Puteți să vă uitați la știri și să credeți ceea ce spun stimabilul domn președinte și cei care negociază, sau puteți lua o foaie de hârtie și să începeți să calculați să vedeți care este realitatea. Realitatea este că ce-au făcut ei, ce au „negociat“ a fost fix ceea ce fac magazinele de Black Friday: păcălesc cumpărătorii cu cifre fals mărite.
Ce-au greșit de data asta cei de sus este că acum nu se luptă cu o masă de analfabeți funcționali, nu trebuie să controleze o masă de oameni care nu pot gândi pentru ei. Trebuie să controleze niște profesori.
Știi să citești? Să calculezi? Atunci de ce încă există acele persoane care comentează cum că profesorii nu ar merita un salariu mai mare? Speranța mea era măcar să fie de acord să le crească salariile odată cu inflația, dar de asta nici nu s-a pomenit.
Am mers și la marș pe 30 mai.
Ca elev, dar alături de mama mea, profesor. Un zâmbet larg mi-a apărut pe față când am văzut pancarta Ați vrut marș, dna Budeanu? V-am dat!, pentru că uneori îmi vine să urlu când văd că cineva cu o influență socială nejustificată se apucă să lanseze răutăți nefondate (asta spus frumos, ca să nu folosesc cuvinte jignitoare).
A fost primul protest la care nu am auzit înjurături cu organe sau de orice fel. Doar un duceți-vă naibii (personal nu consider asta o înjurătură), pierdut printre fluierături și vuvuzele. Un protest pașnic, unde și jandarmii păreau că ne zâmbesc înțelegători. Unii. Nu toți. Nu cei care ne împingeau ca pe oi dincolo de gardul refugiului de tramvai, de parcă era gardul de la stână pe care trebuia să-l ocolim. Eram în număr mult mai mare decât se așteptau și nu știau cum să ne mai dirijeze. Așa că ne înghesuiau.
Din ceea ce cunosc, ca să organizezi un protest „ca la carte“, trebuie să trimiți un traseu care să fie aprobat de primărie. Bineînțeles, în momentul în care nu am intrat pe drumul urmat de obicei, toată lumea se întreba ce vor să facem. Traseul aprobat nu coincidea cu cel pe care-l așteptau protestatarii. Nu s-a mers pe Calea Victoriei (probabil pentru a nu ne da iluzia că am putea ieși victorioși cu protestul). Nici nu am ajuns la intrarea principală a Palatului Cotroceni, ci în spate, la intrarea de serviciu, mergând pe Splai.
Ce-a însemnat asta pentru noi – profesori, elevi, studenți, părinți? Că am strigat către bălările din Grozăvești tot ce aveam pe suflet. Dar până la tufișurile ce înconjurau Dâmbovița, ne-am asigurat că toată lumea ne-a auzit. Și văzut.
Ce înseamnă un protest de profesori?
- Pancarte frumos colorate, desenate și destul de ingenioase.
- Instrumentele normale de protest sunt prea average pentru profesorii de arte. Am avut tobe și tamburine!
- Toată lumea își zâmbește (înțelegător și trist, dar sincer).
- Nimeni nu stă singur. Fiecare are „gașca“ din școala lui.
Cine protestează?
Cum am mai menționat în articolul meu precedent: cine trebuie, cine realizează ceea ce este în joc. Dacă nu sunteți convinși, să vă spun cu cine m-am întâlnit la protest: trei persoane minunate pe care nu le-am văzut de când am terminat gimnaziul.
-
Diriga
Există diriginți și diriginți, apoi mai există acei diriginți care te trag de mână când văd că de la 10 pe linie ajungi la note de 6 și 7, și-n an terminal! Care vin la tine și te întreabă dacă ești în regulă, dacă s-a întâmplat ceva… O dirigintă care știa foarte bine că și mama este învățătoare și că într-o clasă de fițoși și bani gata (cum aveam în clasele V-VIII) nu-mi era tocmai totul bine.
-
Profesoara de educație fizică
Până în clasa a VIII-a chiar am făcut educație fizică. Îmi amintesc că ne chinuia (așa consideram atunci) cu probe peste probe și bareme. Datorită ei am învățat și eu că pot să mă joc cu o minge chiar dacă volei-ul nu era de mine: m-a pus să joc baschet.
-
Profesoara de geografie
Știți, a iscat dânsa niște scandaluri printre părinți, încă-mi amintesc! Cum, domn’e, să ai pretenții de la copil să vină cu un dosar la oră cu materialele (hărți mute și scheme de lecții) date la început de an printate, alături de creioane colorate și carioci?! Cum, nu depune DOAR profesorul efort că să învețe odrasla ta ceva? Tipul acela de părinți care au protestat atunci sunt același tip care spun că profesorii (vezi doamne) cer prea mult. Eu sunt total paralelă cu geografia, pur și simplu nu se lipește de mine, dar la câte țări și râuri și mări am colorat, cu ceva tot am rămas. Datorită ei.
Dragi părinți, care vă credeți odrasla buricul pământului: și pe acest tip de profesori vreți să-i călcați în picioare? Nici acești profesori nu merită respectați? Au fost și ei cândva debutanți… cândva au fost nevoiți să trăiască și ei din salariul acela pe care unii își permit să îl cheltuiască într-o săptămână. Iar eu chiar nu cred că au depus vreodată mai puțin efort. Oi fi eu specială, dar chiar pentru mine să-ți schimbi modul predare, mă-ndoiesc!
Aș mai avea multe exemple de dat de profesori care au depus un real efort atât pentru mine cât și pentru ceilalți elevi. Iar eu vă întreb pe cei care ați îndrăznit să huiduiți, să judecați profesorii care au intrat în grevă, să comentați: nu merită toți profesorii care își pun sufletul pe masa unor elevi să nu mai fie disecați pe viu și să fie susținuți și respectați?
Ce urmează?
Nu, nu s-a terminat. Încă. Și eu cred sincer că nebunia de-abia a început. Cred că cei din Guvern o să le forțeze mâna profesorilor până vor trebui să se întoarcă la catedră ca să aibă si copiii lor ce să mănânce. Sper doar ca profesorii să le țină piept cât pot și să nu se lase demoralizați. De asemenea, sper că poate vor ieși și mai mulți părinți și elevi în stradă, pentru că nu este vorba doar despre situația extrem de umilitoare în care sunt puși cei de la catedră. Este vorba de un viitor pe care, dacă românii vor să-l mai aibă în această țară, schimbarea trebuie să înceapă de la rădăcină: de la educație.
Ce ar face cei din Minister dacă sau când se vor trezi cu peste jumătate de profesori plecați în alt domeniu? Dacă ei nu-și vor da interesul să-i păstreze, mi se pare singura soluție. Nimeni nu cred că ar vrea asta, iar indieni și pakistanezi nu putem angaja la catedră (deși fac o treabă excelentă pe YouTube!). Îmi plac aproape toți profesorii pe care îi am și se vede pasiunea lor la oră și în afara clasei, când stau să mă pregătească pentru concursuri. Totuși, pasiunea nu plătește rate, la fel ca iubirea, nu ține de foame, și, în niciun caz, nu-ți poate crește copilul.
Mâine voi fi din nou alături de ei la protest.
- Și a trecut bacalaureatul! - 9 iulie 2024
- Bucureștiul la pas: un elev la protest - 7 iunie 2023
- Sunt elev și susțin greva profesorilor! - 29 mai 2023
Mi a plăcut articolul! Bravo, fata moșului!
Pingback: Revoltă tăcută – Coșbooking