Puțină primăvară în toiul iernii: pictură cu șabloane

Dup-atâta frig și ger simțeam nevoia de puțină veselie și căldură, așa că n-am mai ținut cont de ordinea firească a lucrurilor și am decis să aduc puțină primăvară în toiul iernii. A contribuit la asta și pachetul sosit de la chinezi ceva mai repede decât am estimat eu, cu șabloanele pentru pictură, așa că n-am mai amânat și am introdus tema acum.

Am încetat să mă mai întreb la ce se gândesc unii copii când își fac ghiozdanul pentru a doua zi, chiar dacă sunt la vârsta de 11 ani, când, teoretic, această responsabilitate le aparține întru totul. E fix ca în „Bunicul“ lui Delavrancea. Nu se gândesc la nimic. Numără doar clipele care trec, nici măcar frunzele care cad. Așadar, când o treime dintre cei prezenți nu și-au adus cele trebuincioase și trebuie să improvizezi cu ce ai la dispoziție, vreo trei seturi de acuarele învechite, nu ai prea mari speranțe cu reușita.

Prima parte: pregătirea fundalului

Aproape că ne iese să acoperim complet o coală de hârtie cu un ghemotoc de vată și multă culoare. Am mai exersat și mă bucur că începe să le placă. Însă… încă nu înțeleg ei cum e treaba cu apa, că prea multă înseamnă o uscare lentă, dacă nu chiar o hârtie ce trebuie stoarsă, iar prea puțină – o coală de hârtie ruptă. Plus că, dacă nu ți-ai adus o coală serioasă, dintr-un bloc de desen, una normală, de 80g/mp ajunge imediat șervețel.

Uscarea era partea cea mai importantă a proiectului, altfel riscul să „nu iasă“ era evident. Inutile sfaturile din seria: nu e gata, mai așteaptă, nu s-a uscat. Dacă el a hotărât că e uscată, apăi nimeni nu-i stă în cale. Șabloanele întinse pe două bănci, la alegere, cu autoservire, erau prea tentante ca să mai aștepți să se usuce o hârtie. Așa că, în ciuda vulturului de pază, se mișcau repede și treceau la execuție.

La fel de inutil a fost și sfatul cu o mână ții șablonul și nu o ridici până nu ai terminat de tamponat modelul. Scărpinătura oltenească a fost la mare modă, zici că jucau mațele-ncurcate. Rar se organizau înainte, dacă erau dreptaci, să așeze pe dreapta materialele. Așa că, de multe ori, lucrau peste mână și, chiar dacă le atragi atenția să facă ordine la bancă, să le pună la îndemână, abia când te duci tu și le schimbi constată că li se ușurează viața, fără să dea semne că au înțeles de ce.

Oare are legătură cu totul aflat pe ecran la un click distanță, exact acolo unde trebuie să fie, încât confortul vine de la sine? Și nu conștientizează că e nevoie și de o decizie proprie pentru a pune în aplicare proverbul „Cum îți așterni așa dormi.“?

Execuția

În general, nu a mers rău, acolo unde sfaturile au fost acceptate cât de cât. Adică ghemotocul de vată nu era nici prea mare, nici prea mic, nici prea uscat, dar nici prea înmuiat. Și mai ales acolo unde fundalul a fost uscat și șablonul a stat nemișcat. Și-au dat seama repede că o clipă de neatenție, un milimetru mișcat, aruncă pe apa sâmbetei atâta muncă și entuziasm.

pictura_sabloane

Altfel proiectul nu se întinde pe mai mult de 20 de minute, dacă urmezi sfaturile. Cu tot cu pregătirea materialelor, după care poate rămâne lejer la uscat.

Pentru că tot aveam la mine șabloanele, am repetat proiectul cu copiii la afterschool, ca recompensă pentru acceptarea sarcinilor suplimentare. Acolo însă am exersat pe pânză de pictură, acelea deja fixate pe un suport (ca aici) de 10x10cm. În funcție de graba artistului și atenția la detalii, cum ar fi faptul că între margine și șablon ai 5mm, deci nu dai la nimereală cu buretele, tablourile au ieșit mai bine sau mai puțin atrăgătoare.

La ce ne folosește acest exercițiu?

Culmea, eu nu la școală l-am învățat, ci cu mătușa și bunica mea, într-o vară. Zugrăvise bunica și pereții albi de pământ nu puteau rămâne așa, orice casă țărănească respectabilă trebuia decorată. Atunci a scos mătușa niște șabloane mari, A3 (sau poate în mintea mea de copil păreau mari) cu desen pentru colțul peretelui, frunze și flori. Unele linii se trăgeau cu argintiu sau auriu, celebrul aurolac, pentru altele se pregăteau vopsele speciale.

Atunci am văzut că se potriveau după găurelele de la colț și că nu era chiar simplu să faci pe perete un model perfect. Îl miști și se strică, „te râde lumea“! Era nevoie și de un încurcă-printre-picioare ca mine, căci cineva trebuia să înmoaie trafaletul în culoare și să îl dea celui cocoțat pe scară. Deși desenele acelea sunt adânc îngropate în amintirile vârstei, prima dată când am văzut cum se fac am fost dezamăgită.

Inițial părea o muncă titanică, să pictezi atâtea flori! Apoi, am aflat secretul: migală și atenție.

Nimeni nu-și mai decorează pereții azi, nu mai e la modă. Poate un tapet. Sau o vopsea colorată. La noi acasă, mama folosea trafaletul cu model, lat de vreo 20cm, cu care trăgea, de sus în jos, cât putea de drept, un model vegetal sau abstract, geometric (pe principiul acesta). Sau prefera varianta mai simplă, culoare și atât.

N-am idee dacă viitorul ne va mai aduce astfel de provocări sau roboții vor face totul în locul nostru.


Idei scoase de la naftalină:

 

 

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in De-ale școlii, Școlarii mei and tagged , .

Lasă un răspuns

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



decathlon.ro editura-arthur.ro%20
CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente