Dăm teza, nu dăm teza

Dacă margaretele ar crește iarna: dăm teze, nu dăm teze

Vacanțăăăăăă!

Cere și ți se va da. Cu câteva zile înainte să se anunțe minunata vacanță neașteptată de toamnă, vorbeam cu o prietenă că noi, ca elevi, ar trebui să avem dreptul de a cere o săptămână liberă pe an, pentru a reduce stresul.

Bibilibabilidu!

Vacanță două săptămâni!

Nu știu exact cât de vacanță se poate numi, adică nu poți să faci extrem de multe lucruri din cauza pandemiei (chiar dacă ești vaccinat, tot în alertă rămâi). Apoi, deși temele de vacanță sunt interzise, normal că am avut teme de vacanță! (Le-am început sâmbătă și le-am terminat luni dimineață, liceancă adevărată, ce să mai!)

Cum am aflat că avem două săptămâni libere, toata clasa mai că a intrat în depresie. Șmecheria cu vacanța au făcut-o și anul trecut. Mai toți ne-am amintit ce a urmat după pauza de o lună. Vorba aceea, istoria se repetă. O colegă este destul de optimistă „ne-am descurcat anul trecut, ne descurcăm și anul ăsta“. Alții, mai negativiști, au început să înjure și să calculeze cam câte teste va trebui să dăm pe zi… colac peste pupăză, câteva zile mai târziu îmi spune mama că dăm și tezele.

Ghiciți cine a dat mesaj pe grupul clasei că se dau tezele? ^^ 

citez din grupul clasei: „mă omor“, „ce frumos!!!!!!!!!!!!! Chiar am chef să dau cinci teze în două săptămâni!!!!!!!“

Profesorii înainte de vacanță

În prima săptămână de vacanță ar fi trebuit să dau un midterm (dat fiindcă sunt pe profil bilingv). Aflând profesoara de engleză că avem vacanță, ne-a zis că o să dăm un test cum ne întoarcem, dar să ne relaxăm în astea două săptămâni, că avem nevoie. Plus că, dacă ne-au mai luat două săptămâni de școală, cu siguranță nu mai dăm teze! Bucurie mare! Până a deschis Cîmpie gura iar.

Dăm teza, nu dăm tezaImage by Bessi from Pixabay

Cîmpie 

Voiam să scriu săptămâna trecută un articol de la prima faza cu „vom recupera săptămânile de vacanță“ și „se dau tezele“. Nici nu mă apuc bine de scris, că se mai schimbă ceva. Dăm mai puține teze. Adică cei care ar fi dat patru, dau acum trei. No bine, eu trebuie să dau cinci, nenică (după logica cîmpeniană am să dau patru, dacă nu se mai schimbă ceva). 

Tezele vor putea fi susținute începând cu 6 decembrie – aha. Atâta am de zis. Adică foarte bine, nu dăm cinci teze, pardon patru (mă tot încurc în ideile de la articolul precedent, csf… schimbările astea) în două săptămâni. Dar, explică-mi, din ce naiba îmi dai teză pe 6 decembrie? Din ce s-a predat până atunci, bănuiesc… Este mai bine pentru mine, sincer, adică aș da mai puțină materie la teză, dar câți profesori vor fi de acord să nu-și termine predatul și să ne dea teză? Ah, și să nu încep ca mama cu metodologia și fixarea cunoștiințelor… 

Cireașa de pe tort

Cine nu va putea susține teza fizic, o va putea face după revenirea la școală, chiar dacă revenirea se va face în semestrul 2″, a precizat ministrul educației. – adică îmi lași cinci patru materii cu mediile neîncheiate…? Sau cum…? Și apoi, ce faci, mi le dai pe toate într-o săptămână în timp ce ceilalți probabil dau teste la alte materii, pe care eu, bineînțeles, va trebui să le recuperez? Pe scurt, aș rămâne mereu în urmă…

Vor să ne dea tezele fizic, perfect de acord (deși o parte din mine crede că cu ajutorul tehnologiei ne poți supraveghea destul de bine, trebuie doar să știi cum, dar pentru asta și profesorii trebuie să mai învețe și nu toți au chef). Dar dacă se dau, să se țină cont de toate restricțiile, cum ar fi distanțarea între bănci.

Nu spun că n-ar trebui să avem coleg de bancă, că tot cu colegul de bancă stăm și după ore, dar între mine și colegii din spate/față ar trebui să fie cel puțin un metru și jumătate distanță. Apoi, să le facă ceva nebunilor care nu vor să se vaccineze, ca să nu-i mai menționez și pe cei care nu poartă masca cum trebuie, sau chiar deloc. 

Confuză

Sunt foate confuză. Nu am nici cea mai vagă idee, la jumătatea semestrului, câte note trebuie să am și pe ce primesc notă, dacă dau teză sau nu, sau poate se mai schimbă ceva. Ca să știu dacă aș putea să mă bazez pe faptul că iau o notă măricică în teză care să-mi crească media sau nu… 

Bineînțeles, acum probabil vă gândiți că, din câte știți dumneavoastră, am nevoie de două note pentru a avea o medie, dar la câte s-au schimbat, îmi puteți garanta asta? Nu mai știu nimic cu siguranță și totul este mult mai confuz decât anul trecut (atunci nu mă așteptam să se poată și mai rău).

Am fost prea optimistă cu anul acesta școlar. Mi-am zis: anul trecut a fost o zăpăceală imensă, dar a fost primul an (școlar, mă refer) de pandemie, anul acesta va fi decent. Mă bazam pe faptul că tu, ca om, înveți din greșelile pe care le-ai făcut… bineînțeles, nu toți sunt capabili.

Concluzia

Ca ministru, decalezi totul. Ca planul lui cu datul tezelor să funcționeze, ne-ar trebui noroc chior sau respectarea restrcțiilor de tot poporul. Cum a doua sigur nu o să se întâmple, ne bazăm pe noroc. Deci cu norocul la înaintare continuă educația mea. 

În loc ca minunatul Cîmpie să ne strice mediile, viețiile și să ne de peste cap de fiecare dată când are el o „revelație“, ar putea să pună la punct programul de remediale. Ar putea să formeze o echipă de profesori (pe liceu?) care să ofere ore suplimentare (plătite!!) elevilor care au nevoie. 

Să ne dea de completat un formular în care noi să specificăm ce nevoi avem: matematică – praf, biologie – acceptabil, franceză – je ne parle pas du tout français, informatică – treacă meargă ș.a. 

Vă mai întreb un lucru și apoi am să vă las: Voi mai credeți că vom avea vreodată un ministru al educației care să gândească pe termen lung?

person holding syringe

Nu vreau acum la școală nici vaccinat

Dumb Ways To Die este un joc destul de interesant (pentru un copil de 8 ani). Puteți să-l găsiți pe App Store dacă vreți să vi-l instalați. A trecut muuuultă vreme de când nu l-am jucat, la cel virtual mă refer, căci în ultimul timp simt că-l joc în realitate.

Pe scurt, în jocul virtual trebuie să ai grijă de acești dumbs (idioți), să nu moară din cauza unor situații extrem (dar extrem) de cretine și fără sens. Pe lung, în jocul real trebuie să te ferești de unii dumbs care sunt supuși unor idei cretine și fără sens. 

Să ne uităm la un număr: 1383 de români au decedat în ultima săptămână din cauza virusului, mulți alții au rămas cu sechele destul de serioase după ce au trecut prin boală. Când apărut vaccinul, am fost extrem de fericită, am zis că ne vaccinăm toți repede și gata, într-un an revenim la normal, devine covidul un fel de varicelă dispărută… DAR NU. Vaccinul nu a omorât pe nimeni, nu dă infertilitate (la trei generații, cum am mai auzit), singurul lucru pe care-l face este să-ți strice o zi-două că ai puțină febră. Asta pentru 99,99% din cazuri, depinde și dacă ești ghinionist de fel.

Revenind la Dumb Ways To Die, ideea este că, virtual, dacă făceai niște alegeri din prostie, mureau pe-acolo creaturile. Trebuie să se creeze o variantă de joc și cu un virus și să te întrebe: Will you wear the mask? Will you go to a party? Will you get vaccinated or not? ș.a.m.d., iar cu cât alegeai tot mai multe răspunsuri prostești să „die in a dumb way“, pe românește, să mori ca prostul. (Jocul nu este chiar atât de macabru, dar pe-aproape. )

Mergeți la școală! – îndemn de început de an

În primele săptămâni de școală, rata tot creștea, iar clasele tot dispăreau. Vorbeam cu prietena mea că mai închid o clasă și gata, ne bagă în online. Asta era pe la finalul primei săptămâni de școală. Pam-pam! Țeapă. Am aflat că nu se mai ține cont de prevederea aceea cu trei cazuri pe liceu, mergem în continuare la școală indiferent că rămânem singura clasă prezentă fizic (să nu mai vorbim de rată). 

Și asta nu e tot! Nu am avut dirigintă în prima zi, deoarece este în concediu medical (îmi lipsește destul de mult), așa că nimeni nu ne-a zis noile reguli până mai târziu. Cei vaccinați pot merge la școală, chiar dacă a fost un caz confirmat în clasă. Mi se pare complet aiurea. Este, într-adevăr, mai puțin probabil să-l fi luat pe coviduț dacă ești și vaccinat și porți și mască, dar măcar ar trebui să ne testăm rapid (obligatoriu) dacă tot vor să ne cheme la abator/școală*. 

Până vinerea trecută eram doar revoltată de faptul că cei vaccinați sunt priviți ca niște supermen și wonderwomen care sunt imuni la virus și nu-l pot transmite.

Ce s-a întâmplat vinerea trecută:

Apare un mesaj pe grupul clasei de la diriga că stăm toți online în acea zi, deoarece o colegă așteaptă rezultatul de la testul PCR, iar cine a stat cu ea este recomandat să se testeze urgent. 

Panică generală: era colega care stătea în spatele meu. Și eu și colega mea de bancă (da, nu suntem distanțați) ne gândeam ce să facem, să intrăm în izolare??? Dar uite că de luni ne-a chemat la școală, că suntem vaccinate… 

Am început să analizăm și cam când putea să ne transmită virusul, ținând cont că săptămâna a decurs în felul următor: 

  • Luni, colegul din spate se simte rău, se duce la cabinet și este trimis acasă.
  • Marți, colegul tot vine la școală, eu și M. ne mutăm pe alt rând, că prea strănuta acest coleg al nostru.
  • Miercuri, colegul este în online deoarece se simte rău, iar colega lui de bancă, care a venit la școală, tușește și ea.
  • Joi, amândoi sunt în online.
  • Vineri, panică. Ea e pozitivă, de el nu știm nimic. Toată clasa e online.

După această schemă, am zis să o luăm cu pași mici.

Ne facem test rapid vedem ce și cum, apoi decidem cu izolarea. Cu un test negativ te mai calmezi un pic, apoi realizezi că ai stat cu geamul deschis și că ai purtat mască KN95, pe care n-ai dat-o jos, și că s-ar putea să fie doar paranoia din tine. După ce reușim să ne liniștim, vedem pe un grup cu cei din clasă că o colegă care a stat cu cea care era în așteptarea rezultatului PCR (fără mască, bineînțeles), merge așa, cu nonșalanță, să-și ia o cafeluță. 

Dacă ar fi purtat măști mereu toți cei care au și stat de vorbă cu colega confirmată, nu ne-am fi agitat atât de tare. Ținând cont că această colegă face parte din jumătatea fumătoare a clasei, care merge în pauze în spatele liceului la o țigară (făcută și poștă uneori), cum să nu faci crize? Iar cei care au stat cu ea nu aveau nicio treabă, merg la cafea, ce naiba!

Drept urmare, cum rata tot crește și vor să ne cheme la școală, cei vaccinați (sau măcar o parte dintre noi) ne-am decis să stăm acasă cât mai mult, deoarece ne este destul de frică să nu-l luăm acum, după ce am stat cam doi ani cu restricții. Căci nu e vorba doar de mers la școală, ci și de transportul public… că doar nu ne teleportăm acolo!

Și-n plus, avem și profesori destul de în vârstă, care nu știu să interacționeze cu clasa în hibrid. Gândiți-vă: care este șansa să fii scos la tablă din cei 9 copii prezenți în 40 de minute? 

Nu suntem nici măcar 30% vaccinați în toată țara, dar facem proteste că, vezi doamne, ni se iau drepturile! Momentan stăm online și așteptam a new way to die survive.

person holding syringe

Photo by cottonbro on Pexels.com

Bibliolove Editura ALL

Bibliolove – cum să iubești cărțile de mic

Bibliofil este un termen pe care o să recunosc că nu l-am mai folosit niciodată, dar după ce am aprofundat un pic pot spune că mă încadrez în gașca bibliofililor. Bănuiesc că te întrebi acum care-i treaba cu biblio-chestia? O să încerc să-ți ofer un răspuns.

Bibliolove 

Editura All, una dintre editurile mele favorite (deoarece traduc Pisicile războinice și nu tipăresc cărți din care cad pagini), a început să publice o serie dedicată copiilor mai… mici (dar n-ar strica să facă ceva și pentru cei mari, poate încep și ei să citească). Colecția Bibliolove își dorește să arate de timpuriu că cititul nu este chiar așa de rău cum și-ar putea imagina. Nu e toxic, ba chiar ar putea să le și placă. Citind două dintre cărțile care fac parte din Bibliolove s-au trezit câteva amintiri de demult, de pe când încă citeam cărți ilustrate…

Micul mecanic al cărților, de Ezgi Berk (cu ilustrații de Ece Zeber)

Povestea prezintă un băiețel pe nume Matei care merge la bibliotecă „adeseori după școală“ (ceea ce pare o fantezie după mine, ținând cont cât de „aglomerate“ sunt bibliotecile zilele acestea!!!) . Ce face-cum se face, chestia e că reușește să verse un pahar cu apă peste cartea împrumutată.

Punem pauză puțin. În momentul în care Matei a vărsat paharul, mi-am amintit cum am vărsat eu eprubeta cu diverse lichide folosite în experimentul despre densitate peste bancă, prin clasa a VI-a, și peste manualul de fizică aflat acolo, bineînțeles. Acesta consta într-un amestec alcătuit din ulei, apă, șampon, detergent, miere etc-etc. Vă puteți imagina ce frumos arăta afară din eprubretă, întins pe toată banca, parcă stând la soare, și picături scurgându-se și pe podea. Superb!

În poveste, Matei este ajutat de Ela (bibliotecara) să aducă cartea la o stare normală, ca să nu mai arate umflată ca un păun 🙂 . Au procedat aproape ca mine cu manualul de fizică, au pus șervețele între pagini, au uscat-o cu ventilatorul (în cazul meu – echivalent cu a întinde victima verde a licorii pe calorifer), au presat-o cu ajutorul unei menghine între două bucăți de lemn (așa ceva n-am avut, dar am pus manualul între cărți grele), apoi a doua zi au băgat-o la congelator. Nu aveam nici cea mai mică idee că statul câteva ore la „răcoare“ poate ajuta cărțile accidentate să-și revină și să-și continue viața în bibliotecă, dar sper nici să nu am vreodată nevoie de această idee. Probabil operațiunea ar fi ajutat și victima mea… (bine, tot ar fi rămas pe jumătate verde din cauza detergentului lichid). Oricum, vă recomand să citiți cartea, explică detaliat ce aveți de făcut.

Elefănțelul care iubea cărțile, de V. Huseyin Kaya (cu ilustrații de Huseyin Sonmezay)

Acest Elefănțel este un copil care știe ce vrea de la viață: să devină și el bibliofil. Așa că citește, și citește… și tot citește. Și nu se mai satură… al naibii! Mă gândesc la sărmanii părinți care erau obligați să-i cumpere cărți (adică nu-i poți spune NU unui copil care vrea să citească).

Bine, poți, dacă sunteți la fel de malefici ca mama. Nu o să uit cât de încântat era fratele meu de seria Jurnalul unui puști și cât de dezamăgit a fost în ziua în care mama a realizat că nu merită banii (deși Andrei avea altă părere), sistându-i finanțarea. Așa mi-am amintit de primele cărți ale mele, cărțile de la care a pornit „mica“ mea bibliotecă. 

În primul rând, a fost o serie cu zâne (au legătură cu Tinkerbell, care avea legătură cu Peter Pan, prietenul meu imaginar, deci o mare pasiune la 4 ani). Dar să nu uit de prima carte citită la lumina lanternei. Ținând cont că viteza mea de lectură nu depășea o pagină în 10 minute, căci de-abia învățasem să citesc, mi-a luat ceva să termin povestea lui Lafcadio. Aceasta a fost și prima carte citită noaptea, care mi-a arătat unde poate conduce fantezia. Să fim serioși, un pat din bezele? Adică cine s-ar fi gândit? M-am gândit eu mult după, dacă aș putea să-mi fac propriul pat din bezele.

Mai târziu, au urmat multe alte cărți, dar cele care m-au transformat în bibliofil au fost câteva aparținând lui Roald Dahl (Vrăjitoarele, Charlie și fabrica de Ciocolată, Marele Uriaș Prietenos), apoi Trolii… Aș putea continua și cu seria lui Stephen Hawking, George și secretele universului, și multe altele. Plus că, alături de verișoarele mele (cea mai mare dintre ele fiind acum clasa a III-a) am descoperit și plăcerea de a le citi altora. 

ȘOC, ȘOC, ȘOC!

Suntem ultimii în clasament. La consumul de carte, suntem poziționați pe ultimul loc în UE. Normal, nu puteam să fim ultimii la… nu știu, cea mai poluată capitală?! Nu este o noutate, număr pe degete prietenii pasionați de lectură, dar ce mă uimește de fapt este că acum nu doar că nu se citesc cărțile, dar mai nou este și motiv de laudă. În gimnaziu am avut parte de colegi care se băteau cu pumnul în piept că nu au mai citit o carte de nu-știu-când. Dacă nu aș fi ajuns în clasa în care sunt acum, probabil aș fi făcut implozie, deoarece nu prea aveam cu cine să discut lecturile săptămânale. Te simți mult mai bine când afli că nu ești singurul din specia ta, că mai există și alți copii care citesc.

Rostul seriei bibliolove este să sporească numărul celor din specia aceasta pe cale de dispariție! Partea bună este următoarea: simt că ar putea reuși, cu ilustrațiile amuzante și textele ce le însoțesc, trebuie doar să-i învățăm… de mici.

P.S: Câteva cărți pentru începători din colecțiile editurii:

Bibliolove Editura ALL

Cele două volume din colecția Bibliolove le poți găsi la: All, eMag, CărtureștiCartepediaLibris, ElefantLibrărie.net

chimpanzee sitting on gray stone in closeup photography during daytime

Când viața bate Câmpii…

Nu știu dacă să râd, să plâng sau ambele. Ador vacanța, somnul odihnitor, cititul liber, m-aș fi bucurat enorm de o vacanță normală, dar acum nu este cazul. Ce înseamnă, la liceu, două săptămâni date peste cap? Vedeți mai jos.

Înainte de vacanță

Ziua de joi a avut doar două teste și am primit și ultima temă, deși nu m-ar uimi să mai primim, așa, în ultima zi de vacanță, o notificare de la platformă, de la vreun profesor care a „uitat“ să o programeze la timp. După un test la geografie și unul la română, vă imaginați cât de mult m-am bucurat când profesoara de fizică ne-a anunțat că ne dă și ea o temă. Ne-a mărturisit că de obicei nu dă teme de vacanță, dar această vacanță este exagerată și nelalocul ei. N-am protestat, știu că are dreptate.

Temele de vacanță

Surpriză! Deschid platforma. De sus până jos, trebuie să dau chiar și scroll la ecran ca să pot vedea toate assignmenturile. O lună de vacanță?? Nu cred! Aș fi preferat să ne chinuie două săptămâni ca de obicei, ca să le dorm pe restul în liniște fără a mă gândi la absolut nimic ce are legătură cu școala. Câțiva profesori au zis să ne odihnim, alții – să nu ne culcăm pe o ureche. Profesoara de engleză, preferata mea, ne-a spus că, dacă am vrea, am putea să ne vedem (online, bineînțeles) și în vacanță. Nici n-am stat pe gânduri: YES instant. O dată pe săptămână, o oră/două de engleză nu o să ne strice, dacă tot suntem pe profil bilingv. 

Să scădem rata…

Rata la casă? Sau la ce? Căci nu cred că cea de infectare. 

Cum mai citesc și eu știrile pe Digi Online (din ani în Paști), ochii mei dau peste declarația domnului Pe-Câmpie-Rătăcitor, care spune afectat că luna aprilie este cea mai critică din perspectivă epidemiologică (foarte adevărat!) și că va beneficia de o scădere a mobilităţii (cine ar fi crezut că și oameni mari, că politicienii pot fi așa de hilari?). 

CUM?! CUM?! Să scadă rata mobilității dacă tu ne dai vacanță? Ce crezi că o să facem în această vacanță? O să stăm închiși în casă, neavând nimic de făcut? Să fim serioși, suntem români!

Dacă eu, una dintre cele mai paranoice persoane în legătură cu pandemia, aveam de gând să plec la munte, Gigeluș de peste drum, ce stă cu masca sub bărbie și ne zice că-i conspirație politică și nu există niciun virus, ce face?!

Noi suntem români-liberi, nu o să stăm închiși în case decât dacă ne încuie pe dinafară. Nu știu la ce s-a gândit domnul Câmpie sau dacă îi funcționau sinapsele când a zis că va scădea mobilitatea, reducând astfel numărul cazurilor…

Să facem școala fizic

Să facem fizic… hibrid? Sau toți grămadă? Dacă facem hibrid, aia nu-i școală, dacă facem toți grămadă… nu se știe câți supraviețuim. Și cât să ne chemi în clasă? O săptămână-două, eventual și în ultimele de școală… O facem doar de amorul artei, niciun profesor nu o să aștepte cu situația neîncheiată să mai hotărască cei de sus ceva și să dăm testele fizic, că se răzgândesc de pe azi pe mâine. Și să zicem că am aștepta să facem ca odinioară, ca să dăm teste cinstit. Câte două teste minim la fiecare materie, vreo 13 materii serioase… calculați voi ce săptămâni minunate de școală am avea. 

Debate cu colegii 

Subiectul vacanței a iscat o dezbatere foarte interesantă cu colegii. De ce să ne dea vacanță când nu putem merge niciunde, că-s prea multe cazuri? Mai bine facem toată luna aprilie școală online (deja ne-am obișnuit) și ne dau vacanță mai multă vara, când mai e o speranță… Cam aceasta este părerea fraților mei de suferință. Este trist, dacă nu foarte trist, când te gândești că niciunul dintre noi nu va ajunge în funcții de conducere, căci avem alte planuri mai serioase cu viața noastră, și cine știe ce generație nouă de id*oți vine în câțiva ani…

A, și râdeam mai devreme cu un prieten: ne dau vacanță ca să ajungem și noi primii la ceva – la cazuri de covid. Cum deja am fost pe podium ca țara cu cea mai poluată capitală din Europa, continuăm să batem recordurile.

Vacanța de vară

Să fii clasa a opta și să nu poți să te bucuri de vacanța ta de vară cum trebuie după un an chinuitor a fost de-a dreptul oribil. Acum însă mă gândesc că a trecut un an, sunt „boboacă“ și tot nu o să mă bucur de vacanța de vară cum trebuie… Probabil în vară va fi carantină dacă ne lasă se ne plimbăm toată luna aprile. Deci, din nou, logica este să ne oferi o vacanță acum. 

Mai bine să fi lăsat luna aprilie așa cum era, eventual cu o carantină mai strictă și amenzi usturătoare pentru cei care plimbă câinele pe la terase, ca să avem șansa la o vară normală.

Banchet și balul bobocilor nu am avut, dar dar dacă o ținem tot așa, nici bal de absolvire nu cred că apuc!

chimpanzee sitting on gray stone in closeup photography during daytime

Photo by Pixabay on Pexels.com

Glumă de ultimă oră:

Dacă la 6 cazuri la mie ne dau vacanță, la 10 ne dau bilete de avion gratis?

high angle photo of robot

Peripeții cu Betty

Pandemia aduce de toate: școală, chiar dacă ești răcit și de-abia te ridici din pat, deoarece este online, noi feluri de mâncare și un stingător în bucătărie, deoarece tu te plictisești, și un card pentru bursă. Fără el nu aș fi întâlnit-o pe Betty.

De unde a început și unde am ajuns…

După ce am făcut câteva felicitări de primăvară cu mama, știți voi, lucru obișnuit la noi în casă, ne-am hotărât să ieșim și să-mi deschid în sfârșit cont bancar pentru bursă, dat fiind că am aflat că sunt mari șanse să primim ceva (nu știu cât exact). În anii trecuți, am primit și fabuloasa sumă de 50 de lei pe semestru…

Ajungem la bancă. Voiau certificatul de naștere în original, normal că n-aveam așa ceva la noi, ne-am închipuit că, dacă am buletin, ajunge. Ne-am dus acasă și am hotărât să nu mai mergem acolo, oricum era cam departe, așa că am ajuns la o filială mai apropiată a Băncii Transilvania, unde eram obligată să îmi deschid contul.

Un cont doar al meu!

Oamenii sunt foarte drăguți, exceptând un caz pe care-l voi prezenta mai jos (și cei de la poștă, cu care am mai interacționat). După ce mami a dat toate documentele, domnișoara de acolo m-a întrebat dacă aș vrea să aibă și mama acces la card. „Adică?“- adică să poată utiliza ce am eu pe card. Am dat un răspuns ferm negativ. My precious, e doar al meu! Oricum dacă-și rătăcește (a se citi pune bine și nu îl găsește câteva luni) cardul pentru a n-a oară și trebuie să meargă la cumpărături, o să-l ia pe al meu, dar să nu se-nvețe, copiii ăștia…

Așa am ajuns să aștept să mi se „tipărească“ cardul. Este destul de util să ai acum un card, ca să nu mai atingă în pandemie și Tanti Mița și Tanti Nina restul pe care ți-l dă Tanti Georgica când cumperi pâine.

Ridicarea cardului

Nu a fost mare scofală, l-am luat, mi-a zis să-l activez, iar eu m-am dus acasă, căci aveam teme și eram pe cale să întârzii la ore, iar la bancă deja pierdusem vreo douăzeci de minute așteptând.

Hipermetropia mea…

Am primit pe telefon un mesaj cu codul de activare. Ca orice ființă umană aflată într-o grabă constantă, mi-am zis că-l deschid când o să am nevoie, adică cu bancomatul și cardul în față. Normal că nu mi-am închipuit că există o dată limită – am aflat mai târziu.

Eram la ora de română și telefonul suna în disperare. La numere necunoscute nu răspund de obicei, dar acum închid camera și spun Alo. Drăguțul care m-a sunat m-a luat cu domnișoara H., de mă pregăteam să-i spun că mama nu-i acasă, deoarece nu puteam să mai fiu atentă la ora de română. A spus că este de la bancă, m-a întrebat dacă am avut vreo problemă la activarea cardului – era să întreb ce activare. I-am zis doar că nu l-am activat pentru că nu am avut destul timp. Cu teste la franceză, engleză și informatică într-o singură săptămână, fix la activare mă gândeam, mai ales când nici bani nu sunt pe el.

A spus să-l activez a doua zi și, dacă am probleme, să întreb la bancă. Cum termin orele la 7 seara, trebuia să merg înainte de ore, unde de obicei îmi lăsam loc pentru învățat și un somn bun și odihnitor! Așa că i-am zis mamei să-l activeze. Normal, a uitat cardul meu acasă. (Zilele trecute, când mă îmbrăcasem să plec la bancă, am sunat-o să o întreb unde mi-e buletinul… ca să aflu că este tot la ea în geacă. Să o rog să-mi activeze cardul era deja next level.) Asta s-a întâmplat într-o zi de miercuri și până la urmă am ajuns la un bancomat vineri.

Introduc codul din mesaj în bancomat, prima oară l-am greșit, așa mi-e obiceiul. Am mai încercat o dată, se mișca la fel de încet de parcă era calculatorul bunicii… În final, mi-a afișat: Această operațiune nu se poate efectua. Citesc mesajul primit pe telefon din nou: bla-bla Bun venit! Lalala a se activa până la data de … adică răs-alaltăieri. Atât mi-a fost. Apoi au început mesajele pe grup că testul la engleză este de fapt un eseu pe care trebuie să-l facem noi, preferabil înainte de ore… Fuga acasă, am treabă!

Betty

high angle photo of robot

Photo by Alex Knight on Pexels.com

I-am povestit mamei cearta mea cu bancomatul, m-a întrebat de ce nu am intrat în bancă – n-am avut timp – dar hei, dacă aș fi intrat în bancă, cum o mai cunoșteam pe Betty? Bine, nu știu dacă „o“ cheamă Betty, dar după voce, așa cred…

Caut pe net un număr de telefon pentru Serviciul clienți și în 5 minute și apelez. Mă pregăteam cu un Bună ziua! Ce să-i zic? Că sunt zăpăcită și am ratat data din mesaj? Dar Betty nu avea nevoie de asemenea informații.

– Pentru informații despre card, apăsați tasta 1, pentru tranzacții și lalala, tasta doi…

Erau vreo trei taste care nu aveau ce voiam eu, după ceva timp ajunge și la …și alte probleme apăsați tasta 4. B-I-N-G-O!

BINGO, așa credeam. Dar nu era niciun BINGO, deoarece de la tasta patru m-a condus la alte taste, care nici ele nu aveau varianta mea. Betty tot îmi spunea că am selectat varianta greșită și mă implora să selectez din nou ca și cum viața ei ar fi depins de asta!

Cum Betty continua să mă roage să selectez ceva, am ales să-i închid în nas și să o apelez din nou. Am selectat altă variantă, care m-a condus la categoria detalii despre card. Betty m-a pus pe lista de așteptare.

Un moment cu Betty

Mi-am amintit o scenă din Friends sau Sex and the city, nu mai știu exact, când personajul a fost pus să aștepte ca să vorbeasă cu cineva de la bancă și a cărat telefonul peste tot, toată ziua, ca să-i răspundă cineva. Nu mai este la fel de comic și în realitate!

După primele 10 minute în care Betty mi-a mulțumit pentru răbdare într-un mod politicos de vreo șapte ori, m-am dus și am uns clătitele cu ciocolată. Am mâncat câteva, m-am întors, Betty încă-mi mulțumea pentru răbdare… mi-am spălat un măr, m-am întors, Betty încă-mi mulțumea pentru răbdare… am deschis Netflixul, m-am uitat la un episod, iar Betty încă-mi mulțumea pentru răbdare.

40 de minute mai târziu…

… aud o voce: Alo? Alo, mă auziți? Este cineva? Mai că am sărit ca arsă… O fi învățat Betty cuvinte noi? – Se pare că nu. Era o persoană fizică.

– Este cineva?
– Da-da, mă auziți?
– Da, cu ce pot să vă ajut?
– Nu am reușit să-mi activez cardul.
– Când a expirat?
– Mmm (îmi dădea cu virgulă rău)… păi nu a expirat.
– Am înțeles, dar pe ce dată a expirat?

Cam așa am ținut-o cu tanti Gena, ea credea că mi-a expirat eu eram 100% sigură că nu. O voiam pe Betty înapoi. În final, m-a rugat să-i spun CNP și numele, apoi a declarat: Dumneavastră aveți 15 ani. Îmi vinea să-i spun: No biiip Sherlock, dar am spus un simplu da.

Tanti Gena a declarat scurt că nu se poate discuta cu mine și că are nevoie de mama sau tata.

A doua zi, m-am dus în persoană la bancă și am rezolvat în două minute. Domnișoara de acolo mi-a trimis un alt cod prin SMS, am introdus cardul în bancomat și l-am activat. Deși a fost o adevărată P-L-Ă-C-E-R-E să stau la taclale cu Betty, aș prefera să nu aud de ea prea curând…

view ape thinking primate

Homo sapiens a decis: semestrul întâi se încheie înainte de Crăciun

O seară liniștită. Vrei să te uiți cu mama ta la un film pe Netflix după o zi de școală online, care a scos din tine tot ce se putea numi suflet, când afli că în România niciodată nu trebuie să spui că nu se poate mai rău. Nu mai ies cu prietenii, nu mai ies în general, nici la școală nu mai merg fizic, avem parte de o experiență de liceean în fața unui ecran, dar nimic din toate acesta nu se compară cu reducerea mentală de care dau dovadă anumite persoane pe care nu le voi numi. Credeam că nu se poate mai rău decât să nu mai socializez așa cum o făceam înainte, ei bine, se poate, ministerul mi-a dovedit-o!

view ape thinking primate

Photo by Pixabay on Pexels.com


Idei semnate de homo sapiens

Fără a-mi mai plânge mult de milă, am aflat ce idei mai are minunatul minister al educației, în afară de, știți voi, a începe școala (și ca să fie combo 1+1) fără a vaccina profesorii. Ministerul s-a gândit, să facă aceeași… greșeală, ca să nu o numesc altfel, pe care a făcut-o acum doi ani când eu eram clasa a VIII-a.

Iată, pe scurt, cum a arătat primul semestru din acel an: test la franceză, iar dacă nu dădeam la franceză, dădeam la fizică, și să nu uităm și geografia și apoi la rând, toate celelalte, cu româna și matematica, cireșele de pe tort. A, și să ne amintim și de examenul de evaluare națională care îmi sufla în ceafă! O să recunosc că pe semestrul întâi mi-a ieșit cea mai mică medie semestrială din viața mea (de până acum). Școala însemna doar teste, somn, meditații și iar de la capăt. Cam la asta s-a rezumat semestrul întâi. Ca să fie treaba-treabă, normal că nu am mai avut parte nici de acea săptămână minunată de vacanță în care timp de șapte zile deveneam Frumoasa din pădurea adormită.

Pe scurt: au decis din nou ca primul semestrul să se încheie înainte de vacanța de Crăciun… niște genii, sunt niște adevărate genii cu sinapse disfuncționale!

Viața la liceu

Nu știu dacă mă stresez doar eu prea mult, dacă este de la școala online sau doar de la liceul la care sunt (îl ador oricum). Am dat semestrul trecut cel puțin patru teste pe săptămână, începând din a treia săptămână de școală până în cea de dinainte de vacanță, în care am avut doar un test. Apoi a venit Crăciunul, totul frumos, apoi iar trei săptămânii de școală în care am dat două teste la matematică, unul la engleză, unul parcă și la biologie, ne ascultase și la logică, la alte materii am avut șansa să ne mărim mediile, dar nu am mai suportat. Îmi amintesc că au mai fost și alte teste, dar cine putea să le țină socoteala?

Ne întoarcem la oile noastre. Slavă domnului că nu am dat teze, măcar atât să facă și covidelul, să ne salveze de la un stres în plus (ignorăm faptul că ne aduce alte o mie). Nu știu când am fi dat și tezele cu atâtea teste, dar de un lucru sunt sigură, dacă ne scurtează semestrul întâi, tezele le vom da într-o zi a săptămânii, mai exact, într-o zi de sâmbătă, altfel nu ai când (această deducție îi aparține parțial colegei mele dragi, M.)

Și concluzia…

Un lucru mai menționez: sunt conștientă de faptul că acest articol s-ar putea să fie inutil, dar poate în al treisprezecelea ceas cineva aude și opinia elevilor. Sau, dacă cunoașteți pe cineva (îmi forțez norocul, dar niciodată nu spune niciodată) care eventual este prin minister și mai poate schimba ceva, deși nu mai cred…

Un semestru atât de scurt nu are nicio logică, nici nu încep bine să bârfesc despre evenimentele din vacanța de vară cu colegii că și dăm teste zilnic, să nu mai pomenim de teze, care după o lună de predat sunt simple teste… totul e pe repede-înainte, bine că vine Moș Crăciun la final!
Apoi aterizăm în semestrul al doilea. Începem materia în ianuarie, iar apoi dăm tezele la Paștele Cailor, prin luna mai. Cine își mai amintește după 4 luni materia de început? Și am și teze ușoare: chimie, fizică sau biologie, matematică, română și engleză… o nimica toată!

P.S: O prietenă veche, din clasele primare, a declarat că ea nu mai înțelege nimic din ce face ministerul… Dar oare mai înțelege cineva?!

pisicile razboinice

Pisicile războinice se reîntorc

Pe scurt: am primit cinci volume cadou de Crăciun. De la volumul al optsprezecelea (cel despre care o să citiți mai jos) până la – ei bine faceți un calcul, că tot s-a terminat vacanța și mai trebuie să ne luăm mintea de la netflix și să o punem la muncă (22, dacă nu v-ați trezit încă).

pisicile razboinice

Impresii 

În volumele recent citite am observat că la primele pagini autoarele îți dau impresia că e „liniște“, se mai plimbă puțin pisicile, se îndrăgostesc, mai vine o tuse verde (un fel de gripă la pisici)… În acest volum mai multe pisici (citește cartea pentru a afla cine anume) pornesc să răzbune moartea lui Blană de Cenușă. Bine, nu neapărat să o răzbune, dar să-l aducă pe criminal în fața Clanului Tunetului pentru judecată. 

Normal, eu știam, sau cel puțin credeam că știu cine este adevăratul criminalul. Eram 99,99% sigură că Zbor de Veveriță omorâse sărmanul (dacă nu ați sesizat ironia, să știți că era un nenorocit de) motan. Probabil a fost o greșeală de traducere sau am înțeles eu prost, deoarece nu ea îl omorâse. Când s-a aflat ucigașul, am fost destul de șocată. Trecând peste starea mea de surprindere, clanul voia să-l omoare pe cel capturat, care nu era de fapt ucigașul lui Blană de Cenușă (dar era și el un motan de care voiam să scap, după mine mai bine îl omorau). În final, acesta evadează cu ajutorul cuiva din clan. Pentru a nu crea o impresie proastă, Stea de Foc, liderul clanului, a mușamalizat totul, cam cum fac politicienii și noștri. Explicația lui pentru restul clanurilor a fost doar că „l-au alungat“. Minciuni peste minciuni, care cel mai probabil vor distruge Clanul Tunetului. 

Ce se mai întâmplă în rest?

Știți acele persoane care, dacă nu știu tot despre toată lumea, nu-și pot vedea liniștiți de viața lor? O pisică află un secret care mai bine rămânea ascuns. E un secret dintre două surori, Iaz de Frunză și Zbor de Veveriță. Un secret care reușise să protejeze personajele principale. Deși s-au chinuit să-l ascundă și să-l păstreze doar între ele, pisica aceasta misterioasă l-a aflat. Și fără a gândi foarte intens, a spus totul la o Adunare (un loc în care toate cele patru clanuri din pădure se întâlnesc o dată pe lună pentru a face schimb de știri, căci nu aveau telefoane, și eventual și schimb de bârfe).

Astfel, cei trei frați – personaje principale – află cine sunt părinții lor adevărați. Șocul a fost puternic, iar unul dintre ei a „overreact” cam mult. De fapt, doar cel care este orb și-a păstrat calmul și a înțeles de ce mămica a ascuns identitatea lor.

De asemenea, Iaz de Frunză, personajul meu preferat, a fost amenințată cu moartea. Chiar dacă mai minte și are secrete, este o pisică bună la suflet care încearcă să-și salveze semenii.

Ce mă așteptam să se întâmple, dar nu s-a întâmplat

Mi-aș fi dorit ca alt personaj pe care-l simpatizez să-și găsească iubirea vieții. Dar Pană de Gaiță a găsit doar (glumă pentru cititorii de pisici) niște șoareci putreziți! Nu doar că nu a găsit pe nimeni, dar volumul acesta a prezentat un aspect trist pe care-l întâlnim și în realitate, cum sunt trate persoanele cu dizabilități fizice, mai mult ca o povară pentru ceilalți, nu ca o persoană. Volumul al optsprezecelea îl prezintă pe motanul orb care este total ignorat de ceilalți în lipsa fraților săi.

