Cusături și la alt nivel

Școala românească nu încetează să mă uimească. Concursurile școlare sunt iarăși, un moment în care pui în balanță avantajele și dezavantajele pentru copil. Nu am forțat copilul să participe, dar nici nu l-am împiedicat atunci când și-a dorit să meargă. Anul acesta a vrut la biologie. A învățat și s-a agitat de parcă dădea la medicină. I-a plăcut mult și chimia, dar nu a vrut la olimpiadă. În schimb, cam pe când tezele îi dădeau bătăi de cap, vine încântată cu o nouă propunere: doamna de tehnologie vrea să îi trimită la un concurs „tradițional”. Așa a început nebunia inițială, trebuia să se ducă în costum tradițional. Copilul meu care umblă numai în blugi și adidași… a făcut un efort fantastic să își cumpere o pereche de balerini. Apoi mi-am dat seama că, deși avem amândouă o colecție bunicică de cămăși artizanale, niciuna nu e o ie adevărată, de „costum”. Nu mai zic de fotă… aveam un costum de fetiță de 8 ani, cu fotă luată de mama de la Agapia și o ie de la bunica, dar de adult nu. Am improvizat… o bluză artizanală și o fustă neagră, simplă.

Am dus-o dimineață la concurs. Când am oprit mașina am paralizat, erau acolo în fața școlii fete gătite de parcă acum ieșiseră dintr-o vitrină de la muzeu. Am înghițit în sec. Am sperat atunci – și sper încă – să nu fi contat decât ca un criteriu de admis-respins. Mi s-a părut oricum și organizarea defectuoasă: anunți copiii că au două ore… apoi când expiră cele două le spui că de fapt au trei! Trecem peste asta, România eternă și fascinantă!

Una din probe presupunea să vii de acasă cu „ceva” făcut de tine. Ne-am gândit mult amândouă ce să facă… și am stabilit să fie ceva „credibil”. Știți voi, să nu suspecteze juriul că nu e făcut de ea. O săptămână a lucrat la o mică gentuță tradițională, în care, vorba ei, încape telefonul. Apoi am sfătuit-o ca la concurs să coasă ceva cu același model, pentru a demonstra încă o dată că ea a lucrat. Culmea, mi-a povestit apoi că juriul a fost impresionat de caseta în care și-a luat cele necesare pentru lucru. Dar mai bine o las pe ea să vă povestească cum a fost!

Caseta cu pricina…

La olimpiadă

Să lămurim, de fapt… n-am fost la olimpiada de tehnologie, am fost la un concurs de meșteșuguri cu tema: Tradiții în România. 

Profesoara de tehnologie a întrebat într-o pauză în clasă cine ar vrea să meargă la olimpiada de tehnologie. Mi-am zis că e ticnită că ne întrebă, întrebarea cea bună era:

Copii, învățați la tehnologie, nu?

NU!!!

Cine învață la tehnologie(?), de parcă nu-mi ajung celelalte materii… Și oricum tot ce face ea la ore e să dicteze sau să pună pe unul dintre noi să scrie la tablă lecția, iar apoi să ne asculte. Dacă te surprinde sau nu cu ascultarea – fiecare cu norocul lui. La unele lecții nici nu trebuie să înveți, cum ar fi mijloace de transport. Foooooarte greu de zis lecția…

Revenind la subiect. Reacția clasei a fost un luuuung șir de râsete. Toți râdeam: Olimpiadă la tehnologie! Ce glumă bună! Până și profesoara râdea… M-am oprit din râs când ne-a zis că nu trebuie să învățăm nimic, deoarece e probă practică. Așa că am întrebat-o, pentru că eu chiar nu știam la ce se referea ea prin probă practică și mi-a explicat că e un fel de concurs de meșteșuguri. Am devenit interesată. La finalul programului mi-a zis tema concursului și m-a rugat să-i aduc ceva făcut de mine, să-mi vadă si ea așa-zisul talent. 

Ca să înțelegeți, la acest concurs trebuia să te duci cu ceva făcut de tine și să faci cu aceeași tehnică ceva și acolo.

La o zi după anunțarea olimpiadei m-am întâlnit cu ea în cancelarie să-i arăt ceva făcut de mine. Mi-a zis că aș putea să mă duc și cu modelul acela pe etamină (un mărțișor mai complicat), dar mie mi se părea prea puțin, adică nu era chiar ceva cu care să mă laud. La concurs aș fi vrut să mă duc cu alt tip de meșteșug, nu cusătură pe etamină… ci bobinare pe sticlă, dar profa’ mi-a zis că nu-i tradițională, iar eu ca o elevă conștiincioasă n-am contrazis-o. Nu mai zic că au văzut și alți profesori ce i-am adus profei de tehno (inclusiv profu’ de mate :)))) ) și toți m-au întrebat dacă eu le-am făcut, le-am zis că da și au fost surprinși, deși pentru mine nu e mare lucru…

La concurs m-am prezentat cu jumătate de oră mai devreme cu o gentuță (meșterită de mine, normal), iar acolo am realizat un semn de carte. Cum știam că am la dispoziție doar două ore – greșeala profei – am făcut un model simplu, pe care l-am terminat la 11 fără ceva. Eram fericită că m-am încadrat în timp și că îmi ieșise cât de cât OK. Mai trebuia doar să aștept evaluatorii (care se plimbau din sală în sală) și după ce vedeau lucrarea mea, eram liberă să plec acasă! Chestia e că de fapt aveam trei ore la dispoziție, iar eu am aflat la 11:40. Iar dacă nu terminai modelul te depunctau… Dacă știam de la început cât timp aveam de fapt aș fi făcut ceva mai interesant.

Ajung la 8:30 în sală, cum intru observ că sunt doar fete, aproximativ 13. Intră o doamnă care nici nu ne-a băgat în seamă, una dintre noi o întreabă dacă putem să stăm cum vrem. Ea a întrebat deoarece venise cu sora ei… ne-a zis că putem să stăm cum vrea inima noastră. Toate ne-am aranjat materialele, unele eram cu etamina, altele cu brățări și altele care nu știu exact ce făceau. Se face 9 fără și noi tot fără supraveghetor în sală suntem… Ne uităm pe lista cu participanți și descoperim că suntem aproape toate, așa că am decis să începem. La 9 și ceva vine cineva și ne spune că nu ne-am așezat, așa că ne-a întrerupt din lucru ca să stăm „cum trebuie”. Dacă acea persoană ar fi fost supraveghetorul nostru cred că înnebuneam. 

Au fost câteva minute de tăcere, iar apoi toate am intrat în discuție: Cum te cheamă? Ce clasă ești? La ce școală?… După ce trecem de partea cu întrebările obișnuite am început să discutăm despre profesori, manelele din clasă, colegii nebuni, medii, teze. 

Am fost întrerupte de intrarea unui băiat. Venise la concurs. Toate am tăcut. S-a așezat în ultima bancă. Ce caută aici? mă gândeam. În momentul în care a scos o pernă, apoi pe a doua, a treia și un tablou, toate realizate de el, toate făcute din etamină și cusute foarte frumos m-a dat pe spate. Una dintre noi chiar i-a zis, în glumă, că piața-i mai încolo. După ce a venit și el am început să vorbim de unde luăm modelele de etamină. Pinterest, Instagram, în general de pe net. Maestrul din ultima bancă le lua din cărțile bunicii – nu ne-a mirat. Toate am mai făcut asta din când în când. Dar nuuuu… el le lua (pe majoritatea) de la modelele tradiționale care erau puse de decor la raionul de carne la Kaufland. Am început să râdem, aceeași persoană care a făcut și gluma de mai devreme, l-a întrebat dacă îi mai merge netul și dacă are nevoie de hotspot…

Nu contează că am făcut un semn de carte, pot face oricând. Dar să râd cu niște persoane necunoscute, este ceva ce mi s-a întâmplat prima dată!

Iris: cusături tradiționale

P.S.: Ce nu mi-a plăcut la acest concurs a fost că a trebuit să vin îmbrăcată în costum tradițional, adică și cu pantofi și cu fustă, ia era singura care nu mă deranja. Pot să spun că mi-am distrus picioarele, și nu eram singura, majoritatea fetelor se văitau de pantofi…

P.P.S.: Cusăturile mele sunt pe instagram aici.

Iris H.
Posted in Ce pot face doua maini dibace, Cu si despre nazdravanii mei, Cusături, De-ale școlii and tagged , , .

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente