Sfarsit de iarna

Ultimul concurs de iarnă în cadrul Expoziţiei de Talente.

Şi pentru că pe la noi e încă o iarnă grea, am ales să continuăm cu temele de sezon. Aşadar, peisaj de iarnă, numai că pentru prima dată am ales să îmbin ustensilele. Acuarele şi carioci.

M-am gândit că pot picta întâi fundalul. Cu un alb, amestecat cu puţin albastru, pot face dealuri… apoi copaci înzăpeziţi. Creaţia trebuie musai lăsată la uscat, apoi, cu carioci, desenaţi copii, căsuţe. Încă îmi amintesc cât era de greu să realizezi omuleţi în acuarelă, aşa că nu vreau să-i chinui, mai ales că sunt încă mici.

Sunt sigură că tablourile vor fi minunate, şi abia aştept sfârşitul de săptămână să văd ce vor reuşi piticii să realizeze, bine-nţeles, respectând regulile probei.

Participanţii la acest concurs vor participa la o tragere la sorţi, desfăşurată după încheierea probei a treia, în data de 28 februarie 2009. 15 norocoşi vor primi un mărţişor din lemn, confecţionat manual, de la:

TheSpoonMan.ro

La tragerea la sorţi participă toţi Năzdrăvanii care au realizat cel puţin o creaţie în cadrul concursului Sfârşit de Iarnă, desfăşurat în perioada 7 februarie-4 martie 2010. Premiile vor fi trimise prin poştă, după anunţarea câştigătorilor.

Îi aşteptăm pe toţi piticii cu chef de joacă!

Viscol sau promisiune?

Săptămâna aceasta a fost vacanţă la grădiniţă. Am lăsat piticul cel mic singur la bunici, cu promisiunea fermă că, duminică după-amiază, după examen, merg la ea şi o aduc acasă.

Toată săptămâna am vorbit la telefon. E tare greu să-ţi asculţi copilul, cu o voce tristă, spunând… „mami, mi-e tare dor de tine, vreau acasă!”. Şi nu plângea, doar avea acea voce tristă, care te face să muţi munţii din loc.

Şi totuşi, am răbdat. Trebuia să învăţ pentru examen, şi ea e prea mică ă înţeleagă ce înseamnă nevoia de linişte. Dar număram împreună, în fiecare zi, câte zile au mai rămas, şi când merg la ea. Ieri seară, fără să mai numărăm, mă întreabă… „mâine vii, nu-i aşa?”

Dimineaţă mă uitam cu groază, numai „cod portocaliu” peste tot Bărăganul, şi toată lumea panicată din cauza viscolului. În timpul examenului, vine unul din profesori să anunţe colegii care au venit dinspre Buzău că drumul este închis, să nu încerce să plece…

Şi eu ce fac?! Îmi calc cuvântul? Dezamăgesc copilul? I-am promis… a fost condiţia cu care a rămas acolo. I-am repetat-o de atâtea ori. Dacă acum nu-mi ţin promisiunea, are tot dreptul ca data viitoare să nu mă mai creadă…

Aşa că la 14:00 am plecat din Bucureşti. Nu conduceam eu… deşi cred că la 10 km/h mă descurcam :D. Ei, am făcut 60 de kilometri în două ore. N-am văzut demult aşa iarnă. Şi aşa viscol. După primii 20 de km, iaca şi primul accident. Lovit în spate, a intrat pe contrasens, şi s-a înfipt la 90’ în troianul de pe margine. A blocat un sens de mers… La 10 km de destinaţie, un utilaj de dezăpezire căzut în şanţ. Deh, probabil nu ştia drumul, acolo era o uşoară curbă la stânga, cu revenire. El a vrut s-o taie de-a dreptul. Un al doilea utilaj se chinuia să-l tragă. A sosit şi-un excavator. Am trecut şi-am plecat mai departe.

Am ajuns la bunici… piticul dormea. A deschis ochii… şi când s-a desmeticit n-a spus decât „Ai venit!!” şi m-a strâns cât a putut de tare în braţe. Am îmbrăcat-o repede, era 16:30 şi voiam să mergem totuşi pe lumină.

Am oprit din nou lângă cele trei utilaje, care încă se chinuiau să-l scoată pe aiuritul acela din zăpadă. Încă nu reuşiseră.

Viscolul puternic acoperise deja o bandă de mers, se mergea cu greu. Am mai tras o concluzie… Cauciucurile de iarna sunt extraordinare, dar nu transformă maşinile în tancuri. Aşa ne-a zburat un dement pe parbriz jumătate de troian, în care a intrat cu viteză. Am zis merci că n-a scăpat volanul, să intre şi el.

Copilul admira iarna. Şerpi albi de zăpată, agitaţi de viscol, se târau pe şosea. Asta în cel mai fericit caz, când aveai vizibilitate cam 100m. Căci în rest, 50m era de parcă îl prinsesei pe Dumnezeu de picior. La 10m căscai bine ochii. Viscolul ridica zăpada la aproape 2m, şi vedeam copacii de la mijloc  în sus. Şi ne ghidam în aşa fel încât să fim la mijlocul distanţei dintre ei. Au fost şi două momente în care n-am mai vazut nimic. 0 absolut la vizibilitate, deşi parbrizul era curat, părea că suntem îngropaţi. Dar a trecut…

O chestie pe care, deşi sunt şofer (şi nu mă laud cu experienţă), o consider inutilă, e mersul cu avariile pornite. E drept că mai creşte atenţia, deşi lampa de ceaţă e suficientă. DAR. Cum îţi dai seama dacă merge foarte încet sau stă? Pentru că tocmai l-am văzut pe unul trăgând dreapta de volan, bagând maşina cu botul în zăpadă, pentru că nu şi-a dat seama că cel cu avarii, din faţa lui, era oprit. Cel puţin reacţia mea de ne-experimentat e ca la avarii să dau semnal stânga şi să depăşesc. Iar acum nu mai ştiu ce însemnau avariile. Noi am oprit, am pus avariile, să curăţăm gheaţa de pe ştergătoare.

Până acasă am mai văzut două dubiţe depăşite de situaţie. Una era deja pe o platformă, şi mă lua ameţeala uitându-mă cât e de sus… şi cum se clatină…

Dar am ajuns acasă. Copiii s-au revăzut bucuroşi. „Facem o luptă?”

Lupta cu natura… lupta între obsesie şi nebunie. Întotdeauna m-am întrebat ce-i face pe unii oameni să plece la drum pe o aşa vreme. Ştiu ce m-a făcut pe mine… am vrut cu încăpăţânare să mă ţin de cuvânt. Pentru că am promis…

Martisoare… pentru toti

Andrei este gata. Gata… pentru 1 martie. A terminat mărţişoarele. Nu le-am pus încă în plicuri, cu şnuruleţ, dar le-a confecţionat. Mai avem de lucru la ele, dar partea cea mai grea a trecut. Colaje din mărgele, pe diferite teme, s-a chinuit cu ele câteva zile. Iată ce ne-a ieşit la capitolul "Mărţişoare 2010":

Martisoare, colaje confectionate din margele de polietilena
Martisoare, colaje confectionate din margele de polietilena

Martisoare, colaje confectionate din margele de polietilena

Martisoare, colaje confectionate din margele de polietilena

Martisoare, colaje confectionate din margele de polietilena

Martisoare, colaje confectionate din margele de polietilena

Mărţişoare confecţionate din hârtie creponată

Sa invatam meseriile, joc puzzle educational oferit de D-Toys

Sa invatam Meseriile, joc puzzle educational, D-Toys

Sa invatam meseriile, joc puzzle educational oferit de D-Toys
Unul dintre cele mai folosite exerciţii la preşcolari este cel legat de identificarea „meseriilor”, a instrumentelor pe care fiecare dintre noi le foloseşte la locul de muncă. E drept că acum, dacă îl întreabă pe al meu copil cu ce se ocupă mama, n-ar putea să spună cu certitudine. Dar în mod sigur ar spune că „la muncă” mama lucrează cu calculatorul. Ei, meseria „cu calculatorul” încă nu e trecută în colecţia standard de meserii.

Un instrument util pentru acest exerciţiu este furnizat de D-Toys, în varianta Să învăţăm meseriile din colecţia Educaţional . În cutiuţă de 17x17cm, cu 16 piese tip puzzle, poţi vedea cu ce instrumente lucrează frizerul, grădinarul, doctorul sau tâmplarul.

Rezolvarea este extrem de simplă, dacă copilul cunoaşte noţiunile. Dacă nu, este prilej de poveşti îndelungate. Este foarte potrivit pentru grupuri de copii.

Încă nu înţeleg ce li se pare atât de amuzant piticilor mei să le monteze. Avem mai multe jocuri din colecţie, şi se amuză copios să le înşire. Sau să amestece piesele în totalitate, pentru a complica jocul.

Sa invatam meseriile, joc puzzle educational oferit de D-Toys

Alte jocuri şi jucării

Scufita Rosie, Editura Teo Piticot

Scufita Rosie, Editura Teo Piticot

Cred că Scufiţa Roşie este una din poveştile îndrăgite ale copilăriei. Şi îmi pare tare rău că nu este percepută la acelaşi nivel cu alte poveşti celebre, să se bucure de o ecranizare pe măsură, din partea studiourilor Disney.

Sau pentru că Scufiţa Roşie este o fetiţă obişnuită, care nu se întâlneşte cu un prinţ la finalul poveştii, nu merită atenţie?

Destul de greu de găsit şi prin rafturi o variantă ilustrată decent. Nu spun că am găsit-o pe cea mai bună, dar nici rea ca altele nu este… Scufiţa Roşie, din Colecţia 3 poveşti a editurii Teo Piticot.

Hârtie ok, ilustraţii expresive, realizate de Cătălin Nedelcu. În format A4, cărticica are 16 pagini. Opt sunt dedicate Scufiţei Roşii, şase sunt ocupate de Povestea împăratului prefăcut în copac şi două de Rândunica şi vrăbiile.

Chiar dacă textul este în rezumat, ilustraţiile pot fi folosite cu succes pentru un exerciţiu de povestire după imagini.

Scufita Rosie, Editura Teo Piticot

În aceeaşi colecţie mai figurează, cu ilustraţii semnate tot de Cătălin Nedelcu:

  • Pinocchio, Muzicanţii din Bremen, Vulpea şi barza.
  • Cenuşăreasa, Croitoraşul cel viteaz, Broasca ţestoasă şi raţele sălbatice.
  • Răţuşca cea urâtă, Crăiasa albinelor, Lupul stăpân la oi.
  • Capra cu trei iezi, Povestea unui om leneş, Şoarecele şi pisica.
  • Ursul păcălit de vulpe, Prostia omenească, Musca la arat.
  • Punguţa cu doi bani, Acul şi barosul, Câinele şi iepurele.
  • Fata babei şi fata moşneagului, Măgarul invidios pe câine, Lupul şi barza.

Colectia 3 povesti, Editura Teo Piticot

Marte, Marte, martisor…

Anul trecut ne-am chinuit, la cei trei anişori, respectiv cinci şi jumătate să facem mărţişoare. Pentru că îndemânarea nu era la nivelul optim, am ales să facem colaje din hârtie glasată.

Cu chef mai puţin sau mai mult, am început să facem pentru bunici şi mătuşi.

Materiale necesare:

  • carton, pentru suport;
  • hârtie creponată, pentru decorarea suportului
  • hârtie glasată pentru decupaj
  • optional, ceva mărgele şi fire de aţă
  • lipici, de preferat lipici lichid, transparent
  • foarfeci decorative

Pentru început, se lipeşte hârtia glasată peste carton. După ce se usucă bine, se taie pătrăţele, romburi, dreptunghiuri, cercuri, după preferinţele artistului. Dacă nu s-a uscat bine lipiciul, marginile se vor desface (a se vede mai jos, vorbeşte Stan-Păţitul). Foarfecile decorative sunt minunate la această etapă, pentru a franjura cu uşurinţă.

Pentru decor, numai imaginaţia şi foarfeca pot da o mână de ajutor. Dacă copilul este prea mic, cum s-a întâmplat la noi, poate fi ajutat cu decupajul, iar el doar să le lipească. Sau poate fi lăsat singur, surprizele vor fi pe măsură.

La final, câteva snuruleţe de mărţişor de la mercerie vor decora opera. Şi normal, plicuri, pentru expedierea lor către destinatari… Care vor aprecia cu această ocazie nu numai gestul, ci şi efortul depus pentru realizarea lui.

Anul acesta nu ştiu încă ce vom crea, dar sigur ne vom îndeletnici cu fabricarea mărţişoarelor în ultima săptămână a lui februarie. Şi, normal, le vom adăuga coleţiei.

Mărţişoarele Irisucăi:

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata
Căţeluş, nu pisică.

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Mărţişoarele lui Andrei:

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Mărţişoare confecţionate din hârtie creponată | Alte modele la Atelierul de creatie

Cu si despre postasi

Am promis aşadar că revin. Nu ştiu de ce, dar subiectul Poşta Română pare să nu aibă sfârşit. De fapt, fiecare experienţă căpătată la contactul cu această instituţie este unică. Şi nu încetează să mă minuneze, cât de mare e grădina şi câţi sar gardul.

Azi despre poştaşi. În viitor habar n-am despre ce va fi, dar presimt că nu va fi plictisitor.

Ei, este minunată această funcţie. Şi importantă, dacă ai fi cioclu sigur nu te-ar aştepta toate babele la uşă, cu sufletul la gură, gata să ţi-l dea.

Până acum şase ani şi jumătate, contactul era indirect. Ei înghesuiau plicul în cutie, deşi era vădit ca rupi ceva înăuntru. Pun pariu că nu rămânea nerecompensat dacă lua liftul să spună… Ştiţi, nu vreau să fac praf conţinutul, cred că e mai bine să vi-l dau personal. Ok, Ok, fără roşii, e vina mea, trebuia să-mi pun cutie 30x40cm.

Recomandată… toată lumea ştie că pentru scrisorile de tipul acesta trebuie să semnezi de primire. Ciudat, le găseam tot în cutia poştală. Şi mai ciudat că… eram acasă! Deci, efort minim. Ignori, ce naiba, ca doar nu a plătit în plus o avere, şi dacă tot voia semnătură, putea să o pună şi cu confirmare de primire. Dar de ce nu urca să bată la uşă?

Alocaţia. Această veşnică recompensă din partea statului, că ţi-ai făcut datoria faţă de patrie şi ai adus pe lume un nou subiect de jupuit. Şi, alocaţia vine prin Poştă. Dar… deşi eram acasă, găsesc avizul în uşă. Inutil să mă întreb, ce era mai uşor, să sune sau să scrie avizul? Sau era vreun sadic, care considera că femeile cu copii mici oricum ies din casă, mare lucru un drum până la poştă cu căruciorul. Aglomeraţie, căldură, muuulţi alţi copii. Dar ai o ocazie de socializare cu celelalte mame din cartier. Şi, dacă în 99% din cazuri statul român are talentul de a lua numai hotărâri greşite, pentru una trebuie să-i mulţumesc. Alocaţiile se pot vira pe card. Din fericire după câteva luni de "socializare" am scăpat. Sper să se poată menţine, şi să nu mă trezesc de la anul că primesc carneţelul de cecuri de la şcoală.

Anul trecut, asociaţia de locatari a strâns fonduri pentru schimbarea cutiilor poştale. Cele vechi, verticale, neîncăpătoare pentru plicuri DL, standard pentru carţi poştale (deh, pe vremea răposatului, numai cele PAR AVION erau DL…), au fost înlocuite de unele mai mari. În locul uşilor strâmbe, fără încuietori, sau guri căscate în perete, fără uşi, avem acum cutii noi, pe care poţi citi cu uşurinţă numărul apartamentului, şi care stau frumos încuiate. Cutiile vechi, ciudat, erau jumătate la parter, jumătate la etajul 1. Cele noi au fost montate toate la parter. Logic… daca stai la erajul 9, vezi cutia când urci. Nu urci pe jos un etaj, verifici cutia, şi cobori la parter să iei liftul. (Liftul este programat să nu oprească la etajul 1, doamne fereste să ai vreun handicap şi nevoie de el. Nu că am avea rampă la intrarea în bloc, dar avem o scăriţă cu trepte mici, pentru bătrâni.)

