tangram

Tangram și literele pentru școală

Iris e supărată. Luna aceasta protestează mai vocal sau nu împotriva jocului de-a școala. Ba a venit pe la noi și prietena ei și am avut cor pe două voci, că nu e drept ele să mănânce culegeri pe pâine și „ăștia mici“ să se joace până nu mai pot. Că ele… nici când erau de vârsta lor nu se jucau atâta, ele făceau treabă serioasă, română și matematică la greu.

Când m-a văzut cu tangramul a venit să se uite curioasă ce fac acolo. Eu îmi zbăteam creierul să scriu literele… Serios?? Asta mai lipsea! După ce că a răsfoit caietele pentru pregătitoare abia sosite de la Edu și era în delir, cu comentarii din seria asta nu e școală, totul e vesel și plăcut, după ce a tot asistat la crearea jocurilor pe care le pun pe rând pe blog, acum, să le iau și tangram, era prea de tot.

Despre tangram a mai fost vorba aici pe blog, mai jos găsiți și articolele în care am prezentat două versiuni ale jocului. Gândindu-mă acum la ele și la activitatea de la clasă, cred că jocul de spumă este mult mai potrivit pentru copiii mici, căci nu se pot răni, comparativ cu cel din lemn, pe care îl aveam eu. Nici când l-am primit pe acesta însă nu am dat prea multă atenție etichetei produsului și încă mă mir cum de am păstrat-o, căci nu obișnuiesc.

Știam că se recomandă la clasa pregătitoare jocuri de tip tangram pentru realizarea literelor mari de tipar, mi-am spus la acel moment un mda, bine, caut când o fi, după care mi-a ieșit din minte. Făcând curat la materiale, dau de joc. Îl așez frumos și când arunc un ochi pe etichetă, care avea și verso pentru modelele de realizat și erau chiar literele noastre. Ba chiar și cifrele! Nu mai contează animalele de-acolo, eram încântată de descoperire și nici nu par (prea) greu de făcut pentru cei mici. Dacă inițial aș fi considerat că e cam mură-n-gură rezolvarea, căci, în loc să fie umbre în contur, acestea erau împărțite pe culori, mi-a mai venit mintea la cap și mi-am dat seama că, pentru cei mici fără experiență cu acest joc chiar și așa este greu, până identifică formele.

tangram

tangram

Vor avea nevoie de modelul mărit, cel de pe etichetă e mult prea micșorat, însă sunt convinsă că va fi distractiv să vă jucați astfel. Pentru ei, cu siguranță mult mai distractiv decât să scrie o pagină de litere pe liniatură! Iar dacă nu îl găsiți de cumpărat, le puteți da o temă pentru acasă părinților să confecționeze unul, eventual dintr-un carton mai gros, să pară mai interesant.

Și pentru că m-am jucat și eu, am compus literele din clasicul mesaj de început de școală Bine ați venit!, fără cratimă, cum am mai văzut prin unele părți. Dacă credeți că se potrivesc cu tema clasei și nu le considerați prea simple față de cele încărcate de vegetație sau faună excesivă, sunt disponibile aici pentru o săptămână, în format A4. La expirarea linkului le trimit doar la cerere celor care fac o donație către site folosind paypal (se poate și cu cardul). Pentru a fi mereu la curent cu articolele și a nu rata ocaziile de acest tip, vă recomand să vă abonați aici sau să bifați căsuța de abonament la blog atunci când adăugați un comentariu.

Codul bunelor maniere în prima zi de școală

M-am gândit mult dacă să scriu, dar din moment ce lucrurile par a o lua din ce în ce mai rău la vale, parcă e nevoie să nu mai înghițim atât de multe. Dragă părinte, dacă tot ai decis să te duci cu copilul la școală – în fond, ai dreptul la o zi liberă pentru asta, de ce să nu profiți? – încearcă să faci ca prezența ta acolo să fie una cât mai „normală” cu putință. Iată câteva lucruri de care ar trebui să ții cont:

  • Nu încerca să ieși în evidență trăgând după tine un car alegoric cu flori. Dacă ții neapărat să iei ceva, ia o floare. Cine nu e capabil să aprecieze una dată din inimă nu merită nici toată grădina. Sfatul meu e să nu iei deloc, dar foarte puțini îi dau curs. (Sau mergeți cu o carte potrivită pentru biblioteca clasei.)
  • Încearcă să ajungi mai devreme de ora anunțată la avizierul școlii; fotografiază copilul înainte de începerea festivității cu colegii de care i-a fost dor, roagă pe cineva să vă facă „poza de familie” dacă vrei.
  • La începerea festivității, stai în spatele copiilor, nu în față, de mână cu al tău. Dacă are probleme de genul acesta, stați de vorbă de-acasă, explică-i cum stă treaba, acolo va sta de mână cu un coleg/colegă. Și dacă e la pregătitoare, ajută-l să-i identifice pe viitorii colegi, să se prezinte și să pună întrebarea aceea de baraj: „vrei să fim prieteni?” Nu de alta, dar dacă tu stai în față, ceilalți copii ce mai văd? E momentul lor!
  • Oricât ai vrea să faci poză copilului din față, din careu, abține-te. Încearcă să „vezi” careul prin ochii directorilor, profesorilor care stau în față. În loc să se uite la copii… se uită la o linie de părinți ce imită cu brio turiștii japonezi și care stau cu posterioarele, mai mult sau mai puțin de manechin, întoarse către ei. Nu cred că acesta e mesajul pe care vrei să-l transmiți oamenilor de acolo.  Copiii, în loc să se concentreze la festivitate, sunt stresați să-i „zâmbească” lu’ mama.
    Dacă ții neapărat, fă rost de un aparat mai performat, mergi de cealaltă parte a careului și fotografiază. Sau din școală, de la o fereastră. Oricum, nu intra în careu!
  • În mod sigur se va intona imnul. Dacă nu știi versurile ca să îl cânți, măcar ai bunul simț și taci, oricât de hodorogită e boxa de la care se aude. Vrei să îi dai gata pe toți? Ia la tine câteva foi cu versurile și dă-le copiilor, dacă știu să citească. Dacă și imnul ne e rușine să-l cântăm… nu mai am cuvinte!
  • De regulă, în prima zi părinții sunt invitați în clasă. Lasă copiii să intre singuri, rămâi la rând, nu te înghesui. Nu te transforma în paparazzi acolo, chiar dacă vrei o poză cu copilul în bancă. Lasă elevii să se așeze, așază-te lângă perete și așteaptă. Dacă doamna are ceva să vă spună, o va face repede. Dacă uită de mult dorita poză, ridică mâna și cere permisiunea, sigur mai sunt și alții care așteaptă.
  • Pregătește de acasă momentul despărțirii. Copilul să știe clar că atunci când doamna le „dă drumul”, tu sau altcineva din familie îl va aștepta afară. Să știe că, după ce intrați în clasă, la semnul doamnei părinții pleacă și rămân doar copiii. Pregătește-l cât poți de bine, fără să promiți luna de pe cer. Poate nu e încântat că merge la școală, dar cu amenințări, șantaj sau premii fabuloase nu vei reuși să îl convingi. Gândește-te că nu vei putea, în fiecare zi, să ții acest ritm al recompenselor.
  • Părăsește sala atunci când ți se cere, nu-ți mai aminti tu că trebuie să o întrebi „ceva” pe doamna. Are destule pe cap, sigur o să ai curând ocazia.
  • La preluarea copilului, nu-l întreba ce-a făcut la școală. Un raport de activitate standard e „bine, ne-am jucat”. Întreabă-l cum s-a simțit, dacă i-a plăcut ceva în mod deosebit și poate vei face primii pași spre o comunicare adevărată între voi. Nu-l întreba dacă a mâncat și dacă a găsit toaleta, că nu de-asta l-ai trimis la școală. Dacă n-a mâncat, oricum nu mai poți schimba nimic. Poți afla seara, când vrei să îi pregătești pachețelul. Ți-a plăcut x sau vrei să îți pun mâine y?
  • Neapărat întreabă, mai ales la cei mici, dacă doamna a transmis vreun mesaj. Personal intenționez să comunic pe două canale, primul, direct părinților, dar în același timp mesajul pe care oricum îl scriu pe grup să îl printez pe un mic bilețel pe care piticul să îl livreze destinatarului. De multe ori sarcina părinților va fi să nu întrebe, iar dacă copilul uită, să-mi aducă dimineața, fără să știe copilul, cele necesare. Din greșeli înveți și te îndrepți. Azi ai uitat, ți-am dat eu ce aveai nevoie, dar te rog ca data viitoare să ții minte. Dacă îi cocoloșim și nu îi responsabilizăm cu nimic… o să ne întrebe peste ani cum de posmagii nu-s muieți.
  • Un ultim lucru, foarte important, prima zi de școală nu e acel moment în care să îți lauzi copilul, oricât de extraordinar este. Dacă știe deja să citească sau să scrie în chineză, nu îi inhiba pe ceilalți. Învață-l să caute mai bine ce are în comun cu noii colegi și nu ce îl diferențiază, să se joace respectându-i pe ceilalți, să vorbească frumos când e întrebat, să ridice mâna.

Vă rog, nu mai transformați școala în bau-bau! Nu s-a sfârșit copilăria, n-o să „vadă el” acolo nimic, nu l-ați trimis nici la Yale și nici la Oxford. Lăsați momentul să curgă frumos și bucurați-vă de minunea căreia i-ați dat viață!

Amintiri din prima zi de școală

Amintiri din prima zi de școală

Despre Poșta Română – poate există speranță

Ținând cont că de-a lungul celor 9 ani de blog am tot scris despre interacțiunile mele cu Poșta Română, m-am simțit vinovată să nu o scriu și pe ultima. Nu scrie omul doar la supărare… nu?

Trebuia să trimit coletele conținând cuburile. Recunosc că ideea de a merge să pun colet la poștă era înfiorătoare pe căldura asta, așa că am amânat… și amânat, până când am zis că par neserioasă dacă nu mă duc până la închidere. M-am rugat de Iris să meargă cu mine. Ultima dată ne-am amuzat amândouă copios la coadă, ea imitându-l dincoace de tejghea pe Flash. Acum protesta vehement, că n-are chef de încă un episod din Zootropia la foc mocnit, dar am convins-o cu un argument imbatabil: nu durează mult, că mi-am scos formularele de pe net!  Le aveam gata scrise frumos… ce putea să meargă prost?!

Una peste alta, am ajuns. Nu se dusese arșita, dar nici aproape de închidere nu era. Intrăm. Oficiul gol. Înjur ca o doamnă în gând, îmi zic că sigur e rețeaua picată și nu se lucrează cu publicul. În cinci secunde aflu că mă înșel, chiar e liber! Trec la ghișeu… doamna vede formularul:

Aaa, păi sunt vechi, nu le mai folosim!

Să leșin. Nu pe bune, dacă mă pune să scriu altele din nou mor. Nici pix n-am la mine.

Dacă tot ați intrat pe net, de ce nu ați făcut cu AWB? 

Mă uit cruciș… știam că Poșta Română testa un sistem online de înregistrat coletele, dar când am intrat pe site nu am văzut nimic pe homepage de genul acesta. Așa că am luat-o logic, am ajuns la formulare și…

Nu v-ați uitat unde trebuie!

Normal că nu m-am uitat! Undeva în meniu era „My AWB”. Logica mea imbatabilă a presupus că acolo îți verifici AWB-ul, nu că îl creezi. Cert e că, în timp ce doamna se juca iar de-a Flash cu coletul meu numărul 1, eu mi-am recuperat parola (aveam cont din faza de teste), am completat repede formularul pe telefon și i-am dat apoi numărul de AWB. L-a accesat imediat, mi-a cântărit coletul și gata, aproape imediat. Sfatul a fost ca acasă să nu mă stresez cu cântăritul, oricum ei recântăresc la poștă și pot modifica în aplicație greutatea corectă. Și încă ceva ce mi s-a părut tare amuzant… aplicația nu mi-a înregistrat strada destinatarului. Nici ea nu putea modifica, dar… a scris frumușel cu pixul pe formular numele lipsă.