Până data viitoare, dacă vă plac și pisicile și poveștile complicate de viață, vă recomand seria Pisicile războinice.

Atenție, virus periculos: generează citit în exces

Reading hunger… de curând m-am diagnosticat cu această boală, dat fiindcă în ultimele trei zile am terminat trei cărți și tocmai am început-o pe a patra. Ce simptome îți indică această maladie? Păi… ochii uscați de la citit, nu mai ai nevoie de netflix pentru a-ți umple timpul, ignori pe toată lumea, chiar dacă mămica ta strigă cinci minute după tine și de-abia când îți atinge umărul realizezi că pe tine te chema și, normal, o sete îngrozitoare după cuvinte scrise pe hârtie. 

Trebuie să citesc o carte pe zi. De ce oare? (acordă-ți un moment pentru a găsi răspunsul) Corect! Pentru că sunt nebună (nu la propriu, doar după cărți-sper).

Am trăit într-o minciună

Nu cred că sunt singura care credea că această vacanță minunată are trei săptămâni, fără cea cu Crăciunul. Când am aflat cât durează vacanța în realitate mi-a venit să urlu, căci aveam un mare plan diabolic: să fac teme, să citesc, să dansez etc. Îmi făcusem program să mă trezesc devreme, dimineața pentru teme, după amiaza cu citit/dans/netflix și seara cu prietenii (pe zoom ofc, că domnul covidel nu ne-a părăsit încă). Era un plan perfect pentru trei săptămâni, nu pentru două. Cărțile pe care vreau să le citesc sunt în număr mare, temele pe care trebuie (dar nu vreau) să le fac — și ele tot la fel. Planul meu a fost ruinat, așa că imediat după Crăciun m-am apucat de citit. Am terminat o carte destul de veche care întrece mai toate cărțile din zilele de azi (fără Pisici, normal, și exceptând încă vreo două serii, dar în rest le-ntrece). Mă refer la volumul al treilea din Saga lui Ender. Genială serie, exceptând că fratele meu drag îmi strică lectura cu spoilere de tipul: „Mda, păi vezi că sor-sa o să moară, așa că nu te mai obosi“ sau „ N-a omorât încă pe…“ și aș mai putea să mă vait în continuare, dar cred că e mai interesant să vorbesc despre lista de lectură.

Jocul lui Ender

Sigur ați auzit de această serie, dacă nu chiar ați citit-o (dacă ai citit-o, ești în grațiile mele!). O carte cu SF pur care are sens, nu cu un extraterestu care aterizează pe Pământ și distruge planeta. Ador cum autorul îmbină cunoștiințe din mai toate domeniile pe care le împărtășește prin Ender. 

Sunt profund dezamăgită că, de când a început școala, eu am reușit să termin doar volumul al doilea și să încep volumul al treilea. Apoi, în prima parte a vacanței, am ras ultimele 250 de pagini cât ai clipi (cât ai clipi noaptea, deoarece nu sunt Speedy Gonzalez la citit). Surprinzător, nu m-am enervat când am terminat-o, avea doar un final lăsat în doi peri, dar în rest era în regulă. Oricum cred că sunt vreo șapte volume, ceea ce înseamnă că mai am o călătorie lungă alături de Ender.

Maximum Ride

Dacă nu mă înșel, am mai scris odată despre această serie, pe vremea când credeam că este o trilogie… Viața era ok, perfectă, lăsată în suspans, toate personajele erau în regulă. Inclusiv tipul (Fang, dar nu cred că are sens să vă încarc memoria cu niște nume de care poate nu ați mai auzit) pe care-l adoram și uram în același timp ca personaj. Pe scurt, niște copii modificați genetic se chinuie să salveze lumea, you know, normal stuff. Chestia e că doi dintre acești copii încep să se simpatizeze puțin… puțin mai mult. Toate volumele aveau două variante: ori tipul își lua mare bătaie de la fată doarece încerca să o sărute, ori tipa era geloasă pe nu-știu-ce-roșcată cu care flitra, acest lucru până în volumul al cincilea, când autorul s-a decis să nu mă mai tortureze și să le pună neuronii în funcțiune. 

Revenind la ideea mea că este o trilogie: demult și demult când mergeam la bibotecă și împrumutam cărți, aceste trei volume din Maximum Ride mi-au sărit în ochi deoarece cu mult timp în urmă văzusem filmul (care e puțin pe lângă carte, btw). După aceea am descoperit că este o serie de nouă volume. Și ghiciți ce, ca orice altă serie bună, nu a fost tradusă integral în română (sau cel puțin nu am găsit-o așa).  Pe lângă că nu am găsit restul volumelor traduse, nici tipărite în engleză nu le-am găsit la noi în țară. Aveți idee cât pot costa cărțile în engleză? Sau transportul? Hai să zicem doar că mama are un motiv întemeiat să zică nu când îi propun să-mi comand nu-știu-ce bluză cu Nirvana. 

Până acum, în această vacanță, am citit volumele al cincilea și al șaselea, iar pe restul nu le am cumpărate și-i pot spune sincer oricărei fetițe de 8 ani care suferă din dragoste (încă n-am înțeles care-i faza cu dramele la această vârstă…) că nu, nu au cunoscut „adevărata durere sufletească”. Pentru a nu da un spoiler uriaș celor care citesc sau vor să citească această serie, o să zic doar că cei doi (Fang și personajul principal, în caz că vă interesează) au ajuns împreună, dar nu au rămas, deoarece el era idiot și nici soarta nu prea era de partea lor, bad luck.

Următoarea țintă: Pisicile războinice

Mi-am făcut o ordine, am lăsat Pisicile războinice după cele trei menționate mai sus, deoarece știam că nu o să mai pot să le las jos din mână o dată ce mă apuc de ele. Spun ele pentru că de Crăciun am primit și eu 4 volume! (!!!!!!),  dar nu puteam să mă concentrez foarte bine (atenție spoiler, dacă ești fan al seriei și nu ai citit până la volumul al optisprezecelea, sari un rând): pe cine sunt părinții celor trei pisoiași, care sunt personajele principale, în timp ce Ender se chinuia să salveze niște specii de extratereștri, copiii modificați genetic erau pe cale de a înfrunta sfârșitul lumii din cauza încălzirii globale și altele. Am citit ce aveam din aceste serii, și mai apoi (adică după două-trei zile) am început Pisicile. De la primele pagini mi-am dat seama că probabil o să fac noapte albă.

*După pagina 20 am dat în disperare mesaje lui Cris, o prietenă înnebunită după această serie (cred că mai rău decât mine) s-o întreb dacă nu vrea poză cu primele pagini, deoarece am aflat ceva de interes maxim (dat fiindcă nu și-a comandat cărțile încă).

Acestea fiind spuse, o să revin cu un feedback despre Pisici. Vă urez o vacanță plăcută!

Voi ce citiți vacanța aceasta?

crop office employee working with document near laptop

Școala online – pachet complet

Știu că nu am mai scris demult despre această minunată școală online, dar s-au strâns multe teme, e greu de găsit timp suficient. O să fac totuși un scurt rezumat despre ce incidente au mai avut loc.

Orele noi le facem de acasă… dar profesorii de unde le fac?

Acesta este un caz particular, dar care totuși merită să fie menționat, chiar dacă nu s-a întâmplat cu mai mulți profesori, ci doar cu unul singur. 

Oare de unde ar putea un profesor să-și facă orele…? 

Să vă dau un indiciu: vrummmmm, vrummmmm, vrum vrum, tit-tit

V-ați dat seama? Ei bine, da, de la volan. Imaginați-vă că începe ora. Profesorul nu avea camera pornită, așa că și noi ne-am oprit-o, pe principiul ce dai, asta primești. Spunem frumos un „bună ziua“, apoi toate microfoanele s-au închis. Începe să ne vorbească despre un subiect, auzeam ceva asemănător cu un schimbător de viteze, dar am zis că mi se pare. Totuși, pe un grup mai restrâns (a se citi grupul cu gașca pe whatsapp paralel cu ora), mai multora ni se părea același lucru. Suspect.

În final, profesorul i s-a adresat (pe un ton ridicat) cuiva: „Hei, Pisi, ai trecut grav pe roșu!”, deci chiar era la volan! BUM! Spam pe grupul clasei: Proful e la volan? El conduce și face și ore cu noi? Are voie? Etc-etc-etc…

Acum vă întreb pe voi: e normal așa ceva? Sau poate sunt eu puțin prea pretențioasă?

Dacă se întâmpla o dată poate nu era așa grav, a avut omul o urgență, dar s-a întâmplat de mai multe ori. Practic, dacă făcea accident, noi eram martori? Ne interogau pe zoom, cine știe…

Lista continuă cu alt exemplu. Tot o singură dată s-a întâmplat, dar tot mi se pare exagerat. Începe ora și de data asta avea camera pornită. Am observat că purta mască și după o dezbatere pe grup, ajunsesem la concluzia că s-ar putea să fie la școală. Normal că ne-am înșelat, nici nu ne închipuiam ce-o să vedem.

 Imaginați-vă că sunteți la o oră, ascultați, vă uitați la profesor și dintr-o dată cadrul cade, de la profesor se mută la un profesor care masează ceva…? Piele poate…? O parte din colegi spuneau că poate face aluatul la pâine, deoarece nu putea sa fie piele, oricum se vedea….ăăă, cum să spun,  dubios, ca să nu zic altceva sau cu ce semăna, gândindu-mă la părțile corpului uman. Până la urmă a realizat că are camera deschisă și și-a închis-o. Când ne punea întrebări, o voce de femeie se auzea comentând pe fundal. Până la urmă, acea chestie sunt sigură că era o coapsă, iar pe grupul clasei un coleg ne-a lămurit că profesorul de sport este și kinetoterapeut, noi probabil i-am încurcat programul….

Testele de evaluare

Testele online sunt o minunăție – nu e ca și cum la majoritatea peste jumătate din clasă copiază, dar trecem peste. 

Începe ora, profesoara ne spune că ne-a urcat testul în Google Forms, dar noi nu primeam nimic. Trec 5,10,20 de minute și noi încă nu vedeam nimic. Un coleg i-a propus să-l dăm data viitoare dacă nu se încarcă, că deja pierdusem aproape jumătate de oră, dar ea voia să-l dea atunci, nu altcândva. S-a decis să ne dicteze problemele care aveau nevoie de rezolvare completă până ne venea partea de grilă. A început nebunia cu „Puteți să repetați?“, „Ce ați spus după este egal cu?“. A sosit și grila, voiam să o rezolvăm, dar la unii nu se încărca, așa că profa a trebuit să dicteze în continuare, în timp ce alții se chinuiau cu grila. În loc de 40 de minute am avut vreo 10 și, cu câteva rugăminți, a zis că ne lasă și în pauză. Nu știu dacă m-ar fi ajutat la ceva acele 30 de minute, oricum am luat-o la multe pe ghicite, cerințele erau mult prea dubioase.

Un alt exemplu este testul la franceză. Înțeleg de ce profesorii vor să ținem microfoanele deschise… dar, totuși, și ei ar trebui să ne înțeleagă pe noi. Mă gândisem să tai sonorul, dar profesoara mai explica uneori subiectele sau ne recomanda anumite lucruri. Cu câinii colegilor lătrând pe fundal și toate foșnetele pe care fiecare dintre noi le făcea, n-am putut mai deloc să ne concentrăm. Pe lângă problema cu câinii care parcă cântau o simfonie, o colegă a întâmpinat și niște probleme tehnice. Nu avea Word-ul instalat (în care era făcut testul) așa care a trebuit să-l deschidă pe Google Docs, dar i-a picat netul în ultimele 10 minute și toate răspunsurile i s-au șters. A cerut ajutorul profei, iar aceasta i-a răspuns că nu este problema ei, să se descurce, ea în 10 minute vrea testul. Sau că, fiind în word, la partea de grilă nu știam exact ce ar vrea să facem, așa că am întrebat și a țipat la noi: „Măi copii, dar ce este așa de greu să scrieți lângă literă?”. Practic, pentru fiecare protest Nu mă lasă să editez documentul, Mi s-a blocat calculatorul  – ne spunea că nu este treaba ei, ea doar corectează. 

Nu mai adăugăm faptul că textul era fotografiat și adăugat în fișier, nu era total neclar, dar trebuia să te chinui puțin ca să înțelegi ce scrie, fotografia fiind mișcată. Colegul meu Ș a și întrebat ce vine după à la al patrulea rând, că nu se înțelege. Răspuns: Dar ce este așa de greu să-ți dai seama?. În final, am trecut și prin testul la franceză, iar profesoara ne-a întrebat ce a fost așa de greu, că doar am mai dat teste și la alte discipline. 

I-am spus că Da, am mai dat, dar ceilalți profesori ne-au făcut în Google Forms. Opinia ei exprimată clar a fost că este prea complicat și că nu se chinuie pentru noi.

Știu că este o situație nu tocmai plăcută în care trebuie să predai, online, dar nu este corect să-ți verși nervii pe niște elevi care nu ți-au greșit cu nimic! Și dacă ai pretenția de la mine să îți trimit poze bine făcute, fă-le și tu la fel!

Testul fulger la biologie a fost și mai interesant. 10 minute 20 de întrebări, perfect de acord, sincer nu era nevoie de mai mult. Dar testului meu i-a luat aproximativ 5 minute doar ca se deschidă și, dacă nu-l predai până la ora limită, îți scădea din punctaj. Unii nu au reușit să-l trimită la timp, iar Google Forms nu-i mai lăsa să-l posteze, așa că au trebuit să-l dea pe mail. La oră, profa a început să se ia de o fată care, cică, nu-i trimisese testul, întrebând-o de ce minte, căci dânsa nu a primit nimic. După spectacol, a găsit mailul în spam, avea multe poze inserate, probabil de aceea, acest lucru fiind dezvăluit după ce a șters cu ea pe jos. În final, tot noi eram de vină, că noi trebuia să știm să ne descurcăm, că noi am mai trecut printr-o pandemie, nu? Și în gimnaziu exact asta am fost învățați, să lucrăm la calculator!

Ca să nu ne mai gândim la ce nu a fost ok, țin să menționez cât de mult îi admir pe profesorii care chiar s-au chinuit să ne ajute și să ne facă un test decent. La engleză au încercat să ne facă în așa fel încât să ne putem întoarce la subiecte ca să le verificăm, la geografie și fizică ne întrebau constant dacă avem probleme, dacă am reușit să le deschidem…

Să nu uităm de teme…

Având lecții după-amiaza, mi s-ar părea corect să avem termenul de predare până când începem ora, nu la miezul nopții înainte de ziua cu materia respectivă. Adică să le fac pe toate de la 7 seara la 12 noaptea pentru orele de a doua zi după-amiază!

De asemenea, dacă întârziem puțin cu tema sau uităm să o urcăm, poate ar trebui ca profesorii să ne înțeleagă… nu spun că sunt de acord să trimiți o temă după două săptămâni, dar nici dacă întârzii 5 minute să ți se spună că, gata, nu ai tema făcută. În majoritatea cazurilor, unele teme se trimit mai încet din cauza internetului. Și, ca exemplu, pentru un minut să o consideri „nefăcută“? Mi se pare cam mult…

Înainte de a continua, iată care sunt pașii pe care-i fac pentru a posta o temă. Cum nu pot să-mi instalez aplicația pe care lucrăm pe telefon (Teams, pe motiv că telefonul e o rablă veche), metoda mea de a urca temele este foarte oltenească. Trebuie să-i trimit mamei pozele pe WhatsApp, să deschid pe calculator WhatsAppWeb (tocmai ce am făcut un grup din care am scos-o pe mama, am rămas doar eu și mi le trimit singură), să descarc pozele pe hard, să deschid aplicația de pe calculator, să atașez tema, și să dau Turn in! Ce viață simplă, nu? Nu mai spun că în primele săptămâni de școală eu uitasem să dau Turn in  și mă miram că nu apăream pe lista profesorilor cu tema făcută. Dar am făcut pe detectivul împreună cu Ș., în final găsind problema…

Un alt aspect care trebuie menționat este că anumiți profesori se trezesc și ei frumos să-ți dea assignment-ul la ceva timp după ce ai avut oră cu ei. De exemplu, să zicem că marți ai materia x, iar ție ți se spune ce temă ai de-abia sâmbătă seara. Nu știu de voi, dar eu încerc să-mi las week-endul pentru somn și relaxare. 

Nu-mi merge camera/ microfonul/ mi-a picat netul/ nu mi se deschide calculatorul…

Nu avem laptopuri perfomante de la Apple, se întâmplă accidente. Aveam engleză și calculatorul meu s-a gândit că este timpul să-și dea un restart. Repede am sunat-o pe M să-i explic ce mi s-a întâmplat, mi-a zis să mă calmez că o rezolvă ea. Am sunat-o pe telefon și până am reușit să intru la oră, am ascultat lecția. Ea i-a explicat profesorului pățania, așa că nu am avut probleme… Dar nu toți profesorii sunt așa!

La materia y intră o colegă cu fix 3 minute mai târziu, cerându-și scuze, spunând că pc-ului i-a luat mai mult de 10 minute să se deschidă. Normal că tot ea e vinovată: de ce nu și-a dat seama să-l deschidă mai devreme? Doar ai întârziat 15 minute, ce păzeai? De parcă pe noi ne-a învățat cineva să rezolvăm problemele tehnice…

Se pare că există două extreme: profesorii care ne tratează ca și cum noi suntem de vină pentru pandemie și profesorii care încearcă să ne ridice moralul. 

Ce mai învăț când fac școala online

Dulce pandemie! De când ai început, multe necazuri ne-ai făcut… 

Plictisită de atâta stat în casă, m-am decis să mă detașez de orice înseamnă școală. Am deschis Instagram-ul și în timp ce mă uitam la stările prietenilor, accidental am dat peste un anunț pentru o întâlnire internațională pe zoom despre poluare și nu-știu-ce proiect… De ce nu, până la urmă oricum n-am nimic de făcut. 

Am intrat printre primii și încet s-a depășit suta de participanți. Coordonatorul ne-a cerut să scriem în chat care de unde venim, întrebările, nelămuririle, pentru a evita problemele cu microfoanele. Erau de prin Sri Lanka, Coasta de Fildeș și multe altele. Din România eram doar eu și o prietenă căreia i-am povestit despre întâlnire. Am vorbit puțin despre poluare și mai mult despre o platformă făcută pentru tinerii peste 15 ani care se plictisesc acasă (perfect pentru mine!). Am accesat Cartedo.com  și cu ajutorul ei am descoperit unele lucruri destul de interesante pe care m-am decis să vi le împărtășesc și vouă, alături de opinia mea personală. Mai multe asociații au creat această platformă, printre care și unele de care cu siguranță ați mai auzit: UNESCO, UNEnvironment, Clean Seas. De asemenea, Cartedo organizează diverse proiecte. În primul proiect propus trebuia să răspunzi la câteva întrebări și să vii cu idei despre cum să reduci consumul inutil de plastic. Toate acestea în engleză sau în franceză, la alegere. La final primești și un certificat de participare. Cei care se ocupă de proiect îți oferă și un fel de profil psihologic (care m-a amuzat teribil, incredibil câte au putut afla despre mine doar pentru că le-am răspuns la niște întrebări), poți să citești și ideile celorlalți, să comentezi și totul este anonim. După mine este o idee foarte bună care ar atrage mulți tineri, dacă la școală am mai afla și despre alte lucruri interesante, nu doar materiile din fiecare zi.

Pentru că am vrut să ajut un pic la răspândirea ideii, am făcut trei afișe pe subiectele din proiect. Le-am adăugat pe rețelele de socializare, dar lumea nu a fost impresionată, am mai multe inimioare la pozele cu animalele mele decât la acestea despre ecologie.

Prima dată când am lucrat în Canva, încă un lucru pe care l-am învățat nou.

Dacă continuăm să ne „rănim“ planeta în asemenea hal încât să riposteze, o să ajungem din rău în mai rău. Oamenii de știință spun că în vreo 20 de ani vom purta oricum măști, căci nu vom mai putea respira. Știu că nu vă place să purtați mască. Vă place să respirați cum trebuie și să vă vedeți prietenii zâmbind. Viitorul s-ar putea să nu fie acesta. 

Care-i problema?

La noi în tara, ⅗ dintre femei au o boală endocrină, una dintre cauze fiind o substanță eliminată de plastic. Rata încet-încet crește… Am ajuns ca, la fiecare minut, în ocean să ajungă aproximativ un coș plin de gunoi, iar în vreo 30 de ani (dacă o ținem tot așa) o să se ajungă la două. Poate nu sunteți iubitori de animale și nu vă interesează faptul că peste 90% din păsările planetei mor din cauza plasticului, cel puțin 1 milion de broaște țestoase mor din același motiv, iar aceasta are loc anual și numărul victimelor tot crește. Dar chiar dacă nu iubiți animalele, faptul că ele digeră plastic (iar apoi mor, normal) ne afectează destul de mult, deoarece noi suntem în vârful lanțului trofic: dacă se strică ceva pe parcurs, NOI suntem cei care plătim prețul final. Ironia este că tot noi dereglăm….

Midway Atoll, where these photos were taken, is more than 2,000 miles from the nearest land.

Midway Atoll, where these photos were taken, is more than 2,000 miles from the nearest land. Laysan Albatrosses’ Plastic Problem Credit: Chris Jordan Midway Atoll, where these photos were taken, is more than 2,000 miles from the nearest land.

Știu, știu, tu deja o faci…

Deja reciclezi, nu arunci gunoi pe jos, reduci consumul materialelor poluante. Cu părere de rău te anunț că nu este de ajuns. Dacă într-o clasă, doar un elev își face temele, cum va ajunge acea clasă? Logica este aceeași și aici. Schimbarea nu trebuie doar să înceapă cu tine, trebuie să și continue. 

Ce mai poți face? 

Știți acei „fraieri“ care strâng gunoaie sau plantează copaci? Ei bine, eu am fost și încă sunt printre cei care încearcă să facă o schimbare. Avem o mică, micuță găurică în stratul de ozon, care a ajuns „doar“ la 23 milioane de kilometri pătrați, iar pentru cei care stau mai prost la matematică, acest lucru înseamnă de două ori cât suprafața SUA. Să mai așteptăm până își mărește suprafața sau am putea să începem să facem ceva?

Interesting fact: în SUA se consumă pe zi 500 de milioane de paie de plastic, asta înseamnă aproximativ 120 și ceva de autobuze pline cu paie. Nu știu care e situația în România, dar oprește-te din a mai folosi paie, sau dacă chiar simți nevoia, încearcă să nu mai folosești paie de unică folosință. Vrei să știi ce de ce este periculos un pai aruncat? Uite, biata țestoasă…

Pungile de plastic

Se produc pe secundă circa 160.000 de pungi, iar anual consumăm cam 700 de pungi de persoană. Împreună reușim să depășim 5 trilioane! Cât de des folosești pungi de plastic? Cât de des răspunzi afirmativ când casiera te întreabă „doriți punga”? Oprește-te, convinge-i și pe alții să o facă. Ține minte: 10 minute cât faci tu de la Mega până acasă înseamnă cam 1000 de ani de poluare!!!

Stork in a bag. © John Cancalosi Nature Photography

Stork in a bag. © John Cancalosi Nature Photography

Ajung la ultimul oprește-te pe care o să-l menționez acum. 500 de miliarde de (tobele, vă rog!) pahare de plastic folosite în fiecare an! 8 milioane de tone de pahare (cel puțin) ajung în adâncuri în fiecare an! Încearcă să folosești o cană, doar nu o să mori spălând-o, ba din contră, te vei simți mai bine!

Normal, poluarea se datorează și fabricilor, mașinilor, dar să începem cu pași mici: schimbă-ți comportamentul de fiecare zi!

Descubren microorganismos que podrían devorar el plástico que flota en los océanos

Noel Guevara/ GreenPeace