Bullying? Prostii de-afară, noi n-avem!

Aceasta este atitudinea, aș băga mâna în foc, în școlile din România. O negare a realității, a ceea ce se întâmplă cu copii noștri, a ceea ce trăiesc… și ne amăgim că „nu e grav”, că „așa-s copii”, că se descurcă ei și fac față „grupului”. Și totuși, de ce trebuie să treacă cineva prin toate astea? De ce să fii ironizat, de ce să te temi să fii tu…?

Nu, bullying-ul nu e o glumă, și nici o problemă de aruncat sub preș. Am mai vorbit despre cercetarea făcută de „Salvați Copii”, citiți raportul, dacă nu ați făcut-o încă, deschideți ochii și priviți bine în jur… Știu că cei care mă citiți sunteți părinți, profesori, sau ambele, altfel nu ați fi ajuns pe blogul meu. Cumva trebuie să putem face ceva…

Studii internaționale au arătat că între 15% – 25% dintre elevi sunt agresaţi în școală; între 15% – 20 % dintre elevi raportează că îi agresează pe ceilalţi frecvent. Pe parcursul unui an, aproape 25% din elevi din fiecare clasă au raportat că au fost hărţuiţi sau agresaţi pe proprietatea școlii, din cauza rasei, sex-ului, religiei, orientării sexuale sau dizabilităţii. Mai mult de 70% din elevii între 8 și 11 ani au declarat că sunt tachinaţi și hărţuiţi în școala lor. 40% din elevii agresaţi în clasele primare și 60% din elevii din clasele gimnaziale raportează că profesorii intervin în timpul agresiunilor “câteodată” sau “aproape niciodată“ .

Îngrijorător este că 25% din profesori nu văd nimic în neregulă cu comportamentele de hărţuire, tachinare sau umilire dintre elevi, și în consecinţă intervin doar în 4 % din cazurile de agresiune . Mai mult de 60% dintre elevi spun adesea că intervenţia adulţilor este rară și nefolositoare, și se tem că spunând adulţilor vor fi și mai hărţuiţi pe viitor.

Am luat din raport acest fragment, care se referă la cercetări anterioare, de la începutul anilor 2000. Lucrurile nu s-au schimbat, și, ca dovadă, avem în 2015, publicat, ca bestseller, jurnalul unei adolescente. La 18 ani Aija Mayrock a pus pe hârtie amintiri dureroase din viața de școlar. Veți spune poate că nu are relevanță, că vorbește despre școala din America. Vă spun doar că veți citi cele 150 de pagini și veți retrăi zile de școală în care, dacă nu ați fost victima sau agresorul, ați fost spectatorul care n-a făcut nimic, doar a privit. Sunt conștientă că mulți dintre noi suntem depășiți de această situație. Că de multe ori nu știm ce să le spunem copiilor, cum să le câștigăm încrederea, cum să-i facem să vorbească despre ceea ce simt și ceea ce li se întâmplă. Mă urmărește de când am terminat cartea o frază…

Nu e vina ta că ești hărțuit. Dar e problema ta.

Aija Mayrock - Ghid de supravieţuire pentru adolescenţi. Scris de o adolescentă - The Survival Guide to Bullying.Este, într-adevăr, o problemă cu care se confruntă foarte mulți copii, de toate vârstele, începând de la grădiniță și până la facultate. Nu mă hazardez să arunc cifre, însă foarte puțini știu și să lupte pentru a rezolva această problemă. Jurnalul a fost tradus cu titlul „Ghid de supravieţuire pentru adolescenţi. Scris de o adolescentă”, și mă întreb de ce tocmai cuvântul cheie a fost evitat. Titlul în engleză spune cu totul altceva: The Survival Guide to Bullying. Scurt și la obiect. Aija Mayrock le vorbește copiilor de pe picior de egalitate. Rândurile ei nu vin ca o lecție, ținută de un adult, izvorăsc din suferință. Este norocoasă, nu pentru că a crescut, a „trecut peste”, ci pentru că a rezistat. Ieșită din adolescență, este acum capabilă să-și dea seama unde a greșit, unde a abandonat prea repede lupta. Nu, nu aș spune deloc că jurnalul este pentru adolescenți, ci pentru părinți care nu știu de unde să înceapă discuția cu copiii, pornind de la grădiniță, când plânge că X l-a mușcat sau i-a distrus castelul din cuburi. De-acolo trebuie să ne învățăm copiii să se ridice și să lupte pentru dreptul de a fi respectat. Este jurnalul unei suferințe, și, în același timp, jurnalul eșecului nostru, ca adulți, de a ne proteja copiii.

Nu toți copiii sunt capabili să lupte cu hărțuitorii. Iris a mers la școală în clasa I cu două codițe. Are sens să vă întreb cum se poartă băieții cu fetele cu codițe? Ba chiar am întâlnit și un adult care susținea cu „mândrie” că de-asta își fac fetele codițe, ca să fie trase de ele! Un băiețel o tot necăjea… am întrebat-o dacă își poate rezolva singură problema sau are nevoie de mine. Era cu un cap mai mic decât ea, l-a lipit de perete, l-a privit în ochi și i-a ordonat să înceteze. Doar pentru că ești politicos, nu înseamnă că ești slab. Mi-a povestit apoi ani la rând cum i-a pus la punct când au ironizat-o că a mers în fustă (a venit furioasă acasă, că i s-a spus că vrea să impresioneze un băiat în secret)… și nu, nu e adolescentă, abia dacă a terminat ciclul primar. Îmi spunea cu mândrie că pe ea nu au curaj băieții să o atace, că ea îi înfruntă, și că îi pare rău că nu le poate învăța și pe celelalte fete să facă la fel. Anul acesta va schimba școala, și îmi spunea, cu teamă, că nu vrea să fie nevoită să se lupte iar pentru respect, că ar vrea să fie „liniște”.

Nu intenționam să trec cartea și pe lista ei de lectură din vara aceasta, însă, după ce am citit-o eu, e acum la rând Andrei, și apoi ea. Nu numai că te ajută să identifici situațiile în care nu ar trebui să te afli, dar îți oferă și soluția, mereu la îndemână, deși nu o poți vedea singur din cauza emoțiilor care te copleșesc. Este un exercițiu dificil să empatizezi cu autoarea, și, aș zice „din fericire”, îl faci abia la final, când citești interviul cu Aija Mayrock și mesajul pentru cititori, și realizezi că acele rânduri își au originea într-o cantitate de suferință pe care niciun copil nu ar trebui să o îndure. Avem suficiente griji și probleme pe lumea asta, ca să nu fie nevoie de mai mult.

Mai mult însă, acest volum îl recomand profesorilor care predau la clasă, și care ar trebui să fie mai atenți la râsetele din spatele unui copil blocat că nu poate răspunde, la atitudinile din spatele temelor nefăcute, la toleranță zero față de comportamentele agresive. Știu, suntem plătiți prost, nu avem „timp” să parcurgem materia, însă avem timp să fim oameni, dacă vrem.

M-am gândit mult dacă să adaug în articol o fotografie a autoarei. N-o s-o fac, și, dacă acceptați provocarea mea de a citi cartea, abia când terminați accesați pagina ei de Facebook. Veți rămâne, așa cum am făcut-o și eu, fără cuvinte.

Ghidul este disponibil online – puteți răsfoi aici primele 15 pagini -, la editura Pandora M (grup editorial Trei), elefant (transport gratuit la pickup point), Libris (transport gratuit la orice comandă),  Cărturești, eMag, okian, Librărie.net.

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.
Posted in Cărţi pentru copii, De-ale școlii, Editura Pandora M and tagged , , , , , .

5 Comments

  1. O comand si eu. Nu e cazul nostru..dar, nu strica niciodata!
    Si eu cred ca daca esti politicos, nu inseamna ca esti prost…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente