Mama e lumina mea…

Rama foto din carton

… ea mă-nvaţă ce e bine,
Şi cum să mă port în lume.

De rele ea mă fereşte,
Şi cu drag mă ocroteşte!

Am avut serbare. 8 martie. Şi, aşa, fără "r", "ş", cum poate Irisuca mea să zică "Lâu, Lăcuscă, Lămulică", am ascultat cu lacrimi în ochi cum piticul meu spunea, doar pentru mine, o poezie.

La sfârşitul serbării, o surpriză le aştepta pe mămici. Piticii au confecţionat, împreună cu tăticii, o ramă foto pentru mami. Pozele şi toate materialele au fost pregătite înainte de domnişoara educatoare.

Dacă privesc cu atenţie rama, cred că tati a intervenit cam mult. Irisuca mea avea mai mult simţ estetic :D. Dar nu contează.

E o plăcere să am pe birou doi ochişori, care parcă mă întreabă…

Mai ai mult, mami? Când vii la mine?

Edit:

Iată că a sosit şi am doilea cadou de 8 martie: un desen, 2 pietre pictate manual, şi o felicitare. În interior, capsate frumos, "Sfaturi folositoare pentru mămici iubitoare":

Să nu-mi dai tot ce-ţi cer, te rog frumos,
Chiar dacă ştii că poţi, chiar dacă ai,
Fiindcă uneori sunt curios
Să-ţi cer, doar ca să văd cât poţi să-mi dai!

Când îmi promiţi un premiu, nu uita
Că mie tot la el o să-mi stea gândul…
Şi dacă tu te-ai răzgândit cumva,
Mă pedepseşti că nu-ţi respecţi cuvântul!

Să nu-mi spui niciodată că doar eu
Sunt mai puţin ca prietenii şi fraţii,
Findcă o să cred în drumul meu,
Că nu pot fi la fel de bun ca alţii!

Când vreau să fac un lucru, cât de mic,
Încurajează-mă de la-nceput,
Iar dacă se întâmplă să îl stric,
Nu mă certa că sunt nepriceput!

Te rog, să nu faci tot în locul meu!
Mai lasă-mă să fac şi eu ce ştiu,
Pentru că altfel o să-mi fie greu
Să mă descurc în viaţă, mai târziu!

Când am curajul să-ţi mărturisesc
Ce mă frământă şi ce temeri am,
Acultă ce îţi spun şi ce gândesc,
Nu te uita la ceas şi nici la geam!

Dă-mi sfatul tău cel bun şi înţelept,
Aşa cum te pricepi, aşa cum ştii
Şi nu-mi răspunde-atunci când îl aştept:
"N-am timp de fleacuri şi copilării!"

Dacă-ţi e greu să faci ce te-am rugat,
Atunci când singur voi putea porni
Pe drumul vieţii mele mult visat,
Întreabă-te: ce om voi deveni?

Nu-mi rămâne decât să mulţumesc autorului, oricine şi oriunde ar fi el. Pentru că, după aceste versuri, nu mai este loc de alte cuvinte.

Aventura de-o noapte

Credeam că vor mai trece măcar 15 ani până când fii-mea îmi va sugera direct că are noaptea o întâlnire de amor şi vrea să râmână singură acasă. Şi uite că mi-o cere la doar 4 ani şi un pic!

Mă bate la cap de două zile: când plec, când îmi dau seama că sunt în plus şi mă duc să dorm în altă parte. De ce? Simplu! Pentru că… Peter Pan nu vine la întâlnire decât dacă fetiţa e singură acasă. Că uite, la Wendy nu s-a dus decât după ce au plecat părinţii la petrecere. Am încercat să-i spun că pe Jane au răpit-o piraţii, şi că nu-i o idee bună deocamdată. Nu şi nu, că daca vine Hook înaintea lui Peter, sigur o s-o salveze Peter apoi.

Pe lângă această variantă, a specificat că pe lista „evacuaţilor” trebuie trecut şi frate-su. Pentru că… Vreau să fiu doar eu cu Peter!

Aşadar, ca să mă duc până în parcare să iau bagajele din maşină nu vrea să stea singură. Dar… Pentru Peter poate să stea şi o noapte!

Mie Peter mi-a mâncat zilele, de când locuieşte cu noi precum omul invizibil. Stă la masă, are tot felul de idei trăznite, şuşoteşte cu fii-mea la orice oră. Iar acum, din cauza lui, mai trebuie să-mi fac şi bocceluţa. Mai că mă bate gândul să o şi las singură, poate îi trece dacă vede că nu vine Peter. Dar nici aici nu sunt sigură… căci… dacă adoarme şi se visează în Ţara de Nicăieri, ce fac eu dimineaţă?!

Mami, Petel e dlagostea mea! Şi eu sunt dlagostea lui!

O concluzie de milioane la 4 ani, nu?

Felicitare de martisor

Martisor-colaj

Când Irisuca se apucă de lipit, ideile îi vin continuu… În febra ce ne-a cuprins săptămâna asta, privind confecţionarea mărţişoarelor, un episod aparte a fost cel "pentru doamna".

De ajutat, am ajutat-o puţin. Adică i-am decupat fluturaşii, albinuţa, şi floricica din stânga. Plus suportul. Apoi a lipit singurică. Floricica din dreapta este realizată din confetti. Le-am găsit la articole pentru party, la punguţă. Caut încă steluţe, dar parcă au intrat în pământ.

Cred că e evident, felicitarea-mărţişor reprezintă un peisaj de primăvară. Soarele străluceşte sus pe cer, nu avea cum să lipsească ustensila ei preferată, lipici-glitter. Apoi pixul cu sclipici… (se asigură de câte ori îl foloseşte că îi cumpăr altul când se termină :D).

Fiecare fluturaş stă pe o floare. Am convins-o să-i lipească puţin lângă, să se vadă şi floricelele. Apoi a cerut o albinuţă. Care… are miere pe picioruşe (cele două paiete).

La final, nu putea lipsi din peisaj o zână, şi cine alta decât Clopoţica.

Acum să vedem, ce va spune doamna când va primi mărţişorul. Dar ea este încântată de realizare.

Martisoare pentru concursul de Talente

Ne-am mobilizat aseară pentru a termina mărţişoarele. Era de-a dreptul ruşinos, să ştim de atâta timp de proba din concurs şi să nu ne mişcăm.

Aşadar, am ales să confecţionăm trei variante de mărţişoare. Doar nu era să le facem pe toate la fel…

Irisuca şi-a ales o pasăre din lut. A pictat-o cum a putut. Nu i-a ieşit rău deloc şi aduce bine cu un porumbel. Apoi a abuzat de pixul cu sclipici. După tuburile de glitter, pixul asta e noua ei dragoste.

Martisor confectionat cu suflet de copil

Pentru că tot ne-am aprovizionat cu paiete, a ales să facă un fluture. La câţi fluturaşi are în căpşorul ei mic, nu mă miră. Am desenat împreună conturul cu forma de fluture de la plastilină. Apoi ea a colorat-o cu lipici. Chinul a venit când am pus-o să ia paietele cu penseta să le lipească. Dar se pare că fetele se nasc cu deprinderi gata instalate, căci a prins imediat cum se foloseşte instrumentul (faţă de Andrei, care n-a reuşit). După paiete a fost simplu. Glitter la greu :D.

Vulpe. Martisor confectionat cu suflet de copil

Ultimul ne-a dat cea mai mare bătaie de cap. Trebuia să facem un animal. Iniţial mi-am zis că e simplu. Un cap de pisicuţă, căţeluş, sau şi mai simplu, ursuleţ. Dar Irisuca a avut ac de cojocul meu…

Eu vreau să fac o vulpe!

Şi m-a încuiat. Model de vulpe ioc. Şi una mică, să încapă în cei 5x5cm…. Dar am avut noroc cu domnişoara educatoare, care ne-a ajutat cu un model de vulpe şireată. Noi nu a fost nevoie decât să micşorăm proporţiile şi să rezolvăm problema. După ce am reuşit cu chiu cu vai să terminăm vulpea, mă trezesc că vulpea e singură şi nu are ce să mănânce… aşadar…

Mami, ce mănâncă vulpea? Pui?

Pui să fie, şi neapărat cu glitter, să sclipească.

Martisor confectionat cu suflet de copil

Cu Andrei, ca de obicei, un chef de muncă debordant. În traducere, am tras de el… Bine-nţeles că nu putea să se istovească cu noi creaţii. Şi cum pentru 1 martie se pregăteşte de ceva vreme cu mărţişoare, a ales unul din mărgele. Apoi, tractoraşul pictat duminică pe lut. I-am cerut să-l "decoreze" puţin… şi… a apărut o şosea sclipitoare.

Martisor confectionat cu suflet de copil

Iar pentru modelul de animal, normal, a ales… un ursuleţ. Simplu de făcut, şi fără prea mult stres.

Martisor confectionat cu suflet de copil

Concluzii de final: Capsatorul a fost instrumentul care le-a atras de data asta. Nu stă la îndemâna lor (logic de ce, nu?), iar acum au avut voie să prindă ei şnuruleţele. Maaare distracţie.

Şi aşteptăm cu nerăbdare să vedem operele celorlalţi participanţi la concursul de mărţişoare, şi mai ales cui le vom expedia pe ale noastre…

Atelierul de creaţie

Felicitare de Dragobete

În sfârşit, credeam că nu mai apuc ziua în care piticii mei să lucreze cu drag pentru probele Năzdrăvanilor. Cea de săptămâna aceasta solicita realizarea unei felicitări de Dragobete. M-am chinuit eu să le explic cum că trebuie realizată pentru cineva la care ţii… şi… au ales! Iris pe prietenul ei imaginar, Peter Pan, care de Dragobete merită o atenţie deosebită [!], iar Andrei, pe Daria, prietena lui de la grădiniţă.

Am profitat de ocazie să le explic o varianta nouă de felicitări.

Pe hârtie glasată am decupat o inimioară. Apoi am decupat una din carton, şi le-am suprapus. Cu un perforator, am dat găurele pe margine. Şi aici s-a încheiat contribuţia mea la felicitarea Irisucăi, dedicată, cu toată seriozitatea, lui Peter Pan. Ticălosul ăsta mic m-a dat la o parte de pe scaun, să stea lângă pitic şi să-şi dea cu părerea apropo de cum şi ce anume trebuie lipit pe felicitare… Astfel, şi-a dorit să fie cu Ariel. De ce? Pentru că lui Peter îi plac sirenele! Ca o paranteză, vrea şi ea să devină sirenă, şi aşteaptă să-i crească coadă. Încă n-am reuşit să-i explic că Ariel se chinuia să devină om… şi ea ar trebuie să fie fericită că are picioare.

Inimioara din carton, colaj

Ok, a lipit tot ce-a găsit abţipild cu micuţa sirenă. Gata, altele cu ea nu mai avem. Apoi, glitter. Cât mai mult glitter, de toate culorile. Ar mânca glitter pe pâine dacă ar putea. Struţul din ea, cu ochii după sclipici. Tot aşteptând să se usuce gliterul, ca să poată pune ştampiluţe cu zâne (doar lui Peter îi plac şi zânele, nu?), a dat cu ochii de mărţişoarele făcute de mine… Vreau şi ei fluturaşi! Încă mai aveam sacoşica de carton de pe care am decupat, aşa că şi-a ales câţiva fluturi, pe care m-am chinuit să-i decupez cât mai bine, căci cartonul ăla nu se lăsa cu una cu două.

Felicitare de dragobete, colaj din carton

Pe Andrei l-am lăsat întâi să aleagă ce vrea să facă. Întâi, el nu a vrut fundal roz, a vrut roşu. Pentru că inimioarele de dragoste sunt roşii! Cu chiu cu vai a cioplit pe linie. Cam aşa se cheamă stilul lui de decupat, noroc că nu devia mai mult de 2-3mm, pe stânga sau pe dreapta, şi nu se vede finisajul la poză (în schimb se vede la inimioarele mici, care nu se suprapun perfect :D). Dar a văzut-o pe-a Irisucăi, cu panglicuţă pe margine, şi a vrut şi el să facă la fel. Aşa că i-am dat găurele, şi s-a apucat să pună pănglicuţa. Chin. Iris a prins din două mişcări, Andrei era la jumătate şi încă nu prinsese cu totul smecheria de împins panglica. Dar până la urmă a reuşit.

A urmat partea a doua, realizat fereastra şi mesajul. Dacă era după el, în mijloc acolo era ditai declaraţia. Citez: Te iubesc, Daria, vreau să ne căsătorim. Aşa că-mi dau şi eu cu părerea, că nu e bine să şochezi fetele aşa, din prima cu declaraţii categorice. Oricum, povestea cu Daria e cea mai de durată de până acum… Şi cum cerinţa de la concurs spunea că trebuie să găsească un motiv "special", l-a găsit. În schimb, e prima dată când nu-şi dorea să termine mai repede colajul. Mai lipea puţin… Dar oare îi place?!… Hai să mai pun piţin sclipici… şi nişte zâne, fetelor le place. Aproape terminase… Mami, îmi dai şi mie nişte fluturaşi? Să iasă mai frumos! Într-un final s-a declarat mulţumit. Şi s-a oprit. Iată ce-a ieşit.

Felicitare de dragobete, colaj din carton

Nu Zaiet, Pogodi!

De jumătate de oră râd… şi nu mă pot opri. Aş vrea să mă opresc pentru că am febră musculară şi mă doare. Dar râd de râsul copiilor, râd când mă uit la tv… copiii tocmai au pus dvd-ul cu Nu Zaiet, Pagadi!

Au descoperit copiii o nouă plăcere. Să se uite la desene "de când eram eu mică". Bine, pentru ei e de neconceput să vezi 5 minute de animaţie pe săptămână, şi alb-negru. Ba chiar m-a întrebat piticu "Cum puteam să trăiesc aşa?!" (Bună întrebare! Mi-o pun si eu uneori, cum de aveam atâta timp liber…) Aşadar, acum ne uităm la lup şi la iepuraş. Extrem de simple, genul de desene fără cuvinte pe care le ador. Le-am tradus "Te prind eu, iepuraşule" şi acum Andreiu se laudă că ştie şi rusă. La el a şti un cuvânt înseamnă că ştii limba. Pe dvd cred ca sunt vreo 15 episoade… şi cred că porţia de râs nu s-a terminat.

Dar nu le ţinem pentru noi…

Pitic Destept, locul doi la sectiunea concursului Piticot

Uneori mi se par inutile concursurile de la grădiniţă, mai ales cele care sunt o formă mai mult sau mai puţin legală de a strânge bani de la părinţi. Însă acum doi ani Andrei mi-a făcut o surpriză de milioane, când a luat locul trei pe grădiniţă la Pitic Deştept. Anul trecut, prin decembrie, a fost o nouă ediţie a concursului Piticot. Şi… normal, am participat iarăşi.

Acum au venit rezultatele. Andrei are locul doi. Ne-a sunat doamna educatoare să ne spună, şi l-am văzut cum se luminează la faţă. Nici lui nu-i prea venea să creadă că a câştigat.

Mami, sunt iar deştept!

Nu mami, aşa eşti tu defel, dar eşti atât de leneş… mereu trebuie să trag de tine să terminăm ceva. Premiul: role.

Dar am role… nu-i nimic, contează că am câştigat!

Aşa e, contează că a participat, şi mai ales că a confirmat performanţa de anul trecut.

Eiii, dar cum să nu mă laud eu?! Nici nu ştiu la ce categorie să includ subiectul, căci nu am creat pe blog secţiunea "Momente în care stă să-mi crape pipota de mândrie".

Distractie de seara

Nu mă pot abţine… zău aşa.

Am de învăţat, că mă găsii şcoala la bătrâneţe. Am "deportat" copiii la bunici, căci pe gerul ăsta, o expediere de 2 săptămâni aduce a Siberia. La bunici e bine şi cald în schimb.

Încercam să citesc câteceva, şi… BUZZ, prietenul cel mai bun al lu’ fi-miu. 6 ani. Ce face Andrei, de ce nu e la grădi.

Mă uit în lista. Bunu, online. Dau şi eu buzz, chem copilu’ la pc. Tocmai voiam să înlesnesc un schimb de id-uri, dar… nuuu….. n-ar mai fi amuzant deloc. Creez o conferinţă şi-i las să vorbească. Iar eu… stau pe margine şi mă prăpădesc… de râs… şi de dor… ce goală e casa!

PS. Aştept să văd când întreabă fi-miu ce face iubita lui… deh, foc mare la inimioară…

Ursuletul Pooh si beneficiile mierii

De câteva zile încerc să conving copilul cât de bună este mierea, ce aliment sănătos este şi cum va fi ea mai puternică şi mai sănătoasă dacă înghite o linguriţă de miere pe zi.

Aseară întreabă de unde avem noi miere, că nu avem albine. Şi, bine-nţeles, dacă albinuţele au fost de acord să ne-o dea, că tocmai îi spusesem că o luăm din căsuţa lor. Şi… normal că nu cerusem voie, cum ar face orice copil politicos!

Am lămurit problema. I-am spus că de fapt am făcut schimb. Că albinuţele nu aveau căsuţă, mama lui Lori le-a făcut una şi albinuţele la schimb îi dau miere. Schimbul este permis, şi e acceptat de copii.

Mami, facem şi noi o căsuţă pentru albine? Avem loc în balcon de una mică!

În seara asta îşi aminteşte că vrea miere. Îi spun că borcanul e pe masă, să se servească. Protestează, că e mică. Figuri. Dau repede exemplu pe ursuleţul Pooh, care mănâncă singur miere.

Daaa??? Pooh mănâncă cu mâna! Aşa vrei să mănânc şi eu…?

nuuuu 🙁

Ninge IAR!

Ce chestie, e iarnă afară! Mda, nu ştiu ce s-ar fi aşteptat lumea să fie în ianuarie…
A nins IAR! Wooow, dar de cand iarna e cu zăpadă?!

E drept că în ultimii ani ne-am obişnuit prost. Să vedem puţină zăpadă, să ne bucurăm de ea şi… cam atât. Ce contează c-am făcut febră musculară dezăpezind maşina (preventiv, să fie)… că drumul până la grădi a fost de două ori mai lung… Zăpada scârţâie prea frumos sub bocanci.

Copiii sunt încântaţi. Şi nu mă satur să-i privesc cum sar prin zăpadă ca apucaţii. E bucuria lor, cine sunt eu să le-o stric?! De ce-a durat drumul până la grădi de două ori mai mult? Pentru că… piticii n-au mers, ca oamenii normali, pe bruma de potecă bătătorită. Nuuu… fix pe margine. Prin nămeţi. Şi, dacă se putea, pe unde era zăpada mai mare. Aa, s-a împiedicat? A căzut cu nasul în zăpadă? S-a ridicat şi a reluat înotul. Ce-mi plac obrăjorii trandafirii… şi satisfacţia din ochii lor.

Şi trebuie să-i mulţumim lu’ nenea paznicul de la grădi. Pentru că ieri le-a făcut copiilor un prieten de joacă. Un om de zăpadă, pe care nu-l va strica nimeni, cum s-a-ntâmplat cu cel de după blocuri…

Aseară am râs… auzind prognoza meteo la telefon…
„Maie, ştii, la noi a nins. A nins şi mai demult, dar a venit soarele şi a luat zăpada. Şi omul nostru de zăpadă. … Daaa, şi a nins mult! A venit iar multă. E bună de sanie. … Daaa, facem altul. Dar avem unul la grădi, e mai mic, dar e frumos!!”

Mi-e dor de cazemate…