Copiii, internetul și panica părinților

Mă consider utilizator de internet de două decenii. Am început cu mirc, cu email, am prins windows 3.1 și calculatoarele 286. Aș putea să-mi mai adaug 10 ani în plus de stat la tastatură, când am început, ca utilizator de HP85, dacă vă sună cunoscut. Știu cum arăta fabrica de calculatoare de la Pipera pe vremea când încă mergea, eram client al magazinului de la poarta fabricii. Pe-atunci, deși noțiunea de „rețea” era ceva de-a dreptul SF, nu mi-aș fi închipuit niciodată unde vom ajunge, conectați non-stop la ceilalți, mereu cu ochii pe ce se întâmplă… Dimineață, la prânz, seara și chiar noaptea, mesajele să curgă, să zumzăie…

Am prins internetul prin dial-up și mă amuz copios când văd acum comentarii că „nu se încarcă repede”. Cine se plânge – clar nu știe de unde s-a plecat… și ce e aia răbdare să vezi cum se învârte clepsidra pe ecran. Când a început internetul să se răspândească, să aibă și mătușa, și bunica, și pisica (cont de facebook), lucrurile s-au schimbat. Am văzut cum în doi ani: când l-am născut pe Andrei a durat să fac poze, să developez, scanez, trimit. La Iris deja aveam la două ore după naștere film digital trimis curioșilor. Așa că… copiii au fost pe internet de mici. Underground net e ceva de dimensiuni apocaliptice, nici nu ne putem închipui ce circulă între conturile private la capitolul informație de orice tip.

Însă copiii au crescut cu internetul între degete, cum s-ar spune. Cu bunicii vorbeau pe video-chat de mici, dexteritatea în mânuirea instrumentelor erau ceva de speriat, normal că limitele s-au stabilit cu greu. Acum fac parte din grupul de rude, din grupul de familie, din grupurile și grupușoarele lor de prieteni… totul underground, nu public. Așadar greu de controlat. Am pornit totul pe încredere, am stabilit reguli și am definit siguranța. Am încercat să anticipăm tot felul de probleme, am făcut „proceduri”: nu adaugi nimic public, nu spui unde pleci, unde locuiești, unde mergi la școală, nu adaugi persoane pe care nu le cunoști în viața reală. Dacă ești abordat, dai block. Ai o problemă, îmi arăți… și sunt sigură că nu mi-au trecut prin cap nici 10% din cele care se pot întâmpla.

Sâmbătă am mers la o întâlnire ce dezbătea această problemă a expunerii copiilor pe internet: cât, ce, până când… Nu vorbim doar despre imagine, ci despre discutarea problemelor acestora. De ceva ani sunt „sub cenzură” cu blogul când povestesc despre ei. Adică ei citesc înainte și-mi dau ok (sau nu!) să povestesc. Mi s-au interzis subiectele de orice tip legate de adolescenți, pe motiv că, indiferent dacă ei au sau nu această problemă, colegii lor care mă citesc își vor închipui că o au și devin subiect de bullying… Așa că m-am conformat. Chiar și subiectele de la școală sunt discutate și criticate, de teamă să nu aterizeze pe-aici vreun profesor de la clasă, să se simtă atacat și să riposteze la școală. Nici fișele de lectură nu au scăpat… dacă pun eu pe net rezumatul înainte să prezinte tema și îl copiază vreun coleg? Cu pozele sunt și mai drastici. De la nu la modul general la din când în când una e cale lungă… trebuie să-i placă, să nu-i găsească cusur, să fie „perfectă” ca să poată fi folosită.

Concluzia aici a fost să gândești de două trei ori când lansezi copilul în online. Din online nimic nu dispare… mai ales de pe facebook și alte variante de rețele. Nu știi niciodată cine o salvează și ce face cu ea. E o muchie de cuțit. Poți fi zen sau poți da în paranoia. Vă recomand însă echilibristica cu grijă între cele două.

Însă surpriza întâlnirii, pentru mine, a fost pe tema ce mai fac copiii online. Cu ce se „ocupă” adolescenții de azi. Cel mai mult m-a șocat partea cu „RPG” (Role Play Games) și până unde poți merge cu ruperea de realitate… (Tot cu ocazia aceasta am aflat că pe whatsapp poți scrie bolduit.) Așa de mare a devenit teama de implicare, refuzul de a simți ceva real, că rămân blocați în online, unde e „safe”. Nu-i așa? Termini viețile, o iei de la capăt, pierzi o relație, ai imediat soluții disponibile pentru o alta… Faptul că există grupuri de acest gen marcate „junior”, cu copii de 10-11 ani, a fost o altă surpriză. Am aflat și că există BIF.

Cu alte cuvinte, întâlnirea parcă a fost un fel de ieșire în trafic, când treci strada printre mașini. Mai frânează una, te claxonează, te bagă în sperieți, mai faci un pas, iar îți sare inima de la alta… și tot așa. Când s-a terminat, eram pe celălalt trotuar, analizam notițele. Ca orice lucru, are o parte bună și una proastă. Totul depinde de cum e folosit. De exemplu, interacțiunea virtuală a copiilor. Poate fi rea, dacă duce la depresie și tulburări. Poate fi bună, dacă contribuie la întărirea relațiilor sociale. Dar știi în ce direcție evoluează? Dai în paranoia și interzici? Sau controlezi și continui să construiești o relație cu copilul?

Dacă v-ați gândit la început, cum m-am gândit eu, că pozele online ajung pe mâna pedofililor și ăsta e pericolul, că hoții de apartamente se documentează intens cine unde stă și când nu e acasă, ne îmbătăm un pic cu apă rece. Și pentru că nu mi-am revenit încă din caruselul în care m-am dat sâmbătă, vă las să citiți liniștiți articolul Danielei Dumitrescu, unul din vorbitorii de la întâlnire. 

Normal că am ajuns acasă și mi-am întrebat copiii… Ai auzit de grupul offtopic?Da, sunt niște defecți. Cam greu de definit defecții, dar s-a conturat „trăiește în online”. BIF (Best Internet Friend) nu m-au lămurit, dar consider că e un fel de pen-pal, cum corespondam pe vremuri cu o japoneză… Dintr-una într-alta, știai că poți scrie bold pe whatsapp? – da, între steluțe. QED. M-am simțit exact ca în bancul acela: Fiule, e timpul să vorbim despre sex! – Da, ce vrei să știi?

Așa, de curiozitate, ce cuvinte/abrevieri/orice cunoașteți? Nu de alta, dar să știm despre ce „vorbim”…


Evenimentul organizat de Parenting PR a avut loc la OK Center și a fost susținut de Lidl România.

Posted in De-ale casei.

6 Comments

    • Bănuiesc că nu știai, nu?
      Aștept un moment să am ceva de zis pe grupul de părinți, să scriu cu bold :))).

  1. Nu, firește că nu știam! Acum, dimineață, mă gândeam că puteam aseară să folosesc noua „descoperire”, însă așa de afectată am fost de problema în sine, că am uitat de bold!
    (Am discutat cu mama unei colege care a agresat-o fizic pe F, „în joacă”. În ochii mamei, colega a ieșit basma curată ca lacrima!)

    • 🙁 Ce „în joacă” ar merita unii o lecție… Nu sunt adepta cu întoarcerea celuilalt obraz, la un moment dat prea ești călcat în picioare…

  2. Pingback: Tu știi ce face copilul tău pe internet?

  3. Pingback: Digital Parents Talks #17. Cât de mult ne expunem copiii pe internet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente