Dacă la ședințele cu părinții lucrurile nu s-ar încinge nițeluș, n-ar mai avea haz să te duci, nu-i așa? Cireașa de pe tort la ultima a fost o listă sosită de la doamna de pictură prin care ne comunica cu liniuțe pretențiile dumneaei la oră, iar noi să semnăm că am luat la cunoștință. Un tătic s-a arătat foarte indignat că un profesor are tupeul să facă așa ceva, să ne pună să semnăm că am luat la cunoștință, așa că o interoga pe diriga „DE CE FACE ASTA?” (tonul pe măsura majusculelor).
Dacă până atunci mi-am văzut de ale mele hârtii, ciulind urechea – mereu îmi propun să-mi țin gura – acum n-am mai rezistat. De disperare, domnule, de asta ne pune să semnăm! De doi ani biata doamnă ne trimite mesaje la fiecare ședință: că odraslele nu au acuarele, pensule, carton, că în loc să picteze în oră stau de vorbă și când le ia fișele, nu au nimic pe ele, cu alte cuvinte, nu rezolvă sarcinile. Diriga ne-a confirmat, că a venit și ea să vadă ce se întâmplă, unii aveau tema terminată, alții o linie sau nimic.
Problemele însă au apărut când efortul depus de copii s-a văzut în catalog. Atunci au reacționat părinții, cum domnule să aibă nota aia la desen? Păi cum să o aibă, uite-așa! Că n-a făcut nimic toată ora. Așadar înțeleg disperarea la care a ajuns. S-a săturat să dea socoteală pentru ce și cum notează, ne-a pus totul pe hârtie și ne-a pus să semnăm. Trebuie să ai un anumit număr de lucrări, pentru realizarea cărora să îți dai silința, să respecți indicațiile și ai media 10. Nu e vorba de talent. A, și, normal, să ai ce trebuie la tine…
Aceleași condiții le-au fost comunicate și copiilor. Sper din tot sufletul că îi pune și pe ei să semneze. Indiferent ce părere ai, ca părinte sau ca elev, despre utilitatea unora sau altora dintre discipline, ele sunt în catalog și trebuie să răspunzi cerințelor fiecăreia. Nu-ți convine? Fă homeschooling, caută alternative educaționale, nu veni la școala de stat.
Încerc să îmi închipui cum mai e să predai în 2018 la clasa a VII-a și șterg repede imaginea minții cu un burete imaginar. Mă înspăimântă. Îmi aduce aminte de un eveniment la mine la oră, când explicam un proiect, dădeam lămuriri, și un puști de 9 ani îi spune plin de el colegului din spate „poate să explice cât vrea, eu nu fac nimic”. Nu sunt surdă. La final i-am chemat cu proiectele și a primit după cât a muncit. Adică nimic. Vrei să bravezi, bravează și în catalog. Dar cât timp vine mama cu o falcă în cer și una în pământ să conteste notele, împinge ușa cu capul și nota crește, n-o să se întâmple nimic… copiii vor derapa din ce în ce mai rău.
