Ana. Sau cum a venit iarasi barza la noi

Complet off-topic, dar nu mă pot abţine, dedic acest subiect finuţei mele, Ana. Tocmai ce a venit pe lume, dupa ce a făcut hău-lupul cu noi trei săptămâni! Aşadar sunt fericita năşică a unei mici mogâldeţe, pe care o aştept de… mulţi ani!

Aseară am fost în vizită, s-o convingem să iasă din burtică. Irisuca mea, care la 4 ani nu are nici o noţiune despre "vine barza", stătea cu o oiţă de pluş lângă burtică, şi tot spunea… "hai Ana, ieşi afară să ne jucăm"… apoi venea plângând că Ana nu vrea să se joace cu ea. Sper să suporte încă 2 ani până se va putea juca cu ea…

Acum m-a auzit vorbind la telefon, i-am spus ca a scos-o doctorul pe Ana din burtică. A sărit din pat, să mergem s-o vedem. Greeeu am convins-o că nu ne primeşte la spital…

Nu-mi pare rău că nu i-am spus poveşti despre berze. La nivelul de informaţie pe care îl au acum copiii, mi s-ar părea stupid. Graţie enciclopediilor pentru copii, reproducerea nu mai are aşa mari secrete pentru ei. Noi am prins volumul din enciclopedia Disney, pentru copii, "Corpul uman". Am explicat rând pe rând fiecare sistem, fiecare aparat, şi, normal, pagina cu bebeluşi în uter nu puteam s-o rup.

Aşa că am adaptat. Mami a avut în burtica două ouă. (A se vedea schema cu aparatul reproducător feminin… cele două ovare.) Ea şi fratele ei. Pentru că aşa mi-am dorit când eram mică. Apoi, când l-am cunoscut pe tatăl lor, mi-am dorit să înceapă să crească…

Andrei: Dar de ce n-ai vrut să crească amândouă odată? Să fim gemeni?
Mami: Pentru că nu aveam loc în cameră de două pătuţuri! (explicaţie validată) Şi n-am adăugat… că-s tare fericită că măcar atunci au fost ascultători 😀

Şi au pornit pe tubuleţ în jos (trebuia să explic tot, la ce foloseste…), apoi au căzut în cuib, numit uter, aşa cum îşi ţin şi păsările ouăle în cuib şi le clocesc, aşa au stat şi ei la mine. Acolo au stat până când au crescut suficient de mari (noroc cu pozele, au stat până le-au crescut mânuţele, picioarele, guriţa…), apoi am mers la spital. Doctorul a făcut o taietură, i-a scos, şi m-a cusut la loc.

Iris: Şi ce făceam eu toată ziua la tine în burtică? Şi unde era capul? şi cum stăteau mâinile? şi ce făceam cu picioarele? Şi vorbeai cu mine?
Mami: Este interogatoriul la care mă supune frecvent. Are o plăcere deosebită să-i povestesc despre ea, la mine în burtică. Nu stiu de ce, partea cu tăietura şi cusutul nu-i place… nu-i place, căci are impresia că a fost dureros. Dar i-am spus că o iubeam atât de mult încât n-am simţit nimic.

Partea cea mai grea a fost când a văzut filmul cu "Elefănţelul Dumbo". Nu pricepea şi pace de ce nu erau la mămica lor în burtică… Aşa că am decretat că numai în poveşti, îi aduce barza.

Cam aşa ne-am pregătit noi să înţelegem de unde vin copiii. Simplu, nu?

În încheiere, nu pot să mă abţin să nu râd când îmi aduc aminte feţele câtorva apropiaţi care au fost obligaţi de copii să asiste la o lectie de anatomie pe tema "Cum am venit eu pe lume". Erau foarte nedumeriţi, cum am putut să le povestesc… dar aveam oare de ales?

Posted in Cu si despre nazdravanii mei and tagged , , , .

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *