twinkl_litere

Cum am învățat să scriem cu Twinkl

Memoria umană are o funcție selectivă foarte eficientă, ne protejează și șterge toate amintirile neimportante, mai ales negative. Una dintre cele pe care aș vrea să o uit e primăvara 2020, petrecută în casă. A fost primă lovitură de grație a pandemiei, când natura ne-a arătat ce ființe firave suntem, cât de puțin flexibili și prost antrenați la a ne adapta repede unor alte condiții de viață. Înverșunarea cu care ne opunem nu spune despre noi decât că putem avea șansa atâtor specii care, dependente de un mediu și un tip de hrană, sunt condamnate la dispariție.

Primăvara aceea a fost un duș rece pentru mulți și multe și atunci reacțiile au fost diferite. Ceea ce însă îmi amintesc foarte bine e că școala, atât de prinsă în limitele ei, s-a deschis spre alte tipuri de resurse. O mulțime de portaluri cu resurse digitale, în general pe bază de abonament, au devenit atunci accesibile la liber tuturor. Mi-am făcut o listă, din categoria „dacă va fi nevoie“, unde și cam ce pot găsi. Am frunzărit materiale la care poate altfel nu aș fi avut acces și nici n-aș fi știut că există.

Însă în primăvara 2020 aveam clasa pregătitoare, când, cu ajutorul materialelor create de mine și a auxiliarelor, ne descurcam. Cu adevărat înspăimântătoare se anunța însă toamna… Căci nu apăruse vaccinul și o nouă perioadă de învățare online era mai mult decât sigură.

Urma clasa întâi

Dacă eu aveam pregătitoare, colega mea avea clasa întâi. Cel puțin în primăvară îi rămăsese doar a doua parte a alfabetului și copiii erau obișnuiți cu scrierea literelor, cu așezarea în pagină. Însă tot nu era ușor. Pentru mine, varianta în care începeam online era la nivelul unui film de groază. Îmi era clar că nu pot sări nicicum etapele de învățare a unei litere, așadar aveam nevoie de ceva care, dincolo de ecran, lângă copil, să facă ce ar trebui să fac eu, să verific că execută corect.

Pentru demonstrație, aveam filmulețele din manualul digital (am lucrat cu abecedarul din 2015 de la CD-Press). Pentru exersat, aveam planșete plastifiate cu liniatură tip 1, pe care scriau cu markerul de tablă. Însă pentru momentul în care ei scriau câteva litere, iar eu urma să le verific și să execut cu mânuța lor – nu am avut inițial nicio idee.

Toată vara m-am gândit ce bune ar fi fost niște litere de tip Montessori, cartonașele acelea cu litera confecționată din alt material, pe care poți plimba degetul până înveți cum s-o execuți. Apoi, deși se anunța începerea școlii în format fizic, lista restricțiilor era lungă, era exclus să treci de la un copil la altul, căci nu mai putea fi vorba de distanțare. Așadar, tot era nevoie de o soluție…

Atunci am descoperit pachetul de la Twinkl dedicat literelor alfabetului. Fiecare literă avea o broșură a ei, cu mai multe pagini de exerciții și jocuri, însă scenariul meu a combinat mai puține, ca să nu adaug că nici nu aș fi putut susține financiar mai mult. Încerc să nu fac risipă cu puținul pe care îl am la dispoziție la școală, părinții ajută, dar și noi, profesorii, trebuie să avem niște limite în a cere ajutor. Din fiecare am păstrat doar pagina de exersare a literei pe diferite dimensiuni, iar pe verso, rândurile pe liniatură tip 1, cu litere parțial trasate.

Cum ne descurcam cu el?

Copiii primeau, pe o coală A5, față-verso, litera lucrată la clasă. A fost „distractiv“ până am reușit să printez corect pe A4 astfel încât, atunci când tai pe jumătate, să se potrivească. Pot spune că am căpătat experiență după vreo lună, nu mai puneam nici foile invers în imprimantă, nici materialul aiurea în pdf. Copiii au fost îngăduitori, doar nu era să le aruncăm doar pentru că sunt printate cu capul în jos. Din greșeli înveți.

După vreo patru litere învățate în clasa întâi la școală, am intrat în online. Am avut grijă ca, atât cât ne-am mai aflat față în față, să folosesc aceleași materiale ca și cum am fi dincolo de ecran, ce trebuie să facă ei și cum să se descurce când eu nu îi voi putea vedea. Ulterior, cât ne-am aflat în online, am pregătit, înainte de fiecare unitate, mape cu toate materialele necesare, pe care ei le ridicau de la poarta școlii, evitând să le cer să printeze singuri.

Și în prezent, la clasă, se pot folosi cu încredere, dar și acasă, dacă vrei să te joci un pic cu copilul. Plimbi degetul pe litera de dimensiuni mari (filmulețele demonstrative sunt necesare, le găsiți în manualele digitale), apoi o scrii cu creioane colorate, de câteva ori, din ce în ce mai mică, până ajungi să o scrii cu creionul/stiloul, pe liniatură.

Și a funcționat. Efortul meu și al lor și-a arătat roadele și acum, la un an după, încă mă uit la ei când scriu și îmi repet că e generația la care nu am ținut mânuțele, lucru pe care, dacă îl spuneai în 2019 cuiva, ar fi susținut că este imposibil.

O imposibilitate este însă o posibilitate pe care încă nu ai înțeles-o. 

twinkl_litere

Citește și: Cele mai bune bloguri pentru profesori și părinți din România

lucru în grup proiect scolar

Proiectele, lucrul în grup și respectarea restricțiilor

Măsurile impuse în condițiile respectării distanțării sociale au lovit la temelie una din abilitățile care se formau începând cu primele clase primare: colaborarea și lucrul în grup. Bineînțeles că nu toată lumea consideră măsurile o problemă, știu și văd o mulțime de situații în care nu mai respectăm nimic, ne facem treaba așa cum știm, ignorăm tot și îi dăm înainte cu tupeu. Văd pe net poze cu copii în clase fără măști.

Îmi povestește amicul meu A, elev în clasa a patra, cum doamna lor vine fără mască și îi încurajează și pe ei să și le scoată, și nu mai adaug clasele mici și înghesuite, unde elevii abia au loc printre băncile lipite de catedră… Ce să mai discutăm de distanțare?!

Și totuși, să încalci cu bună știință regulile înseamnă să îți tai singur craca de sub picioare. Lasă că unii trăiesc din reclamații și Doamne-ferește să se întâmple ceva, dar cât timp le-ai spus copiilor (au auzit) că există niște reguli, să îi îndemni să le încalce sau să dai tu acest exemplu, ridică un mare semn de întrebare: în ce mod te străduiești tu la școală să le formezi un sistem de valori? Cum educi tu viitorii cetățeni să aibă respect pentru lege și ordine, dacă primul lucru pe care îl vede la tine, modelul lui din fața clasei, e că „merge și așa“, pot fi încălcate?

Educația e un proces complex și unii înțeleg greu sau deloc de ce faci lucrurile „așa, pentru că așa trebuie“, și nu cauți căi ocolite, pentru că așa fac și alții. Nici nu mai știu de câte ori îmi spunea tata, ca replică la „Și X a făcut!“, „Păi și dacă X se aruncă cu capul în fântână, sari și tu?“

Despre lucrul în grup

Ca să lucrezi eficient în grup, condiția obligatorie este să poți muta mobilierul în clasă.  Mă rog, ideea e că acum băncile trebuie să stea distanțate atât cât se poate, dacă se poate. Așadar, nici gând de lucru în pereche sau în grup mai mare. Mi-e dor să pun băncile câte patru, să pot face învățare prin colaborare, și îmi aduc cu plăcere aminte unul dintre complimentele primite de clasa mea la o inspecție: voi nu doar stați în grup, ci chiar lucrați și colaborați. Ei bine, cu seria asta… nu e cazul. Nu încă, dar mai sper.

Totuși, nu puteam să amân la infinit momentul. Primul semestru din clasa a doua a adus și primul proiect de grup. Eram în online când l-am atribuit și a fost chiar amuzantă formarea echipelor. Pe Jamboard am pregătit post-it-uri cu numele copiilor, am trasat șase casete, le-am dat acces la document și le-am cerut să se „așeze“ în casete după cum vor să lucreze la proiect, câte 3-4 în echipă. Imediat s-au adunat ca porumbeii când arunci semințe, după prietenii, și să vezi tragedie după ce locurile dorite s-au ocupat, X nu mai avea loc cu Y, trebuia să găsească altă echipă.

Dincolo de ecran eu mă amuzam copios, căci ei nu știau ce va urma…

Au lucrat, de la distanță, proiectele în Slide. Pe tema din Classroom a fiecărei echipe (am creat șase teme, fiecare atribuită numai elevilor dintr-o echipă) am adăugat câte un fișier Slide și un link personalizat de Meet, astfel încât colaborarea să fie mai ușoară, la un click distanță. Dacă aveau o problemă sau voiau ceva și nu știau cum să facă, întrebau în comentariile de la temă.

Nevoia te învață

Nu a durat mult și au început să apară și întrebările: Doamna, cum mut… cum fac fundalul colorat… cum scriu mai mare… cum schimb scrisul, și multe altele. Dacă eram la calculator și îi prindeam în Meet, intram și eu, partajam ecranul și făceam o mini-lecție rapidă de operare. În plus, având acces la toate documentele, intram la câteva zile să văd progresul și mai dădeam, unde și dacă era cazul, câteva sfaturi, mai ales acolo unde băteau câmpii sau nu lucrau.

Normal că au apărut și revoluțiile, și certurile, lideri autoimpuși în grupuri, care voiau să facă legea nedemocratic, reacții din seria „îmi iau jucăriile și plec“. După ce au prezentat proiectele, le-am trimis câteva întrebări de feedback, să văd ce impresie au avut ei despre cum au colaborat. Nu au răspuns toți, probabil vina e a mea, nu l-am inclus în punctajul final, dar tot am aflat că unele echipe nu au funcționat și că, în ciuda iluziei unei posibile munci excelente la început, unii au fost dezamăgiți și s-a lăsat și cu concluzii ca nu mai fac echipă cu X niciodată.

Momentul prezentării

Aș zice că, din fericire, au prezentat proiectul la școală, căci între timp am ieșit din online. S-au văzut așadar în mijlocul clasei, cu ochii la proiecția de pe perete, nevoiți să vorbească, să argumenteze ideile, dar cel mai amuzant a fost că și-au dat seama cât de important e să scrii mare, să ai grijă cu ce culori, că a colora curcubeu nu e deloc inspirat, ori să folosești text peste poze. Din greșeli înveți și e vârsta la care o putem face chiar relaxat.

lucru în grup proiect scolar

Apoi, n-a fost deloc simplu: puși în situația de a explica ce rol are un mesaj sau poză, au realizat că sunt pe lângă proiect și că nu e suficient doar să adaugi ceva acolo ca să primești Fb. Și, normal, poți primi și Insuficient, dacă tot ceea ce ai putut face a fost să scrii lângă titlu componența echipei, ai cărei membri între timp s-au certat și nimeni nu a mai vrut să lucreze.

Punct și de la capăt

Le-am spus atunci că e abia primul proiect, să tragă concluziile și capul sus, data viitoare va fi mai bine. Luna ianuarie a adus ca subiect tema mediilor de viață de la noi din țară. Cum săptămâna asta ciudată de nici-școală-nici-vacanță+încheierea-situației nu se preta deloc pentru matematică, am hotărât să comprim într-o săptămână toate cele patru subiecte, astfel ca, până la finalul unității de învățare, la începutul lui februarie, toate echipele să beneficieze de același interval de timp pentru a realiza proiectul primit.

Da, știu, integrarea-conținuturilor-bla-bla, însă de data aceasta beneficiul am considerat că este mai mare în această formă. Nu poți împăca mereu și capra și varza, mai și alegi.

Toată lumea a sărit în sus de bucurie când a auzit de proiect și de echipe. Deja vorbeau peste mine, cine cu cine face. Am așteptat să se liniștească și i-am anunțat că pot face echipele cum doresc, cu o singură condiție: nu pot fi în echipă cu cineva cu care au lucrat data trecută. Parcă s-a dezlănțuit iadul, că e imposibil, că nu se poate, că nu se acceptă regula… După ce și-au manifestat cât au putut de vocal nemulțumirile, au început să se uite în jur, cu cine ar putea lucra.

Doamna, eu cred că trebuie să îmi fac mai mulți prieteni în clasă!

Mi-au dat lacrimile de bucurie, aș fi sărit și într-un picior de fericire! Mă bucur că au ajuns singuri la această concluzie și mai ales atât de repede! Trebuie să ai o relație de comunicare cu toți colegii, că nu știi niciodată…

Le-am lăsat pe catedră postituri si le-am cerut să mi le înapoieze cu echipele formate. Unele s-au format repede, pentru altele s-au dus negocieri, din seria „Mă primiți și pe mine?“, căci condiția era 2, maxim 3. Unele echipe m-au surprins, dar abia aștept să văd rezultatele și apoi trag concluziile.

La final, unul din piticii care încearcă să înțeleagă modul meu de a gândi lucrurile la clasă, a anticipat o problemă și a venit la catedră: Doamna, data viitoare cum facem echipele? M-am bucurat că începe să mă cunoască și are încredere în mine că nu mă repet. Doar n-o să-l dezamăgesc, nu? Trebuie să găsesc o idee care să le dea bătăi de cap, altfel ne-am plictisi

Îngeri în rochițe albe, din lingură de lemn

Îngeri în rochițe din linguri din lemn

Partea bună a încercărilor de salvare a planetei a fost renunțarea la tacâmurile de unică folosință din plastic. Cu ocazia aceasta, multe proiecte creative nu mai sunt realizabile, însă altele le iau locul. Sunt de mult pe listele de posibile proiecte cele care folosesc linguri din lemn, însă până acum erau doar clasicele linguri zdravene de ceaun, care aveau însă inconvenientul că erau prea mari, cam scumpe de sacrificat și destul de incomode. Introducerea lingurilor mici din lemn deschide însă noi posibilități, mai ales că au început să se găsească în multiple variante, iar îngeri în rochițe albe părea un proiect atrăgător pentru Crăciun.

Dacă mă întrebați, nu aș putea spune cu certitudine care variantă e însă mai prietenoasă pentru planetă, aceasta care taie copacii sau cea care dispare în câteva sute de ani… Cu siguranță educația ecologică ar schimba multe, dar la un popor needucat în punctele esențiale, să mai vorbești și despre reciclare pare inutil.

M-am pricopsit cu o lingură din lemn la o comandă de mâncare și am pus-o deoparte, până când mi-a sărit în ochi acest proiect. Făceam pe atunci lista de idei pentru luna decembrie, pe care am rezervat-o în întregime Crăciunului. Și anul trecut, și anul acesta, mi-am fixat în orar orele de arte și abilități separat, așadar am ocazia de a realiza două proiecte pe săptămână. M-am chinuit întâi eu cu îngerul, dar chinuit e mult spus, că nu e totuși mare lucru.

Îngeri în rochițe albe

Îngeri în rochițe albe, din lingură de lemn

Proiectul face parte din seria #AdventulNăzdrăvanilor

  1. Se printează și se decupează rochița sau, dacă aveți talent la decupat, o tăiați direct cu foarfeca, nu e mare lucru. Îndoiți foaia pe jumătate, chiar pe sfert dacă vreți să fiți exacți și tăiați mâneci largi și poale lungi. Dacă a fost nevoie să decupați pe contur și decupajul mai lasă de dorit, întoarceți rochița pe dos, să nu se vadă cusătura.
  2. Luați un perforator decorativ pentru margine (există o mulțime de variante) și realizați tivul și manșetele pe ambele părți simultan. Sau, pur si simplu, tăiați ondulat.
  3. Îmbrăcați lingura și lipiți rochița de coadă.
  4. Bobinați din ață pufoasă pe două-trei degete de câteva ori și confecționați un ciucure simplu, pe care îl veți adapta ca podoabă capilară. Pentru modelul meu am avut fir special sintetic de păr pentru păpuși, luat acum mult timp (aici un exemplu pe negru) .
  5. Aura este realizată dintr-o bucată de sârmă plușată, prinsă într-un cerc și lipită pe spate, între plete. Cel mai bine folosiți silipici sau un alt adeziv cu uscare rapidă.
  6. Aripile îngerului sunt o aplicație intuitivă pentru fracții. Se ia o hârtie decorativă rotundă (pe la terase se pune pe farfurioara de cafea), cu diametrul de 10 cm, se îndoaie pe jumătate, se taie, apoi se mai îndoaie o dată și rezultă două sferturi. Acestea se lipesc pe spatele îngerului.
  7. Desenați fața îngerului, în funcție de talentul fiecăruia. Eu prefer ochii închiși, gura deschisă, nu am cum să dau greș. Folosiți un creion negru bine ascuțit, nu cariocă, căci lemnul suge și veți avea un rezultat neplăcut. Am experimentat și cu un liner negru (tălpile) și arată destul de bine.
  8. Pentru mâini se decupează separat două bucățele de hârtie, iar cartea este un dreptunghi simplu, îndoit pe jumătate.

De la vorbă la faptă

Proiectul este programat pentru această săptămână și sper să ne iasă. Suntem, totuși, clasa a doua, am trecut și prin încercări mai grele, sunt destul de optimistă. Cu lingurile am rezolvat, o mămică săritoare ne-a cumpărat tuturor, ba chiar și un set de lingurițe. Modelul meu este realizat pe o lingură de 16 cm (rochița printată este proporțională), dar când le-am primit și pe cele de 11 cm, am redimensionat modelul. Acum vom face îngeri și baby-îngeri.

Sârmă plușată avem la școală și perforator am în colecție. Cu lingurile am rezolvat, rochițele le-am printat. Dacă nu vom avea hârtia decorativă, vom face aripile pur și simplu, din hârtie. Acum rămâne să vedem ce ne iese.

_____________________________

Modelul printabil pentru rochiță poate fi descărcat de aici timp de o săptămână. După expirarea linkului, este disponibil la cerere pentru persoanele care au realizat în ultimele două luni sau realizează o donație pentru site, solicitând modelul printr-un comentariu cu aceeași adresă de mail cu care au făcut donația.

Aflarea termenului necunoscut

Sesam, deschide-te! Aflarea termenului necunoscut

Am început, încet de tot, să ne mișcăm și la numărul necunoscut. Cum e una din lecțiile pe care le consider dificile, căci implică procese ale gândirii care abia acum încep să funcționeze, am zis să încercăm întâi cu joacă la aflarea termenului necunoscut. Cărțile cu ferestre, în care mereu descopereai ceva nou, sunt amintiri ce nu se uită din copilăria timpurie, așa că am pregătit ceva asemănător.

Așadar, trebuia să completăm ferestrele… ținând cont de rolul termenului necunoscut. Dacă la adunare e simplu, nu cunoști un termen, îl afli prin scădere, ei bine, la scădere e mai mult decât distractiv. De două lecții – și probabil vor urma fără număr – începem analiza cu „avem o operație de scădere, nu cunoaștem descăzutul, îl aflăm prin adunare și adunăm scăzătorul cu restul“. Dacă ajung și ei să știe poezia, pentru fiecare dintre termeni, măcar până la sfârșitul anului, tot e ceva!

„Ferestrele“ de mai jos nu s-au deschis singure. Întâi de toate, am proiectat materialul. În mintea mea era inițial un plan diferit la scădere, cumva să le colorez și suprapun astfel încât să am în „spate“ diferența vizuală între cele două. Mi-am dat seama repede că mă complic foarte tare cu îndoirea și restul oricum nu va fi vizibil comparativ când deschizi fereastra. Am lăsat așadar ferestrele la fel, dar am avut inspirația să notez și semnul operației, pentru a fi de ajutor.

Nu mai zic cât mi-a luat să le tai pe toate, pentru fiecare copil, dar vacanța de 1 Decembrie a picat la fix, bine că am stat acasă. Am încercat să o cooptez pe Iris, dar nu m-a ajutat, a zis că ideile trebuie să mi le pun singură în aplicare, să simt toată satisfacția.

La școală: aflarea termenului necunoscut…

Ei bine, cea mai mare bătaie de cap a fost să le încadrăm în pagină, după dată și titlul lecției, la care nu renunț. Văzând chinurile potrivirii – cât din prima intră pe prima pagină a lecției, mi-am amintit cum potriveam când eram mică preșurile țesute de bunica la război. Cum le puneai într-o parte a camerei, derulai sulul până la celălalt perete, tăiai… După nenumăratele chemări de ajutor, s-a rezolvat, însă mi-e frică să las o bună parte din această generație singură în pădure, abilitățile lor de a rezolva probleme de viață nu sunt deloc la înălțime.

Au urmat rezolvările. Pe spatele ferestrei goale aflam termenul necunoscut, pe spatele celei cu al doilea termen făceam proba. Proba. Iar! Of! Proba. Aoleu! Din nou? Proba. Trebuie?! Cam așa sunt văicărelile. Dacă ar mai merge să își facă haine la croitor, să vadă cum e să-ți „strice“ materialul că n-a făcut proba, poate ar înțelege importanța ei. Acum proba… e doar în cabina de probă, unde nu ai nimic de pierdut, doar schimbi. Lucrăm intens la capitolul orice elev isteț își verifică rezultatele fără să trișeze scriind doar numerele la locul lor… Încă nu funcționează la capacitate maximă.

Și la tablă îi las să greșească, să descopere singuri, la probă. Ce chicoteli sunt în bănci… Se mai trezește câte unul să semnaleze „Doamna, dar…“ și îi fac semn să tacă. Nu doar că eroul de la tablă descoperă pe pielea lui ce bine e să faci cu adevărat operația de probă, dar mai suflă apoi și-n iaurt și cei care servesc cu abonament la „restaurantul Tabla“ și se mulțumesc doar să copieze liniștiți, fără să se obosească să facă ei vreun calcul.

Nu învățăm lucruri grele în clasa a doua, însă mi se pare că acum se decide stilul fiecăruia de a lucra, atent, conștiincios, fără să sară etapele, iar eu mă simt de parcă construiesc baraj din pietricele.

Aflarea termenului necunoscut

Cum a furat Grinch Craciunul. Dr. Seuss

#AdventulNăzdrăvanilor – 2021

Am stat în cumpănă dacă și cum să duc la capăt anul acesta #AdventulNăzdrăvanilor . Anul trecut, proiectul a fost unul dedicat cărților de Crăciun și, printr-o minune, căci altfel nu știu cum, am reușit să am, în fiecare zi, o recomandare. Anul acesta am exclus din start varianta repetiției și am constatat că nu am, în niciun caz, 24 de recomandări noi de lectură pentru cei mici. Așadar, am decis să fac proiectul „integrat“.

Dacă înainte reușeam să fac planul pe toată perioada, anul acesta și eu, și Iris stăm cam prost la capitolul organizare și cam îngrășăm în weekend porcul pentru săptămâna ce urmează. Însă ieri am pus cap la cap câteva lucrușoare. Unele n-au ieșit cum voiam noi, dar cu altele parcă-parcă mai poți să te afișezi în lume.

#AdventulNăzdrăvanilor pe Instagram

Cum a furat Grinch Craciunul. Dr. Seuss #AdventulNăzdrăvanilor

Cum a furat Grinch Craciunul. Dr. Seuss, la eMag, Librarie.net, Cartepedia, Cărturești, elefant, Delfin, Libris

Am stabilit amândouă că, deși ar fi frumos încă un proiect aici pe blog, cu articole și toate detaliile, nu avem niciuna din noi nici timpul, nici energia necesară. Ea e prinsă cu tezele, eu cu școala și al doilea job, să scriu zilnic ar fi aproape imposibil. Ea singură, nici-atât. Așadar vă invităm să urmăriți proiectul pe hashtag-ul #AdventulNăzdrăvanilor, unde sperăm ca măcar o dată să reușim să vă surprindem.

Am început prezentarea cu două creații ale elevilor mei, creații pe care le trimitem la un concurs de Crăciun. Continuăm cu recomandări de lectură și alte proiecte realizabile de către copii, cum este și „furtul Crăciunului“, pe care vi-l prezint astăzi.

Cum a furat Grinch Crăciunul

Cum a reușit să-l fure e poveste lungă. Am văzut că o parte din povestea în versuri apare și prin manualele școlare, însă e foarte amuzantă de citit în întregime și, mai ales, să meditați apoi asupra ei. Ilustrațiile mi-au plăcut foarte mult, motiv pentru care am căutat și inspirație tot în zona aceasta. Internetul îți oferă mereu sprijin, doar să ai puțintică răbdare să cauți.

Și cum talentul meu la desen/pictură e depășit de orice altceva aș încerca, nu puteam să mă aventurez chiar spre fața personajului și m-am mulțumit cu foarfeca și o mână.

Pentru rama decorațiunii am folosit paie de carton. Acum mai toate fast-foodurile au înlocuit paiele de plastic cu cele de carton, pe care le reciclez pentru proiecte creative, căci oricum nu rezistă să bei cu ele. Ca o paranteză, cele mai faine până acum sunt la KFC, zici că sunt acadele de Crăciun!

Am făcut o ramă din paie, am pus o bucată de acetofan de parcă ar fi sticla tabloului, apoi a venit momentul de grație să realizez decorul. Globul a fost luat de-a gata, dintr-un set cu accesorii de Crăciun. Dar mâna a fost decupată manual, din spumă subțire. Mâneca și manșeta nu au fost cine știe ce provocare, un „L“ și un oval din spumă cu sclipici.

Pentru decorarea ramei am folosit steluțe aurii (din confetti), frunzele mari rămase de la decuparea bordurii cu perforatorul decorativ, paiete.

I-am făcut ornamentului rezultat trei fotografii… nu m-am putut hotărî care îmi place mai mult. Care citat din carte… sau doar decorațiunea. Cu ea însă am intrat în atmosfera de Crăciun, în sfârșit am simțit că am reușit să fiu aproape de așteptări.

xilofon scoala

La muzică, cu xilofon

Dacă e ceva ce m-a întors pe dos de când cu pandemia (și nu numai) e ora de muzică, cu tot cu mișcarea cu care figurează în programă. Ok, vorba fiică-mii, nu vreau să știu cum sună vocea mea, însă și aici trebuia să se „întâmple“ ceva. Cu chiu, cu vai, nu am transformat MM în Multă Matematică, cum se poartă pe la noi, și mă străduiesc ca de fiecare dată să fac ceva cât de cât decent, astfel ca atunci când tragem linie să putem spune că am învățat ceva nou.

Clasa pregătitoare a fost online. Eu pot spune că am stat din martie până în iunie, însă la muzică am propus atunci mereu variante asincron. Mulțumesc Anei-Maria Rusu că există și că ne-a fost alături atunci cu toate filmele și ideile ei din seria Cântă cu ce găsești prin casă, căci tare bine mi-au prins! Și în atmosfera aceea sumbră, mai făceam și altceva, indiferent cât de trăsnită părea ideea, copiii s-au distrat. Ne amintim cu plăcere momentele și parcă nu se cade să nu ne străduim măcar să fim la înălțime.

Clasa întâi a mai fost cum a mai fost, mai mult la școală, dar să cânți cu masca nu e o idee deloc strălucită, mai ales când copiii vin cu măști de cârpă care stau aiurea. Ne jucam la școală, muzicogramele au fost o soluție salvatoare, ascultam cântecele, dar nu le ceream să cânte cu masca. Foloseam platforma și le ceream să cânte acasă și să se înregistreze să-mi trimită. În general, ideea a prins și părinții au susținut-o, dar mai nou în școala românească nu majoritatea decide, ci minoritatea care știe să fie vocală și să-și „ceară drepturile“. 

Ce idee și asta să ceri pe platformă înregistrare? Ce le trebuie să învețe un cântecel?

Da’ chiar, la ce bun să îți exersezi memoria, să înveți, de fapt, o poezie, căci nu le ceream să cânte neapărat, cât să învețe versurile. Oricum, ideea a fost ucisă în fașă. Așa că… ce să fac, am cântat la școală. Asta e, pe principiul: dușmanul binelui e mai-binele. 

Planuri la cald

Toată vara m-am perpelit ce fac eu în clasa a doua cu ei, că n-o pot ține tot așa. Ce să fac „nou“? Nu învățăm încă notele muzicale, ca să scot de la naftalină ideea cu pianul pe telefon, care merge la clasa a treia… Trebuia altceva. Și atunci mi-a venit ideea cu xilofonul. Am ochit că nu sunt scumpe, oricum sunt muuult mai ieftine decât cele zece pop-it-uri (minim) pe care orice elev respectabil le are în ghiozdan, și am pus pe lista de rechizite, cu rugămintea de a-l avea după vacanța de toamnă.

Dincolo de scepticismul că îl folosim la o singură oră și ar fi fost bani aruncați în vânt, copiii așteptau cu o nerăbdare greu de descris lecția cu xilofon.

Ca să știu totuși la ce mă aștept, am cerut pe platformă poze cu instrumentele. Le-am eliminat pe cele cu mai puțin de opt lame, le-am stabilit ordinea în care vor fi numerotate, căci aici am ajuns. În mintea mea, toate ar fi avut aceleași culori ale curcubeului, eu le-aș fi dat partiturile colorate și totul ar fi mers minunat. Doar că cele două socoteli nu s-au potrivit și exceptând vreo șase care respectau ordinea, restul erau în orice alte combinații cromatice. Așa că le-am numerotat de la 1 la 8 și gata.

În pachetul de fișe distribuit copiilor pentru perioada care urmează, le-am inclus și partiturile adaptate pentru două cântecele. Unul le era foarte cunoscut, căci l-am tot exersat în septembrie, când ieșeam în curte și încă aveam voie să stăm fără mască afară. M-am gândit că e mai indicat să încerce prima dată cu un cântec familiar. Al doilea – unul foarte, foarte simplu.

Nu puteam să fac excepție

Normal, nu puteam să discutăm de exerciții cu un instrument fără să am și eu. După un rateu cu unul care arăta bine, dar la 20 lei scotea niște sunete de 2 lei (sau mai bine zis nu scotea, căci LA-SI-DO erau identice și răgușite), mi-am dat seama că nu e cazul să mă mai complic cu jucării și am trecut direct la categoria instrumente muzicale. Sau măcar ceva pe-aproape, căci unul adevărat depășește posibilitățile.

Cert e că în momentul în care mi-a sosit jucăria toată familia a fost încântată, s-a exersat pe rând și la ce vibrații produce seara, și vecinii cred că sunt încântați. Să vezi apoi emoții, că nu sunt obișnuită să cânt cu două mâini, stânga zici că e leșinată când lovește… dar am exersat toată vacanța să mă prezint onorabil în fața copiilor.

Și a sosit mult așteptata oră de muzică. A sosit ea de la prima oră a dimineții, chiar dacă era de română, când țineau să-mi arate că au și cum se aude. Sunt atât de iubite ciocănelele, că le sug ca pe acadele în toate zilele săptămânii, și am stat online două săptămâni. Nici nu vreau să mă gândesc că venim cu ele la școală și ei sunt obișnuiți să le lingă, să și le prindă la cercei atârnate, să le bage în codițe precum chinezoaicele, prin ochiurile plovărașelor și câte și mai câte astfel de idei creative care previn cu siguranță pierderea lor.

Mai contează cum a ieșit ora?

Deja învățaseră cântecelele (unii) și ne-au arătat tuturor înainte să pot explica ceva. Durata sunetelor e ceva relativ, sunt convinși că a ști cântecul înseamnă să cânți repede, însă lucrăm la răbdare și lovit cu măsură (optimist spus!). A doua oră a crescut numărul de experți, dar și de xilofoane, a treia oră au zis că pe-astea două le știm, ce mai urmează. Cam dezamăgiți că nu e tot manualul așa scris.

Aveți xilofon performant!

Ptiu, drace, că nu știam! Dar am râs pe săturate. Încercând să le arăt că nu trebuie să se grăbească și e nevoie să și asculți ce cânți, repetam pe xilofonul meu câte două măsuri pentru fiecare copil. Unii… mai dezamăgiți, căci jucăria lor nu scotea sunetele așteptate. Până la un moment dat când primesc replica. Normal că al meu se aude frumos, cântecelul se recunoaște, că al dumneavoastră e performant.

Mă gândesc că, dacă ne întoarcem la școală, voi putea să îi las, pe fiecare, pe rând, la al meu. Dacă știu partitura, nu au cum să nu se descurce. Mi-am numerotat și eu lamele, deși mă încurcă teribil și fac un efort imens să ignor, dar așa pot vedea și ei (pe webcam). Oricum, am văzut că le-au memorat deja, aproape că nu mai folosesc foile pentru cele două portative, nu mai mult de 8-10 măsuri. Până atunci însă, avem ocupație, ne și mișcăm, cântăm, exersăm. Se va auzi de la noi de la fereastră de parcă treci pe lângă Conservator, fiecare pe limba lui.

Aștept cu nerăbdare să văd ce ne rezervă viitorul. Până acum, de când am luat seria aceasta de elevi, am parte numai de provocări, care mai de care mai interesantă sau mai șocantă.

Edit: Între timp am revenit la școală. Ne jucăm în continuare, aproape și cântăm, papagal îmi trebuie pentru al meu, că mă plimb cu el acolo unde e nevoie.

Gusti și monștrii - Jaume Copons, Editura Paralela 45

Gusti și monștrii, de Jaume Copons

Au crescut copiii mei – cei de la școală – și i-am văzut că ajung să șteargă tabla până sus! Motiv pentru care și recomandările de lectură au început să fie un pic altfel, mai că ne străduim să ținem un jurnal (oftează adânc cu gândul la el)… E greu încă să le cer o hartă completă a textului la lectură, așa că am luat-o ușor și deocamdată scriu trei lucruri care le-au plăcut și trei care nu din ceea ce au citit.

Gusti a ajuns pe lista mea de lectură ca recomandare într-un pachet mai cuprinzător și cum am decis ca celor de sezon, adică de Crăciun, să le acord atenție mai încolo, în ton cu Adventul, prin eliminare primele au fost deschise cele două volume ale lui Jaume Copons traduse în românește, Bun venit, domnule Condei! și Salvarea restaurantului Naulilus.

Gusti și monștrii - Jaume Copons, Editura Paralela 45

Toate bune și frumoase. Mă abțin să citesc coperta patru și să aflu despre ce e vorba, chiar dacă sunt doar păreri ale criticilor. Prefer să le las ultimele. Răsfoiesc un pic, mă prind repede că e undeva între text și bandă desenată, așadar pe gustul de azi al copiilor. Nu știu de ce (ba știu, dar nu vreau să accept), dar romanele grafice fac senzație din ce în ce mai mult, însă aventurile lui Gusti sunt altfel.

Cele trei lucruri care mi-au plăcut în „Gusti și monștrii“…

Cel mai mult și mai mult mi-a plăcut senzația de păpușă matrioșca. Întâi, ai o poveste sub formă de jurnal, scris la persoana întâi de Gusti Pianola, un copil normal (a se înțelege dezordonat, amețit, iresponsabil, neglijent). Apoi, banda desenată care condimentează întâmplările povestite, reconstituind dialogurile dintre personaje. Și, în final, jurnalul de lectură recomandată pentru copii, cu titluri esențiale pentru cultura lor.

Apoi, am citit volumele chiar luni, înainte să-mi pregătesc lecțiile pentru a doua zi la școală. La dezvoltare personală aveam ca temă Igiena acasă și la școală. Erau și în manual două exemple așa da/așa nu referitor la cum trebuie să păstreze un copil ordine în cameră, însă imaginea din carte era cu mult mai bună. Ghinion, lăsasem volumul la atelier, dar noroc că este disponibilă imaginea în preview pe site-ul editurii și am putut s-o salvez pentru a doua zi. Altfel cred că făceam un mic ocol dimineață, cu noaptea în cap.

În pauza de dinaintea lecției, deschid imaginea. Înalț ochii spre tavan, mă rog să meargă proiectorul, căci în ultimul timp cam face figuri. Merge. Ei se uită… încep să răsfoiască apoi manualul, nimeresc lecția, dar, ce să vezi, nu găseau poza…

Doamna… la ce pagină e?

I-am mai certat nițel că mereu se grăbesc să afle totul înainte, n-au răbdare, și-am început să le povestesc despre cartea citită, despre cum doamna Pianola era complet nemulțumită de atitudinea fiului, a cărei cameră o admirăm, am cercetat împreună cam ce avea Gusti prin bârlog și pe unde ar trebui să stea fiecare lucrușor… i-am întrebat dacă văd ei cumva portofoliul lui, că are de predat un proiect și nu și-l găsește… 😀 S-a lăsat cu hohote de râs, că și ale lor sunt incomplete…

Ca o paranteză: Sigur are, Doamna, și gândaci, dacă are un sendviș de trei zile pe masă!

Ce nu le-am spus

Le-am ascuns faptul că îl ador pe Gusti pentru că citește în fiecare zi, chiar dacă el are un motiv foarte solid: numai așa își poate ține prietenii în viață, monstruleții de pluș, care sunt parteneri de joacă animați doar dacă le citești povești interesante. Cumva inventariază toate scenele remarcabile din lecturile pentru copii, de la Tom Sawyer la Comoara din insulă și la Charlie și Fabrica de ciocolată. Poți face o listă care să îți umple serile lungi de iarnă și să nu te simți nicicum singur.

Marea mea plăcere, în fiecare zi de școală „la școală“, este momentul în care vine câte unul să îmi ceară cheia de la bibliotecă. (Da, din nefericire, neavând o sală numai a noastră, stă încuiată, iar dimineața mai uit și eu să o descui). Azi lecția de la dezvoltare personală avea și o lungă listă de bifat referitor la organizarea clasei și, exceptând colțul verde, am fost încântați să le marcăm pe toate.

De bibliotecă… mă ocup eu, dar am stabilit că măcar se vor strădui să nu răvășească volumele și să le pună cât de cât la locul lor. Și când vor să împrumute ceva, îmi aduc dosarul să notez. Aștept momentul în care ei trec singuri și eu doar semnez.

Cât despre colțul verde, pentru că tot suntem la unitatea despre plante, am agreat că de la atâta online-fizic-online, plantele noastre ar muri de sete și de singurătate. Doamnaaaa, putem să ne luăm cactuși! Pfai, da, cum de nu mi-a trecut prin cap! Să vedem, i-am lăsat să-și pună ideile în practică. Eu aș vrea o mimoză, niște fasole pentru observarea ciclului complet și enorm de mult aș vrea să am din nou hamsteri (ca să devină colț viu, că hamsteri verzi n-am găsit)…

Revenind la Gusti, îl găsiți împreună cu prietenii în librăria Editurii Paralela 45, sau în alte librării online precum Libris, eMag, elefant, cărturești. Librărie.net, Delfin.

Gusti și monștrii - Jaume Copons

PS. Am găsit în volumul al doilea o scenă fabuloasă la pagina 92. Penelopa gătește și are la fel de mult talent ca mine. Cerând o părere avizată despre rezultatul efortului, acesta este întunecat. Vă las să ghiciți de ce. 😀

Clubul de lectura Editura Edu

Clubul de lectură la clasa a II-a

Clasa întâi de anul trecut, în condiții mai mult decât inedite, parțial online, a adus cu sine o sumedenie de provocări. Prima mea frică cruntă a fost că nu voi reuși să îi învăț pe copii să scrie de dincolo de ecran, însă acum îmi vine să râd. Nu luasem în calcul că nu sunt singură în această aventură și că piticii mei aveau două mâini, de una țineam eu, de una au ținut părinții. Rolul meu a fost mai mult de „păpușar“ de la distanță și nu numai, eu făceam planul, dădeam ideile, mai adăugam câteva sfaturi, dar actorii erau ei.

Dacă acum copiii mei scriu binișor și bine și citesc mai mult decât mulțumitor, o datorăm în bună parte și materialelor de la Clubul de lectură al Editurii Edu și ritmului în care au fost folosite, iar despre acestea am povestit deja în vară. Îndrăzneam să sper atunci că pachetul aflat în lucru pentru clasa a doua nu va abandona programul de lectură și că, de data aceasta, va aduce cu sine și alte provocări adaptate vârstei.

Am așteptat cu mare nerăbdare să fie gata toate caietele Aventurii spre cunoaștere, căci la mine în clasă totul se petrece „curat democratic“, cu sondaj de preferințe, cine vrea să lucreze suplimentar și cine nu, iar unele materiale le dau pe platforma online cu titlul clar „opțional“. De o lună și ceva lucrăm și la lectură.

Fișele de la Clubul de lectură

Încă de anul trecut nu au lipsit fișele de lectură din pachetul pe care îl pregătesc periodic pentru copii (adică le printez și le dau acasă). Poate nu au timp săptămâna aceasta, poate părinții voi să îi pună să mai citească ceva, poate… dacă te împiedici de ele, le rezolvi.

Avem și în manual recomandări de lecturi și m-am străduit mereu să le dau copiilor poveștile indicate acolo, dar am început, din octombrie, să lucrăm și câte o fișă. În proporție de 65% copiii din clasă participă deja și anul acesta și mi-aș dori să cresc acest procent fără să promit bombonica sub formă de calificativ.

Dar Clubul de lectura din clasa a II-a are pentru mine în acest an un farmec aparte.

În vară, când am scris articolul despre cele folosite la clasa întâi și am pus cumva pe hârtie cam ce mi-aș dori de la cele pentru nivelul următor, a sosit și provocarea de a lucra concret fișele. Ce ușor a fost să îmi dau cu părerea despre cum ar trebui să arate… dar să le și faci să iasă așa, nu mai părea la fel de simplu! Însă am primit libertatea de a mă depărta puțin de materialele pregătite pentru activitatea școlară, de a strecura texte cu umor sau care să ducă cu gândul la sistemul de valori pe care trebuie să îl formăm copiilor.

Am încercat să păstrez din farmecul textelor și să strecor expresii pe care copiii le întâlnesc, dar nu le cunosc totuși înțelesul. Am vrut să fie fișe care să verifice înțelegerea textului, dar nu numai, să îi provoace să-și exprime opinia sau să prezinte o experiență de viață. Sunt, în cele din urmă, fișe de lucru cu ajutorul cărora eu îi cunosc mai bine pe copii.

Clubul de lectura Editura Edu

Fac o mică paranteză…

De multe ori scăpa, ca replică în destule situații, hai să nu ne îngrămădim ca oile. Ei bine, mi-a fost destul de greu să le explic ce înseamnă, concret, expresia, fără demonstrație video cu o turmă. Însă cea mai faină lămurire a venit de la unul dintre părinți… Copilul a întrebat, normal, ce înseamnă instinct de turmă. În mijlocul Bucureștiului e greu să dai un exemplu real, dar a reușit. Ai văzut la semafor când e roșu și se trezește un pieton să treacă, iar ceilalți îl urmează repede, deși e încă roșu? Acolo e instinct de turmă.
Chapeau!

Clubul de lectura Editura Edu

Și pentru că se apropie 1 Decembrie, iar respectul față de înaintașii noștri și opera acestora este o calitate pe care eu o consider necesară unui bun român (și pe care școala publică din România este datoare să o formeze), din pachet face parte și o fișă dedicată evenimentului. A fost greu să aleg din mulțimea de texte dedicate copiilor și referitoare la acest eveniment, dar și mai greu a fost să îl adaptez dimensiunii recomandate pentru clasa a II-a.

Pentru că fișa a necesitat o corectură care nu a ajuns la timp, o puteți descărca de aici și folosi modificată la clasă. Pentru elevii mai mari (clasele a treia și a patra), vă recomand să folosiți textul integral al lui P. Demetru-Popescu, Poveste despre unire, cu aceleași aplicații.

În pachet sunt și fișe dedicate zilei de 24 Ianuarie și 9 Mai (Proclamarea Independenței, nu Ziua Europei), dar și altele, pe care sper să le considerați utile. Dacă le folosiți în activitatea la clasă, mi-aș dori să îmi spuneți cum vi se par și ce sugestii aveți!

Calcul rapid cu clopotel

Calcul rapid cu clopoțel

E important, aș zice chiar foarte important ca, după clasa întâi, deprinderea de calcul rapid până la 20 să facă pași spre a fi o abilitate deținută de copii. E drept și că sunt mici și încă e timp să calculăm pe degete, căci de aceea ni le-a dat natura. Însă chiar trebuie să o facem suficient de repede astfel încât să câștigăm timp, mai târziu, când avem de adunat numere de ordinul sutelor sau chiar mai mari.

Sunt, așadar, importante exercițiile de calcul de la începutul orei, cele de „încălzire“ a minții. Însă cât îi ajută ele pe cei care calculează încet, n-aș putea spune. Cam cum se petrec lucrurile?

Profesorul anunță operația de efectuat, câțiva sunt foarte rapizi, ridică mâna. Nu îi pui pe ei, mai aștepți un pic. Dar, indiferent cum faci, va răspunde un singur copil. Ceilalți vor primi doar individual feedback, dacă au făcut sau nu corect. Ori… mai ai în clasă câte unul (cel puțin) care nu e învățat de-acasă să își aștepte rândul și anunță neîntrebat, imediat, rezultatul. Dacă este și rapid, strică tot jocul, nu mai apucă nimeni să calculeze.

Ca să am totuși o idee ce se întâmplă, le ceream să tragă câte o linie pe caiet pentru rezultatele pe care le-a știut și pentru cele pe care le-a greșit, apoi vedeam cam câte au nimerit fiecare. Dar… ce copil vrea să vadă doamna că el e pe lângă? Nu mai bine trage oricum linia, căci nu îl pot verifica?

Apoi am schimbat, chiar dacă însemna să sacrific mai mult timp. Marcam spații de la 1 la 10, eu anunțam calculele. Ei scriau rezultatul, iar când terminam, scriam și eu pe tablă răspunsurile, în ordine. Tăiai ce e greșit, bifai ce e corect, vedeam cam cum stăm. Însă timpul nu ne e prieten la școală.

Online e altă poveste

De când se discută de integrarea tehnologiei în procesul de învățare, unul din atuurile acesteia este posibilitatea de a economisi timp și de a da feedback imediat, iar în ceea ce privește calculul matematic, nu văd cine ar spune că nu ajută. Chestionare pe Google Forms sunt ușor de completat de elevi, doar că ele sunt devoratoare de timp pentru cei care le creează. Dacă le faci și să se auto-corecteze, muncești ceva timp la unul cu zece operații.

Am îmbinat tradiționalul cu modernul pe Meet. Trăiască chatul și bine că am învățat să îl folosim. Anunț calculul, îi văd că scriu și ridică privirea, apoi sun din clopoțel și abia acum trimite toată lumea răspunsul. Simultan. Așa nimeni nu copiază de la nimeni, toți răspund, eu văd repede cine greșește, ei văd repede și răspunsul corect. Se mai grăbesc unii să apese „enter“ înainte de clinchet, dar în general ne iese.

Calcul rapid cu clopotel

Dacă nu știi ce să faci cu copilul tău în mașină ori la un drum lung, calculează până când capătă viteză de răspuns. Dacă ții neapărat să ai liniște, să îl lași cu telefonul în mână, măcar caută astfel de aplicații, calcul cu timp limită. Soluții există, doar să vrei!

Anul trecut citeam despre școli din America unde s-a optat pentru învățământ hibrid, trei zile la școală, două online, săptămâna următoare, invers. Mi se pare o soluție ce ar putea rezolva la noi, parțial, și problema spațiului din școli, căci se poate intra decalat, două clase în aceeași sală.

Adică:

  • clasa a II-a A începe școala în săptămâna 1. Merge fizic luni, miercuri, vineri. În săptămâna a doua, merge fizic marți și joi.
  • clasa a II-a B începe școala în săptămâna 2. Merge fizic luni, miercuri, vineri, adică exact intercalat cu clasa a II-a A.

Astfel ambele clase folosesc aceeași sală și pot sta în zilele fizice până după-amiaza, cât este necesar. Profesorii pot alege lecțiile care se pretează mai bine în online și cele fizic. E un experiment care, din păcate, la noi nu ar fi realizabil din lipsă de viziune și gândire pe termen lung. Ar trebui să faci un plan și nu să te trezești dimineața să mai dai o vacanță neașteptată ori să schimbi structura anului școlar…

Însă ceea ce mi-aș dori din tot sufletul e să putem alege, în fiecare săptămână, o zi online, în care să facem lucrurile altfel, să mai învățăm lucruri noi, să rămânem conectați la lumea în care trăim. Bineînțeles că nu m-ar deranja absolut deloc să învățăm într-un singur schimb, să avem săli utilate cu terminale individuale la fiecare bancă, tablă smart și tot ce ne trebuie. Și, culmea, sunt școli în România în acest moment (private) care au astfel de facilități. În educație trebuie doar să știi unde vrei să ajungi, iar în învățământul public, din păcate, e o harababură de nedescris.

Globuri din Fabrica lui Moș Crăciun

Povestea mea pentru Crăciun. Amintirea unui glob

Fiecare are propria poveste de Crăciun. Propria tradiție. Nu mă grăbesc în decembrie să fac bradul, păstrez pentru emoția din seara de Ajun această tradiție. Sunt destui ani de când fac bradul cu copiii și, pe măsură ce au crescut, au început să spună că „mă repet“ și durează prea mult. 

Durează… povestea. Pentru că am strâns în timp o cutie, nu cu ornamente, ci cu amintiri. Fiecare decorațiune are o poveste și aproape toate sunt despre ei, când erau mici, când a confecționa „ceva“ de pus în brad nu era o corvoadă. Au fost multe pe care timpul le-a învins și le-am păstrat doar în poze, motiv pentru care sunt recunoscătoare blogului, căci le-a păstrat vii. 

Dintre toate vechiturile păstrate, supraviețuiește un Moș Crăciun de pluș din primul meu brad pe care mi-l amintesc, pe la trei sau patru anișori. Înclin spre prima variantă, căci nu îmi amintesc să fi fost și fratele meu în peisaj, iar toată atenția părinților era îndreptată spre mine. Instalația electrică cu felinare de atunci e încă la părinți, dar Moșul a plecat odată cu mine de acasă.

Din acel brad au rămas multe amintiri, rezultatul impresiei fabuloase pe care a produs-o. Nuci îmbrăcate în staniol, un vârf superb, roșu-sclipitor, coșulețe (pe care care am încercat să le reproduc) și un set de globuri-pisicuță pe care le-am adorat ani la rând. 

Nu am avut o pisică adevărată când eram copil, ca să dărâme bradul, asta nu l-a scutit însă de câteva trânte neintenționate, când ne cocoțam, eu și fratele meu, după bomboane. Așa numărul globurilor a scăzut, iar pisicile mele preferate au dispărut una câte una. 

Farmecul globurilor de odinioară a rămas pe câteva felicitări păstrate de mama.

Poate e ciudat pentru copiii de azi, dar lumea copilăriei noastre nu avea borcane cu sclipici. Nici la propriu, nici la figurat, pe noi nu ne așteptau recipientele cu glitter. Noi apelam la cutia cu globuri în care nu aveai cum să nu găsești unul spart, pe care să îl transformi în pulbere sclipitoare pentru proiecte artistice. 

Azi globurile sunt din plastic, nu mai ai emoții când le scapi. Nu le mai ții cu grijă, de parcă au o scânteie de viață. Am învățat să apreciez din nou globurile adevărate, mai ales când acestea au început să vină și cu mesaj de la prieteni. Iar anul acesta lângă ele vor poposi, cu puternic parfum de copilărie, globuri adevărate din Fabrica lui Moș Crăciun

Globuri din Fabrica lui Moș Crăciun

Globuri din Fabrica lui Moș Crăciun

Să îți spună cineva să îți alegi un glob din Fabrica lui Moș Crăciun… misiune imposibilă!

Mi-aș fi dorit să fie o pisicuță și cel mai apropiat de modelul meu din copilărie, neapărat cu urechi, a fost cel de mai sus. Poate că pare un cadou neînsemnat să dai cuiva un ornament de brad. Însă, dacă îl și personalizezi (sunt modele de globuri care suportă o dedicație), nu îi ești alături doar în anul în care îl dăruiești, ci și în următorii. De Crăciun, când îl va scoate din cutie, un gând va porni către cel care l-a dăruit. 

Sunt sigură că știți fabrica de globuri de la Curtea de Argeș sau ați auzit de atelierele lor pentru copii, neratate în excursiile de sezon de dinainte de pandemie. În cazul în care nu ați vizitat și magazinul online, o puteți face acum, pentru a alege, dacă doriți, un cadou cu memorie pentru sărbătorile ce urmează. Globurile din sticlă sunt realizate prin modelarea sticlei, suflare la cald, pictarea-decorarea acestora făcându-se manual, înobilate cu materiale de un efect deosebit.