Atelier gratuit pentru copii: String Art pe carton

Cum v-am obișnuit deja, săptămâna aceasta, la târgul de carte Bookfest 2015, editura Casa v-a pregătit o surpriză din seria atelierelor organizate sub tutela Ideilor creative. Colecția a crescut anul acesta cu încă căteva numere faine, despre unele am vorbit deja, despre celelalte voi vorbi cu siguranță.

Recunosc că din seria aceasta favoritul meu este numărul 109, de aceea l-am și ales ca activitate pentru atelierul de la târg. Poate nu ați pus demult mâna pe ac, căci îmi vine greu să cred că generația 30+ nu știe ce e acela. Dar sunt aproape sigură că mulți dintre dumneavoastră nici nu le-ați arătat copiilor această unealtă. Sper să nu îi creștem ca pe Aurora, prințesa adormită, să afle la 16 ani ce e aceea o înțepătură…
Cusăturile sunt introduse în programa școlară începând cu grupa mare de la grădiniță, însă extrem de puține cadre didactice și execută concret acest capitol, iar când se întâmplă, preferă un ac de plastic… Acul, prin definiție, înțeapă. Acul de plastic… nu este ac, după părerea mea.
Așadar, sâmbătă, începând cu ora 13, timp de o oră și jumătate, vă aștept să faceți cunoștină cu micuțele și drăgălașele mele ace de oțel. S-au mai jucat cu copiii, nu sunt sălbatice, merg săptămânal cu mine la grădiniță de vreo 4 ani, pentru activitatea opțională, dar este posibil ca, până se împrietenesc cu un nou copil, să aibă nevoie de supraveghere.
Vom coase o secțiune din coronița oferită ca model. Copiii vor primi suportul gata perforat. Exercițiul acesta este foarte util pentru educarea musculaturii mâinii, însă i-am scutit de data aceasta, deoarece timpul nu este foarte generos cu noi. Părinții sunt de asemenea rugați să rămână cu copilul pe durata atelierului, mai ales dacă va fi prima dată când coase. Nu pentru că s-ar putea răni, ci pentru că în general mai au nevoie de ajutor cu nodurile și încurcăturile.
bookfest-fb
Activitatea se desfășoară la Clubul Șoriceilor de Bibliotecă, sâmbătă, 23 mai, ora 13:00-14:30, Pavilionul C1, la etaj, în cadrul Salonului Internațional de carte Bookfest, din complexul Romexpo. Locurile sunt limitate (16, pentru copii de minim 6 ani), vă rog să folosiți formularul de mai jos pentru rezervări. Acestea vor fi confirmate pe mail. Dacă doriți, puteți face rezervări și prin sms, la numărul 0722-955-103, dar specificați vă rog și adresa de mail pentru a vă putea trimite confirmarea.
Vă așteptăm!
Idei creative 109 String art editura Casa

String art – un nou număr al colecției Idei creative

Idei creative 109 String art editura CasaAșteptam demult un asemenea număr în colecția mea preferată, și nu aveți idee ce bucurie a fost pentru mine când l-am văzut pe lista de noutăți. De câțiva ani de când am lansat acest portal, temele de cusături s-au repetat periodic, mereu cu alte modele. Feedbackul a fost întotdeauna pozitiv, sunt o mulțime de copii care au pus prima dată mâna pe ac în urma provocărilor de la temele săptămânale. Cusăturile au reprezentat și tema centrală a opționalului pe care îl susțin în cadrul grădiniței și programului de after-school, și am fost mereu încântată când am văzut că munca nu este în zadar. Am lucrat cu copii de la 4 la 10 ani, și acul nu este un dușman, sau o unealtă de ocolit.

Regulile sunt simple: când coși, nu ții degetul în fața acului, dar ții ochii pe el!

Numărul 109 al colecției Idei creative aduce câteva modele care se pot realiza pe carton, dar este prezentată mai pe larg tehnica realizării pe lemn. Nu am lucrat încă această variantă, pe motiv că țintele necesare nu îmi sunt chiar la îndemână. În schimb am văzut anul trecut, într-o sală de la muzeul Antipa, câteva tablouri realizate astfel, și erau impresionante! Sper ca în curând să găsesc suportul de lemn necesar, un meșter priceput la bătut cuie în puncte fixe (nu știu cum se face, dar aici mi-am nimerit mereu degetele), timpul necesar și răbdarea de a lucra un astfel de proiect. Pe net, dacă îl întrebați pe google de string art, veți găsi o sumedenie de exemple. Cartea propusă de editura Casa vine însă cu explicațiile necesare pentru realizarea proiectelor.

Ce găsiți în carte: broderie pe carton, string art pe plăci de lemn, forme geometrice, felicitări în nuanţe de roz şi mov,  inimi răsfirate, fluturi, hexagon albastru, valuri înspumate, felicitări de Crăciun, coroniţă brodată, stea, pasăre, soare, felicitări mici.

Idei creative 109 String art editura Casa

Pe lângă descrieri și modelele orientative, volumul cuprinde și filele cu imprimeurile necesare, inserate la jumătate, și care se pot detașa pentru multiplicare. Ținând cont că este vorba doar de perforare, pentru un model poate fi folosit direct printul furnizat, însă eu am preferat să le copiez. Foaia am prins-o cu cleme de carton (un carton cât mai gros, pentru a ține modelul bine întins), și am perforat cu un ac subțite. Am încercat și cu un ac gros, însă pătrunde mult mai greu prin carton și am renunțat.

Anul acesta am cusut coronița, când rămăsesem în pană de inspirație pentru felicitarea de Paști. O secvență din ea am pregătit-o și pentru Năzdrăvani, la temele săptămânale, și puteți vedea toate creațiile dând click pe imaginile de mai jos. Copiii au avut pe spatele modelului câteva linii coordonatoare, pentru a putea „vedea” modelul, însă numai pentru o frunză și o floare. Pe celelalte le-au cusut fără direcționale, folosind intens abilitățile de orientare vizuală.

Același model l-am început și la opțional, și am reușit să terminăm parțial după aproape două ore de curs:

idei-creative109-casa-3-string_art

Așa cum v-am obișnuit, la târgul de carte ce va urma, împreună cu editura Casa, vom organiza pentru copii un atelier gratuit, tot pe această temă, sting art. În curând voi adăuga și detaliile, dar voi reveni și cu alte modele realizate la grădiniță împreună cu copiii, căci ne-am apucat (cei care au terminat primul model) de steluțe, chiar dacă iarna este încă foarte departe.

Volumul prezentat îl puteți achiziționa direct din librăria online a editurii Casa, dar și din alte librării online precum: elefant, bestkids, librarie.net, emag,

String ArtUn model asemănător, pe aceeași temă îl găsiți la Libris, Bookdepository, Books-Express, Okian.

 

Ou cu masca – Ornamente hazlii de Pasti

Anul acesta sunt într-o permanentă întrecere cu timpul. Parcă se dă pe cartelă, nu-mi ajunge niciodată! Aşa se face că m-am trezit în săptămâna altfel fără niciun proiect pe blog, ba mai mult, e şi Săptămâna Mare, iar eu cu pregătirile de Paşti sunt în pom, şi pomu-n aer. Aşa că în seara aceasta am pus repede mâna pe foarfecă, şi am terminat unul din proiectele de pe listă. Am pregătit un ou! E de lemn, ce-i drept, cele comestibile abia mâine se vor muta de la piaţa acasă, dar voi vedea cât chef au copiii de făcut măscuţe, mai ales că există două variante mai uşoare de decorat: cu ştampile sau cu autocolante, pachete de-a gata, cu tot cu vopsea, de la Lidl.

Modelul pentru proiectul de mai jos l-am luat din numărul 108 al colecţiei Idei creative, „Ornamente hazlii de Paşti”. Sunt super, super haioase modelele! Aproape că nu ştiu pe care să le aleg… Am vrut un altul, însă nu am găsit în timp util hârtie acordeon pentru burtica puişorilor. Sunt propuse 15 proiecte, cuprinzând tot felul de ornamente, cutiuţe, suporţi pentru ouă în formă de puişori, cocoşi, mieluşei şi toată galeria zoologică de sezon. Cred că sunt două bufniţe care fac excepţie, dar cam atât. Sunt simple, uşor de realizat cu copiii, iar volumul include la mijloc şi modelele pentru elementele de decupat. Se pot mări după preferinţe, pentru masca de cocoşel eu le-am mărit de două ori.

Ornamente hazlii de Pasti, idei creative 108, editura Casa

Nu am avut carton colorat, cu pattern, aşa că am ales să confecţionez modelul din hârtie buretată. Nu am găsit nici ochi din papier-mache, şi nici timp să confecţionez nu mai aveam, aşa că am pus ochi mobili. Bulinele sunt făcute cu pastă corectoare. Îmi pare rău că n-am apucat să le lucrez cu copiii anul acesta, sunt sigură că ar fi fost încântaţi! La anul e pe listă! Mi-ar mai fi fost necesar şi elastic subţire, s-ar prinde mult mai uşor pe ou.

Ornamente hazlii de Pasti, idei creative 108, editura Casa

Cartea o puteţi găsi direct la editura Casa, sau în librăriile online elefant, librarie.

Țeserea cu fâșii de hârtie – Idei creative 106

idei-creative106-casa1

Primăvara a făcut să înflorească în colecţia de la editura Casa o mulţime de Idei creative. Este greu să le sortez, să lucrez, pentru că aş vrea să am timp să le realizez pe toate! M-am oprit la numărul 106, Ţeserea cu fâşii de hârtie. Tehnica nu este nouă, şi pe blog, de-a lungul timpului am mai prezentat activităţi de genul acesta. În schimb cartea de la editura Casa aduce modele noi şi mai atractive pentru copii.

Pentru că tot se apropie Paştele, am ales unul din modelele dedicate, suportul cu iepuraş. Suportul l-am lucrat singură, însă oul buclucaş l-am lucrat la dublu. Întâi Iris, cu versiunea proprie. Apoi eu am schimbat tactica. Am văzut că varianta cu acuarele n-a dat chiar un rezultat bun, aşa că am încercat cu pastă corectoare, care a dat un alb mult mai contrastant cu decorul. Şi, în ciuda faptului că modelul presupune o singură decoraţiune, Iris a hotărât să schimbăm…

Mai multă bătaie de cap mi-a dat suportul, partea pentru introdus panglica printre fâşiile de carton, fără să le rup. Pentru şablon, ar trebui să măriţi de două ori modelul propus în carte. Eu l-am prelucrat pe calculator, căci panglica pe care am găsit-o era un pic mai lată decât cea indicată în articol, şi am mărit modelul… fără să las şi câţiva milimetri de eroare… ultima panglică s-a introdus greu!

Faţă de tehnica de creare a modelelor (mai jos sunt câteva recomandări) despre care am mai povestit deja, cartea vine cu o soluţie la care nu m-am gândit. Este folosită la fluturii de pe copertă, şi anume lăsarea unor spaţii între iţele de hârtie. În schimb nu am găsit încă hârtie colorată şi transparentă, pentru a crea acel efect de lumină, aşa că sunt câteva modele încă în aşteptare.

În carte se vorbeşte despre acul de ţesut. Îmi amintesc cum arată, de la seturile din copilărie, însă nu am văzut pe nicăieri în ultimii ani. La modele din hârtie eu am folosit un beţisor de lemn (se dau la McD la cafea) pe post de spată, apoi am introdus direct banda de hârtie. Fâşiile le puteţi tăia singuri, sau achiziţionaţi hârtie de quilling. Se menţionează şi de seturi complete pentru ţesut, cu fâşii, foi pretăiate şi ac, dar nu ştiu să fie şi la noi.

idei-creative106-casa2
idei-creative106-casa1

În carte găsiţi mai multe modele, pentru fiecare anotimp. Temele sunt: întâlnire veselă pe câmp (fluturi şi alte mici necuvântătoare), parada penelor colorate (ouă şi pui, ghirlandă pascală), coşuleţul de Paşti, diverse felicitări, peştişori, cozoroc de viking, bufniţă, semne de carte, monstruleţi cu clopoţei, suport pentru lumânare, decor de toamnă cu arici, îngeraş, carduri pentru cadouri cu temă de iarnă, cutii pentru cadouri.

Cartea o puteţi găsi în librăria editurii Casa, sau la libris, eMag, librarie.net.

Alte modele:

Sa tesem frumos cu hartie Sa tesem frumos cu hartie Sa tesem frumos, D-Toys felicitare-ou-tesut

Bufnite – Animale salbatice din hartie, colectia Idei creative

Dintre ultimele apariţii ale colecţiei Idei creative, Animale sălbatice din hârtie este unul pe care îl pot lucra lejer cu copiii la grădiniţă, aproape în întregime, pentru exerciţiile de decupaj. Nu copiază singuri modelele, asta fac eu, pe calculator, separ elemelentele pe foi colorate diferit, le printez, iar ei doar le decupează şi le lipesc. Pentru bufniţele de azi am printat picioarele şi ciocul pe carton portocaliu, ochii pe carton alb (copiii au apreciat că i-am făcut direct, nu le-am dat de decupat trei cercuri… 🙂 ), corpul pe un model de coală, burtica pe o alta. Foile folosite sunt cele din pachetul „În grădină”, de la Daco, pe care le-am tăiat pe dimensiune A4 să intre în imprimantă.

idei-creative101-casa4

Pentru cele două bufniţe au avut nevoie de cca 30-45 min, în funcţie de vârstă şi de îndemânare. Destul de mult timp au folosit pentru negocieri, pentru a împărţi şi combina paternurile, să se hotărască care cu care se asortează, dacă îi place colegei din stânga, şi ce te faci cu cea din dreapta care nu are aceleaşi gusturi… 🙂 . Plus că trebuia să-mi placă şi mie!! Aici am rezolvat repede, le-am spus că, dacă mă hotăram, aveau doar un singur model.

idei-creative101-casa1 Despre modelele propuse în volum am mai povestit şi luna trecută, când am realizat modelul cu iepuraş şi vulpiţă. Din acelaşi volum e pe listă modelul cu şoricei. Găsiţi detalii aici. Cartea o puteti cumpăra din în librăria online a editurii Casa, sau în alte librării: Libris (transport gratuit), eMagelefant (transport gratuit in Bucuresti si Cluj, cu ridicare din librarie centrală), Librarie.netAdevarulShopBestKids.

Atelierul de creatie |  Biblioteca Năzdrăvanilor 

 

Pinguini si foci – Accesorii mignone – Editura Casa

Accesorii mignone din pasta polimer, idei creatve 92

Iarna aceasta a fost pentru mine şi pentru Iris o perioadă în care ne-am simţit minunat lucrând împreună. Însă perioada de lucru a debutat cu un studiu atent al colecţiei Idei creative, de la editura Casa, şi selectarea mai multor proiecte. Printre cele alese au fost şi pinguinii şi focile din numărul 92 al colecţiei, Accesorii mignone din pastă polimer. Nu au intrat însă în maratonul de iarnă, din mai multe motive, cel mai puternic dintre ele fiind acela că se încadrau mai mult la proiecte de iarnă, puteau fi prezentate şi în ianuarie, nu neapărat în seria de Crăciun. Însă, combinat cu numărul 99 – Modelarea plastilinei, am ajuns la alte rezultate.

În primul rând, pasta polimer (fimo) nu este chiar deloc un material ieftin, şi, dacă nu lucrezi constant cu el, dai cam banii degeaba. M-am gândit să iau doar roşu, şi să fac crabii. E încă în plan, pentru la vară. Dar cum voiam acum pinguinii, am ales plastilina uşoară. Mai sunt aici pe blog câteva articole despre acest material, cu proprietatea lui minunată că se usucă la aer fără a-şi modifica forma şi culoarea. Accesorii de bijuterii mai aveam câteva, aşa că ne-am apucat de joacă. Iris a început cu foca, a continuat cu omul de zăpadă, căsuţa, timp în care eu aveam ceva de împărţit cu pinguinii şi bufniţele. La final am lucrat amândouă la pitici, am împărţit piesele şi am realizat machetele.

Plastilina uşoară am luat-o de la librărie (Amos), şi nu ne-am dat seama că am luat alb fosforescent. Ne-am dat seama seara, când nu ştiam de ce luminează omul de zăpadă 🙂 . Altfel nimic nu se observă în timpul zilei.

Ambele volume menţionate mai sus se bazează pe aceleaşi tehnici de modelaj. Aveţi nevoie de răbdare şi exerciţiu pentru a relua explicaţiile, astfel încât rezultatul să fie unul satisfăcător. E drept că cele două materiale nu se compară, fimo este mai dens, se lucrează mai precis, dar pentru cei mici, şi mai ales pentru început, plastilina este ok. În ceea ce priveşte combinarea culorilor şi obţinerea celor secundare/terţiare, şi plastilina se comportă la fel. Puteţi cumpăra doar culorile de bază, şi să obţineţi apoi pe cele derivate. Vă recomand să luaţi în plus un alb, iar pentru proiectele care necesită o culoare dominantă, şi pe aceea (cum a fost în cazul nostru verde).

Accesorii mignone din pasta polimer, idei creatve 92

Proiectele propuse sunt: căsuţele piticilor – asemănătoare cu cele ale ştumfilor, ciupercuţe şi buştean din pădure, oiţe, bufniţe de diferite forme şi culori, crabi, melci, stele de mare, meduze, broaşte ţestoase, căluţi de mare, gângănii diverse, elefănţei şi furnicari, legume şi fructe (lecţie foarte utilă pentru cei mici!), sortimente de îngheţată, prăjituri şi torturi, păsărele, pinguini şi foci.

Accesorii mignone din pasta polimer, idei creatve 92

Cartea o găsiţi în librăria online a editurii Casa, sau în alte librării online: Librarie.net, AdevarulShop, Libris (transport gratuit la orice comanda), eMag, BestKids, elefant.ro, KidsMagicStore.

Concursul de creatie – Ornamente de Craciun in origami 3D – epilog


Vezi pagina principală a concursului


Sper că surprizele de săptămâna aceasta să se adauge celor pe care atmosfera de sărbătoare vi le aduce în case! Am încheiat un concurs deloc uşor, organizat cu ajutorul editurii Casa. Copiii au muncit enorm, nu este deloc uşor să confecţionezi atâtea piese mici. Poate că îmbinarea este un exerciţiu de atenşie şi coordonare, dar execuţia pieselor este unul de răbdare prin excelenţă. Sunt puţini cei care au reuşit să răspundă provocării şi să ducă proiectul până la capăt, dar rezultatele sunt impresionante. Îi felicit pe toţi cei care s-au străduit şi au reuşit să participe la acest concurs! Felicit de asemenea şi copiii care au acceptat invitaţia de a face parte din juriu. Mesajele lor le găsiţi în pagina principală a concursului, în secţiunea de comentarii.

Două premii pentru "Cel mai frumos ornament" conţin fiecare câte un voucher în valoare de 60 lei valabil în librăria online a editurii Casa. Ele au fost acordate în urma votului juriului, cei doi câştigători detaşându-se destul de bine de ceilalţi participanţi. Câştigătorii sunt nr. 1 Bianca Anastasia P., Popesti Leordeni, 6 ani, cu 174 puncte, şi nr. 18 Andrei-Horia H., Iasi, clasa a II-a, cu 122 puncte.

Origami 3D Origami 3D

Premiul de popularitate conţine un voucher în valoare de 40 lei. Premiul a fost adjudecat de 6. Mihai Matei S., Bucuresti, 6 ani, cu 12 puncte, în urma tragerii la sorţi, deoarece s-a aflat la egalitate cu concurentul nr. 12.

Origami 3D

Cinci premii oferite prin tragere la sorţi, conţin fiecare un voucher în valoare de 20 lei. Norocoşii sunt (vezi înregistrarea extragerii):

7. Ruxandra T., Otopeni, 7 ani
2. Mihai B., Amarastii de Jos, 5 ani
14. Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIIa
17. Ioana-Maia H., Iasi, 6 ani
3. Marisa S., Cluj Napoca, 5 ani

Origami 3DOrigami 3DOrigami 3DOrigami 3DOrigami 3D

Un premiu oferit prin tragere la sorţi, pentru unul din copiii care au participat la jurizarea concursului, conţinând un voucher în valoare de 20 lei, merge la: nr. 15 Grigore Delia.

Două premii surpriză oferite juriului de Talente de Năzdrăvani merg la juraţii: nr. 5 Amalia, nr. 21 Gabriel

Premiile nu pot fi preschimbate în bani şi beneficiază de livrare gratuită pe teritoriul României.

Recomandări pentru câştigători:

Pasteluri cu flori, grădini ?i câmpuriPerspectivaPeisaje în acuarelăQuilling - flori ?i alte ornamente - Idei creative 100Animale sălbatice din hârtie - Idei creative 101Modelarea plastilinei - Idei creative 99Mandale din hârtie - Idei creative 98Origami în 3D - Idei creative 97Hoinari prin anotimpuri. IarnaPachet Bobi?ă ?i Buburuză - 3 volume

Câştigătorii au la dispoziţie trei zile pentru a revendica premiile. Până la data de 24 decembrie 2014, ora 11:00, câştigătorii trebuie să adauge la acest articol un mesaj, folosind adresa de mail cu care au participat la concurs/juriu. Mesajul trebuie sa cuprindă:

  • Numărul de concurs/numărul în juriu şi numele participantului
  • Premiul câstigat şi opţiunile (link către carte, în librăria editurii Casa).
  • Adresa părintelui care va ridica premiului. Vă rog ca adresa poştală să includă şi codul poştal.
  • Un număr de telefon de contact.

Datele personale nu vor fi publicate pe site, mesajul va fi editat înainte de a deveni public, şi aceste date şterse.

Câştigătorii care nu îşi vor revendica premiile până la data menţionată le vor pierde, urmând a fi atribuite următorilor clasaţi, în cazul celor acordate de juriu, sau printr-o nouă extragere, în cazul celor “norocoase”.

Editura Casa

Vă mulţumesc tuturor pentru participare, şi vă doresc o vacantă plăcută!

Concursuri precedente: Primavara la fereastra, O felicitare – o poveste, Ghiozdanelul creativ, MandaMagicOul NazdravanSteluta calatoare,  Primul clopotelJocurile CopilărieiRilă-IepurilăPrimul fulg de nea,Toamna la noi acasă,  Vine Iepuraşul!,  Brăduţul meu specialToamna prin ochi de copilLumea mea cea mică.

 

 

 

 

Mandala cu oameni de zapada (*20)

Acum vreo săptămână v-am povestit despre numărul 98 al colecţiei Idei Creative, Mandale din hârtie. Nu ne-am putut abţine, era prea drăguţă, şi am confecţionat încă una, cu oameni de zăpadă.

idei creative mandale din hartie
idei creative mandale din hartie

Cartea o găsiţi în librăria online a editurii Casa, sau în alte librării online: libris (transport gratuit la orice comandă), BestKids, eMag, AdevarulShop, elefant (transport gratuit în Bucureşti şi Cluj, cu ridicare din librărie), librarie.net.

Biblioteca Năzdrăvanilor | Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun 

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.

Craciunul din padure, in Animale salbatice din hartie (*15)

Am spus deseori că numerele mele favorite din colecţia Idei creative sunt cele care includ modele ce pot fi decupate şi aranjate. Mi-am uşurat foarte mult munca cu copiii pregătind modelele pe calculator, separând elementele şi dându-le copiilor doar fişele finale, de pe care decupau piesele şi le asamblau. Altfel, modelul se copiază pe calc, se foloseşte apoi efectul indigo şi se transferă pe foaia finală. Necesită multă răbdare şi timp, ceea ce eu nu am… timp mă refer, nu că la „răbdare” aş sta mai bine când se referă la lucruri de rutină.

idei-creative101-casa3

Răsfoind numărul 101 – Animale sălbatice din hârtie, ne tot gândeam – şi eu şi Iris – ce anume să pregătim ca proiect de Crăciun. Am ajuns aproape la ultima pagină, la proiectul „vulpea şi iepuraşul”, care stăteau lângă un brad. Ca-n reclamă, am schimbat povestea. Crăciunul aduce magia şi în pădure, transformând în prieteni vechii duşmani. Vulpea şi iepuraşul nu mai stau lângă un brad simplu, am renunţat la trunchi şi l-am decorat de Crăciun. Nu am lucrat cu carton, am ales pentru tablou spumă eva, aşadar n-am putut printa modelele, ci le-am copiat cu calc.

idei-creative101-casa2

În volum sunt o sumedenie de idei frumoase, cel ales de noi a concurat cu bufniţele, foarte potrivite pentru a fi agăţate pe post de ornament pentru pomul de iarnă. În afară de acestea mai avem: veveriţa şi ariciul, şoricelul şi cuibul de păsărele, vulpea cea şireată, ornament cu căprioare, pădurea veselă, porcuşori mistreţi, ciocănitoarea şi liliacul, lupul şi ratonul, broscuţe la plimbare, bursucul şi salamandra, ornament cu şoricei, vulpea strângăreaţă, bufniţe primitoare. Ca de obiei, volumul debutează cu un capitol dedicat materialelor, uneltelor şi tehnicilor de lucru, mai ales pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu colecţia sau nu au mai lucrat proiecte asemănătoare.

idei-creative101-casa1

Cartea o puteţi găsi în librăria online a editurii Casa, sau în alte librării: Libris (transport gratuit), eMag, elefant (transport gratuit in Bucuresti si CLuj, cu ridicare din librarie centrala), Librarie.net, AdevarulShop, BestKids.

Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun | Biblioteca Năzdrăvanilor 

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.

Mandale din hârtie – idei creative 98 – editura Casa (*4)

idei creative mandale din hartie

Printre apariţiile de anul acesta la editura Casa este şi un număr dedicat mandalelor din hârtie. Cu mandalele ne-am mai întâlnit aici pe site, am confecţionat şi noi, ba chiar am avut şi concursuri speciale pe această temă. Cartea de la editura Casa aduce însă o idee pe care nimeni, în toate temele sosite la „redacţie”, nu a folosit-o. Mandalele sunt desenate pe hârtie, apoi decupe parţial şi îndoite, iar rezultatul este de-a dreptul spectaculos. Ideea mi-a plăcut imediat cum am văzut-o, iar creaţiile aşteaptă cuminţele la dosar să le vină rândul.

Ca materiale şi unelte, aveţi nevoie de un set de cuttere subţiri, pe care să le puteţi mânui ca pe creioane, căci unele zone sunt deosebit de finuţe. Apoi hârtie glasată, sau hârtie cu feţe diferite. Combinaţiile propuse în carte – unele foarte drăguţe – folosesc hârtie cu una din feţe aurie sau argintie. Nu am găsit aşa ceva pe la noi… doar hârtie glasată – e drept, aurie – cu una din feţe albă.

Indicaţiile sunt de a copia modelul cu ajutorul hârtiei de calc. Am preferat să le scanez – şi să le şi măresc. M-am lovit însă de altă problemă, mărite – linia s-a îngroşat, a devenit inestetică, mai ales că la 1mm grosime e imposibil să decupezi în aşa fel încât să nu se vadă. I-am setat un grad mare de transparenţă şi am printat apoi. Rezultatul – bunicel, cel puţin în poze nu se vede, dar pe obiectul real, dacă te uiţi cu atenţie – da.

Mandalele pot fi folosite ca obiecte separate, eu mă gândesc să le plastifiez şi să le agăţ în brad ori la fereastră. Sau, dacă le confecţionaţi mai mici, le puteţi folosi pe felicitări de iarnă.

idei creative mandale din hartie

Cartea însă nu se opreşte la modele de Crăciun. Aşa cum spune Iris, e pentru toate anotimpurile, putem să le facem pe toate. Avem mandale cu ghiocei, iepuraşi, inimioare, flori, roata norocului, grădina iubirii, discul soarelui, alaiul fluturilor, roza vânturilor, rozeta luminii, cunună de spice, dansul peştişorilor, hora toamnei, sfatul oamenilor de zăpadă, cercul brazilor, constelaţia cristalină. Puteţi alege astfel modele pentru sărbătoriţi de pe tot parcursul anului.

Se pot lucra teoretic cu copii de pe la 7 ani, când ar putea să folosească un cutter, sau o forfecuţă foarte ascuţită.

idei creative mandale din hartie

Cartea o găsiţi în librăria online a editurii Casa, sau în alte librării online: libris (transport gratuit la orice comandă), BestKids, eMag, AdevarulShop, elefant (transport gratuit în Bucureşti şi Cluj, cu ridicare din librărie), librarie.net.

idei creative mandale din hartie

Biblioteca Năzdrăvanilor | Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun 

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.