Revenind, găsesc sâmbătă seară aviz de colet în cutiile de la etajul 1. Nu de alta, dar nu mergea liftul, coboram pe scări, şi se zărea ceva în vechea mea cutie. Vechi de-o săptămână. Să înnebunesc. Pe lângă taxa de magazinaj, care nu e o avere, dar de ce s-o plătesc dacă nu e vina mea?!, îmi era teamă să nu fi returnat coletul. Ieri, cu noaptea în cap, am intrat în proprietatea coletului.

Dar…. iată că pe la 2 bate la uşă. Poştaşul. Aveam o recomandată :D. Semnez… şi nu mă abţin, îi spun de aviz. Aaa, păi săptămâna trecută am fost în concediu, un coleg mi-a ţinut locul… El ştia vechile cutii.

Ooo doamne… Dar oare pe unde o fi intrat în bloc?! Şi cu ce logică a urcat un etaj, să-mi lase avizul într-o cutie care nici uşă nu mai are?! Nu l-a şocat nici un pic… la intrare cutii noi-nouţe, sus, cutii fără uşi…?

Normal. E România. E Poşta Română. Lucrurile merg înainte şi aşa…

Datorie crestineasca, placere pagana

Printre multele alte lucruri pe care le am luna aceasta de făcut, este şi unul trecut în îndatoririle bunului creştin. Acum, nu că sunt eu prea dusă la biserică, sau că mai mult mă salut cu Dumnezeu decât stăm de vorbă, îmi voi petrece ziua îndrăgostiţilor de pe calendarul american cu Ana. Deşi dacă stau să mă gândesc, e mai mult ataşament păgân şi sentimente sincere decât partea creştinească, dar o să-mi facă o plăcere deosebită.

În schimb, în seara asta am dat de un link… şi sper din tot sufletul că şi Anei îi va fi pe plac evenimentul.

Iar la sfârşit, după ce m-am ţinut de burtă, să nu mor de râs, m-am gândit că nu mi-ar prinde rău nişte sfaturi. Dar nu din categoria liste pentru botez, ci… "ce-aş fi avut nevoie şi n-am avut cu mine la biserică". Ca mamă, sau ca naşă…

Sa ma laud, sau nu?

Nu sunt o fire lăudăroasă, dar, din când în când, îmi face plăcere să spun… Ia uite… ! Ca o paranteză, am constatat că nu ştiu să primesc cum trebuie laudele de la prieteni. Se ştiu ei… 😉

Aşadat, în ton cu una din categoriile de aici, mi-am dat silinţa, şi azi am primit premiul. Află ce fel de părinte eşti, de Janet Levine

Şi azi am luat-o de la poştă… După episodul precedent din epopeea "Aventuri cu Poşta Română", azi am elucidat altul, dar nu mă opresc acum asupra lui.

Dar, cartea am primit-o în ziua în care am aplicat cea mai dură pedeapsă de până acum. M-am apucat să răsfoiesc cartea, şi mă abţin s-o aprofundez până după examene. Dar, tot am facut testul… ce fel de părinte sunt. Apărător. Rămâne să aflu dacă protector, împăciuitor sau moralizator. Şi la finalul lecturii, revin cu impresii.

Sa plastilinam…

N-am idee încă de ce proba preferată a Năzdrăvanilor este cea cu plastilină. De fapt cred că ar fi în stare să se joace zile întregi cu plastilină şi să nu se plictisească. Aşa că încerc, de câte ori pot, să le fac pe plac. Nu de alta, dar nu se poate ca toate probele să fie cu plastilină…

"Plastilinăm azi?…"
Nu mami, azi modelăm…

Până acum am făcut păsări din plastilină şi oameni de zăpadă. Săptămâna aceasta modelajul nu va fi 3D, ci 2D. Copii au ca temă realizarea unui colaj din plastilină, pe tema "Iarna la săniuş". Aşadar, un tablou care poate fi şi înrămat, despre jucăria lor preferată la zăpadă. Sania.

Nu trebuie să mai spun, nu au voie să folosească şabloane. Ştiu, ar ieşi mult mai simpatice dacă copăceii s-ar decupa cu formele speciale, dar n-ar mai avea farmec. Să vedem ce putem face doar cu mânuţele… cele două din dotare, nu de împrumut. Şi, pentru a avea cât de cât o limită, fundalul tabloului trebuie să fie o coală a4.

Pentru cei interesaţi, creaţiile copiilor şi regulile probei le găsiţi aici.