Am pisică adolescentă!

Am calculat de curiozitate ce înseamnă un an pisicesc în ani omenești.  Echivalentul vârstei de 15 ani! Și mă mai mir că nu mă înțeleg cu pisica! Eu vreau ceva, ea face altceva, parcă în ciuda mea. Unde îi spui că n-are voie, acolo se bagă (sau se urcă, după caz). O cerți că iar și-a băgat ghearele în canapea? Te întorci cu spatele și o face din nou.

Știți certurile alea infinite cu adolescenții, când discută în contradictoriu până se epuizează fizic? La fel și Tina. Miaună și mă ceartă de parcă încerc să fac Pământul să se învârtă invers. Mă privește supărată pe viață, miaună în zece mii de feluri și când vreau să o alin, îmi întoarce spatele cu nonșalanță. Scopul ei era să mă facă să mă simt prost.

Am decis că nu are voie pe hol la intrare, așadar ușa de acces de la sufragerie îi e mereu închisă în nas. În bot, scuze. Dar… dacă toată familia e pe hol și se îmbracă, miloaga se postează la geamul ușii și miaună de parcă vine sfârșitul lumii fără noi. E clar alt dialog față de cel pe care îl purtăm dimineața, când nici nu pot deschide ochii, dar trebuie să dau cu ochii lipiți proba de mers printre obstacole vii, dar cu semnalizare acustică, spre baie.

Doamne-ajută că nu vine să mă și trezească, deși are senzor, parcă pun ceasul să sune pentru ea! Cum am oprit alarma, începe ea de lângă noptieră: miorlaaaaauuuuu. Pe-asta o înțeleg: hai, fraiero, e zi de muncă! Pleacă o dată, cât e locul cald în pat să mă bag eu!

Tina împlinește azi un anișor

Nu e un an cu noi, pe acela îl sărbătorim amândouă, de ziua mea. E un an de când a venit pe lume, un „accident“ în viața mămicii ei, o pisică ținută numai în casă, dar care a fost considerată suficient de bătrână să-și facă în siguranță de cap pe-afară. Ce să vezi, a ieșit cu ochișori.

Așadar, gândindu-mă să nu-i vină idei și să mă facă mai fericită decât mi-am dorit, dar și ca să pot pleca cu ea liniștită și să nu-mi sară inima de câte ori ar apărea un cotoi prin preajmă, am fost stăpân responsabil și am sterilizat pisica.

Bineînțeles că toată familia s-a învârtit două săptămâni în jurul cozii ei, răsfățată cu ce se poate, căci, deși incizia a fost minusculă (vreo 2cm), cusută pe interior cu fire resorbabile, faptul că a avut o gâlmă mare ca reacție la materialul de sutură ne-a făcut să ne simțim extrem de vinovați. Ne bucuram doar că nu sunt fire de scos, că nu trebuie să stea pe căldură nici cu hăinuță de protecție, nici cu guler. Efectiv am lăsat-o în pace până s-a vindecat.

Cu burtica ei cheală ne obișnuim mai greu, ocazie cu care am văzut că pe piele nu apar pete și dungi, cum mă așteptam.

Tina e vedetă

Normal, ca orice „năzdrăvan“ al familiei. Dar nu numai, căci hashtag-ul de instagram e urmărit și de câțiva elevi de-ai mei. Și mă trezesc de multe ori cu ei la catedră, în pauză, cerând amănunte despre isprava proaspăt imortalizată și nemurită pe ecranele online. Ați luat-o la atelier?? Și a stat ea așa la poză pe raft?? 

Un singur lucru nu am făcut (încă): să o iau pe Tina la școală. Știu că copiii din seria trecută, care trec vara aceasta prin focurile admiterii la liceu, mi-au reproșat mult timp că nu am luat pe atunci veverițele la școală. Și cum m-au rugat… regretele, ca la Gândăcelul Elenei Farago, au venit prea târziu.

Acum am parte de aceleași milogeli. Să facem „ziua cu animalul la școală“. Și de ce nu? O să avem iar săptămâna verde (pe care am ratat-o anul acesta cu greva), avem varianta zoo în Băneasa sau zoo la școală. Rămâne de văzut.

Aproape un an cu Tina

Țin să le menționez tuturor că pe carnetul ei scrie clar că este pisica mea. La fel cum se vede și când trebuie curățată litiera sau vegheat să fie apă și mâncare. Am descoperit că și cu pisicile e la fel ca atunci când ai copil mic. Când e vesel și zâmbitor, e al întregii familii, toți dau bibeloul de la unul la altul sau se luptă să îl aibă cât mai mult. Până începe să urle sau trebuie schimbat… atunci se caută cu disperare mama copilului.

Așa și cu pisica. Când e vorba de joacă, mângâieri și drăgăleală, sau cui ține pisica noaptea de cald, toți sunt dornici. Dar „mama“ ei rămân eu. Eu la doctor, eu la curățat, eu la vaccin… Ah, da, ocazie cu care am constatat că veterinarii și pediatrii (se pare că am avut noroc la ambele categorii) au aceeași blândețe în gesturi și privire, iar cele două fete ale mele, chiar dacă specii total diferite, s-au comportat mereu exemplar.

Mi-am dat seama că trebuie să aleg o poză de final cu Tina. Misiunea e aproape imposibilă. Dacă mă uit în telefon, galeria e plină. Pe locul întâi, poze și filme cu ea. Apoi cu activitățile de la școală. Cu instantanee de prin oraș. Bine că nu îmi cere cineva poze cu copiii, căci pe acestea chiar le găsesc greu! Problema pozelor cu pisica e că sunt atât de multe, că nu știu pe care s-o aleg!

#tina_titina

#tina_titina

 

Cristina H.
Posted in De-ale casei and tagged , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



decathlon.ro editura-arthur.ro%20
CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente