creioane fasii spuma daco

Creioane din fâșii gumate

Toamna aceasta am primit de la Daco niște provocări puțin mai grele. Printe ele au fost și fâșiile gumate. Ca să le descriu, sunt exact de forma bețelor late – spatulele pentru limbă pe care le-am tot utilizat în proiectele de pe blog – doar că sunt confecționate din coli de spumă. Așadar, cât timp nu este nevoie de rezistența lor, orice proiecte cu bețe late pe care le aveți sunt perfect adaptabile.

fasii gumate daco

În plus, acestea vin în șase culori – la cele de mai jos se adaugă roz. Pot fi folosite cu succes la rame foto de mici dimensiuni (în culorile României, pentru centenar), sau peștișori împletiți – pentru vârstele mai mici. Mi-ar fi plăcut ca pentru proiectul cu rama să am o păpușică în costum național… ar fi fost drăguță.

Totuși nu acestea au fost primele variante la care m-am gândit. Din bețe de lemn pictate am descoperit niște „creioane” pentru decor. Pentru acestea am tăiat fâșii de carton de 5,5 cm (6 cm e chiar la fix și nu mi-a plăcut cum se vedea). Am confecționat „guma de șters” din hârtie gumată embosată, apoi am lipit trei benzi de spumă paralele. Am ascuțit creionul, decupând vârful în formă de triunghi, după ce am marcat jumătatea, iar la final am colorat vârful cu carioca. Pentru bucata de metal am folosit bandă decorativă aurie.

Creioanele aș vrea să le folosesc la avizier pe post de etichete indicatoare, pentru a atrage atenția atunci când adaug un mesaj nou. Însă mă gândeam că la fel de bine pot fi confecționate la grădiniță sau la clasa pregătitoare, de către fiecare copil. Își pot lipi poza și scrie numele pe creion, și apoi pot fi așezate frumos într-un „penar al clasei”.

Voi cu ce scop le-ați folosi? Au cam 20x6cm.

creioane fasii spuma daco

 

Motivaționale la început de an

Ce văd copiii când intră prima și prima dată în clasă? Tabla! Ei bine, tabla e coșmarul meu. De la natură n-am căpătat și talent la desen, am compensat cu multă voință, geometrie, de-am ajuns la niște deprinderi satisfăcătoare pentru a rezolva probleme din această categorie. Dar… ce anume scriu pe imensa mea tablă din clasă, ei bine, asta era cu adevărat o problemă în urmă cu trei săptămâni.

Începutul de an școlar – adică de pe 3 septembrie încă o săptămână – l-am petrecut pe diverse grupuri, admirând sau criticând în sinea mea sau mai vizibil anumite idei și tendințe. Printre multele idei de decorat pereții mi-a picat în fața ochilor una cu potențial, luată de pe twinkle. Nu aveam de gând să sacrific niciun perete cu sticluțe etichetate, dar a fost o idee destul de simplu de realizat pe tablă (la prima vedere). Pe lângă ingredientele din model, am mai adăugat și „respect”, căci i-am tocat mărunt tot anul trecut că, dacă nu învățăm să ne respectăm unii pe alții, nu ajungem nicăieri.

Luni tabla arăta astfel:

N-am zis nimic, n-am comentat, i-am lăsat în pace… am plecat ultima din clasă și marți am venit prima, ca nu cumva să șteargă tabla. Aveam altceva pregătit pentru ei, că doar nu m-am dat de ceasul morții desenând fără un scop. Trebuia să folosesc cumva și la clasă munca asta ce urma a se șterge cu buretele, la propriu. Le-am pregătit un „set” de sticluțe, imprimate, una în plus față de cele pe care deja le înșirasem pe tablă. Ce aveau de făcut: decupau sticluța, o etichetau și o „umpleau” după nevoi. Scopul era să scrie rețeta unei poțiuni magice a propriului succes în acest an școlar. Sticluța în plus era pentru un ingredient secret – ce ar mai avea nevoie față de ce am trecut eu pe listă.

Și… au urmat surprizele. Se pare că avem nevoie să cumpărăm angro curaj, căci evaluările îi termină pe toți. Apoi am avut copii care au schimbat mai multe ingrediente, căci au ajuns la concluzia că au nevoie de altceva. Cantitățile au variat, în funcție de fiecare. Însă am avut și un moment în care am scuturat de praf cele două DEX-uri pe care le avem în bibliotecă.

Doamna, ce înseamnă perseverență?

Întâi de toate, am întrebat dacă ieri știa și azi a uitat. Nu știa nici ieri, dar de ce să întrebe dacă eu nu comentasem nimic despre tablă? Pentru că așa trebuie, întâlnești un cuvânt necunoscut, îl cauți, că doar n-oi fi scris de florile mărului cuvântul. Un rol trebuie să aibă el. Și… ce faci când nu știi un cuvânt în clasă? Nuu la dex, doamna… Ba da, la dex. Au recunoscut și alții că nu știu cuvântul. Au citit definiția cu voce tare, au comentat până (sper) s-au lămurit. Concluzia lor a fost că e nevoie să fie pusă în poțiune. Concluzia mea – că nu întreabă când nu înțeleg ceva.

Ingrediente de succes in anul școlar

Dacă ei au reușit să își facă un oarecare plan pentru anul ce urmează, eu am împușcat doi iepuri. Primul, că am ajuns măcar un pic să am texte scrise de ei. Chiar dacă greu se rup de șabloane, de „răspunsul frumos la întrebări”, au scris ce au simțit. Al doilea – am reușit să mai aflu câte ceva despre ei, lucru destul de greu de realizat în puținul timp de socializare pe care îl avem la dispoziție.

Ar fi trebuit să fac și eu exercițiul, deși cred că mi-aș fi scris pe toate „răbdare”, de mai multe tipuri. Răbdare cu cei mai înceți, cu cei mai vorbăreți, cu cei care nu găsesc sensul școlii…

Ingrediente de succes in anul școlar Ingrediente de succes in anul școlar

Bucharest Science Festival 2018

Iată încă o toamnă sub semnul științei și al rațiunii, noțiuni care ar trebui să ne domine atunci când decidem cum trăim zi de zi. Săptămâna aceasta se va desfășura a șasea ediție a BSF – Bucharest Science Festival, începând de miercuri, 26 septembrie, până duminică, 30 septembrie. Activitățile se desfășoară în patru centre în România, principal fiind București, la care s-a adăugat Râșnov, Adjud și Timișoara.

Programul activităților este disponibil pe site-ul BSF, dar puteți fi la curent cu evenimentele și dacă urmăriți pagina de facebook a festivalului, mereu actualizată cu noutățile.

Evenimentele se împart în mai multe categorii, în funcție de tipul de acces – contra-cost sau gratuite, destinate școlilor/grupurilor sau persoanelor fizice. Vă recomand să parcurgeți programul pe zile și să vedeți ce vă e accesibil la școală, sau, dacă sunteți părinți, să vedeți care vi se potrivesc pentru o ieșire în oraș cu copiii.

Dacă anul trecut am fost în vizită la Linco și am primit sfaturile BCR despre economie la noi în clasă, anul acesta am reușit să prindem loc la „Porniți motoarele!”, vizita la ROMAERO, la care cred că vor fi mai mult decât încântați să participe. Sunt lucruri pe care nu ai ocazia să le vezi altfel. Sunt curioasă și cum va fi atelierul cu lilieci, la noi la școală. Nu am prins loc la cel cu rachete, acolo au mult mai multe șanse școlile mari, cu mulți profesori care se înscriu, nu cele mici ca a mea. Copiii abia așteaptă să ieșim.

Alte recomandări de activități:

Acestea sunt spicuiri din program, vă recomand să luați zilele la rând și să le studiați. Unele activități se repetă în fiecare zi a festivalului, altele sunt o singură dată. De asemenea, am observat că pe dispozitivele mobile site-ul nu este foarte accesibil, lucrurile sunt mult mai clare din perspectiva ecranului normal de calculator.
Dacă mergeți, mi-ar plăcea să reveniți cu un mesaj și să ne spuneți cum a fost!
 
 
pian spatule lemn

Pian – temă pentru acasă

Gata, suntem deja în a doua săptămână de școală. Teste inițiale vin și trec. Materia începe să se deruleze la mai toate disciplinele. În orar… iaca și muzica. La ambii. Unul turbează, că de ce trebuie să mai facă muzică. Problema e de fapt că doamna îi vrea la cor. Eu la cor nu calc. No, bine, dar oricum e paralel cu domeniul. I-am explicat că „viața la cor” simplifică fantastic „viața la clasă”. Îl las în pace, poate își vede interesul.

A doua serie de plânset și vaiet venea de la nivelul inferior. Că… stă bine la teorie muzicală, vede notele pe portativ, le recunoaște, dar glăsuiește precum corbul păcălit de vulpe, cel cu vocea „minunată”. Panicată total că se va alege praful de media ei la această disciplină, pleacă la școală. Seara aflu că i-a mai revenit moralul, căci nu cântatul, ci interesul arătat va cântări la evaluare.

Prima temă e chiar minunată: de confecționat un instrument muzical din ce vor ei. Întâi a vrut un pian origami. A căutat, a încercat, eșec total. Rezultatul nu era la înălțimea așteptărilor, dar mai ales la înălțimea propriilor pretenții de la un asemenea proiect. Tot căutând pe net, vedem un model de pian din lemn, ne amintim de cantitatea impresionantă de bețișoare din lemn pe care le avem și hotărăște să se ocupe de ele. Dacă era după mine, le pictam doar pe cele negre. Însă s-a închis în cameră și le-a pictat și pe cele albe. Era cât pe-aci să le vopsesc pe ambele părți, dar mi-am dat seama că se lipesc și nu se vede! Eu i-am dat o bilă albă pentru folosit capul.

Patru cutiuțe mici de carton, lipite între ele și îmbrăcate în hârtie creponată au devenit suportul, apoi a așezat claviatura. A verificat de câteva ori că e bine, căci sigur se prinde dacă e ceva în neregulă. A oscilat între a face o mini-orgă sau a lăsa așa, simplu, de teamă să nu strice tot cu adăugarea de butoane.

Așa arată proiectul la muzică, cu care își va adjudeca o notă încă din a doua săptămână de școală. Fericirea e la cote maxime, căci la câte teme vom avea la celelalte, numai muzica îmi mai trebuia pe listă. Ceea ce… nu poate decât să mă întristeze. De ce să nu avem parte de puțină armonie și distracție? Proiectul acesta chiar i-a făcut plăcere, mult mai multă decât cele trei ore și jumătate rezervate temei la matematică, pe care nu a reușit s-o termine până la ora de culcare și a mai lăsat din ea și pe a doua zi…

pian spatule lemn

L.E.: A venit copilul de la școală… Mam, ai avut dreptate, le-a numărat! QED.

Vacanța inventată – compunere

Începutul de an școlar se lasă, vrei nu vrei, cu povestiri despre ce ai făcut în vacanță, nu doar la limba română. Chiar și lecția introductivă la geografie era despre locurile vizitate. Însă e destul de greu, într-un colectiv neomogen, să poți vorbi despre vacanță, când unii poate nu au ieșit din cartier decât să meargă la bunici la țară.

View this post on Instagram

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on

Așa că, pentru a rămâne în sfera părților unei compuneri, dar a nu pune într-o situație dificilă unii copii, am hotărât să scriem despre o vacanță inventată. Am avut ca punct de pornire seria „Ce poți face cu două cuvinte”, dar și zarurile acelea cu imagini (se găsesc pe net o mulțime de variante) pentru dezvoltarea vorbirii.

Sarcina nu a fost așa simplă cum pare la prima vedere. Am pregătit șase cuburi, organizate pe teme: adăpost, mijloc de transport, locație, animal de companie, personaj, vreme. Jocul era simplu: aruncai cuburile, îți notai ce nimereai și apoi încercai, într-o compunere, să folosești toate noțiunile obținute. La început voiam să le dau copiilor sarcina de a decupa cuburile, însă timpul nu a fost de partea mea. Sunt sigură că am fi avut mai multe și în cadrul grupurilor am fi putut avea mai multe combinații. Însă timpul a fost scurt, prima zi de școală a zburat repede, a doua la fel, nu puteam amâna tema la infinit. Le-am confecționat eu.

Inițial am vrut ca fiecare copil să le arunce, dar mi-am dat seama că până ar scrie fiecare seria obținută durează și se duce ora… apoi îmi venise ideea să le cer să facă poză cu telefonul și să și-o scrie singuri în bancă. Idee bună, dar iar m-am trezit târziu, aveau puțini telefoanele. Așa că, dacă tot îi am organizați câte 4 la masă, i-am rugat să delege un reprezentant care aruncă zarurile și stabilește seria pentru fiecare grup. Eu scriam repede și în cinci minute ne-am putut apuca de lucru. A fost tentantă propunerea lor de a-i lăsa să lucreze câte patru la o singură poveste, dar am vrut o evaluare individuală. Poate cu altă ocazie, căci știu că unii s-ar fi mulțumit să transcrie de la colegi fără să contribuie efectiv.

Proiectasem de ceva vreme activitatea, însă sunt de părere că un material utilizat cu copiii trebuie să fie în primul rând unitar. A folosi diverse desene luate de pe net putea fi o soluție, dar o sorcovă inestetică nu era ceea ce voiam să folosesc. Așa că e bine când poți recurge la varianta „sună un prieten”. Adi este caricaturist, așa că mizam și pe faptul că desenele vor avea o tentă amuzantă pentru copii, ceea ce s-a și întâmplat. Le-au studiat atent și s-au distrat pe seama lor.

Cuburile din model se decupează pe linia continuă, se îndoaie pe cea punctată. Pentru un rezultat de calitate, vă recomand să trasați cu o riglă și un pix fără pastă (sau ac mai bont) liniile punctate, astfel încât îndoitura să fie dreaptă. Se asamblează lipind pe dinăuntru aripioarele trapezoidale.

Materialul este disponibil la cerere pentru persoanele care au donat prin PayPal sau au folosit cardul personal în platforma PayPal pentru a susține acest site. Patru luni după momentul donației primiți orice material este publicat pe blog. Vă rog să menționați, într-un comentariu, adresa de mail cu care ați făcut donația și la care doriți să vă expediez materialul printabil.

Nu închei fără a-i mulțumi cu această ocazie lui Adrian Bighei pentru amabilitatea de a desena de azi pe mâine în scopul sprijinirii activităților școlare.

Cecelia Ahern Perfecți Defecți

Defecții și Perfecții Ceceliei Ahern

Cele două volume ale Ceceliei Ahern – Defecți și Perfecți au fost printre ultimele lecturi de vacanță ale lui Iris. Le luasem cu recomandarea „pentru adolescenți”, dar eu n-am ajuns la ele atât de repede. În schimb Iris a căpătat obiceiul de a comenta cărțile pe parcursul lecturii (și de a-ți strica complet cheful de a te apuca de citit după ea). Totuși, acum m-a făcut curioasă, căci era destul de pornită. Am rugat-o să se potolească, pentru că vreau și eu să le iau la rând. Cu greu a reușit.

Cecelia Ahern Perfecți DefecțiImediat ce am deschis primul volum, „teroarea” se dezlănțuia din oră în oră. Unde ai ajuns? Și ce zici de… cum ți se pare… Să mă lase să citesc până la capăt îi era imposibil, comentam pe parcurs. Pe la 11 noaptea am terminat. Doar că volumul 1 se cam încheie în coadă de pește.  Nu te apuca de volumul 2! Mâine te scoli la 6. Dacă începi, n-o să-l lași din mână până nu termini! Eee, ce știe copilul. Las’ că citesc un pic, să văd ce se întâmplă, intuiesc continuarea și mă culc. Planul era la 12 să las cartea. Am lăsat cartea când am ajuns la ultima copertă, la ora 4 și jumătate dimineața. Inutil să spun că trezirea a fost tot la 6… dar nu am regretat.

Pe scurt, volumele propun un sistem de curățare morală a societății, cumva paralelă cu sistemul tradițional de justiție și poliție. Mie îmi aducea a Inchiziție medievală, rasism, combinată cu discriminare și puritanism. Cert e că încercau să împartă lumea în alb și negru, în condițiile în care știm că sunt enorm de multe nuanțe de gri. Dreptatea devine nedreaptă. Când realizezi că tocmai cei care încearcă să o împartă sunt mai corupți decât cei pe care îi condamnau, problemele de morală nu mai au rezolvare.

Două lucruri mi-au dat de gândit după lectură. Primul – volumele se înscriu într-o serie de lecturi/scenarii cu societăți distopice. După „Povestea slujitoarei” – serialul aflat pe val la HBOgo, au ajuns la mine aceste volume. E parcă din seria filmelor cu asteroizi care lovesc Pământul și doar un mic număr de oameni supraviețuiesc. Ne pregătesc oare psihologic pentru un scenariu apocaliptic? Sper că nu. Dar… coaliții care vor să schimbe legile pentru a îngrădi libertatea personală, America dominată de intoleranță… Ceva parcă nu e la locul lui.

Al doilea lucru a fost paralela pe care Iris a făcut-o între cărți și realitatea politică de la noi. Judecătorul aflat în funcția supremă se dovedește a fi cel care încalcă regulile. Cei care acceptă tacit regimul impus ajung în final să se solidarizeze, să protesteze pașnic. Sunt pregătite forțele de intervenție, se așteaptă reacția violentă a protestatarilor care… se așază jos și protestează în tăcere. Apar probele incontestabile și judecătorul este condamnat. La final binele „învinge”, finalul este „fericit”, iar copilul meu consideră că și la noi lucrurile se vor așeza pe făgașul corect. E nevoie doar să nu renunțăm. Comentariile ei despre legile date numai pentru unii, despre cum alții sunt acoperiți și li se permite să le încalce, despre corect și parțial corect în aplicarea unei sentințe, iar mai apoi despre modul de protest și încheierea acestuia mi-au dat un pic de speranță. Poate așa „defecți” cum suntem noi, copiii epocii de aur, trecuți prin nebuloasa tranziției, cobaii tuturor reformelor învățământului și nedreptăților din ultimii 30 de ani, am reușit să creștem niște copii „perfecți”, care gândesc singuri și nu pot fi amăgiți cu fasole și-un cârnat. Îmi spun „poate” și sper că nu e iluzie, pentru că altceva de care să mă agăț chiar nu mai am. Am extras câteva fragmente din notițele lui Iris:

Celestine North are o viață perfectă. În privirile celorlalți este perfectă. Crede că tot sistemul de guvernare e perfect, la fel ca ea.

În țara ei există două categorii: defecții și perfecții. La cea mai mică greșeală erai însemnat ca defect. Ar fi trebuit să fie la a doua, a treia greșeală. Doar din greșeli înveți!

Ce înseamnă să fii defect? Înseamnă să nu poți părăsi țara, să mănânci doar alimente de bază, să fii acasă până la ora 11 seara, să nu poți crește sau adopta un copil… Există autobuze speciale pentru defecți și autobuze cu doar două locuri speciale pentru aceștia. Perfecții n-aveau voie să ajute defecții. Înțeleg cele două categorii. Dar de ce perfecții n-aveau voie să-i ajute pe ceilalți? Nu mi se pare normal.”

„Strâng toți defecții la un loc ca să le dea vestea cea mare. Vor construi lagăre pentru ei! Normal că aceștia încep să protesteze. Celestine își dă seama de un lucru. I-au strâns pe toți la un loc, le-au dat o veste proastă… Vor să-i facă să sară la bătaie ca niște animale! Să le arate oamenilor cât de defecți sunt ei. Protestatarii încep să urle, să înjure… Celestine le spune oamenilor părerea ei. Au ascultat-o. S-au așezat jos și-au protestat pașnic. În final, rezultatul este schimbarea sistemului. Ce n-aș da să fie lucrurile la fel de simple ca în cărți!”

Citate pe care le-a selectat:

„Am iubit matematica pentru că orice problemă are o soluție. Dacă aplici teorema, găsești răspunsul. De la o vreme încoace, e un haos în mintea mea, nu există teoreme, oamenii nu fac altceva decât să se joace unii cu alții și să schimbe regulile din mers. Dar, doar pentru că ei schimbă regulile, nu înseamnă că și eu trebuie să fac la fel.”

 „Frumusețea e un blestem. Ea ne împiedică să vedem cine sunt adevărații monștri.”

„Ca cineva să câștige, altcineva trebuie să piardă. Ca să câștigi trebuie să fi pierdut ceva mai întâi.”

Nu vreau să vă spun mai multe despre subiect, ar fi și păcat, s-ar pierde tot farmecul. Rezumate găsiți, dacă curiozitatea este chiar atât de puternică, însă nu vă recomand. Volumele sunt disponibile în librăria editurii ALL, libris, elefantcarturesti, cartepedia, eMag, librarie.net.

felicitare frunza degrade

Felicitare de toamnă cu frunze în degrade

Toamna este și sezonul aniversărilor și aveam de pregătit o felicitare „de sezon”. Este relativ simplu de realizat, dacă nu vă e teamă să încercați. Aveți nevoie de un carton pentru suport și hârtie glasată în ce culori doriți, pentru că toamna este o explozie de culoare.

Se decupează o frunză oarecare pe suport. Recomand cuțitul pentru decupaj și nu foarfeca, pentru a urmări mai bine conturul și a nu îndoi suportul. Tăiați apoi din colile de hârtie glasată patrulatere care să acopere complet frunza pe dedesubt. Așezați-le în ordinea dorită a culorilor și începeți să le tăiați, la întâmplare, crescând distanța față de marginea de referință. Dacă lucrați ordonat, din ceea ce rămâne puteți confecționa o altă felicitare, așezând culorile în ordine inversă.

Pentru cea realizată de mine (prima de mai sus) am folosit și perforatoarele decorative cu frunze, în două dimensiuni, din care m-am străduit să fac colțarele. E am realizat frunza pe un carton alb, pe care l-am lipit apoi pe un suport de felicitare colorat, dar puteți să confecționați felicitarea și direct pe suport.

Și pentru că nu tuturor le este la îndemână să taie liber, iar un model de decupat este mult mai folositor (simularea în imaginea a doua) – mai ales la grupe mai mari de copii, am realizat fișierul care se poate imprima, astfel:

  • pagina 1 – felicitările se realizează pe suport A6 și se lipesc apoi pe cartonul pliat.
  • pagina 2 – suportul cu modelul direct realizat, se îndoaie astfel încât marginile imprimate să fie la interiorul felicitării, iar eventualele erori de decupaj să nu fie vizibile.
  • paginile 3-7 – se imprimă, în ordinea culorilor dorite, numărul de elemente necesare în funcție de numărul de copii.
  • pagina 8 – pentru cei care au imprimantă color, pot folosi direct modelul prezentat în simulare. Tot aici am recomandat decorarea cu hârtie de quilling subțire, care umple repede spațiul rămas liber.

Marginile se pot tăia cu trimmer decorativ sau cu foarfeci cu model, pentru rezultate mai atractive.

Dacă realizați această felicitare, sper să îmi arătați și mie rezultatul! Spor la lucru!

Cititorul din pestera, Rui Zink

Cititorul din peșteră, de Rui Zink

Vacanța este acel moment în care copiii fac ce vor, indiferent de dorințele adulților. Una din zile s-a lăsat cu ceva penalizări și telefon confiscat. A venit și acel moment pe care îl ador: „Zi-mi ce vrei să fac, ORICE, doar dă-mi telefonul!” Așa că… i-am cerut să citească o carte. Am inventariat repede raftul și mi-a sărit în ochi Cititorul din peșterăȘtiam că Iris o citise anul trecut, pentru că găsisem fișa ei de lectură pentru școală în calculator. I-am dat-o. A terminat relativ repede, mi-a povestit pe scurt aventura, dar cum nu a fost prea convingător m-am apucat și eu să citesc. Deși din relatările lor nu părea ceva extraordinar, la final, când am tras linie, mi-a plăcut.

Întâi de toate, vă las cu fișa lui Iris, care surprinde mai mult momentele de acțiune decât cele pe care le-am remarcat eu.

Titlu: Cititorul din peșterăCititorul din pestera, Rui Zink
Autor: Rui Zink
Editura: Humanitas
Timpul de citire: două ore
Ediție: 2006
Rezumat:
Naratorul este un copil al străzii de vreo cincisprezece ani. Ca să poată trăi trebuia să fure. Într-o zi garda regală vine în piața unde locuia acesta, căutând un hoț care a dat o mare spargere. El neștiind că îl caută doar pe hoțul acela, a fugit repede în căutare unui loc în care să se ascundă. A alunecat și a picat în mare. S-a agățat de o parâmă și a ajuns pe un vapor. A decis să rămână acolo până când se lăsa seara. Băiatul s-a trezit pe vapor înconjurat de mare, deoarece vaporul  a plecat din port. Marinarii l-au găsit, căpitanul a decis că poate rămâne pe vas cât timp muncește. La un moment dat a fost trimis să aducă un sac de cartofi. Așa a descoperit că echipajul a pornit în căutarea lui Anibalector, un monstru căruia îi plăceau cărțile.
Deodată a început furtuna, băiatul a fost luat de val și dus în peștera monstrului. Anibalectorul și naratorul s-au înțeles foarte bine. Într-o zi monstrul a mirosit cărți noi, așa că s-a dus la ele. Era o capcană, făcută de către echipajul cu care călătorise băiatul, iar prietenul său a fost dus într-o grădină zoologică.
În final, copilul l-a eliberat, suportând consecințele, să scrie cărți.
Ce mi-a plăcut cel mai mult:
Anibalectorul nu l-a mâncat pe copil.
Ce nu mi-a plăcut:
Toată lumea credea că Anibalectorul este monstru rău care mănâncă oameni nevinovați, dar nu era adevărat; aceștia îl vânau și îl rugau să-i omoare, iar el asta făcea.

Dincolo de asemănarea fantastică cu celebrul Kong – vânarea bestiei și expunerea ei publică pentru amuzament – cartea este de fapt o pledoarie pentru lectură. Rareori am găsit spuse atât de „pe înțelesul copiilor” motivele pentru care ar trebui să citești. Iris a povestit evenimentele, dar a trecut peste momentele în care monstrul dependent de lectură îl transformă treptat dintr-un copil care citea nu foarte bine într-un cititor cu spirit critic, capabil să își exprime o părere după ce citește. Poate că, dacă ar citi numai această parte cu atenție și ar fi suficient pentru un non-cititor să se lase cuprins de vraja cărților.

Iată câteva fragmente, care cred că vi se vor părea interesante:

„- Televizorul. E ceva care…  omul ia loc pe o canapea, cu o telecomandă în mână, și stă așezat ca să vadă petrecându-se lucruri. […] – Păi de ce să nu facă să se întâmple lucruri? […] Cititul înseamnă să faci lucrurile să se întâmple în capul tău. Nu să stai ca o rumegătoare să te zgâiești la un perete vorbitor!” (p. 46-47)

„- Nu-i mare rău că multe cărți sunt numai pentru distracție. Cele mai proaste sunt acelea care sunt doar hamburgeri. Par gustoase și sunt ușor de consumat, dar asta pentru că vin deja pre-mestecate. Să le citești e același lucru cu a te uita la o telenovelă. Sunt distractive, dar se evaporă într-un apogeu al memoriei și cu cât mănânci mai mult cu atât rămâi cu o senzație de gol.
– Mie, întâmplător, îmi plac hamburgerii!
– Știu, tuturor copiilor le plac! […] Problema e că nu te fortifici. Nu-ți antrenezi dinții, iar când îți apare un biftec suculent, ți se pare tare.”(p.60)

„Într-o zi am făcut prostia să-l întreb pe Anibalector cum de nu are televizor în peșteră. Televizor, a răcnit furios. Și la ce-ți trebuie așa ceva? N-ai cărți destule? Păi… ca să văd programe nostime!… […] Asta-i viața, așa-s lucrurile bune din viață. Noi trebuie să facem un pas. Lucrurile nu vin la noi de la sine. La nimic nu folosește telecomanda, oricâte butoane ar avea. Da, da, am înțeles… Viața nu înseamnă să șezi pe canapea și să dai din degete așteptând să apară pe ecran ceva care să te scoată (ori să ne scoată) din toropeală.” (p. 74)

Sper că v-au convins că este un volum care merită citit și de către adulți și de către copii. Este disponibil la Humanitas, dar și în librăriile online Cărturești, Librarie.net, elefant, eMag, Libris, Diverta.

Cadouri pe bănci în prima zi de școală

Emoția intrării în clasă, în unele cazuri pentru prima dată, este acoperită deseori de curiozitatea cu care sunt explorate micile atenții de pe bănci. Anul trecut am avut parte de ceva mai mult sprijin, am activat câteva relații de pe blog și am așteptat copiii cu cadouri. Anul acesta am primit ajutor de la prieteni, dar m-am străduit să pun și eu în aplicare ceea ce le-am spus un an de zile copiilor mei. „Ceva” făcut de mânuțele lor, chiar și un desen, e mult mai prețios decât orice alt cadou.

Anul trecut nu-i cunoșteam, însă anul acesta nu aveam nicio scuză, așa că m-am apucat să pun și eu puțin suflet și să le confecționez semne de carte personalizate. A durat ceva până m-am hotărât la model, căci găsisem o mulțime de idei interesante. În cele din urmă, într-o zi, m-am apucat să testez un model și m-am trezit că le-am făcut pe toate. Am folosit pentru ele articole medicale (bețele acelea cu care se uită doctorul în gât, se găsesc la pachete de 1000 buc., ieftine) și le-am pirogravat.

Am început prin a le perfora cu acul încins, am croșetat un șnur și la capăt, din același fir, i-am făcut ciucuraș. Nu au ieșit identice, era aproape imposibil așa ceva. Apoi am scris numele fiecăruia. Acolo unde am putut, am desenat ceva care să aibă legătură cu ce știam eu despre pasiunile lor. Mi-am dat seama că pe unii nu îi cunosc atât de bine pe cât mi-aș dori și că aici mai am de lucru. În alte cazuri, „talentul” meu la desen ar fi lăsat mult de dorit, așa că m-am oprit la ce știam și puteam să fac, căci n-am mai pirogravat de când eram mică.

Când le-am terminat, am realizat câtă muncă a fost, dar mi-a făcut plăcere. Pentru că este un cadou cu suflet, pentru fiecare dintre ei.

Au început apoi să apară și online poze cu ceea ce colegele pregătesc pentru prima zi de școală. Multe decupează enorm, fiecare se străduiește să-i impresioneze pe copii. Sunt colege pentru care începutul de an e o gaură în bugetul propriu, însă depinde numai de ele să se oprească din această alunecare și să acționeze mai temperat. Apoi, aș vrea să văd mai mulți părinți care realizează că nimeni nu ne dă nimic gratis (școala, primăria), și că o cutie de ace cu gămălie, doi metri de voal colorat, trei cartoane colorate, sunt mult mai utile decât brațe de flori care mor în 3 zile. Panourile de polistiren, atât de necesare, nu cresc în curtea școlii, nici perforatoarele, nici banda adezivă, nici planșele colorate de pe pereți. Mi-aș dori ca, dacă doamnele de la catedră nu știu uneori cum să pună problema, să fie părinții cei care să întrebe cât au costat. Nu toată lumea are îndrăzneala să ceară, la fel cum unii care primesc nu spun nici măcar „mulțumesc”.

Dacă ați ajuns până aici, sunt curioasă care este bilanțul financiar al începutului de an. Cât ați investit în decor și pregătirea primei zile de școală? Iar pentru părinți, ce au găsit copiii pe bănci în prima zi și la cât timp și ce cost estimați cadoul.

Se sfârșește vacanța… gata temele?

Retorică întrebarea mea, deși știu că e momentul în care se panichează toată suflarea școlărească, că nu au terminat temele. Ferice de cei ce nu au teme! Am și eu câteva „dileme”. Vi s-a întâmplat să se ia la corectat temele de vacanță, pe bune? Adică să iei paginile la rând și să vezi că greșelile sunt marcate, explicate. La Iris doamna ia portofoliile de lectură, le restituie apoi, dar nu-mi amintesc să fi văzut ceva subliniat, deși îi mai scapă și copilului câte ceva. Fizic vorbind, nu ai când, în septembrie, să corectezi 30 de caiete pline, când oricum te omoară încet toată hârțogăraia care trebuie făcută la școală, cu termen rapid de prezentare. Vin și recapitulări, evaluările inițiale…

Așa, și dacă n-ai făcut tema de vacanță, e cineva care chiar a fost pedepsit pentru asta? Nu m-ar mira totuși, am auzit de note puse pe temele de vacanță în catalog, așa că pe lângă drum or fi și mulți care nu știu direcția. Totuși, ce atâta panică??

Făcând o paranteză, dacă aș alege un motiv pentru care îmi place „să fiu” pe facebook e acel moment în care îți afișează ce ai postat în aceeași zi, cu ani în urmă. Zilele acestea mi-a amintit de septembrie 2014, când corectam caietul de teme din vacanță al lui Iris. Am notat atunci următoarele, descoperite în caiet:

„Compune o problema dupa exercitiul: 85+(85+67)+(85-13)=

Rezolvare:
Maria are ca temă de vacanță un exercițiu foarte greu: 85+(85+67)+(85-13)= . Poți s-o ajuți pe Maria?

Răspuns: Da. 85+(85+67)+(85-13)=309”

Cred că experiența verilor cu copiii mei, când caietele ne însoțeau peste tot și ne cam distrugeau veselia la sfârșit de vacanță, m-a marcat.

Atunci am hotărât că eu nu le voi cere elevilor mei caiete. V-am povestit ce temă de vacanță am dat eu. De corectat am corectat toată vara, pe măsură ce-mi trimiteau copiii paginile fotografiate. Am conversat puțin, erau foarte telegrafici, chiar și de pe telefoanele lor, dar m-am delectat cu jurnalele. Mi-ar fi plăcut, ce-i drept, să se implice mai mulți, dar și o treime e un procent bun. Pe ei i-am provocat să își folosească cum trebuie telefoanele, să facă poze luminoase, nemișcate, să încadreze pagina. Au preferat majoritatea să îmi trimită pozele pe whatsapp, dar surpriza vacanței a fost o corespondență pe email, cu atașament, mesaj scris frumos, așa cum am învățat la școală.

Mai mult sau mai puțin, fiecare a lucrat ceva. Am avut și grafic pentru a marca „progresul”. Am simțit o mică competiție, cine trimite mai multe la corectat. Erau și foarte atenți, cum uitam să adaug punctul pe grafic, cum mi se atrăgea atenția câte trebuie să aibă. M-am bucurat ca un copil când am primit mesaj că a terminat cărțile împrumutate de la biblioteca clasei și vrea să le restituie. Am și cărți despre care nu știu nimic… în ce stadiu sunt…

Corectatul pe telefon a fost o provocare și pentru mine. Mă gândisem că, dacă copiii intră în joc, pe calculator editez ușor ce-mi trimit ei. Doar că multe au sosit și când laptopul nu era aproape. A fost momentul când în sfârșit am folosit și eu creionul de la telefon, am editat pozele, am scris pe ele. Ca mâța, ce-i drept, dar au înțeles. Una peste alta, a fost o experiență interesantă. Aștept să ne vedem să stăm de vorbă, să aflu cum li s-a părut.

Am făcut un mic colaj din câteva pagini sau fragmente din ele.

Să vă întreb dacă ați terminat temele…?