Prima saptamana de scoala

Acum o săptămână pregăteam cu emoţii mari ghiozdanul pentru prima zi de şcoală. Acum facem bilanţul. A trecut prima săptămână de şcoală, şi de mâine ar trebui să începem cu lecţiile… liniuţele… şi toate cele caracteristice pentru clasa întâi.

A fost o săptămână în care l-am vazut pe Andrei adormind la 9 seara. Chiar dacă orarul a fost extrem de lejer, cu jocuri, şi activităţi de desen şi colorat, se pare că statul pe scaun după program este destul de solicitant. Şi obositor.

N-am aflat mai nimic. Decât că la şcoală e bine, acolo fac numai bine, s-a descurcat bine, cu colegii se împacă bine. Excepţie face doamna, care e drăguţă. A ţine minte de pe o zi pe alta e deocamdată un domeniu SF. De exemplu, luni a aflat că au nevoie de un carneţel vocabular, pentru corespondenţa cu părinţii. Eu am aflat miercuri, la şedinţa cu părinţii. După ce l-am pus să se gândească ce ar fi trebuit să-mi spună şi nu mi-a spus, şi urma să aflu la şedinţă, şi-a mai amintit ceva de nişte legume de toamnă…

Dar a ţinut minte că are nevoie de un caiet de matematică. Tot e bine! Pot să mai sper.

Vineri am avut zi uşoară. Matematică şi modelaj. O adevărată plăcere să-l văd coborând cu planşeta pe braţe, să-mi arate fructele şi legumele lui. Le-am făcut în piscină! Idee faină. Dar… să mă muţi de la şcoala asta, au râs copiii de modelajul meu, că e o prostie cu piscina! Mda, ce credeam eu, că era o idee simpatică, nu contează. Sau că m-am supărat că s-a lenevit, şi a făcut piscina fără să modeleze deloc batoanele de plastilină, pe motiv că mi-a fost lene! Dar nu schimbăm şcoala :). Să-şi apere creaţiile, dacă lui îi plac!

Ne pregătim pentru mâine. Zi lejeră. Cunoaşterea mediului, Matematică, Educaţie fizică.

Bobocel cu ghiozdanel

Prima zi de scoala

Înserarea s-a aşternut repede peste prima zi de şcoală. Prima mea zi de şcoală din viaţa de mamă. Şi pe scenariul caracteristic… trezit dimineaţa, făcut inventarul celor pregătite de cu seară, pregătit buchetul de flori (nu gladiole, am o fobie cu florile astea, când le târam după mine că erau prea lungi). Apoi am trezit copiii, au trecut la masă, la spălat, şi îmbrăcat. Şi apoi, aşteptarea. Hai, mami, mai stai mult?

Am ajuns la şcoală.

Emoţii… copii… flori… ghiozdănele noi. Cei mari erau bucuroşi de revedere, cei mici priveau sfioşi. Din fericire, pe Alex o ştim. Şi Andrei a intrat pe poartă cu ea de mânuţă. Din păcate, nu am avut parte de festivitate… nici pod de flori… ca la români, 15 septembrie întotdeauna ne prinde nepregătiţi. Curtea era plină de materiale de construcţii, înăuntru nu sunt montate uşile… tablele… trec peste senzaţia de Gherla de la început şi urcăm două etaje spre clasă. Ajungem, suntem a-ntâia B. E bine, avem continuitate. La grădi tot la B am fost. Clasa zugrăvită proaspăt, cu decoraţiuni pe ferestre. Mobilier nou. singuri în bancă, ca la americani, mami! Pe bancă aşteptau liniştite manualele şi insigna de elev.

Andrei şi Alex ezita, s-ar aşeza în ultimele bănci. Suntem cam ultimii ajunşi în casă, îi împingem în penultima bancă. Stau înţepeniţi, şi nu ratez momentul, fac câteva poze. Primim lista de rechizite, şi plecăm, noi, părinţii, urmând să revenim peste două ore.

La 11. Copiii ies, dar smulgem cu cleştele relatările. Printre altele, au aflat ce e acela catalog. Ne spunea pe nume, şi trebuia să spunem prezent. Alex e prima la catalog… eu sunt numarul 12. Sunt 23. Am văzut unde sunt toaletele, dar eu n-am avut nevoie. Ca o paranteză, aseară, la probe, nasturele de la pantaloni a ridicat foarte mari probleme… şi rugăminţile au fost să nu-i dau pe-aia, că nu se poate închide singur… Uf…

Ce-aţi făcut în clasă? Am desenat. Două maşini. Au ieşit frumos. Nu mă miră. Alex a desenat fructe şi legume de toamnă. Mda, Andrei e cu maşinile. Cică a încercat să facă un jeep. Mami, şi a zis doamna să scriem tot numele, nu ca la grădi, Andrei H.

In rest, toata ziua a ignorat total manualele. Nu a dat o pagină… Dar am fost cu ele la librărie şi le-am cumpărat coperţi. Transparente, că aşa mi-au plăcut şi mie întotdeauna…

Aşteptăm cu nerăbdare a doua zi. Luăm la noi doar abecedarul şi matematica. Şi creioanele de colorat, căci săptămâna aceasta se vor juca.

Şi i-am făcut şi orar. Normal, cu Năzdrăvani… pe care îl oferim cadou şi celorlalţi şcolărei! (click pe el pentru mărire)

Orar de Nadravan

PS: şi am reuşit să nu plâng azi. De fapt eram cam ameţită, parcă nu credeam că "se întâmplă"!

Nurofen sau algocalmin?

Ieri am avut o zi de coşmar. N-am păţit cine ştie ce nenorocire, sunt perfect întreagă. Doar că şi la ora asta târzie din noapte am o durere cumplită de cap, după ce m-am luptat în săbii de argumente cu Andrei. Am bricolat, bine-nţeles, pentru proba săptămânii. Ca o paranteză, am lucrat simultan cu amândoi copiii, dar Iris nici n-am simţit că a fost acolo. Ea întreba, îi explicam, cerea şi i se dădea… şi m-a anunţat că "e gata".

Cu Andrei a fost chin. În primul rând, voia să facă o fantomă.

Şi cum faci fantoma? Păi e albă, îi lipesc doi ochi şi gata!

Adică ajungeam iar la "hai să facem repede ceva să scăpăm". L-am admirat în sinea mea pentru rapiditatea cu care iese dintr-o situaţie în care nu se simte bine, dar nici un tubuleţ cu doi ochi nu puteam pune. Dacă i-ar fi venit ideea să taie un cerc dintr-un şerveţel, să facă fantoma, poate îl lăsam. Dar aşa – nu.

Şi a început chinul. Forfecuţa parcă e cel mai mare duşman. Deşi este una mică-mică, tot reuşeşte să-şi bage degetele până la rădăcină în inele şi s-o chinuie ceva de speriat. Aracetul – se pune întotdeauna în cantităţi industriale. Simţul proporţiei e departe de a se face simţit. La fel şi anticiparea problemelor. Combinate toate acestea cu un chef aproape inexistent şi comentarii din seria "ai numai idei care nu îmi plac mie!", ne-am certat toata ziua.

Păpuşa a ieşit… vai de ea, la pălărie a muncit şi era aşa "obosit" de parcă a tras la jug. Eu sunt optimistă, clasa întâi nu-mi va albi jumătate din podoaba capilară, ci integral. Va trebui să păstrez câteva fire de pe-acum, să ţin minte nuanţa naturală… dar tati a avut cea mai tare remarcă. Seamănă cu Ionică!!

 

Of, da, ce-am mai pătimit şi la proba aceea

Familia Cartof in versiunea lui Iris si Andrei

Chiar nu credeam că mai reuşim să terminăm la timp proba aceasta. Copii au fost în vacanţă la bunici. Am sperat ca partea cea mai grea – decorarea cartofilor, să o realizeze la bunici. Din păcate, la bunici nu au fost disponibile decât nişte scobitori şi ceva plastilină. Când am ajuns ieri la copii, iată ce mă aştepta… şi copiii erau fericiti că au bifat tema, mai ceva decât găina babei când s-a dat jos de pe cuibar.

Cartofi decorati

Normal că m-am luat cu mâinile de cap, dar i-am ambalat şi le-am făcut buletin de Bucureşti. Le-am spus copiilor că nu se acceptă, şi că mergem acasă şi lucrăm.

La urma urmei, un copil mic nu poate lucra dacă nu vede un model (aici se rezolvase), dar tot trebuie să stea cineva cu el şi să-l îndrume… să vedem ce-am putea să realizăm şi din ce. Iar toată lucrarea am realizat-o pas cu pas…

Prima şi prima dată aveam nevoie de pantofi. De la pitici!!!, aşa că pantofi bărbăteşti am luat de la Doc şi de la Morăcănosul. A înfipt scobitori, am pus o bulina de plastilină şi i-am aşezat în picioare. Mami, astea din plastilină sunt şosetele! Pentru doamne am descălţat câteva păpuşi… bine că nu a fost nevoie să luăm pantofii cu toc, şi am găsit cizme.

