Responsabilitatea la elevi

Ador lecțiile de civică, iar cea despre „Responsabilitate și lipsa de responsabilitate” e în topul preferințelor mele. Mvai, dacă îi întrebi, au atâââââtea responsabilități, de care se achită cu toată seriozitatea la vârsta lor de nici un deceniu de viață. Printre exemple se citea foarte clar că temele de la școală sunt responsabilitatea (dar și datoria) fiecărui elev.

Dar… dacă și-au făcut frumos temele la civică pe acest subiect, nu înseamnă că vorbim despre „realitate”. Responsabilitatea e una din acele valori care începe a fi formată de la cele mai fragede vârste și pe care o facem praf cu stil. Mai ales în ultimul timp, de când s-au inventat grupurile de părinți, e ceva de speriat. A cui e responsabilitatea să știe ce temă s-a dat, să o efectueze? Copiii nu mai au nicio grijă. Lasă că află mama de pe grup. Și de ce să mă agit, vine fraiera diseară de la muncă și îmi zice, ba mai stă și cu mine să o fac, să nu mă plictisesc singur, nu cumva să exersez eu ce oricum n-am fost atent în clasă cum se face.

Am insistat pe lângă părinți să renunțe la acest sport, dar nu am reușit. Din toamnă voi avea pregătitoare și mă amăgesc că pot să opresc răul înainte de a începe…

Mai departe nu le voi spune copii, le spun elevi, căci la școală acesta e statutul și, indiferent de vârstă, trebuie să respecte un regulament în care se stabilesc drepturi și obligații. Iar îndeplinirea obligațiilor școlare (însușirea conținuturilor, efectuarea temelor) este printre acestea.

La disciplinele mai relaxate proiectul, portofoliul, sunt variante de evaluare plăcute copiilor, indiferent de vârstă. În primul rând pentru că abia învață să caute informație și momentul în care realizează singur cât de „mult” e „acolo” îl face să cerceteze și mai profund. Ferească-te sfântul să îi pice cu tronc cine știe ce furnică din jungla amazoniană, că te bombardează cu detalii până ajungi să-ți placă și ție de atâta citit! Dar le spun și că nu mai există de câteva sute de ani oameni-enciclopedie, care știu tot, dar trebuie să știi destule ca să știi unde să cauți când vrei să afli mai multe. Așadar, semestrul acesta, pentru că sunt mari… am făcut și „altceva”.

Științe ale naturii

Ne-am lovit de ciclurile de viață. Pentru animale am rezolvat la clasă. M-am dat un pic peste cap să fac hamsterița să fete conform planificării mele calendaristice (mi-a ieșit cu eroare de o zi, după ce abordasem conținutul, dar știam toți că e gestantă și urmează). I-am văzut puii străvezii, fără ochi, apoi cum au crescut, până au devenit adulți și i-am dat spre adopție. (Mi-am propus să fac un pic de învățare prin descoperire și am reușit.)

Tema elevilor la acest capitol a fost să cultive acasă fasole, să urmărească etapele din caiet și să le fotografieze pe planta lor. Apoi, dacă se pricep, să pună pozele în ordine într-un document și să scrie sub fiecare din jurnalul de observare ce moment reprezintă. Din octombrie au avut timp până pe 21 ianuarie. Suficient să o iei de 3 ori de la capăt… Am avut proiecte reușite. Am avut proiecte printate pe hârtie, pps sau trimise pe bucățele, pe whatsapp, poza și descrierea, apoi în ordine, până la ultima, păstaia. Dar… bineînțeles că avem și „a mea s-a uscat”. Dacă s-a uscat… dă-mi pozele din primele faze. – N-am făcut! sau… Dacă s-a uscat, de ce n-ai pus alta? – Am crezut că nu mai trebuie! Toate – în condițiile în care două luni am tot explicat proiectul… Proiectele complete au avut Fb, până la flori – B, până la frunze – S și… în rest, I. Eu n-am, că a mea abia a încolțit! Ei… dacă voiai să crească toată într-o noapte, trebuia să cumperi boabe magice, ca în poveste! Ultima variantă posibilă – n-am proiect că n-am avut chef să fac.

Am avut și plante aduse la școală. Mă, de ce ai adus-o? – Să o vedeți! – O vedeam în poze, nu trebuia planta, ci fotografie și jurnal! – Lăsați, doamna, să fie acolo! Cerințele… of, cerințele, pe care nu le citim și facem ce ne taie capul!

Al doilea proiect a fost unul despre mediile de viață. Aici i-am lăsat să se joace de pe la începutul lui decembrie, plus toată vacanța, cu un lapbook. Le-am arătat unul de-al meu, am pus filme cu altele de pe youtube și am avut câteva rezultate superbe de-a dreptul. Nu pun informația căutată, ci munca depusă pentru realizarea lor! Unora le-a plăcut, altora… nu. Iar altora deloc, că nu le-au făcut.