Stați liniștită, ajunge sigur!

Culmea e că… a ajuns! Normal că, dacă au dat o jucărie de urmărire colete (o instituție care are o tradiție fantastică în a le rătăci), am stat și eu să văd cum funcționează. Primul, incredibil, a ajuns în mai puțin de 24 de ore. E drept că era la doi pași de capitală. Al doilea și el în timp decent, de bun simț. E drept că au fost colete simple, fără valoare sau alte servicii suplimentare, dar… impresionant! Mi-e teamă să întreb dacă au înlocuit codurile de bare celebrele dosare improvizate legate cu sfoară de cânepă în care semnai de 3 ori pentru o recomandată.

Și ca să vezi, până la urmă e adevărat, niciodată să nu spui niciodată. Eram sigură că pe frontispiciu la Poștă scrie pentru totdeauna, cu litere invizibile, lasciate ogni speranza voi ch’entrate…

PS: Am întrebat totuși ce făcea dacă eram o băbuță simpatică, dar fără net. Nu era nicio problemă, scria ea, cum mi l-a transcris și pe primul de pe formularul tipărit inutil de mine la imprimantă. A scos acolo unul identic, dar cu cod de bare…

Edit: Dacă după lectura textului de mai sus ați crezut, ca și mine, că există poate speranță… nu există. Lupul schimbă părul, dar năravul ba. Unul dintre colete a ajuns la destinație ca mai jos. A fost prost împachetat. Siigur! Când știu bine că mi le refuză dacă nu sunt albe imaculate și bine împachetate… dar da, trebuie și mai bine, că se joacă fotbal cu ele… Și celălalt… de ce a ajuns întreg? Că doar le-am împachetat la fel… 

Puiul Bratescu Voinesti

Puiul lui Brătescu-Voinești – comentariu pe lângă text

Dragă doamna mea de română,

Au trecut mulți ani de când nu v-am scris, dar mă gândesc mereu la dumneavoastră și de câte ori îmi impun să scriu frumos îmi amintesc cum m-ați obligat să schimb scrisul meu înfiorător cu care aterizasem în clasa a V-a (n-am fost de acord, dar de câte ori v-am dat dreptate…). Vă țin minte și din ziua în care ați venit în clasă cu ditai pickup-ul, o boxă și un disc, să ascultăm și noi, prostimea de provincie, Luceafărul lui Eminescu. Nu uit cum ne recitați Scrisoarea III, de mi se făcea pielea de găină, și nici cum vă scoteam din minți la bibliotecă, după ce lichidam în vacanță un Jules Verne la două zile și vă chemam să mi le schimbați. Vă țin minte și din clasa a III-a, când m-ați certat la careu în fața pionierilor că eu, ca responsabil cu „programul de activități”, în loc să fiu creativă să fac unul frumos pentru clasa mea, l-am „copiat” pe cel muncit de clasa dumneavoastră și lipit pe perete. Era scris cu carioci, în toate culorile și am făcut la fel, dacă așa mi-a zis doamna…

Dar peste toate… nu voi uita în veci subiectul la prima teză din clasa a V-a, cu afurisitul ăla de pui neascultător. Închid ochii și văd textul așezat în pagina de manual, un pic spre dreapta, cu „momentele subiectului” scrise frumos pe spațiul rămas în stânga. Sandi, să asculți pe mămica! „Demonstrați că Puiul de I.A.B.V. este o narațiune.” Și comentariile luuungi, ca pentru olimpiadă, și puiul ăsta care parcă era obsesia tuturor. Unde te duceai, toți aveau ceva de împărțit cu el.

Culmea, la Puiul lui Brătescu-Voinești am ajuns iar. Mi-a zburat gândul la el, căci încă întorceam pe toată părțile (a nu știu câta oară, într-un grup de amici) problema repetenției la clasa I. Am citit și auzit o mulțime de păreri. Toți ajung la cum se simte copilul, că se atașează de colectiv, că nu îl încurajezi să continue și că abandonează școala…

Și m-am gândit la Pui. Habar n-aveam că prepelița noastră de fapt era una de secol XXI. Dacă mă uit bine la ea, ce a făcut? Copilul avea „dificultăți de învățare”. Nu numai că le avea… dar să recunoaștem, nu ar fi recuperat în veci pentru a fi în linie cu ceilalți din „clasă”. Dar… a stat în colectiv. Nu l-a exclus, nu? Și ce bine se simțea el când ceilalți zburau… era în „extaz”, avea de fericire ochii în lacrimi. Dar las’ că noaptea se cuibărea și el lângă mama. Perfect, nimic nu se schimbă, uite ce bine îi e. A stat prepelița să zboare cu el în spate? I-a lăsat pe ceilalți să aștepte cu lecțiile, ca să îi dedice neascultătorului tot timpul de care avea el nevoie ca să-l recupereze? Da’  de unde, și-a văzut de ale ei. A lucrat cu cei ce puteau, că așa avea ea pregătire, nu avea și psihopedagogie specială pe diplomă.

Și uite că a stat puiul cu „clasa” până la absolvire. Și la final, gata cu integrarea, ceilalți au mers mai departe, el a rămas… nemișcat.

Și o premiem pe prepeliță? De ce nu, doar i-a satisfăcut nevoile. I-a dat de mâncare, i-a oferit aripa ei, tot ce putea folosi puiul din ce avea ea disponibil. Dar dacă putea face mai mult…? După mine, prepelița asta a ales cea mai crudă variantă posibilă. I-a dat speranțe, l-a lăsat să se agațe de iluzia că e la fel cu ceilalți. „Nu mă lăsați!”, la final, îți frânge inima! Dacă prepelița ar fi fost un om și puiul un cal, după acea alică rătăcită, puiul ar fi fost eutanasiat pe loc, nu lăsat să moară singur ceva mai târziu. Păcat că n-a avut măcar noroc de vreo vulpe care să-i scurteze agonia.

Puiul ar fi trebuit să primească o educație potrivită situației sale. Dar prepelița nu știa nici să construiască vizuină rezistentă la frig, nici să depoziteze provizii pentru o iarnă întreagă… poate că un alt profesor era mai potrivit! Unul cu experiență pentru tipul acesta de nevoi.

Dacă prepelița ar fi fost mai deschisă la minte, și-ar fi dus puiul la un centru de recuperare a animalelor sălbatice. Poate îl operau la timp, sau măcar îl țineau peste iarnă. Nu l-ar fi ținut afară, cu același tratament aplicat puilor „normali”. Dar prepelița nu era nici dusă la școală, nici consiliată, nici nu citea pe net. A făcut ce i s-a părut ei mai bine. La final, soluția a fost aceeași, de excludere.

Să nu uităm că drumul spre iad e pavat cu intenții bune…

Puiul Bratescu Voinesti

Am descoperit în bibliotecă, la mutarea de toamnă, manualul meu…

calendarul naturii

Calendarul naturii – variantă făcută acasă

Renovarea școlii a avut ca nefericită urmare rătăcirea câtorva cartonașe din calendarul naturii pe care îl primisem „moștenire” de la colega mea. Vorba aceea, dacă muți niște chestii și cad câteva poze, nu te obosești tu, Dorel, să le ridici, că doar n-or fi importante… Cert e că uitându-mă pe net cu ce le pot înlocui și pregătind materialul pe dimensiune, am început că caut calul de dar la dinți… stai să vezi că n-am nevoie de ceas… uite că aici s-au rupt suporții, ar trebui să mai confecționez și cartonașe pentru pozele elevilor… Așa că dintr-o critică în alta mi s-a pus pata să fac unul de la zero.

Cât putea să fie de greu?! Să pregătesc macheta nu a fost așa complicat, nici să mă duc să printez color la centrul de vizavi… dar apoi au urmat cam trei ore de migală să îl asamblez:

  1. Fișierul este A3. Musai trebuie menționat la print să bifeze „Dimensiune reală” și nu „Potrivire”. Nu am de unde să știu fiecare imprimantă ce margine albă lasă (3-5mm), așa că nu am lăsat deloc. Va rămâne o margine albă, dar asta e, nu se modifică dimensiunile casetelor ca să nu se mai potrivească jetoanele.
  2. Se plastifiază toate colile și începe chinul decupării pe contur. Eu am folosit o ghilotină, o am pe cea de la Lidl cu care îmi fac treaba de ceva ani. Am aranjat jetoanele astfel încât să pot tăia șapte dintr-o lovitură de cuțit. E nevoie și de ceva experiență la tăiere, căci trebuie să tai la milimetru, să ții bine coala să nu se miște. Dar e una din uneltele mele favorite și o cunosc, știu unde să potrivesc și cum să țin.
  3. Pentru a pregăti calendarul am folosit mașina de îndosariat. Nu cred că la vreun centru care oferă acest serviciu o să stea cineva să perforeze cartonaș cu cartonaș și nici să vă lase să le țineți ocupate, așa că, dacă nu aveți acasă, rămân câteva alternative posibile. Puteți să le perforați cu perforatorul de coli normal (cu găuri rotunde) și să le puneți la fiecare câte două inele, ar fi suficiente.
    Ultima variantă ar fi să le puneți la toate magnet și să confecționați o cutiuță pentru a le ține pe cele nefolosite.
    Revenind, am avut ceva emoții cu proiectul când mi-am dat seama că mașina mea de perforat e A4, iar calendarul meu era A3! Noroc că are blocaj doar pe stânga, nu și pe dreapta, și am putut introduce coala. Am pus cartonașele pe spire și le-am prins de suport… moment în care am constatat că, deși plastifiat, e incapabil să susțină greutatea cartonașelor.
    (* Același sistem este și pentru prognoza meteo.)
  4. Un suport foarte solid e musai necesar, confecționat ori dintr-o bucată de carton gros, ori din ce aveți la îndemână. Eu am sacrificat o bucată de forex (e un fel de placaj din spumă densă, se taie relativ ușor cu cutterul), l-am potrivit A3 și l-am lipit cu bandă dublu-adezivă pe spatele colii suport, lăsând însă în partea de sus libere perforațiile pentru arc, să se poată da peste cap. În acest sens am tăiat spirele folosite de tot, transformându-le în inele individuale, ca să nu se mai blocheze pe spate.
  5. Zilele săptămânii le-am fixat cu magnet. Avusesem eu o idee să le fac pe o bandă începând cu duminică și să gliseze pe dedesubt, dar am abandonat, de teamă să nu se rupă în timp. Este bandă magnetică autoadezivă, nu foarte groasă căci nu e nevoie, nu sunt grele.
  6. Anotimpurile sunt rubrica controversată, căci până la momentul imprimării încă nu mă hotărâsem cum să le fac. Le-am pus pe toate, cu gândul să fac un fel de roată a anotimpurilor și să folosesc o a doua săgeată colorată. Dar când le-am asamblat nu mi-a plăcut, erau prea multe culori. A rămas însă în mijloc bulina din folie magnetică și am și săgeata, dacă mă răzgândesc. Dar am confecționat cartonașe mari pentru fiecare anotimp, cu magnet în mijloc.
    Apropo de potrivirea magnetului „exact în mijloc”, întâi am lipit pe suport, apoi i-am pus peste a doua bucată, dezlipind folia de protectie și am adăugat cartonașul. Astfel m-am asigurat că există o poziție în care magnetul stă ok pe mijloc.
  7. Termometrul are alt sistem. Cum măsurarea temperaturii nici măcar nu este în programele de științe de la primar, n-am exagerat să trec numere, căci ar fi fost necesar și un termometru de exterior la clasă, să te poți uita la el comparativ și nu am așa ceva. (Mi-aș dori… dar sunt atâtea pe listă.) În schimb mi s-a părut amuzant cu frig-friguț; ceva trebuie să nimerească copiii până la urmă!
    Pentru termometru am perforat folosind o unealtă potrivită de dat găuri (potricala), săgeata – ca pe nasture, sus și jos, și apoi am dat patru găuri – colțurile unui dreptunghi – în spațiul rămas, după ce am lipit planșa pe suportul solid. Am folosit o bucată de elastic de la un coif aniversar și am introdus firul elastic astfel încât să realizez lungimile dreptunghiului pe față, trecute prin săgeată, iar lățimile pe spate, una fiind cea cu nodul. Dacă e tensionat – nu foarte tare, să nu se rupă – săgeata nu alunecă, stă la locul ei.
  8. Prezența copiilor am stabilit-o pe margine. Fiecare copil va avea o poză lipită pe o clemă de rufe din lemn, pe care o pot personaliza cum vor. Îmi cumpărasem unele mici, mi s-au părut faine, dar se deschid prea puțin și sunt prost făcute, se dau peste cap, așa că voi opta pentru unele din piață, mai rezistente. Pe ață la uscat vor sta absenții, prezenții sunt fixați pe margine. Cum deja știu catalogul și nu am pe nimeni să împartă o zi de naștere, am pus sus de tot un tort. Sărbătoritul zilei își poate prinde clema acolo.
  9. Zona pentru mesaje și comentarii. Nu i-am pus un nume, pentru că nu m-am putut hotărî ce anume. Poate va fi gluma zilei, poate un mesaj, cine știe ce inspirație voi avea. Poate doar un smiley. Însă fiind plastifiată, se poate scrie cu watermark și șterge la nevoie, fiind o zonă refolosibilă.

Acum, că l-am terminat, mi se pare mie că zgârie colțurile când încerci să le manevrezi. Am luat rotunjitorul de colțuri și m-am apucat să le tai pe toate. La cele care au hârtie se și vede și sunt mai simpatice. Sper că vă sunt utile descrierile de mai sus dacă vă veți pregăti să construiți astfel de materiale necesare la clasă.

calendarul naturii

Materialul este disponibil celor care în ultimele patru luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. După data publicării articolului este disponibil doar celor care realizează o donație și specifică printr-un comentariu la acest articol că doresc acest material.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

numeratie 0 31 100 joc didactic

0-31: numerație pentru pici (joc cu cartonașe)

Omul gospodar își face iarna car și vara sanie. După renovarea totală a școlii (care sincer sper să fie gata la 9 septembrie) și după ce Doreii de la zugrăveli au aruncat la grămadă tot ce-au găsit și li s-a părut lor că nu e important, voi începe școala într-o necunoaștere totală. Tot mobilierul a dispărut, înțeleg că încărcat în camioane și sper eu dus la școli mai puțin norocoase, nu pus pe foc. Ni s-a promis că vom avea mobilier nou. Nu știu cum arată și dacă, pe lângă bănci, avem și dulapuri, așa că nici nu pot să fac vreun plan cum îmi organizez clasa, dacă am cum (sau mai bine zis pe ce) să fac centre, dacă pot organiza copiii pe grupuri, dacă am tablă metalică sau de sticlă… Așa că, dacă din punct de vedere al organizării spațiului nu prea pot să mă gândesc la multe lucruri, lucrez la materialele ce-mi vor fi necesare. Trecerea de la a patra la clasa pregătitoare nu e chiar atât de simplă din punct de vedere logistic.

Colega mea îmi pusese frumos, de-o parte, diverse materiale utile, mai ales din cele de afișaj. Erau la gunoi, am salvat trei planșe cu cifre și vreo 10 cu litere… adică nimic, că trebuie să le fac pe toate din nou :(. Când (sau dacă…) îmi mai recuperez din cutii, o să mă simt ca la loz în plic, le desfac și văd ce-am nimerit, sau mai bine zis ce-am salvat! Că nu mai sunt toate știu deja.

Până una alta, am avansat la matematică. A fost amuzant că lucram pe calculator și Iris stătea lângă mine. O lămuresc că am nevoie de cartonașe pentru jocuri. Am ajuns la 31 și vede că mă opresc. De ce nu 30? Hmm… într-adevăr, concentrul 0-31 e mai mult decât ciudat. Logic este 0-10, apoi până la 20, 100, la 1 000, 10 000, 1 000 000.  Ei bine… 31 – pentru că o lună are maxim 31 de zile și dacă tot lucrează cu calendarul naturii în fiecare dimineață, măcar pe acestea să le știe. Dacă adăugăm și lunile anului, teoretic am putea măcar să scriem data. Fără an, că nu știu mititeii numerele cu patru cifre…

Pentru partea de numerație sper să stea binișor cu concentrul o-10, deși mersul la grădiniță e opțional și poate că nu au făcut cine știe ce.  Îmi plac laudele din seria „al meu numără până la 100” și piticul nu știe să lege șireturile, iar dacă îi ceri să îți pună pe masă 7 obiecte se uită la tine ca la mașini străine, căci așa străină îi este și lui asocierea număr-cantitate. Cel puțin are memorie bună, dacă le-a reținut pe toate, în ordine.

Dacă tot trebuia să fac cartonașele până la 10, le-am pregătit pe toate. Câteva idei pentru jocurile cu acestea:

  • citirea numerelor: puse într-un săculeț, fiecare copil extrage un cartonaș, citește numărul, sau se împart în mod egal cartonașele copiilor organizați pe grupe. Echipa care citește corect toate numerele câștigă.
  • amestec cartonașele, le împart copiilor cu sarcina de a le prinde pe ață la „uscat” în ordinea corectă. După un interval liniștit de mișcare browniană normal pentru orice joc, cartonașele vor fi agățate cu cleme pe ață. Încă mă gândesc dacă merg cârlige de rufe, de dragul jocului, sau să folosesc cleme metalice, care permit și să miști stânga-dreapta un cartonaș deja agățat. Bineînțeles că primii care vor prinde pe ață vor avea o sarcină mult prea simplă, așa că mă gândesc să împart celor care „termină” cartonașele rămase. Din fericire sunt doar 23 în clasă.
    Urmează etapa de verificare… dacă sunt prinse  în ordine corectă. Dacă un număr nu e la locul lui, îl mutăm. O altă problemă la care mă gândesc este capacitatea lor de coordonare, să strângă clema pentru deschidere și să o mențină suficient pentru a prinde. Exercițiul va fi util, însă va deveni ceva în plus față de cel de matematică. Așa că m-am gândit să perforez toate cartonașele în partea de sus (lămurind în felul acesta și modul de orientare al cifrelor 9 și 6) și să le prindem pe ață cu inele de plastic de la perdelele de duș sau cu agrafe de birou desfăcute.
  • odată prinse pe ață cu cleme, astfel încât să fie mobile, le pot folosi la numărat din doi în doi sau mai mult, grupându-le și lăsând un pic de spațiu între ele, astfel încât să devină totul mai vizual.
  • jocuri de comparare: se scot din săculeț două, trei sau mai multe numere și se așază pe ață în ordine, comparându-le două câte două, fie indivizual, fie pe grupe.

Dar până ajung eu la jocurile acestea, sunt cele cu mulțimi care îmi vor da suficientă bătaie de cap.

Am colorat diferit zecile și unitățile, ca să ajute la înțelegerea sistemului pozițional și apoi la jocurile de comparare a numerelor. Cred că o să rămân pe această combinație de culori până în clasa a doua.

numeratie 0 31 100 joc didactic

Chiar dacă mă opresc la 31, le-am făcut totuși până la 100, dar pentru anul viitor, la clasa I. Nu le afișez, mi se pare inutil să pun 100 de planșe pe perete (nu mai zic de variantele care aduc a insectar sau zoo cu decorațiuni), ci pentru jocuri. Fiecare primește, de exemplu, 5 cartonașe, pe care trebuie să le așeze crescător sau descrescător. Sau le împart pe toate grupurilor formate, să separe numele pare de cele impare; să identificăm zecile și să grupăm cartonașele după cum se rotunjesc la o anumită zece, posibilitățile sunt multe și mai bine așa decât să scrii pe fișe.
Nu știu dacă ar fi mai bine ca pentru aceste jocuri să pun pe spate magnet. Depinde dacă găsesc o sursă ieftină de magnet autocolant și mai ales dacă am tablă magnetică, deocamdată ceea ce am la îndemână e cam scump. Sau poate rămânem la joaca cu ele pe podea ori pe sfoară. Dacă… cine știe, o să mai avem covor și la clasa întâi.

Fișierul pentru imprimarea planșelor va fi trimis în data de  28 august 2019 abonaților la newsletterul Talente de Năzdrăvani (puteți să vă abonați aici). După această dată este disponibil doar la cerere celor care fac o donație către acest site prin PayPal sau cu cardul.

Este de preferat să îl printați pe carton sau să plastifiați foile. La un centru normal de print (dacă nu vă sunt la îndemână cele studențești), o coală printată color și laminată e în jur de 3 lei. Pentru clasa pregătitoare aveți 7 pagini, deci aproximativ 21 de lei jocul, pentru varianta cu 100, 26 de pagini (78 de lei). Dacă adăugați și magnet/agrafe, costul jocului crește.

Recomandări utile pentru producerea la clasă*:

Ca să citez un coleg, avem aparatul de laminat, de ce mă vait că e scump să le pregătesc? Foliile sunt ieftine, mă costă mai puțin dacă mi le iau, iar din restul nu o să sărăcesc.

* Recomandările sunt vizibile doar dacă Ad-Block este dezactivat pentru acest site.

365 de jocuri educative Editura Paralela 45

365 de jocuri educative – editura Paralela 45

Cel mai greu de gestionat la clasele primare mici consider că este timpul „mort” în care unii copii au terminat deja sarcina de lucru. Sarcinile de regulă se propun la un nivel pe care majoritatea să îl satisfacă. Numai că întotdeauna există câțiva care vor termina mai repede. Uneori poți pregăti o sarcină suplimentară de dificultate mai mare, însă alteori te iau prin surprindere. Faptul că termină mai repede nu dovedește neapărat un IQ ridicat, ci poate fi dovada faptului că s-a lucrat și acasă cu acel copil, e obișnuit să se concentreze în sarcină și să finalizeze cerințele. Mai contează și vârsta, unii copilăresc excesiv cu un an peste vârsta clasei sau, de ce nu, chiar cu doi. În felul acesta, ajung la clasa pregătitoare mult mai „pregătiți” pentru un efort intelectual susținut și rezolvă sarcinile cât ai zice pește. Dacă mai știu și să citească, lucrează înainte și nu mai așteaptă nici explicațiile tale.

Pentru acești copii, pe care nu îi poți lăsa să viseze la stele, sunt foarte utile materialele de lucru individual de tipul revistelor cu jocuri. Andrei a fost mare fan al acestor cărți în copilărie și își făcea oricând de lucru cu ele prin casă ori la drumuri mai lungi, chiar dacă la început îi citeam cerințele, apoi „ghicea” după aspectul jocului ce e de făcut.

365 de jocuri educative Editura Paralela 45

Am trecut pe lista de rechizite din acest an la clasa pregătitoare o carte cu jocuri, pe care aș vrea să o aibă fiecare în bancă și, la nevoie, să o scoată să lucreze ceva în plus. În această categorie se încadrează și cele două pe care le-am răsfoit de la Editura Paralela 45, 365 de jocuri educative pentru băieței/pentru fetițe se potrivesc de minune cu această dorință a mea, chiar dacă sunt recomandate 4+, nu sunt atât de ușoare. Sunt exerciții de logică, trasare pe contur, unire de puncte. Cu cele din urmă am eu un plan special, mi-aș dori să îi învăț încă de pe-acum să folosească rigla pentru a trasa o linie dreaptă, nu aș vrea să ajung în clasa a IV-a și încă să lucrez la asta!

Nu am fost niciodată de acord cu diferențierea de gen, dar aceasta începe în societatea noastră de la naștere… ești privit chiar ciudat dacă îi iei copilului hăinuțe galbene și verzi, nu își dă lumea seama „ce e”. Apoi, cel puțin în copilărie, nu trebuie încurajați să se joace numai cu păpuși sau numai cu mașinuțe și ca să ne întrebăm de ce fetițele pot face lucruri migăloase și băieții nu. Cele două volume sunt însă pe această linie, în cea pentru băieți predomină mașini, dinozauri, iar cea pentru fetițe este mai roz, mai cu unicorni și fluturași. Prietena mea îmi spunea că ei îi place cea de fetițe, mie cea de băieței, parcă nu te paște diabetul după ea. Depinde de gusturi! După mine le puteți lua pe amândouă, așa vă asigurați dezvoltarea ambelor emisfere cerebrale ale copilului, nu riscați să se îndrepte prea tare într-o direcție!

Un lucru e de subliniat la aceste volume: calitatea hârtiei. E drept că se reflectă în preț, însă sunt 192 de pagini cu o hârtie groasă, care susține perfect culorile tiparului de foarte bună calitate (nu se imprimă desenul de pe o parte și pe cealaltă) și pe care se poate lucra liniștit chiar și mai apăsat, copilul nu va rupe foaia (decât dacă își propune acest lucru).

Volumele sunt disponibile în librăria Editurii Paralela 45 unde puteți răsfoi volumul pentru băieți și pentru fete, dar și la libris, eMag. librarie.net, cărturești, elefant.

bingo 3x3 fructe legume

Joc BINGO cu fructe și legume

Dacă tot am descoperit aplicațiile de fabricat jocuri de bingo pentru elevi (dezvoltă atenția, memoria vizuală, viteza de reacție, percepția), m-a apucat entuziasmul și am zis să mă gândesc cum să fac unele care să acopere totuși zone specifice, cum ar fi fructele și legumele. Simplu de făcut o listă, dar ce te faci când ai nevoie de poze, nu de cuvinte, căci copiii sunt prea mici și nu știu să citească? Au urmat niște ore bune de muncă, dar la final am avut un rezultat satisfăcător. E drept că mi-aș fi dorit să mă rezum la fructe și legume cu specific românesc, dar până la urmă am fost nevoită să introduc și altele, fie pentru că nu găseam imagini cu ce îmi doream eu, fie pentru că nu îmi ajungeau variantele. Am făcut rabat și la tomate, pe care le-am introdus la legume, dar și porumbul, și el tot pe această listă comestibilă.

De ce am ținut cont când am compus jocurile:

  • variantele posibile să nu fie foarte multe peste numărul de căsuțe al cartonașului. Dacă aveam 16 casete, 20 și ceva de posibilități sunt suficiente. Până la urmă nu este un joc de amuzament, este un joc didactic, mă interesează să verific cât mai multe dintre variante, nu neapărat să câștige cineva.
  • careul să nu iasă prea mare. Cu cât sunt mai multe, cu atât jocul durează mai mult. Nu ai la dispoziție chiar așa mult timp într-o oră și, chiar dacă am vrea s-o ținem numai într-o joacă, nu e mereu posibil.

Am confecționat 30 de cartonașe, număr pe care îl consider suficient. Cum îmi propun să joc:

  • Varianta „strigării“ – eu am cartonașul cu toate variantele, le strig la întâmplare și le tai în același timp, ca să nu le strig de două ori. Copiii au la dispoziție un anumit timp să verifice dacă au respectivul fruct/legumă și să încercuiască sau taie pe fila de lucru. Primul copil care marchează toate imaginile de pe cartonaș strigă bingo și câștigă.
  • Varianta „extragerii“. Ideea mi-a dat-o Iris când i-am explicat ce pregătesc pentru copii. M-a întrebat dacă cumva am în intenție să-mi cumpăr și bol cu bile ca la loto, ca să extrag numere. Cred că ar fi mult mai amuzat pentru copii ca într-un bol să pun toate variantele decupate și să le extrag pe rând. Eventual pot pune, pe rând, câte un copil să extragă și să spună ce e pe cartonaș. În fond, ori că le bifează, ori că le privește și le numește, scopul meu de recunoaștere este realizat.
    Neapărat să nu uitați că e un joc, are nevoie de puțin teatru, suspans, amuzament…

După primul bingo însă nu e musai să te oprești. Cine spune că nu poți avea primul bingo, al doilea bingo, și tot așa, până își bifează toată lumea cartonașele? Fișierul este refolosibil dacă schimbi mereu ordinea de extragere, jocul se poate relua până se consideră realizată însușirea noțiunilor folosite, scurtând de fiecare dată timpul disponibil pentru recunoaștere. Dacă aveți mai puțini copii – până în 15, le puteți da două cartonașe, mărind corespunzător timpul necesar. Un alt sfat ar fi acela să verificați înainte cu copiii dacă recunosc toate imaginile pe cardul cititorului. E vreuna la care realizarea grafică nu le „spune“ nimic? Sunt și câteva mai exotice pe care e posibil să nu le recunoască.

Deși am pregătit jocul pentru mine (clasa pregătitoare), se poate juca și la grădiniță. Este musai însă printarea color a fișelor, ceea ce devine destul de costisitor dacă nu aveți propria imprimantă color.

Planșele pentru jocul cu fructe și cel cu legume sunt A4 și conțin câte două cartonașe, se taie pe jumătate (sau se distribuie câte două, dacă este cazul). Materialul este disponibil celor care în ultimele patru luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. După data publicării articolului este disponibil doar celor care realizează o donație și specifică printr-un comentariu la acest articol că doresc acest material.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

Taramul povestilor Chris Colfer Nemi

Tărâmul poveștilor, de Chris Colfer – editura Nemi

Vara aceasta am făcut, ca de obicei, bagajul pentru concediu și am rezervat un spațiu frumușel cărților pentru care, din diverse motive foarte întemeiate, nu am găsit timp. Un titlu pe care l-am amânat mult timp, dar care îmi fusese recomandat cu încredere este Tărâmul poveștilor, cu cele două volume ale sale: Vraja dorințelor și Întoarcerea Fermecătoarei. Păreau impresionante la grosime, dar din fericire sunt pregătite pentru cititori mici și le-am parcurs destul de repede.

Taramul povestilor Chris Colfer Nemi

Poveștile sunt minunate și recomandarea era sinceră. Chiar merită citite, însă sunt curioasă cum le percep copiii din ziua de azi. În ciclul primar epuizasem deja tot ce se putea la capitolul basme atât în biblioteca proprie cât și în cea a școlii. Basme românești și universale, de pe diverse continente, toate la rând. (Dacă stau să mă gândesc, cele chinezești aveau un farmec aparte.) Apoi au apărut și pe la noi lung-metrajele Disney și farmecul poveștilor s-a simplificat. Când s-au născut copiii am început să colecționez cărțile ilustrate și am fost foarte dezamăgită să văd în ce hal fusese maltratat basmul clasic, ca să dea bine la public – cum s-a întâmplat cu Micuța Sirenă.

Cărțile lui Chris Colfer le lansează copiilor o provocare la înălțime: povestea de după poveste, lumea poveștilor, cam cum am văzut-o noi în Arabella, doar că un pic mai modernă. Ca să înțelegi relația actuală dintre personaje trebuie să fii la curent cu cv-ul lor anterior, iar cunoștințele acumulate doar din filme nu prea sunt de ajutor.

I-am însoțit așadar pe cei doi frați gemeni cu mare plăcere în aventurile lor în cele două lumi și am realizat, pe când mă lăsam mai bine cuprinsă de vraja poveștii că am o senzație de deja-vu. Acum un an tocmai am lichidat cu Iris pe netflix Once Upon a Time, serial care pornește aproape de la aceeași idee a lumilor paralele, unele magice, ale poveștilor, altele normale, ca a noastră. Nu știu dacă există vreo legătură între film și carte sau e pur și simplu o coincidență, căci serialul a fost lansat în toamna 2011, iar cartea aproape în același timp. Pentru copii însă povestea scrisă e mult mai atrăgătoare, nefiind foarte multe fire narative și având protagoniști de 12-13 ani: se simt mai apropiați de acțiune.

Deși volumul al doilea se încheie tranșând legătura dintre cele două lumi, faptul că există în lucru traducerile celorlalte două volume din serie, A Grimm Warning și Beyond the Kingdoms îmi dă un pic de speranță că aventura continuă, iar eu abia aștept următoarele volume! Ce e însă mult mai plăcut decât la alte serii e că povestea nu rămâne în coadă de pește la final, este coerentă, astfel încât nu simți o nevoie nebună să afli ce se întâmplă, soluție cu care sunt întru totul de acord.

Volumele sunt disponibile la Editura Nemi sau în alte librării, precum libris, eMag, elefant, cărturești, diverta, cel.ro, humanitas.

regulile grupei afis

Regulile clasei – afiș

E simplu să rezolvi problema listei de reguli când copiii știu să scrie și să citească. În anii anteriori, prima lecție de educație civică era dedicată acestora. Le negociam împreună cu ei, le scriam pe caiet, apoi scanam pagina dintr-un caiet mai ordonat, o măream și o prindeam pe perete.

Acum, cu cei mici, e un pic mai dificil până învață să citească. Chiar dacă eu sunt cea care are până la urmă ultimul cuvânt de spus în privința regulilor clasei, nu vreau să sar peste „aparența” democrație în care ei sunt cei care inițiază proiectul. Sunt convinsă că e mult mai ușor să respecți o regulă pe care tu ai dedus-o, pe baza experienței proprii și știi că e necesară.

Prima variantă e să cauți pe net imagini. Se găsesc o mulțime, timp și nervi să ai să le sortezi. Dar parcă nu aș vrea să le printez să le pun pe perete, aș vrea să muncească și ei.

Așa a apărut ideea să îi las pe ei să le „deseneze”. Încă nu am renunțat de tot la ea, aș vrea măcar să încerc să văd ce iese, chiar dacă trebuie să scriu eu descrierile dedesubt, ca să nu uit ce reprezintă. Oricum ar fi, cât de rău poate să iasă? Stabilim regulile, cine ce desenează și evaluăm rezultatul.

A doua idee a fost să caut regulile ca planșe de colorat, să lucreze în perechi și să le aducă la o formă vizuală decentă. M-am apucat să scotocesc pe net. Am găsit, nu pot să spun că nu, dar nu toate variantele. Dar mai au o problemă: nu e același stil de ilustrație. Am eu un pitic cu ordinea și armonia și mă termină dacă e sorcovă de stiluri. Încă mă gândesc dacă le fac pe comandă și plătesc ilustrația, căci nu e chiar ieftin să cumperi vreo zece planșe complicate.

A treia idee am scos-o de la naftalină. Când era Iris la grădiniță și doamna ei se agita cu materialele prin clasă, am ajutat-o cu unele dintre ele. Atunci am realizat împreună afișul pentru regulile grupei folosind fotografii cu copiii. Într-o după-amiază, cu cei care rămâneau până târziu după ora 5, ne-am apucat să face puțină regie și să ilustrăm regulile pe care voiam să le urmeze. Ulterior știu că protagoniștii erau în delir, ceilalți puțin geloși în timp ce li se explica frumos fiecare imagine.

regulile grupei afis

Aproape că îmi doresc să fac același lucru cu copiii mei, dar cumva să apară toți, să avem regulile acceptate astfel de întreaga clasă, să-i implic cât se poate de mult în regizarea scenelor și să avem un tablou original, util poate în toți cei cinci ani care urmează.

Oricum ar fi, rubrica aceasta rămâne o provocare a începutului de an! Voi cum ați rezolvat-o?