Colajul lui Andrei

Colajul lui Andrei

Azi am reuşit într-un final să ne apucăm de colajele geometrice. Surprinzător, nu s-a lăsat cu plânsete deloc. Am început prin a studia modelul, şi a hotărî culoarea pentru fiecare element. Apoi mami le-a desenat… şi şi-a văzut de ale ei.

Andrei s-a ocupat singurel. Doamne, ce linişte a fost în casă vreo oră! A ciopârţit singurel acolo, cu forfecuţa, mai pe linie, mai pe lângă… apoi le-a lipit.

Elementul "surpriză" a fost o roabă. Nu l-am înduplecat şi pace să facă şi el un animal, ceva… Dar cel puţin faptul că va fi primul, că va primi ticheţelul de "cel mai harnic năzdrăvan", l-a mai împins de la spate.

Din păcate elementele sunt disproporţionate. Asta e, lui îi place. Mai creştem şi rezolvăm noi problema.

Dar, mai mult decât orice, mi-a plăcut proba. Aproape o oră a reuşit să stea singurel şi să se concentreze la ce are de realizat. Ceea ce pentru el este un maaare progres. Parcă începe să răsară soarele şi pe strada noastră, şi poate la anul, în "clasa întâi", nu voi albi… aşa cum am uneori senzaţia.

Poanta serii

Încercând noi, cei mari, să cooptăm piticania în treburile casnice, îi dăm ca sarcină ca, din rufele proaspăt scoase din maşină, pe-ale ei să le scuture singură.

Scuturând cu zel, la cei patru anişori şi jumătate, aud deodată un protest din tot sufletul:

Gata, mi-a ajuns! Când o să fiu mare şi-o să am bani, o să mă mut singură!

Taaare aş vrea să stiu ce-i trecea prin căpşor înainte de exclamaţie… am apucat să întreb doar unde?

La castel, normal!

Ce frumoasă e lumea la 4 ani jumate…

Albine pe la noi prin casa

Ne-am apucat aseară de desenat. Gata, nu se mai putea amâna, trebuia să ne facem şi noi temele pentru concurs. Numai bine, în timp ce noi exersam de zor, sosesc albinuţele Theodorei… Şi copiii se ambiţionează. trebuie să reuşim şi noi.

Ne-am uitat la un model de albinuţe… nu părea greu, deşi am zis să le arăt şi o albină reală. Aşa am ajuns pe wikipedia, unde am constatat că trebuie să desenăm 6 picioruşe… şi am desenat şi torace, ca să nu legăm abdomenul direct de cap. Între timp, am mai şi învăţat câte-ceva… piticii aveau de desenat floricele. Aşadar, albunuţele adună polenul din flori şi în duc în stup. Stupii pot fi sălbatici, şi arată ca nişte gogoşi mari, atârnate în pomi (Irisuca a vrut să deseneze unul, dar nu a fost atentă că avea foaia sucită…), sau pot fi confecţionaţi de om. Năzdrăvanii cei mari aveau de desenat un fagure… Şi aici teorie. Ceara este produsă de albine, şi din ea se confecţionează cămăruţe cu 6 pereţi, aşezate una lângă alta, în care albinele depozitează mierea. Sau sunt cămăruţe speciale, în care matca depune ouă.

Una peste alta, cu toată teoria noastră, până la urmă au ieşit câteva desene mulţumitoare.

De la Iris nici nu aveam ce să cer mai mult, copilul a făcut şi exces de zel, desenând patru albinuţe… deh, daca Theo a făcut o familie… construim şi noi una. I-am explicat apoi că o albină este mult mai mică decât un fluture… şi florile sunt de cele mai multe ori mai mari decât albinele. Şi… e drept că albinele ei seamănă mai mult a viespi, că una are aripile prinse de abdomen, dar sunt ok.

Desen cu albinute

Andrei a trecut prin mai multe încercări. La prima, albine în mărime naturală, dar cum nu a vrut să exerseze mai mult fagurii, a stricat desenul. Aşa că am făcut alte albine, cu aripi mai mari de această dată, şi ne-am chinuit cu fagurii. Apoi am îngroşat muchiile, să nu se vadă de fapt cât de strâmbe erau liniile… 😀 Iar finalul este mult peste aşteptările pe care le aveam de la el. Normal că nu-şi mai încăpea în piele, că în sfârşit sunt şi eu mulţumită cu ce desenează el. Şi… dacă albinele au ochii negri, aşa i-a desenat şi el.

Albine

Albine

 

Desen cu albinute

E joi. Incondeiem oua…

Azi se vopsesc ouă. Cu mai mult sau mai puţin talent, ne-am apucat încă de aseară de pregătit câteva ouă, de carton. Cele autentice se pregătesc într-o primă transă la grădi (unde sper că au ajuns piticii cu ele întregi), şi apoi diseară acasă, dacă nu le piere entuziasmul. Căci aşa au cerut de dimineaţă, să fierb mai multe, că au ei câteva "idei".

Piticii au lucrat. Iris cu plăcere, ca de obicei, cu exces de aracet şi glitter. Andrei, simplu şi la obiect, nu cumva să obosească străduindu-se. Şi… eu, că doar nu era să stau doar să privesc.

Ouşoarele Irisucăi:

Ou de Paste

Ouşoarele lui Andrei:

Ou de Paste

Ouşorul meu:

Ou de Paste

Un carton roşu, un fir de aţă, şi două floricele de hârtie. Neapărat puţin lipici.

 Atelierul de creaţie

Primavara in gradina mea. Macheta Irisucai si a lui Andrei

Recunosc, am fost mai puţin motivaţi. În afara concursului, fără un stimulent, cel puţin Andrei nu s-a zbătut prea tare să realizeze ceva. Aşa că cel mai mult am muncit cu Irisuca.

Pomişorii i-am luat din gardul viu din faţa blocului. Sper că nu l-a durut prea tare, dar oricum urma să fie cosmetizat de primăvară. Floricelele sunt mototoale mici de hârtie creponată, lipite cu aracet.

Macheta de primavara. Colaj

Floricelele din poiană sunt realizate prin quilling, şi prinse cu ace cu gămălie.

Animalele sunt în cea mai mare parte realizate din ciucuri. Broscuţa, oiţa, buburuza, pisicuţa – au fost semi-confecţionate, căci le-am avut din cărticica de la Teora, dar puişorii, iepuraşii, şi găina le-am confecţionat noi.

Macheta de primavara. Colaj

Fundalul l-au pictat copiii… într-o seară în care inspiraţia le-a fost bun prieten.

Fluturaşii şi cei doi pui de rândunică sunt prinşi pe fir de naylon. Copăcelul din plastilină din dreapta este de fapt stâlpul de susţinere al firelor invizibile. Din păcate la fluturaşi Andrei n-a avut chef de colorat, şi i-a expediat… :(. Asta e, poate data viitoare.

Băncuţa este realizată din plastilină şi beţişoare de bambus, iar pe ea stă o fetiţă (supravieţuitoare din colecţia de mărţişoare) şi prietenii ei, o buburuză şi un ursuleţ.

Macheta de primavara. Colaj

Ultimele intervenţii au fost melcii, unul al meu, unul al Irisucăi, şi pârâiaşul din grădină pe care înoată patru lebede. Lebede a vrut Iris, aşa că le-am confecţionat. Andrei a chinuit una dintre ele, a avut nevoie de intervenţie ca să stea dreaptă.

Vezi pagina principală a concursului si celelalte machete | Despre Andrei şi Iris

Primavara la noi acasa (II)

Nu am avansat cu lucrările aşa cum speram eu, ne-am luat cu altele… şi tot aşa, până când aseara am zis că e musai să mai lucrăm un pic, acum vine ziua de duminică… şi, chiar ca participanţi onorifici la concurs, tot trebuie să muncim.

Mi-a venit ideea de a crea un fundal pictat pentru machetă. Nu de alta, dar tot căutam un perete alb lângă care să o fotografiez… am prins între ele câteva coli de desen, am instalat acuarelele în mijlocul casei, şi, văzând entuziasmul "debordant" din jurul meu m-am apucat să pictez singură. N-am apucat decât să fac câteva linii la căsuţă, ca s-a trezit Irisuca… pot să fac eu un soare? Şi a luat o pensulă… Apoi am început să schiţez un munte. Ştiu şi eu să fac un munte! – Andrei. Hmm… mi-am zis… să vezi că până la urmă reuşesc să-i atrag.

Şi să nu-mi vină să cred, m-au dat la o parte. S-au apucat care-mai-de-care să anime pensulele, şi să nu se mai oprească.

Nu ştiu ce le-a plăcut mai mult. Formatul atipic la foii… sau să lucreze împreună?! Cert e că m-am amuzat pe margine. Şi cu fiecare secundă care trecea, eram mai fericită. Lucrau împreună, şi nu se certau…

Dacă la prima vedere pare abstract, iată câteva puncte de reper:

  • sus, deasupra munţilor, sunt păsări.
  • petele roşii de pe munţi sunt flori.
  • chestia albastră, cu margine roşie, ce pare un râu, sau un dragon chinezesc, este un topogan imens, pe care ar vrea Irisuca să se dea.
  • în jurul casei este un gard, iar la mijloc, un podeţ.
  • în dreapta casei, un pârâiaş.
  • o floare umanizată, cu ochi
  • în dreapta, e ursul păcălit de vulpe. Ursul, normal, cel maro, şi vulpea- roşcată. N-am prea înţeles ce face ursul…

Peter Pan, cosmarul meu zilnic

Da, Peter Pan e coşmarul meu, nu Hook sau alţi piraţi răi. Şi durează de ceva vreme, că începusem să cred că ne apropiem de finalul fanteziei… Iris e topită după Peter. În "episoadele" anterioare, ba ne ruga s-o lăsăm singură noaptea, ba a primit felicitare de Dragobete… dar acum lucrurile au evoluat.

Am încercat să le explic copiilor că nu mergem în vizită neanunţaţi, şi nici la joacă la prieteni dacă nu suntem invitaţi. Până aici toate bune şi frumoase. Am aplicat şi cu Peter Pan regula. Nu poţi pleca aşa, de capul tău, în Ţara de Nicăieri, trebuie să te invite Peter. Şi… să vină să vorbească şi cu mine, nu aşa, izmene pe călător prin imaginaţia debordantă a fie-mii. Dar – îţi poţi invita prietenii la tine, nu? Şi… pentru că bietul de el nu are telefon, Iris i-a scris o scrisoare.

Scrisoarea a fost "trimisă" pe adresa Peter Pan, Ţara de Nicăieri, Scorbura din Copacul Spânzuratului. Agrafele acelea sunt textul scrisorii, prin care Peter este invitat politicos la noi acasă. Iris s-a desenat pe ea, în caz că Peter nu şi-o aminteşte, a făcut şi o hartă, să stie pe unde trebuie să zboare.

Problema e că acum verificăm zilnic cutia poştală, să vedem dacă Peter răspunde la scrisoare. Şi… doamne, cum soarbe cu nesaţ fiecare mişcare de răsucire a cheii în lacăt! Apoi dezamăgire… şi în câteva secunde Nu-i nimic, poate scrie mâine!

Încerc să-i explic că, uneori, nu poţi obliga pe cineva să-ţi fie prieten. Şi poate Peter nu vrea să fie prietenul ei, dacă nu vine, şi nici nu răspunde. Alteori parcă aş intra în jocul ei, şi i-aş răspunde la scrisoare…

Dar încep ca Andrei… NU există zâne. Decât zâna măseluţă, că-mi aduce bani pe dinţisor…

Primavara la noi acasa (1)

Primavara
Pentru că e concurs, nu se poate ca noi să lipsim. Le-am explicat copiilor că noi suntem participanţi onorifici, adică, chiar dacă câştigăm (sic!), vom renunţa la premiu. Asta pentru că nu le pot răpi satisfacţia de a strânge şi ei voturi, alături de ceilalţi Năzdrăvani. În plus că macheta noastră va ajunge la grădi, ca decoraţiune.

Şi ne-am apucat de lucru, cu mare drag. Întâi i-am pus să picteze polistirenul. cu chiu cu vai au făcut-o. Apoi Irisuca a moşmolit toate "floricelele" din pomi. Taare greu a fost la lipit, după ce-au înflorit jumătate din pomi, am trecut şi eu la lipit, căci până atunci am făcut floricele. Pentru ele din păcate nu au îndemânare, dar 4 mânuţe sunt foarte utile la răsucit hârtia. Eu doar să le asamblez.

Şi au început cu ideile… vrem şi ghiocei! Ce uşor e să spui, hai mami, nu ştii să faci un ghiocel? Ei bine, mi-a reuşit. Mai greu, e drept, dar eu zic că seamănă. Dar cât am făcut eu floricele, copiii se întreceau în idei. Andrei a vrut să facă steaguri. Le-am tăiat hârtia şi i-am lăsat să lipească. Numai că-i apucase pasiunea, şi mai aveau niţel şi se apucau să facă toată Europa. Concluzia: mai am nevoie de beţe de frigărui. Andrei a făcut România şi Spania, iar Irisuca – România, că aici e prinţul ei, şi Suedia, că de acolo e Silvia, prietena ei. Na, mi-am bagat si eu coada, ca Suedia se monta uşor :D.

Pe listă mai avem: neapărat nişte melci, puişori şi buburuze. Şi cred că planşa e prea mică pentru câte idei au ei :). Aşa că în seara asta modelăm melci.

Va urma 🙂

Cum se cheama puiul…

După o gafă a lui Andrei, ne apucăm să recapitulăm puii animalelor.

Cum se cheamă puiul vacii? … Viţel!!!!

Cum se cheamă puiul oiţei?… Miel!!!!

Cum se cheamă puiul caprei? …. Căprioară!

Calculatorul. Cat de optional…?

Recunosc. Nu îmi plac copiii lipiţi de calculatoare. De aici a pornit de fapt şi ideea acestui portal.
Dar ce să mă fac cu programul de opţionale de la grădiniţă?! Opţional de calculator.
La Andrei a fost simplu. I-am spus nu, pentru că au declarat sincer colegii că se joacă.
Iar jocuri are şi acasă, nu e nevoie să mai şi plătim pentru ele.
Apoi, chiar nu mai aveau ce să-l înveţe la opţional. El e mult peste programă…
La doi ani ne-a resetat parola de bios. Habar n-am avut că, dacă ţii la infinit apăsat butonul de reset, sare de parola de bios… Disperat că nu mai pornea după ce apăsa pe butonul cel mare, apăsa pe toate…
Reuşea – şi încă nu ştim cum – în două minute cel mult – să facă praf windows-ul. Şi nu se lăsa decât cu reinstalarea sistemului. Când am trecut de faza asta, a început să ne facă arbori de foldere. Imaginaţi-vă…. D:New FolderNew FolderNew FolderNew FolderNew FolderNew FolderNew Folder… Simultan, a început mutatul fişierelor cu Drag/Drop. Eu, care cel puţin pe calculator sunt extrem de ordonată, am ajuns la disperare, să-mi caut fişierele în arborii de foldere de mai sus. Punctul culminant a fost când fisierul căutat devenea din “teme.doc” – “ogihsoigsoigsoi”, fără extensie.
A fost perioada cea mai neagră din istoria calculatorului la noi în casă.

Aşa că ne-am apucat şi l-am învăţat. Ce are voie şi ce nu. De pe la 4 ani am scăpat. Reuşise să folosească un singur folder – al lui. Să deseneze în Paint şi să-mi umple desktop-ul cu fişiere. Apoi a furat meserie. Doar se uită şi memorează instant. Acum e pasionat de traficul de pe site, de google earth, google translate (deh, la engleză stăm prost). Iar Paint-ul e “de copii mici”, el face colaje în Photoshop. Cu el lupta este să limităm timpul petrecut la PC, şi i-am interzis jocurile.

În antiteză cu el, pe Irisuca am ţinut-o departe de PC. Încă un copil care să cerşească la tastatură nu voiam. Aşa că la 4 anişori şi ceva, nici mouse-ul nu ştie să-l ţină. Dar… copiii de la grădi merg la opţional. Şi… X ştie să facă mai ştiu eu ce minune, iar ea nu poate.
Am parcurs şi eu programa de opţional… Încă mă întreb cum identifică copilul tastele DEL, CTRL, SHIFT, şi utilizarea combinată a acestora. Ca o paranteză, am interzis folosirea tastei DEL. Dacă e ceva de ştes ceva, şterg eu.
Altceva: crearea unui folder, botezarea lui, şi a unui fişier în folder… La 4 ani…
Paint – ok, aici se poate.
Aşadar am dezbătut. Ce facem, o lăsăm şi pe ea sau nu? Şi am decis să începem încet. Întâi cu stăpânirea mouse-ului… Şi în jumătate de oră a înţeles că se foloseşte precum bicicleta. Nu te uiţi la roată. Nici nu mai zboară din ecran, atât că trebuie mai multă coordonare în mişcări.
Şi oftez… sper că am luat decizia cea  bună 🙁
Dar tot nu aş merge la grădi, la opţional…