Geografie

Unitatea dedicată geografiei generale e una grea pentru vârsta lor. Așa că, aproape la fiecare lecție unde era musai, am lipit hărți în caiete, le-am colorat. Acasă au avut de făcut, singuri cu șablonul sau tot pe una imprimată de mine, același lucru. În „naivitatea” mea, dacă desenezi de două ori un lucru, poate îți intră pe-o ureche și nu iese pe cealaltă. Ora următoare primeau test fulger, exact din ceea ce ar fi trebuit să lucreze… și nici nu mai trebuia să întreb cine și-a făcut tema și cine nu. Am anunțat că toate aceste teme – 4 – sunt piese obligatorii pentru portofoliu, pentru care acord un calificativ direct în catalog. Anunț cu o oră în urmă că pe 23 evaluez portofoliile, nu-l ai, înseamnă că nu l-ai făcut. Cu o zi înainte iar. Și a venit „ziua portofoliului”. Eu mi-am luat catalogul, i-am anunțat să le pregătească și să le deschidă la geografie (e un dosar mare pentru toate disciplinele), iar eu verific cele patru teme…

Concluzii: 1  – toate temele, 7 – trei teme, 1- două teme, 4 – o temă, 7 – portofoliu lipsă. Doi – îi cred că le-au făcut și nu le aveau… dar când te-ai uitat pe orar, ai pus geografia în ghiozdan, nu te-ai întrebat oare dacă n-ai ceva de făcut?

Știu. E vina mea, sunt pretențioasă. Și țin al naibii de tare la punctualitate, seriozitate și responsabilitate. E convingerea mea că în îmbinarea celor trei stă secretul reușitei. Să vii la timp, să fii conștient de atribuțiile tale, să-ți faci întotdeauna treaba complet și cât poți de bine, azi mai bine decât ieri, să-ți programezi timpul și să estimezi corect de ce anume ai nevoie, ca resurse, să duci cu bine la capăt un proiect. Și toate acestea nu le înveți dacă nu ți le cere nimeni niciodată sau dacă până în clasa a VIII-a cere mama temele celorlalți părinți. Dacă te trezești la 10 seara că ai teme pentru mâine, dacă nu te obișnuiești să ajungi acasă, să verifici orarul, să deschizi cărțile să vezi ce lecții/teme ai. Dacă întâi te joci și seara vezi ce ai…

Și da, sunt copii. Să-i lăsăm să copilărească. Cât?

De acord, să nu-i speriem că școala e bau-bau, să nu le dăm teme la clasa pregătitoare, să le dăm apoi conform vârstei, să termine în 10-20 de minute sau să le placă ce fac. Responsabilitatea se învață în pași mici.

Epilog

Lunea trecută a fost termenul limită pentru proiecte și jurnalul de lectură. Miercuri încă știam că mai sunt nepredate, după ce am închis ochii și marți, așa că fac un imens favor:

  • Copii… întreb imediat ceva. Vă rog să fiți atenți. Voi întreba de trei ori și a treia oară chiar va fi ultima! Mai are cineva în ghiozdan vreun proiect de predat?Liniște. A doua oară: mai are cineva în ghiozdan un proiect de predat? Din ultima bancă apare un băiețel cu un lapbook. Ok, a treia oară: mai are cineva în ghiozdan vreun proiect de predat? Dinspre fereastră răsare o fetiță cu un jurnal de lectură. Bun, am încheiat… să trecem la ale noastre…
  • Dintr-o băncuță, o voce: Doamna… știți… eu am mai făcut trei fișe la jurnal… 
  • Și unde e jurnalul? (Era deja predat).
  • Pot să vi le dau?
  • Întreb clasa dacă e de acord să iau eu fișele și să le prind în jurnal. Păreri pro, contra, că nu e corect, dar se ridică îndrăzneț un avocat care apără oropsitul, e de apreciat că s-a străduit să îngrașe porcul în Ajun și pledează să-i mai dau o șansă. Accept și cer fișele.
  • Știți… nu le am la mine, sunt acasă!
  • În acest moment am consultat „avocatul”, dacă îmi permite să însoțesc elevul la domiciliu să preiau documentele. S-a răzgândit. Deja era prea mult, șansa s-a dus pe apa sâmbetei…

Al doilea epilog: termin de corectat jurnalele de lectură, fac inventarul… îmi lipsea unul la care știam că s-a lucrat. Îi dau mesaj să aflu unde e jurnalul. E… în ghiozdan! Nu și-a dat seama că trebuie să îl predea și pe acesta.

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in De-ale școlii, Școlarii mei and tagged .

2 Comments

  1. Ai ridicat câteva puncte interesante, pe unele le aplicam deja, la unele mă voi gândi cum le pot aplica din perspectiva de părinte. Dar mi s-au aprins mii de beculețe la idea de lapbook – nu știam de acest mod de a realiza un proiect. Trebuie să aprofundez 🙂

    • Eu am aflat acum 4 ani că se numește așa, de fapt că are un nume 😀 .
      Găsești o mulțime de exemple… însă organizarea lui arată că acel copil a fost capabil să sorteze și să clasifice, după anumite criterii, informația. A fost o temă foarte grea, dar au dovedit-o ei.
      Succes! Mi-aș dori și eu mai mulți părinți care să se uite întâi la ei, înțelegi tu 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente