Anul trecut ne-am chinuit, la cei trei anişori, respectiv cinci şi jumătate să facem mărţişoare. Pentru că îndemânarea nu era la nivelul optim, am ales să facem colaje din hârtie glasată.
Cu chef mai puţin sau mai mult, am început să facem pentru bunici şi mătuşi.
Materiale necesare:
- carton, pentru suport;
- hârtie creponată, pentru decorarea suportului
- hârtie glasată pentru decupaj
- optional, ceva mărgele şi fire de aţă
- lipici, de preferat lipici lichid, transparent
- foarfeci decorative
Pentru început, se lipeşte hârtia glasată peste carton. După ce se usucă bine, se taie pătrăţele, romburi, dreptunghiuri, cercuri, după preferinţele artistului. Dacă nu s-a uscat bine lipiciul, marginile se vor desface (a se vede mai jos, vorbeşte Stan-Păţitul). Foarfecile decorative sunt minunate la această etapă, pentru a franjura cu uşurinţă.
Pentru decor, numai imaginaţia şi foarfeca pot da o mână de ajutor. Dacă copilul este prea mic, cum s-a întâmplat la noi, poate fi ajutat cu decupajul, iar el doar să le lipească. Sau poate fi lăsat singur, surprizele vor fi pe măsură.
La final, câteva snuruleţe de mărţişor de la mercerie vor decora opera. Şi normal, plicuri, pentru expedierea lor către destinatari… Care vor aprecia cu această ocazie nu numai gestul, ci şi efortul depus pentru realizarea lui.
Anul acesta nu ştiu încă ce vom crea, dar sigur ne vom îndeletnici cu fabricarea mărţişoarelor în ultima săptămână a lui februarie. Şi, normal, le vom adăuga coleţiei.
Mărţişoarele Irisucăi:
Căţeluş, nu pisică.
Mărţişoarele lui Andrei:
Mărţişoare confecţionate din hârtie creponată | Alte modele la Atelierul de creatie
- A mai trecut un Întâi Decembrie - 2 decembrie 2024
- Un nai din hârtie pentru litera N - 24 noiembrie 2024
- Jurnal de profesor – clasa pregătitoare - 10 noiembrie 2024
Multumesc pentru articol. Zau ca esti priceputa!
Dar cu plastelina lucrezi? Chiar as vrea sa fac niste rame de poze cu cateva personaje de desene animate sau cu flori pe margini. Ceva mai aparte. Ideea este ca nu ma pricep cum sa o ajut sa se intareasca. Sa stea la rece sau sa o tin in cutie ermetic? Sau mai este si alta smecherie?
Spor in continuare.
Cu plastilina tocmai avem o proba in curs, vezi aici.
Cea clasica nu se intareste, iar cea ecologica se intareste, dar si se usuca, si-si micsoreaza volumul…
Daca vrei sa incerci martisoare cu plastilina, trb sa te gandesti la o cutiuta, ceva ce sa le protejeze. Altfel poti folosi plastilina doar la imbinari.
Nazdravanii vor face martisoare in ultima saptamana a lui februarie, si atunci vor fi mai multe variante de confectionare.
De ce nu incerci cu lut? gasesti in hipermarket rezerve pentru roata olarului. modelezi ramele, floricelele, si le pictezi ulterior.
Prea simplu….
Este simplu, caci sunt facute de copii de 5 si 3 ani, care au lucrat singurei :). chiar e greu sa le ceri mai mult… dar modelul poate fi folosit.
https://talentedenazdravani.eu/blog/despre-talente/atelierul-de-creatie/
aici sper sa gasesti mai multe modele.