Prima săptămână de școală se apropie de final. Mai peste tot s-a bifat deja și prima ședință cu părinții. Și, normal, au început certurile, ba chiar scandalurile, din seria da’ de ce dom’le, la ce le trebuie atâtea?
Mi-aș dori enorm să avem și noi școli ca afară. Să fie construite pentru a fi instituții unde educația să fie pe primul loc, să nu învățăm în schimburi, să avem pe hol dulăpioare individuale pentru toți copiii, sală de mese și cantină cu prețuri ca la Parlament, sală de sport, teren afară, materialele de bun simț să existe la toalete și să nu-ți vină în clasă copilul cu pantalonii în vine că nu e hârtie la budă…
Dar nu avem. De 30 de ani construim biserici și votăm idioți, care mai de care mai idioți, de la un scrutin la altul, numai de educație nu ne preocupăm, că doar dacă nu merge, se târăște ea cumva. Și dacă încă pare că se mișcă pe ici-colo, e pentru că stă pe umerii profesorilor. Rar mai auzi de o primărie care face minuni cu școala (era prin Dobrogea o comună cu o școală de vis), dar, în rest, mai nimic… În afară de panglici tăiate înghesuit la inaugurări și mesaje cretine pe covorașele puzzle.
Nici la mine la școală nu dau lucrurile pe-afară de fericire, dar n-aveți idee cât mă bucur că ne-a lovit pandemia. Strânse de …, primăriile au trimis măcar materialele igienice necesare. Acum văd că s-au relaxat. Poate era bine să le monteze niște electrozi să le mai electrocutăm din când în când, să nu uite, ce obligații au.
Predăm modern cu bagheta magică
De când s-au inventat metodele „moderne” acum niște zeci de ani, la noi abia dacă sunt luate în considerare. Oricum sunt privite ca Dumnezeu în persoană, deși nu orice e „tradițional” e perimat și nu orice e „modern” e bun. Orice inspecție, orice curs teoretic, toate bat monedă pe cum trebuie lucrat cu copiii, cum să nu mai scriem pe caiete, ci să interacționăm, să lucrăm în grup, să folosim organizatori grafici, bla-bla-bla, cum să înveți făcând, descoperind, cercetând… Ce și cu ce?
Să luăm un banal exercițiu pe echipe… ai nevoie de markere și coli mari albe, să lucreze fiecare grup, să le afișezi apoi și să le puteți discuta. Și scoci, să le lipești pe tablă sau pe perete. Sau de post-it-uri, preferabil adezive sau de diferite culori, dacă vrei să și jonglezi cu ele. De unde?! Păi din banii profesorului care vine cu astfel de idei…
Hai să învățăm fizică sau chimie prin descoperire. Mai există pe undeva laboratoare? Kituri de experimente? Am luat la întâmplare de pe net primul rezultat, o nimica toată ca preț, doar câteva sute de lei ca să faci câteva experimente. Dar ce mă gândesc eu să facă elevii singuri, rar am mai auzit să se ducă măcar profesorul să le arate o reacție…
De ce nu sunt?!
Bună întrebare! Eu am solicitat o dată, cu listă lungă, materiale didactice… m-am liniștit. Nu sunt fonduri. Am noroc cu asociația de părinți care funcționează, cei 3,5% ne ajută să ne mai cârpim nițel. Sunt însă foarte mulți cei care își doresc să aibă școala tot ce trebuie… să fie ca-n vest sau ca la privat, dacă se poate. Și sunt scandalizați că nu se poate.
Circulă acum liste cu de toate încadrate la rechizite, criticate că „se face magazin” la grupă, că „educatoarele stau pe telefon” și de fapt nu lucrează, ori că materialele „fac picioare”. Cusută și descusută, lista e tocată mărunt.
De ce atâta hârtie? Ia dă-i copilului acasă ca sarcină să decupeze dintr-o foaie un disc pe care l-a desenat cu un șablon (o ceașcă). Pe o foaie A4 va desena cercul în mijloc, va irosi toată foaia, după care o aruncă, păstrând discul. Așa e când nimeni nu i-a făcut educație financiară, banii nu pică din cer, tăiem forma cât mai în margine. Cum m-a învățat mama asta? Făcând gogoși cu paharul… întinzi foaia, începi să tai din margine să intre cât mai multe! Și „resturile” le iei și le transformi în altă foaie…
Mai face cineva așa ceva? Nu cred. Dar la școală aveam „cutie de reciclat”, unde strângeam toate rămășițele. Sau acum au plicul lor unde pun ce rămâne și folosim la alt proiect… Și dacă la școală nu prea funcționează recuperarea materialelor, să vedeți ce e la cei mici de grădiniță cu decupatul liber și pe contur.
De ce îi trebuie la grădiniță ascuțitoare electrică?
E o „fiță”, am văzut pe undeva. Clar, moft! Doamna care a pus-o pe listă ar trebui să le pună în fiecare zi în ghiozdan creioanele să vină cu ele ascuțite. Și când o plânge și s-o tăvăli pe jos că nu are vârf la „roz”, și nici X nu vrea să-i dea, că i-l rupe, să vezi distracție… Când au încercat cei care comentează că nu e necesară să ascută cu una normală câteva zeci de creioane proaste? De nu-ți mai simți degetele sau te ustură bășicile de mori…
De ce hârtie igienică și săpun? Încă nu uit la pregătitoare cum îi uita Dumnezeu la baie pe-ai mei de la clasă, descoperiseră că, dacă pui mult săpun în chiuvetă, iese „un monstru” din podea, prin sita de la scurgere… și cum creștea monstrul mai mare, ei jucau fotbal cu el, de era toată baia plină de spumă. Doamna, nu e hârtie la baie. Normal că și eu am în dulap hârtie, să nu credeți că la profesori se pune și la elevi nu, doar n-o să-l lași să se descurce cu șosetele, ca în caz de urgență, nu? Cam câte role de servețele se consumă pe zi la grădiniță? Dacă sunt de-alea „pufoase și leșinate”, multe!
Imaginați-vă doar trei ture complete de mers cu ei la baie pentru spălat, pentru trei mese. Îi speli pe toți pe mâini, le rupi o bucată. 20 copii x 3 ture =60 bucăți. Să socotim de câte ori se duc ei singuri la toaletă, vin uzi pe mâini și își iau cu generozitate hârtie să se șteargă? Să nu mă întrebați de ce nu se revine la cuierul cu prosopele și etichete de pe vremuri. Probabil și-au dat seama că șansa de a te șterge exact cu al tău e foarte mică…
Câtă hârtie igienică consumă un copil de 5 ani la toaletă? Depinde de cum a fost învățat acasă. Sau dacă măcar e lăsat să se descurce singur, că am mai auzit și „eu nu pun mâna pe caca, că e scârbos”!
Soluții
Fără să mai stăm la discuții, vinovați sunt profesorii. Ei trebuie să înțeleagă foarte bine că în fișa postului nu le-a trecut nimeni susținerea financiară a sistemului de învățământ. Nu știu dacă vă încântă când vedeți clasele decorate, fotografiate în prima zi de școală. Eu acolo văd că e sărit calul, că se cheltuie nejustificat din fonduri personale. Atâtea țipete pentru „desființarea fondului clasei”, dar niciun zumzet despre cheltuielile din buzunarul profesorilor.
Așadar, adevărata grevă în învățământ ar fi să ne ducem la muncă așa cum o face orice funcționar al statului, fără nimic de-acasă. Dacă acum 200 de ani învățau să scrie și să citească cu o tablă și un ceaslov, sunt sigură că ne descurcăm și noi. Iar metode de învățământ sunt atâtea în categoria celor orale, iar cărțile cu povești nesfârșite!
O altă soluție este să stabilești un sistem de comunicare prin care să anunți cu ce să vină fiecare la el. Deși nu îl agreez, în pandemie nu am avut de ales. Cu câteva zile înainte de activitatea programată dădeam lista: doi ochișori mobili, trei bile mici de polistiren etc. O plăcere să cumperi singur! Se organizau, comunicau, luau și împărțeau. Nu exagerez, dar jumătate din sugestiile pentru acest an sunt să luăm la comun materialele necesare!
Poate e un efort mare pentru educatoare, dar să se străduiască să trimită de vineri lista, pe zile, pentru săptămâna următoare. Cu mențiunea că cine nu are stă și se uită, că nu poți obliga pe nimeni să împartă ce și-a adus. (Când e „la comun”, se împarte oricum tuturor.) La grădiniță măcar o activitate pe zi trebuie să fie cu „materiale”, va fi o plăcere să vină cu trei flori roșii, două frunze verzi, un carton, lipici. Abia atunci vor înțelege unii că, în absența unui stat funcțional, numai împreună vom reuși să supraviețuim. Ca pinguinii pe viscol la Polul Sud.
Să vină la școală, să stea pe telefoane, dar lecția să le intre pe o ureche și să le rămână agățată undeva? Fără să se străduiască! Temele!? Noua modă e că traumatizează copilul. Tema este, în esență, acel moment de sinceritate al copilului cu el însuși: am înțeles sau nu ce s-a discutat la școală?
