaţiile cu cei din jur. Cel mai interesant capitol rămâne ultimul, dedicat primei zile de şcoală, în care Casian Alexandra, fostă Luchi pentru cei dragi, trebuie să-şi găsească locul, să-şi facă noi prieteni, să răzbată singură, să înfrunte răutăţile celor din jur.

Intrăm în clasă.
Pupitrul e înalt. Mă ridic în vârful picioarelor, mă sprijin în coate şi abia izbutesc să mă aşez, strâmb, pe-o margine de bancă. […]
– Casian Alexandra!
E numele meu. Ştiu. Dar nu răspund. Pe mine nu mă strigă nimeni aşa. Toată lumea mă strigă Luchi…
Îmi vine a râde. Aşa-i de caraghips să te strige cineva Casian Alexandra! […] Doamna se uită la mine şi râde. Are-un dinte de aur, drept în faţă.
– Cu mata vorbesc fetiţo… Cum te cheamă?
Am uitat că banca e înaltă şi cad de sus, bocănind, în picioare. Simt în jurul meu râsul stăpânit al clasei. […]
– Cum îţi zice mama acasă? stăruie doamna tot blând, dar c-un fel de nerăbdare parcă.
– Luchi! sare de lângă mine, răpezind înainte două degete ascuţite, una bondoacă şi zburlită, c-un ochi strâmb. Luchi, ca la căţei!
Asta-i Pandele, repetenta clasei.
Toate fetele se uită la mine. Încă nu râd, dar ochii lor împung şi dor. Şi dintr-o dată mi-e ruşine de numele meu, mi-e ruşine de mine, mi-e ruşine de tot.
– Nu-i adevărat! Acasă, mama îmi zice… Casian Alexandra! răspund repede, ca să se isprăvească odată, uitându-mă urât spre zburlită.
S-a isprăvit. Nu mă mai întreabă nimeni nimic. Mă aşez în locul meu şi mă uit la fetiţa asta nouă pe care o cheamă Casian Alexandra şi pe care parcă n-o cunosc. […] Stă cuminte cu mâinile pe pupitru, şi i-e ruşine că o cheamă Luchi, ca pe căţei…
Dar nu-i adevărat. N-o cheamă Luchi. Luchi nu mai este. A rămas pe undeva pe-acasă […]
Luchi era mică, Luchi era proastă, Luchi era caraghioasă.
Luchi era fericită…
Lui Casian Alexandra i-e milă de Luchi.

(Otilia Cazimir, A murit Luchi. Cum am cunoscut eu lumea, Editura Polirom, 2011, p. 138-140.)

Lucrarea, format 16x23cm, nu m-a impresionat prin prezentarea grafică. Dar textul te transpune pentru moment într-o altă lume. Sper că fragmentul de mai sus este suficient de convingător pentru a recomanda lucrarea celor mai mici şcolari, sau viitorilor şcolari. Poate vor avea câte ceva de învăţat.

Otilia Cazimir, A murit Luchi. Editura Polirom.

Info preţ: Libris.ro, elefant.ro, librarie.net, eMAG.ro | Biblioteca Năzdrăvanilor