Azi, școala e doar despre note mari | Talente de Năzdrăvani

Cântărind efectele pandemiei, am realizat că unul dintre ele a fost acela de a mă retrage într-o bulă de liniște. Am început să evit mijloacele de transport în comun, am rămas la mașina personală, ca mijloc de deplasare. Mai scump, dar nu foarte, am zis că nu beau, nu fumez, nu zac în weekend la coafoar sau prin saloane, n-am timp de masaj, așa că mă răsfăț cu jumătate de oră în plus de somn dimineața la un preț decent, cât mă costă motorina pe lună.

Dar tocmai această splendidă izolare de cei din jur are talentul de a-ți cârpi două palme zdravene să te trezești de câte ori faci un pas în afara bulei.

M-am aventurat sâmbătă dimineață până în Obor, să cumpăr semințe pentru hrănitoarea de păsări montată în curtea școlii. Am rugat copiii să se ocupe, dar n-au găsit, iar vineri chiar am scuturat sacul în cutie, nu mai puteam amâna. Pițigoii care s-au obișnuit deja acolo au așteptări. Vineri erau vreo opt care mulțumeau cu piuituri scurte pentru desert.

Și cum 5kg de floare și 5 de cartofi, că doar nu era să mă întorc cu o mână goală, nu se transportă prea ușor, cum îmi făcusem eu calculul acasă, că mă plimb un pic pe soarele ăsta strălucind de optimism, m-am suit în troleu. La prima, pe la Hașdeu, urcă doi liceeni, nu mai mult de-a zecea, din ce vorbeau. Veneau de la meditații, dar erau în licee diferite și-și povesteau una-alta.

Pe ansamblu, la școală nu se face nimic.

Identific în conversație nume de colegii mari, din acelea din treimea de sus a listei de opțiuni din București, nici din vârf, dar între 8.50-9.50. Lucrurile sunt simple pentru ei, la ce vrei să înveți, faci meditații, nu are sens să speri.

— Sunt și profesori care nu predau deloc, dar pun note mari, să n-aibă probleme.
— Cum adică?
— Păi cum e unul care face pe nebunul și pune note mici, facem hârtie, toți copiii, toți părinții, și de la reclamație se liniștește.
— Și apoi mai predă?
— Rămâne la clasă, dar ne lasă în pace. Nici nu mai predă. Dar pune note mari.

E clar că am îmbătrânit, pentru că nu am mai răbdat să-mi țin gura. Și știu că atunci când aveam vârsta lor uram să se bage niște unii ca musca în lapte în conversație. Dar tot am făcut-o. I-am întrebat și de ce nu le fac reclamație celor care vin la școală și nu predau, nu fac nimic, dacă tot au atâta succes cu reclamațiile. Eee… să vedeți răspuns: pentru că tot n-ar preda, dar s-ar face mai ai dracului și-ar pune note mici.

M-a ros curiozitatea și am vrut să știu la ce le folosesc notele mari puse pe nimic. FAZAN. I-am încuiat. N-au știut să spună decât că nu știu, dar mai bine să fie mari decât mici! QED.

Am ajuns prea repede la stația mea, mi-aș fi dorit să mai stau puțin. Erau amândoi foarte politicoși, vorbeau foarte frumos și erau genul acela de copii pe care îi citești în ochi: și vor, și pot.

Și atunci, unde am pierdut noi acești copii?

Nu știu ce simt, clar furie, dar știu că furia e sentimentul secundar. Poate silă și dezgust că ne preocupăm atâta de probleme fără legătură cu realitatea. Eșecul procesului de învățământ nu e acolo unde spun ei, e în evaluare. Și pentru asta, nu ai cum să construiești decât dacă dărâmi totul înainte și o iei de la zero, impui cu forța valori care au dispărut: cinste, seriozitate și respect.

Ar trebui să introducă examenele de promovare a anului școlar cu comisie din altă școală, nu evaluări la clasă, cu profesori pe care îi poți manevra și santaja. Și atunci, cine știe – știe.

Ce trebuie să cunoască un copil la final de clasa a patra? Unde e Dunărea! Nu să o caute în nordul țării, pe Someș. Sau să știe că Ștefan cel Mare a fost domn al Moldovei.

Ce să poată face? Să poată citi un text la prima vedere cursiv, corect, expresiv, și să dovedească înțelegerea mesajului. Să scrie corect, după dictare. Să poată efectua probleme cu operațiile învățate.

Ce să-l definească pe el, ca cetățean în devenire? Ce valori să dețină? Spirit critic, toleranță, respect, perseverență, integritate, profesionalism, bunătate, echitate, autodisciplină, patriotism.

Abia atunci vom discuta despre ce competențe are un copil după cinci ani de școală!

Până când nu ne asumăm eșecul, nu vom salva viitorul.

Cât timp tot ceea ce facem e să ținem profesorii la respect cu reclamațiile, făcându-le zile fripte, cât timp vom vâna note nemeritate și vom da burse de merit nemuncite, n-o să avem niciun succes cu reformele.

Nimeni nu vrea să înțeleagă că învățarea înseamnă efort depus și nimănui nu-i place să muncească, atunci când ar putea să stea să pice para mălăiață (în gura lui nătăfleață). Dar să restructurezi sistemul și să te aștepți ca toată lumea să vrea să muncească fără proteste nu e nici măcar naivitate, e prostie.

Succes va avea însă acela care își va asuma, politic, să rupă pisica în două.

Ca o concluzie, apropo de cinste și corectitudine, aflu dintr-o discuție cu una din fetele mele că mama urmează a doua facultate. Avea de formulat o propoziție din care să reiasă cinstea, ca valoare morală. Știți ce a scris? Mama este cinstită pentru că nu copiază temele de net, le face singură.

Comparați acest model cu cel de la începutul articolului, cu părintele care pune profesorul la punct pentru că nu dă note mari și întrebați-vă dacă școala românească mai are vreo șansă.