planse didactice ciclul primar

Începe școala. Cum decorăm clasa?

Toamna trecută subiectul a fost unul delicat, căci restricțiile spuneau că nu poți afișa ceea ce nu poți dezinfecta. Am fost cam ca fata îmbrăcată în plasa de pescuit, nici n-am pus, dar nici n-am dat jos ce rămăsese… Cert e că nu am exagerat. Apoi, eram aproape convinsă că vom intra în online și nu am investit, ținând cont că aveam nevoie de altă aparatură. Ca o paranteză, pe lista de achiziții personale am bifat un microfon wireless, păcat că e devorator de baterii și nu mă țin curelele să îl folosesc non-stop, dacă mai emitem live din clasă…

Revenind, dacă anul trecut m-am oprit la a pune literele pe perete (de tipar și de mână), simple, fără alte brizbrizuri, fără să le transform într-un insectar monoton sau un amalgam obositor de culori, anul acesta… trec clasa a doua. Gluma se îngroașă nițel și știu, căci așa am învățat și eu, cât de importantă este învățarea involuntară, acea expunere permanentă la un mesaj scurt și clar.

Ați avut planșe pe pereți când erați mici?

Eu da. Când am învățat în laboratorul de chimie, aveam sistemul periodic deasupra tablei (slavă Domnului că picase Tovarășu’ și era locul liber), iar în spate săgeata aceea cu reactivitatea (sau cum se numea, când cel aflat deasupra îl putea înlocui pe cel de jos în reacție, nu și viceversa) și un mare, dar mare! poster cu regulile de protecția muncii în laborator.

Primele două – esențiale: nu gustăm/ nu mirosim substanțele. Urma ceva cu nu turnăm apă în acid și nu stingem var în recipient de plastic. Restul nu le mai știu, dar îmi amintesc puterea acelui NU scris mare, cât patru rânduri, cu roșu, să pricepem că e periculos. Că am umblat noi la dulap când aflasem numele prafului de strănutat și am vrut să vedem dacă așa e… altă poveste!

Apoi ne-am mutat în cabinetul de română. Pe lângă iluștri clasici ce ne priveau mustrători de deasupra tablei, morfologia, sintaxa, vocabularul aveau postere separate pe dreapta. Nu aveai cum să „pierzi vremea“ la școală, căci și dacă tu căscai gura pe pereți, tot învățai ceva. Mă rog, acum au copiii telefoanele la ei, cască gura pe ecran… Nu mai comentăm…

Așadar, ce pun pe pereți?

Două lucruri importante „se întâmplă“ în clasa a doua: cratima și tabla înmulțirii (cu umbra ei, împărțirea). Ambele sunt din seria adevăr și provocare, ori le știi, ori mori cu ele de gât. Secretul cratimei nu va fi dezvăluit până în clasa a treia, chiar a patra, când învață primele noțiuni de gramatică, dar ajută enorm la acest capitol lectura suplimentară și scrisul supervizat de un adult (care, normal, știe să scrie, nu cum sunt pe facebook o mulțime care consideră neesențial acest aspect).

Tabla înmulțirii intră la provocare. În clasa a doua încă se lucrează cu adunarea repetată. Chiar și la evaluarea națională de la final tot această rezolvare li se cere copiilor. Însă ei sunt nerăbdători și după ce le adună de zeci de ori încep să le învețe pe dinafară, apoi începe cearta, de ce să mai scrie ca adunare dacă știe „cât face“.

Un lucru doar țin să spun: mi se pare o prostie imensă a cere copiilor să învețe singuri tabla înmulțirii în vacanța de dinainte de clasa a doua, la fel și cu a le cere să o știe deja în timpul anului. Personal cer memorarea ca pe poezie la începutul clasei a treia, când nu mai merge să stai două minute să faci o adunare repetată când tu ai de înmulțit numere cu două și trei cifre.

La matematică…

Sunt mai mult decât sigură că vom începe anul cu restricții. Nu sper că vom avea voie să folosim material didactic transmisibil, iar lecțiile vor avea cu siguranță de suferit pe partea de interacțiune cu materialul concret de care copiii la vârstele mici au atâta nevoie. De aceea am zis să pun totuși pe perete câteva noțiuni esențiale în acest an, atât din cele pe care le reactualizăm din clasa întâi, dar și cele noi.

După ce mi-am făcut afișele (1, 4, 5) de mai jos și am apucat să mă laud cu ele un pic, am avut o cerere să pregătesc și variantele pentru clasa a treia și a patra, până la 10 000, respectiv 1 000 000 pentru numerație. Pentru operații nu mai e nimic nou, pot rămâne în această formă patru ani, dacă nu se face exces de zel cu proprietățile adunării și înmulțirii, la capitolul terminologie.

Limba română…

Ce am uitat să trec în revistă mai devreme a fost dimensiunea la care consider că trebuie făcut afișajul în clasă: să fie vizibil din orice colț, pentru orice copil. Mi se pare stupid să pui o coală A4 cu o tablă a înmulțirii, care să aibă margine de 5 cm cu fluturași și alte insecte/orătănii, iar informația esențială să se citească doar de lângă perete. Sau, și mai rău, nici atunci.

Am văzut la vânzare planșe cu ortograme, afișe A3, scrise mărunt cu cel mult font de 20. Păi ce să vadă copilul în clasă? Acelea sunt bune cel mult acasă, deasupra biroului, unde le poate citi. Dar în clasă sunt utile doar pentru a împiedica praful să se așeze direct pe perete.

De aceea m-am apucat să fac planșele mele 70×100 cm. Sunt mari, știu… costă, da… dar dacă nu le pui să fie utile, mai bine renunți. Cum zicea mama lui Bocănilă, dacă nu poți spune un lucru frumos, mai bine taci.

Am adăugat o planșă și pentru clasa a treia, cu ortograme suplimentare, încă nu am luat o decizie dacă să o afișez sau nu în clasă. Depășește programa de clasa a II-a, dar mă gândesc că nu are cu ce să dăuneze, din moment ce atunci când au de scris un text liber, copiii se lovesc de ele. Dacă le prind mai devreme, câștigul lor.

Mai am de lucru un pic la semne, aș vrea să mai fac un afiș în care să includ punctele de suspensie, ghilimelele, poate le pun și ei românește („“, nu ”“ , nici „”), parantezele…

planse didactice ciclul primar

Cum supraviețuim financiar începutului de an școlar?

Primul sfat e simplu: nu dați banii pe prostii.

Ca un croitor priceput, măsurați de 10 ori și tăiați o dată, gândiți bine ce aveți cu adevărat nevoie și fiți un exemplu de cumpătare, echilibru și bun simț. Nu împodobiți sala de parcă e pom de Crăciun, foaie lângă foaie, cu elemente colorate, multe și inutile. Chiar și o margine cu buline e prea mult pe 30 de foi… Amintiți-vă de Cruella DeVil, cum vedea numai pete…

Ai clasa albinuțelor? Una pe ușă, două-trei decupate printre afișele de la avizier, una de pluș ca mascotă, hai una lângă titlul mare al posterului și serios că ajunge. Zi de zi, minut de minut în stup chiar e copleșitor… și la ele măcar se ventilează cu aripile, în clasă cine te scapă când te sufoci?

Încurajați părinții să se implice în asociația de părinți, să completeze declarația 230 și să doneze cei 3,5% din impozit. Știți cum e, dacă nu curge, pică, tot mai reușești să faci ceva fără să stai cu mâna întinsă. (Apropo, povestea cu cererea la primărie am încercat-o, n-am văzut nimic din ce era pe listă, dar știu și primării care se implică.)

Renunțați la florile de început de an.

Cine simte că vrea să facă un gest frumos, să doneze cât consideră că ar da pe această „atenție“ către asociația de părinți. Să o facă nominal, cu chitanță, iar fondurile să fie folosite la clasa la care este înscris copilul lui. Pe românește, împușcăm doi iepuri dintr-un foc. Salvăm și florile, și școala.

Poate că cele de mai sus par prea dure, dar dacă derulezi un pic știrile, vezi că intrăm încet și adânc în criză. Euro crește, salariile profesorilor sunt înghețate de niște ani și glaciațiunea nu dă semne să se încheie, prețul gazelor se dublează la iarnă, iar curentul dă și el semne că se umflă. Economia noastră duduie de sar niturile cazanului, e momentul să nu exagerăm.

Zic și eu…

PS: Până fac afișele, le-am pregătit copiilor mei semne de carte. Din motive nenumărate ce țin de drepturile de autor și protecția lor pe internet, pentru că am obosit să tot fac cereri peste cereri să îmi scot materialele de pe alte site-uri unde colege binevoitoare le-au urcat, deși nu aveau permisiunea, materialele prezentate în acest articol nu vor fi disponibile în format digital. La cerere, vă comunic prețul la care le pot printa și, dacă doriți, vi le trimit prin corespondență. Tot la cerere pot pregăti și altele, după cum aveți nevoie.

flori toamna

Flori de toamnă – colaj

Nu credeam să scriu vreodată așa ceva, dar am trecut cu bine de coșmarul primei ore de arte. De ce coșmar? Pentru că niciodată nu m-am gândit să am atâtea „proceduri“ la pregătire… Dezinfectarea mâinilor, pregătirea hârtiei, ștanțarea florilor, tipărirea modelelor, dacă mă mânca nasul, mă dezinfectam iar, așteaptă să se usuce mâinile, continuă… Scoate folii de plastic, pune în fiecare o vază, 5 flori mari, 5 flori mici și două funze… Mi s-a părut că nu se mai termină! Apoi, la școală, dezinfectează-te, scoate-le pe toate din pungă și așază-le pe bănci, înainte să vină copiii. Tot ritualul acesta e descurajant, mai ales când sunt multe elemente și mici de distribuit!  În mod normal, toate materialele ar fi stat pe catedră, ei s-ar fi autoservit cu ce aveau nevoie și rezultatele ar fi fost surprinzătoare. Dar acum… toată lumea are același număr de elemente. Însă… după cum vedeți, combinate diferit.

Proiectasem această temă de la sfârșitul verii, de când am fost iar în angro și m-am blocat la raftul cu perforatoare. Mi s-au lipit de degete modelele acestea două de – nici nu știu cum să le zic – altfel decât crizanteme. Îmi imaginasem atunci mai multe suprapuse, de nuanțe asemănătoare, răsucite și volumetrice… Doar că am simplificat și bine am făcut, unele nu au ajung întregi pe hârtie nici în această variantă simplă.

flori toamna

Tema nu avea de fapt prea mult de-a face cu florile de toamnă, ci cu faptul că vaza trebuia decorată cu liniile pe care le-am învățat noi în această săptămână la matematică: verticale, orizontale și oblice. Era și o probă de colorat și am constatat cu mare satisfacție că încep să controleze bine creioanele și să nu mai depășească conturul. M-am bucurat să văd că au avut propriile variante de colorat. Modelul meu (cel cu fundal verde) a fost fotografiat și pus pe proiector, dat fiind faptul că dimensiunea reală a acestor mici tablouri este cea a unei cărți poștale. Ar fi fost imposibil să o examineze toți.

Chiar și puse în folii de plastic, tot am avut emoții că nu ajung cu toate la ultima oră. Deși le explic în fiecare zi că ceea ce găsesc pe bancă rămâne neatins până nu le spun eu să ia un anume element… e greu. Ce dacă eu spun să nu umbli, să nu le scoți, mai ales?! Doar nu vorbesc pentru toată clasa, nu? Pentru unii trebuie să vorbești adresat, eventual de câteva ori, ca să priceapă.

Pozele inserate în articol le-am făcut mai mult orbește, întinzând telefonul deasupra băncii, fără să văd exact ce prindeam. Unele sunt și mișcate… Dar în condițiile date, e tot ce puteam face. Îmi lipsește turul galeriei de la finalul orelor de arte, așa că îl pregătesc eu acasă și îl vom admira ora viitoare. Mai avem de lucru la trecut numele artistului pe spate, pentru a rămâne anonime, dar ne străduim. Așa încep să își dea și ei seama cam cât de bine s-au descurcat și ce ar mai fi fost de făcut.

Lucrările ajung acasă, sper eu în portofoliul pe care trebuie să îl organizeze singuri și pe care să am și eu ocazia să îl văd măcar la primăvară!

flori toamna

semn carte racheta

Semn de carte din hârtie

1 septembrie azi, ziua în care, oficial, am revenit la școală, ca profesor. Sau, în traducerea liberă a tuturor celor din afara școlii, ziua aia în care profesorii iau banii degeaba și nu se duc la muncă. Deh, e la modă să spui așa! Oare chiar, de ce sunt plătiți profesorii  până pe 14, că doar nu „muncesc“, ba chiar 8 ore pe zi, să își merite leafa!

Mi-am început dimineața mai lejer, așa, precum corporatiștii, pe la 9.30, nu cum va fi peste două săptămâni, de la 6. M-am apucat să fac un pic inventarul materialelor și să pun în practică o idee de cadou pentru copii. Habar n-am dacă ne vom vedea toți sau pe rând sau nu ne vedem deloc, dar eu le pregătesc ceva: un semn de carte cu o urare personalizată, scrisă de mână, un banal „Succes în clasa întâi, Gigeluș!“. Nu am ales întâmplător o rachetă, deși le puteam personaliza mult mai repede cu orice altceva din colecția de perforatoare decorative, am vrut ca mesajul ascuns să fie „Sky is the limit“ pentru tot ceea ce urmează să se întâmple de acum înainte, atât cu noi toți, dar și cu învățarea, ca proces individual.

Cum ziceam, m-am apucat de treabă, până pe la 12 eram gata cu semnele în varianta origami de bază și formele geometrice necesare. Lăsasem ultimele hublourile, eram aproape convinsă că am un perforator de dimensiunea aceasta și când am văzut că e prea mic, un atac de panică amenința la orizont. Era exclus să decupez atâtea cerculețe. Mi-am amintit însă de punga cu confetti și până la urmă m-am declarat mulțumită de ce a ieșit, reflexiile chiar dau un farmec aparte.

semn carte racheta

Cele două ore de „școală online“, cu toți colegii în conferință, despicând în 5, în 7, în fără număr firul organizării începutului de an, l-am petrecut cu urechile și coada ochiului la laptop și mâinile potrivind și lipind. Pe la 3 eram gata cu toate. Normal, m-am apucat să mă laud cu ele și mi-am dat seama că ar trebui să completez poza cu ceva animație. Dar deja nu vedeam decât triunghiuri, pur și simplu nu am mai avut chef de încă o rachetă și pentru filmul de mai jos am folosit altceva. Pentru că este un proiect simplu, ușor de realizat de copii, m-am chinuit să pun camera între ochi și mâini, să vezi exact cum manevrez.

Aveți nevoie de un pătrat, îndoit pe diagonală, apoi de elemente decorative sau orice altceva doriți. Pe net, dacă dați căutare cu „paper bookmark“ descoperiți o mulțime de variante creative pentru a-i încuraja pe copii să facă orice altceva.

Dacă îl decorați cu elemente plane (să nu iasă în relief precum castelul meu), îl puteți folosi și la caiete pe post de colțar, să nu răsucească colțurile paginii cu antebrațul. Țin minte că aveam când eram mică, părinții mei erau obsedați de cum arată „tema“ mea (și nu era niciodată impecabilă), iar colțurile îndoite erau parcă marca autorului.

La final, pentru că eram la atelier și trepiedul pentru filmat era acasă, am improvizat pentru telefon un suport, apropo de ce se află „în spatele“ obiectivului când te străduiești să realizezi, pentru elevi, un material util:

Cu ocazia aceasta urez elevilor și tuturor celor care în acest an vor sta la catedră mult succes! Să avem un an școlar în care să dovedim că merităm respect din partea părinților și apreciere din partea decidenților!

Accesorii noi din jeansi vechi

Suport de creioane din blugi vechi

Accesorii noi din jeansi vechi Colecția Idei creative de la editura Casa a crescut în toamnă cu două noi numere. Despre numărul cu origami am vorbit deja, l-am testat și la atelier. Cu al doilea – Accesorii noi din jeanși vechi – am avut o întâlnire scurtă când stabileam tematica atelierului. Erau câteva proiecte – brățările mai ales – chiar simplu de realizat cu copiii, s-ar fi distrat maxim să toace niște pantaloni vechi. Însă… cum să le spui la atelier „este gratuit, dar veniți cu o pereche de pantaloni de distrus. Sau măcar o pereche la doi copii, fiecare cu un crac.” Așa că am zis pas și am trecut la hârtie.

În schimb săptămâna trecută, când re-reașezam dulapul, mă lovesc de o pereche, foarte subțiri și pe ducă. Am lăsat dulapul în pace, am luat o cutie de carton și am început. Noroc că erau puțin elastici. Am tăiat de jos de la manșetă, am cusut (ce-i drept, la mașină) și am introdus forțat rezultatul pe cutie. Mulțumită de ce era până acum, mi-am pierdut entuziasmul când am văzut că la capitolul buzunărașe și decorațiuni blugii erau jalnici. Doar cele „standard”, nu tu o broderie, o mărgică.

Am început să folosesc orice: o cusătură dublă, un efect cu franjuri, iar să scot fermoarul a fost chin curat. Iris o ținea una și bună că ea vrea să fie funcțional, să-l poată deschide, să se joace cu el, nu să-l lipesc eu de tot. Pistolul cu silicon a făcut minuni, la fel și improvizația, după cum puteți vedea mai jos.

 

View this post on Instagram

 

Job done. #edituracasa #suportcreioane #TalenteDeNăzdrăvani #ideicreative #ideipentrucopii #wintercrafts

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on

Volumul propune tot felul de minuni, de la brățări decorate la poșete și coliere, foarte amuzante. Condițiile sunt să ai blugi interesanți de sacrificat și chef de joacă. Inspirația o găsiți în carte, disponibilă online la editura Casa sau la Libris, Diverta, Cărturești.

 

felicitare aniversare

Rețetă de felicitare rapidă

Cel mai dificil moment în care trebuie să iei o decizie în privința unui cadou este acela când realizezi în al 13-lea ceas că nu te-ai pregătit. În linii mari știi cam ce, dar timpul este inamicul tău principal. Apoi, se mai adaugă și faptul că nu ești genul care să cumpere repede o felicitare. De la tine există „așteptări”, trebuie să faci ceva cu mânuța ta. Acestea fiind zise, aveam nevoie ieri de o felicitare… și m-am trezit alaltăieri că a sosit deja momentul pe care îl amânam de vreo două săptămâni. Am tot zis, Iris, ne trebuie felicitare pe 16… Dar ea cu ale ei, eu cu ale mele, și a venit ziua… știți cum e, cam ca atunci când vine popa cu Crăciunul sau cu Boboteaza și tocmai atunci ți-ai întins lenjeria pe caloriferul din sufragerie 🙂 .

Am accesat așadar cea mai simplă idee pe care o aveam la dispoziție. Primisem de la DacoArt un pachet cu hârtie decorativă și îmi propusesem demult s-o încerc. Mai aveam câteva accesorii în minte pentru ea, însă am realizat, în momentul în care am tăiat bucata necesară că această hârtie nu mai necesită… nimic! Aproape nimic. Avea sclipici, avea toate ornamentele la care te puteai gândi. Am regretat o clipă că am cam lichidat colecția de abțibilduri în relief, dar am găsit totuși un buchet de flori, cam singurul care mai lipsea. Și, ca să nu fie singurul element în relief, am mai adăugat câteva pietricele. Pe carton negru am scris cu alb mesajul și totul a fost gata.

felicitare aniversare

Ca observație, acesta este singurul model complex din colecție, care necesită orientare specială la tăiere. Celelalte sunt „universale”, pot fi tăiate în orice formă, oricum. Modelele care apar pe copertă sunt în variantă cu sclipici și fără sclipici, pentru toate gusturile. Cred că merg folosite la ateliere la școală, când este ziua unuia dintre copii și doriți să confecționați repede felicitări personalizate.

ortograme

Panouri și afișe în clasă

Decorarea clasei este subiectul „de sezon” în această săptămână și toată lumea se agită să îi aștepte pe copii într-o atmosferă cât mai plăcută. Am încercat să-mi amintesc cum arăta clasa mea acum câteva zeci de ani, însă nu am putut. Știu că aveam două table mari, una în față, una pe lateral, iar loc de alte materiale nu mai era. Chiar nu îmi amintesc dacă aveam ceva pe pereți.

În clasa a IV-a am învățat în laboratorul de biologie. Ne plăcea la nebunie, că stăteam în „U”, aveam chiuvete – la pictură erau ideale, acvariu cu broască țestoasă (nu întrebați cu ce o hrăneam!), nelipsitul schelet la care strecuram țigări confecționate între maxilare, mulaje cu organele interne, toate la locul lor (îl atingeam „din greșeală”, să fim nevoiți să le aranjăm), țesuturile vegetale și animale, vitrine cu cranii de la toate lighioanele pe care directorul școlii le găsea, le fierbea, le descărna și apoi le afișa la școală. În clasa a cincea eram în capul culoarului, la scări – o sală goală. Diriga era de biologie, dar genul nepasionat de meserie, de la care am rămas fix cu această impresie, de zero absolut. Am învățat într-a șasea și a șaptea în cabinetul de chimie, așa că știam simbolurile – doar ne uitam toată ziua la ele. În spate era un poster mare cu reguli de protecția muncii, de unde și acum „văd” că nu se miros și nu se gustă substanțele.

Dar ceea ce îmi aduc perfect aminte e momentul în care ne-am mutat în cabinetul de română, în clasa a VIII-a. Aveam pe peretele cu ușa panouri mari: „Vocabular”, „Morfologie”, „Sintaxa propoziției”, „Sintaxa frazei”. Aproape că aș paria că, dacă mă duc în vizită, sunt tot acolo. Orice căscat ochii pe pereți se sfârșea, vrei-nu vrei, pe unul din panouri. Erau simple, cu fundal diferit, scrise clar și la obiect, scheme din care să pricepi imediat despre ce este vorba.

I-am văzut pe părinții mei ani la rând confecționând materialele didactice de care aveau nevoie pe pereți. Luau carton duplex, făceau contururile în creion. Tata scria foarte frumos, el era responsabilul cu literele. Ca o paranteză, își picta catalogul cu litere perfecte, de tipar, scrise cu rotring și șablon. Ceda și la rugămințile mamei, să îl scrie și pe-al ei. Revenind la postere și afișe, după schițele în creion urma trasarea cu tuș negru și colorat, cu toc și penițe mai subțiri sau mai groase. Era o adevărată artă! Titlu clar, schemă, desen… Munca nu se termina aici, se acopereau cu sticlă și se fixau pe pereți, pentru că și atunci elevii aruncau cu de toate prin clasă – sticla se ștergea repede.

Îmi amintesc că la mama nici nu se discuta să aibă ore la o clasă și respectivii să nu prezinte creația lui Mendeleev pe perete. Erau norocoși cei cu părinți mai talentați sau mai practici, care îl desenau. Și mai norocoși erau cei care moșteneau tabelul de la altă clasă terminală. Sunt lucruri fără de care… nu se poate.

… și azi …

Ce se întâmplă acum prin clasele noastre este ceva la care nimeni nu se gândea odinioară. Cu o apăsare de buton clasa devine o mini-junglă cu toate exemplarele de floră și faună, înghesuite și obositoare la ochi, mai mult încărcate decât utile. Pagină lângă pagină, de nu mai poți vedea ce culoare are zugrăveala. Mă gândesc dacă ne mai punem acea întrebare de bază, ce ai cu adevărat nevoie să se afle pe pereți, la ce vrei să se oprească privirea copilului cât mai des, în așa fel încât să le rețină involuntar? Care sunt regulile ce trebuie respectate de un astfel de material? Prima ar fi să se poată citi din orice colț al clasei, căci niciun elev nu își va petrece pauza venind lângă ele, ci le va privi în timpul orei. Apoi, să fie clare, să sintetizeze informația, să evidențieze cuvintele-cheie; să îmbine armonios culorile, ținând cont că trebuie educat și gustul pentru frumos.

Azi tehnologia aproape că ne lasă pe toți să ne facem de cap în ceea ce privește materialele la clasă. Normal că le poți confecționa singur, și pentru aceasta vă recomand articolul Emei despre regulile unui poster. Ce pot să mai adaug e să studiați un pic cum puteți imprima din Adobe pdf pe opțiunea de „poster”, adică să măriți imaginile și să le compuneți apoi. Evitați astfel printurile de mari dimensiuni, care nu sunt ieftine deloc. Dacă aveți viziunea unui panou pe o anumită temă, dar care are 70×100 cm, iar imprimanta de la școală e A4, nu vă împiedică nimeni să printați elementele separat și apoi să le tăiați/organizați.

A fost varianta pentru care am optat și eu. Nu aș fi printat postere mari, pentru simplul motiv că salariul meu este al meu și nu este bugetul școlii, iar părinții au și ei destule de cumpărat, nu le irosesc resursele inutil.  Încă există pensule pentru pictat, markere pentru conturat litere… Am încercat să urmez câteva sfaturi pe care le-am primit și eu, cum ar fi acela de a nu pune pe perete mai mult decât este nevoie, și aici exemplul cel mai bun este legat de planșele cu litere. Dacă tu faci la pregătitoare literele de tipar, nu pui acele planșe care au și literele de mână. Dacă vrei să învețe litere și cifre, atât arată-i, cât mai clar cu putință, nu împopoțonate și ascunse să nu le mai recunoști. Și pui literele așa cum le va vedea cel puțin doi ani în manuale și materiale adecvate vârstei, nu cu fonturi „jucăușe”, răsucite, personificate sau cine știe cum chinuite.

ortograme

Panourile mele sunt din polistiren, prind pe ele orice cu bolduri. Marginile – din hârtie creponată. În prima zi unele chiar erau goale, cum încă este și cel cu ortograme. L-am completat încet, când apăreau în lecție sau le găseam prin caiete, scrise greșit. Le făceam repede la calculator (motiv pentru care uneori fonturile nu sunt identice), le coloram cu marker și le prindeam întâi la avizier, la rubrica „Ortograma zilei”. După ce zăceau acolo măcar o săptămână (sau până apărea alta), le mutam pe perete. Am păstrat spațiu și pentru cele ce urmează în acest an. De decorat – nu am decorat panourile, deși era tentant, având perforatoare cu flori mari, să mă dezlănțui și să le transform în grădini. Mi s-a părut suficient atât, atrăgeau atenția și îți arătau esențialul. La arte am printat în oraș, color, două pagini cu toate petele de culoare. Le-am decupat apoi și le-am așezat cum aveam nevoie.

Utilitatea lor pe perete este relativă. Am avut probe de evaluare cu exerciții ce implicau ortogramele. Unii au copiat aproape identic exemplele, schimbând doar substantivele proprii. Alții nu au scris nimic. Le-am explicat și atunci că nu e atât de grav să nu știi, deși era treaba ta să înveți la timp, grav e să nu faci nimic să ieși din această situație. Ai o problemă, trebuie să cauți și să găsești o soluție. Gândești un pic… folosești ce ai la îndemână și dibuiești răspunsul.

La sfârșitul anului trecut, am primit ca feedback de la câțiva elevi să „schimbăm panourile”. Îi aștept săptămâna viitoare să-mi explice viziunea lor asupra acestora. Poate ei consideră altceva fiind mai util… oricum, aici rămâne de văzut ce mai am de modificat prin clasă.

 

ferestre decor primavara

Decor de primăvară la școală

Săptămâna de „vacanță” pe care doamna primar s-a gândit să ne-o dea în București mi-a dat rău de tot planurile peste cap. Nu pun că Dumnezeu știe când o să reușesc să recuperez și că timpul acesta probabil anulează acele guri de aer pe care le mai strecurasem prin program, să mai fac și altceva cu copiii… dar unde stăteam liniștită cu decorul de primăvară, că e timp, uite că Idele lui martie bat la ușă și la mine în clasă niciun semn de schimbare de anotimp…

So, cum trebuia făcut ceva, dar din criza de timp, nu prea am când să pun copiii să decupeze, am executat repede niște cumpărături și am rezolvat cu niște flori și insecte din spumă. Seturile au câte 8 piese, și chiar mi s-au părut foarte ieftine, ținând cont cât sunt de mari și materialul din care sunt făcute. Am luat florifluturi, albine și buburuze. Primele două sunt simple, celelalte sunt autocolante. Dar nu le-am folosit așa, le-am lipit și pe ele tot cu patafix pe fereastră și cu lipici pe ghirlandă, să le pot recupera mai ușor.

Ieri am rămas peste program la școală și m-am apucat să improvizez, cu foarfeca în mână, decorațiunile. Iarba a mers instant. Ce simetrie, ce poveste, tăiam direct. Apoi a urmat o sesiune de bocet, căci am constatat că perforatorul cu flori pe care îl împrumutasem cuiva a cedat la a doua ștanțare. Dar dacă n-am văzut nimic când mi l-a adus… e bun returnat. Am perforatoare de ani de zile, am băgat în ele o groază de bani, și nu au pățit nimic, folosite corect. Din zecile pe care le am, două au cedat, pentru că au fost trântite de copii. Ce mai conta, eram cu iarba „tunsă” și fără flori, iar perspectiva de a decupa atâtea îmi dădea fiori. M-am chinuit așadar cu ce rămăsese din perforator să ștanțez totuși, și am reușit, de bine de rău… dar florile sunt uneori incomplete, căci zbura și hârtie și tot când încercam eu să-l apăs. Așa că florile din iarbă sunt… slăbuțe. De departe totuși arată satisfăcător.

Apoi am scos fluturii filigran decupați de fete. În vacanța intersemestrială am fost în activitate și, pe lângă cei convocați la recuperare la matematică (din care doar unul a „sacrificat” vacanța), au venit și fetele dornice să facă altceva. Inventar: 8 bucăți. Încă doi dacă mai aveam, puteam lipi câte unul pe fiecare fereastră! Poate le mai conving, căci decupatul cu cutterul „cel periculos” a început să le placă. Sper vineri să mai fac niște tablouri ca cele deja agățate de jaluzele, chiar cu toți, cu flori din benzi de hârtie.

ferestre decor primavara

După ce am executat cât de cât ferestrele, m-am apucat de ghirlanda de la tablă. Normal că insectele mele arătau jalnic așa singure înșirate pe ață, iar de decupat și aranjat frunze nu mai aveam niciun chef. Deja urcasem și coborâsem de atâtea ori de pe scaun că îmi ajunsese. Așa că am tăiat cu ghilotina niște „spini”, i-am aranjat cât de artistic am putut în buchețele și i-am lipit pe ață. Acum să văd ce pun totuși „altfel” la capete… (Tot acum am văzut și că am steagul strâmb. Bine că am stema nouă a României!)

 

Cum stați cu decorațiunile? Și ce soluții ieftine și rapide ați mai găsit?

Iarna la mine în clasă

Am așteptat un pic până să scriu acest articol… pentru că am vrut să fie aproape totul gata. Mai e un pic de lucru, dar nu mai am răbdare. Am decorat clasa de iarnă.

Astă-vară au fost puține dorințele pe care mi le-am pus când mi-am ales școala. Am vrut să fie o școală mică, cu puțini copii la clasă. 25 maxim, așa cum scrie și în lege. Am vrut să am o clasă numai a mea… să nu am „schimbul 2” după-amiază. Și ultima a fost să fie mare și luminoasă, să nu mă împiedic de bănci. Dacă prindeam peștișorul de aur și nu aveam atâtea șanse să mi se îndeplinească toate dorințele! Când am ales din listă, știam că a doua dorință este realizată. Apoi am văzut-o pe a treia prinzând viață. Și în final, în toamnă, pe prima.

Dar din categoria „ai grijă ce-ți dorești” – a fost a treia dorință.

M-am bucurat când am auzit că va fi concurs de Crăciun în școală, între clase, pentru titlul de „cea mai frumos decorată”. Recunosc că nu m-am stresat cu decorul de toamnă (așa că nu știam ce înseamnă), m-am chinuit să rezolv cât mai util toate panourile din clasă. Adică să nu pun nici prea mult, nici prea puțin, atât cât să fie util, un punct de plecare… Și când toate au fost gata… se făcuse noiembrie.

Le-am povestit copiilor de concurs. Singură nu aveam nicio șansă de a realiza ceva, dar nici n-am avut vreo clipă intenția de a participa doar eu la concurs. Am clasa a III-a, sunt mari, înțeleg, învață, știu, pot. Așa că am rămas vreo patru zile, până pe la 14-15, la școală, cu ceva mai mult de jumătate din copiii mei, să îi dăm pe toți pe spate. Am decis să facem noi tot. Întâi să reciclăm ce putem, apoi să facem din hârtie decorațiunile. Am scos poze de pe internet cu idei. Am stat toți, le-am analizat, am ales, am făcut „necesarul”, am decis. Poate mai mult ca niciodată am lucrat în grup, a fost important să fie un coordonator la fiecare, să stabilească sarcini, să colaboreze… Cum eram eu după câteva ore? Nu mai contează. Am ajuns să-i cunosc mult mai bine. Căci la ore, când stau în bănci, se controlează. Nu poți afla prea multe despre ei. Dar când îi lași liberi… și îi asculți… te pierzi printre ei… părând „neatent”… o șansă unică!

coronita din tuburi de carton

Să le iau… nu neapărat în ordinea în care au fost făcute, ci așa cum le vezi dacă vii la noi.  Pe ușă avem o coroniță. Le-am arătat o poză de pe net, deși nu știam dacă vor avea curaj. Am însă o fetiță care mereu vrea să încerce. Lucrează mult și acasă, și se vede. Ea a vrut proiectul, i l-am dat. A fost coordonator. De la începutul anului reciclăm orice tip de tuburi, capace, și sper să avem șansa de a realiza cât mai multe proiecte. Aici a venit rândul tuburilor de la hârtie igienică. Le-au pictat verzi. Apoi au vrut să se apuce imediat de tăiat, doar că erau moi… am mai amânat cu o săptămână. Uscate, s-au tăiat imediat.

Am intervenit doar când lipiciul lor le-a dat de furcă. Le-am dat aracet și clame metalice, le-am arătat cum să le prindă, să aștepte să se întărească aracetul, bine prinse. Floricelele roșii sunt din hârtie creponată.

M-au anunțat când e gata; e vina mea că e lipită atât de inestetic pe ușă. Însă alte idei ca să stea chiar nu am avut, căci e foarte fragilă. Fundița îmi aparține. Părea golașă, și am completat, improvizând repede dintr-o coală de hârtie. Nu, nu am șablon la fundiță (am observat că e întrebarea numărul 1 când apare ceva nou), pur și simplu am pus mâna pe foarfecă și am făcut-o.

După ce treci de ușă, începe distracția. Întâi de toate, remarci ghirlandele atârnate pe sus. Am povestit deja cum se confecționează, aici, dar ce trebuie să adaug e că piticii au fost în delir. Le-am dus placa mea de biguit și i-am lăsat să o folosească. Nu le-am dat perforatoarele pe mână, pentru că am mai încercat asta, le-au trântit… și… costă totuși o groază de bani. Iar la perforatoare chiar țin. Le-am explicat cum să le îndoaie, cum să le lipească. Până să ajungem să le atârnăm de grinzi, au fost prinse de jaluzele. Le-am tot numărat noi, dar nu am făcut suficiente, mai avem nevoie de vreo 6… când am rămas fără piulițe, ne-am oprit, am mai primit altele, urmează să lucrăm.

Apoi a fost problema lanțurilor de beteală de pe sus. Dacă puneam ceva „normal”, din hârtie, s-ar fi întins la greutate și ar fi arătat urât. Mi-am adus aminte de niște role folosite de la hârtie foto, pe care le păstrasem când mi-au picat în mână cu eticheta „nu se știe niciodată la ce îți folosește”. Acum mi-au folosit. Pe părțile colorate am lipit fulgi de nea, să se vadă, și cum sunt din plastic, rezistă bine și nu se întind. Ținând cont că tot mijlocul e prins într-o pioneză, (una singură!), că sus e grindă de rezistență și nu merge bătut nimic, mă rog în fiecare zi să nu le găsesc căzute 😀 .

Fulgii mari, ca cel din mijloc, i-am făcut în echipă cu copiii. Când am preluat clasa am găsit o mulțime de fișe printate, foi de colorat, pe care mi-a fost milă să le arunc. Nu am încă un coș mare pentru reciclat hârtia și mi se rupe sufletul când trebuie să o arunc. Așadar, am hotărât să îi dăm alt sens… Eu le-am tăiat, ei le-au lipit și asamblat, și într-o oră am făcut vreo 20 de fulgi mari. Am pus pe jaluzele, pe geamuri, am agățat ce-a rămas de panourile de prin clasă. Ultimul, realizat din carton galben, a devenit stea la brad.

Tot din hârtie reciclată am făcut la oră cu copiii steluțele pe care le-am prins în brad și pe ferestre. Separat i-am învățat cum să facă fulgi pliați, dar aici a fost mai greu. Unii au înțeles, unii nu… Și acum îmi dau seama că nu mi-am fotografiat ferestrele de-afară! M-am abținut și n-am pus zânele… chiar dacă sunt ale mele.

Bradul a fost rezultatul unei munci titanice. Nu știu câți metri de lănțișor verde sunt acolo, dar s-a împletit la greu… au lipit înainte de ore, cei care ajungeau mai devreme, lipeau în pauze cei care nu apucau înainte, lipeau cei care rămâneau vinerea după ore. Ar fi mers să avem o bază mai mare… dar am improvizat dintr-o sârmă un cerc… și nu era foarte stabil. În final i-am pus și instalație. A, și pentru că probabil veți întreba pe ce e fixat… pe suportul de la ecranul proiectorului. Înălțimea au stabilit-o copiii, ei au vrut să fie „mare”!

A urmat șemineul… de ceva ani tot vreau să încerc să văd cum iese. Am adunat cu ajutorul personalului auxiliar cutiile din programul de lapte și corn. „Vă mai aducem, doamna învățătoare?” Și au tot adus, așteptând cu nerăbdare să vadă ce năzbâtie am pus la cale, căci n-au prea înțeles din prima… Cred că au intrat vreo 30 de cutii. Întâi le-am prins cu bandă adezivă lată, apoi am lipit coli mari albe de împachetat, l-am asamblat și mi-a venit ultima idee: hârtie creponată roșie. Pentru o secundă mă gândisem să-l pictez. De terminat l-am terminat singură, copiii l-au găsit făcut. Prima replică a fost: „Ne trebuie șosete! Facem?” Le-am trecut pe listă.

„Lemnele” le-au pictat ei. Nu aveam maro, dar aveam roșu și verde… au amestecat până au obținut o nuanță acceptabilă. Focul l-am făcut eu, cu galerie lângă. „Parcă e real, doamna!” (Ca o paranteză, mă termină „doamna”. Am fost în extaz la atelierul de la Gaudeamus când copiii mă strigau Cristina… mă simțeam așa bine! Dar aici cred că mi-aș pune toată școala în cap dacă le-aș permite să-mi spună pe nume…)

Cum partea de sus nu era cine știe ce, un „mileu” improvizat, tot din hârtie creponată, a rezolvat problema. Fetelor le rămăseseră flori de la coroniță și au propus să le prindem cu bolduri. Noroc că am cumpărat vreo 6 cutii, să fie! Sus am pus și „bibelouri”, fetele au adus un brăduț dintr-o revistă, o căsuță din carton, eu am reutilizat un fes găsit prin dulapuri, și am dus de-acasă căsuța de anul trecut și brăduțul de la Daco.

Când șemineul a fost gata, am ajuns toți la concluzia că ne trebuie un tablou… și am avut și un voluntar care s-a oferit să picteze un tablou mare. Am rămas cu gura căscată când l-a adus, nu m-am așteptat la un lucru atât de serios făcut, pe pânză. Arată minunat!

Și am făcut și șosetele… miercuri acum. Unii s-au mulțumit cu ce au făcut la oră. Alții… au cerut să le ia acasă și să le termine de țesut. Am simplificat modelul din anii trecuți, ca să meargă pe aceeași linie de sus până jos, mi-am perfecționat și tehnica de tăiere, căci am folosit placa de la Daco.

În față am pus doar o ghirlandă cu globuri în jurul tablei. Mai avem la avizier Calendarul de Advent, un proiect pe care aproape toți copiii, cu mici excepții, l-au acceptat și pregătit. În fiecare zi deschidem câte un pachețel. Până acum am avut ghicitori, glume, brățări din elastice – condiția e să fie în acel pachețel ceva pentru toată clasa.

În mijloc… indiferent de anotimp, stema nouă a României (acvila are coroană regală) și drapelul național.

semineu craciun tablou

Tablou 3D: decor de Crăciun cu ramă foto

Senzația de „proiect neterminat” pe care mi-a lăsat-o șemineul de săptămâna trecută s-a menținut tot weekend-ul, când m-am hotărât că e momentul să finalizez. Așadar, soluția ultimă a fost Ikea, unde știam că există rame foto cu adâncime, exact ceea ce aveam nevoie pentru a proteja proiectul de praf și alte accidente.

Socoteala de-acasă nu s-a dovedit exactă și rama a fost mult mai mare decât proiectul, așadar m-am trezit de-odată cu mult spațiu liber, ca să nu mai zic că și îmbinarea colilor era destul de vizibilă pentru gustul meu, și trebuia făcut „ceva”. Decât să adaug câte un centimetru de carton și pe stânga, și pe dreapta, am hotărât să-mi tratez obsesia pentru simetrie cu o soluție asimetrică. Am adăugat doar pe stânga, și am mascat îmbinarea cu bandă roșie cu buline, peste care am adăugat câteva accesorii din colecția de iarna aceasta: steluță cu nasture (AD227) și clopoțel (AD223). Îngerul l-am dat jos de pe șemineu, unde am lipit un brăduț din spumă cu glitter, și l-am lipit pe colț, unde maschează o altă îmbinare a cartoanelor.

Rămânea și spațiul din dreapta, destul de liber, și aici am rezolvat problema cu pătrățele din aceeași spumă cu brăduțul. Deasupra șemineului am realizat din carton, așa cum am vrut de la început, un tablou. Rama este realizată din carton, și decorată cu inimioare din fetru (AD219), iar steluțele mici galbene nu mai am idee din ce set fac parte, căci am toate combinațiile posibile de forme, dimensiuni și culori.

Rama foto este funcțională, și sper ca destinatarul să o folosească cu mare, mare plăcere!

semineu craciun tablou

suport stelute

Suport pentru creioane – sau orice alte obiecte

Suportul de mai jos intră la categoria „reciclate”. Îl foloseam deja ca să păstrăm toate ștampiluțele noastre tușate, cu care Iris își decorează coperțile caietelor (le-am îmbrăcat în alb), dar așa, transparent, nu avea niciun farmec. (În caz că nu v-ați dat seama, este un capac de la o cutie de 100 de cd-uri.)

suport steluteAm căutat ce aveam la dispoziție, și am găsit un autocolant negru din pvc, cred că de prin Brico… Iris voia să folosim floricele și fluturași, dar „noaptea” nu mai sunt nici deschise florile, nici nu zboară fluturii. Ne-am oprit la punga cu steluțe, și ne-am împiedicat și de cea cu smiley.

Am început să corectăm întâi autocolantul. Poate l-am lipit și noi strâmb, poate a fost tăiat strâmb și n-am observat, cert e că marginea de jos avea zone în care se vedea „calitatea” muncii depuse. Nu a fost floare la ureche nici să-l lipim fără bule de aer, și l-am dezlipit de câteva ori. Am corectat partea de jos cu bandă decorativă, preferata ei, proaspăt achiziționată din Jumbo, 3 bucăți la pachet, și care sper să-i ajungă în această lună (toate caietele au parte de fericire galbenă!) Steluțele sunt predecupate din spumă simplă, sau cu glitter, și nu sunt autoadezive, așadar le-am lipit cu silipici. Nu v-aș recomanda silicon fierbinte, căci topiți spuma, varianta aceasta utilizabilă „la rece” este cea mai potrivită, chiar și pentru copii. Pe locurile goale am lipit smiley, câți mai aveam, mai mult triști, căci cei veseli s-au consumat demult.

Muchia de sus – de unde am tăiat urechiușele cu care se închidea cutia – am acoperit-o cu bandă neagră (cea folosită la izolațiile electrice), și care s-a potrivit foarte bine cu autocolantul, abia se vede.

La ce se poate folosi? Aproape la orice are nevoie de depozitare pe birou. Ursulețul nu face parte din proiect, doar căutam ceva ce să facă contrast, căci se vedea tot negru înăuntru. Cu copiii mai mici se poate acoperi suportul cu hârtie glasată autocolantă, și apoi pe aceasta se poate lipi aproape orice.

Spor la lucru!