Domnul si doamna cartof

Am trecut la ochi. Dacă vi se par prea rotunzi, ei bine, sunt făcuţi cu şablon. Un cerc mai mare, unul mai mic, colorat, şi gata ochii. Apoi sunt înfipţi cu bolduri. Mult mai practice decât scobitorile… La fel şi urechile, tot nişte cercuri. Doamnele au şi cercei.

Domnul si doamna cartof

Gura, nasul şi mustăţile sunt din plastilină. Mâinile – combinaţie de aţă şi plastilină, ataşate tot cu bolduri. Părul l-am realizat ca aici, atât că nu l-au împletit. La fel şi pălăriile, fiecare cu ideea lui de culoare. Bastoanele au rămas de la acadele, iar umbreluţele de la ziua lui Andrei.

Ca de obicei, Iris a terminat prima… lucrează mult mai repede, forfecuţa e prietena ei. Plus că are grijă la detalii… mărgele, poşetă, chiar şi la decor a stat, a aranjat, şi încă nu e chiar tot cadrul, că nu se mai vedeau cartofii… lipsesc restul piticilor, un ponei, şemineul şi restul animalelor din pădure… Cred că mai distractivă decât proba în sine a fost aranjarea decorului.

Andrei, ca de obicei, a dat şi puţină apă la şoricei. Că el nu ştie, că lui nu-i iese… ba îmi ies mie fire de păr alb cu el. Nici măcar nu încearcă. Acum a văzut poza, şi e foarte mândru de creaţia lui. Abia aştepta să scape. L-am întrebat dacă doamna nu are nimic pe cap, cu gândul că, poate, îi face o pălărie. Nuu, merge şi aşa! Asta mă disperă… că se mulţumeşte cu puţin, chiar dacă ar putea face mai mult…

În schimb s-a simţit ca raţa pe apă când i-am dat libertate la amenajat decorul. Cu maşini… da… se duc să-şi cumpere maşină… fiecare câte una. Să caut una de fete… decapotabilă… Moş Crăciun era pe post de consilier de vânzări.

 

Emotie de scolar

Acum un sfert de veac, când am împlinit (în sfârşit!) vârsta de a merge la şcoală, nu aveam emoţii mai deloc. Prietenul meu de la grădiniţă mersese cu un an înainte. Ai mei părinţi lucrau la şcoală, aşa că am fost cam nelipsită de pe-acolo. Încă îmi amintesc ce ordonat era Dani, şi cum a scos cu mândrie din ghiozdan un abecedar îmbrăcat cu copertă transparentă, şi care mai avea şi semn! Din nefericire, jumătate de an ne-a despărţit… Deşi am rămas cu prietena mea, un an de zile cel mai mare regret al meu a fost că nu m-am dus şi eu la şcoală. Moş Niculae mi-a adus anul acela drept consolare setul complet de rechizite, dar tot degeaba.

A venit probabil şi cea mai aşteptată toamnă. Uniformă, guleraş apretat, nelipsitele pampoane pe cordeluţă (măi şi ce pampoane aveam! Nu se şifonau, şi erau sulfilate cu roşu, două seturi făcute pe comandă la croitoreasa din sat.) Şi, normal, ghiozdan. Roşu, cu bretele de spate, şi… cu Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici! Am fost de-a dreptul în extaz când m-au chemat în sufragerie să-mi arate „ceva”, şi l-au scos…

Clasa o ştiam. Era la parter, a doua sală. Şcoala – îi cunoşteam fiecare ungher, că doar acolo crescusem. Le ştiam şi pe învăţătoare, numai că nici una nu urma să fie a mea! Mie urma să-mi revină una nouă… Am încercat, copil obraznic, să trag cu ochiul în timpul unor testări. Nu-mi amintesc decât o individă slabă şi zăludă, n-am reuşit să-mi fac o impresie prea bună cocoţaţă pe gărduleţul din faţa ferestrei. Aşa că urma să am răbdare… până în prima zi.

Cert e că, după atâţia ani, îmi amintesc frânturi din prima zi de şcoală. O secvenţă din clasă, cu o fetiţă care plângea continuu, şi o bunică disperată care nu ştia ce să-i facă, şi apoi finalul, când l-am luat de la grădi pe fratele meu. Plus criza lui şi tavalitul pe jos în mijlocul drumului… Era primul lui an singur la grădi, până atunci fusese umbra mea.

Dar despre învăţătoare nu-mi amintesc. Nu faţa ei… Din fericire nu am avut-o decât două trimestre, şi a avut grijă să-mi rămână întipărită în minte o frică cumplită. La noi nu se auzea nici musca în clasă. Pentru că musca ar fi luat bătaie la palmă… cu rigla, sau, şi mai rău, cu o tulpină de trandafir cu ace boante (nu ştiu cine o fi fost cretinul de s-a găsit să-i ducă trandafiri…) Tot ce ţin minte e cum ne ridica pe toţi în picioare şi ne ardea la fiecare palmă una, două, sau mai multe lovituri… Nu-mi amintesc cât era de bună, sau dacă ne-a învăţat ceva. Atât că era nedreaptă. Apoi am avut şansa să ne mutăm. Şi adevărata mea învăţătoare este o doamnă ai cărei ochi nu îi pot uita. Părul cărunt şi privirea blajină, aşa cum ar trebui să fie.

Am luat de la ea 2 palme… şi acelea încet. Prima pe nedrept, în prima săptămână, pentru că la lecţia cu animalele din pădure am copiat textul fără să las aliniat… dar terorista mai sus pomenită nu ne explicase ce e ăla aliniat. A doua pe drept, în clasa a treia, că jucam moara în oră cu colega de bancă. În rest mi-o amintesc cu mare drag.

Acum încerc să înţeleg emoţiile copilului meu. Am reuşit să aduc vorba şi să-l fac să vorbească…

Am 59 de spaime! ooo doamne, deja mă vedeam la 15 septembrie că nu le-am rezolvat!

Am glumit, mami, doar 10… şi am început, ca în cântecul cu elefanţii, să vedem care sunt.

Prima… nu ştiu cum o s-o cheme pe Doamna! Poate Elena… sau Mariana… Am convenit că doamna e şi ea om, şi că va avea un nume, ca toţi oamenii. În nici un caz nu va fi Gheonoaia, Muma Zmeilor, ca să-i fie frică cum îi aude numele. Pe-a mea, cea buna, o chema Angela. Un înger. Deci, numele poate contează… să vedem cum ne-o fi norocul.

A doua… nu-mi cunosc colegii… în afară de Alexandra (e tot cu mine în clasa, da?) şi Andu, care e la clasa vecină. Ne-am amintit împreună cum a fost să aibă colegi noi. La grupa mică, apoi cum la grupa mare şi pregătitoare grupa s-a înnoit mereu cu jumătate din efectiv. Şi în câteva zile erau prieteni. Aşa va fi şi acum…

A treia… nu ştiu în ce bancă o să stau. Adică ştiu că o să stau cu cineva, poate cu Alex, dar nu ştiu unde. A văzut la Buni la şcoala clasele… aşa că l-am întrebat unde i-ar plăcea. În banca a doua. De la fereastă, să fie lumină! Dar poate mai bine o las pe doamna să ne aşeze… eu sunt înalt, poate mă mută pe rândul din spate… ştii, mami, mi-ar plăcea să fie ca în filme, la americani, să avem la şcoală restaurant, să mâncăm ce vrem noi. Ei, aici a fost nevoie să-i tai elanul… la şcoală în România nu e cu autoservire. Va avea pacheţel de-acasă, şi va primi şi lapte şi corn. E corn cu ciocolată? Că eu de-ăla vreau! Corn simplu… dezamăgire totală.

Am luat o pauză, şi m-a pus să-i povestesc câte buzunare are ghiozdanul lui, şi ce va pune în fiecare. A recapitulat el apoi… Şi am revenit la spaime.

A patra… nu ştiu ce culoare vor avea pereţii! La asta recunosc că nu m-am aşteptat. Probabil albi. Sau galbeni. Nu vreau să fie roşii… ştii, mami, copiii lui Buni de la şcoală au fost obraznici, au aruncat cu mere pe pereţi, era foarte urât acolo, dar i-a pus Buni să dea cu vopsea… Am convenit că el nu va face aşa ceva. Şi că probabil va avea pereţi albi, cu planşe cu litere… Mami, o să am litere de-alea ca la Buni în clasă? Ştiind că la Buni nu sunt litere… cer detalii… Litere… cum e C la carbon… ooo, uşurel copile, alea sunt la clasa a şaptea! Dar nu s-a lăsat, a căutat un sistem periodic şi a început să mă întrebe, să vadă dacă le ştiu. Ia zi, la numărul 1…? Şi la numărul 103? Hai, mami, ultimul, cum adică nu-l ştii…? L-am calmat, că nu trebuie învăţat tot, şi în nici un caz la clasa întâi. Aşa că să-şi găsească altă preocupare.

A cincea… la ce etaj va fi clasa. Uite asta chiar nu ştiu. Probabil la parter, că aşa se pun clasele mici. Şi eu cred la fel. La Buni clasa a doua e la etaj…

La a şasea ne-am oprit. Mi-a dat-o pe Buni la telefon. Mai vorbim!!! Paaa!!!

Eu sunt hotărâtă să completez lista, asta dacă sunt 10 cu adevărat… În schimb e bine, în top 3 nu apare materia, sau că va fi greu şi nu se va descurca. Mie de asta mi se face rău… că nu mă voi descurca eu cu atâtea materiale! Ce simplu era, cu un abecedar şi un caiet…

Stirea zilei, prezentata de Andrei

Îmi sună telefonul de dimineaţa. Andrei e în vacanţă la bunici. Mă aşteptam la o discuţie siropoasă, care a debutat conform aşteptărilor.

Mami, când vii să mă iei? Mâine.

Te rooog, vino azi! Explic că nu se poate, schimbăm subiectul.

Mami, ce mai e nou pe la Bucureşti? Eu dau din colţ în colţ, spun că nimic…

Cuuum, n-ai auzit? Boc s-a făcut rău şi muşcă. E supărat că oamenii lui nu muncesc, şi i-a certat. Şi s-a dus la preşedinte, dar tot Băsescu a rămas.

Eu rămân tablou, apoi mă apucă râsul.

Nu râde!! Chiar aşa e, am auzit eu la Realitatea!

Aştept cu interes continuarea discuţiei. Dar sper ca antirabicele sunt încă gratuite.

Iris, autoportret in creion

Autoportret

La mare am avut cu noi şi instrumentele de desen. Pentru pitici fost destul de distractiv, şi au umplut muuulte pagini. Însă de departe cea mai reuşită a fost aceasta. Nu m-am aşteptat, a picat ca din cer. A venit Iris la mine cu o foaie…

Mami, seamănă cu mine?

Se dusese ceva mai departe cu foaia de desen şi o prietenă mai măricică a stat cu ea.

Nu mi-a desenat Elena decât un fluturaş [se vede uşor care], în rest am făcut singură!

Iar eu pot să spun că seamănă… părul lung, e drept că nu-l are [Încă!] până la călcâie, dar cu zâmbetul până la urechi. Şi, normal, o coroniţă de prinţesă, doar e prinţesa lu’ mama.

Tare frumos pui de bufniţă am, nu?

Pere tomnatice, colaj la gradinita

Pere tomnatice. Colaj la gradinita

Încă răsfoiesc dosarul cu lucrări al Irisucăi de anul trecut… şi am zis să vă arăt câteva „de sezon”. Normal, modelul nu e nici pe departe o realizare nemaipomenită, dar la patru ani cred că s-a străduit suficient, căci atât avea când a realizat opera. Dar ideea mi-a plăcut, aşa că am finisat-o un pic, pentru alte exerciţii de grup.

În toate variantele, se printează şablonul copăcelului, care se poate apoi colora sau picta, după preferinţe.

Varianta 1: se printează color perele (pagina 5), se decupează şi se lipesc în copac. Pere tomnatice. Colaj la gradinita

Varianta 2: se printează contururile (pagina 2), se colorează, se decupează şi se lipesc.

Varianta 3: se printează contururile (paginile 3 şi 4) pe hârtie glasată galbenă, respectiv verde, se decupează şi se lipesc.

Bine-nţeles, există şi variante mai dificile, în care copilulul desenează singur fructele, le decupează şi le lipeşte. În funcţie de vârstă, poate fi ales orice model.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Basoreliefuri din…lut

Basoreliefuri din…lut

Ne-am jucat cu pastă ceramică, şi am modelat mărgele. Dar… ce să facem cu restul pachetului de lut? Căci am luat unul măricel, şi nu a intrat aşa mult la mărgele…

Avem un set mare de jucării pentru plastilină ecologică, cu o sumedenie de forme şi şabloane. Unele sunt simple, ca formele pentru prăjituri, cu altele poţi crea forme în relief, detaliate. Plastilina s-a dus demult, dar au rămar formele. Şi, dacă la mărţişoarele din lut nu ne-am descurcat decât cu primele, am încercat şi cu cea de-a doua varianta de pastă. Spre plăcuta noastră surpriză, au rezistat şi s-au uscat frumos. Iar copiii s-au distrat copios la partea de modelaj.

Formedin pasta ceramica

Le-a revenit apoi copiilor sarcina să le picteze. Şi nu a fost deloc uşor, pentru că este necesar un grad ridicat de îndemânare. Spre surprinderea mea, Irisuca s-a descurcat cu mult mai bine decât Andrei. Este mult mai răbdătoare şi perfecţionistă, nu contează cât timp îi ia, trebuie să iasă bine. Andrei, spre disperarea mea, e superficial. Dacă ar fi să găsesc o asemănare în desenele animate, lucrează cam cum a asfaltat Fulger McQueen prima dată şoseaua… Nu-mi rămâne decât să sper că lucrurile se vor schimba şi că, atunci când se va întâmpla, nu voi avea părul alb…

Forme din pasta ceramica

Până atunci am început să pictez, cu mânuţa lui în mâna mea, poate deprinde mişcarea. Am "reparat" o parte din creaţii, pentru a fi cât de cât prezentabile…

Atelierul de creaţie

Vreau sa stiu cat mai multe despre masini, Editura Teora

Vreau sa stiu cat mai multe despre masini, Editura Teora

Vreau să ştiu cât mai multe despre maşini, de la Editura Teora, mi s-a părut cartea care i s-ar potrivi cel mai bine lui Andrei, căci azi împlineşte 7 ani. Înnebunit după maşini, a început să citească despre istoricul mărcilor. Oricum le ştie mai bine ca mine, mai ales dacă le vede în trafic. Mărci, modele, cai putere…

Nu de puţine ori m-a lăsat ca la dentist… De exemplu, era prezent la o discuţie despre maşini. Interlocutorul meu tocmai ridica în slavi nu ştiu ce model rar de Ford, maşină de curse (dacă era Andrei pe-aici vă spuneam şi care), că nu mai ştiu câţi cai putere are, şi e cea mai tare, iar când am plecat, îmi spune Andrei… nenea ăsta nu ştie nimic despre maşini… cel mai tare e Bugatti … şi nu mă întrebaţi care, ca nu mai ţin minte ce model şi câţi cai a zis Andrei că are, dar am ajuns atunci acasă, am verificat, şi copilul avea dreptate. Ce rău îmi pare că n-a dat replica, aş fi vrut să văd reacţia "cunoscătorului" :D.

Dar să revin. Pentru că îi place la nebunie să citească despre maşini (altceva cu greu îl convingi să buchisească), apoi să mă toace pe mine mărunt la cap…mami, ştiai că primul model de… a fost făcut în anul…?, am hotărât să-i furnizez ceva material proaspăt: o enciclopedie tehnică pentru copii "isteţi", nu numai despre maşini, ci şi despre trenuri, avioane, vapoare, submarine, nave spaţiale şi altele… 240 de pagini color despre tot ce-i poate trece lui prin căpşor.

Multe poze şi multe informaţii, scheme explicative… tare mi-e teamă să nu se apuce de construit singur vreuna.

Vreau sa stiu cat mai multe despre masini, Editura Teora

Vreau sa stiu cat mai multe despre masini, Editura Teora

Vreau sa stiu cat mai multe despre masini, Editura Teora

Cele mai interesante mi s-au părut cele 8 planşe cu pagini îndoite, pentru a prezenta de exemplu, pe larg, un petrolier, un avion sau staţia orbitală internaţională.

Vreau sa stiu cat mai multe despre masini, Editura Teora

Nu ştiu ce reacţie va avea la primirea cadoului, am mari emoţii. I-am spus deja că nu e o maşinuţă, dar e despre maşini, şi a tot răscolit casa. Ba a mai pus-o şi pe "sister" să vină să întrebe… mami, dar ce i-ai luat lui Andrei? Să aflu la investigări suplimentare că Andrei aştepta raportul, eventual locaţia 🙂 . A fost un pic cam greu de ascuns, căci este mare (26x31cm), cartonată, prinsă cu arc, şi mai are şi cotor argintiu, n-am putut s-o ascund între alte cărţi. De fapt să ascund două… căci zilele trecute am vorbit despre a doua jumătate a cadoului.


* Edit: modelele pomenite mai sus sunt: Ford GT, cu 750CP şi Bugatti Veyron, 1001 CP. Am întrebat copilul…


Info preţ | Biblioteca Năzdrăvanilor