Decor de iarnă pentru grădiniță, o zână la fereastră

Recunosc, în septembrie, când am realizat decorul cu zâna toamnă, nici nu mi-a trecut prin cap că va avea succes. Şi mai ales că, aşa stângace cum am realizat-o, va fi apreciată. A fost o senzaţie deosebită aceea pe care am încercat-o trimiţând toată toamna, aproape în fiecare zi, câte un mail. Multe dintre cereri au venit însoţite de rugăminţi suplimentare, pentru celelalte zâne. Nu le aveam, dar am simţit că trebuie să continui ideea.

Şi pentru că „talentul” meu e mai mult o chestie de tehnică şi de voinţă, am vrut ca zâna iarnă să fie cu adevărat magică, aşa cum este toată luna decembrie pentru copii. Am avut nevoie de ajutor, pentru a da contur ideilor, şi ajutorul a venit de la Emanuel Pavel, grafician. Lucrăm împreună de multă vreme, mereu cu gândul la copii, şi ne face o enormă plăcere să ştim că ideile noastre vor strânge luna viitoare multe zâmbete de mici dimensiuni.

Aşadar, iată propunerea noastră pentru decorul de fereastră, sau, de ce nu, pentru un perete.

Zana-Iarna

Şablonul este disponibil la cerere (accesați butonul mare verde de la finalul articolului). Este pregătit pe pagină A3, se printează faţă-verso pentru fereastră. Imaginea se compune din 4 piese principale, fulgii fiind adăugaţi individual, fără legătură cu şablonul. Pot fi realizaţi din hârtie pliată, sau cu spray de zăpadă. Am adăugat pentru print şi o mulţime de steluţe albastre, pentru decor. Partea de sus a ferestrei poate fi împodobită cu ghirlande de sărbători, sau decupaje în formă de ţurţuri. O vom încerca şi la noi la grădiniţă, să vedem până unde vom ajunge cu imaginaţia.

Pentru a le lipi pe fereastră vă recomand patafix, sau plastilină repoziţionabilă , nu atât pentru uşurinţa la montaj, cât pentru demontarea rapidă.

Încă o menţiune, am rugămintea să aveţi răbdare cel mult o săptămână de la adăugarea mesajului pentru a primi modelele. Îmi este imposibil să răspund tuturor cererilor în timp real.

Inspiraţie maximă şi spor la lucru!

Atelierul de creaţie

PS: Au început să sosească zâne…

buton-zane

Cristina H.
Posted in Ce pot face doua maini dibace and tagged , , , , , , , , , , , , .

2.507 Comments

  1. As dori si eu tare mult sabloanele! Multumesc mult, spor la lucru si multa inspiratie in continuare!

  2. Buna dimineata! Va rog sa imi trimiteti si mie sabloanele celor patru Zane! Multumesc mult de tot!

  3. Multumesc mult! Am gasit acum mailul in spam si am reusit sa le salvez. Sunt foarte frumoase! Abia astept sa o aiba si Fluturasii mei pe Zana Iarna in grupa! Multumesc si pentru ideea cu fulgii de nea 3D, am realizat si eu cativa zilele acestea (dupa ce am vazut pe acest blog ce frumosi sunt) si imi plac tare mult, am inceput cu unul alb, iar ultimul este cu alb, bleu si albastru. Merita timpul acordat, satisfactia e pe masura! Felicitari pentru site, este primul an de invatamant si ma ajuta mult aceste idei si materiale!

  4. Superb ….te rog trimite-mi si mie daca poti cat mai multe astfel de cre?rii …. Multumesc …sarbatori fericite

  5. As dori daca se poate sa-mi trimiteti sabloanele pentru zanele anului! Va multumesc anticipat! Sarbatori fericite!

  6. Buna seara!As dori si eu sabloanele celor patru zane pentru fereastra.Va multumesc anticipat

  7. Buna ziua, zana iarna este cu adevarat deosebita! Tare mi-as dori sa imi bucur si eu fluturasii mei talentati. Daca se poate sa imi trimiteti si mie sabloanele pentru cele 4 anotimpuri! Multumesc anticipat!

  8. Va rog frumos sa-mi trimiteti si mie sablonul pentru Zana Iarna!!Felicitari pentru desenele realizate!!!

  9. Buna ziua! daca se paote as dori si eu sabloanele cele patru anotimpuri!
    Multumesc anticipat

  10. Buna ziua! Multumesc pentru materialele trimise si as dori, daca se poate, sabloanele celor patru anotimpuri. Multumesc anticipat!

  11. Bun? seara!
    A? dori ?abloanele cu cele patru zâne. M? pute?i ajuta?
    Cu considera?ie,
    Laura Voican

  12. Multumesc pentru sabloane!Ne-am si apucat de lucru si ateptam cu nerabdare sa asamblam toate piesele.

  13. Bun? ziua!V? rog s?-mi trimite?i ?i mie ?ablonul cu Zâna Iarn?!Felicit?ri pentru lucr?rile realizate!Mul?umesc anticipat

  14. Buna seara! Va rog foate frumos sa0mi trimiteti si mie cele 4 zane! Multumesc anticipat!

  15. Buna seara! Va rog sa-mi trimiteti si mie sabloanele, daca e posibil. Sunt extraordinare. Va multumesc frumos.

  16. Bun? ziua! apreciez mult munca dumneavoast?, calitatea artistic? a lucr?rilor ?i ideile pline de creativitate. Îmi place mult Zâna Iarn? ?i v? rog s? mi-o trimite?i ?i mie. Mul?umesc!

  17. Buna ziua!As dori si eu sabloanele celor patru zane…cand puteti.Va multumesc anticipat si va felicit pentru daruirea cu care lucrati,dar si pentru altruismul de care dati dovada.O zi buna si Sarbatori fericite va doresc!

  18. buna ziua.as dori daca se poate sabloanele cu cele 4 zane .multumesc frumos.astept un raspuns de confirmare.

  19. Trimiteti si mie va rog sablonul cu zana fulgii de nea si bradutul..de lipit pe geam..multumesc

  20. Buna seara! Imi puteti trimite si mie, va rog frumos, zanele?
    Sunt foarte frumoase si de efect.
    Felicitari!

  21. Buna seara, as dori si eu sabloanele, va rog! Multumesc din suflet! Copiii vor fi incantati!

  22. Buna ziua! As dori, daca se poate, sabloanele celor patru anotimpuri.Sunt foarte frumoase. Multumesc anticipat!

Comentariile nu sunt permise.

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



decathlon.ro editura-arthur.ro%20
CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente