Școala părinților sau când e timpul să renunți

Pe băncile facultății profesorii ne-au încurajat foarte mult de fiecare dată când o provocare părea imposibilă sau când veneam de la practică și ne cuprindea disperarea căci ni se părea că nu mai există soluții. Fiecare dintre oamenii aceștia, care ne-au fost mentori și judecători cinci ani de zile, ne-au spus în cuvinte simple că munca la catedră nu e atât de grea cu copiii, căci adevăratele probleme apar atunci când părinții intervin în activitatea de la școală, fără să facă mai întâi ceea ce ar trebui acasă. Nu copiii vor fi problemele noastre reale, cu ei ne vom descurca. Dar Dumnezeu să ne ajute dacă vom avea parte de părinți experți în toate, de la medicină la educație, inginerie, psihologie și toate cele.

Și aveau dreptate.

În școala românească lucrurile sunt extrem de polarizate. Pe de o parte, avem părinții cărora nu le pasă, trimit copilul că așa trebuie, dar nu-l pun nici măcar o dată să citească și el, cu voce tare, lecția din abecedar. Majoritatea temelor la ciclul primar includ „citește de trei ori, cu voce tare, lecția”. Ei, aș! Ți-ai găsit. Copilul o citește eventual o dată, în gând, mecanic, ce iese, nici măcar nu se gândește ce înseamnă cuvintele. Să le mai caute în dicționar? Vai, dar dacă face alergie la praful așternut peste miile de pagini? Asta dacă are un dicționar… Pe de alta, sunt părinții care au impresia că le știu pe toate, că sunt mult mai calificați decât profesorul de la catedră și că pot pune sub semnul întrebării absolut orice element din actul educațional. Din păcate, pentru că laisse-faire-ul din societatea românească a pătruns și între dascăli, sunt mulți care au dat motive de a pune totul sub semnul întrebării. Și atunci apare moda de a face legea la școală, pentru că așa ți se pare drept.

Sunt curioasă dacă atunci când medicul îți spune să te dezbraci începi să comentezi, vrei să știi de ce e musai și nu intră acul și prin haine. Chiar nu văd de ce atâtea întrebări, de ce a anunțat sau nu a anunțat testul, de ce a scris cu verde și nu cu roșu, de ce, de ce, de ce… Ai sau nu ai încredere în acel om că știe să-și facă treaba? Dacă nu ai, atunci caută altul mai bun pentru copilul tău. Dacă ai, lasă-l să și-o facă.

40% din probleme sunt date de lipsa educației. Așa ne spunea domnul profesor M. Nu știu dacă se baza pe ceva statistica lui, eu aș zice că procentul e mai mare. Am văzut animale disperate, de foame sau de libertate, care se izbeau repetat de un zid încercând să supraviețuiască. Sfârșeau trist. Mă gândesc la ele atunci când încerci uneori fără să mai numeri eșecurile să schimbi ceva în jur. Și mă întreb când e cazul să accepți că nu se poate, că e timpul să te oprești și să abandonezi. Sunt și voi fi mereu de părere că un profesor nu poate avea succes dacă ceea ce încearcă la școală se dărâmă acasă. Meșterul Manole a acceptat sacrificiul de dragul creației, profesorii nu pot face acest lucru, căci ar trebui să se sacrifice pe sine.

Există o limită până la care școala poate acționa asupra copilului. Și aceasta se oprește acolo unde libertatea e înțeleasă prost. Când la 6 ani percepi școala ca locul unde poți să faci ce vrei, căci dacă nu-ți convine ceva, vine părintele și face „ordine” și te „apără de profesori”, când regulile sunt doar pentru ceilalți, nu pentru tine, cu cel mai mare regret, vei intra pe lista de proiecte eșuate. Nu mi-am revenit din șocul acestei generații noi de pregătitoare, nu mi-am imaginat că la 6 ani este posibil să nu ai nicio limită, niciun dram de respect pentru adultul din clasă. Să spui „Și ce?”, să întorci spatele și să pleci din sală, să te sui pe bancă, să ți se atragă atenția să te așezi și să adaugi „Nu vreau”, să ignori cu desăvârșire orice regulă de conduită… Să forezi în timpul orei adânc în fosele nazale și să ții stalagmite gelatinoase pe deget, spre dezgustul colegilor vecini, să-ți speli mâinile cu limba, ca animalele, să-ți bagi mâinile în pantaloni, să le miroși și apoi să le lingi și multe altele.

Școala face educație, dar pornește după cei „șapte ani de-acasă“. Șapte ani care… în unele cazuri sunt sublimi, dar lipsesc cu desăvârșire. La școală nu vii ca să ți se explice de ce liniuțele trebuie făcute drepte, de ce trebuie să faci un anumit semn grafic, căci ție „nu-ți place”, de ce trebuie să sufli acuarele cu paiul dacă tu ai chef să colorezi cu creioane. La întrebările acestea educația de-acasă ar fi trebuit să răspundă deja. În primul rând să lămurească că la școală  nu faci ce vrei, că trebuie să te comporți într-un anume fel, că e nepoliticos să stai cu capul acoperit într-o încăpere sau să vorbești cu mâinile îndesate în buzunare până la cot, că există un anumit mod de a vorbi cu adulții, chiar și cu colegii. Însă când copilul așa vede acasă că e bine, cum să facă altceva la școală? Când medicul pune un diagnostic, cere tot istoricul familiei. La școală, când vezi cum se poartă, cum vorbesc și cum scriu unii părinți… nu mai ai cuvinte. Și dacă mai și declară mândru că lui nu i-a plăcut la școală, cum să te aștepți ca din familie copilul să vină în clasă cu comportamente pro-educație?!

Și la ce bun să îi mai faci observație unui copil care ignoră cu desăvârșire orice sfat? Stai drept, ține creionul corect, colorează în contur… totul inutil, căci țipă obraznic „Eu știu ce trebuie să fac”, „Eu sunt responsabil”. Un vechi proverb spune că cel mai deștept cedează. Și poate de aceea avem atâția ratați și analfabeți funcționali, pentru că, la un moment dat, cedăm. Reforma cu care ne chinuim de opt ani spune să nu lași niciun copil în urmă. Cu ce preț? Mi se pare că din atâta sete de a nu face diferențe de niciun fel, de a fi corecți cu toată lumea, ne-am bătut cuie în talpă de nu mai putem merge înainte.

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in De-ale școlii and tagged , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente